ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul I.P.J. Harghita a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând

anularea Hotărârii nr. 440 din 29 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

230/2012.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că, în baza art. 28 din O.G. nr. 137/2000, I.J.P. Harghita

și, implicit Postul de Poliție Corund, nu intră sub incidența Legii nr.

215/2001 a administrației publice locale. Potrivit textului legal citat, numai

autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice aflate în

subordinea acestora, precum și serviciilor publice deconcentrate le revine

obligația de a asigura folosirea, în raporturile cu cetățenii aparținând

minorităților naționale, și a limbii materne. Având în vedere obiectul

sesizării, respectiv discriminarea față de minoritatea maghiară, prin

neinscripționarea numelui instituțiilor reclamate și în limba maghiară, urmare

a nerespectării de către I.P.J. Harghita - Postul de Poliție Corund a

prevederilor art. 19, respectiv art. 76 alin. (2) și (4) din Legea nr. 215/2001

republicată, se constată că unității reclamante și structurilor subordonate nu

îi sunt aplicabile obligațiile stipulate prin textele de lege menționate.

S-a mai arătat că

potrivit art. 76 alin. (2) și (4) din Legea nr. 215/2001 obligația se referă la

autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în

subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate. Potrivit art.

23 alin. (1) din același act normativ: "Autoritățile administrației

publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii

sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități

deliberative, și primării, ca autorități executive".

Astfel, a reținut

prima instanță, analiza cadrului legal în domeniu evidențiază faptul că, la

nivelul unităților administrative-teritoriale, inspectoratele de poliție

județene nu sunt organizate ca servicii publice deconcentrate. Însăși hotărârea

atacată face referire indirectă la faptul că lista serviciilor publice

deconcentrate nu este clarificată, însă concluzionează, în mod eronat, că

Postul de Poliție Corund desfășoară o activitate de serviciu public

deconcentrat.

Pârâtul C.N.C.D. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.

Prin Sentința nr. 274

din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de

reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita și a fost anulată

Hotărârea nr. 440 din 29 octombrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D. în Dosarul

nr. 230/2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 440 din 29

octombrie 2012 pronunțată de C.N.C.D. în Dosarul nr. 230/2012, s-a constatat

existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin.

(1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin

neinscripționarea numelui instituțiilor reclamate și în limba maghiară,

încălcându-se prev. art. 19 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 2

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare

deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe baza unuia din criteriile

de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop

sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau

exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, social

și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Pornind de la

elementele constitutive ale faptei de discriminare, respectiv: a) existența

unui tratament diferențiat pentru situații analoage sau omitere de a trata, în

mod diferit, situații diferite, necompatibile; b) existența unui criteriu de

discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată; c)

tratamentul să aibă, ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii

folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut

de lege, instanța de fond a constatat că nu există o reglementare legală

aplicabilă reclamantului privind obligația de a asigura folosirea în

raporturile cu cetățenii aparținând minorităților naționale a limbii materne,

aceasta în condițiile în care reclamantul nu se încadrează în categoriile:

autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice aflate în

subordinea acestora sau a serviciilor publice deconcentrate.

Art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 215/2001 prevede că "autoritățile administrației publice prin

care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt

consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități

deliberative și primării ca autorități executive".

Inspectoratele de

poliție județene nu se încadrează nici în categoria instituțiilor publice

aflate în subordinea autorităților administrației publice locale și nici în cea

a serviciilor publice deconcentrate.

A mai reținut prima

instanță că, potrivit prevederilor art. 1, 2, 4, 5 și 22 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, inspectoratele județene de

poliție intră în structura organizatorică a Poliției Române care face parte din

Ministerul de Interne, cooperând pe plan teritorial cu prefecții, autoritățile

administrației publice locale, autoritățile judecătorești, serviciile publice

descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, precum și

cu reprezentanți ai comunității.

Inspectoratele

județene de poliție nu sunt subordonate autorităților administrației publice

locale, ci colaborează cu acestea.

Prima instanță a

reținut și că, nefiind reglementată obligația de inscripționare în limba

maghiară a denumirii Poliției municipiului Târgu Secuiesc și a Postului de

Poliție Corund din cadrul I.P.J. Harghita, Hotărârea C.N.C.D. de constatare a

faptei de discriminare în sarcina acestor instituții este nelegală.

Împotriva Sentinței

civile nr. 274 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 601/43/2012 al

Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs C.N.C.D. invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv de recurs s-a invocat încălcare prevederilor art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 340/2004 motivându-se că instanța de fond a apreciat eronat că

instituția reclamantului nu se plasează în aria instituțiilor publice cărora le

revine obligația folosirii limbii materne în raporturile dintre aceasta și cetățenii

aparținând minorităților naționale, inclusiv sub aspectul inscripționării

bilingve instituționale, deoarece, în cadrul instituție se desfășoară o

activitate publică, deține informații de interes public care privesc

activitățile s-au rezultă din activitățile publice ale acestuia ce trebuie

difuzate inclusiv bilingv în unitățile administrativ-teritoriale unde se

îndeplinește ponderea impusă de lege adecvat dispozițiilor coroborate ale art.

120 alin. (1) din Constituție, art. 2 lit. a) și b), art. 5 alin. (1) și (4)

din Legea nr. 544/2001, art. 10 - 12 din H.G. nr. 123/2002, art. 19 alin. (1)

lit. m) din Legea nr. 340/2005 și art. 10 din Legea nr. 82/2007.

Se mai arată că și în

situația în care instituția reclamantului nu poate fi categorisită ca serviciu

public deconcentrat clasic, operează în cauză argumentul de analogie și

simetrie potrivit cu care acolo unde există conceptual juridic aceleași rațiuni

pozitive și practice, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție

implicit în sensul asigurării folosirii limbii materne în raporturile dintre

serviciul public teritorial specializat și cetățenii aparținând minorităților

naționale.

Se face trimitere în

acest sens la dispozițiile art. 10 din Cartea Europeană a limbilor regionale

sau minoritare respectiv art. 10 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea

Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la

5 noiembrie 1992, care în esență statuează dreptul folosirii limbii minoritare

în raporturile de comunicare pe orizontală sub toate aspectele implicit sau

prioritar de natura inscripționării bilingve și accesării informațiilor de

interes public comunitar cu autoritățile administrative și serviciile publice

teritoriale lato senso.

Sunt evidențiate de

asemenea, dispozițiile interne și comunitare și se face trimitere în acest sens

la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 120 alin. (2) din

Constituție, art. 10 din Legea nr. 282/0007, conjugate cu dispozițiile art. 2

alin. (1), art. 50 și 76 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 19 alin. (1)

lit. m) din Legea nr. 340/2005 raportat la dispozițiile art. 10 și 12 din

Hotărârea nr. 123/2002 prin care este consacrat dreptul cetățenilor aparținând

unei minorități naționale de a autoriza limba maternă în raporturile cu

autoritățile publice locale.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul Ministerul Afacerilor Interne - I.J.P. Harghita

solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei

instanțe ca temeinică și legală, susținând că la nivelul unităților

administrativ-teritoriale, inspectoratele de poliție județene nu sunt

organizate ca servicii publice deconcentrate și nici nu sunt subordonate

autorităților administrației publice locale. Prin urmare, nu sunt incidente în

cauză dispozițiile ce reglementează obligația instituțiilor publice de a

asigura folosirea limbii materne în raporturile cu cetățenii aparținând

minorităților naționale.

Examinând sentința

recurată în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Prin Hotărârea nr.

440 din 20 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 230/2012, C.N.C.D. a

constatat existența unui tratament diferențiat discriminatoriu potrivit art. 2

alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin

neinscripționarea instituției reclamate și în limba maghiară încălcându-se art.

19 din Legea nr. 215/2011 republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Dispozițiile art. 2

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare

deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe baza uneia din criteriile

de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop

sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării

în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Temeiul juridic al

actului administrativ contestat impune așadar verificarea de către instanța de

judecată în raport de elementele concrete ale cauzei, a tuturor condițiilor

legale pentru constatarea existenței unei fapte de discriminare directă.

Discriminarea directă

reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile

prohibitive, în manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei persoane

într-o situație comparabilă ceea ce implică următoarele elemente constitutive

ale faptei de discriminare: existența unui tratament diferențiat pentru

situații analoage sau omiterea de a trata, în mod diferit, situații diferite

necomparabile; existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1)

O.G. nr. 137/2000 republicată; tratamentul să aibă ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții

de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

Îndeplinirea acestor

condiții cumulative a fost greșit reținută de către C.N.C.D. așa cum de altfel,

a reținut, în mod corect, și prima instanță.

Astfel, se reține că

potrivit art. 120 alin. (2) din Constituție, "în unitățile

administrativ-teritoriale aparținând unei minorități naționale cu o pondere de

peste 20% din totalul populației, se asigură folosirea limbii minorității

naționale respective, în scris și oral, în relațiile cu autoritățile publice

locale și cu serviciile publice deconcentrate în condițiile prevăzute de Legea

organică".

Legea fundamentală se

referă deci la folosirea limbii minorităților naționale în relațiile cu

autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice

deconcentrate ca subiect de drept administrativ, Legea nr. 215/2001 privind

administrația publică locală definind, în mod expres și limitativ, în art. 23 -

25 care sunt autoritățile administrației publice locale și anume Primarul,

Consiliul local și Consiliul județean.

În același sens sunt

și prevederile Legii nr. 240/2004 care în art. 19 alin. (1) reglementează

printre atribuțiile prefectului și pe aceea de a asigura folosirea în

condițiile legii a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând

minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile

administrativ-teritoriale în care aceștia au ponderea de peste 20%.

Inspectoratele de

Poliție județene nu se încadrează în categoria instituțiilor publice aflate în

subordinea autorităților publice locale și doar colaborează cu acestea și nici

nu pot fi calificate ca servicii publice deconcentrate.

Nefiind reglementată

obligația de inscripționare în limba maghiară, denumirea instituției reclamate

nu poate fi constatată fapta de discriminare în sensul dispozițiilor din O.G.

nr. 137/2000 dar nici în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ratificat prin Legea nr. 103/2006, care

consacră interzicerea generală a discriminării bazată în special pe sex, rasă,

culoare, limbă, religii, opinii politice sau orice alte opinii, originea

națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau

oricare altă situație în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege ca

situație premisă care nu se regăsește în prezenta cauză.

Pentru toate aceste

considerente recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în condițiile

prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.C.D. împotriva Sentinței nr. 274 din 11 iunie 2013 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.

Procesat de GGC - N