ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin sentința nr. 58/F din 21 martie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei Instituția Prefectului - Județul Covasna, formulată în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și B.E.Z., prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012, emisă de primul pârât, în cuprinsul căreia s-a apreciat că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web a Instituției Prefectului reprezintă discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: C.N.C.D. a fost sesizat cu privire la săvârșirea unei potențiale fapte de discriminare, prin lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web oficiale a Instituției Prefectului Județului Covasna, majoritatea documentelor și afișelor publicate fiind redactate numai în limba română, cu toate că, potrivit recensământului din anul 2002, 73,8% din populația județului Covasna, printre care și petentul, aparține etniei maghiare. Petentul B.E.Z. susține că în trecut a accesat site-ul reclamantei cu ocazia căutării unor informații legate de permisele de conducere și erau publicate mai multe documente în limba maghiară, dar în cursul anului 2012 unele documente au fost înlocuite cu altele noi, care însă nu au traducere în limba maghiară.

Petentul B.E.Z. a susținut că se încalcă, astfel, atât dispozițiile dreptului intern, cât și dispozițiile internaționale (Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare și Convenția - cadru pentru protecția minorităților naționale). Există obligația legală ca informațiile de interes public să fie puse la dispoziție și în limba minorităților naționale în cazul în care ponderea acestora depășește 20% din totalul populației unității administrativ teritoriale respective, obligație nerespectată de către partea reclamată, cu atât mai mult cu cât obligația garantării efective a utilizării limbii materne este corelativă inclusiv raporturilor dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și instituția prefectului.

S-a reținut că aprecierile reclamantei, potrivit cărora Instituția Prefectului nu intră sub incidența Legii nr. 215/2001, sunt lipsite de relevanță, în contextul în care art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 prevede expres, printre atribuțiile prefectului, și pe aceea de a asigura folosirea limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%, inclusiv sub aspectul accesării informațiilor de interes public pe pagina de internet în limba maternă.

În condițiile în care pagina de internet a unei instituții publice este destinată să ofere informații de interes public, utile cetățenilor dintr-o comunitate locală, al căror scop este în ultimă instanță buna informare a cetățenilor și asigurarea accesului acestora la serviciile oferite de respectiva instituție, s-a apreciat că, prin raportarea la prevederile art. 19 lit. m) din Legea nr. 340/2004, și Instituției prefectului îi revine obligația de a le asigura tuturor cetățenilor din respectiva comunitate accesul egal la informațiile de interes public oferite pe pagina de internet a instituției, cu atât mai mult cu cât prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.

Diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Art. 2 din O.G. nr. 137/2000 nu conține o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, deoarece criteriile enumerate sunt completate cu sintagma „sau orice alt criteriu”, ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege în săvârșirea unei fapte de discriminare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de legiuitor în orice domeniu al vieții publice, în lipsa unei justificări obiective sau rezonabile.

Or, prin Legea nr. 544/2001 este reglementat accesul liber și neîngrădit al persoanei la informațiile de interes public, stipulându-se expres pentru fiecare autoritate sau instituție publică obligația comunicării din oficiu a informațiilor de interes public, indiferent de suportul, forma sau de modul de exprimare a informației. Acest acces se realizează prin afișare la sediul instituției publice ori prin publicare în M. Of. sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și pe pagina de internet proprie. În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile atât cu autoritățile administrației publice locale cât și cu serviciile publice deconcentrate.

Autoritatea publică locală, potrivit voinței legiuitorului constituant, subsumează 3 subdiviziuni: consiliile locale și primarii, consiliul județean și prefectul ca reprezentant al guvernului pe plan local (art. 123 alin. (2) din Constituție). Potrivit Legii nr. 340/2004 prefectul are obligația asigurării folosirii, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de 20%, cum este și cazul de față. Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin s-a organizat și funcționează instituția prefectului, sub conducerea sa, care este practic o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu, cu o structură organizatorică aprobată prin H.G.

Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 179/2005, prefectul „conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”, el fiind garantul respectării legii la nivel local. Prin urmare, în virtutea statutului juridico-administrativ și a atribuțiilor instituționale la nivel local, instituția reclamantă are obligația să asigure folosirea limbii materne în raporturile dintre aceasta și cetățenii aparținând minorităților naționale, inclusiv sub aspectul accesării informațiilor de interes public pe pagina de internet în limba maternă.

În speță, informațiile în discuție sunt legate de modul de organizare și funcționare a instituției reclamante, de categoriile de documente produse și gestionate, fiind de natura celor care se comunică din oficiu și în limba maternă pentru a nu se produce un tratament de discriminare pe criteriul lingvistic, asociat violării la care face referire art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Prima instanță a arătat că traducerea fragmentată și rezumativă a informațiilor de interes public ori indicarea bilingvă a titlurilor anumitor domenii ale paginii de internet care ar cuprinde informații de interes public, fără însă a traduce în limba maternă și documentele care conțin efectiv informațiile publice afișate nu satisface exigența dispozițiilor legale incidente.

Carențele în gestionarea propriului site, invocată în apărare, nu constituie un argument justificativ în aplicarea unui tratament discriminatoriu, nefiind de natură să exonereze reclamanta de privarea destinatarului, membru al minorității în cauză, de dreptul constituțional și legal de relaționare bilingvă cu entitățile administrativ-teritoriale, nefiind permisă invocarea propriei vinovății pentru a obține protecția unui drept (art. 107 alin. (4) C. proc. civ.). Mai mult, principiul „non bis in idem” este unul de aplicație generală, statuând că o faptă săvârșită cu vinovăție de către o persoană nu poate fi sancționată de două ori.

Acest principiu exclude posibilitatea aplicării față de aceeași persoană, pentru una și aceeași faptă ilicită, a două sau mai multe sancțiuni identice ca natură, fie penale, fie civile, fie administrative deoarece restabilirea ordinii de drept încălcate reclamă pentru fiecare violare a unei norme juridice încălcate aplicarea unei singure sancțiuni, a cărei natură depinde în exclusivitate de natura normei juridice încălcate. Or, în speță, prin hotărârea contestată nu s-a purces la aplicarea unei sancțiuni, a unei măsuri circumscrisă domeniului răspunderii juridice, ci s-a trasat o recomandare fără forță juridică obligatorie, ceea ce denotă că nu pot fi reținute susținerile instituției reclamante.

Apreciind că discriminarea astfel descrisă se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, reprezentanții minorității în cauză, care îndeplinesc ponderea legală, fiind privați de un tratament preferențial la care sunt îndreptățiți, lezându-li-se dreptul de acces la informații de interes public și în limba maternă pe pagina de internet a instituției reclamante, văzând că prefectului îi incumbă obligația de a concepe bugetul pe care îl are la dispoziție de așa natură încât să poată asigura liberul acces la informații de interes public și în limba maternă a minorității cu o pondere mai mare de 20%, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea dedusă judecății, cu motivația că nu pot fi negate sau ignorate drepturile acordate cetățenilor prin legi speciale, nu pot fi nesocotite dispozițiile Convenției cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995.

2. Cererea de recurs și motivele înfățișate. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta Instituția Prefectului - Județul Covasna. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și anulării Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 a C.N.C.D. și a înfățișat următoarele critici față de soluția atacată: (i) instanța de fond, în mod nelegal, a apreciat că numitul B.E.Z. are calitate procesuală pasivă, raportat și la susținerea din petiția adresată C.N.C.D. în sensul solicitării de a fi examinat „cazul de discriminare a maghiarilor din județul Covasna”, în condițiile în care legea nu-i acordă legitimare procesuală activă de a sesiza C.N.C.D.

cu privire la o eventuală faptă de discriminare săvârșită împotriva unei anumite comunități; (ii) instanța de fond a ignorat exemplele prezentate din cuprinsul cărora rezultă cu evidență că C.N.C.D. aplică diferit procedura de soluționare a sesizărilor și interpretează total diferit, pe fond, situații identice, constatând discriminare la adresa comunității maghiare acolo unde ea nu există; (iii) este greșită interpretarea dată de instanță prevederilor art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 republicată, privind prefectul și instituția prefectului și art. 123 alin. (2) din Constituția României, întrucât nu există vreo prevedere legală, aplicabilă instituției prefectului din care să rezulte obligația acesteia de a traduce integral, în limba minoritară, pagina proprie de internet; (iv) în mod nelegal a reținut instanța de fond ca fiind irelevante referirile la inaplicabilitatea art. 50 și 76 din Legea nr. 215/2001, republicată, pe care pârâtul C.N.C.D.

și-a fundamentat hotărârea, câtă vreme instituția prefectului nu este autoritate a administrației publice locale și ca atare nu-i incumbă obligațiile prevăzute în aceste două texte de lege; (v) instanța de fond a ignorat prevederile din cuprinsul Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, coroborate cu prevederile art. 10-12 din H.G.

nr. 123/2002, în sensul că nu toate informațiile și nu toate informațiile de interes public trebuie afișate pe pagina de internet și în limba minoritară, ci numai cele care sunt expres prevăzute de art. 5 din Legea nr. 544/2001; instituția recurentă nefiind obligată de lege la traducerea tuturor informațiilor și materialelor de pe site nu putea discrimina prin netraducerea integrală a acestuia; (vi) instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele invocate de recurentă referitoare la caracterul excepțional al utilizării limbii minoritare și la dreptul lezat prin fapta considerată discriminatorie și nici asupra încălcării principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate răspunde de mai multe ori pentru o singură faptă.

Grav este, în opinia recurentei, că autoritatea pârâtă, deși avertizată, nu a ținut cont de dubla sesizare a faptei discriminatorii, pronunțând două hotărâri pentru aceeași presupusă faptă de discriminare, ceea ce însă echivalează cu constatarea în sensul că instituția recurentă ar fi discriminat de două ori printr-o unică faptă. 3. Apărările intimatului C.N.C.D. Intimatul-pârât C.N.C.D. a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant, solicitând, în esență, pentru argumentele pe larg înfățișate, respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciată ca fiind întemeiată și dată cu aplicarea corectă a legii. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările intimatului C.N.C.D.

dar raportat și la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat recursul de față, în sensul și pentru motivele în continuare arătate. Recurentul-reclamant Instituția Prefectului Județul Covasna a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 a C.N.C.D., prin care s-a hotărât că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web oficială a autorității reclamantului reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Prin aceeași hotărâre s-a recomandat părții reclamante, remedierea situației semnalate de petentul B.E.Z.

Expunerea considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, conține atât prezentarea situației de fapt cât și argumentația instanței în susținerea soluției de respingere a acțiunii recurentei-reclamante, cu consecința menținerii actului administrativ atacat, respectiv a Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D., astfel că Înalta Curte arată că nu se impune reluarea acestora în contextul analizării motivelor de recurs. Reevaluând probatoriul administrat și analizând cererile părților pentru a răspunde punctual criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că nu este întemeiat primul motiv de recurs înfățișat, vizând excepția lipsei calității procesuale active a intimatului-pârât B.E.Z.

în ceea ce privește sesizarea de către acesta la C.N.C.D. a posibilei fapte de discriminare a „comunității maghiare din județul Covasna”. Potrivit art. 19, alin. (2) din O.G. nr. 137/2000R, Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu. Așa cum stipulează art. 4 din Ordinul nr. 144/2008: privind aprobarea"Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor", publicată în M. Of., Partea I nr. 348/2008, O.G. nr. 137/2000 oferă protecție tuturor persoanelor, grupurilor și comunităților care se află pe teritoriul României împotriva oricăror forme de discriminare bazate pe orice criteriu. Potrivit art. 5 din același act administrativ cu caracter normativ petentul este persoana care se consideră discriminată și sesizează Consiliul cu privire la săvârșirea faptei de discriminare împotriva sa.

De asemenea, art. 7 stabilește că persoana interesată este fie persoana care se consideră discriminată și sesizează Consiliul cu privire la săvârșirea unei fapte de discriminare împotriva sa, fie una dintre persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2) ori alte persoane care au un interes legitim în combaterea discriminării și reprezintă o persoană, un grup de persoane sau o comunitate împotriva căreia s-a săvârșit o faptă de discriminare. Petentul s-a adresat Consiliului în temeiul art. 20 din O.G. 137/2000, coroborat cu dispozițiile Ordinului nr. 144/2008 privind aprobarea "Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, publicată în M. Of., Partea I nr. 348/2008, solicitându-i autorității garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării pe teritoriul României înlăturarea pretinsului tratament discriminatoriu îndreptat inclusiv sau implicit împotriva sa, ca apartenent la minoritatea maghiară din România.

Nici critica recurentei-reclamante vizând încălcarea de către intimatul C.N.C.D., prin hotărârea emisă, a principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate răspunde de mai multe ori pentru o singură faptă, nu poate fi primită ca fiind aptă de a demonstra și antrena nelegalitatea actului atacat, în condițiile în care, în speță, în mod efectiv, nu a fost aplicată recurentei-reclamante nicio sancțiune, fiind trasată doar o recomandare. În opinia Înaltei Curți sunt însă întemeiate celelalte critici ale recurentei-reclamante, vizând reținerea de către autoritatea pârâtă C.N.C.D. a producerii unui tratament discriminatoriu pe criteriul lingvistic, asociat încălcării art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, critici ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, instanța de control judiciar, contrar argumentației instanței de fond, reține nelegalitatea actului atacat, respectiv a Hotărârii nr. 510/2012 a C.N.C.D. derivând din interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale analizate în conținutul acesteia. În art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 republicată, privind prefectul și instituția prefectului se arată că, prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului, printre alte atribuții „asigură folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățeni aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%”.

Sintagma în condițiile legii, folosită de legiuitor în cuprinsul normei citate, care de altfel redă principiul înscris în art. 120 alin. (2) din Constituție, trimite la prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public. Intimatul C.N.C.D. a apreciat în cuprinsul hotărârii atacate (pct. 5.17 pag.17 dosar fond) că dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul de acces la informații de interes public și în limba maternă (maghiară) prin intermediul paginii de internet. Or, așa cum s-a apreciat și în alte decizii pronunțate în cauze similare de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal o asemenea aserțiune se dovedește a fi eronată, în condițiile în care nu există o reglementare legală, ca atare, a dreptului de acces la informații de interes public, în limba minoritară, prin intermediul paginii de internet.

Accesul liber și neîngrădit al persoanei la informațiile de interes public este recunoscut și garantat tuturor cetățenilor prin dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituția României, revizuită și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, astfel că, atât conținutul, cât și întinderea acestui drept nu pot fi diferite în funcție de apartenența etnică a titularului dreptului, căruia în mod necontestat i s-a asigurat dreptul de a primi informațiile de interes public în limba oficială a statului, ceea ce dovedește că nu a fost afectată substanța dreptului pretins. Dreptul cetățenilor de a avea acces la informațiile de interes public care se comunică din oficiu nu este lezat prin neacordarea facilității de informare și într-o limbă minoritară, în condițiile în care această facilitate nu reprezintă un drept în sine, fiind doar una dintre modalitățile prin care se realizează accesul la informațiile de interes public.

O atare concluzie se desprinde din interpretarea coroborată a prevederilor cuprinse în Legea nr. 340/2004, republicată (art. 5 alin. (1)-(4) și în H.G. nr. 123/2002, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2004 (art. 11-13) al căror conținut este redat după cum urmează: „Art.

5. - (1) Fiecare autoritate sau instituție publica are obligația sa comunice din oficiu următoarele Informații de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea si funcționarea autorității sau instituției publice; b) structura organizatorica, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiente al autorității sau instituției publice; c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice si ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; d) coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul si bilanțul contabil; f) programele si strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se considera vătămata în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.

(2) Autoritățile și instituțiile publice au obligația sa publice si sa actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1). (3) Autoritățile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicității un raport periodic de activitate, cel puțin anual, care va fi publicat in M. Of. al României, Partea a III-a. (4) Accesul la informațiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin: a) afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în M. Of. al României sau în mijloacele de informare în masa, în publicații proprii, precum si în pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spatii special destinate acestui scop.” „Art.

11. - (1) Accesul la informațiile de interes public comunicate din oficiu se realizează prin: a) afișare la sediul autorității sau instituției publice ori prin publicare în M. Of. al României sau în mijloacele de informare în masa, în publicații proprii, precum si în pagina de Internet proprie; b) consultare la sediul autorității sau instituției publice, în punctele de informare-documentare, în spatii special destinate acestui scop. (2) Afișarea la sediul autorității sau instituției publice este, în cazul tuturor autorităților si instituțiilor publice, modalitatea minima obligatorie de difuzare a informațiilor de interes public comunicate din oficiu. Art. 12. - În unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate naționala deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației informațiile ce se comunica din oficiu se vor difuza si în limba minorității respective.

Art. 13. - Solicitarea informațiilor de interes public, altele decât cele prevăzute sa fie comunicate din oficiu, va fi adresata instituției sau autorității publice, în condițiile art. 6 din Legea nr. 544/2001.” Raportat la conținutul textelor de lege sus-redate Înalta Curte reține, în primul rând, contrar concluziilor C.N.C.D. și opiniei instanței de fond că obligația legală a instituției prefectului de a difuza informații în limba maternă, minoritară, în unitățile administrativ teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației, are ca obiect numai informațiile de interes public care se comunică din oficiu (art. 5 din Legea nr. 544/2001). Din această perspectivă, cum situația reclamată de petentul B.E.Z.

nu viza asemenea informații, ci unele referitoare la permisele conducere, concluzia intimatului-pârât C.N.C.D. în sensul existenței unei fapte de discriminare prin netraducerea în limba maghiară a tuturor informațiilor difuzate pe pagina de internet a Instituției Prefectului Județului Covasna, apare ca fiind în mod evident eronată. De altfel, concluzia C.N.C.D este contrazisă și de înscrisurile depuse în dosarul de fond (a se vedea filele 142-155) ce reprezintă printuri de pe pagina de internet a Instituției Prefectului Județului Covasna, în care sunt înfățișate o serie de informații de interes public, dintre cele care obligatoriu se comunică din oficiu, traduse în limba maghiară.

Lipsa analizei distinctive între informațiile de interes public care se comunică din oficiu de către fiecare autoritate sau instituție publică, din cuprinsul actului atacat, raportat la informațiile existente bilingv pe site-ul recurentei apare ca fiind contrară prevederilor Legii nr. 544/2001 și constituie o premisă eronată în fundamentarea hotărârii adoptate de intimatul C.N.C.D. Al doilea aspect de analiză a instanței de control judiciar, față de prevederile citate, vizează modalitatea de comunicare și de acces la informațiile prevăzute în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001. Afișarea la sediul autorității sau al instituției publice este în reglementarea actuală, modalitatea primordială și minimal obligatorie de difuzare de către autoritățile sau instituțiile publice a informațiilor de interes public comunicate din oficiu.

Față de aceasta, publicarea („ori prin publicare”) în M. Of. sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii precum și în pagina de internet prevăzută de alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 544/2001 și în art. 11 al H.G. nr. 123/2002, apare ca fiind o modalitate alternativă prevăzută de lege pentru realizarea obligației de comunicare din oficiu a informațiilor de interes public și nicidecum cumulativă. Sintagma „precum și” utilizată în construcția normei analizate vizează mijloacele de publicare și nu induce nicidecum interpretarea că legiuitorul a urmărit ca accesul la informațiile în discuție să fie realizat, concomitent, prin toate mijloacele enumerate. Drept urmare, și sub acest aspect, concluzia C.N.C.D.

apare ca fiind eronată, căci mijlocul de comunicare prin internet, având doar caracter alternativ, chiar în ipoteza reținerii nerespectării acestuia, nu excludea, de plano, utilizarea de către autoritatea recurentă a celorlalte modalități prevăzute de lege pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligației de informare, care însă nu au fost nici menționate și nici analizate prin hotărârea atacată. Concluzionând așadar pe acest aspect, Înalta Curte reține că fără temei legal, pe baza unei premise juridice greșite și printr-o motivare oricum deficitară pentru aspectele deja evocate, intimatul-pârât C.N.C.D. a reținut prin actul atacat că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii de internet care conține informații de interes public privind activitatea Instituției Prefectului Județului Covasna reprezintă o faptă de discriminare.

Drept urmare, reținând față de considerentele expuse, nelegalitatea actului atacat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii recurentei-reclamante Instituția Prefectului - Județul Covasna și a anulării Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate, Admite recursul declarat de reclamanta Instituția Prefectului - Județul Covasna împotriva sentinței civile nr. 58/F din 21 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă. Dispune anularea Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Opinia separată Ținând seama de circumstanțele cauzei și de dispozițiile legale incidente, îmi exprim dezacordul față de concluzia majorității conform căreia hotărârea primei instanțe ar fi nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Apreciez ca fiind eronat raționamentul expus în considerentele opiniei majoritare, pentru argumentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta Instituția Prefectului Județului Covasna a supus controlului de legalitate Hotărârea C.N.C.D. nr. 510 din 26 noiembrie 2012, prin care s-a constatat că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web oficială a Instituției Prefectului Județului Covasna reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și s-a recomandat Instituției prefectului Județului Covasna să remedieze situația semnalată de petentul B.E.Z.

Preliminar, se impune a se reaminti că susținerile petentului au vizat: (i) faptul că majoritatea documentelor și afișelor de pe pagina web oficială a Instituției Prefectului Covasna este publicată doar în limba română, nu și în limba maghiară (pct. 4.1.1 al hotărârii contestate) și, (ii) nerespectarea obligației ca informațiile de interes public ce se comunică din oficiu, de pe site-ul Instituției Prefectului Județului Covasna, să fie puse la dispoziție și în limba maghiară (pct. 4.1. 10 din aceeași hotărâre). Aceasta, în condițiile în care ponderea populației de etnie maghiară depășește 20% din totalul populației unității administrativ-teritoriale respective. Se observă că sesizarea adresată C.N.C.D.

a vizat inclusiv informațiile de interes public ce se comunică din oficiu și nicidecum informații legate de permisele de conducere, cum se afirmă în prezentarea opiniei majoritare. A existat o referire a petentului la informațiile privind permisele de conducere, însă aceasta nu ține de limitele investirii Consiliului, ci a fost amintită în analiza comparativă a site-ului Instituției Prefectului Județului Covasna raportat la anul 2012 (pct. 1.2 al hotărârii contestate). Relativ la acest tip de informații, se remarcă faptul că însăși recurenta admite faptul că există o serie de informații de interes public ce se comunică din oficiu care nu figurează afișate pe site-ul instituției și în limba maghiară, respectiv informațiile privitoare la structura organizatorică și atribuțiile departamentelor și la programele și strategiile proprii.

Referitor la celelalte informații de interes public în privința cărora Consiliul a fost sesizat, pe motiv că majoritatea documentelor și afișelor publicate este redactată numai în limba română, Instituția Prefectului Județului Covasna nu a contestat situația semnalată. Aceasta a susținut că, potrivit art. 11 și art. 12 din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, obligația de a publica și în limba maghiară informațiile de interes public pe pagina de internet a instituției vizează numai informațiile de interes public ce se comunică din oficiu, astfel cum acestea sunt prevăzute expres și limitativ la art. 5 din Legea nr. 544/2001. În ceea ce privește modalitățile de comunicare și acces la informațiile de interes public, se constată că singura modalitate supusă analizei Consiliului a vizat afișarea pe pagina proprie de internet a instituției, astfel că nu se poate reproșa nici C.N.C.D.

și nici primei instanțe faptul că nu au menționat și nu au analizat celelalte mijloace alternative de comunicare aferente obligației de informare. Toate circumstanțele expuse sunt suficiente pentru a concluziona în sensul că situația premisă pe care Consiliul și-a fundamentat hotărârea adoptată nu este nicidecum una eronată, ci una în concordanță cu limitele sesizării, dar și cu poziția exprimată de Instituția Prefectului Județului Covasna față de aspectele sesizate. În speță, sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, întrucât a fost creat un tratament diferențiat, pe criteriul lingvistic, în privința cetățenilor de etnie maghiară, cu o pondere mai mare de 20% în cadrul comunității, tratament care are ca efect restrângerea dreptului de acces la informațiile de interes public, în limba maternă, prin intermediul paginii de internet.

Dreptul lezat există și este recunoscut de lege, respectiv de prevederile art. 120 alin. (2) din Constituție, art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, respectiv art. 5, art. 5 alin. (1) și alin. (4) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Acest drept, deși nu este reglementat „ca atare” potrivit opiniei majoritare, este corelativ obligației prefectului instituită de art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004, aceea de a asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.

O astfel de obligație vizează toate categoriile de informații de interes public și nu numai pe cele ce se comunică din oficiu, cum în mod eronat pretinde recurenta, atât timp cât normele legale nu instituie o distincție în acest sens, iar sintagma „în condițiile legii” nu poate viza nicidecum actele administrative, fie ele și cu caracter normativ, cum este H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001. Faptul că dreptul de a primi informațiile de interes public a fost asigurat în limba oficială a statului nu prezintă relevanță în analiza legalității hotărârii Consiliului întrucât, pe de o parte, fapta sesizată ca fiind discriminatorie nu a vizat obligația de informare în limba oficială a statului, iar pe de altă parte, cerințele art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 nu impun ca dreptul afirmat să fi fost lezat în substanța sa, fiind suficientă „orice deosebire, excludere, restricție.”, având ca scop sau efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților recunoscute de lege. Relativ la jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curții de Casație și Justiție, exemplificată în opinia majoritară prin Deciziile nr. 5572 din 05 iunie 2013 și nr. 2360 din 21 mai 2014, se impune a fi subliniat faptul că aceste decizii sunt contrare propriei jurisprudențe a instanței supreme în materie, respectiv Deciziei nr. 6048 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 231/43/2010.

Prin această decizie a fost menținută Hotărârea C.N.C.D. nr. 94 din 2 iunie 2010, prin care primarul Municipiului Târgu Mureș a fost sancționat cu amendă contravențională pentru nerespectarea dreptului la informații de interes public în limba maternă pentru persoanele aparținând minorității maghiare din Târgu Mureș, prin netraducerea în limba maghiară a tuturor informațiilor existente pe pagina de internet. Fiind vorba de spețe similare, nu există niciun element care să justifice o abordare diferită în prezenta cauză. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, apreciez că sentința civilă nr. 58 din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, este legală și temeinică, astfel că soluția ce se impunea a fi dispusă în cauză era de respingere a recursului declarat de Instituția Prefectului Județului Covasna, ca nefondat.