ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2742/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2742/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul penal

nr. 6106/91/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului A.G., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969)

Pe latură civilă, a

fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.

2008 SRL, prin lichidator SC K. IPURL Focșani, la plata sumei de 532.670,45

RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă SC A.S. SRL Focșani.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr.

1594/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat pe rolul

Tribunalului Vrancea sub nr. 6106/91/2010, a fost trimis în judecată, în stare

de libertate, inculpatul A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de

administrator al SC A. 2008 SRL Piscu, în perioada martie - aprilie 2009,

cunoscând că nu dispune de posibilități financiare, a achiziționat produse de

la SC A.S. SRL Focșani în valoare totală de 532.670,45 RON, pentru care a emis

bilete la ordin și file CEC ce au fost refuzate la plată pentru lipsă

disponibil.

Prima instanță a

reținut că, în fapt, la data de 19 februarie 2008 a fost înregistrată la

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, sub nr.

J17/329/2008, societatea comercială A. 2008 SRL, cu sediul în comuna Piscu,

județul Galați, avându-l ca administrator pe inculpatul A.G., cu obiect

principal de activitate cultivarea plantelor tehnice.

La data de 16 martie

2009, inculpatul a încheiat cu SC A.S. SRL Focșani, reprezentată de

administratorul T.M., Contractul de vânzare-cumpărare nr. 01, în baza căruia

urma să achiziționeze substanțe chimice, îngrășăminte, semințe etc., precum și

Anexa 1 la respectivul contract de vânzare-cumpărare, prin care se consemna că

inculpatul lasă drept garanție, în vederea preîntâmpinării riscului de

neachitare la termen/insolvabilitate temporară/faliment, o filă cec și un număr

de 4 bilete la ordin, semnate de acesta, urmând să fie completate de

administratorul T.M., după o prealabilă notificare.

S-a reținut că

inculpatul A.G. nu dispunea de disponibil în cont la momentul încheierii

contractului și anexei.

Astfel, în perioada

martie - aprilie 2009, SC A.S. SRL Focșani a livrat către societatea

administrată de inculpat mărfuri în valoare totală de 532.670,45 RON. Întrucât

la data scadentă inculpatul nu și-a onorat obligațiile contractuale, SC A.S.

SRL Focșani, prin Adresa nr. ..... solicitându-i luarea tuturor măsurilor

pentru achitarea acestuia, în caz contrar urmând a fi introduse în bancă

instrumentele de plată lăsate drept garanție. Constatând că inculpatul refuză

plata oricărei sume de bani, administratorul T.M. a completat biletul la ordin

cu seria ....., cu suma de 1.000.000 RON ce a fost refuzat la plată pentru

lipsă disponibil.

Începând cu luna

februarie 2010, SC A.S. SRL Focșani a introdus, la termenele stabilite, un

număr de cinci file CEC ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în

cont. În aceste împrejurări, în cursul lunii iulie 2010 numitul T.M. a formulat

plângere penală prin care a solicitat cercetarea inculpatului pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune, precizând că se constituie parte civilă cu suma de

532.670,45 RON.

Audiat în cursul

urmăririi penale, inculpatul A.G. a recunoscut și regretat fapta săvârșită,

precizând că a emis pentru fiecare lună câte o filă CEC, deși nu avea

disponibil în cont, că prin reeșalonare dorea să achite debitul restant și că

în momentul achiziționării mărfurilor de la SC A.S. SRL Focșani nu dispunea de

posibilități financiare.

În cursul cercetării

judecătorești la instanța de fond, inculpatul a recunoscut că a derulat

operațiuni comerciale cu partea civilă, arătând că înainte de această

tranzacție a avut o altă societate cu același specific, respectiv achiziții de

produse (imputuri) necesare pentru agricultură, efectuând plăți de peste

400.000 euro. Referitor la contractul și anexele aferente, obiect al cercetărilor

penale din prezenta cauză, inculpatul a arătat că acesta a fost încheiat în

aceleași condiții, respectiv cu plata produselor la recoltare. Cum în anul 2009

efectele crizei s-au resimțit și în planul activității societății pe care o

administra, a convenit cu reprezentantul părții civile să procedeze la o

reeșalonare a datoriei, încheind anexe la contract pentru ca ulterior să se

lase instrumente de plată (bilete la ordin, file CEC) cu titlu de garanție. A

precizat că nu au existat intenții frauduloase la momentul încheierii

contractului, partea civilă fiind înștiințată de vânzarea societății către o

altă persoană. De asemenea, pe perioada derulării contractului a procedat la o

cesiune de creanță în favoarea părții civile, lucru dovedit cu contractul de

cesiune găsit în contabilitatea acesteia cu prilejul anchetei judiciare.

În susținerea

apărării sale, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertiză

financiară, ultimul mijloc probatoriu fiind respins ca neîntemeiat față de

obiectivul solicitat, respectiv diminuarea prejudiciului cu valoarea convenită

de inculpat în calitate de cedent într-un raport juridic de cesiune încheiat cu

un terț.

În cauză au fost

audiați martorii S.V. și .I. și s-au depus înscrisuri în fotocopie: sentința

comercială nr. 1175 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, raport

întocmit de lichidatorul SC K. IPURL Focșani, cerere de atragere a răspunderii

procesuale a administratorilor, Contract de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1

noiembrie 2009, contract de cesiune de creanță înregistrat la nr. 49/1.480060

din M. Of. din 8 martie 2010, Diplomă de licență nr. 2848 din 1 decembrie 1993

emisă de Universitatea de Științe Agronomice.

Valorificând atât

probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cât și pe cel administrat în

cursul judecății, instanța de fond a apreciat că în cauză inculpatul A.G. nu a

întrebuințat mijloace frauduloase pentru a determina încheierea contractului

implicit a actului adițional subsecvent, acesta neputând fi executat din motive

independente de voința sa. În concret, pornind de la însăși plângerea și

declarația părții vătămate T.M., reprezentantul legal al SC A.S. SRL Focșani,

s-a constatat că relația comercială cu inculpatul s-a desfășurat în condițiile

în care aceștia se cunoșteau de aproximativ 6 - 7 ani de zile, generat de

achiziționarea de inputuri. Pe acest fond, s-a arătat că la încheierea

contractului-cadru au fost lăsate părții civile cu titlu de garanție

instrumente de plată (o filă CEC și un bilet la ordin). Dat fiind că, urmare a

notificării făcute de partea civilă la 30 noiembrie 2009, a cunoscut lipsa de

disponibil, s-a acceptat de către acesta o reeșalonare a datoriilor pe baza

încheierii unor acte adiționale subsecvente. De altfel și în plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrată la nr. 1702/P/2010,

partea vătămată/civilă în fapt a reclamat că a existat un refuz de plată pentru

sume de bani înscrise în instrumente de plată, alte detalii privind acuzații de

inducere în eroare nefiind descrise în conținutul sesizării.

Împrejurările

invocate de partea vătămată (că nu i s-a adus la cunoștință de către inculpat

că a cesionat societatea unei alte persoane, fapt care în opinia sa reprezintă

un element de amăgire în derularea contractului încheiat) nu au fost reținute

de prima instanță, avându-se în vedere că declarația martorului S. (fost M.) V.

se coroborează cu declarația inculpatului și cu înscrisul aflat la dosar fond,

confirmând că din punct de vedere legal cesiunea a fost înregistrată și

publicată în M. Of. la data de 8 martie 2010; din raportul lichidatorului

judiciar K. IPURL Focșani, la punctul 1 (prezentarea debitorului), rezultă că

la data de 23 februarie 2011, termen fixat de judecătorul sindic, administrarea

societății a fost îndeplinită de către M.V. și A.G., procedura insolvenței

fiind începută la data de 3 noiembrie 2010, precum și că una din cauzele care

au generat încetarea de plăți a fost neîncasarea creanțelor datorate de către

terți; din înscrisul aflat la dosar fond reiese că SC A. 2008 SRL avea ca

persoane chemate să răspundă personal în condițiile art. 138 pct. 1 lit. a) din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței pe numiții M.V. și inculpatul

A.G., la punctul 1 constatându-se faptul că societatea deținea în patrimoniu la

data de 31 decembrie 2009 active circulante în sumă de 394.584 RON.

S-a apreciat că

ultimele două aspecte confirmă apărarea inculpatului, potrivit căreia la

momentul încheierii Actului adițional din 29 ianuarie 2010 obligațiile asumate

de inculpat aveau fundament legal, în sensul că avea de încasat creanțe și era

încă administrator al societății. Cu alte cuvinte, din punct de vedere al

succesiunii evenimentelor relatate de părți după notificarea din 18 decembrie

2009, acestea s-au întâlnit, stabilind în cursul lunii decembrie modalitatea de

continuare a contractului încheiat. Din punct de vedere legal, chiar dacă în

decembrie inculpatul a început demersuri pentru cesionarea societății unei alte

persoane, la data încheierii actului adițional, respectiv în ianuarie 2010, acesta

avea calitate de administrator și, implicit, active care să-i garanteze

datoriile de achitat.

Pe de altă parte, din

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009 și contractul de

cesiune s-a constatat că inculpatul a vândut prin societatea sa către SC D. 7

SRL Ivești, județul Galați produse din cele achiziționate de la partea civilă,

contravaloarea acestora în cuantum de 345.864,84 RON fiind cesionată în

favoarea societății parte civilă din prezenta cauză, respectivele înscrisuri

fiind identificate de către organele de control fiscal la societatea comercială

SC A.S. SRL Focșani.

De asemenea, prima

instanță a mai constatat că partea vătămată/civilă cunoștea la data încheierii

actului adițional faptul că inculpatul nu avea disponibilități financiare (la

data de 7 decembrie 2009 a introdus la plată biletul la ordin lăsat garanție la

încheierea contractului din martie 2009, acesta fiind refuzat de bancă, cu

consecința intrării societății inculpatului în incidență de plată). Cu toate

acestea, reprezentantul părții vătămate/civile a acceptat din nou, cu titlu de

garanție, șase file CEC față de care știa că există o interdicție bancară (a se

vedea Biletul la ordin nr. 142 din 30 noiembrie 2009). Instanța de fond a mai

reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală rezultă că

partea civilă, prin reprezentant legal T.M., a introdus la plată filele CEC

înainte de expirarea termenelor de prezentare, respectiv cele stipulate prin

act adițional.

În raport de aceste

considerente de ordin faptic, probatoriu, instanța de fond a apreciat că

beneficiarul acestor instrumente de plată (file CEC), în speță partea civilă,

prin reprezentant legal, avea cunoștință în momentul emiterii că nu există

disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, motiv pentru care faptele

inculpatului se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 59/1934.

Pentru aceste

considerente, în condițiile art. 334 C. proc. pen. (1968), instanța de fond a

stabilit răspunderea penală a acuzatului pentru fapte incriminate de legea

cecului și nu pentru cele pentru care a fost sesizată prin rechizitoriu,

apreciindu-se că, prin efectul schimbării încadrării juridice, faptele

inculpatului A.G. care, în calitate de administrator al SC A. 2008 SRL Piscu, a

emis la data de 29 ianuarie 2010 șase file CEC cu titlu de garanție, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute-de art. 84 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia s-a procedat la condamnarea

acestuia.

Reținând că nu există

intenția de inducere în eroare a părții civile la momentul încheierii

contractului, dar și al derulării acestuia în perioada martie 2009 - ianuarie

2010 (încheiere act adițional), instanța a dispus achitarea inculpatului,

constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) (latura subiectivă).

Instanța de fond a

apreciat ca fiind dovedite pretențiile civile solicitate de partea civilă,

acestea nefiind contestate de inculpat, motiv pentru care, în condițiile art.

14 C. proc. pen. (1968) - raport obligat, în solidar cu partea responsabilă

civilmente, la plata acestora.

Prin încheierea de

ședință din 26 aprilie 2012, în baza art. 195 C. proc. pen. (1968), s-a dispus

îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinței

penale nr. 80 din 14 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul

nr. 6106/91/2010, în sensul că, în conținutul alin. (1), în loc de: „Condamnă

pe inculpatul A.G. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea prevăzută de art.

84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare, s-a

consemnat „Condamnă pe inculpatul A.G., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen.

(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea prev. de

art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare",

iar după alin. (1) a fost introdus un nou alineat, cu următorul conținut:

„Achită pe inculpatul A.G. pentru fapta incriminată la alin. (3) al art. 215 C.

pen. (1969), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. d)

C. proc. pen. (1968)".

Împotriva Sentinței

penale nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul A.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că în mod greșit instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (1968), întrucât încadrarea

juridică dată faptei prin actul de sesizare este corectă raportat la conduita

inculpatului care a înstrăinat firma fără să-l anunțe pe reprezentantul părții

vătămate și a încheiat un act adițional de reeșalonare a debitului; procedura

schimbării încadrării juridice și a achitării inculpatului pentru 215 alin. (3)

C. pen. (1969) printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, este nelegală

și în contradicție cu dispozițiile art. 195 - 196 C. proc. pen. (1968); chiar

dacă s-ar accepta că noua încadrare juridică este corectă, pedeapsa stabilită

este nelegală, neaplicându-se și pedeapsa amenzii, iar acțiunea civilă trebuia

lăsată nesoluționată; latura civilă a cauzei nu este corect soluționată,

întrucât partea civilă a solicitat și penalități de întârziere în cuantum de

36.138,20 RON, neacordate însă de instanță.

S-a solicitat, în

situația în care se va aprecia că se impune condamnarea inculpatului în

încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, obligarea inculpatului la

plata în solidar cu partea responsabilă civilmente a despăgubirilor civile

solicitate de către partea civilă, precum și a cheltuielilor judiciare către

stat.

Suplimentar,

procurorul de ședință a invocat un nou motiv de apel, susținând că se impunea,

chiar în noua încadrare juridică dată faptei, reținerea dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen. (1969).

În raport de al

doilea motiv invocat, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În

subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii descrise în actul de sesizare în încadrarea juridică la pedeapsa

închisorii cu executare efectivă, iar partea responsabilă civilmente să fie

obligata în solidar cu inculpatul și la plata despăgubirilor către partea

civilă și a cheltuielilor judiciare către stat.

La rândul său,

inculpatul a criticat sentința penală pentru netemeinicie susținând că, față de

datele care caracterizează persoana sa, s-ar fi impus aplicarea unei pedepse

orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind totodată că acțiunea

civilă trebuia lăsată nesoluționată.

În faza procesuală a

apelului s-a procedat la reaudierea inculpatului A.G., precum și la audierea

reprezentantului legal al părții vătămate/civile SC A.S. SRL Focșani, T.M. De

asemenea, la dosar au fost depuse mai multe înscrisuri, respectiv: adeverință

de salariat, proces-verbal de predare-primire încheiat cu ocazia cesionării

părților sociale deținute de inculpat la SC A. 2008 SRL Piscu, către martorul

M.V., caracterizare privind pe inculpatul A.G.

Prin Decizia penală

nr. 237/A din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați s-au admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul A.G.

împotriva Sentinței penale nr. 80 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vrancea,

s-a desființat sentința penală menționată, precum și încheierea de ședință din

26 aprilie 2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Au

fost menținute actele procedurale efectuate până la data de 14 martie 2012.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 1594/P/2010 din

28 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a pus în

mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de

administrator al părții responsabile civilmente SC A. 2008 SRL Piscu, a

achiziționat de la partea vătămată SC A.S. SRL Focșani, în perioada martie -

aprilie 2009, produse în valoare de 532.670,45 RON pentru care a emis bilete la

ordin și file CEC care au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în

cont.

Constatând că fapta

dedusă judecății se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Tribunalul 1-a condamnat pe inculpat „prin

schimbarea încadrării juridice", folosind un procedeu atipic, încercând

printr-o singură frază să stabilească atât noua încadrare juridică, cât și

sancțiunea penală. S-a reținut că același procedeu atipic se regăsește și în

încheierea de îndreptare a erorii materiale dată la 26 aprilie 2012, când, cu

ocazia motivării hotărârii, constatând că inculpatul nu a folosit mijloace

frauduloase în derularea contractului, Tribunalul a apreciat că poate îndrepta

soluția inițial pronunțată, printr-o încheiere dată în camera de consiliu,

prevalându-se de dispozițiile art. 195 C. proc. pen. (1968).

Instanța de apel a

observat că, procedând la schimbarea încadrării juridice, chiar și într-un

cadru neprevăzut de lege (încheiere de îndreptare a erorii materiale),

Tribunalul s-a raportat la o altă încadrare decât cea reținută în rechizitoriu

- obiectul discuției purtate la termenul din data de 7 martie 2012, când

inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen. (1968). Dacă instanța de fond a apreciat că solicitarea inculpatului

privind schimbarea încadrării juridice este întemeiată, trebuia ca prin

sentința penală pronunțată la data de 14 martie 2012 să dea mai întâi eficiența

cuvenită dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (1968), să schimbe încadrarea

juridică și apoi, în baza noii încadrări juridice, să pronunțe una dintre

soluțiile înscrise în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (1968). De asemenea,

dacă aprecia că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură

infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5)

C. pen. (1969), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în două infracțiuni prevăzute de

art. 215 alin. (3) C. pen. (1969) și de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

59/1934, trebuia să pună din oficiu în discuție această chestiune și, ulterior,

prin sentință, să dispună schimbarea încadrării juridice, iar în baza noilor

încadrări juridice să pronunțe una dintre soluțiile înscrise în art. 345 alin.

(1) C. proc. pen. (1968).

S-a apreciat, astfel,

că, procedând la schimbarea încadrării juridice (nepusă în discuție) și la

pronunțarea unei soluții de achitare printr-o încheiere de îndreptare a erorii

materiale dată în camera de consiliu, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (1968),

conform cărora instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse

inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea

procesului penal, precum și a dispozițiilor înscrise în art. 195 C. proc. pen.

(1968) și art. 334 C. proc. pen. (1968).

Având în vedere că

schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei soluții de achitare nu pot

face obiectul unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, soluția inițială

neputând fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 195 C. proc. pen.

(1968), apreciind că încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea

temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor

pedepsei aplicabile și ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea

încadrării nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire

constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților cât și al

soluționării corecte a cauzei, fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării

juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă, instanța de apel a

constatat că, în fapt, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în

cadrul procesual prevăzut de lege și că, în situația dată, nu se poate

substitui primei instanțe, chiar dacă apelul este devolutiv, fără a încălca

dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale de atac al părților, cu

precădere al inculpatului, garanții care corespund și exigențelor art. 6 parag.

3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

În aceste condiții,

reținând că motivele de nelegalitate invocate de procuror la pct. 2 din

motivele scrise de apel sunt întemeiate, Curtea de Apel Galați a admis, în baza

art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vrancea, cu consecința desființării sentinței penale atacate și a

încheierii de ședință din 26 aprilie 2012 pronunțate în Dosarul penal nr.

6106/91/2010 și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.

Pentru aceleași considerente, având în vedere că primează motivele de

nelegalitate, a fost admis și apelul inculpatului A.G.

S-a mai arătat că

instanța de rejudecare ar trebui, în situația în care se impune schimbarea

încadrării juridice, să facă mai întâi aplicarea dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen. (1968) și numai ulterior să procedeze la condamnarea ori achitarea inculpatului,

după caz. De asemenea, s-a pus în vedere instanței de rejudecare să

administreze orice alte probe ce vor fi considerate necesare pentru justa

soluționare a cauzei, atât pe latură penală, cât și civilă.

Împotriva Deciziei

penale nr. 237 din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați a declarat recurs

inculpatul A.G.

Prin Decizia penală

nr. 1320 din 16 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală s-a admis recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei

pronunțate în apel de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a casat decizia penală recurată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel

Galați pentru rejudecarea apelurilor declarate de procuror și inculpat,

instanța supremă apreciind că aceasta este anulabilă prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen. (1968), care este incident atunci când hotărârea este contrară legii sau

când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Inculpatul, prin

apărător ales, a invocat greșita aplicare a legii cu privire la art. 379 pct. 2

lit. b) C. proc. pen. (1968), prin trimiterea cauzei spre rejudecare de către

tribunal.

Instanța de recurs a

constatat că, deși soluția de pronunțare a unei achitări pe calea unei încheieri

de îndreptare de eroare materială este greșită, îndreptarea erorii de judecată

se face pe calea rejudecării cauzei în apel, iar nu pe calea desființării

sentinței și trimiterii spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că

a existat o cercetare judecătorească în ceea ce privește fapta respectivă, iar

părțile au pus concluzii la instanța de fond cu privire la acuzația respectivă.

S-a arătat că,

potrivit considerentelor deciziei din apel, soluția de desființare cu trimitere

a fost determinată de schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei

soluții de achitare, care nu pot face obiectul unei încheieri de îndreptare a

erorii materiale, soluția inițială neputând fi îndreptată pe calea procedurii

prevăzute în art. 195 C. proc. pen. (1968). Instanța de apel a considerat că

încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al

răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile,

ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea încadrării nu poate avea

loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a

dreptului la apărare al părților, cât și al soluționării corecte a cauzei,

fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune

mai ușoară sau mai gravă, context în care a constatat că, în fapt, tribunalul

nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în cadrul procesual prevăzut de lege și

că, în situația dată, nu se poate substitui primei instanțe, chiar dacă apelul

este devolutiv, fără a încălca dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale

de atac a părților.

Instanța de recurs a

constatat, însă, că inculpatul a fost audiat în cauză cu privire la acuzațiile

formulate împotriva sa, că schimbarea de încadrare juridică a fost pusă în

discuția părților, care au formulat concluzii, astfel că există o omisiune a

instanței de fond de a se pronunța pe calea prevăzută de lege asupra

acuzațiilor și nu o încălcare a regulilor procesului echitabil care să nu poată

fi. înlăturată decât prin reluarea procesului penal.

De asemenea, s-a mai

arătat că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), instanța de

apel desființează sentința și dispune rejudecarea de către instanța a cărei

hotărâre a fost desființată, pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa

unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a

se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, precum și

atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197

alin. (2) C. proc. pen. (1968), cu excepția cazului de necompetență, când se

dispune rejudecarea de către instanța competentă.

S-a arătat că niciuna

dintre ipotezele anterioare nu este incidentă în speță, inculpatul fiind legal

citat și prezent, chiar audiat de către instanța de fond, iar nulitățile

prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (1968) nu se referă la cazul de

față, care privește pronunțarea unei soluții incompatibile cu regimul

încheierilor de îndreptare de eroare materială.

Astfel, s-a arătat

că, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (1968), sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității dispozițiile referitoare la competența după materie sau

după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la

publicitatea ședinței de judecată, precum și cele referitoare la participarea

procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de

către apărător, atunci când sunt obligatorii conform legii, precum și la

întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori și întrucât

pronunțarea unei soluții de achitare pe calea unei încheieri de îndreptare a

erorii materiale nu face parte din aceste nulități, având în vedere efectul

devolutiv al apelului, greșeala trebuie îndreptată în rejudecarea de către

instanța în fața căreia a fost criticată hotărârea respectivă, prilej cu care

se analizează și celelalte critici formulate.

S-a reținut că,

urmare a greșitei aplicări a legii, instanța de apel nu a soluționat fondul

cauzei, nu s-a pronunțat asupra faptelor deduse judecății, rezumându-se la a

trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În ipoteza lipsei unei

hotărâri cu privire la acuzațiile formulate împotriva inculpatului, caz

reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. (1968)

(instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte din actul de sesizare), soluția

prevăzută de legea procesual penală este cea de la art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen. (1968).

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 6106/91/2010*.

La cursul rejudecării

apelului în urma casării cu trimitere, Curtea a procedat la audierea martorului

N.M., administratorul SC D. 7 SRL Ivești, la dosar au mai fost depuse de către

inculpat, în xerocopie, o serie de documente fiscale și contabile și au fost

solicitate relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Vrancea cu privire la situația juridică a părții responsabile civilmente SC A.

2008 SRL Focșani, aceasta mutându-și sediul din comuna Piscu în municipiul

Focșani după ce a intervenit cesiunea părților sociale, de la inculpatul A.G.

către martorul M.V.

Prin motivele de

apel, procurorul a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală sub

aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei de instanța de fond, contrară

probelor ce atestă inducerea în eroare exercitată de inculpat asupra

reprezentantului părții vătămate, aceasta nefiind înștiințată că inculpatul nu

are bani la momentul efectuării operațiunii. Totodată, s-a arătat că inculpatul

a emis cele 6 file CEC ca instrument de plată, iar nu ca și garanție, după care

s-a retras din firmă, contractul de cesiune la care s-a făcut referire fiind

întocmit pro causa, pentru a încerca ulterior să-și demonstreze buna-credință,

din audierea reprezentantului părții vătămate rezultând, de altfel, că acesta

nu a consimțit niciun moment la efectuarea acestui tip de operațiune. Toate

aceste împrejurări au fost apreciate de către procuror ca fiind suficiente

pentru a conduce la concluzia că inculpatul a intenționat să inducă în eroare

partea vătămată, nefiind legală dispoziția instanței privind schimbarea

încadrării juridice.

Pe de altă parte, s-a

arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a rupt practic infracțiunea pentru

care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prevăzută de art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), în două infracțiuni: una prevăzută

de Legea nr. 59/1934, pentru care s-a și dispus condamnarea, iar cealaltă

prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969), pentru care s-a dispus

achitarea. încheierea de îndreptare eroare materială prin care s-a procedat la

schimbarea încadrării juridice a fost apreciată de către procuror ca fiind

nelegală, motiv pentru care a solicitat desființarea acesteia.

În principal,

procurorul a solicitat condamnarea inculpatului, cu înlăturarea dispoziției de

schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea dedusă judecății prin actul

de inculpare, la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, stabilirea unei

pedepse fără reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea pedepsei accesorii

prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969). Cu privire la

latura civilă a cauzei, s-a solicitat obligarea doar a inculpatului la

despăgubiri civile, în condițiile în care partea responsabilă civilmente a fost

radiată.

În subsidiar,

procurorul a arătat că, în situația în care instanța de apel va considera că

hotărârea primei instanțe este legală sub aspectul încadrării juridice,

pedeapsa aplicată este nelegală întrucât textul legal prevede sancțiunea cu

închisoare și amendă cumulativ, instanța aplicând doar pedeapsa închisorii.

Pentru aceeași situație, referitor latura civilă, s-a arătat că aceasta este

nelegală în raport de Decizia nr. 43/2008 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, prin

care s-a statuat că instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor

prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și

completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii

penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.

Prin motivele de

apel, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond,

arătând că în motivare aceasta a și specificat că o pedeapsă orientată spre

minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării, va satisface rolul

educativ și preventiv al pedepsei. De asemenea, inculpatul a criticat sentința

și cu privire la latura civilă, arătând că aceasta este nelegală în raport de

Decizia nr. 43/2008 a Î.C.C.J. - Secțiile Unite, mai sus menționată.

Prin Decizia penală

nr. 310 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vrancea, s-a desființat în parte Sentința penală nr. 80 din 14

martie 2012 a Tribunalului Vrancea și în totalitate încheierea de îndreptare

eroare materială din data de 26 aprilie 2012 și, în rejudecare, s-a înlăturat

din cuprinsul sentinței dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a

faptelor deduse judecății, precum și dispozițiile privind aplicarea art. 81 și urm.

C. pen. (1969), respectiv a dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. (1968).

În baza art. 334 C.

proc. pen. (1968), a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în

sarcina inculpatului A.G. dintr-o singură infracțiune, prevăzută de art. 215 alin.

(1), (3), (4) și (5) C. pen. (1969), în două infracțiuni, prevăzute de art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969), respectiv de art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (1969), a

fost condamnat inculpatul A.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (1969), a

fost condamnat inculpatul A.G. la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de emitere a unui CEC fără a avea disponibil în cont.

În temeiul art. 33

lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele de 4 ani

închisoare și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A.G. să execute pedeapsa

cea mai grea, de 4 ani închisoare.

S-a interzis

inculpatului A.G. și exercițiul dreptului civil prevăzut de art. 64 lit. c) C.

pen. (1969).

A fost modificată

dispoziția de obligare la plata de despăgubiri civile, în sensul că a fost obligat

numai inculpatul A.G. la plata sumei de 532.670,45 RON către partea civilă A.S.

S.R.L. Focșani.

În temeiul art. 7 în

referire la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 republicată, s-a dispus

înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, sens în care aceasta va fi

comunicată, în copie legalizată, Oficiului Național al Registrului Comerțului,

în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul A.G., în temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. (1968), acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de 200 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a analizat dispozițiile art. 215 C. pen. (1969) în

care se definește infracțiunea de înșelăciune în toate formele acesteia și se

indică tratamentul sancționator aplicabil, raportându-se și la Decizia nr.

IX/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în

soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la aplicarea art. 215 C.

pen. (1969), prin care s-a stabilit că:

unui CEC asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că

pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și

fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a

interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în

scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă

s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune

prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen. (1969).

cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar

acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În urma analizării

dispozițiilor legale incidente și a probatoriului administrat, instanța de apel

a opinat că activitatea infracțională dedusă judecății în cauză și reținută în

sarcina inculpatului A.G. s-a desfășurat în două etape distincte: prima, în

legătură cu încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie

2009, între partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani și firma inculpatului,

SC A. 2008 SRL Piscu, iar cea de a doua constând în emiterea de către inculpat,

în luna ianuarie 2010, a 6 file CEC fără a avea disponibil în cont.

S-a arătat că, de

principiu, principala problemă pusă în discuție de o cauză penală este

vinovăția persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care

aceasta este acuzată. În cauza de față, instanța de apel a apreciat că

materialul probator administrat în cauză demonstrează, mai presus de orice

îndoială, intenția inculpatului A.G. de a o prejudicia pe partea

vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani cu prilejul încheierii Contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009, fiind cert faptul că, urmare a

acestui contract, părții vătămate/civile i s-a cauzat un prejudiciu, valoarea

totală a mărfurilor livrate în baza contractului menționat și neachitate

ulterior fiind de 532.670,45 RON, acestui prejudiciu corespunzându-i, în mod

evident, o mărire a patrimoniului societății inculpatului, rămânând, însă, de

demonstrat dacă, pentru a-și mări patrimoniul, inculpatul A.G. a acționat cu

forma de vinovăție specifică infracțiunii de înșelăciune.

După ce a analizat

intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, inclusiv prin

raportare la literatura și practica judiciară cristalizată în materia înșelăciunii

în convenții, instanța de apel a reținut că, din examinarea tuturor mijloacelor

de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul

cercetării judecătorești, a rezultat - ca și situație de fapt - că, la data de

16 martie 2009, între SC A. 2008 SRL Piscu, administrată de inculpatul A.G., și

partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani s-a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare prin care partea vindea inculpatului diferite cantități de

produse, în principal produse chimice folosite în agricultură, conform anexelor

la contract. În fapt, au fost livrate mai multe astfel de produse, în diferite

cantități, fiind emise în acest sens facturi fiscale și avize de însoțire a

mărfii, inculpatul recunoscând în fața organelor judiciare, atât în cursul

urmăririi penale, cât și în cursul judecății, faptul că a preluat efectiv

cantitățile de produse menționate în facturile emise de partea vătămată/civilă.

Ca și termen de plată, dat fiind specificul produselor livrate, s-a convenit ca

acestea să fie achitate după ce beneficiarii finali ai produselor vor recolta

și valorifica producția agricolă obținută, adică după încheierea anului agricol

în curs. Totuși, în vederea preîntâmpinării riscului de neachitare la

termen/insolvabilitate temporară/faliment, inculpatul a lăsat garanție părții

vătămate/civile mai multe instrumente de plată (o filă CEC și patru bilete la

ordin).

S-a apreciat ca fiind

evident, atât din modalitatea în care a fost încheiat contractul, cât mai ales

din felul în care a fost convenit termenul de plată, că reprezentantul legal al

părții vătămate/civile, T.M., a avut reprezentarea faptului că, la momentul la

care a fost încheiat contractul, societatea inculpatului nu deținea în cont

sumele de bani necesare pentru onorarea CEC-ului lăsat garanție. Astfel fiind,

observând cele stabilite prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, s-a apreciat că este exclusă reținerea în sarcina

inculpatului A.G. a dispozițiilor alin. (4) al art. 215 C. pen. (1969), motiv

pentru care Curtea a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen. (1968),

schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății în sarcina

acuzatului, în sensul înlăturării acestei dispoziții legale.

Potrivit

declarațiilor date în cauză atât de inculpatul A.G., cât și de reprezentantul

legal al părții vătămate/civile, T.M., aceștia se cunoșteau dinainte de

momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 16 martie 2009,

anterior cei doi mai având colaborări, finalizate însă întotdeauna fără

probleme. Pe fondul relațiilor de colaborare anterioare, numitul T.M. a fost de

acord să livreze inculpatului produsele menționate în anexele la contract,

acesta fiind convins că inculpatul este de bună-credință. Odată intrat în

posesia mărfurilor livrate de partea vătămată/civilă, inculpatul le-a vândut

mai departe altor agenți economici. Potrivit afirmațiilor inculpatului, cea mai

mare parte din mărfurile primite de la partea vătămată/civilă (în sumă totală

de 367.044,84 RON) ar fi fost livrată către SC D. 7 SRL Ivești, societate

administrată de martorul N.M., în dovedirea acestor afirmații, depunând la

dosar Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009, inclusiv

anexa nr. 1 la acesta, încheiat cu SC D. 7 SRL Ivești, contractele de cesiune

de creanță încheiate cu aceeași societate la data de 5 noiembrie 2009 (pentru

suma de 328.978,74 RON), respectiv la data de 19 noiembrie 2009 (pentru suma de

16.886,10 RON), precum și mai multe înscrisuri constând în facturi fiscale și

avize de însoțire a mărfii (Dosar nr. 6106/91/2010 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală).

Audiat fiind de către

instanța de apel, martorul N.M. a arătat că în toamna anului 2009 inculpatul

A.G. i-a propus o asociere, spunându-i că deține o cantitate mai mare de

produse chimice pe care urmau să o folosească în activitatea de producție a SC

D. 7 SRL. Sub pretextul că i se cer garanții de la societatea de la care a

preluat respectivele produse chimice, martorul a fost convins de către inculpat

să semneze atât Contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 1 noiembrie 2009,

cât și facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii emise de SC A. 2008

SRL, către SC D. 7 SRL, precum și două contracte de cesiune de creanță în care

societatea sa apărea ca și debitor cedat, societatea inculpatului apărea ca și

cedent, iar SC A.S. SRL Focșani figura ca și cesionar. Dintre mărfurile

înscrise în anexa la contract, inculpatul a livrat efectiv către SC D. 7 SRL

cantitatea de aproximativ 5 tone de îngrășăminte chimice (pe care ulterior

inculpatul le-a luat înapoi), precum și cantitatea de 2 tone de sămânță de grâu

(care a rămas la SC D. 7 SRL, dar s-a degradat, nefiind folosită). Martorul a

precizat că respectivele facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea SC

D. 7 SRL întrucât produsele menționate în acestea nu au fost niciodată livrate.

Raportat la

atitudinea de ansamblu a acuzatului, Curtea a apreciat ca fiind veridice

susținerile martorului N.M., potrivit cărora inculpatul nu a livrat către SC D.

7 SRL Ivești mărfurile înscrise în anexa la Contractul de vânzare-cumpărare nr.

21 din 1 noiembrie 2009, respectiv în facturile fiscale emise către această

societate, aspect ce a rezultat și din modalitatea în care acesta a acționat

ulterior, cesionând la scurt timp părțile sociale pe care le deținea la SC A.

2008 SRL către martorul S. (fost M.) V. (căruia i-a spus că, până la

definitivarea formalităților, datoriile societății urmau să fie achitate), și

care, mai ales, nu a întreprins vreun demers pentru recuperarea datoriei de la

SC D. 7 SRL. Or, dacă ar fi fost reală această datorie, cu siguranță inculpatul

ar fi făcut demersuri pentru executarea ei, tocmai pentru a se justifica față

de reprezentanții părții vătămate/civile SC A.S. SRL.

S-a apreciat că și

dacă s-ar admite ca fiind reale susținerile inculpatului A.G. și, prin urmare,

mincinoase declarațiile martorului N.M., în sensul că livrarea către SC D. 7

SRL a mărfurilor menționate în înscrisurile mai sus arătate ar fi avut loc în

realitate și că mărfurile respective ar fi intrat în posesia martorului, care

însă nu le-a achitat (împrejurare care ar fi în măsură să-l exonereze de

răspundere penală pe inculpatul A.G.), tot ar rămâne nelămurite o serie de

aspecte, precum ce s-a întâmplat cu diferența de mărfuri ridicată de la partea

vătămată/civilă, în valoare de aproximativ 170.000 RON, despre care inculpatul

a pretins că ar fi fost livrată către alți agenți economici decât SC D. 7 SRL

Ivești.

Din această

perspectivă, instanța de apel a apreciat că rezultă încă o dată că inculpatul

nu a intenționat vreun moment să achite părții vătămate/civile contravaloarea

mărfurilor ridicate de la aceasta în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr.

1 din 16 martie 2009, lipsa unor minime diligențe pentru recuperarea

pretinselor creanțe avute de societatea sa asupra altor agenți economici,

dublate de lipsa oricăror plăți, măcar parțiale, către partea vătămată/civilă

căreia i-a fost ascunsă situația financiară reală a societății, demonstrând, în

mod indubitabil, în opinia Curții, reaua-credință cu care acuzatul a acționat

în relația comercială inițiată cu partea vătămată/civilă SC A.S. SRL Focșani

și, pe cale de consecință, întrunirea condițiilor prevăzute de lege cu privire

la latura subiectivă specifică infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.

215 alin. (1) și (3) C. pen. (1969).

Mai mult, s-a

observat că la momentul la care inculpatul a emis cele 6 file CEC la

solicitarea reprezentantului legal al părții vătămate/civile, respectiv în luna

ianuarie 2010, acesta înregistrase la Oficiul Registrului Comerțului de pe

lângă Tribunalul Galați cesiunea părților sociale pe care le deținea la SC A.

2008 SRL Piscu către martorul S. (fost M.) V., prin Cererea nr. 221 din 5

ianuarie 2010, fără a înștiința însă reprezentantul părții vătămate/civile

despre această situație, împrejurare care relevă o dată în plus intenția

inculpatului de a o induce în eroare pe partea vătămată/civilă, în scopul de a

o prejudicia, prin neplata contravalorii facturilor pentru produsele livrate.

În ceea ce privește

lăsarea de către inculpat a unei file CEC la momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, Curtea a apreciat că această faptă nu prezintă vreo

conotație penală atâta vreme cât reprezentantul părții vătămate/civile cunoștea

faptul că societatea inculpatului nu are disponibil în cont, iar fila cec a

fost lăsată cu titlu de garanție, iar nu ca și instrument de plată.

Raportat la aceste

considerente, s-a apreciat ca fiind vădit nesusținută cererea formulată de

inculpat, de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

(1968), pe considerentul că faptei deduse judecății îi lipsește unul dintre

elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, iar prin prisma

cuantumului prejudiciului cauzat părții vătămate/civile, mai mare de 200.000

RON, în sarcina inculpatului A.G. au fost reținute și dispozițiile alin. (5) al

art. 215 C. pen. (1969).

Cât privește fapta

inculpatului A.G. de a emite, în luna ianuarie 2010, 6 file CEC fără a avea

disponibil în cont, Curtea a apreciat că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea

nr. 59/1934, însă nu în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C.

pen., cum a susținut acuzarea, având în vedere că inculpatul a emis

respectivele file cec cu scopul de a evita acționarea sa în justiție de către

partea vătămată/civilă, în aceeași zi și în aceleași împrejurări, numai datele

scadente înscrise pe acestea fiind diferite, conform celor convenite cu

reprezentantul legal al părții vătămate/civile.

Referitor la pedeapsa

aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 59/1934, Curtea a

observat că, potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2, este pasibil de amendă de la

5.000 la 100.000 RON și închisoare de la 6 luni până la 1 an „Oricine emite un

cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras CEC-ul și mai

înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în

total sau în parte de disponibilul avut".

S-a apreciat că, deși

textul de lege prevede pedeapsa închisorii cumulativ cu pedeapsa amenzii, în

fapt pedeapsa amenzii trebuie considerată abrogată," în raport de

dispozițiile art. III din Decretul nr. 544/1954, potrivit căruia „Se abrogă

acele dispoziții C. pen., precum și din celelalte legi, care prevăd pedeapsa cu

amenda corecțională, dacă această pedeapsă este cumulativă cu o pedeapsă

privativă de libertate. Amenda astfel pronunțată nu se va mai executa", în

același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 160 din

21 septembrie 2000, referitor la excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 123 pct. 2 din Legea nr. 178/1934, ce viza tot o sancțiune cu

închisoarea cumulativ cu amenda, în motivarea deciziei arătându-se că,

referitor la critica privind existența a două pedepse principale, aceasta nu

este întemeiată, deoarece încă din anul 1954 în dreptul român a fost abrogată

amenda ca pedeapsă alăturată privațiunii de libertate, fiind invocate în acest

sens dispozițiile art. III din Decretul nr. 544/1954, mai sus citat