ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.P.J. Harghita a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 440 din 29 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 230/2012. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza art. 28 din O.G. nr. 137/2000, I.J.P. Harghita și, implicit Postul de Poliție Corund, nu intră sub incidența Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale. Potrivit textului legal citat, numai autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciilor publice deconcentrate le revine obligația de a asigura folosirea, în raporturile cu cetățenii aparținând minorităților naționale, și a limbii materne.

Având în vedere obiectul sesizării, respectiv discriminarea față de minoritatea maghiară, prin neinscripționarea numelui instituțiilor reclamate și în limba maghiară, urmare a nerespectării de către I.P.J. Harghita - Postul de Poliție Corund a prevederilor art. 19, respectiv art. 76 alin. (2) și (4) din Legea nr. 215/2001 republicată, se constată că unității reclamante și structurilor subordonate nu îi sunt aplicabile obligațiile stipulate prin textele de lege menționate. S-a mai arătat că potrivit art. 76 alin. (2) și (4) din Legea nr. 215/2001 obligația se referă la autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate.

Potrivit art. 23 alin. (1) din același act normativ: "Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive". Astfel, a reținut prima instanță, analiza cadrului legal în domeniu evidențiază faptul că, la nivelul unităților administrative-teritoriale, inspectoratele de poliție județene nu sunt organizate ca servicii publice deconcentrate. Însăși hotărârea atacată face referire indirectă la faptul că lista serviciilor publice deconcentrate nu este clarificată, însă concluzionează, în mod eronat, că Postul de Poliție Corund desfășoară o activitate de serviciu public deconcentrat.

Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii. Prin Sentința nr. 274 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita și a fost anulată Hotărârea nr. 440 din 29 octombrie 2012 emisă de pârâtul C.N.C.D. în Dosarul nr. 230/2012. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 440 din 29 octombrie 2012 pronunțată de C.N.C.D. în Dosarul nr. 230/2012, s-a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin neinscripționarea numelui instituțiilor reclamate și în limba maghiară, încălcându-se prev. art. 19 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe baza unuia din criteriile de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Pornind de la elementele constitutive ale faptei de discriminare, respectiv: a) existența unui tratament diferențiat pentru situații analoage sau omitere de a trata, în mod diferit, situații diferite, necompatibile; b) existența unui criteriu de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 republicată; c) tratamentul să aibă, ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, instanța de fond a constatat că nu există o reglementare legală aplicabilă reclamantului privind obligația de a asigura folosirea în raporturile cu cetățenii aparținând minorităților naționale a limbii materne, aceasta în condițiile în care reclamantul nu se încadrează în categoriile: autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice aflate în subordinea acestora sau a serviciilor publice deconcentrate.

Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că "autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primării ca autorități executive". Inspectoratele de poliție județene nu se încadrează nici în categoria instituțiilor publice aflate în subordinea autorităților administrației publice locale și nici în cea a serviciilor publice deconcentrate.

A mai reținut prima instanță că, potrivit prevederilor art. 1, 2, 4, 5 și 22 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, inspectoratele județene de poliție intră în structura organizatorică a Poliției Române care face parte din Ministerul de Interne, cooperând pe plan teritorial cu prefecții, autoritățile administrației publice locale, autoritățile judecătorești, serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, precum și cu reprezentanți ai comunității. Inspectoratele județene de poliție nu sunt subordonate autorităților administrației publice locale, ci colaborează cu acestea. Prima instanță a reținut și că, nefiind reglementată obligația de inscripționare în limba maghiară a denumirii Poliției municipiului Târgu Secuiesc și a Postului de Poliție Corund din cadrul I.P.J.

Harghita, Hotărârea C.N.C.D. de constatare a faptei de discriminare în sarcina acestor instituții este nelegală. Împotriva Sentinței civile nr. 274 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 601/43/2012 al Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs C.N.C.D. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs s-a invocat încălcare prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 motivându-se că instanța de fond a apreciat eronat că instituția reclamantului nu se plasează în aria instituțiilor publice cărora le revine obligația folosirii limbii materne în raporturile dintre aceasta și cetățenii aparținând minorităților naționale, inclusiv sub aspectul inscripționării bilingve instituționale, deoarece, în cadrul instituție se desfășoară o activitate publică, deține informații de interes public care privesc activitățile s-au rezultă din activitățile publice ale acestuia ce trebuie difuzate inclusiv bilingv în unitățile administrativ-teritoriale unde se îndeplinește ponderea impusă de lege adecvat dispozițiilor coroborate ale art. 120 alin. (1) din Constituție, art. 2 lit. a) și b), art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 544/2001, art. 10 - 12 din H.G.

nr. 123/2002, art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2005 și art. 10 din Legea nr. 82/2007. Se mai arată că și în situația în care instituția reclamantului nu poate fi categorisită ca serviciu public deconcentrat clasic, operează în cauză argumentul de analogie și simetrie potrivit cu care acolo unde există conceptual juridic aceleași rațiuni pozitive și practice, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție implicit în sensul asigurării folosirii limbii materne în raporturile dintre serviciul public teritorial specializat și cetățenii aparținând minorităților naționale.

Se face trimitere în acest sens la dispozițiile art. 10 din Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare respectiv art. 10 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, care în esență statuează dreptul folosirii limbii minoritare în raporturile de comunicare pe orizontală sub toate aspectele implicit sau prioritar de natura inscripționării bilingve și accesării informațiilor de interes public comunitar cu autoritățile administrative și serviciile publice teritoriale lato senso.

Sunt evidențiate de asemenea, dispozițiile interne și comunitare și se face trimitere în acest sens la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 120 alin. (2) din Constituție, art. 10 din Legea nr. 282/0007, conjugate cu dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 50 și 76 din Legea nr. 215/2001, respectiv art. 19 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 340/2005 raportat la dispozițiile art. 10 și 12 din Hotărârea nr. 123/2002 prin care este consacrat dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a autoriza limba maternă în raporturile cu autoritățile publice locale. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Afacerilor Interne - I.J.P.

Harghita solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând că la nivelul unităților administrativ-teritoriale, inspectoratele de poliție județene nu sunt organizate ca servicii publice deconcentrate și nici nu sunt subordonate autorităților administrației publice locale. Prin urmare, nu sunt incidente în cauză dispozițiile ce reglementează obligația instituțiilor publice de a asigura folosirea limbii materne în raporturile cu cetățenii aparținând minorităților naționale. Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin Hotărârea nr. 440 din 20 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 230/2012, C.N.C.D. a constatat existența unui tratament diferențiat discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin neinscripționarea instituției reclamate și în limba maghiară încălcându-se art. 19 din Legea nr. 215/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, au ca domeniu de aplicare deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe baza uneia din criteriile de discriminare enumerate de legiuitor, în mod exemplificativ, care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Temeiul juridic al actului administrativ contestat impune așadar verificarea de către instanța de judecată în raport de elementele concrete ale cauzei, a tuturor condițiilor legale pentru constatarea existenței unei fapte de discriminare directă. Discriminarea directă reprezintă tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive, în manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situație comparabilă ceea ce implică următoarele elemente constitutive ale faptei de discriminare: existența unui tratament diferențiat pentru situații analoage sau omiterea de a trata, în mod diferit, situații diferite necomparabile; existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) O.G.

nr. 137/2000 republicată; tratamentul să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Îndeplinirea acestor condiții cumulative a fost greșit reținută de către C.N.C.D. așa cum de altfel, a reținut, în mod corect, și prima instanță.

Astfel, se reține că potrivit art. 120 alin. (2) din Constituție, "în unitățile administrativ-teritoriale aparținând unei minorități naționale cu o pondere de peste 20% din totalul populației, se asigură folosirea limbii minorității naționale respective, în scris și oral, în relațiile cu autoritățile publice locale și cu serviciile publice deconcentrate în condițiile prevăzute de Legea organică". Legea fundamentală se referă deci la folosirea limbii minorităților naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate ca subiect de drept administrativ, Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală definind, în mod expres și limitativ, în art. 23 - 25 care sunt autoritățile administrației publice locale și anume Primarul, Consiliul local și Consiliul județean.

În același sens sunt și prevederile Legii nr. 240/2004 care în art. 19 alin. (1) reglementează printre atribuțiile prefectului și pe aceea de a asigura folosirea în condițiile legii a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au ponderea de peste 20%. Inspectoratele de Poliție județene nu se încadrează în categoria instituțiilor publice aflate în subordinea autorităților publice locale și doar colaborează cu acestea și nici nu pot fi calificate ca servicii publice deconcentrate. Nefiind reglementată obligația de inscripționare în limba maghiară, denumirea instituției reclamate nu poate fi constatată fapta de discriminare în sensul dispozițiilor din O.G.

nr. 137/2000 dar nici în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat prin Legea nr. 103/2006, care consacră interzicerea generală a discriminării bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religii, opinii politice sau orice alte opinii, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege ca situație premisă care nu se regăsește în prezenta cauză. Pentru toate aceste considerente recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva Sentinței nr. 274 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015. Procesat de GGC - N