ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2742/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul penal nr. 6106/91/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului A.G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) Pe latură civilă, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. 2008 SRL, prin lichidator SC K. IPURL Focșani, la plata sumei de 532.670,45 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă SC A.S. SRL Focșani. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 1594/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 6106/91/2010, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de administrator al SC A. 2008 SRL Piscu, în perioada martie - aprilie 2009, cunoscând că nu dispune de posibilități financiare, a achiziționat produse de la SC A.S. SRL Focșani în valoare totală de 532.670,45 RON, pentru care a emis bilete la ordin și file CEC ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 19 februarie 2008 a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, sub nr. J17/329/2008, societatea comercială A. 2008 SRL, cu sediul în comuna Piscu, județul Galați, avându-l ca administrator pe inculpatul A.G., cu obiect principal de activitate cultivarea plantelor tehnice. La data de 16 martie 2009, inculpatul a încheiat cu SC A.S. SRL Focșani, reprezentată de administratorul T.M., Contractul de vânzare-cumpărare nr. 01, în baza căruia urma să achiziționeze substanțe chimice, îngrășăminte, semințe etc., precum și Anexa 1 la respectivul contract de vânzare-cumpărare, prin care se consemna că inculpatul lasă drept garanție, în vederea preîntâmpinării riscului de neachitare la termen/insolvabilitate temporară/faliment, o filă cec și un număr de 4 bilete la ordin, semnate de acesta, urmând să fie completate de administratorul T.M., după o prealabilă notificare.

S-a reținut că inculpatul A.G. nu dispunea de disponibil în cont la momentul încheierii contractului și anexei. Astfel, în perioada martie - aprilie 2009, SC A.S. SRL Focșani a livrat către societatea administrată de inculpat mărfuri în valoare totală de 532.670,45 RON. Întrucât la data scadentă inculpatul nu și-a onorat obligațiile contractuale, SC A.S. SRL Focșani, prin Adresa nr… solicitându-i luarea tuturor măsurilor pentru achitarea acestuia, în caz contrar urmând a fi introduse în bancă instrumentele de plată lăsate drept garanție. Constatând că inculpatul refuză plata oricărei sume de bani, administratorul T.M. a completat biletul la ordin cu seria … , cu suma de 1.000.000 RON ce a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil.

Începând cu luna februarie 2010, SC A.S. SRL Focșani a introdus, la termenele stabilite, un număr de cinci file CEC ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în cont. În aceste împrejurări, în cursul lunii iulie 2010 numitul T.M. a formulat plângere penală prin care a solicitat cercetarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, precizând că se constituie parte civilă cu suma de 532.670,45 RON. Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A.G. a recunoscut și regretat fapta săvârșită, precizând că a emis pentru fiecare lună câte o filă CEC, deși nu avea disponibil în cont, că prin reeșalonare dorea să achite debitul restant și că în momentul achiziționării mărfurilor de la SC A.S.

SRL Focșani nu dispunea de posibilități financiare. În cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpatul a recunoscut că a derulat operațiuni comerciale cu partea civilă, arătând că înainte de această tranzacție a avut o altă societate cu același specific, respectiv achiziții de produse (imputuri) necesare pentru agricultură, efectuând plăți de peste 400.000 euro. Referitor la contractul și anexele aferente, obiect al cercetărilor penale din prezenta cauză, inculpatul a arătat că acesta a fost încheiat în aceleași condiții, respectiv cu plata produselor la recoltare. Cum în anul 2009 efectele crizei s-au resimțit și în planul activității societății pe care o administra, a convenit cu reprezentantul părții civile să procedeze la o reeșalonare a datoriei, încheind anexe la contract pentru ca ulterior să se lase instrumente de plată (bilete la ordin, file CEC) cu titlu de garanție.

A precizat că nu au existat intenții frauduloase la momentul încheierii contractului, partea civilă fiind înștiințată de vânzarea societății către o altă persoană. De asemenea, pe perioada derulării contractului a procedat la o cesiune de creanță în favoarea părții civile, lucru dovedit cu contractul de cesiune găsit în contabilitatea acesteia cu prilejul anchetei judiciare. În susținerea apărării sale, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertiză financiară, ultimul mijloc probatoriu fiind respins ca neîntemeiat față de obiectivul solicitat, respectiv diminuarea prejudiciului cu valoarea convenită de inculpat în calitate de cedent într-un raport juridic de cesiune încheiat cu un terț.

În cauză au fost audiați martorii S.V. și .I. și s-au depus înscrisuri în fotocopie: sentința comercială nr. 1175 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, raport întocmit de lichidatorul SC K. IPURL Focșani, cerere de atragere a răspunderii procesuale a administratorilor, Contract de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009, contract de cesiune de creanță înregistrat la nr. 49/1.480060 din M. Of. din 8 martie 2010, Diplomă de licență nr. 2848 din 1 decembrie 1993 emisă de Universitatea de Științe Agronomice. Valorificând atât probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cât și pe cel administrat în cursul judecății, instanța de fond a apreciat că în cauză inculpatul A.G. nu a întrebuințat mijloace frauduloase pentru a determina încheierea contractului implicit a actului adițional subsecvent, acesta neputând fi executat din motive independente de voința sa.

În concret, pornind de la însăși plângerea și declarația părții vătămate T.M., reprezentantul legal al SC A.S. SRL Focșani, s-a constatat că relația comercială cu inculpatul s-a desfășurat în condițiile în care aceștia se cunoșteau de aproximativ 6 - 7 ani de zile, generat de achiziționarea de inputuri. Pe acest fond, s-a arătat că la încheierea contractului-cadru au fost lăsate părții civile cu titlu de garanție instrumente de plată (o filă CEC și un bilet la ordin). Dat fiind că, urmare a notificării făcute de partea civilă la 30 noiembrie 2009, a cunoscut lipsa de disponibil, s-a acceptat de către acesta o reeșalonare a datoriilor pe baza încheierii unor acte adiționale subsecvente.

De altfel și în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrată la nr. 1702/P/2010, partea vătămată/civilă în fapt a reclamat că a existat un refuz de plată pentru sume de bani înscrise în instrumente de plată, alte detalii privind acuzații de inducere în eroare nefiind descrise în conținutul sesizării. Împrejurările invocate de partea vătămată (că nu i s-a adus la cunoștință de către inculpat că a cesionat societatea unei alte persoane, fapt care în opinia sa reprezintă un element de amăgire în derularea contractului încheiat) nu au fost reținute de prima instanță, avându-se în vedere că declarația martorului S. (fost M.) V. se coroborează cu declarația inculpatului și cu înscrisul aflat la dosar fond, confirmând că din punct de vedere legal cesiunea a fost înregistrată și publicată în M. Of.

la data de 8 martie 2010; din raportul lichidatorului judiciar K. IPURL Focșani, la punctul 1 (prezentarea debitorului), rezultă că la data de 23 februarie 2011, termen fixat de judecătorul sindic, administrarea societății a fost îndeplinită de către M.V. și A.G., procedura insolvenței fiind începută la data de 3 noiembrie 2010, precum și că una din cauzele care au generat încetarea de plăți a fost neîncasarea creanțelor datorate de către terți; din înscrisul aflat la dosar fond reiese că SC A. 2008 SRL avea ca persoane chemate să răspundă personal în condițiile art. 138 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței pe numiții M.V. și inculpatul A.G., la punctul 1 constatându-se faptul că societatea deținea în patrimoniu la data de 31 decembrie 2009 active circulante în sumă de 394.584 RON.

S-a apreciat că ultimele două aspecte confirmă apărarea inculpatului, potrivit căreia la momentul încheierii Actului adițional din 29 ianuarie 2010 obligațiile asumate de inculpat aveau fundament legal, în sensul că avea de încasat creanțe și era încă administrator al societății. Cu alte cuvinte, din punct de vedere al succesiunii evenimentelor relatate de părți după notificarea din 18 decembrie 2009, acestea s-au întâlnit, stabilind în cursul lunii decembrie modalitatea de continuare a contractului încheiat. Din punct de vedere legal, chiar dacă în decembrie inculpatul a început demersuri pentru cesionarea societății unei alte persoane, la data încheierii actului adițional, respectiv în ianuarie 2010, acesta avea calitate de administrator și, implicit, active care să-i garanteze datoriile de achitat.

Pe de altă parte, din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009 și contractul de cesiune s-a constatat că inculpatul a vândut prin societatea sa către SC D. 7 SRL Ivești, județul Galați produse din cele achiziționate de la partea civilă, contravaloarea acestora în cuantum de 345.864,84 RON fiind cesionată în favoarea societății parte civilă din prezenta cauză, respectivele înscrisuri fiind identificate de către organele de control fiscal la societatea comercială SC A.S. SRL Focșani. De asemenea, prima instanță a mai constatat că partea vătămată/civilă cunoștea la data încheierii actului adițional faptul că inculpatul nu avea disponibilități financiare (la data de 7 decembrie 2009 a introdus la plată biletul la ordin lăsat garanție la încheierea contractului din martie 2009, acesta fiind refuzat de bancă, cu consecința intrării societății inculpatului în incidență de plată).

Cu toate acestea, reprezentantul părții vătămate/civile a acceptat din nou, cu titlu de garanție, șase file CEC față de care știa că există o interdicție bancară (a se vedea Biletul la ordin nr. 142 din 30 noiembrie 2009). Instanța de fond a mai reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală rezultă că partea civilă, prin reprezentant legal T.M., a introdus la plată filele CEC înainte de expirarea termenelor de prezentare, respectiv cele stipulate prin act adițional. În raport de aceste considerente de ordin faptic, probatoriu, instanța de fond a apreciat că beneficiarul acestor instrumente de plată (file CEC), în speță partea civilă, prin reprezentant legal, avea cunoștință în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, motiv pentru care faptele inculpatului se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 334 C. proc. pen. (1968), instanța de fond a stabilit răspunderea penală a acuzatului pentru fapte incriminate de legea cecului și nu pentru cele pentru care a fost sesizată prin rechizitoriu, apreciindu-se că, prin efectul schimbării încadrării juridice, faptele inculpatului A.G. care, în calitate de administrator al SC A. 2008 SRL Piscu, a emis la data de 29 ianuarie 2010 șase file CEC cu titlu de garanție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute-de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia s-a procedat la condamnarea acestuia.

Reținând că nu există intenția de inducere în eroare a părții civile la momentul încheierii contractului, dar și al derulării acestuia în perioada martie 2009 - ianuarie 2010 (încheiere act adițional), instanța a dispus achitarea inculpatului, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) (latura subiectivă). Instanța de fond a apreciat ca fiind dovedite pretențiile civile solicitate de partea civilă, acestea nefiind contestate de inculpat, motiv pentru care, în condițiile art. 14 C. proc. pen. (1968) - raport obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata acestora. Prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2012, în baza art. 195 C. proc.

pen. (1968), s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinței penale nr. 80 din 14 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 6106/91/2010, în sensul că, în conținutul alin. (1), în loc de: „Condamnă pe inculpatul A.G. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare, s-a consemnat „Condamnă pe inculpatul A.G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen.

(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare", iar după alin. (1) a fost introdus un nou alineat, cu următorul conținut: „Achită pe inculpatul A.G. pentru fapta incriminată la alin. (3) al art. 215 C. pen. (1969), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968)". Împotriva Sentinței penale nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul A.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că în mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. (1968), întrucât încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare este corectă raportat la conduita inculpatului care a înstrăinat firma fără să-l anunțe pe reprezentantul părții vătămate și a încheiat un act adițional de reeșalonare a debitului; procedura schimbării încadrării juridice și a achitării inculpatului pentru 215 alin. (3) C. pen. (1969) printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, este nelegală și în contradicție cu dispozițiile art. 195 - 196 C. proc. pen. (1968); chiar dacă s-ar accepta că noua încadrare juridică este corectă, pedeapsa stabilită este nelegală, neaplicându-se și pedeapsa amenzii, iar acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată; latura civilă a cauzei nu este corect soluționată, întrucât partea civilă a solicitat și penalități de întârziere în cuantum de 36.138,20 RON, neacordate însă de instanță.

S-a solicitat, în situația în care se va aprecia că se impune condamnarea inculpatului în încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, obligarea inculpatului la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente a despăgubirilor civile solicitate de către partea civilă, precum și a cheltuielilor judiciare către stat. Suplimentar, procurorul de ședință a invocat un nou motiv de apel, susținând că se impunea, chiar în noua încadrare juridică dată faptei, reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). În raport de al doilea motiv invocat, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii descrise în actul de sesizare în încadrarea juridică la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, iar partea responsabilă civilmente să fie obligata în solidar cu inculpatul și la plata despăgubirilor către partea civilă și a cheltuielilor judiciare către stat. La rândul său, inculpatul a criticat sentința penală pentru netemeinicie susținând că, față de datele care caracterizează persoana sa, s-ar fi impus aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind totodată că acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată. În faza procesuală a apelului s-a procedat la reaudierea inculpatului A.G., precum și la audierea reprezentantului legal al părții vătămate/civile SC A.S.

SRL Focșani, T.M. De asemenea, la dosar au fost depuse mai multe înscrisuri, respectiv: adeverință de salariat, proces-verbal de predare-primire încheiat cu ocazia cesionării părților sociale deținute de inculpat la SC A. 2008 SRL Piscu, către martorul M.V., caracterizare privind pe inculpatul A.G. Prin Decizia penală nr. 237/A din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul A.G. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea, s-a desființat sentința penală menționată, precum și încheierea de ședință din 26 aprilie 2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Au fost menținute actele procedurale efectuate până la data de 14 martie 2012. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 1594/P/2010 din 28 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de administrator al părții responsabile civilmente SC A. 2008 SRL Piscu, a achiziționat de la partea vătămată SC A.S. SRL Focșani, în perioada martie - aprilie 2009, produse în valoare de 532.670,45 RON pentru care a emis bilete la ordin și file CEC care au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Constatând că fapta dedusă judecății se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Tribunalul 1-a condamnat pe inculpat „prin schimbarea încadrării juridice", folosind un procedeu atipic, încercând printr-o singură frază să stabilească atât noua încadrare juridică, cât și sancțiunea penală. S-a reținut că același procedeu atipic se regăsește și în încheierea de îndreptare a erorii materiale dată la 26 aprilie 2012, când, cu ocazia motivării hotărârii, constatând că inculpatul nu a folosit mijloace frauduloase în derularea contractului, Tribunalul a apreciat că poate îndrepta soluția inițial pronunțată, printr-o încheiere dată în camera de consiliu, prevalându-se de dispozițiile art. 195 C. proc.

pen. (1968). Instanța de apel a observat că, procedând la schimbarea încadrării juridice, chiar și într-un cadru neprevăzut de lege (încheiere de îndreptare a erorii materiale), Tribunalul s-a raportat la o altă încadrare decât cea reținută în rechizitoriu - obiectul discuției purtate la termenul din data de 7 martie 2012, când inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (1968). Dacă instanța de fond a apreciat că solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice este întemeiată, trebuia ca prin sentința penală pronunțată la data de 14 martie 2012 să dea mai întâi eficiența cuvenită dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (1968), să schimbe încadrarea juridică și apoi, în baza noii încadrări juridice, să pronunțe una dintre soluțiile înscrise în art. 345 alin. (1) C. proc.

pen. (1968). De asemenea, dacă aprecia că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) și de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, trebuia să pună din oficiu în discuție această chestiune și, ulterior, prin sentință, să dispună schimbarea încadrării juridice, iar în baza noilor încadrări juridice să pronunțe una dintre soluțiile înscrise în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (1968). S-a apreciat, astfel, că, procedând la schimbarea încadrării juridice (nepusă în discuție) și la pronunțarea unei soluții de achitare printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale dată în camera de consiliu, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc.

pen. (1968), conform cărora instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, precum și a dispozițiilor înscrise în art. 195 C. proc. pen. (1968) și art. 334 C. proc. pen. (1968). Având în vedere că schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei soluții de achitare nu pot face obiectul unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, soluția inițială neputând fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 195 C. proc. pen.

(1968), apreciind că încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile și ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea încadrării nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților cât și al soluționării corecte a cauzei, fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă, instanța de apel a constatat că, în fapt, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în cadrul procesual prevăzut de lege și că, în situația dată, nu se poate substitui primei instanțe, chiar dacă apelul este devolutiv, fără a încălca dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale de atac al părților, cu precădere al inculpatului, garanții care corespund și exigențelor art. 6 parag.

3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, reținând că motivele de nelegalitate invocate de procuror la pct. 2 din motivele scrise de apel sunt întemeiate, Curtea de Apel Galați a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu consecința desființării sentinței penale atacate și a încheierii de ședință din 26 aprilie 2012 pronunțate în Dosarul penal nr. 6106/91/2010 și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea. Pentru aceleași considerente, având în vedere că primează motivele de nelegalitate, a fost admis și apelul inculpatului A.G.

S-a mai arătat că instanța de rejudecare ar trebui, în situația în care se impune schimbarea încadrării juridice, să facă mai întâi aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (1968) și numai ulterior să procedeze la condamnarea ori achitarea inculpatului, după caz. De asemenea, s-a pus în vedere instanței de rejudecare să administreze orice alte probe ce vor fi considerate necesare pentru justa soluționare a cauzei, atât pe latură penală, cât și civilă. Împotriva Deciziei penale nr. 237 din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați a declarat recurs inculpatul A.G. Prin Decizia penală nr. 1320 din 16 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a admis recursul declarat de inculpatul A.G.

împotriva deciziei pronunțate în apel de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală recurată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Galați pentru rejudecarea apelurilor declarate de procuror și inculpat, instanța supremă apreciind că aceasta este anulabilă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), care este incident atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Inculpatul, prin apărător ales, a invocat greșita aplicare a legii cu privire la art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), prin trimiterea cauzei spre rejudecare de către tribunal.

Instanța de recurs a constatat că, deși soluția de pronunțare a unei achitări pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială este greșită, îndreptarea erorii de judecată se face pe calea rejudecării cauzei în apel, iar nu pe calea desființării sentinței și trimiterii spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că a existat o cercetare judecătorească în ceea ce privește fapta respectivă, iar părțile au pus concluzii la instanța de fond cu privire la acuzația respectivă. S-a arătat că, potrivit considerentelor deciziei din apel, soluția de desființare cu trimitere a fost determinată de schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei soluții de achitare, care nu pot face obiectul unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, soluția inițială neputând fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute în art. 195 C. proc.

pen. (1968). Instanța de apel a considerat că încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile, ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea încadrării nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților, cât și al soluționării corecte a cauzei, fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă, context în care a constatat că, în fapt, tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în cadrul procesual prevăzut de lege și că, în situația dată, nu se poate substitui primei instanțe, chiar dacă apelul este devolutiv, fără a încălca dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale de atac a părților.

Instanța de recurs a constatat, însă, că inculpatul a fost audiat în cauză cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, că schimbarea de încadrare juridică a fost pusă în discuția părților, care au formulat concluzii, astfel că există o omisiune a instanței de fond de a se pronunța pe calea prevăzută de lege asupra acuzațiilor și nu o încălcare a regulilor procesului echitabil care să nu poată fi. înlăturată decât prin reluarea procesului penal. De asemenea, s-a mai arătat că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), instanța de apel desființează sentința și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, precum și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. S-a arătat că niciuna dintre ipotezele anterioare nu este incidentă în speță, inculpatul fiind legal citat și prezent, chiar audiat de către instanța de fond, iar nulitățile prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (1968) nu se referă la cazul de față, care privește pronunțarea unei soluții incompatibile cu regimul încheierilor de îndreptare de eroare materială. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

(1968), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dispozițiile referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, precum și cele referitoare la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, atunci când sunt obligatorii conform legii, precum și la întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori și întrucât pronunțarea unei soluții de achitare pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale nu face parte din aceste nulități, având în vedere efectul devolutiv al apelului, greșeala trebuie îndreptată în rejudecarea de către instanța în fața căreia a fost criticată hotărârea respectivă, prilej cu care se analizează și celelalte critici formulate.

S-a reținut că, urmare a greșitei aplicări a legii, instanța de apel nu a soluționat fondul cauzei, nu s-a pronunțat asupra faptelor deduse judecății, rezumându-se la a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În ipoteza lipsei unei hotărâri cu privire la acuzațiile formulate împotriva inculpatului, caz reglementat în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. (1968) (instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte din actul de sesizare), soluția prevăzută de legea procesual penală este cea de la art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. (1968). În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 6106/91/2010*.

La cursul rejudecării apelului în urma casării cu trimitere, Curtea a procedat la audierea martorului N.M., administratorul SC D. 7 SRL Ivești, la dosar au mai fost depuse de către inculpat, în xerocopie, o serie de documente fiscale și contabile și au fost solicitate relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu privire la situația juridică a părții responsabile civilmente SC A. 2008 SRL Focșani, aceasta mutându-și sediul din comuna Piscu în municipiul Focșani după ce a intervenit cesiunea părților sociale, de la inculpatul A.G. către martorul M.V. Prin motivele de apel, procurorul a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei de instanța de fond, contrară probelor ce atestă inducerea în eroare exercitată de inculpat asupra reprezentantului părții vătămate, aceasta nefiind înștiințată că inculpatul nu are bani la momentul efectuării operațiunii.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a emis cele 6 file CEC ca instrument de plată, iar nu ca și garanție, după care s-a retras din firmă, contractul de cesiune la care s-a făcut referire fiind întocmit pro causa, pentru a încerca ulterior să-și demonstreze buna-credință, din audierea reprezentantului părții vătămate rezultând, de altfel, că acesta nu a consimțit niciun moment la efectuarea acestui tip de operațiune. Toate aceste împrejurări au fost apreciate de către procuror ca fiind suficiente pentru a conduce la concluzia că inculpatul a intenționat să inducă în eroare partea vătămată, nefiind legală dispoziția instanței privind schimbarea încadrării juridice. Pe de altă parte, s-a arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a rupt practic infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

(1969), în două infracțiuni: una prevăzută de Legea nr. 59/1934, pentru care s-a și dispus condamnarea, iar cealaltă prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969), pentru care s-a dispus achitarea. încheierea de îndreptare eroare materială prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a fost apreciată de către procuror ca fiind nelegală, motiv pentru care a solicitat desființarea acesteia. În principal, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului, cu înlăturarea dispoziției de schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea dedusă judecății prin actul de inculpare, la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, stabilirea unei pedepse fără reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

(1969). Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a solicitat obligarea doar a inculpatului la despăgubiri civile, în condițiile în care partea responsabilă civilmente a fost radiată. În subsidiar, procurorul a arătat că, în situația în care instanța de apel va considera că hotărârea primei instanțe este legală sub aspectul încadrării juridice, pedeapsa aplicată este nelegală întrucât textul legal prevede sancțiunea cu închisoare și amendă cumulativ, instanța aplicând doar pedeapsa închisorii. Pentru aceeași situație, referitor latura civilă, s-a arătat că aceasta este nelegală în raport de Decizia nr. 43/2008 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.

Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, arătând că în motivare aceasta a și specificat că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării, va satisface rolul educativ și preventiv al pedepsei. De asemenea, inculpatul a criticat sentința și cu privire la latura civilă, arătând că aceasta este nelegală în raport de Decizia nr. 43/2008 a Î.C.C.J. - Secțiile Unite, mai sus menționată.

Prin Decizia penală nr. 310 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a desființat în parte Sentința penală nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea și în totalitate încheierea de îndreptare eroare materială din data de 26 aprilie 2012 și, în rejudecare, s-a înlăturat din cuprinsul sentinței dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, precum și dispozițiile privind aplicarea art. 81 și urm. C. pen. (1969), respectiv a dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. (1968). În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.G.

dintr-o singură infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), în două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969), respectiv de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969). În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

(1969), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A.G. la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui CEC fără a avea disponibil în cont. În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. S-a interzis inculpatului A.G. și exercițiul dreptului civil prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. (1969). A fost modificată dispoziția de obligare la plata de despăgubiri civile, în sensul că a fost obligat numai inculpatul A.G. la plata sumei de 532.670,45 RON către partea civilă A.S.

S.R.L. Focșani. În temeiul art. 7 în referire la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 republicată, s-a dispus înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, sens în care aceasta va fi comunicată, în copie legalizată, Oficiului Național al Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.G., în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a analizat dispozițiile art. 215 C. pen.

(1969) în care se definește infracțiunea de înșelăciune în toate formele acesteia și se indică tratamentul sancționator aplicabil, raportându-se și la Decizia nr. IX/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la aplicarea art. 215 C. pen. (1969), prin care s-a stabilit că: 1. Fapta de emitere a unui CEC asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.

(1969). 2. Dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În urma analizării dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat, instanța de apel a opinat că activitatea infracțională dedusă judecății în cauză și reținută în sarcina inculpatului A.G. s-a desfășurat în două etape distincte: prima, în legătură cu încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009, între partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani și firma inculpatului, SC A. 2008 SRL Piscu, iar cea de a doua constând în emiterea de către inculpat, în luna ianuarie 2010, a 6 file CEC fără a avea disponibil în cont.

S-a arătat că, de principiu, principala problemă pusă în discuție de o cauză penală este vinovăția persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de față, instanța de apel a apreciat că materialul probator administrat în cauză demonstrează, mai presus de orice îndoială, intenția inculpatului A.G. de a o prejudicia pe partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani cu prilejul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009, fiind cert faptul că, urmare a acestui contract, părții vătămate/civile i s-a cauzat un prejudiciu, valoarea totală a mărfurilor livrate în baza contractului menționat și neachitate ulterior fiind de 532.670,45 RON, acestui prejudiciu corespunzându-i, în mod evident, o mărire a patrimoniului societății inculpatului, rămânând, însă, de demonstrat dacă, pentru a-și mări patrimoniul, inculpatul A.G.

a acționat cu forma de vinovăție specifică infracțiunii de înșelăciune. După ce a analizat intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, inclusiv prin raportare la literatura și practica judiciară cristalizată în materia înșelăciunii în convenții, instanța de apel a reținut că, din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, a rezultat - ca și situație de fapt - că, la data de 16 martie 2009, între SC A. 2008 SRL Piscu, administrată de inculpatul A.G., și partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care partea vindea inculpatului diferite cantități de produse, în principal produse chimice folosite în agricultură, conform anexelor la contract.

În fapt, au fost livrate mai multe astfel de produse, în diferite cantități, fiind emise în acest sens facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, inculpatul recunoscând în fața organelor judiciare, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, faptul că a preluat efectiv cantitățile de produse menționate în facturile emise de partea vătămată/civilă. Ca și termen de plată, dat fiind specificul produselor livrate, s-a convenit ca acestea să fie achitate după ce beneficiarii finali ai produselor vor recolta și valorifica producția agricolă obținută, adică după încheierea anului agricol în curs. Totuși, în vederea preîntâmpinării riscului de neachitare la termen/insolvabilitate temporară/faliment, inculpatul a lăsat garanție părții vătămate/civile mai multe instrumente de plată (o filă CEC și patru bilete la ordin).

S-a apreciat ca fiind evident, atât din modalitatea în care a fost încheiat contractul, cât mai ales din felul în care a fost convenit termenul de plată, că reprezentantul legal al părții vătămate/civile, T.M., a avut reprezentarea faptului că, la momentul la care a fost încheiat contractul, societatea inculpatului nu deținea în cont sumele de bani necesare pentru onorarea CEC-ului lăsat garanție. Astfel fiind, observând cele stabilite prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a apreciat că este exclusă reținerea în sarcina inculpatului A.G. a dispozițiilor alin. (4) al art. 215 C. pen. (1969), motiv pentru care Curtea a dispus, în temeiul art. 334 C. proc.

pen. (1968), schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății în sarcina acuzatului, în sensul înlăturării acestei dispoziții legale. Potrivit declarațiilor date în cauză atât de inculpatul A.G., cât și de reprezentantul legal al părții vătămate/civile, T.M., aceștia se cunoșteau dinainte de momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009, anterior cei doi mai având colaborări, finalizate însă întotdeauna fără probleme. Pe fondul relațiilor de colaborare anterioare, numitul T.M. a fost de acord să livreze inculpatului produsele menționate în anexele la contract, acesta fiind convins că inculpatul este de bună-credință. Odată intrat în posesia mărfurilor livrate de partea vătămată/civilă, inculpatul le-a vândut mai departe altor agenți economici.

Potrivit afirmațiilor inculpatului, cea mai mare parte din mărfurile primite de la partea vătămată/civilă (în sumă totală de 367.044,84 RON) ar fi fost livrată către SC D. 7 SRL Ivești, societate administrată de martorul N.M., în dovedirea acestor afirmații, depunând la dosar Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009, inclusiv anexa nr. 1 la acesta, încheiat cu SC D. 7 SRL Ivești, contractele de cesiune de creanță încheiate cu aceeași societate la data de 5 noiembrie 2009 (pentru suma de 328.978,74 RON), respectiv la data de 19 noiembrie 2009 (pentru suma de 16.886,10 RON), precum și mai multe înscrisuri constând în facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii (Dosar nr. 6106/91/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Audiat fiind de către instanța de apel, martorul N.M. a arătat că în toamna anului 2009 inculpatul A.G. i-a propus o asociere, spunându-i că deține o cantitate mai mare de produse chimice pe care urmau să o folosească în activitatea de producție a SC D. 7 SRL. Sub pretextul că i se cer garanții de la societatea de la care a preluat respectivele produse chimice, martorul a fost convins de către inculpat să semneze atât Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009, cât și facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii emise de SC A. 2008 SRL, către SC D. 7 SRL, precum și două contracte de cesiune de creanță în care societatea sa apărea ca și debitor cedat, societatea inculpatului apărea ca și cedent, iar SC A.S.

SRL Focșani figura ca și cesionar. Dintre mărfurile înscrise în anexa la contract, inculpatul a livrat efectiv către SC D. 7 SRL cantitatea de aproximativ 5 tone de îngrășăminte chimice (pe care ulterior inculpatul le-a luat înapoi), precum și cantitatea de 2 tone de sămânță de grâu (care a rămas la SC D. 7 SRL, dar s-a degradat, nefiind folosită). Martorul a precizat că respectivele facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea SC D. 7 SRL întrucât produsele menționate în acestea nu au fost niciodată livrate.

Raportat la atitudinea de ansamblu a acuzatului, Curtea a apreciat ca fiind veridice susținerile martorului N.M., potrivit cărora inculpatul nu a livrat către SC D. 7 SRL Ivești mărfurile înscrise în anexa la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009, respectiv în facturile fiscale emise către această societate, aspect ce a rezultat și din modalitatea în care acesta a acționat ulterior, cesionând la scurt timp părțile sociale pe care le deținea la SC A. 2008 SRL către martorul S. (fost M.) V. (căruia i-a spus că, până la definitivarea formalităților, datoriile societății urmau să fie achitate), și care, mai ales, nu a întreprins vreun demers pentru recuperarea datoriei de la SC D. 7 SRL.

Or, dacă ar fi fost reală această datorie, cu siguranță inculpatul ar fi făcut demersuri pentru executarea ei, tocmai pentru a se justifica față de reprezentanții părții vătămate/civile SC A.S. SRL. S-a apreciat că și dacă s-ar admite ca fiind reale susținerile inculpatului A.G. și, prin urmare, mincinoase declarațiile martorului N.M., în sensul că livrarea către SC D. 7 SRL a mărfurilor menționate în înscrisurile mai sus arătate ar fi avut loc în realitate și că mărfurile respective ar fi intrat în posesia martorului, care însă nu le-a achitat (împrejurare care ar fi în măsură să-l exonereze de răspundere penală pe inculpatul A.G.), tot ar rămâne nelămurite o serie de aspecte, precum ce s-a întâmplat cu diferența de mărfuri ridicată de la partea vătămată/civilă, în valoare de aproximativ 170.000 RON, despre care inculpatul a pretins că ar fi fost livrată către alți agenți economici decât SC D. 7 SRL Ivești.

Din această perspectivă, instanța de apel a apreciat că rezultă încă o dată că inculpatul nu a intenționat vreun moment să achite părții vătămate/civile contravaloarea mărfurilor ridicate de la aceasta în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009, lipsa unor minime diligențe pentru recuperarea pretinselor creanțe avute de societatea sa asupra altor agenți economici, dublate de lipsa oricăror plăți, măcar parțiale, către partea vătămată/civilă căreia i-a fost ascunsă situația financiară reală a societății, demonstrând, în mod indubitabil, în opinia Curții, reaua-credință cu care acuzatul a acționat în relația comercială inițiată cu partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani și, pe cale de consecință, întrunirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la latura subiectivă specifică infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

(1969). Mai mult, s-a observat că la momentul la care inculpatul a emis cele 6 file CEC la solicitarea reprezentantului legal al părții vătămate/civile, respectiv în luna ianuarie 2010, acesta înregistrase la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați cesiunea părților sociale pe care le deținea la SC A. 2008 SRL Piscu către martorul S. (fost M.) V., prin Cererea nr. 221 din 5 ianuarie 2010, fără a înștiința însă reprezentantul părții vătămate/civile despre această situație, împrejurare care relevă o dată în plus intenția inculpatului de a o induce în eroare pe partea vătămată/civilă, în scopul de a o prejudicia, prin neplata contravalorii facturilor pentru produsele livrate.

În ceea ce privește lăsarea de către inculpat a unei file CEC la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Curtea a apreciat că această faptă nu prezintă vreo conotație penală atâta vreme cât reprezentantul părții vătămate/civile cunoștea faptul că societatea inculpatului nu are disponibil în cont, iar fila cec a fost lăsată cu titlu de garanție, iar nu ca și instrument de plată. Raportat la aceste considerente, s-a apreciat ca fiind vădit nesusținută cererea formulată de inculpat, de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), pe considerentul că faptei deduse judecății îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, iar prin prisma cuantumului prejudiciului cauzat părții vătămate/civile, mai mare de 200.000 RON, în sarcina inculpatului A.G.

au fost reținute și dispozițiile alin. (5) al art. 215 C. pen. (1969). Cât privește fapta inculpatului A.G. de a emite, în luna ianuarie 2010, 6 file CEC fără a avea disponibil în cont, Curtea a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, însă nu în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., cum a susținut acuzarea, având în vedere că inculpatul a emis respectivele file cec cu scopul de a evita acționarea sa în justiție de către partea vătămată/civilă, în aceeași zi și în aceleași împrejurări, numai datele scadente înscrise pe acestea fiind diferite, conform celor convenite cu reprezentantul legal al părții vătămate/civile.

Referitor la pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 59/1934, Curtea a observat că, potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2, este pasibil de amendă de la 5.000 la 100.000 RON și închisoare de la 6 luni până la 1 an „Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras CEC-ul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut". S-a apreciat că, deși textul de lege prevede pedeapsa închisorii cumulativ cu pedeapsa amenzii, în fapt pedeapsa amenzii trebuie considerată abrogată," în raport de dispozițiile art. III din Decretul nr. 544/1954, potrivit căruia „Se abrogă acele dispoziții C. pen., precum și din celelalte legi, care prevăd pedeapsa cu amenda corecțională, dacă această pedeapsă este cumulativă cu o pedeapsă privativă de libertate.

Amenda astfel pronunțată nu se va mai executa", în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 160 din 21 septembrie 2000, referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 123 pct. 2 din Legea nr. 178/1934, ce viza tot o sancțiune cu închisoarea cumulativ cu amenda, în motivarea deciziei arătându-se că, referitor la critica privind existența a două pedepse principale, aceasta nu este întemeiată, deoarece încă din anul 1954 în dreptul român a fost abrogată amenda ca pedeapsă alăturată privațiunii de libertate, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. III din Decretul nr. 544/1954, mai sus citat