ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1620/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1620/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1620/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2015

(x/2015) din data de 24 decembrie 2015, Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul

Orășenesc Sofia a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța, să restituie autorităților judiciare competente

din Bulgaria monedele și obiectele antice reținute la data de 10

februarie 2009 la P.T.F. Curtici, bunuri care au fost scoase peste frontiera statului

de către cetățeanul bulgar A. și care provin din pământurile

Bulgariei, conform expertizei nr. 175 din 28 aprilie 2009, efectuate de către

specialiști din Muzeul Național Istoric.

În motivarea cererii, s-au arătat

următoarele:

La Serviciul Național de Cercetări

Penale al Republicii Bulgaria a fost începută urmărirea penală

nr. 11/2010 (Dosar nr. x/2009 al Parchetului Orășenesc Sofia) împotriva

numitului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 278 alin. (3)

C. pen. bulgar (abrogat), constând în aceea că pe data de 10 februarie 2009

numitul A. a scos fără autorizație peste frontierele statului obiecte

ce reprezintă monumente din patrimoniul cultural al țării.

S-a mai arătat că urmărirea

penală a fost începută de autoritățile bulgare în baza comunicării

primite la Parchet de către D.C.C.O.G. de pe lângă D.G.P.C. din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, transmise în baza comunicării înaintate de

Interpol București privind unele valori cultural-istorice care au fost reținute

de Poliția de Frontieră a României la P.T.F. Curtici la data de 10

februarie 2009, făptuitorul fiind numitul A.; totodată, s-a stabilit faptul

că bunurile reținute au fost scoase din Bulgaria fără autorizația

necesară a autorităților competente.

Pe de altă parte, urmărirea penală

nu poate să fie finalizată din cauza imposibilității cercetării

obiectelor ridicate de autoritățile române, expertiza efectuată în

cauză pe baza fotografiilor comunicate (raport nr. 175 din 28 aprilie 2009)

nefiind relevantă, întrucât experții au arătat că există

posibilitatea să fie vorba de obiecte falsificate; or, aceste aspecte ce nu

pot fi elucidate fără examinarea fizică a bunurilor.

S-a arătat că până în prezent

au mai fost formulate două cereri de asistență judiciară internațională,

cereri care nu au fost încuviințate, însă în urma unor contacte telefonice

cu autoritățile române s-a stabilit că aceste bunuri ar putea fi

restituite în prezent.

Petentul a mai învederat că prin înscrisurile

pe care le-a transmis autorităților competente din România reiese că

obiectele arheologice și numismatice au fost confiscate în baza procesului-verbal

din 06 martie 2009 de către I.P.J. Arad și în prezent se păstrează

la Complexul Muzeal Arad.

În drept, s-au invocat dispozițiile

Convenției europene de asistență judiciară internațională

în materie penală din 20 aprilie 1959, Convenția de la Strasbourg a Consiliului

Europei din noiembrie 1990 și Convenția europeană cu privire la asistența

judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii

Europene din 29 mai .2000, art. 34 T.F.U.E.

La dosar au fost depuse înscrisuri, în

limba bulgară și traducere în limba română, în copie certificată

pentru conformitate cu originalul.

O cerere similară a fost înaintată

și atașată dosarului prin adresa din 22 decembrie 2015, emisă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, invocându-se în drept dispozițiile

art. 65 din Legea nr. 182/2000, republicată.

La solicitarea instanței au fost comunicate

înscrisuri și relații de către P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Structura

Centrală și de către P.Î.C.C.J. - Biroul Teritorial Arad.

La termenul din 04 ianuarie 2016, instanța

a pus în discuție scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către

una dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, împrejurare

consemnată în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin aceeași încheiere pronunțată

la 04 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a scos cauza de pe rolul său și, pe cale administrativă, a înaintat-o

către secțiile civile din cadrul Curții de Apel București, în

aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 republicată.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că obiectul

cauzei îl reprezintă o acțiune în restituirea bunului cultural care a

părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Bulgaria),

în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

S-a apreciat că deși autoritățile

bulgare au invocat dispoziții generale, specifice dreptului procesual penal,

în această materie legislația română cuprinde dispoziții speciale

ce atribuie competența jurisdicțională exclusiv Curții de Apel

București, întrucât competența autorităților judiciare penale

(P.Î.C.C.J.) se rezumă la efectuarea de verificări, informări și

luarea de măsuri pentru conservarea bunului cultural.

Sub aspectul competenței materiale,

instanța a reținut că în doctrină - Dr. Mihaela Tăbârcă,

Drept procesual civil, vol. 1, Ed. U.J. 2005, pag. 261 - s-a stabilit că acțiunea

în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui

stat membru al Uniunii Europene este o cauză civilă de competența

exclusivă a Curții de Apel București.

În consecință, s-a dispus scoaterea

cauzei de pe rolul secției a II-a penală a Curții de Apel București,

pe cale administrativă și înaintarea (transpunerea) acesteia către

secțiile civile din cadrul Curții de Apel București, în aplicarea

dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2/2016

pe rolul secției a IV-a civilă a Curții de Apel București, care,

la termenele de judecată din 11 martie 2016 și, respectiv 13 mai 2016,

în baza art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuția părților

introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

și prin Ministerul Culturii, precum și a D.I.I.C.O.T. - Structura Culturală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism a invocat necompetența funcțională

a instanței civile, în raport de faptul că bunurile a căror restituire

se solicită au intrat în proprietatea statului în baza procesului-verbal de

contravenție încheiat de autoritățile române și în considerarea

faptului că cererea a fost formulată de autoritățile bulgare

în cadrul urmăririi penale începute în Republica Bulgaria.

Instanța, examinând incidentul procedural

invocat, la rândul său, a reținut că potrivit art. 65 alin. (1) din

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil,

acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul

unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la

Curtea de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.

Din examinarea textului de lege menționat,

instanța a apreciat că acțiunea având acest temei juridic trebuie

să vizeze bunuri din patrimoniul cultural care au părăsit ilegal

teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, bunuri care se află în posesia

sau detenția unui terț.

În speță, din chiar conținutul

actului de sesizare a instanței rezultă că prin expertiza nr.

175 din 28 aprilie 2009, specialiștii din cadrul Muzeului Național Istoric

al Republicii Bulgare au suspiciunea, în raport de fotografiile obiectelor arheologice

și numismatice trimise de autoritățile române, că acestea ar

face parte din patrimoniul cultural al acestei țări, iar nu o certitudine

a acestei stări de fapt și de drept.

Această certitudine, pretinde reclamantul,

poate fi stabilită doar în cadrul urmăririi penale pornită împotriva

învinuitului A., pentru săvârșirea infracțiunii de scoatere fără

autorizație peste hotarele statului a bunului cultural care face parte din

Fondul Arhivistic Național, prevăzută de art. 278 alin. (3) din C.

pen. al Republicii Bulgaria, în cadrul Dosarului nr. x/2009 al Parchetului Orășenesc

Sofia.

Instanța a apreciat că prevederile

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 nu sunt aplicabile în cazul în care cererea

de restituire bunuri este efectuată în cadrul procedurii de asistență

judiciară internațională în materie penală, provenind dintr-un

proces penal în curs de desfășurare.

La această concluzie conduc prevederile

art. 67 din Legea nr. 182/2000, pe de o parte, precum și dispozițiile

Titlului VII - capitolul 1, art. 174 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (6) și

art. 178 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională

în materie penală.

Astfel, conform art. 67 alin. (1) din Legea

nr. 182/2000, Curtea de Apel București hotărăște restituirea

bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii

în restituire este bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea

teritoriului național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal,

în condițiile art. 61 din aceeași lege.

În speță, în România, prin rechizitoriul

din 05 martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetățean

bulgar, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271 din Legea

nr. 86/2006 privind C. vam. al României, constând în aceea că în noaptea de

10/11 februarie 2009, prin punctul de frontieră Curtici, județul Arad,

a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz, neletale).

Față de fapta de introducere

pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile (461 bucăți piese

numismatice - monede și 66 bucăți arheologice din metal) care fac

parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de

art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, prin același rechizitoriu, s-a

dat soluție de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipsește

latura obiectivă a infracțiunii, ca urmare a concluziilor raportului de

constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2009, din care rezultă

că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru patrimoniul

cultural mobil al altor state.

Totuși, în sarcina lui A., prin procesul-verbal

de contravenție din 06 martie 2009 al Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră - I.J.P.F. Arad, s-a reținut săvârșirea contravenției

prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 și s-au confiscat

cele 461 piese numismatice și 66 piese arheologice găsite asupra acestuia

la 10 februarie 2009.

În raport de această situație

de fapt, instanța civilă nu mai poate fi ținută, ca în cadrul

procedurii reglementate prin art. 67 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, să dispună

restituirea acestora, întrucât au intrat în proprietatea statului român prin confiscare,

finalitatea cererii nemaiputând fi realizată.

Stabilirea caracterului de bunuri culturale

mobile al acestor bunuri și al faptului părăsirii ilegale a granițelor

statului bulgar, face obiectul anchetei penale desfășurată de organele

de anchetă penală ale Republicii Bulgaria, stat al cărui cetățean

este numitul A. Autoritățile bulgare pretind că bunurile respective

sunt proprietatea statului bulgar și le-au solicitat în cadrul procedurii de

asistență juridică internațională, astfel cum au indicat

în conținutul actului de sesizare.

Cererea de restituire a obiectelor pretinse

a face parte din patrimoniul cultural al unui stat membru al Uniunii Europene, formulată

în cadrul unui proces penal aflat în curs de desfășurare, de către

respectivul stat, se încadrează într-una din formele de cooperare judiciară

internațională în materie penală, prevăzute de Titlul VII, Capitolul

I, art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică

internațională în materie penală, constând în remiterea obiectelor

ce fac obiectul urmăririi penale.

Potrivit art. 178 alin. (5) din aceeași

lege, autoritățile judiciare competente să execute cererile formulate

de autoritățile altor state sunt curțile de apel, în cursul judecății,

respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel, în cursul urmăririi

penale.

De asemenea, în baza art. 7 și 8 din

Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităților române în domeniile

reglementate în prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual

penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a apreciat că excepția de la această regulă

este instituită prin art. 8 din Legea nr. 302/2004, conform cu care cooperarea

juridică internațională nu este admisibilă dacă în România

sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași

faptă și dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea

sau încetarea procesului penal.

Or, în speță, s-a constatat că

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea

prevăzută de art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, astfel încât

nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de către instanța

de judecată, pentru a deveni incidentă excepția menționată.

În baza prevederilor legale anterior citate,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a apreciat că

nu este competentă să soluționeze cererea, ci competența revine

secției penale a Curții de Apel București.

În consecință, în baza art. 136

C. proc. civ., s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei către

secțiile penale ale Curții de Apel București, pentru soluționarea

cererii în raport de procedura instituită prin Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din camera de consiliu

din 18 iulie 2016, s-a dispus îndreptarea omisiunii din dispozitivul încheierii

pronunțate de aceeași instanță la data de 24 iunie 2016, în

sensul că s-a constatat conflict negativ de competență între cele

două secții (civilă și penală) ale Curții de Apel

București și s-a trimis cauza secției civile și de proprietate

intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ

de competență cu care a fost legal sesizată în condițiile

art. 136 alin. (2) coroborat cu art. 135 C. proc. civ., reține că, în

speță, competența de soluționare a cererii revine secției

a II-a penale a Curții de Apel București.

Cererea transmisă spre soluționare

autorităților judiciare din România de către Procuratura Republicii

Bulgaria - Parchetul Orășenesc Sofia are ca obiect solicitarea de remitere,

în vederea expertizării, a unui număr de 461 piese numismatice și

66 piese arheologice, confiscate de către autoritățile române - I.G.P.F.

Arad prin procesul-verbal din 6 martie 2009 de la numitul A. împotriva căruia

se desfășoară de către autoritățile bulgare competente

urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 278 alin. (3) C. pen. bulgar (abrogat) - scoaterea fără autorizație

peste frontierele statului de obiecte care fac parte din patrimoniul cultural al

țării.

Această solicitare a fost adresată

atât instanței de judecată (fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a II-a penală), precum și Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,

care, la rândul său, prin adresa din 22 decembrie 2015 a înaintat-o Curții

de Apel București, în temeiul art. 65 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea

patrimoniului cultural național, republicată, dar și al art. 17 din

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, republicată.

În România, prin rechizitoriul din 05

martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetățean

bulgar, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271 din Legea

nr. 86/2006 privind C. vam. al României, constând în aceea că în noaptea de

10/11 februarie 2009, prin punctul de trecere a frontierei Curtici, județul

Arad, a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz, neletale).

Însă, față de fapta de introducere

pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile (461 bucăți piese

numismatice - monede și 66 bucăți arheologice din metal), care fac

parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de

art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, prin același rechizitoriu, s-a

dat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipsește

latura obiectivă a infracțiunii, față de concluziile raportului

de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2009, din care

a rezultat că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru

patrimoniul cultural mobil al altor state.

Totuși, în sarcina lui A., prin procesul-verbal

de contravenție din 06 martie 2009 al Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră - I.J.P.F. Arad, s-a reținut săvârșirea contravenției

prevăzută de art. 2 lit. e) din Legea nr. 12/1990 și, în temeiul

art. 6 alin. (1) din aceeași lege, s-au confiscat cele 461 piese numismatice

și 66 piese arheologice găsite asupra acestuia la 10 februarie 2009.

Aceste piese numismatice și arheologice,

astfel cum rezultă din adresa de la dosarul Curții de Apel București,

secția a II-a penală, în baza ordonanței procurorului nr. 106/II/5/2013

au fost ridicate de la Complexul Muzeal Arad și transmise, la data de 15

februarie 2013, către D.I.I.C.O.T - Structura Centrală; ordonanța

menționată a fost emisă urmare a cererilor suplimentare de asistență

judiciară din datele de 13 ianaurie 2013, 18 decembrie 2013 și respectiv

23 martie 2014 formulate de Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul Municipal

Sofia și înregistrate la D.I.I.C.O.T - Structura Centrală.

Obiectul acestor cereri anterioare ale

Procuraturii Republicii Bulgaria - Parchetul Orășenesc Sofia era similar

celei din cauza de față - remiterea acestor obiecte numismatice și

arheologice - în vederea expertizării în cadrul urmăririi penale ce se

derulează pe teritoriul statului bulgar, în scopul verificării autenticității

acestora, urmărire penală ce nu poate fi finalizată din motivul imposibilității

expertizării nemijlocite a acestor obiecte.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, sesizată fiind cu cererea de asistență judiciară

internațională, a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural

național, republicată, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța sesizată pe cale administrativă,

la rândul său, a apreciat că cererea se supune regimului juridic prevăzut

de Legea nr. 302/2004 privind asistența judiciară internațională,

republicată.

În soluționarea conflictului negativ

de competență, Înalta Curte constată că cererea transmisă

de organele de anchetă penală din Bulgaria nu poate fi calificată

drept o acțiune civilă în restituirea unor bunuri culturale care au părăsit

ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, întrucât, pe lângă

împrejurarea că nu au fost respectate formele de procedură prevăzute

de art. 194 C. proc. civ. pentru formularea unei cereri de chemare în judecată

(neregularități dintre care pot fi menționate cele referitoare la

obiectul cererii, titularul cererii de chemare în judecată - care, în speță,

este individualizat prin dispozițiile legii speciale, lipsa unui pârât căruia

i se opune pretenția de restituire a bunurilor culturale mobile etc.), în cauza

de față nu sunt îndeplinite nici condițiile specifice ce decurg din

dispozițiile art. 59 și urm. din Legea nr. 182/2000, republicată;

totodată, o astfel de calificare ar deturna și denatura finalitatea cererii

adresate autorităților judiciare române de către Procuratura Republicii

Bulgaria - Parchetul Orășenesc Sofia.

Astfel, art. 65 alin. (1) din actul normativ

menționat prevede că:

„

Acțiunea

în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui

stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea

de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.”

Art. 67 alin. (1) din aceeași lege stabilește

astfel:

„

(1) Curtea de

Apel București hotărăște restituirea bunului cultural dacă

s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii în restituire este un

bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea teritoriului

național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condițiile

art. 61.”

Art. 60 din Legea nr. 182/2000 prevede

următoarele:

„

(1) În înțelesul

prezentului capitol, prin bun cultural se înțelege, după caz, bunul care

face parte din:

a) tezaur sau fond, fiind clasat în una

dintre aceste categorii juridice înainte ori după părăsirea ilegală

a teritoriului României;

b) tezaurul unui stat membru al Uniunii

Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv, fiind clasat în

această categorie înainte ori după părăsirea ilegală a

teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene;

c) colecțiile publice care figurează

în patrimoniul și în inventarele muzeelor, arhivelor și fondurilor bibliotecilor

din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;

d) patrimoniul și inventarele cultelor

religioase și ale instituțiilor ecleziastice din România sau din unul

dintre statele membre ale Uniunii Europene;

e) una dintre categoriile incluse în anexa

la prezenta lege.

(2) (...)”.

În consecință, aceste dispoziții

legale, plasate în cuprinsul Capitolului IX din Legea nr. 182/2000 cu denumirea

- Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul

unui stat membru al Uniunii Europene - stabilesc regimul juridic al unei astfel

de cereri, conținând atât dispoziții de drept material cât și de

drept procesual.

Dispozițiile procedurale privesc calitatea

părților: reclamant - statul membru al Uniunii care afirmă proprietatea

bunurilor culturale mobile, pârât - posesorul sau detentorul bunului; obiectul acțiunii

- restituirea unui bun cultural în sensul art. 60 etc.

Pe de altă parte, norme de drept substanțial

- art. 60 alin. (1) lit. b) din lege - stabilesc conținutul noțiunii de

bun cultural - bunul care face parte tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene,

în conformitate cu legislația statului respectiv, fiind clasat în această

categorie înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului

unui stat membru al Uniunii Europene.

Or, în raport de circumstanțele aflate

la dispoziția instanței sesizate cu cererea din prezentul dosar, rezultă

că autoritățile bulgare însele nu au certitudinea faptului că

aceste bunuri - a căror remitere o solicită în vederea expertizării

nemijlocite în cadrul urmăririi penale - fac parte din patrimoniul cultural

național al statului bulgar și sunt clasate în această categorie,

scopul solicitării adresate autorităților judiciare române fiind

tocmai acela al verificării autenticității acestora.

În aceste condiții, devine evident

că pentru soluționarea cererii de asistență judiciară internațională

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională, republicată, al cărei domeniu de reglementare

este prevăzut de art. 1:

„(

1) Prezenta lege

se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională

în materie penală:

a) extrădarea;

b) predarea în baza unui mandat european

de arestare;

c) transferul de proceduri în materie penală;

d) recunoașterea și executarea

hotărârilor;

e) transferarea persoanelor condamnate;

f) asistența judiciară în materie

penală;

g) alte forme de cooperare judiciară

internațională în materie penală.

(2) Prezenta lege nu se aplică modalităților

specifice de cooperare polițienească internațională, dacă,

potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.

”

Totodată, potrivit art. 7 din acest

act normativ: „Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate

de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal,

dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

”

Art. 17 alin. (1)

și

(2) din aceeași lege

stabilesc:

„

(1) În cazul în

care cererea are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte bunuri,

acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale

a cărei urmărire și judecată ține de competența autorităților

judiciare române.

(2) Remiterea obiectelor și a altor

bunuri poate fi amânată sau efectuată sub condiția restituirii.

”

În plus, art. 177 prevede:

„

(1) Statul român

va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror

comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură

penală în curs.

(2) Obiectele și originalele dosarelor

și ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor

fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant,

în afară de cazul în care statul român renunță la ele.

”

În temeiul art. 135

alin. (4) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile legale anterior citate,

precum și considerentele precedente, Înalta Curte stabilește competența

de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a penale a Curții

de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cererii în favoarea secției a II-a penală a Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2016.