AFFAIRE MARINI c. ALBANIE

A PATRA SECȚIUNE

AFFAIRE MARINI c. ALBANIE (Cerere nr. 3738/02) HOTĂRÂRE STRASBOURG 18 decembrie 2007 DEFINITIVĂ 07/07/2008 Această hotărâre este definitivă. Poate suferi corectări de formă. Privind cauza Marini c. Albania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), sesizată într-o cameră compusă din: Nicolas Bratza, președintele, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune, După deliberare în ședință de cameră la 2 octombrie 2007 și 27 noiembrie 2007, Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la aceasta din urmă dată: PROCEDURA

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în 1936 și locuiește la Tirana. A. Procedura în fața comisiei de arbitraj de stat 6. În 1991, reclamantul, care deținea cetățenia americană și albaneză, și guvernul albanez au înființat o coentreprindere cu durată fixată la zece ani. Această societate era specializată în producția de materiale plastice și avea denumirea "Marini-Albplastik". Staturile societății, din 11 martie 1991, au fost aprobate printr-o decizie a Consilului Miniștrilor din 23 aprilie 1991. Noua societate a fost înregistrată corespunzător în registrul comerțului.

DREPTUL INTERN RELEVANT

A. Constituția 66. Dispozițiile relevante ale Constituției albaneze se citesc după cum urmează: art. 42 § 2 "Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie judecată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, stabilit de lege, care să garanteze protecția drepturilor, libertăților și intereselor pe care le recunoaște Constituția și legile și se va pronunța asupra oricărei acuzații în materie penală adresată ei." art. 131 "Curtea Constituțională se pronunță: (...) f) într-o decizie definitivă asupra recursurilor depuse în fața ei, după epuizarea căilor de atac deschise pentru protecția acestor drepturi, de orice persoană care se consideră victimă a unei violări a dreptului constituțional la un proces echitabil". art. 133 "(...) 2. Curtea Constituțională se pronunță cu majoritate a tuturor membrilor săi." art. 142 § 3 "Hotărârile judecătorești se impun organelor statului." B. Legea privind Curtea Constituțională (organizare și funcționare) (Legea nr. 8577) din 10 februarie 2000 67. Conform acestei legi,

Curtea Constituțională este instanța supremă responsabilă de garantarea respectării Constituției și de pronunțarea asupra interpretării acesteia în mod definitiv 68. Curtea este compusă din nouă membri desemnați de Președintele Republicii cu acordul Parlamentului (art. 7). 69. Recursurile fac obiectul unui examen preliminar de o grupă de trei judecători constituționali, inclusiv judecătorul raportor (art. 31). 70. Curtea se pronunță asupra recursurilor individuale în ședință plenuțe, toți judecătorii fiind prezenți. Cvorumul ședinței plenare este de două treimi din judecătorii aleși (art. 32). Curtea ia deciziile sale cu majoritate a tuturor membrilor săi (art. 133 al Constituției albaneze).

71. Curtea Constituțională se pronunță cu majoritate a membrilor săi, abținerea fiind interzisă (art. 72). 72. Conform articolului 74 al legii privind Curtea Constituțională, în caz de vot egal, Curtea Constituțională trebuie să respingă recursul. Respingerea unui recurs pentru acest motiv nu împiedică reclamantul de a sesiza din nou Curtea Constituțională cu același grief, care trebuie atunci să se pronunțe cu majoritate a judecătorilor prezenți. (...) II.

DREPTUL COMPARATIV RELEVANT

76. Printre documentele prezentate în fața Curții, se află un studiu privind regulile aplicabile în caz de vot egal la adoptarea hotărârilor instanțelor superioare în mai multe State contractante reprezentând diferite tradiții juridice. În acest sens, se poate observa că nu există o practică uniformă în cadrul curților supreme și curților constituționale. Numeroase State au adoptat măsuri proprii de evitare a unui vot egal și de garantare a existenței unei majorități: formație colegială compusă dintr-un număr impar de judecători (Albania, Bosnia-Herțegovina, Polonia, Malta și Regatul Unit, de exemplu) și/sau interzicerea abstinerii (Albania, Bosnia-Herțegovina, Moldova, de exemplu) și/sau cvor necesar pentru a judeca fixat la un număr impar de judecători (Italia, Andorra, Austria, de exemplu).

Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții, un vot egal nu este niciodată exclus. Pentru a garanta obținerea unei hotărâri finale chiar și în acest caz, sistemele juridice diferite oferă diverse soluții, cum ar fi vocea preponderentă a Președintelui Curții sau al colegiului (Austria, Italia și Spania, de exemplu) sau a judecătorului raportor (Andorra, de exemplu) sau interpretarea votului egal (Germania, Polonia, Slovacia și Moldova, de exemplu). În caz de vot egal, sistemul juridic albanez prevede că examinarea dosarului este amânată pentru o durată nedeterminată până când circumstanțele care au dus la un asemenea vot au încetând de a exista (a se vedea §72 mai sus). ÎN DREPT 77. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de neexecutare de către autorități a unei sentințe definitive, de durată excesivă a procedurii, de lipsa motivării hotărârilor judecătorești și de negare a dreptului de acces la tribunal.

Reclamantul se prevalează de asemenea de art. 13 pentru a contesta absența unui recurs efectiv privind grievele sale pe temeiul articolului 6. În sfârșit, reclamantul denunță o violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 14 din Convenție. 78. Dispozițiile relevante ale articolului 6 § 1 din Convenție se citesc după cum urmează: "1. Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie judecată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, stabilit de lege, care va decide asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile de caracter civil..." (...) II.

PRIVIND PRESUPUSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE

100. Reclamantul se plânge de violare a articolului 6 § 1 din cauza neexecutării de hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, a duratei excessive a procedurii, a lipsei motivării hotărârilor Curții Supreme și a restricționării dreptului de acces la tribunal sub două aspecte: recursul constituțional al sa a fost respins din cauza votului egal și ordinanța de lichidare a societății l-a împiedicat să deschidă o procedură prin care să-și apere interesele. (...) B. Pe fond 1. Negare a dreptului de acces la tribunal a) Argumentele părților 109. Reclamantul se plânge că în cursul procedurii interne, dreptul de acces la tribunal a fost încălcat sub două aspecte. În primul rând, contestă ordinanța de lichidare a societății care nu i-a permis să deschidă o procedură pentru a-și apăra interesele.

Sub acest aspect, susține de asemenea că, în procedura internă, a fost reprezentat de lichidator care a acționat împotriva intereselor sale. 110. În al doilea rând, reclamantul susține că votul egal la adoptarea hotărârii Curții Constituționale din 27 aprilie 2005 a lezat dreptul de acces la aceasta. Posibilitatea de a sesiza ulterior această instanță cu același grief nu a modificat în niciun fel situația deoarece un nou vot egal nu era exclus. 111. Guvernul nu răspunde privind prima componentă a acestui grief pe care o contestă totuși pe cea de-a doua. Potrivit acestuia, legea prevede respingerea unui recurs în caz de vot egal în scopul de a garanta principiul siguranței juridice. Această respingere nu aduce de altfel consecințe definitive pentru reclamant deoarece Curtea Constituțională poate reexamina același grief de îndată ce circumstanțele care au dus la votul egal au încetând de a exista și a fost depus un nou recurs.

b) Aprecierea Curții 112. Curtea reamininteste că art. 6 § 1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să cunoască orice contestație privind drepturile și obligațiile de caracter civil.

Consacră prin urmare "dreptul la tribunal", din care dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza tribunalul în materie civilă, nu constituie decât un aspect (Golder c. Regatul Unit, 21 februarie 1975, §§ 35-36, seria A nr. 18). Acest drept apare numai privind contestațiile referitoare la "drepturi și obligații" de caracter civil care pot fi spuse, cel puțin în mod apărabil, recunoscute în dreptul intern (a se vedea, printre alte hotărâri, James și alții c. Regatul Unit, 21 februarie 1986, § 81, seria A nr. 98 și Powell și Rayner c. Regatul Unit, 21 februarie 1990, § 36, seria A nr. 172). 113. Mai mult, "dreptul la tribunal" nu este absolut; poate da loc la limitări implicit admise, în ceea ce privește în special condițiile de admisibilitate a unui recurs, deoarece apelează prin natura sa la o reglementare de către stat care se bucură de o oarecare marjă de apreciere la acest punct (Ashingdane c. Regatul Unit, 28 mai 1985, § 57, seria A nr. 93). Cu toate acestea, aceste limitări nu pot restrânge accesul deschis unui justițiabil într-o manieră sau la punct încât dreptul de acces la tribunal se vede afectat în substanța sa; în sfârșit, se pot concilia cu art. 6 § 1 numai dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (Levages Prestations Services c. Franța, 23 octombrie 1996, § 40,

Culegere de hotărâri și decizii 1996-V). 114. Curtea va examina acum grievele reclamantului la lumina principiilor generale tocmai expuse. (...) ii. Negare a dreptului de acces la tribunal rezultând din votul egal 118. Curtea observă că art. 74 al legii privind organizația Curții Constituționale prevede că Curtea Constituțională este obligată să respingă recursurile individuale în caz de vot egal și/sau atunci când niciuna din soluțiile propuse nu obține o majoritate de voturi. Curtea Constituțională poate examina ulterior un nou recurs constituțional al reclamantului fondat pe aceleași motive și invocând același grief. 119. Deslușit, părțile au afirmat că Curtea Constituțională a respins recursul reclamantului din cauza votului egal, dar Curtea nu mai puțin observă că Curtea Constituțională sesiza într-o formație de șapte judecători și că conform articolului 72 al legii privind organizația Curții Constituționale, aceștia din urmă nu aveau dreptul de a se abține.

Prin urmare, și contrar a ceea ce susțin părțile, Curtea trebuie să concluzioneze că, dacă Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra recursului reclamantului, nu din cauza votului egal ci deoarece nu a ajuns la o majoritate pe vreuna din soluțiile propuse. Trebuie subliniat că niciun motiv nu fusese avansat pentru a susține aceasta. 120. Curtea reamininteste că art. 6 din Convenție nu obligă Statele contractante să creeze curți de apel sau de casație. Cu toate acestea, un stat care se dotează cu instanțe judecătorești de acest tip are obligația de a veghea ca justițiabiii să se bucure în fața lor de garanțiile fundamentale ale articolului 6 (a se vedea, printre alte hotărâri, Delcourt c. Belgia, 17 ianuarie 1970, § 25, seria A nr. 11). Aceste garanții cuprind dreptul fiecăruia de a-și vedea cauza decisă definitiv, inclusiv în cazul reclamantului, acela de a obține o hotărâre privind admisibilitatea și/sau fondul recursului constituțional.

121. În cazul reclamantului, Curtea Constituțională de fapt a refuzat să se pronunțe. Guvernul susține că respingerea grevei reclamantului nu aduce consecințe permanente pentru acesta din urmă în măsura în care ar mai avea posibilitatea de a depune un nou recurs de îndată ce "circumstanțele" care au dus la absența hotărârii Curții Constituționale ar fi schimbat. Curtea nu poate totuși admite că simpla posibilitate a unei schimbări de circumstanțe și, pentru reclamant, cea de a-și vedea recursul decis definitiv într-un viitor rău definit pot satisface cerințele siguranței juridice. 122. Faptul că Curtea Constituțională nu a putut să se pronunțe cu majoritate asupra soluțiilor propuse a privat reclamantul de o hotărâre definitivă asupra dosarului și deci a lezat dreptul de acces la tribunal în substanța sa.

A existat prin urmare violare a articolului 6 § 1 din Convenție. 123. Cu toate că acest argument este lipsit de relevanță în cauza de față, Curtea ar dori totuși să observe, ca răspuns la invocarea de către părți a dispozițiilor relevante ale legii privind organizația Curții Constituționale, că soluția adoptată în Albania în caz de vot egal se deosebește puternic de cele în vigoare în sistemele juridice ale altor Părți contractante (a se vedea §76 mai sus). Contrastând cu aceste sisteme care, fie exclud un vot egal, fie oferă diverse procedee pentru a permite ajungerea la o hotărâre definitivă într-un asemenea caz, sistemul albanez, pe de altă parte, reglementează chestiunea votului egal în fața Curții Constituționale într-un sens excludând o hotărâre definitivă formală asupra obiectului recursului.

Mai mult, niciun alt motiv decât existența unui vot egal nu este atunci invocat pentru a susține respingerea recursului. În aceste condiții, Curtea trebuie să concluzioneze că dispozițiile privind votul egal ale articolului 74 al legii privind organizația Curții Constituționale nu servesc interesul siguranței juridice și pot priva un reclamant de dreptul efectiv ca recursul constituțional să fie definit decis. (...) DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, (...) 4. Declară că a existat violare a articolului 6 § 1 din Convenție deoarece reclamantul s-a văzut privat de dreptul de acces la tribunal din cauza refuzului Curții Constituționale de a se pronunța asupra recursului constituțional al său; (...) Redactat în limba engleză, apoi comunicat în scris la 18 decembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulament.

Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE MARINI c. ALBANIE (Requête n o 3738/02) ARRÊT STRASBOURG 18 décembre 2007 DÉFINITIF 07/07/2008 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Marini c. Albanie, La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Nicolas Bratza, président, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, juges, et de Lawrence Early, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 octobre 2007 et le 27 novembre 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5. Le requérant est né en 1936 et réside à Tirana. A. Procédure devant la commission étatique d'arbitrage 6. En 1991, le requérant, qui possède la double nationalité américaine et albanaise, et le gouvernement albanais créèrent une coentreprise dont la durée était fixée à dix ans. Cette société était spécialisée dans la production de matières plastiques et sa raison sociale était « Marini-Albplastik ». Les statuts de la société, en date du 11 mars 1991, furent agréés par une décision du Conseil des ministres du 23 avril 1991. La nouvelle société fut enregistrée en bonne et due forme au registre du commerce.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

A. La Constitution 66. Les dispositions pertinentes de la Constitution albanaise se lisent comme suit : Article 42 § 2 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui garantira la protection des droits, libertés et intérêts que lui reconnaissent la Constitution et les lois et se prononcera sur toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » Article 131 « La Cour constitutionnelle se prononce : (...) f) dans une décision définitive sur les recours formés devant elle, après épuisement des voies de recours ouvertes pour la protection desdits droits, par toute personne qui s'estime victime d'une violation de son droit constitutionnel à un procès équitable ». Article 133 « (...) 2. La Cour constitutionnelle se prononce à la majorité de tous ses membres.

» Article 142 § 3 « Les décisions judiciaires s'imposent aux organes de l'Etat. » B. La loi sur la Cour constitutionnelle (organisation et fonctionnement) (Loi n o 8577) du 10 février 2000 67. Aux termes de cette loi, la Cour constitutionnelle est l'instance suprême chargée de garantir le respect de la Constitution et de se prononcer sur son interprétation à titre définitif 68. La Cour se compose de neuf membres désignés par le Président de la République avec l'accord du Parlement (article 7). 69. Les recours font l'objet d'un examen préliminaire par un groupe de trois juges constitutionnels, y compris le juge rapporteur (article 31). 70. La Cour se prononce sur les recours individuels en séance plénière, tous les juges étant présents.

Le quorum de la séance plénière est de deux tiers des juges élus en fonction (article 32). La Cour prend ses décisions à la majorité de tous ses membres (article 133 de la Constitution albanaise). 71. La Cour constitutionnelle se prononce à la majorité de ses membres, l'abstention étant interdite (article 72). 72. Aux termes de l'article 74 de la loi sur la Cour constitutionnelle, en cas de partage des voix, la Cour constitutionnelle doit rejeter le recours. Le rejet d'un recours pour ce motif n'empêche pas le requérant de saisir une nouvelle fois du même grief la Cour constitutionnelle qui doit alors se prononcer à la majorité des juges présents. (...) II.

LE DROIT COMPARÉ PERTINENT

76. Parmi les documents produits devant la Cour, se trouve un exposé sur les règles applicables en cas de partage des voix lors de l'adoption des décisions des juridictions supérieures dans plusieurs Etats contractants représentant différentes traditions juridiques. A cet égard, on peut constater qu'il n'existe pas de pratique uniforme au sein des cours suprêmes et des cours constitutionnelles. Un grand nombre d'Etats ont adopté des mesures propres à éviter qu'il n'y ait partage des voix et à garantir l'existence d'une majorité : formation collégiale composée d'un nombre impair de juges (Albanie, Bosnie-Herzégovine, Pologne, Malte et Royaume-Uni, par exemple), et/ou interdiction de l'abstention (Albanie, Bosnie-Herzégovine, Moldova, par exemple) et/ou quorum requis pour statuer fixé à un nombre impair de juges (Italie, Andorre, Autriche, par exemple).

Toutefois, même dans ces conditions, un partage des voix n'est jamais exclu. Afin de garantir l'obtention d'une décision finale même dans ce cas, les différents systèmes juridiques offrent diverses solutions telles que voix prépondérante du Président de la Cour ou du collège (Autriche, Italie et Espagne par exemple) ou encore du juge rapporteur (Andorre, par exemple) ou interprétation du partage des voix (Allemagne, Pologne, Slovaquie et Moldova, par exemple). En cas de partage des voix, le système juridique albanais prévoit que l'examen de l'affaire est repoussé pendant une durée indéterminée jusqu'à ce que les circonstances ayant abouti à un tel vote aient cessé d'exister (voir paragraphe 72 ci-dessus).

EN DROIT 77. Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l'inexécution, par les autorités, d'un jugement définitif, de la durée excessive de la procédure, du défaut de motivation des décisions judiciaires et du déni de son droit d'accès à un tribunal. Le requérant se prévaut également de l'article 13 pour contester l'absence d'un recours effectif quant à ses griefs au titre de l'article 6. Enfin, le requérant dénonce une violation de l'article 1 du Protocole n o 1 et de l'article 14 de la Convention. 78. Les dispositions pertinentes de l'article 6 § 1 de la Convention se lisent comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil...

» (...) II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

100. Le requérant se plaint de la violation de l'article 6 § 1 du fait de l'inexécution de décisions définitives rendues en sa faveur, de la durée excessive de la procédure, du défaut de motivation des décisions de la Cour suprême et de la restriction de son droit d'accès à un tribunal à un double point de vue : son recours constitutionnel a été rejeté en raison d'un partage des voix et l'ordonnance de liquidation de la société l'a empêché d'engager une procédure lui permettant de défendre ses intérêts. (...) B. Au fond 1. Déni d'accès à un tribunal a) Arguments des parties 109. Le requérant se plaint qu'au cours de la procédure interne, il a été porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal à deux égards.

En premier lieu, il conteste l'ordonnance de liquidation de la société qui ne lui a pas permis d'engager une procédure pour défendre ses intérêts. Sur ce plan, il soutient également que, lors de la procédure interne, il a été représenté par le liquidateur qui a agi à l'encontre de ses intérêts. 110. En second lieu, le requérant allègue que le partage des voix lors de l'adoption de la décision de la Cour constitutionnelle du 27 avril 2005 a porté atteinte à son droit d'accès à celle-ci. La possibilité de saisir ultérieurement cette juridiction du même grief n'a en rien modifié cette situation puisqu'un nouveau partage des voix n'était pas exclu. 111. Le Gouvernement ne répond pas s'agissant du premier volet de ce grief dont il conteste toutefois le deuxième volet.

Selon lui, la loi prévoit le rejet d'un recours en cas de partage des voix dans le souci de garantir le principe de la sécurité juridique. Ce rejet n'entraîne d'ailleurs pas de conséquences définitives puisque la Cour constitutionnelle peut réexaminer le même grief dès que les circonstances ayant abouti au partage des voix ont cessé d'exister et qu'un nouveau recours a été formé. b) Appréciation de la Cour 112. La Cour rappelle que l'article 6 § 1 garantit à chacun le droit à ce qu'un tribunal connaisse de toute contestation relative à ses droits et obligations de caractère civil.

Il consacre de la sorte le « droit à un tribunal », dont le droit d'accès, à savoir le droit de saisir le tribunal en matière civile, ne constitue qu'un aspect ( Golder c. Royaume-Uni , 21 février 1975, §§ 35-36, série A n o 18). Ce droit ne vaut que pour les contestations relatives à des « droits et obligations » de caractère civil que l'on peut dire, au moins de manière défendable, reconnus en droit interne (voir, parmi d'autres arrêts, James et autres c. Royaume-Uni , 21 février 1986, § 81, série A n o 98 et Powell et Rayner c. Royaume-Uni , 21 février 1990, § 36, série A n o 172). 113. De surcroît, le « droit à un tribunal » n'est pas absolu ; il peut donner lieu à des limitations implicitement admises, s'agissant notamment des conditions de recevabilité d'un recours, car il appelle de par sa nature même une réglementation par l'État qui jouit d'une certaine marge d'appréciation à cet égard ( Ashingdane c. Royaume-Uni , 28 mai 1985, § 57, série A n o 93). Toutefois, ces limitations ne sauraient restreindre l'accès ouvert à un justiciable d'une manière ou à un point tels que son droit d'accès à un tribunal s'en trouve atteint dans sa substance même ; enfin,

elles ne se concilient avec l'article 6 § 1 que si elles tendent à un but légitime et s'il existe un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé ( Levages Prestations Services c. France , 23 octobre 1996, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ V). 114. La Cour va examiner maintenant les griefs du requérant à l'aune des principes généraux qui viennent d'être exposés. (...) ii. Déni d'accès à un tribunal résultant du partage des voix 118. La Cour fait observer que l'article 74 de la loi sur l'organisation de la Cour constitutionnelle dispose que la Cour constitutionnelle est tenue de rejeter les recours individuels en cas de partage des voix et/ou lorsqu'aucune des solutions proposées n'obtient une majorité des voix.

La Cour constitutionnelle peut examiner par la suite un nouveau recours constitutionnel du requérant fondé sur les mêmes motifs et invoquant le même grief. 119. Certes, les parties ont affirmé que la Cour constitutionnelle avait rejeté le recours du requérant en raison du partage des voix mais la Cour n'en relève pas moins que la Cour constitutionnelle siégeait dans une formation de sept juges et qu'aux termes de l'article 72 de la loi sur l'organisation de la Cour constitutionnelle, ces derniers n'avaient pas le droit de s'abstenir. Dès lors, et contrairement à ce que soutiennent les parties, force est à la Cour de conclure que, si la Cour constitutionnelle ne s'est pas prononcée sur le recours du requérant, ce n'est pas en raison d'un partage des voix mais parce qu'elle n'est pas parvenue à une majorité sur l'une quelconque des solutions proposées.

Il y a lieu de souligner qu'aucune raison n'a été avancée à l'appui de ce manquement. 120. La Cour rappelle que l'article 6 de la Convention n'astreint pas les Etats contractants à créer des cours d'appel ou de cassation. Néanmoins, un Etat qui se dote de juridictions de cette nature a l'obligation de veiller à ce que les justiciables jouissent auprès d'elles des garanties fondamentales de l'article 6 (voir, parmi d'autres arrêts, Delcourt c. Belgique , 17 janvier 1970, § 25, série A n o 11). Ces garanties comportent le droit pour chacun de voir son affaire tranchée définitivement y compris, dans le cas du requérant, celui d'obtenir une décision sur la recevabilité et/ou sur le bien-fondé de son recours constitutionnel.

121. Dans l'affaire du requérant, la Cour constitutionnelle a en fait refusé de se prononcer. Le Gouvernement affirme que le rejet du grief du requérant n'entraîne pas des conséquences permanentes pour ce dernier dans la mesure où il aurait toujours la possibilité de former un nouveau recours dès que les « circonstances » ayant abouti à l'absence de décision de la Cour constitutionnelle auraient changé. La Cour ne saurait toutefois admettre que la simple possibilité d'un changement de circonstances et, pour le requérant, celle de voir son recours tranché définitivement dans un avenir mal défini puissent satisfaire aux exigences de la sécurité juridique. 122. Le fait que la Cour constitutionnelle n'a pas pu se prononcer à la majorité sur les solutions proposées a privé le requérant d'un jugement définitif sur son affaire et, partant, a porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal dans sa substance même.

Il y a donc eu de ce fait violation de l'article 6 § 1 de la Convention. 123. Encore que cet argument soit dépourvu de pertinence en l'espèce, la Cour aimerait toutefois faire observer, en réponse à l'invocation, par les parties, des dispositions pertinentes de la loi sur l'organisation de la Cour constitutionnelle, que la solution adoptée en Albanie en cas de partage des voix se distingue fortement de celles en vigueur dans les systèmes juridiques d'autres Parties contractantes (voir paragraphe 76 ci-dessus). A l'encontre de ces systèmes qui, soit excluent un partage des voix soit offrent divers procédés pour permettre d'aboutir à une décision définitive dans un tel cas, le système albanais, lui, règle la question du partage des voix devant la Cour constitutionnelle dans un sens excluant une décision définitive formelle sur l'objet du recours.

De plus aucun autre motif que l'existence d'un partage des voix n'est alors invoqué à l'appui du rejet du recours. Dans ces conditions, force est à la Cour de conclure que les dispositions sur le partage des voix de l'article 74 de la loi sur l'organisation de la Cour constitutionnelle ne servent pas l'intérêt de la sécurité juridique et peuvent priver un requérant d'un droit effectif à ce que son recours constitutionnel soit définitivement tranché. (...) PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, (...) 4. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait que le requérant s'est vu privé de son droit d'accès à un tribunal en raison du refus de la Cour constitutionnelle de se prononcer sur son recours constitutionnel ; (...) Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 18 décembre 2007, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Lawrence Early Nicolas Bratza Greffier Président