ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2016

Decizia nr. 209/2016

Deliberând asupra recursului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 6214/100 din 18 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 195.050 euro + TVA, cu titlu de chirie aferentă perioadei iulie 2010 - iunie 2012 și chiria datorată pentru jumătate din luna iulie 2012, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține, în esență, că a încheiat cu societatea C. SA, în data de 1 octombrie 2004, un contract de închiriere căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de BNP D. Acest contract avea ca și obiect terenul în suprafață de 559.879 mp situat în extravilanul localității Satu Nou de Sus, înscris în CF nr. AA Tăuții de Sus, nr. top. BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II. Chiria stabilită de comun acord s-a ridicat la cuantumul de 8.300 euro + TVA/lună.

Dreptul de folosință asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere s-a constituit în vederea desfășurării de către SC C. a activității de exploatare a sterilelor.

În anul 2006, mai exact în data de 29 iunie 2006, SC C. SA intră în insolvență. Ca urmare a acestui fapt, s-a decis vânzarea bunurilor debitoarei C. ca un ansamblu funcțional, incluzându-se aici și licența de exploatare a sterilelor, precum și dreptul de a folosi terenul ce a tăcut obiectul contractului de închiriere și, implicit, obligațiile corelative (inclusiv obligația de a achita chiria). În consecință, în perioada 23 noiembrie 2006 - 12 februarie 2007 pârâta B. SRL adjudecă bunurile debitoarei C. SA, ca un ansamblu funcțional, parcurgându-se următoarele etape:

- 23 noiembrie 2006 - licitația de vânzare a bunurilor debitoarei

- 5 februarie 2007 - proces - verbal de predare - primire a bunurilor vândute la licitație

- 12 februarie 2007 - proces - verbal de adjudecare.

Dată fiind această stare de fapt, pârâta devine succesor cu titlu particular față de contractul de locațiune mai sus identificat.

Această stare de fapt a fost analizată de Tribunalul Maramureș, în sentința nr. 4681/2012 pronunțată în Dosarul nr. x/100/2011, instanță care a statutat, cu autoritate de lucru judecat faptul că: „(..) în speță, reclamanta (SC B. SRL) are calitatea de având cauză în raport cu contractul de locațiune încheiat la data de 01 octombrie 2004, căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de către BNP D.”.

Mai mult, aceeași instanță a ajuns și la concluzia că „(..) Tribunalul achiesează Ia teza pârâtei (SC A. SRL) potrivit cu care a operat tacita locațiune în condițiile art. 1437 și art. 1452 C. civ., cătă vreme nu se contestă că reclamanta a folosit terenul (împrejurare ce rezultă și din expertiza efectuată în cauză) fără ca pârâta să o împiedice (tacita relocațiune poate fi reținută de instanță doar în considerente, nefiind necesară o statutare și în dispozitiv)".

În consecință, ne aflăm în situația în care pârâta are calitatea de locatar în contractul de închiriere având ca obiect imobilele terenuri în suprafață de 559.879 mp situate în extravilanul localității Satu Nou de Sus, locator în acest contract reclamanta.

Această stare de fapt este confirmată și de pârâtă care a achitat suma de 103.750 euro + TVA cu titlu de chirie ca urmare a facturilor emise în perioada 30 aprilie 2013-3 iulie 2013.

În consecință, pârâta a achitat doar parțial obligațiile asumate (plată care, însă, are valoarea unei recunoașteri a pretențiilor reclamantei cu titlu de chirie). Dat fiind faptul că pârâta a achitat chiria aferentă unei jumătăți din luna iulie 2012 și, ulterior, chiria aferentă lunilor august 2012 - iunie 2013, reclamanta solicită instanței obligarea pârâtei la plata chiriilor restante începând cu luna iulie 2010 pentru perioada anterioară acestui moment fiind prescris dreptul la acțiune și până în iulie 2012.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă, prin sentința civilă nr. 355 pronunțată la data de 5 februarie 2014 de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sentință în considerentele căreia tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Astfel cum s-a reținut în cuprinsul sentinței nr. 4681/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. x/100/2011, rămasă irevocabilă, proprietar inițial al terenului în litigiu a fost Regia Autonomă a Plumbului și Zincului Baia Mare, devenită ulterior Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin SA.

Între Regia Autonomă a Plumbului și Zincului Baia Mare, în calitate de cedant și SC E. SA, în calitate de cesionar, s-a încheiat, la data de 17 iunie 1996 sub semnătură legalizată de către BNP F. la data de 03 ianuarie 1997 un contract de „joint venture" având ca scop recuperarea aurului și argintului din iazurile de steril G. și H.

Prin procesul - verbal de adjudecare din 16 iulie 2004 emis de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, terenul în suprafață de 559.879 mp situat în extravilanul localității Satu Nou de Sus, ocupat de iazul de decantare al G., a fost cumpărat de către I.

Prin „Protocolul” din 16 iulie 2004 încheiat între I., în calitate de proprietar și SC C. SA (fosta SC E. SA), în calitate de concesionar al sterilelor de flotație depozitate în iazul G., atestată prin licența de exploatare din anul 1998, emisă de Agenția Națională de Resurse Minerale, proprietarul I. și-a dat acordul pentru ca SC C. să desfășoare în continuare pe terenul proprietatea sa, identificat în CF nr. JJ Tăuții de Sus, numerele topografice: BB, CC, DD, KK, LL, MM, HH, II în suprafață totală de 55,9 ha, activitățile inițiate în acord cu licența de concesiune pentru exploatare pe care o deține și conform calității de concesionar acordate prin aceasta.

La art. 2 din „Protocol" s-a menționat că ulterior înscrierii dreptului de proprietate a terenului în cartea funciară, părțile urmează să încheie un contract în care vor stipula drepturile și obligațiile reciproce ale părților la prezentul protocol.

Terenul menționat în „Protocolul" din 16 iulie 2004 a fost adus de către I. cu titlu de aport la capitalul social al SC A. SRL și înscris în CF nr. AA Tăuții de Sus.

În baza „Protocolului" s-a încheiat între SC A. SRL, reprezentată de I., în calitate de locator și SC C. SA, în calitate de locatar, un contract de locațiune cu dată certă prin încheierea BNP D. din 12 octombrie 2004 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 559.879 mp, identificat în CF AA Tăuții de Sus în schimbul unei chirii de 8.300 euro/lună plus TVA.

La art. IV din contract s-a prevăzut că durata locațiunii este de cinci ani, pe perioada 01 septembrie 2004 – 31 august 2009.

La data de 29 iunie 2006 SC C. SA a intrat în insolvență, iar prin raportul din 28 august 2006 întocmit de lichidatorii judiciari numiți de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Maramureș s-a propus vânzarea în bloc, ca un ansamblu în stare de funcționare, a bunurilor aparținând debitoarei SC C. SA.

Bunurile debitoarei SC C. SA au fost cumpărate în bloc, ca un ansamblu funcțional, de către pârâtă.

Prin Ordinul nr. 100 din 25 iunie 2007 emis de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale s-a aprobat transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit licenței de concesiune din anul 1998 din perimetrul „Iaz H. și Iaz G." către pârâtă, iar prin actul adițional nr. 4 la licența de exploatare din anul 1998, durata licenței s-a prelungit până la data de 08 iulie 2012.

Cum considerentele au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă prin acesta, tribunalul a apreciat că, în condițiile în care instanța a reținut în considerentele sentinței nr. 4681/2012 pronunțată în Dosarul nr. x/100/2011, faptul că modalitatea prin care B. SRL a dobândit bunurile debitoarei SC C. SA, în cadrul procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 - o procedură specială și care se bucură de publicitate (art. 116 - 118 în forma avută la epoca vânzării bunurilor din averea debitoarei SC C. SA) -, se încadrează în ipoteza normei prevăzute la lit. g) a art. 6 din Legea nr. 85/2003, situație care exclude ipoteza de la lit. c) din această lege și care se referă la închirierea terenului, considerând astfel că pârâta din prezentul litigiu arc astfel un drept de folosință asupra terenului aflat în proprietatea reclamantei, în suprafață de 477.790 mp, folosință pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotație depozitate în Iazul G. în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, apreciind că în ipoteza în care s-ar accepta că dreptul de folosință asupra acestui teren ar fi fără echivalent (practic cu titlu gratuit) s-ar nesocoti art. 1 din Protocolul nr. 1 (de altfel, după cum se observă, chiar modalitățile enumerate de art. 6 din Legea nr. 85/2003 de dobândire a dreptului de folosință a terenurilor sunt acte juridice cu titlu oneros sau care presupun plata unei contraprestații bănești), iar conform jurisprudenței C.E.D.O., în absența unui drept la despăgubire art. 1 nu ar asigura decât o protecție iluzorie și în mare măsură ineficace a dreptului de proprietate, obligând astfel B. SRL la plata sumei de 8.300 curo lunar sau echivalentul în RON, Ia cursul Băncii Naționale a României, la data plății, cu titlu de chirie lunară, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești și pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotație depozitate în Iazul G. Nu a putut fi reținută argumentarea reclamantei privind puterea de lucru judecat referitoare la tranșarea problemei de drept supusă judecății privind tacita relocațiune, deoarece petitul din cererea reconvențională ce a format obiectul Dosarului nr. x/100/2011 (vizând tacita relocațiune) a fost anulat, ca netimbrat.

Așadar, anulându-se petitul privind tacita relocațiune, reținându-se că folosința terenului nu poate fi cu titlu gratuit, întrucât s-ar încălca art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O., iar modalitățile enumerate de art. 6 din Legea nr. 85/2003 de dobândire a dreptului de folosință a terenurilor sunt acte juridice cu titlu oneros sau care presupun plata unei contraprestații bănești, pârâta dobândind dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării activităților miniere în temeiul art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003 (alte proceduri prevăzute de lege) iar nu în baza art. 6 lit. c) din aceeași lege (închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți), rezultă că despăgubirea acordată a avut ca temei decisiv și fundamental această argumentare, iar achiesarea instanței la susținerile SC A. SRL, potrivit cu care ar fi operat tacita locațiune în condițiile art. 1437 și art. 1452 C. civ., apar ca fiind supraabundente, cum corect a arătat pârâta.

Convenția de închiriere s-a încheiat în considerarea calității locatarului SC C. SA de titular al dreptului de concesiune al sterilelor de flotație depozitate în iazul G. ce constituie obiectul contractului, atestată prin licența de exploatare nr. 1/1998, emisă de Agenția Națională de Resurse Minerale.

Potrivit contractului de închiriere invocat de reclamantă, respectiv art. 4.1, durata contractului este de 5 ani, cu începere de la data de 01 septembrie 2004 și se încheie la data de 31 august 2009, contractul putând înceta anterior prin notificarea locatorului de către locatar, în cazul în care acesta încetează exploatarea sterilului de flotație existent pe terenul care face obiectul închirierii, fie ca urmare a epuizării întregului volum de steril, fie independent de voința locatarului, iar notificarea de încetare se va transmite locatorului cu cel puțin 30 de zile în prealabil. Totodată părțile au stipulat faptul că prelungirea contractului se poate realiza cu acordul părților.

Raportat la vechea reglementare legală - art. 1437 și art. 1452 C. civ. de la 1864 - dacă locatarul rămâne în folosința lucrului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-l împiedice, locațiunca se consideră reînnoită prin tacita relocațiune.

În speță, față de locatarul SC C. SA, prin încheierea din 29 iunie 2006 a Tribunalului Maramureș, în Dosarul nr. x/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment în baza Legii nr. 64/1995. Lichidatorii societății C. SA. – J. IPURL și K. IPURL, prin raportul din 28 august 2006, au propus vânzarea în bloc ca un ansamblu funcțional a tuturor bunurilor debitoarei, în componența menționată în Caietul de sarcini, cerere admisă de judecătorul sindic prin încheierea din 21 septembrie 2006.

Licitația s-a organizat la 23 noiembrie 2006, câștigător al licitației fiind L. - cu sediul în Anglia. Având în vedere dispozițiile Legii minelor, pentru a putea intra în proprietatea de drept a imobilelor, cumpărătoarea L., împreună cu asociata M. prin N. Ltd., în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, au înființat SC B. SRL persoană juridică română. Ca urmare se încheie procesul-verbal de predare-primire din 05 februarie 2007, a tuturor bunurilor debitoarei SC C. SA, vândute ca un ansamblu funcțional la licitația publică din data de 23 noiembrie 2006 și procesul-verbal de adjudecare din 12 februarie 2007 cu cumpărătoarea SC B. SRL Baia Mare, iar prin încheierea din 20 martie 2007 a judecătorului sindic, din Dosarul nr. x/100/2007 al Tribunalului Maramureș, s-a aprobat planul de distribuire a sumelor obținute ca urmare a vânzării în bloc a tuturor bunurilor debitoarei C. SA.

Pârâta este în prezent, urmare a vânzării în bloc ca un ansamblu funcțional al tuturor bunurilor SC C. SA, titulara și a Licenței de concesiune pentru exploatare nr. 1 din 05 noiembrie 1998 emisă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, prin care s-a instituit perimetrul de exploatare a substanței produs rezidual minier de pe amplasamentul lazului de decantare G.

Reclamanta s-a înscris în procedura insolvenței cu o creanță de 17.211,16 RON, anterioară deschiderii procedurii, dar și cu creanța de 311.927,46 RON născută după deschiderea procedurii și până la intrarea în faliment (respectiv pentru perioada 10 aprilie 2006 – 29 iunie 2006), sume încasate în urma lichidării, astfel cum rezultă din încheierea din 20 martie 2007 dată de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/100/2006.

Radierea din registrul comerțului a SC C. SA după închiderea procedurii falimentului, a făcut ca societatea să dispară ca subiect de drept, contractul, care are un caracter intuitu personae, încetând. În urma închiderii procedurii falimentului și radierii societății aceasta nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita dreplurile și obligațiile, sau altfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept. Transmiterea obligațiilor poate avea loc în cazul persoanelor juridice, prin reorganizarea acestora, ceea ce în speță nu este cazul.

Ulterior s-a procedat inclusiv la radierea contractului din CF nr. NN pentru numerele topografice BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, conform încheierii de CF nr. OO din 21 septembrie 2010.

În acest context nu poate fi opus pârâtei contractul de închiriere încheiat intuitu personae, având ca motiv determinant calitatea SC C. SA de titular al dreptului de concesiune al sterilelor de flotație, transferul către pârâtă a drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate potrivit Licenței de concesiune pentru exploatare nr. 1/1998, neimplicând și un transfer al obligațiilor asumate prin contractul de locațiune din 01 octombrie 2004 încheiat între SC C. SA și SC A. SRL.

Tribunalul a apreciat că raportat la caietul de sarcini întocmit în vederea licitației desfășurate în procedura falimentului, urmare a vânzării în bloc ca un ansamblu funcțional a tuturor bunurilor debitoarei C. SA, s-au transmis către pârâtă și activele reprezentând dreptul de folosință asupra terenurilor, drept de folosință obținut în 1996, respectiv, obținut în baza art. 6 lit. f) din Legea nr. 61/1998 (în prezent abrogată), iar cum între părți, prin sentința civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012 a Tribunalului Maramureș, s-a tranșat irevocabil problema privind constatarea dobândirii dreptului de folosință a pârâtei în baza art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003 (alte proceduri prevăzute de lege), iar nu prin închirierea terenului [art. 6 lit. c) din Legea nr. 85/2003], nu se poate spune că drepturile și obligațiile decurgând din contractul de închiriere invocat în speță s-au transmis către pârâtă ca și o cesiune a contractului, pentru a se aprecia că pârâta se subrogă chiriașului, intrând astfel în raporturi juridice directe cu proprietarul locator, pentru ca efectele contractului de închiriere să se producă între locatorul cedat și chiriașul cesionar.

Susținerile reclamantei în sensul că a avut loc o tacită relocațiune, în temeiul art. 1437 C. civ., acordul fiind tacit, sunt contrare manifestării de voință a acesteia, întrucât în mod expres, în chiar procesui-verbal de conciliere, anterior declanșării litigiului din Dosarul nr. x/100/2011 al Tribunalului Maramureș, reclamanta propune închirierea terenului în următoarele condiții „(..) plata unei chirii, calculat la o valoare de 0,2 euro/mp/lună, la întreaga suprafață aferentă obiectivului de 559.829,67 mp”.

Instanța a apreciat că tacita relocațiune poate interveni numai în raport cu un contract încheiat prin acordul părților, nu și în privința unui drept de folosință a terenurilor necesare efectuării activităților miniere din perimetrul de exploatare dobândit de o altă parte în temeiul art. 6 lit. g) din Legea nr. 85/2003, respectiv drept dobândit în cadrul procedurii insolvenței (astfel cum s-a tranșat prin sentința civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012 a Tribunalului Maramureș), astfel cum este cazul în speță, întrucât nu se mai întemeiază pe o voință reciprocă și tacită a ambelor părți de a continua raporturile locative.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL și în consecință s-a pronunțat decizia nr. 572 la data de 6 noiembrie 2014 de către Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 355/2014, în sensul că s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta, către reclamantă, la plata următoarelor sume:

- 195,050 euro plus TVA, respectiv 864.071 RON + TVA cu titlu de chirie aferentă perioadei iulie 2010 - iunie 2012

- 14.319,48 RON cheltuieli de judecată la fond.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut, în esență, că problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă sentința civilă nr. 4681/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. x/100/2011 se impune cu putere de lucru judecat și în prezentul litigiu, din această perspectivă instanța reținând că, în condițiile în care petitul privind tacita relocațiune a fost anulat ca netimbrat, considerentele din sentința civilă menționată anterior referitoare la tacita relocațiune nu explică dispozitivul și, prin urmare, nu au putere de lucru judecat.

Instanța de apel a constatat astfel cum a reținut și instanța de fond, că mențiunile din considerente au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă prin acesta.

În acest context, curtea de apel a constatat că, prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. x/100/2011 al Tribunalului Maramureș, reclamanta SC B. SRL a solicitat în contradictoriu cu SC A. SRL să se constate dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului în suprafață de 477.790 mp identificat în CF nr. NN Baia Sprie, nr. cadastral PP provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. AA Tăuții de Sus, nr. topo BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II proprietatea pârâtei aferent obiectivului „Iaz de decantare O."- G., situat în localitatea Tăuții de Sus-oraș Baia Sprie, pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare, a sterilelor de flotație depozitate în Iazul G., acordată prin licența de exploatare nr. 1/1998; să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra edificatelor existente pe terenul cadastral PP în suprafață de 4389 mp; să se constate un drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafață de 4389 mp, corespunzător nr. cadastral PP, din C.F. nr. NN Baia Sprie, aferent construcțiilor indicate; să se dispună înscrierea, în favoarea reclamantei, în C.F. nr. NN Baia Sprie, nr. cadastral PP, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor și a dreptului de superficie asupra terenului aferent acestora, în suprafață de 4389 mp, precum și a dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 477.790 mp corespunzător nr. cadastral PP, în condițiile Legii minelor.

Prin cererea reconvențională depusă în același dosar, pârâta a solicitat să se constate că între părți a intervenit tacita relocațiune a contractului de locațiune încheiat la data de 01 octombrie 2001, începând cu 01 septembrie 2009 și până la data de 31 august 2014; să se dispună obligarea reclamantei, pârâta reconvențional, la plata sumei de 8.300 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de chirie lunară de la data pronunțării hotărârii și până la expirarea licenței de concesiune nr. 1/1998, adică 30 aprilie 2012 și apoi în continuare, pe toată durata desfășurării activității de exploatare; să se dispună obligarea pârâtei să constituie și să depună lunar, într-un cont special deschis pe numele locatarului, valoarea aferentă acțiunilor de reccologizare, stabilită pe baza unui proiect de reecologizarc avizat, în rate lunare egale în termen maxim de 3 ani de la data începerii activității de exploatare.

Prin sentința civilă nr. 4681/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș, cu privire la cererea reconvențională, care interesează în prezentul litigiu, s-a dispus anularea petitelor vizând tacita rclocațiune și garanția privind obligația de ecologizare deoarece nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și a fost obligată reclamanta SC B. SRL să plătească pârâtei SC A. SRL suma de 8.300 euro/lunar sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Nașionale a României, la data plății, cu titlu de chirie lunară, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești și pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de fiotație depozitate în Iazul G.

În considerentele sentinței menționate anterior, s-a reținut că reclamanta are calitatea de având-cauză în raport cu contractul de locațiune încheiat la data de 01 octombrie 2004, căruia i s-a dat dată certă prin încheierea din 12 octombrie 2004 de către B.N.P. D. De asemenea, s-a reținut ca fiind întemeiată teza pârâtei potrivit cu care a operat tacita locațiune în condițiile art. 1437 și art. 1452 C. civ., câtă vreme nu se contestă că reclamanta a folosit terenul (împrejurare ce rezultă și din expertiza efectuată în cauză) fără ca pârâta s-o împiedice (tacita relocațiune poate fi reținută de instanță doar în considerente, nefiind necesară o statuare și în dispozitiv).

A mai reținut curtea de apel, în cuprinsul considerentelor, următoarele:

Reclamanta nu putea dobândi, fie și în cadrul procedurii insolvenței, de la debitoarea SC C. SA decât drepturile și obligațiile, așa cum fuseseră ele configurate prin contractul de locațiune din anul 2004 încheiat de debitoare cu pârâta.

Cum reclamanta este ținută să execute obligațiile autoarei sale SC C. SA, iar nu numai să exercite drepturile transmise, atunci pârâta are dreptul să primească cu titlu de chirie lunară suma de 8.300 euro sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naționale a României la data plății - menționată la art. 5.1 din contractul de locațiune - pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de fiotație depozitate în Iazul G., începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

Prin urmare, chiar dacă petitul privind tacita relocațiune a fost anulat ca netimbrat, în condițiile în care instanța a rămas investită cu petitul privind obligarea SC B. SRL la plata unei sume cu titlu de chirie, este evident că, pe cale incidentală, instanța a fost nevoită să analizeze dacă există temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă tacita relocațiune a operat sau nu.

Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, instanța de apel a constatat că dezlegările date în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureș, cu privire la tacita relocațiune, erau necesare pentru rezolvarea petitului de obligare a SC B. la plata chiriei, explicând și susținând dispozitivul, impunându-se, prin urmare, cu putere de lucru judecat, în prezentul litigiu.

În consecință, fiind în prezența tacitei relocațiuni, cererea SC A. SRL de obligare a pârâtei la plata chiriei aferente perioadei iulie 2010 - iunie 2012, precum și unei jumătăți din luna iulie 2012 este întemeiată, în condițiile în care alte apărări decât lipsa temeiului contractual nu au fost invocate.

Pârâta SC B. SRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 572/2014, în temeiul art. 488 pct. 6, 7 și 8 noul C. proc. civ. susținând, în esență, că instanța de apel:

- a încălcat autoritatea de lucru judecat, atunci când s-a raportat, în soluționarea pricinii, la sentința civilă nr. 4681/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș, prin care însă s-a dispus anularea petitului vizând tacita relocațiune (art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ.);

sau

- a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reținând în mod nelegal autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 4681/2012, în condițiile în care pe de o parte, față de anularea petitului vizând tacita relocațiune, și pe de altă parte față de motivarea sentinței de admitere a cererii reconvenționale în Dosarul nr. x/100/2013 al Tribunalului Maramureș, prin considerente supraabundente, ce nu susțin dispozitivul, în condițiile în care considerentele sentinței civile nr. 4681/2012 se subsumează unui drept la despăgubire, iar nu unei obligații pe temei contractual (art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.);

- soluția nu este motivată, întrucât singurele considerente se referă la existența unei pretinse autorități de lucru judecat în legătură cu operabilitatea unei tacite relocațiuni a contractului de închiriere, fără însă a se referi la celelalte condiții legale pentru plata chiriei și fără a analiza apărările intimatei-părăte cu privire la lipsa obligației de plată a chiriei (art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.).

Referitor la primul motiv de recurs, pârâta susține că instanța de apel a încălcat regulile autorității de lucru judecat (art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ.), deoarece motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ. este aplicabil în egală măsură atunci când instanța ignoră sau refuză să aplice autoritatea de lucru judecat cât și în situația în care instanța aplică autoritatea de lucru judecat deși nu sunt întrunite condițiile de opcrabilitate ale acestei instituții.

În mod nelegal, instanța de apel a considerat că prin sentința civilă nr. 4681/2012 s-a statuat, în mod indirect, cu autoritate de lucru judecat asupra tacitei relocațiuni a contractului de închiriere.

În mod nelegal, instanța de apel a reținut că deși petitul privind tacita relocațiune a fost anulat ca netimbrat, totuși în condițiile în care instanța a fost învestită cu un alt capăt de cerere privind obligarea SC B. SRL la plata unei sume cu titlu de chirie, aceasta a fost nevoită să analizeze dacă există sau nu temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă există tacita relocațiune sau nu. În acest fel, instanța de apel ajunge Ia concluzia că asupra existenței unei tacite relocațiuni a contractului de închiriere există o autoritate de lucru judecat, dedusă în mod indirect de obligarea în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureș la plata unei sume cu titlu de chirie.

Soluția este greșită sub aspectul reținerii existenței unei autorități de lucru judecat a problemei (chestiunii) incidenței tacitei reiocațiuni a contractului de închiriere în sentința pronunțată în Dosarul nr. x/100/2011, de către Tribunalul Maramureș.

În speță este vorba de autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, adică valorificarea în prezenta cauză a statuărilor instanței din Dosarul nr. x/100/2011. Este vorba de autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinței din Dosarul nr. x/100/2011, iar nu de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului.

În cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/100/2011 la Tribunalul Maramureș există un capăt de cerere formulat de pârâta-reclamantă prin care ce solicita constatarea tacitei relocațiuni. Acest capăt de cerere a fost anulat ca netimbral. În raport cu acest capăt de cerere reținerea operabilității „tacitei relocațiuni” reprezintă, în mod evident, un argument supraabundent, deoarece nu explică în niciun mod soluția de anulare ca netimbrat a acestui capăt de cerere, soluție care este independentă de această constatare.

Atât timp cât există un capăt de cerere distinct - chiar constatarea tacitei relocațiuni, soluționat în mod distinct prin dispozitivul sentinței nr. 4681/2011 (anulat ca netimbrat), instanța nu putea să analizeze indirect tacita relocațiune, astfel cum fără temei legal reține Curtea de Apel Cluj. Partea are posibilitatea ca în cadrul unui proces să aducă în dezbatere pe cale principală (prin învestirea instanței cu o cerere) sau incidentală (ca simplă apărare) anumite probleme. Potrivit regulii electa una via non datur recursus ad alteram, pârâta-reclamantă a decis să deducă judecății problema „tacitei relocațiuni" prin formularea unui capăt de cerere în cadrul cererii sale reconvenționale. Analiza în dosar a acestei probleme, pe cale incidentală, ca simplă apărare nu este procedurală, fiind contrară chiar voinței juridice a pârâtei-reclamante.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. sunt aplicabile și în ceea ce privește încadrarea în drept a criticilor relative la inexistența și deci, neoperabilitatea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței pronunțate în Dosarul nr. x/100/2011 în prezenta cauză.

Pârâta susține că înțelegerea a încetat anterior ajungerii la termen după cum se menționează în documentele depuse la dosarul cauzei; C., unde acționarul unic și asociatul SC A. SRL - dl. I., era reprezentant al acționarului SC P. SA, hotărând renunțarea la contractele aflate în derulare datorită hotărârii de restructurare a activității sale, inclusiv a Contractului. Or, s-a indicat în mod expres în cadrul Contractului, art. 4.1. alin. (1) teza a II-a, că acesta „poate înceta anterior acestei perioade prin notificarea locatorului de către locatar, în cazul în care acesta încetează exploatarea sterilului de exploatație pe terenul care face obiectul prezentului (..)". Fără tăgadă, Hotărârile Adunării Generale a Acționarilor C. din datele de 29 martie 2006 și 09 martie 2006 reprezintă o dovadă a încetării exploatării sterilului - cauza de încetare a Contractului anterior expirării termenului, iar semnarea documentelor statutare ale C., implicit votarea de către dl. I. a punctului de pe ordinea de zi care consfințește încetarea activității C. „Respinge propunerea de continuare a activității SC C. SA făcută de Remin", reprezintă o dovadă evidentă a notificării acestei situații.

Administratorul/lichidatorul judiciar a întreprins demersurile necesare pentru suspendarea licențelor de exploatare a C. și a realizării doar a măsurilor de conservare a debitoarei. Prin urmare debitoarea C. a pierdut de drept folosința depozitului de steril și implicit a terenului menționat în Contract.

SC A. SRL a avut o creanță înregistrată în tabelul definitiv al creditorilor C. în cuantum de 17.211,16 RON, reprezentând cuantumul chiriei aferente unei jumătăți de lună, anterioare deschiderii procedurii. Ulterior se înregistrează cu o creanță născută după deschiderea procedurii (10 aprilie 2006) și până la intrarea în faliment (29 iunie 2006) în cuantum de 311.927.46 RON, ceea ce nu poate reprezenta chiria aferentă a două luni și 19 zile de închiriere contractuală. Prin urmare, ultima plată contractuală a chiriei a fost realizată de către C. prin distribuirea sumelor obținute din lichidarea averii debitoarei conform încheierii anterior invocate și a fost aferentă perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenței, respectiv încetării Contractului.

Chiar dacă prin absurd am aprecia că încetarea Contractului a avut Ioc la data de 31 august 2009, observăm, fără echivoc, că părțile în general și SC A. SRL în special, nu au avut niciodată o voință tacită de a continua contractul.

A. SRL a solicitat în perioada următoare o altă chirie, și prin urmare nu se poate aprecia că a existat un nou contract în temeiul tacitei relocațiuni. Procesele-verbale de negociere din datele de 31 august 2007 și 11 septembrie 2007 menționează clar punctul de vedere al domnului I. că în cadrul unui nou contract de închiriere „Chiria va fi de 30.000 euro pe lună, reprezentând circa 5 cenți pe mp".

A. SRL a solicitat radierea contractului din CF nr. NN pentru numerele topografice BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, conform încheierii din 21 septembrie 2010;

A. SRL a propus, conform procesului-verbal de conciliere din data de 05 martie 2011, „închirierea terenului, în următoarele condiții: a) constituirea unei garanții pentru ecologizarea terenului (..) b) plata unei chirii, calculate la o valoare de 0,2 euro/mp/lună (..)".

În adresa SC A. SRL din 25 martie 2011 se afirmă fără echivoc că documentul menționat la pet b.5) de mai sus „nu consfințește nicio înțelegere, ci doar evidențiază cererea noastră și oferta dvs., neajungându-se în acest mod la o negociere amiabilă la data menționată cu privire la folosința terenului proprietatea societății noastre, din zona obiectivului „Iaz G." așa cum îl numiți Dvs.";

Prin adresa din 15 martie 2013 transmisă Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș, SC A. SRL menționează, tot fără echivoc, „Neobținerea de către SC B. SRL a dreptului de folosință a terenurilor, necesare desfășurării activității de exploatare, respectiv Legea nr. 85/2003 (..)".

Prin al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. recurenta susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și pe cele prin care i s-au respins apărările.

Astfel, pârâta susține că prin sentința pronunțată în Dosarul nr. x/100/2011 s-ar fi reținut existența tacitei relocațiuni numai în legătură cu soluția de obligare a pârâtei Ia plata sumei de 8.300 euro/lunar începând cu data pronunțării, pe toata perioada de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. Aceasta însemnă că, în orice caz, chiar dacă s-ar trece peste criticile de la pct. I, problema tacitei relocațiuni ar trebui considerată drept dezlegată cu autoritate de lucru judecat numai în legătură cu desfășurarea unei activități de exploatare a sterilelor, aceasta fiind limita în care s-ar putea susține în mod rezonabil că, considerentele s-ar reflecta în dispozitiv. În măsura în care speța de față pune în discuție plata unei chirii pentru o perioadă în legătură cu care pârâta se apară susținând că nu a desfășurat activitate de exploatare minieră, iar această susținere este reținută de prima instanță (sentința nr. 355/2014 Tribunalul Maramureș) simpla reținere a unei pretinse autorități de lucru judecat în legătură cu operabilitatea unei tacite relocațiuni a contractului de închiriere, reținută strict în legătură cu perioada de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. nu este suficientă pentru a justifica obligarea pârâtei la plata sumei de 8.300 euro/lunar în perioada iulie 2010-iunie 2012.

Instanța de apel a reținut numai că fiind în prezența tacitei relocațiuni cererea de obligare la plata chiriei pe perioada iulie 2010 - iunie 2012 și a unei jumătăți din luna iulie 2012 este întemeiată, în condițiile în care alte apărări decât lipsa temeiului contractual nu au fost invocate. Or, ar fi trebui ca instanța să verifice dacă în perioada relevantă acestui nou proces (iulie 2010-iunie 2012) există aceleași premise în legătură cu care și în limitele cărora se pretinde că ar fi fost reținută tacita relocațiune în cauza anterioară, adică existența unei activități de exploatare a sterilelor depozitate în Iazul G. Motivarea instanței în această privință era necesară deoarece pârâta s-a apărat invocând faptul că nu a desfășurat activitate de exploatare minieră, preluate ca atare în motivarea sentinței pronunțate în cauză. Această apărare nu putea fi înlăturată, implicit, numai prin reținerea autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței din Dosarul nr. x/100/2011 sub aspectul tacitei relocațiuni, în condițiile în care limitele efectelor acestei pretinse autorități sunt subordonate dispozitivului acelei sentințe, care la rândul lui se referă la plata unei chirii corelative unei exploatări în viitor a sterilelor depozitate în Iazul G. - o realitate faptică distinctă de cea prezentă în noua speță și care necesită o motivare din partea instanței.

În absența altei motivări decât aceea referitoare la pretinsa existență a autorității de lucru judecat a părții din considerentele sentinței din Dosarul nr. x/100/2011 referitoare la tacita relocațiune și în prezența unor apărări care implicau și alte aspecte de fapt și de drept decât cea acoperită de soluția adoptată în acel dosar, reprezintă un viciu în motivare a soluției (insuficiența motivării) sancționabil în temeiul art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

În raport de motivele de recurs invocate, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 572/2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Reclamanta SC A. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării reclamanta susține, în esență, că recurenta încadrează același motiv de recurs și anume inexistența autorității de lucru judecat, pe dispozițiile art. 488 pct. 8 și 7 noul C. proc. civ., ceea ce denotă faptul că recurenta consideră că autoritatea de lucru judecat ar fi reglementată de o normă de drept material și nu de o normă de drept procesual.

Astfel reclamanta apreciază că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În acest context, rezultă că ambele manifestări ale autorității de lucru judecat își găsesc corespondent în instituții procesuale, sens în care normele care le reglementează nu pot fi încadrate, sub nicio formă, în categoria normelor de drept material.

Date fiind aceste aspecte, rezultă cu claritate faptul că motivul conform căruia reținerea de către instanța de apel a efectului pozitiv al lucrului judecat ar încălca norme de drept material nu se încadrează în dispozițiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Din această perspectivă, a neîncadrării motivului invocat în motivele de casare stabilite de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și în privința celui de-al doilea motiv subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., conform căruia instanța de apel a greșit în aplicarea regulilor referitoare la tacita relocațiune.

Instanța de apel a făcut analiza sentinței nr. 4681/2012 și a statutat faptul că „este evident că, pe cale incidentală, instanța a fost nevoită să analizeze dacă există temei contractual pentru acordarea chiriei, respectiv dacă tacita relocațiune a operat sau nu. Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, instanța de apel a constatat că dezlegările date în Dosarul nr. x/100/2011 de către Tribunalul Maramureș, cu privire la tacita relocațiune, erau necesare pentru rezolvarea petitului de obligare a SC B. la plata chiriei, explicând și susținând dispozitivul, impunându-se, prin urmare, cu putere de lucru judecat, în prezentul litigiu".

Cu alte cuvinte, singurul temei reținut de instanță pentru a constata tacita relocațiune a fost puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței nr. 4681/2012. Dată fiind această constatare, rezultă că acest motiv al recurentei nici măcar nu se referă la decizia recurată, ele fiind motive prin care este atacată, practic, hotărârea din Dosarul nr. x/100/2011.

În aceste condiții, rezultă că motivul conform căruia instanța a făcut aplicarea greșită a normelor privind tacita relocațiune, motiv care nu reprezintă o critică a hotărârii din prezentul dosar, ci a celei din Dosarul nr. x/100/2011. nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sens în care recursul declarat este nul.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 7 noul C. proc. civ. reclamanta susține că pentru a invoca obligativitatea unei hotărâri irevocabile nu este necesară existența triplei identități (părți, cauză, obiect) ci doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și cea din dosarul în care se invocă, sens în care instanța are obligația să pronunțe aceeași soluție, căci altfel s-ar ajunge la încălcarea principiului res judicata a puterii lucrului judecat.

Soluția prezentului recurs, ca și cea din apel, trebuie să plece de la analiza considerentelor sentinței pronunțată în Dosarul nr. x/100/2011. Deși recurenta încearcă o tactică de inducere în eroare a instanței, printr-o analiză care excede problemei juridice ce face obiectul prezentului dosar, încercând să forțeze o soluție contrară celei deja dispusă de o instanță cu privire la chestiunea litigioasă, trebuie menționat faptul că acest mod de abordare a problemei a fost încercat și în fața instanței de apel, care însă a ales soluția corectă din punct de vedere legal.

Reclamanta precizează că în Dosarul nr. x/100/2001 a investit instanța printr-o cerere reconvențională nu numai cu petitul prin care solicita constatarea intervenirii tacitei relocațiuni, care a fost anulat, ca netimbrat, ci și cu petitlul prin care solicita obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 8.300 euro pe lună cu titlu de chirie, cerere care a fost admisă și a fost obligată SC B. SRL la plata sumei de 8.300 euro lunar, sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naționale a României, cu titlu de chirie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea deciziei de către instanța de apel, reclamanta solicită să fie respins, ca nefondat, deoarece această instanță a reținut puterea de lucru judecat și nu autoritatea de lucru judecai, în sensul că a dat valoare considerentelor prin care s-a statuat asupra existenței contractului de închiriere încheiat între părți.

În temeiul dispozițiilor art. 483 noul C. proc. civ., care reglementează obiectul, scopul recursului și instanța competentă, coroborate cu dispozițiile art. 493 noul C. proc. civ., care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, în cauză s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care a fost analizat în completul de filtru și apoi s-a comunicat părților soluția preconizată și anume aceea de admitere, în principiul a recursului, care a fost promovat împotriva unei hotărâri executorii, care se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) noul C. proc. civ., urmând să se pronunțe completul pe fondul recursului.

Referitor la faptul că pârâta SC B. SRL și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., iar reclamanta SC A. SRL, în întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului cu privire la dispozițiile art. 488 pct. 7 și 8 și a solicitat, în final, respingerea recursului, în totalitate, Înalta Curte, în procedura de filtrare a recursului, a considerat că recursul este admisibil, în principiu, urmând a se pronunța pe fondul recursului și în consecință excepțiile privind nulitatea recursului vor fi analizate ca apărări de fond, pentru a se realiza o cercetare unitară a tuturor motivelor de recurs.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată că numitul I. a cumpărat, potrivit procesului-verbal de adjudecare încheiat Ia dat de 16 iulie 2004, emis de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice - Maramureș, un teren în suprafață de 559.879 mp, situat în extravilanul localității Satul Nou de Sus, teren ocupat de Iazul de decantare G.

La data de 16 iulie 2004 s-a încheiat un protocol între I., în calitate de proprietar și SC C. SA, în calitate de cesionar, pentru exploatarea sterilelor de fiotație depozitate în Iazul G.

I. și-a dat acordul pentru ca SC C. SA să desfășoare această activitate, în temeiul licenței de exploatare nr. 1/1998 emisă de Agenția Națională de Resurse Minerale, pe numele Iui.

Terenul menționat în Protocol a fost adus de către I., cu titlu de aport social al SC A. SRL, iar ulterior s-a încheiat între SC A. SRL, în calitate de locator și SC C. SA, în calitate de cesionar, pentru o perioadă de cinci ani, de la 1 septembrie 2004 până la 31 august 2009, contractul de locațiune din 12 octombrie 2004, autentificat la B.N.P. D., având ca obiect exploatarea terenului, cu plata unei chirii în sumă de 8.300 euro/lună, plus T.V.A.

Concesionara SC C. SA a intrat în insolvență, la data de 29 iunie 2006 și ca urmare a raportului întocmit de lichidatorii judiciari Ia data de 28 august 2006, în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Maramureș prin care s-a propus vânzarea, în bloc, ca un ansamblu în stare de funcționare, a bunurilor debitoarei, acestea au fost cumpărate de pârâta SC B. SRL.

După vânzare, s-a emis Ordinul nr. 100 din data de 25 iunie 2007 de către Agenția Națională de Resurse Minerale, ordin prin care s-a aprobat transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit licenței de concesiune nr. 1/1998 din perimetrul Iaz H. și Iaz G., către pârâtă, iar prin actul adițional nr. 4, referitor la licența de exploatare nr. 1/1998, durata licenței s-a prelungit până la data de 8 iulie 2012.

Ca urmare a acțiunii formulate de SC B. SRL, înregistrată la data de 6 aprilie 2011, sub nr. 4033/100/2011 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat sentința civilă nr. 4681 din 16 iulie 2012, prin care tribunalul:

Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a autorizației de construire din 10 decembrie 2004 emisă de intimatul Primarul Orașului Baia Sprie, invocată de reclamantă.

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârâta SC A. SRL a autorizației de construire din 10 decembrie 2004 emisă de intimatul Primarul Orașului Baia Sprie.

Admite excepția netimbrării petitelor 1 (vizând tacita relocațiune) și 3 (referitor la garanția privind obligația de ecoiogizare) din cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă.

Respinge excepția netimbrării petitului 2 (referitor la plata chiriei) din cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă.

Admite în parte acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC B. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. V., nr. 77B, județul Maramureș, înmatriculată la ORC Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, cu sediul în Baia Sprie, str. F. nr. 213, județul Maramureș și punct de lucru în Baia Mare, str. F. nr. 6, județul Maramureș, înmatriculată la ORC Maramureș.

Constată dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului aliat în proprietatea pârâtei, în suprafață de 477.790 mp, materializat în planul de situație din anexa nr. 1 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expertul judiciar Q. prin conturul delimitat de punctele 1, 2, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 26, 27, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, parte din nr. cadastral PP, în suprafață totală de 559.822 mp, înscris în CF nr. NN Baia Sprie, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. AA Tăuții de Sus, nr. topo BB, CC, DD, EE, HH, II, FF, GG, aferent Iazului de decantare O. – G., pe toată durata de desfășurare a activității de exploatare a sterilelor (reziduurilor) de flotație depozitate în Iazul G.

Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor edificate, situate pe terenul aferent stației de pompe a Iazului de decantare O. – G., în suprafață de 4.389 mp, ce face parte din terenul cu nr. cadastral PP înscris în CF NN Baia Sprie, cu suprafața totală de 559.822 mp (corpul 1 din planul de amplasament și delimitare cu propunere de dezlipire întocmit la data de 25 februarie 2012 de către expertul judiciar Q.):

- rezervor de apă industrială cu suprafața de 19 mp;

- stație de clasare îngroșare-pomparc cu pompa W. și o pompă de tulbureală cu suprafața de 522 mp;

- două bazine cu apă de procesare de 800 mc cu suprafața de 142 mp fiecare (bazin presedimentare și rezervor apă);

- stație de pompe apă de proces cu pompă de etanșare și pompă de jomp cu suprafața de 168 mp;

- stație de pompe subterane cu 2 pompe de jomp submersibile și o pompă W. submersibilă cu suprafața de 70 mp;

- construcție metalică pentru ciur reziduuri grosiere cu suprafața de 92 mp;

- rețele de conducte;

- platformă de depozitare și drumuri de incintă cu suprafața de 2.990 mp.

Constată un drept de superflcie în favoarea reclamantei asupra terenului aferent stației de pompe a Iazului de decantare O. – G., în suprafață de 4.389 mp, ce face parte din terenul cu nr. cadastral PP înscris în CF nr. NN Baia Sprie, cu suprafaț