ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5572/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 20 august 2012, reclamantul Prefectul Județului Satu Mare a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții S.L. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună anularea Hotărârii nr. 223 din 11 iulie 2012 emisă de către autoritatea publică pârâtă, constatându-se că faptele reținute nu constituie acte de discriminare și de asemenea, să se dispună suspendarea executării hotărârii contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât redactarea exclusiv în limba română a site-ului Instituției Prefectului nu reprezintă un comportament discriminatoriu față de etnicii maghiari, așa cum rezultă din legislația internă referitoare la discriminare, care evidențiază ca fiind discriminatorii numai acele manifestări având ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 24 - 25 din Legea nr. 215/2001, reclamantul a arătat că, folosirea limbii minorității naționale, în scris și oral, în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate. Activitatea Instituției Prefectului nu este supusă acestor prevederi legale, fiind reglementată distinct prin Legea nr. 340/2004 și H.G.

nr. 460/2006 și din acest motiv, reclamantul a învederat că, redactarea site-ului instituției pe care o reprezintă numai în limba română nu este o faptă de discriminare a etnicilor maghiari și aceasta cu atât mai mult, cu cât nu dispune de personal propriu specializat și competent pentru activitatea de traducere a informațiilor administrative în limba maghiară sau de resursele financiare necesare contractării unor servicii de traducere autorizate.

2. Soluția instanței de fond În motivarea cererii de suspendare a executării s-a susținut că, argumentele avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 223 din 11 iulie 2012 sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar executarea acestuia, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, poate cauza o pagubă iminentă, prin problemele de ordin financiar și de resurse umane pe care le implică activitatea de traducere autorizată a informațiilor administrative comunicate pe site-ul instituției. Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința nr. 294/2012CA-PI din 2 octombrie 2012 prin care a respins atât cererea de suspendare a executării, cât și acțiunea în anulare formulate de reclamantul Prefectul Județului Satu Mare.

Instanța de fond a considerat că, sub aspectul unei fapte de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sunt lipsite de relevanță criticile subsumate de reclamant ideii că Instituția Prefectului nu intră sub incidența Legii nr. 215/2001, în contextul în care art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004 prevede printre atribuțiile prefectului și aceea de a asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.

Prin raportare la acest text de lege, s-a apreciat că și Instituției Prefectului îi revine obligația de a asigura tuturor cetățenilor din comunitatea respectivă accesul egal la informațiile de interes public oferite de pagina de internet a instituției, obligație care implică traducerea paginii și în limba minorităților naționale care au o pondere de peste 20%. Sub aspectul existenței faptei discriminatorii, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 s-a constatat legalitatea hotărârii atacate, față de existența unei diferențe de tratament pe bază de naționalitate prin postarea pe pagina de internet a Instituției Prefectului Județului Satu Mare a informațiilor de interes public doar în limba română, deși legea le recunoaște cetățenilor minorităților naționale cu o pondere mai mare de 20% dreptul de a folosi limba maternă în relațiile cu autoritățile publice.

Judecătorul fondului a avut în vedere că, deși exista obligația traducerii informațiilor de interes public postate pe pagina de internet și în limba minorităților naționale cu pondere mai mare de 20% în cadrul comunității, reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație, generând în acest fel o deosebire de tratament în privința cetățenilor aparținând minorităților naționale cu o pondere de peste 20%, în sensul că, aceștia sunt lipsiți de dreptul de a folosi limba maternă în momentul accesării paginii de internet a Instituției Prefectului Județului Satu Mare. Astfel, s-a reținut că, efectul acestei deosebiri de tratament este restrângerea dreptului de acces la informații publice al cetățenilor aparținând minorităților naționale cu o pondere mai mare de 20%, în condițiile Legii nr. 544/2001.

În acord cu cele reținute în hotărârea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, instanța de fond a apreciat că, lipsa sau insuficiența resurselor financiare în bugetul autorității publice nu reprezintă o justificare suficientă pentru aplicarea unui tratament discriminatoriu, în sensul privării de dreptul constituțional de acces la informații de interes public și în limba maternă, inclusiv prin intermediul paginii de internet și deci reclamantul are obligația de a concepe bugetul instituției de așa natură încât să poată asigura liberul acces la informații de interes public și în limba maternă a minorității cu o pondere mai mare de 20%. O asemenea justificare obiectivă nu a fost considerată nici lipsa personalului specializat pentru traducerea informațiilor în limba maternă a minorității având o pondere mai mare de 20% cu motivarea că, reclamantul avea posibilitatea să apeleze la o firmă specializată în vederea efectuării traducerilor necesare.

Ca o consecință a respingerii acțiunii în anulare, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 223 din 17 iulie 2012, prin prisma controlului de legalitate efectuat în cadrul acțiunii în anulare, reținându-se că, în cauză, nu au fost dovedite îndoieli serioase, care să se circumscrie noțiunii de caz bine justificat și nici riscul producerii unei pagube iminente. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Prefectul Județului Satu Mare, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii și anularea Hotărârii nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Ca prima motiv de recurs, s-a invocat interpretarea greșită dată dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2004, arătându-se că instanța de fond a considerat eronat că nu este asigurată folosirea limbii materne în raporturile dintre cetățeni și serviciile publice deconcentrate, deși prezenta cauză se referă numai la pagina de internet pe care se aduc la cunoștință informații despre activitatea prefectului și a instituției prefectului, fără legătură cu raporturile dintre cetățeni și serviciile publice deconcentrate.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată concluzia instanței de fond privind obligația prefectului, în calitate de conducător al serviciilor publice deconcentrate, de a asigura folosirea limbii materne de către minoritățile naționale cu o pondere mai mare de 20% în comunitatea respectivă, susținându-se că, această calitate nu are drept consecință o interacțiune între cetățeni și instituția prefectului prin intermediul serviciilor publice deconcentrate, care sunt subordonate unei autorități publice centrale, în funcție de activitatea fiecărui serviciu public deconcentrat.

În ultimul motiv de recurs, s-a învederat că, nu există temei legal pentru obligația prefectului de a asigura traducerea în alte limbi a informațiilor comunicate pe pagina de internet a instituției, cu atât mai mult cu cât, limba nu constituie un criteriu protejat separat, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, sens în care a fost indicată hotărârea pronunțată în cauza Belgium Linguistics. În același sens, recurentul a indicat și hotărârea pronunțată în cauza Diergaardt/Namibia de Comitetul pentru Drepturile Omului, responsabil de interpretarea și monitorizarea conformității cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care au aderat toate țările membre ale Uniunii Europene.

La data de 12 aprilie 2013, a fost depusă o precizare la recurs, prin care s-a solicitat să se constate că intimatul-pârât S.L. nu avea calitate procesuală activă pentru a sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la presupusele fapte de discriminare săvârșite împotriva sa de Prefectul Județului Satu Mare, nefiind titularul dreptului pretins, întrucât domiciliază într-un alt județ, respectiv în județul Covasna. În interesul recurentului, la data de 19 aprilie 2013, Instituția Prefectului Județului Covasna a formulat cerere de intervenție accesorie, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (3), art. 51, art. 52 și art. 53 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii și anularea Hotărârii nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Intervenientul a susținut că împotriva sa intimatul-pârât Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a pronunțat soluții identice aceleia în cauză, prin Hotărârile nr. 471/2012 și nr. 510/2012, la sesizarea unei persoane fără calitate procesuală și fără existența unei prevederi legale, aplicabile instituției prefectului din care să rezulte obligația acestuia de a traduce integral în limba minoritară, pagina proprie de internet. În motivarea cererii de intervenție s-a mai arătat că, fapta considerată discriminatorie nu lezează dreptul de acces la informații publice al cetățenilor români aparținând minorităților naționale, dat fiind că ambele categorii de cetățeni nu se află în situații similare, în condițiile în care informațiile furnizate în limba oficială a statului se adresează cetățenilor români, atât celor de etnie română, cât și celor de etnie maghiară.

Ca argument în același sens a fost invocat și caracterul excepțional al utilizării limbii minoritare în raport cu limba oficială, arătându-se că, Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 se întemeiază pe o egalitate absolută între limba română, ca limbă oficială și limba maghiară, ca limbă minoritară, egalitate care, în opinia greșită a intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, trebuie să se manifeste prin utilizarea similară a ambelor limbi în toate situațiile și cazurile de utilizare a limbii române, cu omisiunea diferențelor de regim juridic aplicabil diferitelor autorități din sistemul public de autorități și cu omisiunea identificării situațiilor legale de utilizare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 49 - art. 51, art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie și recursul declarat de Prefectul Județului Satu Mare, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a Petiției nr. 133 din 11 ianuarie 2012 formulată de S.L., s-a decis că lipsa traducerii în limba maghiară a paginii de internet care conține informații de interes public privind activitatea Instituției Prefectului din Județul Satu Mare reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, recomandându-se conducătorului autorității publice reclamate să remedieze această situație. Fapta de discriminare directă, pentru care s-a aplicat recurentului-reclamant Prefectul Județului Satu Mare un avertisment, a fost constatată de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu motivarea că, prin netraducere în limba maghiară a informațiilor de interes public pe pagina de internet a instituției s-a creat o deosebire pe bază de limbă, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului de acces la informații de interes public, drept garantat de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituția României, revizuită.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, au ca domeniu de aplicare deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe baza unuia din criteriile de discriminare enumerate de legiuitor în mod exemplificativ, care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Temeiul juridic al actului administrativ contestat impunea atât pentru autoritatea emitentă, cât și pentru instanța de judecată, să se procedeze la examinarea, în funcție de elementele concrete ale cauzei, a tuturor condițiilor legale pentru constatarea existenței unei fapte de discriminare directă.

Discriminarea directă reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive, în manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situație comparabilă, ceea ce implică următoarele elemente constitutive ale faptei de discriminare: a) existența unui tratament diferențiat pentru situații analoage sau omitere de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile; b) existența unui criteriu de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată; c) tratamentul să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Îndeplinirea acestor condiții cumulative a fost greșit reținută de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012, menținută de prima instanță printr-o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor legale incidente cauzei în raport de situația de fapt concretă dedusă judecății. Astfel, cu privire la prima condiție pentru existența unei veritabile fapte de discriminare, iar nu a unei distincții legitime, trebuia avut în vedere că, principiul egalității cetățenilor în fața legii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite și deci acest principiu nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situații care nu sunt diferite.

Prin interpretarea greșită a acestui principiu în actul atacat s-a reținut natura discriminatorie a situației reclamate, în sensul că, se impunea un tratament diferențiat aplicat membrilor minorității care dețin în populația comunității o pondere legală de natură a le crea acestora un privilegiu legitim, prin liberul acces la informațiile de interes public și în limba maternă, inclusiv prin intermediul paginii de internet a Instituției Prefectului Județului Satu Mare. Premiza juridică avută în vedere de către autoritatea emitentă a actului atacat se dovedește însă a fi eronată, întrucât nu există o reglementare legală a dreptului de acces liber la informațiile de interes public, în limba minoritară, prin intermediul paginii de internet a instituției reclamate.

Accesul liber și neîngrădit al persoanei la informațiile de interes public este recunoscut și garantat tuturor cetățenilor prin dispozițiile art. 31 alin. (1) din Constituția României, revizuită și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, astfel că, atât conținutul, cât și întinderea acestui drept nu pot fi diferite în funcție de apartenența etnică a titularului dreptului, căruia în mod necontestat i s-a asigurat dreptul de a primi informațiile de interes public în limba oficială a statului, ceea ce dovedește că nu a fost afectată substanța dreptului pretins. Argument în acest sens sunt dispozițiile art. 11 - 12 din H.G.

nr. 123/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2004, potrivit cărora, în unitățile administrativ teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației, singura obligație legală a instituției prefectului de a difuza informații în limba minoritară are ca obiect numai informațiile de interes public care se comunică din oficiu și care se referă la: - actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; - structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice; - numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; - coordonatele de control ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de internet; - sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; - programele și strategiile proprii; - lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; - modalități de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.

În condițiile în care, dreptul prevăzut de lege al persoanelor aparținând minorităților naționale de a avea acces la informațiile de interes public în limba maternă se limitează strict la acele informații de interes public care se comunică din oficiu, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 544/2001, iar situația reclamată nu viza asemenea informații, se constată că este eronată concluzia intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind existența unei fapte de discriminare prin netraducerea în limba maghiară a tuturor informațiilor difuzate pe pagina de internet a Instituției Prefectului Județului Satu Mare. Cu privire la modalitatea de comunicare, normele metodologice menționate anterior prevăd în art. 11 că, accesul la informațiile de interes public comunicate din oficiu se realizează prin: - afișare la sediul autorității sau instituției publice ori prin publicare în M. Of.

al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de internet proprie; - consultare la sediul autorității sau instituției publice, în punctele de informare-documentare în spații special destinate acestui scop. Afișarea la sediul autorității sau instituției publice este, în cazul tuturor autorităților și instituțiilor publice, modalitatea minimă obligatorie de difuzare a informațiilor de interes public comunicate din oficiu.

Față de modalitățile alternative prevăzute de lege pentru realizarea obligației de comunicare din oficiu a informațiilor de interes public menționate expres în art. 5 din Legea nr. 544/2001 și față de natura informațiilor pentru care a fost reclamată în cauză netraducerea în limba maghiară, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat în mod greșit existența unei fapte de discriminare în cazul unor informații pentru care nu există obligația legală de a fi comunicate într-o limbă minoritară și de a fi publicate pe pagina de internet a instituției, deși acest mijloc de comunicare nu are caracter exclusiv și în consecință, nu este de natură să excludă celelalte posibilități recunoscute de lege în scopul îndeplinirii corespunzătoare a obligației de informare impusă autorităților și instituțiilor publice.

Sub aspectul primei condiții impuse de lege pentru existența unei fapte de discriminare se constată, față de circumstanțele particulare ale cauzei, că Instituția Prefectului Județului Satu Mare nu a tratat în mod arbitrar și discriminatoriu categorii de cetățeni carte nu se află în situații similare, întrucât informațiile furnizate în limba oficială a statului se adresează atât cetățenilor de etnie română, cât și cetățenilor de etnie maghiară, aspect recunoscut inclusiv de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care admite la rang de obligație imperativă cunoașterea limbii oficiale de către toți cetățenii țării.

În consecință, dreptul cetățenilor de a avea acces la informațiile de interes public care se comunică din oficiu nu este lezat prin neacordarea facilității de informare și într-o limbă minoritară pe pagina de internet a instituției, dat fiind că, această facilitate nu reprezintă un drept în sine, fiind numai un instrument ajutător pentru realizarea dreptului la informații de interes public. Condiția criteriului circumstanțiat la situația particulară a persoanei care se consideră discriminată nu este îndeplinit în speță întrucât criteriul limbii, deși prevăzut de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, printre criteriile de discriminare, nu a constituit cauza actului sau faptului discriminatoriu reclamat și care, în situația inexistenței sale, nu ar fi determinat săvârșirea discriminării.

Sub aspect constitutiv, natura discriminării decurge tocmai din faptul că, diferența de tratament este determinată hotărâtor de existența unui criteriu, ca mobil determinant, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se consideră discriminată. Cum accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public nu a fost recunoscut și garantat prin art. 31 alin. (1) din Constituție și sub condiția de a fi exercitat în limba minoritară de populația care depășește o anumită pondere într-o comunitate, criteriul limbii nu poate fi reținut în cauză ca fiind un element constitutiv al faptei de discriminare reclamate.

Fără a cerceta îndeplinirea în cauză a acestei condiții legale, instanța de fond a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, reținând fără nici un temei existența unei fapte de discriminare pe criteriul naționalității, care nu a constituit obiectul sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și este străin pricinii. Cea de-a treia cerință impusă de lege pentru constatarea existenței unei fapte de discriminare nu numai că nu a fost dovedită, dar nici nu a fost verificată la data întocmirii actului contestat, deși rezultă cu evidență că situația reclamată în cauză nu a avut ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Conform celor precizate anterior, nu există o reglementare legală a dreptului unei persoane aparținând unei minorități naționale de a avea acces la informații de interes public traduse în limba minoritară pe pagina de internet a instituției prefectului. Astfel, se reține că, potrivit art. 120 alin. (2) din Constituție, în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din totalul populației, se asigură folosirea limbii minorității naționale respective, în scris și oral, în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică. Legea fundamentală se referă deci la folosirea limbii minorităților naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, ca subiecte de drept administrativ distincte de instituția prefectului, reglementată prin Legea nr. 340/2004.

Din acest motiv, se constată că nu sunt aplicabile instituției prefectului prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cum eronat s-a reținut în hotărârea instanței de fond. De altfel, această lege definește în mod expres și limitativ în art. 23 - 25 care sunt autoritățile administrației publice locale și anume, primarul, consiliul local și consiliul județean. Faptul că instituția prefectului este tratată în cadrul legii fundamentale la capitolul "Administrația publică locală" plasează numai sub aspectul criteriului teritorial această instituție în cadrul administrației publice locale, ca loc de desfășurare a activității, dar sub aspectul criteriului funcțional și al regimului aplicabil, prefectul face parte din categoria autorităților centrale ale administrației publice a statului, organizate în plan local.

Singura lege organică incidentă în cazul instituției prefectului este Legea nr. 340/2004, care în art. 19 alin. (1) lit. m) prevede printre atribuțiile prefectului și pe aceea de a asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%. Reglementând această atribuție prin trimitere la condițiile legii, norma sus-menționată nu a stabilit obligația instituției prefectului de a utiliza limba minorităților naționale în raport cu cetățenii, ci numai atribuția prefectului de a asigura că serviciile publice deconcentrate utilizează limba minoritară în raporturile cu cetățenii, în condițiile actului normativ care prevede folosirea limbii minoritare în raporturile dintre cetățeni și aceste servicii.

În consecință, nu se poate stabili nicio legătură între asigurarea folosirii, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate, pe de-o parte și traducerea propriei pagini de internet, pe de altă parte și deci prefectul, în calitatea sa de conducător al serviciilor publice deconcentrate, nu are obligația să îndeplinească atribuțiile acestor structuri administrative. Din acest context rezultă că, în legislația națională nu este reglementat dreptul pentru care s-a reclamat săvârșirea unei fapte de discriminare de către Prefectul Județului Satu Mare.

De asemenea, se reține că, recunoscând în art. 10 libertatea de informare, ca o componentă a libertății de exprimare, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale garantează numai libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice, dar nu cuprinde și dreptul de acces la informații, mai precis, dreptul unei persoane de a i se comunica anumite informații și deci libertatea de informare trebuie înțeleasă ca libertate de a comunica, de a difuza informații deja deținute.

Accesul la informații de interes public într-o limbă minoritară nu reprezintă un drept sau libertate fundamentală a omului în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât, convenția are ca scop protecția drepturilor omului și nu ale cetățenilor în condițiile în care drepturile și libertățile garantate sunt aceleași pentru toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante, fără distincție în funcție de originea lor etnică. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, limba nu constituie un criteriu protejat separat (Cauza Belgium Linguistics - 23 iulie 1968) și în consecință, existența unei discriminări nu poate fi constatată nici prin raportare la art. 14 din Convenție, care nu există independent, fiind valabil numai în ceea ce privește exercitarea drepturilor și libertăților garantate de celelalte clauze normative din convenție și de protocoalele adiționale.

Aplicarea art. 14 din Convenție nu presupune în mod necesar încălcarea unuia dintre drepturile materiale garantate prin Convenție, fiind suficient ca faptele cauzei să intre cel puțin sub incidența unuia dintre articolele convenției. Interzicerea discriminării pe care o consacră art. 14 din Convenție depășește exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale pe care fiecare stat este obligat să le garanteze (cauza Burdan c. Regatul Unit nr. 13.378/05 pct. 58 - 29 aprilie 2008, cauza Gaygusuz c. Austriei - 16 septembrie 1996 p. 36 și cauza Andrejeza c. Letoniei - 18 februarie 2009) dar este necesară o reglementare pentru aceste drepturi și libertăți fundamentale.

Nefiind reglementat dreptul pretins prin actul de sesizare rezultă că nu poate fi constatată fapta reclamată nici în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat prin Legea nr. 103/2006, care consacră interzicerea generală a discriminării bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, ca situație premisă care nu se regăsește în cauză. Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării se dovedește a fi nelegală și față de admiterea sesizării unei persoane care nu are calitatea de persoană interesată în sensul dispozițiilor art. 22 din O.G.

nr. 137/2000, republicată. Interesul real și actual al autorului sesizării, intimatul-pârât S.L., se impune a fi examinat, potrivit dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., ca motiv de nelegalitate a actului atacat, iar nu ca un motiv suplimentar de recurs formulat prin precizarea depusă la 15 aprilie 2013, astfel că devine lipsită de obiect excepția inadmisibilității cererii de precizare, invocată de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Asemănător situației soluționate prin Hotărârea nr. 68 din 19 februarie 2013, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuia să verifice și în cauză dacă a fost legal sesizat cu privire la presupusa faptă de discriminare a Prefectului Județului Satu Mare prin petiția adresată de către o persoană domiciliată în județul Covasna, care nu este destinatarul informațiilor de interes public pentru care s-a reclamat lipsa traducerii în limba maghiară.

Astfel, nu s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 137/2000, republicată și art. 5, 7 și 8 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, persoană interesată poate să fie persoana care se consideră discriminată și sesizează consiliul cu privire la săvârșirea faptei de discriminare împotriva sa, ca victimă individuală, ori alte persoane care au un interes legitim în combaterea discriminării și reprezintă o persoană, un grup de persoane sau o comunitate împotriva căreia s-a săvârșit o faptă de discriminare. Aflându-se în prima ipoteză juridică, autorul sesizării soluționate prin Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 nu poate avea calitatea de persoană interesată pentru reclamarea unei presupuse fapte de discriminare săvârșită pe teritoriul administrativ al altui județ decât acela în care domiciliază.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie și recursul declarat de Instituția Prefectului Județului Satu Mare, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va anula Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, urmând a respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, întrucât această cerere a rămas fără obiect ca urmare a soluționării pricinii pe fond. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 49 - 51 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Prefectul Județului Covasna în interesul recurentului Instituția Prefectului Județului Satu Mare, va admite recursul declarat de Instituția Prefectului Județului Satu Mare, va modifica sentința atacată, în sensul că va în parte acțiunea formulată de reclamantul Instituția Prefectului Județului Satu Mare, va anula Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și va respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Instituția Prefectului Județului Covasna în interesul recurentului Instituția Prefectului Județului Satu Mare. Admite recursul declarat de Instituția Prefectului Județului Satu Mare împotriva Sentinței nr. 294 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Instituția Prefectului Județului Satu Mare. Anulează Hotărârea nr. 223 din 11 iulie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat. Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013. Procesat de GGC - LM