ÎCCJ, decizie (scj.ro #127710)

Prin sentința nr. 1662 din 14 mai 2014, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților SC P.I. SRL, E.M.C., E.C.M., I.M.C., I.C.L., a admis în parte acțiunea completată precizată formulată de reclamanții N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., O.M.F., O.D.Z., E.M., E.C.M., I.M.C., I.C.L., F.L.V., F.L., C.L., C.M.A. și SC P.I. SRL și cererea de intervenție în interesul alăturat reclamantei P.I. SRL formulată de intervenienta Ș.G., în contradictoriu cu pârâții SC S.C.P. SRL, SC N.A. SRL și chematul în garanție N.C., a constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta SC S.C.P. SRL, în calitate de vânzător, și SC N.A. SRL, în calitate de cumpărător, act autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de către BNP L.M., în ce privește suprafața de teren de 1387 mp, nr. cadastral provizoriu 6173/7, a dispus readucerea terenului în patrimoniul pârâtei SC S.C.P. SRL și a obligat pârâta SC S.C.P. SRL să nu schimbe destinația suprafeței de teren de 1387 mp, nr. cadastral provizoriu 6173/7 și să execute obligația asumată prin contractele încheiate, respectiv să execute calea de acces conform planului de situație, zona de agrement conform planului și a ofertei publice ce a stat la baza încheierii contractelor (terenuri de tenis, baschet, joacă pentru copii), în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței, în caz contrar a autorizat reclamanții să efectueze lucrările în numele și pe cheltuiala pârâtei. A respins în rest acțiunea și cererea de chemare în garanție față de N.C. și a obligat pârâta SC S.C.P. SRL să plătească reclamanților sumele de 5000 lei onorariu avocat, 4500 onorariu experți și 2530 lei taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că, în baza documentației de urbanism obținută de SC S.N. SRL, a ofertei publice lansată de aceeași societate și preluată de pârâta SC S.C.P. SRL, între beneficiarii N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., I.C. și I.A., S.G., O.M.F., O.D.Z., F.L.V., F.L., C.L., C.M.A. și executantul constructor SC S.C.P. SRL s-au încheiat contracte ferme privind finalizarea construirii unei unități locative în Zona rezidențială A. din municipiul Ploiești. Ulterior încheierii contractelor ferme, beneficiarii Ș.G., F.L.V., I.C. și I.D. au înstrăinat locuințele ce au făcut obiectul contractului acestora către reclamanții SC P. SRL, E.M. și E.C., I.M.C. și I.C.L. În condițiile transferului de proprietate asupra imobilelor prin contracte de vânzare cumpărare subsecvente, chiar dacă între noii cumpărători și pârâta SC S.C.P. SRL nu există raporturi juridice directe, totuși ei justifică calitatea procesuală activă, operând o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor, vânzătorii, deoarece drepturile dobândite de autor prin contracte încheiate cu alte persoane profită și succesorului cu titlu particular. A arătat instanța că, în fapt, doar în contractele încheiate, pe de o parte, între reclamanții V.B.M. și V.B.V., intervenienta S.G. în interesul alăturat reclamantei SC P. SRL, beneficiarul F.L.V., autorul reclamanților E., beneficiarii I.C. și I.D.I., autorii reclamanților I.M. și I.C. și, pe de altă parte, pârâta SC S.C.P. SRL se prevedea că lucrările exterioare vor fi realizate de constructor în conformitate cu oferta făcută publică în baza proiectelor și autorizațiilor obținute ulterior. Cu toate acestea, interpretând actele juridice reprezentând toate contracte ferme, în scopul de a identifica voința internă, reală a părților, instanța a reținut că, definind obiectul contractelor, părțile beneficiare și executantul au avut reprezentarea finalizării unei unități locative în Zona Rezidențială A. din Municipiul Ploiești, str. L. nr. 5A cu diferite amplasamente – în funcție de lot și beneficiar – identificate în Planul de Situație din PUG, aprobat, transcris în oferta publică. Or, oferta publică constituită din documentația de urbanism aprobată în Consiliul Local al Municipiului Ploiești conținea descrierea condițiilor de contractare, un memoriu tehnic general în care sunt descrise lucrările ce vor fi executate, cât și planșe desenate ce conturează proiectul la finalul execuției. Instanța a apreciat că oferta publică însoțită de întreaga documentație ce a stat la baza dezvoltării proiectului rezidențial a avut un impact major asupra dorinței părților și a intenției lor de a contracta o locuință într-un astfel de ansamblu rezidențial, determinând, fără echivoc, voința acestora în sensul încheierii unor contracte ferme de construire. Mai mult, sub aspectul altor instituții ale dreptului procesual și substanțial, a apreciat că, atât timp cât reclamanții V.B.M. și V.B.V. au înțeles să acționeze într-un litisconsorțiu procesual alături de ceilalți reclamanți, reprezintă o recunoaștere a propriilor drepturi contractuale și în favoarea celorlalți participanți cu calitate procesuală activă, echivalând chiar cu o convenție de stipulație pentru altul. Apărarea pârâtei SC S.C.P. SRL, legată de faptul că lucrările exterioare erau condiționate de întocmirea unor proiecte ulterioare și obținerea de autorizații de execuție, a arătat instanța, a fost considerată reală, dar nu înlătură răspunderea juridică contractuală a executantului, deoarece reclamanților proprietari doar asupra unităților locative și a terenului aferent (potrivit contractelor de vânzare-cumpărare sau schimb), nu li se poate imputa că nu au făcut demersuri pentru obținerea documentelor necesare efectuării lucrărilor exterioare, atât timp cât proprietarul terenurilor pe care urmau a se efectua lucrările reclamate era însăși pârâta. Referitor la același capăt al cererii, instanța a apreciat că nu poate reține nici apărarea pârâtei legată de faptul că în cazul contractelor în care au fost menționate efectuarea de lucrări exterioare după obținerea autorizației, valoarea acestor lucrări nu este reflectată în prețul contractelor. Astfel, chiar dacă din punct de vedere tehnic ar fi posibil ca prețurile să nu se reflecte în valoarea contractului, din punct de vedere juridic nu se poate aprecia în acest sens, întrucât, în contracte, clauza este menționată pur și simplu, fără a se face o distincție în privința unor valori suplimentare ale lucrărilor exterioare, altele decât cele aferente unității locative; în lipsa unor prevederi speciale, prețul contractului include în primul rând toate cheltuielile necesare executării lucrării în întregul său; de altfel, este greu de conceput ca un antreprenor diligent să nu previzioneze la momentul încheierii contractului și al negocierii prețului cuantumul cheltuielilor destinate materialelor și forței de muncă, și implicit să-și evalueze profitul; semnarea proceselor-verbale de recepție finale fără obiecțiuni nu echivalează cu o recunoaștere implicită din partea beneficiarilor a faptului că pârâta nu s-a obligat prin contract la executarea lucrărilor exterioare, deoarece procesele-verbale de recepție finală s-au încheiat în considerarea predării unităților locative în mod individual și nu includeau recepția altor lucrări. În ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale (având printre altele și caracterele unei veritabile acțiuni pauliene) a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploiești și de introducere în cauză a SC N.A. SRL, instanța de fond a reținut că reclamanții au invocat nulitatea absolută parțială pentru cauză ilicită și imorală. Instanța a reținut că terenul ce face obiectul vânzării a fost înstrăinat ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de față, a notării litigiului în cartea funciară și reprezintă suprafața de teren ce se regăsește în oferta publică și în proiectul general de construire a Cartierul Rezidențial A., destinat executării lucrărilor exterioare constând în accese, terenuri de baschet, tenis, joacă pentru copii. Deși notarea litigiului în Cartea Funciară nu instituie o interdicție de înstrăinare, având doar efect de opozabilitate față de terți, totuși instanța a apreciat ca vânzarea-cumpărarea s-a făcut în dauna drepturilor creditorilor obligației de executare a lucrărilor exterioare, întrucât scopul mediat al vânzătorului a fost acela de a se sustrage executării obligațiilor contractuale, de îndată ce a luat cunoștință de existența procesului. Așadar‚ atât timp cât vânzarea-cumpărarea terenului a operat între două societăți comerciale ai căror administratori statutari au grad de rudenie, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată și a notării litigiului în CF, rezultă fără echivoc că scopul transmiterii dreptului de proprietate a fost acela de scoatere a bunului din patrimoniul vânzătorului, în vederea eludării obligației asumate prin contractele ferme ce au fost încheiate în considerarea ofertei publice. În privința capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor, instanța a luat act de încheierea de ședință din data de 15.04.2013, că reclamanții intenționează să stabilească valoarea acestora pe cale de executare silită, iar în ce privește cererea privind transmiterea branșamentului, instanța a reținut că toată rețeaua de apă și canalizare a fost predată către reclamantul P.A. în baza contractului nr. 78/07.12.2008, până la constituirea asociației de proprietari, iar în prezent, conform noilor dispoziții ale legii civile, s-a instituit o coproprietate forțată asupra instalațiilor de apă și canalizare conform art. 649 C. civ.; a respins cererea de chemare în garanție față de pârâtul N.C., fiind admisă acțiunea principală; în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, onorarii experți și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele SC N.A. SRL și SC S.C.P. SRL. În motivarea apelului SC N.A. SRL s-a arătat că suprafața de 1387 mp având nr. cadastral provizoriu 6173/7 a fost cumpărată de la SC S.C.P. SRL prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. Vânzarea s-a efectuat în considerarea faptului că SC N.A. SRL avea în vedere edificarea unor unități locative. Deși litigiul dintre SC S.C.P. SRL și reclamanții din prezenta cauză a fost notat în Cartea funciară, acesta nu instituia o interdicție de înstrăinare. Afirmația instanței de fond că vânzarea-cumpărarea s-a efectuat în scopul vânzătorului de a se sustrage obligațiilor contractuale nu are susținere, întrucât SC S.C.P. SRL nu are nici o obligație contractuală față de reclamanți în legătură cu suprafața de 1387 mp teren. Cererea de introducere în cauză a SC N.A. SRL a fost formulată la termenul din 10.12.2012 și printre reclamanții din cererea de introducere au apărut patru persoane: F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A., persoane care nu au calitatea de părți în această cauză. Aceste persoane nu au fost niciodată citate în cauză și totuși în practicaua și dispozitivul sentinței civile nr. 1662/2014 au apărut ca reclamanți. Judecata s-a făcut în lipsa unor „părți” nelegal citate. Sub aspectul motivării în fapt și drept, sentința este netemeinică și nelegală, nereușind să sublinieze concret care sunt cauzele de nulitate absolută și cum se susțin acestea. Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că acțiunea introdusă de reclamanți în constatarea nulității trebuia timbrată potrivit dispozițiunilor art. 2 alin. (1 1 ) din Legea nr. 146/1997, în sensul că valoarea taxei de timbru trebuie calculată la valoarea obiectului contractului a cărui nulitate s-a cerut, și nu la evaluarea provizorie făcută de reclamanți. Taxa de timbru pe care reclamanții ar fi trebuit să o achite era în cuantum de 1731 lei, și nu valoarea achitată de către aceștia, sub acest aspect acțiunea este netimbrată. În motivarea apelului propriu, pârâta SC S.C.P. SRL a arătat că sentința este anulabilă, întrucât judecata s-a făcut în lipsa unor părți nelegal citate. Deși nu sunt părți în cauză, după terminarea dezbaterilor, în încheierea din 07.04.2014, au apărut patru persoane ca reclamanți și anume: F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A., care nu apar în cererea introductivă și nici în precizarea acesteia efectuată de reclamanți la termenul din 16.01.2012, nu au fost citate niciodată în calitate de reclamanți, nu figurează nici în notificarea trimisă în vederea concilierii, de unde se poate deduce faptul că în privința acestora nu a fost îndeplinită această procedură obligatorie, nici cele două expertize efectuate în cauză nu i-a consemnat în calitate de părți, situație care nu poate duce decât la anularea hotărârii atacate. Apelanta a mai arătat că, având în vedere cadrul legal al procesului ca fiind circumscris în sfera răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 969, art. 973, art. 1074-1077 C. civ., temei de drept indicat de reclamanți în cerea de chemare în judecată, potrivit art. 969 C. civ., contractul este legea părților. Or, între SC S.C.P. SRL și reclamanții I.M.C., I.C.L., E.M., E.C.M. și SC P.I. SRL nu a existat niciodată vreo relație contractuală. Ca atare, aceștia nu puteau avea, în condițiile date, calitate procesuală activă. Instanța de fond a făcut o confuzie afirmând că, ulterior încheierii contractelor ferme, beneficiarii Ș.G., F.L.V., I.C. și I.D. au înstrăinat locuințele ce au făcut obiectul contractului acestora către reclamanții SC P.I. SRL, E.M. și E.C., I.M.C. și I.C.L., în condițiile transferului de proprietate asupra imobilelor prin contracte de vânzare-cumpărare subsecvente chiar dacă între noii cumpărători și pârâta SC S.C.P. SRL nu există raporturi juridice directe, totuși ei justifică calitatea procesuală activă, operând o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor. Apelanta a mai arătat că prin contractele ferme încheiate de SC S.C.P. SRL nu lasă loc la nici un fel de interpretare cu privire la faptul că obiectul acestora l-a reprezentat doar construirea caselor în perimetrele de teren cumpărate de fiecare beneficiar în parte și nicidecum construirea altor obiective în afara celor contractate. În toate contractele, la art. 2.1, pretins de reclamanți că ar fi fost încălcat, se prevede „construirea unei unități locative”, niciunde în cuprinsul contractelor nu se regăsește obligația SC S.C.P. SRL de a realiza pentru reclamanți în afara perimetrelor (curților) locuințelor lor - zone de agrement, terenuri de tenis, baschet, etc. De altfel, reclamanții au plătit efectiv doar casa de locuit și terenul aferent acesteia. La sfârșitul lucrărilor s-au încheiat Procese-verbale de recepție pe care părțile le-au semnat și în care nu s-a precizat că ar fi rămas lucrări contractate, plătite și neexecutate. Mai mult, nu există nici un înscris emanat de la SC S.C.P. SRL care să îndeplinească, juridic vorbind, caracterul unei așa-zise „oferte publice”. Instanța a invocat o astfel de „ofertă publică” fără ca ea să fi existat. Locuințele construite beneficiarilor de către SC S.C.P. SRL au avut la bază autorizațiile de construcție și proiectele de construcție puse la dispoziție de fiecare beneficiar în parte și contractele ferme de construcție cu anexele lor semnate de părți. Sub aspectul timbrării, a mai invocat apelanta că cererea introductivă trebuia timbrată în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Prin decizia civilă nr. 159 din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse apelurile declarate, ca nefondate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. au fost menționați greșit în hotărârea tacată ca fiind reclamanți, însă, o atare eroare se poate îndrepta potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Criticile din apeluri, referitoare la greșita timbrare a cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat că reclamanții au evaluat și au timbrat corespunzător cererea de chemare în judecată. S-a reținut și că reclamanții I.M.C. și I.C.L., E.M. și E.C.M. și SC P.I. SRL au calitate procesuală deoarece aceștia au cumpărat imobilele de la foștii proprietari P.A.V. și P.L.A., Ș.G., I.C. și I. care încheiaseră contracte ferme de construire, deoarece, prin aceste cumpărări a operat o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor – vânzătorii, întrucât drepturile dobândite de autor prin contracte încheiate cu alte persoane profită și succesorului cu titlu particular. Cu privire la celelalte critici din apel, s-a considerat corectă statuarea primei instanțe de fond, prin care s-a constatat că oferta publică lansată de inițiatorul proiectului, SC S.N. SRL, reflectată în documentația urbanistică întocmită la cererea acestuia, obligația de construire a fost preluată efectiv de SC S.C.P. SRL, care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Chiar dacă numai în contractele de construire încheiate de V.B.M. și V.B.V. și S.G. s-a prevăzut faptul că lucrările exterioare unității locative (accese, terenuri de tenis, baschet, joacă pentru copii) vor fi realizate de constructor în conformitate cu oferta făcută publică în baza proiectelor și autorizațiilor obținute ulterior, în mod întemeiat a reținut instanța că, în baza ofertei publice, toate unitățile locative fiind identificate în planul de situație din PUD-ul aprobat pentru ansamblul rezidențial transcris în oferta publică, beneficiarii au avut reprezentarea finalizării unei unități locative în Zona Rezidențială A., cu diferite amplasamente, în funcție de lot și beneficiar. Oferta publică, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, lansată sub denumirea Zona rezidențială A., constituită din documentația de urbanism aprobată în Consiliul Local al Municipiului Ploiești, planurile de situație, planșele desenate ale ansamblului imobiliar la finalul execuției, ofertele de publicitate imobiliară cuprinzând condițiile de contractare unei construcții în ansamblul imobiliar, conținea lucrările cu privire la care reclamanții au solicitat să fie obligată pârâta, cuprinde construcție birouri, 14 construcții locuințe, circulații comune, teren tenis, baschet, spații verzi, circulații auto și pietonale în folosință comună, iar condițiile de contractare a unei locuințe în zona rezidențială A. prevede terenul amenajat cu drumurile de acces. Față de oferta publică prezentată pentru ansamblul rezidențial, s-a constatat că aceasta a avut un impact major asupra luării de către reclamanți a hotărârii de a contracta o locuință într-un astfel de ansamblu rezidențial, determinând voința acestora în sensul cumpărării parcelelor de teren și construirii unităților locative în ansamblul rezidențial. Au fost respinse și criticile referitoare la modalitatea de soluționare a capătului acțiunii referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploiești, constatându-se că sentința este motivată în fapt și în drept. Prin acest contract, pârâta SC S.C.P. SRL, prin administrator statutar N.E., a înstrăinat terenul în suprafață de 1387 mp, cu număr cadastral provizoriu 6173/7, către cumpărătorul SC N.A. SRL, prin administrator N.B.A. Instanța a reținut în mod corect că notarea litigiului în Cartea Funciară nu instituia o interdicție de înstrăinare, având doar efect de opozabilitate față de terți. Însă, în condițiile în care acest teren, înstrăinat ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, este cel regăsit în oferta publică, în planurile de situație referitoare la construirea cartierului rezidențial A., reprezentând suprafața de teren destinată executării lucrărilor exterioare, astfel, în mod corect s-a constatat că vânzarea-cumpărarea s-a făcut în dauna drepturilor reclamanților, care au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea unor lucrări pe acest teren. S-a reiterat că vânzarea a fost făcută în vederea eludării obligației asumate prin contractele ferme ce au fost încheiate în considerarea ofertei publice. Cum cauza este condiție esențială pentru validitatea actului juridic, iar obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, în mod legal și temeinic instanța a constatat nulitatea absolută parțială, cu privire la suprafața de teren de 1387 mp, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploiești.

Împotriva acestei decizii au formulat recursuri SC S.C.P. SRL Ploiești și SC N.A. SRL Ploiești. 4.1.Prin recursul propriu, SC S.C.P. SRL Ploiești a solicitat casarea în totalitate a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. După expunerea istoricului cauzei și a contextului în care a luat naștere raportul juridic litigios din prezenta cauză și după expunerea modului în care judecata în apel a fost realizată, recurenta a arătat că problema timbrajului cererii de chemare în judecată nu a fost, în realitate, analizată. Potrivit cererii introductive așa cum a fost modificată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la executarea în natură a obligațiilor contractuale și a unor penalități de întârziere evaluând primul capăt al cererii la 40.000 lei, iar pe cel privind penalitățile la 5.000 lei, evaluare care a avut caracter provizoriu și care s-a realizat urmare faptului că la 6 ianuarie 2012 SC S.C.P. SRL Ploiești a invocat excepția netimbrării acțiunii. Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra timbrajului legal al cererii de chemare în judecată, iar în apel instanța a reținut exclusiv că cererea este timbrată potrivit legii, fără a face o analiză proprie a textelor incidente și a modului în care acestea au fost aplicate. Un al doilea motiv al recursului s-a referit la greșita abordare a problemei de drept referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților I.M.C., I.C.L., E.M., E.C.M. și SC P.I. SRL. Recurenta a arătat că acțiunea promovată este una în răspundere contractuală, fiind așadar esențial să se identifice raportul convențional juxstapus raportului de drept procesual analizat. Așa cum a arătat pe parcursul întregului litigiu, cele cinci persoane nu au avut nicio relație contrcatuală cu SC S.C.P. SRL Ploiești, chiar dacă aceștia au dobândit imobilele prin contracte de vânzare-cumpărare de la proprietarii anteriori și chiar dacă acești proprietari anteriori avuseseră contracte ferme încheiate cu pârâta-reclamantă. În aceste condiții instanța de apel, deși a reținut inexistența unor raporturi juridice directe între reclamanții arătați și SC S.C.P. SRL Ploiești, a continuat cu o concluzie lipsită de orice temei juridic, în sensul că aceștia au preluat drepturile contractuale ale autorilor lor vânzători. Nu s-a indicat nici care au fost autorii acestora, nici ce drepturi contractuale au avut în raportul cu SC S.C.P. SRL Ploiești și nici care a fost temeiul transmisiunii. Un al treilea motiv a recursului virează neregularitatea procedurii de citare a reclamanților F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. Recurenta a susținut constant că aceștia nu au fost citați niciodată pe tot parcursul procedurii în fața primei instanțe, însă aceasta a hotărât în dispozitivul sentinței și cu privire la drepturile acestor pretinși reclamanți, încălcând obligația de a respecta regulile procedurale incidente. În condițiile în care această problemă a fost sesizată pe calea apelului, recurenta a arătat că instanța de apel s-a mărginit în mod nelegal a arăta că în privința celor patru persoane s-a săvârșit o eroare materială care poate fi rectificată oricând, fără a sesiza însă că acestora li s-au constituit drepturi prin dispozitivul sentinței. O ultimă critică vizează interpretarea materialului probator, referitor la care recurenta a susținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel s-au aflat într-o gravă eroare, în măsura în care acestea au afirmat că Planul Urbanistic de detaliu și oferta publică lansată pentru construirea ansamblului rezidențial A. au fost întocmite de SC S.C.P. SRL Ploiești, aceasta fiind răspunzătoare de modalitatea executării proiectului. Analiza greșită a actelor juridice analizate a constat în aceea că Planul Urbanistic de Detaliu a fost inițiat de către SC S.N. SRL și P.A.V., reclamant în cauză, care la momentul întocmirii acestora erau proprietarii terenurilor din zonă. Niciodată, SC S.N. SRL nu a lansat o ofertă publică referitoare la construirea ansamblului rezidențial A., ci doar P.A.V. a lansat pliante și anunțuri publicitare. Din actele dosarului se reține fără îndoială că realizatorul Planului Urbanistic de Detaliu a fost o societate de arhitectură, SC A.A. SRL, care nu are nicio legătură cu SC S.N. SRL. Abia în anul 2006, SC S.N. SRL a vândut terenurile proprii către familia I. și SC S.C.P. SRL Ploiești, după ce anterior dezmembrase din proprietatea sa 1.490 mp din teren vândut în indiviziune ca drum de acces famililor F., C., I., N. și SC S.C.P. SRL Ploiești. La rândul lor, soții F., C. și N.A. cumpăraseră terenurile pentru edificarea locuinței de la P.A.V., în timp ce SC S.C.P. SRL Ploiești a cumpărat terenul propriu de la SC S.N. SRL, dar fără a prelua alte obligații ale acesteia rezultate din angajamente proprii de realizare a ansamblului rezidențial. SC S.C.P. SRL Ploiești a încheiat exclusiv contractele ferme pentru construirea caselor în perimetrele de teren ale fiecărui beneficiar în parte și nicidecum nu s-a angajat la construirea altor obiective, lucru care rezultă fără putință de tăgadă din analiza contractelor încheiate. S-a criticat și modalitatea în care s-a dat interpretare probelor administrate în cauză, mai exact expertizelor, cu privire la care instanța de apel nu a formulat un răspuns concret. 4.2.În recursul promovat SC N.A. SRL Ploiești s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au luat în examinare acțiunea pentru constatarea nulității absolute parțiale a contratului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/2011 la BNP L.M.L., fără ca acțiunea să fie legal timbrată, iar instanța sesizată cu această nelegalitate a omis analiza corespunzătoare a motivului de apel. S-a criticat și soluția de înmânare a contractului arătând că în realitate înscrierea în Cartea Funciară nu a semnificat interdicție de înstrăinare, astfel încât terenul putea fi vândut. Împotriva recursurilor intimații-reclamanți au formulat întâmpinare solicitând să se constate că acțiunea promovată a fost corect timbrată, că reclamanții contestați au calitate procesuală activă, deoarece sunt avânzi-cauză ai autorilor lor, iar din această perspectivă decizia este corectă și legală. În ceea ce privește motivul legat de nelegala citare a reclamanților F. și C., intimații au considerat că cele reținute de instanța de apel se încadrează într-o corectă interpretare și aplicare a legii, astfel că motivul de recurs este nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., intimații au arătat că în baza PUD-lui și a ofertei publice lansate de către pârâtă, precum și a contractelor de construire încheiate, aceasta și-a asumat obligații privind construirea unităților locative, branșamentelor la utilități și amenajări exterioare cum ar fi: căi de acces, instalații de iluminat exterior, trotuare cu protecție, terenuri de sport și spații de joacă, obligații pe care nu le-a mai îndeplinit și în legătură cu care a arătat ferm că nu are intenția îndeplinirii, cu atât mai mult cu cât a inițiat demersuri pentru schimbarea destinației terenurilor destinate zonelor de agrement. Pe cale de consecință, aceștia au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Intervenienta Ș.G. a depus note scrise solicitând respingerea recursurilor, iar în cadrul recursurilor părțile au consemnat înscrisuri.

Recursurile sunt fondate și au fost admise, concordant dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., iar decizia atacată cu recurs a fost casată, iar cauza trimisă pentru rejudecarea apelului. Pentru a răspunde recursurilor, Înalta Curtea apreciază necesar a reflecta succesiunea actelor de procedură ale reclamanților și intervenienților care au configurat, încă din fața primei instanțe, limitele în care litigiul trebuie soluționat, concordant dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză. Astfel, la 20.05.2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., O.M.F., O.D.Z., E.M., E.C.M., I.M.C., I.C.L. și SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.C.P. SRL Ploiești prin care se pretindea obligarea pârâtei la executarea în natură a contractelor de construire încheiate între reclamanți și pârâtă, sau autorizarea reclamanților la executarea contractelor pe cheltuiala pârâtei, plata penalităților de întârziere calculate la valoarea lucrărilor neexecutate și să fie obligată pârâta să nu schimbe destinația terenului destinat amenajării spațiului de agrement la execuția căruia s-a obligat, cu cheltuieli de judecată. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, art. 973 și art. 1074-1077 C. civ. din 1864. Valoarea aferentă capătului 1 și 3 al cererii de chemare în judecată a fost estimată prin precizările aduse de reclamanți acțiunii la 16 ianuarie 2012, iar, ulterior, asupra acelorași aspecte, acțiunea a fost precizată la 15 februarie 2012, astfel încât a rezultat că reclamanții estimează valoarea lucrărilor neexecutate la 35.000 lei, iar valoarea penalităților de întârziere la 5.000 lei. În aceeași ultimă precizare, în partea introductivă a cererii, pe lângă reclamanții care au sesizat instanța cu cererea de chemare în judecată sunt desemnați, tot în calitate de reclamanți, numiții F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. Ulterior, în toate actele de procedură ale reclamanților, aceștia sunt desemnați în aceeași calitate, deși instanța de fond nu a dat nicio calificare demersului procesual. La 17.09.2012, la dosar, Ș.G. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul SC P.I. SRL, iar această cerere a fost admisă în principiu la 12 octombrie 2012. Prin cererea consemnată la dosar la termenul de judecată din 12 octombrie 2012 reclamanții au solicitat, în temeiul art. 57 alin. (3), iar, ulterior, în temeiul art. 60-61 C. proc. civ., chemarea în judecată a SC N.A. SRL, iar pe această cale au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 la BNP L.M.L. pentru cauză ilicită și imorală. La termenul din 15.02.2013 reclamanții au formulat, în temeiul art. 60-61 C. proc. civ., chemare în judecată a numitului N.C. ca succesor al SC S.N. SRL. 5.1 Analizând, urmare celor evidențiate, recursul pârâtei SC S.C.P. SRL Ploiești, Înalta Curte formulează următoarele considerente: Critica netimbrării cererii de chemare în judecată formulată în fața instanței de apel a fost considerată nefondată, considerentele instanței fiind rezumate la concluzia că cererea de chemare în judecată a fost evaluată și timbrată. Deși este corectă critica recurentei referitoare la lipsa oricărei motivări juridice a acestui considerent, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte arată că acțiunea reclamanților era evaluabilă în bani, evaluare care a fost de altfel realizată de reclamanți la solicitarea instanței, potrivit celor deja prezentate. În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, cererea avea caracter taxabil, iar taxa de timbru datorată însuma, potrivit algoritmului de calcul stabilit prin lege, 1.761 lei. Această taxă a fost însă achitată de reclamanți, potrivit dovezilor de plată consemnate la dosar la filele 61-68, de unde rezultă o valoare totală a sumei plătite cu titlu de taxă judiciară de timbru de 2.000 lei. În aceste condiții, critica recurentei SC S.C.P. SRL Ploiești referitoare la greșita soluționare a timbrajului și lipsa sancționării cu nulitate a cererii de chemare în judecată este nefondată. Al doilea motiv al recursului dedus prin memoriul de recurs potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează necitarea la proces în fața primei instanțe a numiților F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. Înalta Curte arată că, după regimul nulității determinate de art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ., necitarea poate fi invocată numai în anumite limite procedurale și numai de către partea care, prin necitare, a suferit o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului viciat. Cum necitarea la proces a persoanelor indicate nu vatămă recurenta, această critică nu poate fi dedusă de către aceasta prin propriul recurs. Depășind însă aceste aspecte de ordin teoretic, Înalta Curte arată că, în mod esențial, critica din recurs deduce în fața instanței, prin invocarea necitării, încălcarea unei alte norme de procedură referitoare la reconfigurarea cadrului procesual, aceea a pronunțării hotărârii primei instanțe față de niște persoane care, neavând calitatea de reclamanți și nefiind chiar citați, au devenit, potrivit sentinței, titularii drepturilor stabilite prin dispozitiv. Din acest punct de vedere, modificarea cadrului procesual cu participarea unor terți care pretind aceleași drepturi față de pârât nu se poate face nici prin mecanismul permis de art. 132 C. proc. civ., cu atât mai puțin prin mijlocirea unei cereri cu caracter precizator, a cărei funcție procesuală este aceea a clarificării cererii inițiale. Prin urmare, lărgirea cadrului procesual prin admiterea participării în proces a terților care vin pe poziția reclamanților se poate face numai prin intervenție principală, act de procedură pe care numiții F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. nu l-au realizat. Lipsa acestei sesizări a generat, în planul hotărârii primei instanțe, un motiv de nulitate determinat de pronunțarea acesteia cu depășirea limitelor legalei sesizări și prin crearea, în patrimoniul celor menționați greșit ca reclamanți, a unui set de drepturi în contradictoriu cu pârâta SC S.C.P. SRL Ploiești care, astfel, suferă o vătămare care impune remediul nulității actului de procedură astfel pronunțat, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, din acest punct de vedere, este greșită rezolvarea dată de instanța de apel criticii cu același conținut, prin care arată că remediul încălcării este promovarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, iar aceasta presupune o greșită interpretare și aplicare a legii. În domeniul art. 281 C. proc. civ. intră numai erorile sau omisiunile cu privire la numele ori calitatea ori susținerile părților, erori de calcul sau alte asemenea greșeli și nu pot fi avute în vedere erori de judecată, cum ar fi atribuirea calității de parte unor persoane care au intervenit în proces cu încălcarea legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte arată că este fondat acest motiv de recurs, hotărârea criticată a curții de apel fiind dată cu aplicarea greșită a unei norme procedurale. Un al treilea motiv al recursului deduce greșita aplicare a legii în apel, referitor la modalitatea de soluționare a problemei calității procesuale active a numiților SC P.I. SRL, I.M.C., I.C.L., E.M. și E.C.M. Recurenta a arătat întemeiat că temeiul juridic al acțiunii, cauza acesteia, înțeleasă ca situație de fapt întemeiată juridic, o constituie răspunderea civilă contractuală, determinată de neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractele de construire încheiate cu reclamanții, contracte în care reclamanții aveau calitatea de beneficiari, iar pârâta de antreprenor, respectiv a obligațiilor de construire a amenajărilor exterioare clădirilor cu destinație de locuință, căi de acces, zonă de agrement, iluminat exterior, etc. Potrivit expunerilor detaliate în cererea de chemare în judecată, aceste contracte s-au reprezentat prin încheierea cu reclamanții, în mod individual, a unor convenții intitulate ”contract ferm” de construire a unor unități locative, așa cum acestea au fost identificate în ”obiectul contractului”. În planul procesului, verificarea calității procesuale active sau pasive se impune ca o necesitate, deoarece acestea reprezintă condiții ale acțiunii civile. Verificarea calității procesuale semnifică verificarea părților raportului juridic substanțial care trebuie să se regăsească simetric în raportul de drept procesual. În temeiul celor ce preced, Înalta Curte arată că în procesul care deduce analiza răspunderii civile contractuale părțile litigiului trebuie să fie aceleași cu părțile contractelor de contruire sau, în anumite condiții, cu avânzii-cauză ai părților. Din analiza actelor dosarului a rezultat în mod necontestat în fața instanțelor de fond că SC P.I. SRL, I.M.C., I.C.L., E.M. și E.C.M. nu au încheiat cu pârâta contracte ferme de construire a unităților locative, că aceste contracte au fost încheiate cu pârâta numai de proprietarii anteriori ai imobilelor. Mai exact, familia E.M. și C.M. a cumpărat la 31.03.2009 de la numiții P.A.V. și P.L.A. suprafața de teren de 268 mp în Str. L. FN, T59, A713/1, plus cota-indiviză de 1/32 din suprafața indiviză de 1490 mp situat în str. L. nr. 5A. Anterior aceste vănzări, la 03.07.2006, P.A.V. și P.L.A. încheiasesă cu SC S.C.P. SRL Ploiești contractul ferm de construire nr. 15. Similar, familia I.M.C. și C.L. a cumpărat la 07.03.2008 de la vânzătorii I.C. și I.D. imobilul situat în str. L. 5A teren cu construcție plus cota indiviză de 1/16 din drumul de acces de 1490 mp la aceeași adresă, iar anterior acestei vânzări, la 18.07.2006, I.C. și I.D. au încheiat cu SC S.C.P. SRL Ploiești contractul ferm nr.

În fine, SC P.I. SRL a cumpărat la 13.11.2009 de la Ș.I. și Ș.G. imobilul situat în Ploiești, Str. L. 5A compus din teren și contrucție, plus cota indiviză de 1/16 din terenul cu destinație de drum de acces în suprafață de 1490 mp, după ce, la 21.01.2006, vâzătorii încheiaseră un contract ferm cu pârâta, cu nr. 6. Reținând aceeași stare de fapt, instanța de apel a considerat, confirmând raționamentul primei instanțe, că deși între noii proprietari și pârâtă nu există raporturi contractuale directe, a operat o transmitere a drepturilor contractuale care le reveneau autorilor, deoarece drepturile dobândite de autor profită și succesorului cu titlu particular. Acest raționament a presupus însă o greșită aplicare a legii. În sens juridic, privit ca având-cauză - ca terț care, fără să fi participat la încheierea unui act juridic, suportă efectele acestuia - succesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândește un drept singular și care suportă consecințele actelor anterioare ale autorului său încheiate cu alte persoane, referitoare la acel drept. Din acest punct de vedere dreptul transmis familiilor E. și I. sau SC P.I. SRL este dreptul de proprietate asupra fiecăruia dintre imobilele vândute, iar cu privire la acest drept singular autorii nu încheiaseră anterior acte juridice opozabile succesorilor. Chiar dacă foștii proprietari încheiaseră anterior contracte de construire pe imobilele transmise prin vânzare, aceste contrate nu produc efecte față de succesori deoarece drepturile rezultate din contractele de construire nu sunt aceleași cu dreptul de proprietate transmis prin vânzare, chiar dacă se află într-o conexiune oarecare cu acesta. Așadar, singura modalitate de transmitere către cumpărători a efectelor contractelor de construire încheiate de autorii lor era cesiunea acestor contracte, efectuată în condițiile legii, operațiune care nu s-a încheiat. În atare condiții, reclamanții menționați nu au un raport contractual de construire cu SC S.C.P. SRL Ploiești și nici nu se pot prevala de efectele contractelor de construire ale autorilor lor, față de care sunt simpli terți. Or, în lumina relativității efectelor contractului consfințită prin art. 973 C. civ., nici SC S.C.P. SRL Ploiești nu este ținută de răspundere contractuală față de aceștia. Transpunând în plan procesual aceste concluzii, rezultă că reclamanții meționați nu au calitate procesuală activă în litigiul având cauza juridică întemeiată pe executarea contractelor de construire. Al treilea motiv al recursului vizează interpretarea greșită a actelor analizate, în sensul schimbării înțelesului vădit lămurit al acestora. Recurenta a susținut că Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) a fost inițiat de SC S.N. SRL împreună cu reclamantul P.A.V. care erau proprietarii terenurilor pe care cartierul A. urma a fi construit, dar și că societatea care a inițiat PUD-ul nu a lansat oferta publică de construire a ansambului rezidențial, aceasta aparținând numai persoanei fizice arătate. Faptul că o parte a terenurilor proprietatea SC S.N. SRL a fost vândută SC S.N. SRL nu face din societatea pârâtă continuatorul vânzătorului în ceea ce privește obligațiile asumate prin PUD, singurele obligații proprii ale societății recurente fiind cele asumate prin contractele ferme încheiate cu beneficiarii săi, iar răspunderea sa trebuie delimitată la efectele acestor contracte. Astfel, potrivit detaliilor oferite la art. 2 al contractelor ferme încheiate SC S.C.P. SRL și-a asumat numai obligația de a construi unitățile locative, iar nu de a realiza pentru reclamanți zonele de agrement. Iar aceste obligații au fost executate, așa cum rezultă din procesele-verbale de recepție a lucrărilor, în care nu s-a consemnat faptul că lucrările sunt incomplet realizate. Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat că oferta publică a fost lansată de inițiatorul proiectului SC S.N. SRL și a fost preluată de SC S.C.P. SRL care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin lansarea acestei oferte s-a creat o determinare majoră a reclamanților de a cumpăra în zonă terenurile pe care ansamblul rezidențial A. urma a fi edificat în condițiile prezentate în ofertă. Pentru a răspunde motivului de recurs referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea înțelesului lămurit al acestuia, se impune a identifica, pe de o parte, actul juridic supus interpretării, iar, pe de altă parte, rezultatul dat prin interpretarea acestuia de instanța de judecată, pentru a stabili dacă raționamentul aplicat a fost de natură să aducă atingere voinței părților și efectului clar al convenției prefigurat de aceasta. Or, examenul realizat de instanța de apel nu permite analiza motivului de recurs pe criteriile arătate. Aprecierea globală realizată în apel referitoare la faptul că SC S.C.P. SRL este continuatoarea obligațiilor generate prin PUD ale SC S.N. SRL fără identificarea actului care să refere o asemenea transmisiune sau a modalității în care o asemenea concluzie a fost dedusă, alături de împrejurarea că nu se poate stabili dacă, în apel, instanța a avut în vedere pentru angajarea răspunderii pârâtei numai contractele de construire sau și alte acte exterioare acestora, că nu a stabilit limitele obligației angajate de SC S.C.P. SRL potrivit autorizațiilor de construire, a anexelor contractelor specificate în acestea, nu permite instanței de recurs analiza modului în care actele juridice deduse judecății au fost analizate și interpretate. Înalta Curte apreciază în contextul dat că, independent de împrejurarea că acțiunea a demarat cu pluralitate de reclamanți, instanțele de fond aveau datoria a identifica, în cadrul analizei răspunderii civile contractuale, relația contractuală particulară a fiecărui reclamant cu pârâta pentru a putea determina limitele răspunderii acesteia. Din această perspectivă, critica din recurs este fondată deoarece, în lipsa unor determinări concrete, recurenta poate afirma că o apreciere generală asupra actelor juridice aduse de părți în cauză a avut ca rezultat o interpretare greșită a acestora. Instanța de recurs arată suplimentar că motivarea deciziei din apel nu corespunde unei analize exhaustive a materialului probator administrat, de natură să stabilească situația de fapt reținută și considerată de această instanță la pronunțarea deciziei. De aceea, pentru toate considerentele arătate în această decizie, recursul pârâtei SC S.C.P. SRL a fost admis cu consecința casării deciziei atacate. 5.2. Trecând la analiza recursului declarat de SC N.A. SRL, Înalta Curte reține că un prim motiv al acestuia vizează lipsa analizei motivului apelului declarat de această parte referitor la nelegala timbrare a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/2011 la BNP L.M.L. Această critică este fondată. Deși SC N.A. SRL a invocat acest motiv de apel, în examinarea acestuia instanța a omis să prezinte considerentele care au determinat respingerea sa ca nefondat. Din acest punct de vedere, instanța de apel avea îndatorirea a lămuri caracterul taxabil al cererii potrivit dispozițiilor legale incidente, urmată de verificarea îndeplinirii obligației de a timbra a reclamanților. De aceea, deși motivul de recurs a fost invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., lipsa considerentelor instanței de apel asupra acestei probleme echivalează cu o nemotivare și are efectul lipsei analizei apelului în aceste limite. Al doilea motiv al recursului vizează greșita aplicare a legii cu argumentul că aceasta a constat în aprecierea greșită a efectului notării litigiului xx61/105/2011 în cartea funciară, notare care nu avea natura unei interdicții de înstrăinare, ci doar a uneia referitoare la publicitate. Acest motiv de recus nu este fondat. Instanța de apel a dat o semnificație corectă efectului notării litigiului în cartea funciară și nu a apreciat că motivul de nulitate își trage greutatea din această împrejurare, ci s-a fondat pe cauza ilicită a contractului. Cu toate acestea, în limita primului motiv al recursului, Înalta Curte a admis recursul declarat de SC N.A. SRL. Astfel, în temeiul tuturor considerentelor arătate în această decizie, recursurile promovate au fost admise, iar decizia atacată casată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor, potrivit art. 312 alin. (2)-(3) și (5) C. proc. civ., în rejudecare, urmând a fi avute în vedre și aspectele de drept dezlegate prin această hotârâre.