ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1165/2015

Prin sentința penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel Constanța, petentul a fost condamnat pentru fapte comise la data de 25 martie 2005 la următoarele pedepse: - pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și 320 1 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 04 ianuarie 2006, petentul a fost condamnat pentru fapte săvârșite la data de 14 mai 1999, la următoarele pedepse: - pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 lit. a) C. pen.; - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmbovița; - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pin sentința penală nr. 655/2001; - cinci pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) C. pen.; - cinci pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.; - un spor de 1 an de zile închisoare.

Prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus în baza art. 83 C. pen. revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la 04 ianuarie 1996, care a fost cumulată cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

Prin sentința penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați a fost redusă la maximul special prevăzut de C. pen. nou, respectiv 5 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, petentul a fost condamnat la pedepsele de: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și 37 lit. a) C. pen. 1969 și cu aplic. art. 5 C. pen.; - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. În baza art. 61 C. pen. anterior s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă de 783 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, rezultând trei pedepse de câte 783 zile închisoare și o pedeapsă de 5 ani închisoare. Aceste pedepse au fost contopite în temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. 1969 în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. S-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, respectiv 783 zile. Cu privire la data comiterii faptelor ce au făcut obiectul acestei din urmă sentințe, s-a reținut că la sfârșitul anului 2005, inculpatul D.S. a pus bazele unui grup infracțional organizat, care a funcționat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008, grup specializat în obținerea de beneficii financiare substanțiale, din creditări ilegale, folosindu-se de documente false, în cadrul căruia, prin intermediul celorlalți membri ai grupului, a preluat/clonat societățile comerciale SC B.D. SRL, SC G.I. SRL, SC R.C.T. SRL, SC T.N.G. SRL, SC T.T.C. SRL, SC M M.C. SRL, SC G.A.S. SRL, SC M. SRL și SC S.P. SRL, folosite pentru eliberarea de adeverințe de salariat false, a racolat și determinat mai multe persoane să solicite de la mai multe unități bancare credite în baza acestor adeverințe de salariat fictive, reușindu-se prin această modalitate obținerea de credite ilegale și fraudarea unităților bancare cu suma totală de 219.537,72 euro și 557.007,93 RON. În susținerea cererii, condamnatul D.S. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin această din urmă sentință cu cele aplicate prin sentințele penale anterioare, contopite prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost modificată prin sentința penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, constatarea ca executată a pedepsei și punerea sa în libertate. În raport de actele existente, instanța a reținut că cererea petentului este doar parțial întemeiată, și nu poate avea drept consecință punerea sa în libertate. S-a reținut, în primul rând, că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sunt concurente doar cu faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012' a Curții de Apel Constanța și în stare de recidivă postcondamnatorie cu cele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 04 ianuarie 2006. Tribunalul a reținut că faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost săvârșite și s-au epuizat după rămânerea definitivă, la data de 4 ianuarie 2006, a sentinței penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galați. Instanța a constatat că în descrierea faptelor așa cum este reținută în ultimul mandat de executare a pedepsei, dar și în considerentele sentinței penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău s-a reținut că inculpatul a pus la sfârșitul anului 2005 bazele unui grup infracțional organizat ce a funcționat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008. Mențiunea în sensul că inculpatul ar fi pus bazele acestui grup organizat la finele anului 2005 nu are relevanță juridică din punctul de vedere al reținerii unui posibil concurs cu faptele ce au făcut obiectul dosarului Tribunalului Galați pentru următoarele motive: În primul rând, din analiza considerentelor sentinței nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, a reținut că toate actele materiale ce au făcut efectiv obiectul acestui dosar au fost comise începând cu luna iunie 2006, dată la care este obținut un prim contract de credit în mod fraudulos. Activitățile descrise înainte de acest punct nu pot avea decât valoarea unor acte preparatorii fără relevanță infracțională. În al doilea rând, instanța a constatat că situația concursului de infracțiuni, respectiv starea de recidivă se stabilesc în funcție de data epuizării infracțiunii. În speță, această dată este 22 ianuarie 2008, dată la care s-a epuizat atât infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, fals și uz de fals respectiv, cât și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, care are caracterul unei infracțiuni continue. Or, în condițiile în care sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați a rămas definitivă la data de 4 ianuarie 2006, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău au fost comise după rămânerea definitivă a primei sentințe și înainte de executarea pedepsei, așadar în stare de recidivă postcondamnatorie. În schimb, aceleași fapte, comise la data de 21 ianuarie 2008, se află în concurs cu faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel Constanța, ce a vizat fapte comise la data de 25 martie 2005. Pe cale de consecință, cererea petentului de contopire a fost admisă numai cu privire la această sentință, instanța făcând aplicarea regimului juridic al recidivei în raport de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați. Instanța a reținut că se află în concurs pedepsele aplicate prin: 1. Sentința penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care petentului i-au fost aplicate: - 3 pedepse de câte 783 zile închisoare; - o pedeapsă de 5 ani închisoare; - pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen. pe 783 zile. 2. Sentința penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel Constanța, prin care petentul a fost condamnat la următoarele pedepse: - pedeapsa de 2 ani și 3 luni; - două pedepse de câte 783 zile închisoare. 3. În același timp, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 04 ianuarie 2006. În ceea ce privește restul rămas neexecutat din această ultimă condamnare, instanța a apreciat că acest rest nu poate fi calculat decât având în vedere pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, în care au fost contopite și pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, întrucât această pedeapsă rezultantă, aplicată prin sentința Judecătoriei Vaslui, este cea pe care o execută petentul, restul rămas de executat neputând fi calculat decât în raport de această pedeapsă rezultantă. Acest rest este de 3 ani, 3 luni și 21 de zile, calcul rezultat din scăderea din durata de 14 ani și 4 luni aplicată prin sentința menționată a perioadelor executate, de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993, 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004 și de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014, când a fost pus în libertate prin sentința penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești. În raport de aceste date, instanța a aplicat dispozițiile privitoare la contopire și la recidivă conform dispozițiilor în vigoare și respectiv dispozițiilor C. pen. 1969, fiecare operațiune prin aplicarea instituțiilor incidente în mod global, alegând în final rezultatul mai favorabil condamnatului. În ceea ce privește soluția dată în aplicarea art. 6 C. pen. prin sentința penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, Tribunalul a apreciat că nu este ținut de pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentință pentru următoarele considerente: În primul rând nu s-a putut susține că această sentință ar avea autoritate de lucru judecat prin raportare la chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze, întrucât obiectele cauzei diferă de cel al sentinței penale citate, atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât și al aspectelor de fapt incidente efectiv, întrucât prezenta cauză are ca și obiect o contopire a unor pedepse ce au fost avute în vedere la momentul emiterii sentinței penale de către Judecătoria Ploiești. Este de remarcat, totodată, că dacă la momentul aplicării dispozițiilor art. 6 C. pen., în raport de pedepsele definitiv aplicate petentului la data de 1 februarie 2014 ar fi fost avut în vedere dispozițiile art. 39 din actualul C. pen., soluție ce ar fi fost în acord cu practica judiciară cel puțin majoritară conturată în perioada imediat următoare intrării în vigoare a C. pen., soluția urmare a sesizării Comisiei de analiză a situației persoanelor deținute ar fi fost aceea de reducere a pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave dar cu menținerea pedepsei rezultante inițiale, întrucât la un simplu calcul matematic efectuat conform art. 39 C. pen., chiar în urma acestei reduceri pedeapsa maximă ce putea fi aplicată inculpatului ar fi fost de 18 ani, 7 luni și 5 zile, deci mai mare decât pedeapsa rezultantă ce era executată de petent. Calculul ar fi avut în vedere pedeapsa de 5 ani pentru înșelăciune, redusă, la care se adăuga obligatoriu pedeapsa de 2 ani închisoare în urma revocării suspendării condiționate (operațiune obligatorie atât legii vechi cât și celei noi), la care se adăuga o treime din restul pedepselor ce intrau în concurs, deci o treime din 34 de ani, 9 luni și 16 zile închisoare. Trecând însă peste acest considerent, instanța a reiterat concluzia că sentința penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești nu poate avea efect în cauză decât din perspectiva reducerii pedepsei aplicate pentru înșelăciune de la 11 ani la 5 ani închisoare, iar și nu sub aspectul rezultantei la care acea instanță a ajuns prin aplicarea art. 6 C. pen. De altfel, în aplicarea art. 6 C. pen., instanțele învestite cu soluționarea acestor cereri nu au apreciat decât asupra maximului concret al pedepsei efectiv aplicate ce poate fi executat în raport de dispozițiile legii penale noi când sunt mai favorabile, și nu poate face o nouă contopire a pedepselor (întrucât, în speța de față de exemplu, printr-o astfel de operațiune ar fi afectată autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui). Obiectul cererilor de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 C. pen. este astfel limitat la cuantumul maxim ce poate fi executat și nu poate afecta autoritatea de lucru judecat a unor sentințe anterioare de contopire. Prin soluționarea cererilor de aplicare a art. 6 C. pen. instanța nu a putut depăși cadrul procesual cu care a fost învestită și nu a putut face o nouă contopire a acelorași pedepse. Pe cale de consecință, pedeapsa ce a fost considerată de instanța învestită cu cererea întemeiată pe art. 6 C. pen. ca fiind maximul pe care petentul îl poate executa în raport de dispozițiile mai favorabile ale legii noi nu poate avea autoritate de lucru judecat și nici nu poate restrânge marja de apreciere ce se află la dispoziția judecătorului învestit ulterior cu o nouă cerere de contopire a pedepselor anterioare cu pedepse aplicate printr-o sentință nouă. Revenind la alegerea regimului sancționator mai favorabil petentului în raport de dispozițiile tranzitorii analizate din perspectiva aplicării globale a instituțiilor incidente, a reținut următoarele: Prin mecanismul art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă reieșită din contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău și nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanța, singurele concurente, este de 5 ani închisoare (pedeapsa mai grea) la care s-a adăugat o treime din restul pedepselor concurente, adică 5 pedepse de câte 783 zile închisoare și o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare. Luând în calcul 5 ani +1/3 din 12 ani, 11 luni și 25 de zile, pedeapsa rezultantă este de 9 ani, 3 luni și 28 de zile închisoare. La această pedeapsă s-a adăugat restul de 3 ani, 3 luni și 21 de zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 14 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, rezultând în final pedeapsa de 12 ani, 7 luni și 19 zile închisoare. Din perspectiva dispozițiilor C. pen. 1969, făcând aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 61 C. pen., Tribunalul a avut în vedere mai întâi că pedeapsa cea mai grea din concurs este cea de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pedeapsă ce este concurentă cu 5 pedepse de 783 de zile închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare și restul rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, de 3 ani, 3 luni și 21 de zile. A aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, majorată la maximul special. În ce privește maximul special, acesta nu poate fi decât cel de 12 ani închisoare prevăzut de Legea nr. 656/2002 înainte de modificările aduse la data de 1 februarie 2014, singurul ce poate fi avut în vedere luând în considerare principiul aplicării globale a normelor penale. Tribunalul a apreciat că acest maxim nu este suficient, având în vedere numărul foarte mare de infracțiuni aflate în concurs și gravitatea lor concretă cât și pedepsele aplicate efectiv pentru acestea inclusiv prin aplicarea art. 61 C. pen. în raport de restul de 783 de zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară. În temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a sporit acest maxim până la 14 ani, pe care l-a considerat adecvat pentru a reflecta pedepsele contopite. Cuantumul de 14 ani nu depășește maximul pedepselor aflate în concurs, cuantumul pedepselor contopite fiind de 17 ani, 11 luni și 25 de zile. În consecință, tribunalul a apreciat că rezultatul mai favorabil petentului este cel stabilit în baza legii penale în vigoare, urmând a-i aplica aceste dispoziții din urmă. Împotriva acestei sentințe au formulat contestație Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.S., criticând-o pentru nelegalitate. Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond pentru: - omisiunea menținerii pedepselor complementare arătând că Tribunalul trebuia să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. 1968, și nu pe cea prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), încălcând astfel autoritatea lucrului judecat; - greșita contopire a pedepselor principale arătând că legea aplicabilă și favorabilă inculpatului este, legea nouă atâta vreme cât se poate impune aplicarea unor sporuri maxime de pedeapsă; - omisiunea deducerii tuturor perioadelor executate anterior susținând că Tribunalul a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar perioadele deduse inculpatului rămân în câștigul acestuia, dispoziția anterioară de computare producând efecte juridice concrete, acestea fiind valorificate prin eliberarea condamnatului în urma aplicării legii penale mai favorabile. Condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 371 a Judecătoriei Ploiești a fost pus în libertate, i s-au contopit o serie de pedepse, în acestea nefiind incluse și sentințele penale nr. 371 a Tribunalului Galați și nr. 55/2012 a Tribunalului Bacău. Conform prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen. aceste pedepse trebuiau contopite pentru a se stabili o pedeapsă rezultantă așa cum prevăd și dispozițiile art. 39, 40 C. pen. și art. 585 C. proc. pen. S-a solicitat contopirea pedepselor care nu au fost incluse în sentința penală nr. 371, să se ia în calcul și acest concurs de infracțiuni și să i se deducă toate perioadele executate, inclusiv cele de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 și de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a considerat contestația Parchetului ca fiind fondată, iar pe cea a contestatorului-condamnat - ca nefondată, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut în mod corect că infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul prin sentințele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală, se află în concurs, repunând în individualitatea lor pedepsele pronunțate. În același timp, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 04 ianuarie 2006. De asemenea, dispozițiile legii penale în vigoare în materia tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni îi sunt mai favorabile condamnatului, dată fiind limitarea sporului aplicabil la o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.); în caz contrar, având în vedere periculozitatea de care a dat dovadă condamnatul, intrând în mod repetat în conflict cu legea penală, dar și durata pedepselor contopite, instanța s-ar fi orientat către cumulul aritmetic al pedepselor contopite. În ceea ce privește repunerea în individualitatea lor a pedepselor pronunțate prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Curtea a reținut că pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1968 pe 783 zile nu este însă complementară, ci accesorie, aceasta rezultând din menționarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen. 1968. Aplicând dispozițiile art. 5 C. pen., prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, nu a mai menținut pedeapsa accesorie decât pentru restul rămas neexecutat de 783 de zile închisoare din pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, ca urmare a revocării liberării condiționate, din moment ce pentru cele patru infracțiuni deduse judecății nu a mai aplicat pedepse complementare și, deci, nici accesorii, potrivit Noului C. pen. Astfel fiind, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (l) lit. b) C.pen., Curtea a contopit, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedepsele aplicate prin: - sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (pedepse rezultate și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova): - 783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.; - 783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 5 C. pen.; - 783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 5 C. pen.; - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 5 C. pen. și - sentința penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală, (pedepse rezultate și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova): - 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. 1968; - 783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. 1968; - 783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. 1968. Au fost avute în vedere pedepsele rezultate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, față de împrejurarea că aceste pedepse - rezultante "parțiale" - intră în contopire ca pedepse unice și indivizibile. Aceasta, spre deosebire de tratamentul sancționator - mai grav - prevăzut de Noul C. pen. în cazul săvârșirii mai multor infracțiuni care atrag revocarea liberării condiționate, în concurs, potrivit căruia mai întâi se aplică regulile de la concursul de infracțiuni (inclusiv sporul obligatoriu), rezultanta cumulându-se aritmetic cu restul rămas neexecutat (art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (2) C. pen.). Așa fiind a fost aplicată condamnatului D.S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o treime din restul pedepselor concurente [1/3 x (2 ani și 3 luni + 5 x 783 zile)], respectiv 9 luni și 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare, conform art. 43 alin. (2) C. pen. Faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău (infracțiuni continue și, respectiv, continuate epuizate la data de 22 ianuarie 2008, la data de 23 ianuarie 2008 condamnatul fiind arestat preventiv în cauză) se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galați, definitivă la data de 04 ianuarie 2006. A fost avută în vedere pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă la 4 ianuarie 2006 ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014, prin urmare pedeapsa de 8 ani închisoare (5 ani închisoare - ca urmare a reducerii pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. 1968 de la 11 ani la 5 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la 4 ianuarie 1996, a cărei suspendare condiționată a executării a fost revocată, și sporul de 1 an închisoare intrat în autoritatea de lucru judecat, din contopirea efectuată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați). Curtea nu a reținut și sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, dat fiind că acesta a fost adăugat ca urmare a contopirii, la pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, și a pedepselor pronunțate prin sentința penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța. Or, pedepsele pronunțate prin această din urmă hotărâre menționată intră în concursul sancționat în prezenta cauză, în care s-a aplicat un alt tratament sancționator: cel prevăzut de Noul C. pen., mai favorabil condamnatului. Astfel fiind, restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați s-a calculat prin scăderea din pedeapsa de 8 ani închisoare, rezultată după calculul detaliat anterior, a perioadei executate până la data de 22 ianuarie 2008 - data săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, când a luat naștere starea de recidivă: de 16 zile (11 martie 1993 - 26 martie 1993) și de 3 ani, 3 luni și 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004). Restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați este de 4 ani, 7 luni și 22 de zile. Prin urmare, în temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. s-a adăugat pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani, 7 luni și 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă la 4 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni și 1327 zile închisoare, cu aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. S-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014 (în temeiul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău) și de la 04 aprilie 2014 la zi (în temeiul sentinței penale nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța). Sub acest aspect, s-a considerat că nu sunt fondate susținerile Parchetului și nici ale contestatorului-condamnat, privind necesitatea deducerii și a perioadelor de 16 zile (11 martie 1993-26 martie 1993) și de 3 ani, 3 luni și 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004), întrucât acestea nu sunt perioade executate în baza sentințelor penale prin care s-au pronunțat pedepse pentru infracțiuni concurente contopite în prezenta cauză (sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău și respectiv sentința penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța). Este vorba de perioade deduse din pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați și, pe cale de consecință, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, și din cea pronunțată prin sentința penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui (prin care au fost contopite pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați și prin sentința penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța). Infracțiunea de înșelăciune pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați se află în concurs cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța, dar nu și cu infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău; pentru aceasta din urmă, condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați constituie prim termen al recidivei. S-au aplicat și disp. art. 43 alin. (2) C. pen., căruia i s-a și dat eficiență în cauză, după cum s-a arătat. Or, în condițiile în care în cadrul operațiunii de contopire a fost avut în vedere restul rămas neexecutat din sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați (cu excluderea, așadar, a perioadei de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 și, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), ar fi nelegală deducerea aceleiași perioade din pedeapsa astfel rezultată. Perioadele menționate au fost deduse prin sentințele anterioare (nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui și, respectiv, nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești) pentru că reprezentau perioade executate din pedepse pronunțate pentru infracțiuni aflate în concurs, ceea ce nu este cazul în speță. În cauză, una dintre infracțiunile aflate în concurs este în stare de recidivă față de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați. Dacă infracțiunile pedepsite printr-o hotărâre sunt concurente cu cele pedepsite printr-o a doua hotărâre, iar acestea din urmă sunt, la rândul lor, în concurs cu infracțiunile pedepsite printr-o a treia hotărâre nu înseamnă neapărat că infracțiunile pedepsite prin prima hotărâre și cele pedepsite prin a treia hotărâre sunt și acestea concurente, nefiind vorba de o relație de "tranzitivitate". Un exemplu în acest sens îl constituie chiar situația din prezenta cauză. Având în vedere că în cauză, spre deosebire de sentințele de contopire anterior menționate, nu s-a mai reținut concursul de infracțiuni prin raportare la pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, ci recidiva, efectuându-se contopirea cu restul rămas neexecutat, era firesc ca din pedeapsa rezultantă să nu se mai scadă perioada executată în baza sentinței penale nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați (de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 și, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), fără ca prin aceasta să se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare. Atât C. proc. pen. 1968 (art. 449) cât și actualul C. proc. pen. (art. 585) prevăd posibilitatea modificării pedepsei, în cursul executării, în cazul în care se constată existența concursului de infracțiuni sau a recidivei. Prin decizia penală nr. 562/CO din 01 august 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 12883/3/2014, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admisă contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființată în parte hotărârea atacată, respectiv sentința penală nr. 1545 din 23 mai 2014 (Dosar nr. 12883/3/2014) a Tribunalului București, secția I penală, și, rejudecând: A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile, din cadrul operațiunii de descontopire a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, cu aplicarea art. 5 C. pen. și, în consecință, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală, în sensul că aplică petentului D.S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 9 luni și 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare. În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. a fost adăugată pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani 7 luni și 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă la 4 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni și 1327 zile închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. S-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014 și de la 04 aprilie 2014 la zi și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat D.S. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat D.S. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 RON a rămas în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat contestație la executare condamnatul D.S., întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. Art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede următoarele: „Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare". În esență, contestatorul a susținut că: s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral; a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive; au fost aplicate greșit dispozițiile privitoare la legea penală mai favorabilă; „restul de pedeapsă" menționat în hotărâre nu există. Prin motivarea în fapt a contestației la executare condamnatul aduce critici de fond deciziei penale nr. 562 din 01 august 2014 a Curții de Apel București a secției a II-a penală, hotărâre prin care a fost soluționată definitiv cererea de contopire. Motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile procedurale menționate mai sus, tinzând la desființarea unei hotărâri definitive. Prin contestația la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat, aceasta fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, menit să asigure punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii definitive în conformitate cu legea. Pe de altă parte, contestatorul ignoră dispozițiile art. 40 alin. (3) C. pen. (corespunzătoare celor ale art. 36 alin. (3) C. pen. de la 1968) potrivit cărora: „Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente". Prin urmare, împrejurarea că pedeapsa anterioară a fost integral sau parțial executată nu împiedică operațiunea contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente. De asemenea, este de observat că art. 585 C. proc. pen. prevede posibilitatea modificării pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă „dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni". în toate aceste situații legea permite modificarea pedepselor, chiar dacă au fost aplicate prin hotărâri definitive ale instanțelor superioare. Totodată, s-a constatat că instanța care a pronunțat decizia contestată a argumentat detaliat mecanismul contopirii pedepselor, stabilind pedeapsa ce urmează a fi executată pentru infracțiunile concurente, nefiind necesare lămuriri suplimentare. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație la executare condamnatul D.S. A susținut, în esență că s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive și că au fost aplicate greșit dispozițiile privitoare la legea penală mai favorabilă, iar „restul de pedeapsă" menționat în hotărâre nu există. Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, reprezentantul Ministerului Public și ultimul cuvânt al condamnatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând contestația la executare formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva a