ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 451 din data de 12 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul cu nr. 12226/311/2013, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea prev. de art. 208 - 209 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. în baza art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.., art. 377 C. proc. pen., art. 396 alin. (10) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F.C.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare; în baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani și 8 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. (1969); în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; conform dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 228 alin. (1) C. pen.., cu aplic. art. 5 C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b) V. C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., art. 377 C. proc. pen., art. 396 alin. (10) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare; s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 60 C. pen.; în baza art. 66 alin. (1) Iit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului - ca pedeapsă complementară pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.., cu aplic. art. 5 C. pen., art. 37 alin. (1) Iit. b) V. C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate; în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) Iit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului - ca pedeapsă accesorie - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii începând cu data de 18 iunie 2012, până la data de 19 iunie 2012, când s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

S-a luat act că persoana vătămată C.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză; în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 700 RON, cheltuieli judiciare statului, iar în baza art. 274 alin. (1) teza finală C. proc. pen., suma de câte 300 RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu în faza de judecată, s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

II. Prin decizia nr. 171 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina - și al inculpatului D.V., declarate împotriva sentinței penale nr. 451 din data de 12 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul cu nr. 12226/311/2013.

A fost respins ca nefondat apelul inculpatului F.C.V., declarat împotriva sentinței penale nr. 451 din data de 12 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul cu nr. 12226/311/2013.

A fost desființată sentința pe latură penală și, rejudecând: în baza art. 16 alin. (1) Iit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 231 alin. (2) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul D.V., prin împăcarea părților, pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen.

A fost înlăturată dispoziția privind schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul F.C.F.

În baza art. 208 alin. (1) C. pen. 1968 comb. cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 377 C. proc. pen. comb. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul F.C.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligat inculpatul F.C.V. la 240 RON, cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul condamnat F.C.F.

III. Prin încheierea nr. 134/RC din 23 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 12226/311/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 171 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat F.C.F.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C3 și a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2015 ora 9,00, cu citarea intimatului inculpat F.C.F. și desemnarea unui apărător din oficiu pentru acesta.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut că, în ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza III-a C. proc. pen., aceasta este admisibilă, întrucât inculpatului F.C.F. i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, s-a constatat că, în ceea ce-l privește pe inculpatul F.C.F., decizia instanței de apel este nelegală, întrucât pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. 1968 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv, închisoare de la 3 la 15 ani.

De asemenea, s-a constatat că judecarea în fond și în apel a cauzei, s-a desfășurat în condițiile procedurii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că potrivit acestor dispoziții legale, limitele de pedeapsă puteau fi reduse cu o treime, astfel încât limita minimă specială trebuia să fie de 2 ani închisoare.

Or, s-a apreciat că sub acest aspect este evident că pedeapsa de 8 luni închisoare este nelegală, situându-se sub limita minimă legală, anterior arătată.

De asemenea, s-a constatat că și termenul de încercare menținut de 2 ani și 8 luni nelegal, un astfel de termen, minim prevăzut de legiuitor, relevându-se a fi de cel puțin 4 ani.

Așadar, s-a apreciat că din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatului F.C.F. i s-a dat spre executare pedeapsa de 8 luni închisoare în condițiile suspendării sub supraveghere conf. art. 86

1

C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani și 8 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. (1969), deși inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. 1968 comb. cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 377 C. proc. pen. comb. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pedeapsă ce este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv, închisoare de la 3 la 15 ani, limite care, chiar și reduse cu 1/3, ar fi rezultat o pedeapsă minimă de 2 ani închisoare și nicidecum de 8 luni închisoare.

Totodată s-a constatat că și termenul de încercare ce a fost menținut de către instanța de apel este nelegal, respectiv de 2 ani și 8 luni, întrucât un astfel de termen, minim prevăzut de legiuitor, relevându-se a fi de cel puțin 4 ani.

IV. Examinând actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este inadmisibil, urmând a-l respinge pentru următoare considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 434 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile pronunțate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor și a reabilitării;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

f) soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii;

g) hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.

Din examinarea textului de lege mai sus invocat se constată că soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii nu pot face obiectul recursului în casație.

Inculpatul F.C.F. a beneficiat de aplicarea dispozițiilor art. 377 și art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 C. proc. pen. referitoare la procedura simplificată în cazul recunoașterii învinuirii, instanța de apel aplicând inculpatului o pedeapsă de 8 luni de închisoare.

La momentul admiterii în principiu a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte a avut în vedere exclusiv faptul că pe rolul Curții Constituționale se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., excepție ridicată de C.V.S. în Dosarul nr. 35337/3/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată că prin decizia nr. 525 din 7 iulie 2015 publicată în M. Of. nr. 600/10.08.2015, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de C.V.S. în Dosarul nr. 35337/3/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. sunt constituționale.

Raportat la decizia mai sus invocată, Înalta Curte apreciază că dispozițiile procesuale asigură toate garanțiile procesuale necesare părților pentru a beneficia de dreptul la un proces echitabil, iar calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate realiza în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute de C. proc. pen., legiuitorul fiind singurul îndreptățit să stabilească procedura de judecată și căile de atac ce se pot declara.

Cererea Parchetului de a se face între diferența dintre soluție și hotărâre este lipsită de substanță câtă vreme Curtea Constituțională a declarat drept constituționale dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., iar dispozițiile legale prevăd în mod expres că nu se pot ataca cu recurs în casație soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii.

Înalta Curte reține că în cazul procedurii simplificate limitele de pedeapsă se reduc potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Trebuie subliniat că legile penale susccesive nu au dezincriminat furtul, însă noua reglementare prevede pedepse substanțial reduse. În consecință, legea penală mai favorabilă este determinată în cazul infracțiunii de furt calificat de limitele sancțiunii. De aceea prima instanță a reținut incidența art. 228 C. pen., cuantumul pedepsei fiind stabilit în funcție de cauza de reducere incidență (art. 377, art. 397 alin. (10) C. proc. pen.), însă pentru modalitatea de executare a aplicat norme din reglementarea anterioară.

Instanța de apel a urmărit valorificarea legii penale mai favorabile în modalitatea aplicării globale și a reținut incidența normei de incriminare din vechea reglementare cu menținerea cuantumului pedepsei, pentru ca individualizarea pedepsei principale și a modalității de executare să valorifice temeiurile din același act normativ.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 171 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul F.C.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibil, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 171 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul F.C.F.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2015.