ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1470/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1470/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra contestației de

față:

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

174/F din data de 12 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015), în baza art. 585

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a

pedepselor formulata de condamnatul Z.A.R.

A fost

descomtopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia

penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și

repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

-

pedeapsa de 2 ani închisoare și

pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicate pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (2)

C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 dfn O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin.

(1) C. proc. pen.,

- pedeapsa de

4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31

alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396

alin. (1) C. proc. pen.

-

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr.

43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

-

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din

O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

A fost

descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen. anterior, aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 18 din 10

februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr.

168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repune în individualitatea

lor următoarele pedepse componente:

-

pedeapsa de 5 ani închisoare și

pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior.

-

pedeapsa de 4 ani închisoare Și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen. anterior aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257

alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art.

36 alin. (2) C. pen. anterior s-a dispus contopirea

tuturor pedepselor cu închisoarea

sus-menționate astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, dispunându-se

ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe

care o sporește cu 6 luni închisoare, în final petentul condamnat având de

executat pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.

36 alin. (1) și art. 35 alin. (1) a fost menținută pe lângă pedeapsa principală

stabilită prin prezenta hotărâre, pedeapsa complementară cea mai grea a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita

profesia de avocat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale

aplicată prin sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel

Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a înaltei

Curți de Casație și Justiție.

I-au fost

interzise petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

anterior.

În baza art.

36 alin. (3) C. pen. anterior și art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din

pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentință perioada considerată

executată din data de 23 aprilie 2010 până la data de 25 noiembrie 2010, precum

și din data de 13 iunie 2014 lăzi.

S-a

dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 22/2012 din

11 iunie 2014 al Curții de Apel Brașov și nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al

Curții de Apel București, secția a II-a, penală, și dispune emiterea unui nou

mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I, penală, sub nr.

5376/2/2015, petentul condamnat Z.A.R. a solicitat contopirea pedepselor pe

care le are de executat

În

vederea soluționării cererii instanța a solicitat copiile sentințelor penale cu

privire la care se solicită contopirea pedepselor, referate cu privire la data

rămânerii definitive, situația executării pedepsei, copiile mandatelor de

executare a pedepsei închisorii precum și fișa de cazier a petentului.

S-au

depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: mandatele de executare a

pedepsei închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curții de Apel Brașov și

nr. 18/2014 din 05 iunie 2015 al Curții de Apel București, secția a II-a,

penală,

sentința penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția

a II-a, penală, sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel

Brașov.

Analizând

actele

și lucrările

dosarului, instanța ce fond a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 12 din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a,

penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, petentul Z.A.R. a fost condamnat la o pedeapsa de

2 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicate

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la

art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și

art. 396 alin. (1) C. proc. pen., la o pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior

raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.,

la o pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. Și la o pedeapsa de 1 an

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și

art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul

art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior au fost

contopite toate aceste pedepse, petentul având de executat pedeapsa cea mai

grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza

acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.

18/2014 din 05 iunie 2015 al Curții de Apel București, secția a II-a, penală.

Prin

sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov,

definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, petentul Z.A.R. a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani

închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior

aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. anterior Și la o pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa

complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000.

În

temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior

au fost contopite toate aceste pedepse, petentul având de executat pedeapsa cea

mai

grea de 5 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Și

lit. c) C. pen. anterior

În baza

acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.

22/2012 din 11 iunie 2014 al Curții de Apel Brașov.

Instanța

de fond a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin

sentințele penale nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov și nr.

12 din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, sunt

concurente, fiind săvârșite de acesta înainte să fi fost condamnat definitiv

pentru vreuna din ele.

Pentru

aceste motive, instanța, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a

apreciat că este fondată contestația formulată de condamnatul Z.A.R. și a admis

cererea de contopire a pedepselor.

În ceea ce

privește legea aplicabilă concursului de infracțiuni, s-a apreciat că dispozițiile

C. pen. anterior sunt mai favorabile având în vedere tratamentul sancționator

reglementat de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, ce nu presupune

aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu, spre deosebire de art. 39 alin.

(1) lit. b) C. pen. ce impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o

treime din restul pedepselor care nu se execută.

Față de cele

sus-expuse, instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., aplicată petentului condamnat prin sentința penală nr. 12 din 10

ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a, penală, definitivă

prin Decizia penală nr. 209/A din 05 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și va repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

-

pedeapsa de 2 ani închisoare și

pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicate pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în varianta

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin.

(1) C. proc. pen.,

- pedeapsa de

4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31

alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396

alin. (1) C. proc. pen.

- pedeapsa de

1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin.

(1) și (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art.

396 alin. (1) C. proc. pen.

-

pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din

O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

De

asemenea, a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

și lit. c) C. pen. anterior, aplicată petentului condamnat prin sentința penală

nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia

penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va

repune în individualitatea lor următoarele pedepse componente:

-

pedeapsa de 5 ani închisoare și

pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior aplicate pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior.

- pedeapsa de

4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior

aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art.

36 alin. (2) C. pen. au fost contopite

toate

pedepsele cu închisoarea sus-menționate astfel cum au fost repuse în

individualitatea lor, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa cea mai

grea de 5 ani închisoare pe care o va spori cu 6 luni închisoare, în final

petentul condamnat având de executat pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni

închisoare.

Cu privire la

sporul de 6 luni închisoare aplicat, instanța de fomd a considerat că acesta

apare ca fiind necesar având în vedere perseverența infracțională a petentului,

care în decursul unei perioade de timp de aproximativ 2 ani a săvârșit nu mai

puțin de 6 infracțiuni intenționate de corupție și de falsuri. Instanța

consideră că sporul este necesar, având în vedere că acesta reprezintă parte

din pedepsele care nu se vor executa ca urmare a aplicării regulilor de la

concursul de infracțiuni.

Prima instanță

a avut în vedre că, față de numărul infracțiunilor comise, neaplicarea în cauză

a unui spor ar reprezenta un semn de nepedepsire față de inculpat, care ar fi

sancționat doar pentru pedeapsa cea mai grea. Totodată rolul sancționator și

educator al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. de la 1969 nu ar putea fi

atins în totalitate, în lipsa unui spor de pedeapsă în sarcina inculpatului,

față de perseverența infracțională de care acesta a dat dovadă.

În baza

art. 36 alin. (1) și art. 35 alin. (1) s-a apreciat că se impune menținerea, pe

lângă pedeapsa principală stabilită prin prezenta hotărâre, pedeapsa

complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, respectiv

dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a

exercita profesia de avocat, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale aplicată prin sentința penală nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții

de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a

Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În ceea

ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că, față de

gravitatea infracțiunilor comise, pericolul concret ridicat al acestora,

persistența infracțională a inculpatului, cât și jurisprudența C.E.D.O., cauza

Hirst Contra Marii Britanii, infracțiunile săvârșite de inculpat creează față

de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorității

sau funcții elective publice, dar și a dreptului de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și

lit. b) C. pen. 1969, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe

perioada executării pedepsei în condițiile și pe durata stabilite de art. 71 C.

pen. 1969. Instanța nu va interzice inculpatului dreptul electoral de a alege

deoarece faptele săvârșite de acesta nu au o conotație electorală. De asemenea,

în ceea ce privește drepturile prev. de art. 64 lit. c) C. pen. 1969 instanța

nu consideră că există în cauză motive speciale de interzicere a acestora,

numai circumstanțele speciale faptice și personale putând duce la această

interdicție, ea nemtervenind automat, după cum reține și C.E.D.O. în cauza

Sabou și Pârcălab împotriva României.

În baza art.

36 alin. (3) C. pen. anterior și art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din

pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentință perioada considerată

executată din data de 23 aprilie 2010 până la data de 25 noiembrie 2010, precum

și din data de 13 iunie 2014 lăzi.

Totodată,

instanța de fond a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei

închisorii nr. 22/2012 din 11 iunie 2014 al Curții de Apel Brașov și nr.

18/2014 din 05 iunie 2015 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și

va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel condamnatul Z.A.R., solicitând admiterea căii

de atac exercitate, desființarea sentinței atacate și în rejudecare,

înlăturarea sporului de 6 luni aplicat nejustificat de instanța de fond.

Examinând

contestația în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată că acesta este

nefondată, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:

Înalta Curte

reține că, în operațiunea de contopire a pedepselor pentru fapte concurente,

instanța are facultatea de a aplica un spor corespunzător gradului de

periculozitate socială prezentat de condamnat, precum și în raport cu

necesitatea asigurării îndeplinirii cerințelor art. 52 C. pen. anterior,

referitoare la scopul pedepsei.

Legislația

penală română nu a adoptat principiul cumulului aritmetic al pedepselor și, în

consecință, singura limitare a sporului este nedepășirea acestui cumul,

respectiv a însumării pedepselor aplicate, conform art. 34 alin. ultim. C. pen.

anterior

Cu toate

acestea, potrivit normelor generale de individualizare, instanța este obligată

să aprecieze fiecare element al pedepselor ce urmează a fi contopite și să aibă

în vedere ca sporul acordat să nu apară ca o sancțiune distinctă, ci ca o

materializare

a necesității unui plus de severitate, determinată de stăruința infracțională a

condamnatului.

Pedeapsa

și implicit sporul de contopire nu trebuie să fie percepute de condamnat ca o

răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ele trebuie să trezească

rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final, la redarea lui societății.

Pedeapsa poate

fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a

omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o

conduită compatibilă cu interesele societății.

Pe de altă

parte, instanțele sesizate cu judecarea cererilor de contopire nu trebuie să

încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale a căror contopire s-a

solicitat, cu privire la cuantumul condamnărilor ori al sporurilor de pedeapsă

stabilite.

Rolul lor se

limitează doar la a constata posibilitatea aplicării regulilor privind

contopirea pedepselor, în caz de concurs, recidivă, revocare, liberare

condiționată etc. și a le da eficiență, fără a crea prin aceasta o situație mai

favorabilă inculpatului, prin diminuarea cuantumurilor pedepselor ori a

sporurilor deja stabilite prin hotărâri definitive.

A admite

contrariul ar însemna să se pună la îndemâna condamnaților o cale de atac

neprevăzută în legea procesuală penală privind legalitatea ori temeinicia unor

hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat.

Dimpotrivă,

instanțele, pornind de la sporurile deja stabilite, au datoria de a aprecia

dacă în urma contopirii, acestea mai sunt satisfăcătoare sau se impune

majorarea lor în condițiile legii.

Cu privire la

sporul de pedeapsă, de 6 luni închisoare, aplicat contestatorului condamnat de

prima instanță pentru infracțiuni concurente, înalta Curte constată că, în

cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai

pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită

până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate

adăuga un spor de până la 5 ani.

Pe de altă

parte, potrivit art. 36 C. pen., dacă persoana condamnată definitiv este

judecată ulterior pentru o infracțiune concurentă se aplică dispozițiile art.

34 și 35 C. pen.

Alin. (2) al

aceluiași articol statuează că, dispozițiile art. 34 și 35 C. pen. se aplică și

în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se

constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o

infracțiune concurentă.

Raportând

cauzei aceste considerații teoretice, se constată că în mod corect instanța de

fond, verificând situația juridică a contestatorului condamnat în raport de

actele și lucrările dosarului, a procedat la contopirea pedepselor la care a

fost condamnat prin hotărârile judecătorești atașate la dosar, iar la pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare, s-a apreciat în mod justificat că se

impune

aplicarea unui spor de 6 luni închisoare, care este necesar având în vedere

perseverența infracțională a condamnatului, care în decursul unei perioade de

timp de aproximativ 2 ani a săvârșit nu mai puțin de 6 infracțiuni intenționate

de corupție și de falsuri.

Totodată,

instanța de fond în mod justificat a avut în vedre că sporul de pedeapsă este

necesar, având în vedere că acesta reprezintă parte din pedepsele care nu se

vor executa ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni.

Așadar se

constată că în cauză nu există temeiuri pentru înlăturarea sporului de 6 luni

închisoare aplicat condamnatului contestaor, Z.A.R. de instanța de fond,

apreciindu-se că este nefondată contestația formulată de acesta.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de

condamnatul Z.A.R. împotriva sentinței penale nr. 174/F din data de 12

octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015).

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la

plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația formulată de condamnatul Z.A.R. împotriva sentinței

penale nr. 174/F din data de 12 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 5376/2/2015 (nr. 3133/2015).

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțarăm

ședință publică, azi 4 noiembrie 2015