ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual

Prin

sentința nr. 58/F din 21 martie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamantei Instituția Prefectului - Județul Covasna, formulată în

contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și B.E.Z., prin care a solicitat anularea

Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012, emisă de primul pârât, în cuprinsul

căreia s-a apreciat că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web a

Instituției Prefectului reprezintă discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art.

10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

C.N.C.D.

a fost sesizat cu privire la săvârșirea unei potențiale fapte de discriminare,

prin lipsa traducerii în limba maghiară a paginii web oficiale a Instituției

Prefectului Județului Covasna, majoritatea documentelor și afișelor publicate

fiind redactate numai în limba română, cu toate că, potrivit recensământului

din anul 2002, 73,8% din populația județului Covasna, printre care și petentul,

aparține etniei maghiare. Petentul B.E.Z. susține că în trecut a accesat

site-ul reclamantei cu ocazia căutării unor informații legate de permisele de

conducere și erau publicate mai multe documente în limba maghiară, dar în

cursul anului 2012 unele documente au fost înlocuite cu altele noi, care însă

nu au traducere în limba maghiară.

Petentul

B.E.Z. a susținut că se încalcă, astfel, atât dispozițiile dreptului intern,

cât și dispozițiile internaționale (Carta europeană a limbilor regionale sau

minoritare și Convenția - cadru pentru protecția minorităților naționale).

Există obligația legală ca informațiile de interes public să fie puse la

dispoziție și în limba minorităților naționale în cazul în care ponderea

acestora depășește 20% din totalul populației unității administrativ

teritoriale respective, obligație nerespectată de către partea reclamată, cu

atât mai mult cu cât obligația garantării efective a utilizării limbii materne

este corelativă inclusiv raporturilor dintre cetățenii aparținând minorităților

naționale și instituția prefectului.

S-a

reținut că aprecierile reclamantei, potrivit cărora Instituția Prefectului nu

intră sub incidența Legii nr. 215/2001, sunt lipsite de relevanță, în contextul

în care art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 prevede expres,

printre atribuțiile prefectului, și pe aceea de a asigura folosirea limbii

materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și

serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care

aceștia au o pondere de peste 20%, inclusiv sub aspectul accesării

informațiilor de interes public pe pagina de internet în limba maternă.

În

condițiile în care pagina de internet a unei instituții publice este destinată

să ofere informații de interes public, utile cetățenilor dintr-o comunitate

locală, al căror scop este în ultimă instanță buna informare a cetățenilor și

asigurarea accesului acestora la serviciile oferite de respectiva instituție, s-a

apreciat că, prin raportarea la prevederile art. 19 lit. m) din Legea nr. 340/2004,

și Instituției prefectului îi revine obligația de a le asigura tuturor

cetățenilor din respectiva comunitate accesul egal la informațiile de interes

public oferite pe pagina de internet a instituției, cu atât mai mult cu cât

prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și este garantul

respectării legii și a ordinii publice la nivel local. Diferența de tratament

devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și

comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Art.

2 din O.G. nr. 137/2000 nu conține o listă exhaustivă a criteriilor de

discriminare, deoarece criteriile enumerate sunt completate cu sintagma „sau

orice alt criteriu”, ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și a altor

criterii nespecificate de lege în săvârșirea unei fapte de discriminare.

Tratamentul diferențiat trebuie să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea

recunoașterii, exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute

de legiuitor în orice domeniu al vieții publice, în lipsa unei justificări

obiective sau rezonabile.

Or,

prin Legea nr. 544/2001 este reglementat accesul liber și neîngrădit al

persoanei la informațiile de interes public, stipulându-se expres pentru

fiecare autoritate sau instituție publică obligația comunicării din oficiu a

informațiilor de interes public, indiferent de suportul, forma sau de modul de

exprimare a informației. Acest acces se realizează prin afișare la sediul

instituției publice ori prin publicare în M. Of. sau în mijloacele de informare

în masă, în publicații proprii, precum și pe pagina de internet proprie.

În

unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei

minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii

minorității naționale respective în scris și oral în relațiile atât cu

autoritățile administrației publice locale cât și cu serviciile publice

deconcentrate. Autoritatea publică locală, potrivit voinței legiuitorului

constituant, subsumează 3 subdiviziuni: consiliile locale și primarii,

consiliul județean și prefectul ca reprezentant al guvernului pe plan local (art.

123 alin. (2) din Constituție).

Potrivit

Legii nr. 340/2004 prefectul are obligația asigurării folosirii, în condițiile

legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând

minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile

administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de 20%, cum este și

cazul de față. Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi

revin s-a organizat și funcționează instituția prefectului, sub conducerea sa,

care este practic o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu

și buget propriu, cu o structură organizatorică aprobată prin H.G.

Potrivit

art. 3 din O.U.G. nr. 179/2005, prefectul „conduce serviciile publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților

administrativ-teritoriale”, el fiind garantul respectării legii la nivel local.

Prin urmare, în virtutea statutului juridico-administrativ și a atribuțiilor

instituționale la nivel local, instituția reclamantă are obligația să asigure

folosirea limbii materne în raporturile dintre aceasta și cetățenii aparținând

minorităților naționale, inclusiv sub aspectul accesării informațiilor de

interes public pe pagina de internet în limba maternă. În speță, informațiile

în discuție sunt legate de modul de organizare și funcționare a instituției

reclamante, de categoriile de documente produse și gestionate, fiind de natura

celor care se comunică din oficiu și în limba maternă pentru a nu se produce un

tratament de discriminare pe criteriul lingvistic, asociat violării la care

face referire art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Prima

instanță a arătat că traducerea fragmentată și rezumativă a informațiilor de

interes public ori indicarea bilingvă a titlurilor anumitor domenii ale paginii

de internet care ar cuprinde informații de interes public, fără însă a traduce

în limba maternă și documentele care conțin efectiv informațiile publice

afișate nu satisface exigența dispozițiilor legale incidente.

Carențele

în gestionarea propriului site, invocată în apărare, nu constituie un argument

justificativ în aplicarea unui tratament discriminatoriu, nefiind de natură să

exonereze reclamanta de privarea destinatarului, membru al minorității în

cauză, de dreptul constituțional și legal de relaționare bilingvă cu entitățile

administrativ-teritoriale, nefiind permisă invocarea propriei vinovății pentru

a obține protecția unui drept (art. 107 alin. (4) C. proc. civ.).

Mai

mult, principiul „non bis in idem” este unul de aplicație generală, statuând că

o faptă săvârșită cu vinovăție de către o persoană nu poate fi sancționată de

două ori. Acest principiu exclude posibilitatea aplicării față de aceeași

persoană, pentru una și aceeași faptă ilicită, a două sau mai multe sancțiuni

identice ca natură, fie penale, fie civile, fie administrative deoarece

restabilirea ordinii de drept încălcate reclamă pentru fiecare violare a unei

norme juridice încălcate aplicarea unei singure sancțiuni, a cărei natură

depinde în exclusivitate de natura normei juridice încălcate. Or, în speță,

prin hotărârea contestată nu s-a purces la aplicarea unei sancțiuni, a unei

măsuri circumscrisă domeniului răspunderii juridice, ci s-a trasat o

recomandare fără forță juridică obligatorie, ceea ce denotă că nu pot fi

reținute susținerile instituției reclamante.

Apreciind

că discriminarea astfel descrisă se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1),

coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, reprezentanții minorității

în cauză, care îndeplinesc ponderea legală, fiind privați de un tratament

preferențial la care sunt îndreptățiți, lezându-li-se dreptul de acces la

informații de interes public și în limba maternă pe pagina de internet a

instituției reclamante, văzând că prefectului îi incumbă obligația de a concepe

bugetul pe care îl are la dispoziție de așa natură încât să poată asigura

liberul acces la informații de interes public și în limba maternă a minorității

cu o pondere mai mare de 20%, prima instanță a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea dedusă judecății, cu motivația că nu pot fi negate sau ignorate

drepturile acordate cetățenilor prin legi speciale, nu pot fi nesocotite

dispozițiile Convenției cadru pentru protecția minorităților naționale,

ratificată de România prin Legea nr. 33/1995.

2.

Cererea de recurs și motivele înfățișate.

Împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs reclamanta Instituția Prefectului - Județul Covasna.

În

esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a solicitat

admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în

sensul admiterii acțiunii și anulării Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 a

C.N.C.D. și a înfățișat următoarele critici față de soluția atacată:

(i)

instanța de fond, în mod nelegal, a apreciat că numitul B.E.Z. are calitate

procesuală pasivă, raportat și la susținerea din petiția adresată C.N.C.D. în

sensul solicitării de a fi examinat „cazul de discriminare a maghiarilor din

județul Covasna”, în condițiile în care legea nu-i acordă legitimare procesuală

activă de a sesiza C.N.C.D. cu privire la o eventuală faptă de discriminare

săvârșită împotriva unei anumite comunități;

(ii)

instanța de fond a ignorat exemplele prezentate din cuprinsul cărora rezultă cu

evidență că C.N.C.D. aplică diferit procedura de soluționare a sesizărilor și interpretează

total diferit, pe fond, situații identice, constatând discriminare la adresa comunității

maghiare acolo unde ea nu există;

(iii)

este greșită interpretarea dată de instanță prevederilor art. 19 alin. (1) lit.

m) din Legea nr. 340/2004 republicată, privind prefectul și instituția

prefectului și art. 123 alin. (2) din Constituția României, întrucât nu există

vreo prevedere legală, aplicabilă instituției prefectului din care să rezulte

obligația acesteia de a traduce integral, în limba minoritară, pagina proprie

de internet;

(iv)

în mod nelegal a reținut instanța de fond ca fiind irelevante referirile la

inaplicabilitatea art. 50 și 76 din Legea nr. 215/2001, republicată, pe care pârâtul

C.N.C.D. și-a fundamentat hotărârea, câtă vreme instituția prefectului nu este autoritate

a administrației publice locale și ca atare nu-i incumbă obligațiile prevăzute în

aceste două texte de lege;

(v)

instanța de fond a ignorat prevederile din cuprinsul Legii nr. 544/2001,

privind liberul acces la informațiile de interes public, coroborate cu prevederile

art. 10-12 din H.G. nr. 123/2002, în sensul că nu toate informațiile și nu toate

informațiile de interes public trebuie afișate pe pagina de internet și în limba

minoritară, ci numai cele care sunt expres prevăzute de art. 5 din Legea nr. 544/2001;

instituția recurentă nefiind obligată de lege la traducerea tuturor

informațiilor și materialelor de pe site nu putea discrimina prin netraducerea

integrală a acestuia;

(vi)

instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la motivele invocate de recurentă

referitoare la caracterul excepțional al utilizării limbii minoritare și la

dreptul lezat prin fapta considerată discriminatorie și nici asupra încălcării

principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate răspunde de mai

multe ori pentru o singură faptă.

Grav

este, în opinia recurentei, că autoritatea pârâtă, deși avertizată, nu a ținut

cont de dubla sesizare a faptei discriminatorii, pronunțând două hotărâri

pentru aceeași presupusă faptă de discriminare, ceea ce însă echivalează cu

constatarea în sensul că instituția recurentă ar fi discriminat de două ori

printr-o unică faptă.

3.

Apărările intimatului C.N.C.D.

Intimatul-pârât

C.N.C.D. a formulat întâmpinare la motivele de recurs înfățișate de

recurentul-reclamant, solicitând, în esență, pentru argumentele pe larg

înfățișate, respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciată

ca fiind întemeiată și dată cu aplicarea corectă a legii.

4.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând

hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările intimatului

C.N.C.D. dar raportat și la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat recursul de față, în

sensul și pentru motivele în continuare arătate.

Recurentul-reclamant

Instituția Prefectului Județul Covasna a investit instanța de contencios

administrativ cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 a

C.N.C.D., prin care s-a hotărât că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii

web oficială a autorității reclamantului reprezintă discriminare potrivit art. 2

alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prin

aceeași hotărâre s-a recomandat părții reclamante, remedierea situației semnalate

de petentul B.E.Z.

Expunerea

considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, conține atât prezentarea

situației de fapt cât și argumentația instanței în susținerea soluției de

respingere a acțiunii recurentei-reclamante, cu consecința menținerii actului administrativ

atacat, respectiv a Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 emisă de Colegiul

Director al C.N.C.D., astfel că Înalta Curte arată că nu se impune reluarea acestora

în contextul analizării motivelor de recurs.

Reevaluând

probatoriul administrat și analizând cererile părților pentru a răspunde

punctual criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că nu este întemeiat

primul motiv de recurs înfățișat, vizând excepția lipsei calității procesuale

active a intimatului-pârât B.E.Z. în ceea ce privește sesizarea de către acesta

la C.N.C.D. a posibilei fapte de discriminare a „comunității maghiare din

județul Covasna”.

Potrivit

art. 19, alin. (2) din O.G. nr. 137/2000R, Consiliul își exercită competențele

la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.

Așa

cum stipulează art. 4 din Ordinul nr. 144/2008: privind aprobarea"Procedurii

interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor", publicată în M. Of.,

Partea I nr. 348/2008, O.G. nr. 137/2000 oferă protecție tuturor persoanelor,

grupurilor și comunităților care se află pe teritoriul României împotriva

oricăror forme de discriminare bazate pe orice criteriu.

Potrivit

art. 5 din același act administrativ cu caracter normativ petentul este

persoana care se consideră discriminată și sesizează Consiliul cu privire la

săvârșirea faptei de discriminare împotriva sa.

De

asemenea, art. 7 stabilește că persoana interesată este fie persoana care se

consideră discriminată și sesizează Consiliul cu privire la săvârșirea unei

fapte de discriminare împotriva sa, fie una dintre persoanele prevăzute la art.

8 alin. (1) și (2) ori alte persoane care au un interes legitim în combaterea

discriminării și reprezintă o persoană, un grup de persoane sau o comunitate

împotriva căreia s-a săvârșit o faptă de discriminare.

Petentul

s-a adresat Consiliului în temeiul art. 20 din O.G. 137/2000, coroborat cu

dispozițiile Ordinului nr.  144/2008 privind aprobarea "Procedurii interne

de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, publicată în M. Of., Partea I nr.

348/2008, solicitându-i autorității garant al respectării și aplicării

principiului nediscriminării pe teritoriul României înlăturarea pretinsului

tratament discriminatoriu îndreptat inclusiv sau implicit împotriva sa, ca

apartenent la minoritatea maghiară din România.

Nici

critica recurentei-reclamante vizând încălcarea de către intimatul C.N.C.D.,

prin hotărârea emisă, a principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu

poate răspunde de mai multe ori pentru o singură faptă, nu poate fi primită ca

fiind aptă de a demonstra și antrena nelegalitatea actului atacat, în

condițiile în care, în speță, în mod efectiv, nu a fost aplicată recurentei-reclamante

nicio sancțiune, fiind trasată doar o recomandare.

În

opinia Înaltei Curți sunt însă întemeiate celelalte critici ale

recurentei-reclamante, vizând reținerea de către autoritatea pârâtă C.N.C.D. a

producerii unui tratament discriminatoriu pe criteriul lingvistic, asociat

încălcării art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, critici ce pot fi subsumate

motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel,

instanța de control judiciar, contrar argumentației instanței de fond, reține nelegalitatea

actului atacat, respectiv a Hotărârii nr. 510/2012 a C.N.C.D. derivând din

interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale analizate în

conținutul acesteia.

În

art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 republicată, privind prefectul

și instituția prefectului se arată că, prefectul, în calitate de reprezentant

al Guvernului, printre alte atribuții „asigură folosirea, în condițiile legii,

a limbii materne în raporturile dintre cetățeni aparținând minorităților

naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ

teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%”.

Sintagma

în condițiile legii, folosită de legiuitor în cuprinsul normei citate, care de

altfel redă principiul înscris în art. 120 alin. (2) din Constituție, trimite la

prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de

interes public.

Intimatul

C.N.C.D. a apreciat în cuprinsul hotărârii atacate (pct. 5.17 pag.17 dosar

fond) că dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul de acces la informații

de interes public și în limba maternă (maghiară) prin intermediul paginii de

internet.

Or,

așa cum s-a apreciat și în alte decizii pronunțate în cauze similare de către

Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal o

asemenea aserțiune se dovedește a fi eronată, în condițiile în care nu există o

reglementare legală, ca atare, a dreptului de acces la informații de interes

public, în limba minoritară, prin intermediul paginii de internet.

Accesul

liber și neîngrădit al persoanei la informațiile de interes public este recunoscut

și garantat tuturor cetățenilor prin dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituția

României, revizuită și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, astfel că, atât

conținutul, cât și întinderea acestui drept nu pot fi diferite în funcție de

apartenența etnică a titularului dreptului, căruia în mod necontestat i s-a asigurat

dreptul de a primi informațiile de interes public în limba oficială a statului,

ceea ce dovedește că nu a fost afectată substanța dreptului pretins.

Dreptul

cetățenilor de a avea acces la informațiile de interes public care se comunică din

oficiu nu este lezat prin neacordarea facilității de informare și într-o limbă

minoritară, în condițiile în care această facilitate nu reprezintă un drept în

sine, fiind doar una dintre modalitățile prin care se realizează accesul la

informațiile de interes public.

O

atare concluzie se desprinde din interpretarea coroborată a prevederilor cuprinse

în Legea nr. 340/2004, republicată (art. 5 alin. (1)-(4) și în H.G. nr. 123/2002,

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2004 (art. 11-13)

al căror conținut este redat după cum urmează:

„Art.

5. - (1) Fiecare autoritate sau instituție publica are obligația sa comunice

din oficiu următoarele Informații de interes public:

a)

actele normative care reglementează organizarea si funcționarea autorității sau

instituției publice;

b)

structura organizatorica, atribuțiile departamentelor, programul de

funcționare, programul de audiente al autorității sau instituției publice;

c)

numele si prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției

publice si ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

d)

coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv:

denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii

de Internet;

e)

sursele financiare, bugetul si bilanțul contabil;

f)

programele si strategiile proprii;

g)

lista cuprinzând documentele de interes public;

h)

lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit

legii;

i)

modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în

situația în care persoana se considera vătămata în privința dreptului de acces

la informațiile de interes public solicitate.

(2)

Autoritățile și instituțiile publice au obligația sa publice si sa actualizeze

anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la alin. (1).

(3)

Autoritățile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicității un raport

periodic de activitate, cel puțin anual, care va fi publicat in M. Of. al

României, Partea a III-a.

(4)

Accesul la informațiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:

a)

afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în M.

Of. al României sau în mijloacele de informare în masa, în publicații proprii,

precum si în pagina de Internet proprie;

b)

consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, în spatii

special destinate acestui scop.”

„Art.

11. - (1) Accesul la informațiile de interes public comunicate din oficiu se

realizează prin:

a)

afișare la sediul autorității sau instituției publice ori prin publicare în M.

Of. al României sau în mijloacele de informare în masa, în publicații proprii,

precum si în pagina de Internet proprie;

b)

consultare la sediul autorității sau instituției publice, în punctele de

informare-documentare, în spatii special destinate acestui scop.

(2)

Afișarea la sediul autorității sau instituției publice este, în cazul tuturor

autorităților si instituțiilor publice, modalitatea minima obligatorie de

difuzare a informațiilor de interes public comunicate din oficiu.

Art.

12. - În unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate naționala

deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației informațiile ce se

comunica din oficiu se vor difuza si în limba minorității respective.

Art.

13. - Solicitarea informațiilor de interes public, altele decât cele prevăzute

sa fie comunicate din oficiu, va fi adresata instituției sau autorității

publice, în condițiile art. 6 din Legea nr. 544/2001.”

Raportat

la conținutul textelor de lege sus-redate Înalta Curte reține, în primul rând,

contrar concluziilor C.N.C.D. și opiniei instanței de fond că obligația legală

a instituției prefectului de a difuza informații în limba maternă, minoritară,

în unitățile administrativ teritoriale în care o minoritate națională deține o

pondere de cel puțin 20% din numărul populației, are ca obiect numai

informațiile de interes public care se comunică din oficiu (art. 5 din Legea nr.

544/2001).

Din

această perspectivă, cum situația reclamată de petentul B.E.Z. nu viza asemenea

informații, ci unele referitoare la permisele conducere, concluzia intimatului-pârât

C.N.C.D. în sensul existenței unei fapte de discriminare prin netraducerea în

limba maghiară a tuturor informațiilor difuzate pe pagina de internet a Instituției

Prefectului Județului Covasna, apare ca fiind în mod evident eronată.

De

altfel, concluzia C.N.C.D este contrazisă și de înscrisurile depuse în dosarul de

fond (a se vedea filele 142-155) ce reprezintă printuri de pe pagina de

internet a Instituției Prefectului Județului Covasna, în care sunt înfățișate o

serie de informații de interes public, dintre cele care obligatoriu se comunică

din oficiu, traduse în limba maghiară.

Lipsa

analizei distinctive între informațiile de interes public care se comunică din

oficiu de către fiecare autoritate sau instituție publică, din cuprinsul actului

atacat, raportat la informațiile existente bilingv pe site-ul recurentei apare

ca fiind contrară prevederilor Legii nr. 544/2001 și constituie o premisă

eronată în fundamentarea hotărârii adoptate de intimatul C.N.C.D.

Al

doilea aspect de analiză a instanței de control judiciar, față de prevederile citate,

vizează modalitatea de comunicare și de acces la informațiile prevăzute în art.

5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

Afișarea

la sediul autorității sau al instituției publice este în reglementarea actuală,

modalitatea primordială și minimal obligatorie de difuzare de către

autoritățile sau instituțiile publice a informațiilor de interes public

comunicate din oficiu.

Față

de aceasta, publicarea („ori prin publicare”) în M. Of. sau în mijloacele de

informare în masă, în publicații proprii precum și în pagina de internet

prevăzută de alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 544/2001 și în art. 11 al H.G. nr.

123/2002, apare ca fiind o modalitate alternativă prevăzută de lege pentru realizarea

obligației de comunicare din oficiu a informațiilor de interes public și

nicidecum cumulativă.

Sintagma

„precum și” utilizată în construcția normei analizate vizează mijloacele de

publicare și nu induce nicidecum interpretarea că legiuitorul a urmărit ca

accesul la informațiile în discuție să fie realizat, concomitent, prin toate

mijloacele enumerate.

Drept

urmare, și sub acest aspect, concluzia C.N.C.D. apare ca fiind eronată, căci

mijlocul de comunicare prin internet, având doar caracter alternativ, chiar în

ipoteza reținerii nerespectării acestuia, nu excludea, de plano, utilizarea de

către autoritatea recurentă a celorlalte modalități prevăzute de lege pentru îndeplinirea

corespunzătoare a obligației de informare, care însă nu au fost nici menționate

și nici analizate prin hotărârea atacată.

Concluzionând

așadar pe acest aspect, Înalta Curte reține că fără temei legal, pe baza unei premise

juridice greșite și printr-o motivare oricum deficitară pentru aspectele deja evocate,

intimatul-pârât C.N.C.D. a reținut prin actul atacat că lipsa traducerii în

limba maghiară a paginii de internet care conține informații de interes public

privind activitatea Instituției Prefectului Județului Covasna reprezintă o faptă

de discriminare.

Drept

urmare, reținând față de considerentele expuse, nelegalitatea actului atacat,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat și va modifica

sentința atacată în sensul admiterii acțiunii recurentei-reclamante Instituția

Prefectului - Județul Covasna și a anulării Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012

emisă de pârâtul C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul

declarat de reclamanta Instituția Prefectului - Județul Covasna împotriva

sentinței civile nr. 58/F din 21 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă.

Dispune anularea

Hotărârii nr. 510 din 26 noiembrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.

Opinia separată

Ținând seama de

circumstanțele cauzei și de dispozițiile legale incidente, îmi exprim

dezacordul față de concluzia majorității conform căreia hotărârea primei

instanțe ar fi nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Apreciez ca fiind

eronat raționamentul expus în considerentele opiniei majoritare, pentru

argumentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta Instituția

Prefectului Județului Covasna a supus controlului de legalitate Hotărârea C.N.C.D.

nr. 510 din 26 noiembrie 2012, prin care s-a constatat că lipsa traducerii în

limba maghiară a paginii web oficială a Instituției Prefectului Județului

Covasna reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h)

din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, și s-a recomandat Instituției prefectului Județului

Covasna să remedieze situația semnalată de petentul B.E.Z.

Preliminar, se impune

a se reaminti că susținerile petentului au vizat:

(i) faptul că

majoritatea documentelor și afișelor de pe pagina web oficială a Instituției

Prefectului Covasna este publicată doar în limba română, nu și în limba

maghiară (pct. 4.1.1 al hotărârii contestate) și,

(ii) nerespectarea

obligației ca informațiile de interes public ce se comunică din oficiu, de pe

site-ul Instituției Prefectului Județului Covasna, să fie puse la dispoziție și

în limba maghiară (pct. 4.1. 10 din aceeași hotărâre).

Aceasta, în

condițiile în care ponderea populației de etnie maghiară depășește 20% din

totalul populației unității administrativ-teritoriale respective.

Se observă că

sesizarea adresată C.N.C.D. a vizat inclusiv informațiile de interes public ce

se comunică din oficiu și nicidecum informații legate de permisele de

conducere, cum se afirmă în prezentarea opiniei majoritare.

A existat o referire

a petentului la informațiile privind permisele de conducere, însă aceasta nu

ține de limitele investirii Consiliului, ci a fost amintită în analiza

comparativă a site-ului Instituției Prefectului Județului Covasna raportat la

anul 2012 (pct. 1.2 al hotărârii contestate).

Relativ la acest tip

de informații, se remarcă faptul că însăși recurenta admite faptul că există o

serie de informații de interes public ce se comunică din oficiu care nu

figurează afișate pe site-ul instituției și în limba maghiară, respectiv

informațiile privitoare la structura organizatorică și atribuțiile

departamentelor și la programele și strategiile proprii.

Referitor la

celelalte informații de interes public în privința cărora Consiliul a fost

sesizat, pe motiv că majoritatea documentelor și afișelor publicate este

redactată numai în limba română, Instituția Prefectului Județului Covasna nu a

contestat situația semnalată. Aceasta a susținut că, potrivit art. 11 și art. 12

din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 544/2001, obligația de a publica și în limba maghiară informațiile de

interes public pe pagina de internet a instituției vizează numai informațiile

de interes public ce se comunică din oficiu, astfel cum acestea sunt prevăzute

expres și limitativ la art. 5 din Legea nr. 544/2001.

În ceea ce privește modalitățile

de comunicare și acces la informațiile de interes public, se constată că

singura modalitate supusă analizei Consiliului a vizat afișarea pe pagina

proprie de internet a instituției, astfel că nu se poate reproșa nici C.N.C.D.

și nici primei instanțe faptul că nu au menționat și nu au analizat celelalte

mijloace alternative de comunicare aferente obligației de informare.

Toate circumstanțele

expuse sunt suficiente pentru a concluziona în sensul că situația premisă pe

care Consiliul și-a fundamentat hotărârea adoptată nu este nicidecum una

eronată, ci una în concordanță cu limitele sesizării, dar și cu poziția

exprimată de Instituția Prefectului Județului Covasna față de aspectele

sesizate.

În speță, sunt

întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, prin raportare la

prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, întrucât a

fost creat un tratament diferențiat, pe criteriul lingvistic, în privința

cetățenilor de etnie maghiară, cu o pondere mai mare de 20% în cadrul

comunității, tratament care are ca efect restrângerea dreptului de acces la

informațiile de interes public, în limba maternă, prin intermediul paginii de

internet.

Dreptul lezat există

și este recunoscut de lege, respectiv de prevederile art. 120 alin. (2) din

Constituție, art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul

și instituția prefectului, respectiv art. 5, art. 5 alin. (1) și alin. (4) lit.

a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes

public.

Acest drept, deși nu

este reglementat „ca atare” potrivit opiniei majoritare, este corelativ

obligației prefectului instituită de art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004,

aceea de a asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în

raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile

publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au

o pondere de peste 20%.

O astfel de obligație

vizează toate categoriile de informații de interes public și nu numai pe cele

ce se comunică din oficiu, cum în mod eronat pretinde recurenta, atât timp cât

normele legale nu instituie o distincție în acest sens, iar sintagma „în condițiile

legii” nu poate viza nicidecum actele administrative, fie ele și cu caracter

normativ, cum este H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 544/2001.

Faptul că dreptul de

a primi informațiile de interes public a fost asigurat în limba oficială a

statului nu prezintă relevanță în analiza legalității hotărârii Consiliului

întrucât, pe de o parte, fapta sesizată ca fiind discriminatorie nu a vizat

obligația de informare în limba oficială a statului, iar pe de altă parte,

cerințele art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 nu impun ca dreptul afirmat să

fi fost lezat în substanța sa, fiind suficientă „orice deosebire, excludere,

restricție.”, având ca scop sau efect restrângerea exercitării, în condiții de

egalitate, a drepturilor și libertăților recunoscute de lege.

Relativ la

jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, exemplificată în opinia majoritară prin

Deciziile nr. 5572 din 05 iunie 2013 și nr. 2360 din 21 mai 2014, se impune a

fi subliniat faptul că aceste decizii sunt contrare propriei jurisprudențe a

instanței supreme în materie, respectiv Deciziei nr. 6048 din 14 decembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 231/43/2010. Prin această decizie a

fost menținută Hotărârea C.N.C.D. nr. 94 din 2 iunie 2010, prin care primarul Municipiului

Târgu Mureș a fost sancționat cu amendă contravențională pentru nerespectarea

dreptului la informații de interes public în limba maternă pentru persoanele

aparținând minorității maghiare din Târgu Mureș, prin netraducerea în limba

maghiară a tuturor informațiilor existente pe pagina de internet.

Fiind vorba de spețe similare,

nu există niciun element care să justifice o abordare diferită în prezenta

cauză.

În concluzie, pentru

toate considerentele expuse, apreciez că sentința civilă nr. 58 din 21 martie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, este legală și temeinică, astfel că soluția ce se impunea a fi dispusă

în cauză era de respingere a recursului declarat de Instituția Prefectului

Județului Covasna, ca nefondat.