ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 374/2015

Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 44242/3/2010, reclamanta R.B. Gmbh, contradictoriu cu pârâtele SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL, în temeiul dispozițiilor Legii nr. nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, cu modificările aduse prin Legea nr. 66/2010, Regulamentului U.E. nr. 207/2009 privind mărcile comunitare, art. 14 și 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va. pronunța, să fie obligate pârâtele: să înceteze imediat comercializarea, producția, ambalarea, transportul, importul, exportul și/sau utilizarea în cursul comercializării a produselor etichetate R., care imită în mod fraudulos culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B.

GmbH sau a altor produse care imită în mod ilegal mărcile R.B. Gmbh; să înceteze imediat orice formă de publicitate sau promovare a produselor etichetate R. care imită în mod fraudulos culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B. Gmbh sau alte produse care imită în mod ilegal mărcile R.B. Gmbh; să retragă imediat de pe piață toate produsele etichetate R. care imită în mod fraudulos culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B. GmbH sau orice alte produse care imită în mod ilegal mărcile R.B.; să distrugă toate ambalajele, orice materiale publicitare, ceea ce include și ștergerea tuturor referirilor de pe sîturiie web controlate de pârâte a produselor etichetate R. care imita în mod fraudulos culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B.

Gmbh sau a altor produse care imită în mod ilegal mărcile R.B.; să plătească reclamantei R.B. Gmbh o despăgubire cu titlu de daune materiale și morale cauzate ca urmare a încălcării mărcilor reclamantei, estimate provizoriu la 10.000 euro. În drept, au fost invocate Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 66/2010, Regulamentul U.E. nr. 207/2009 privind marca comunitară, art. 34 și 16 din O.U.G, nr. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Prin cererea reconvenționaiă depusă la data de 06 decembrie 2010, pârâții au solicitat anularea mărcii internaționale cu desemnare U.E. aparținând reclamantei-pârâte R.B.; obligarea reclamantei-pârâte R.B.

la plata de daune morale evaluate provizoriu la suma de 50.000 R.G.N. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și 119 C. proc. civ., 998-999 C. civ., Legea nr. 84/1998, Regulamentul U.E. nr. 207/2009, precum și orice alte texte legale aplicabile, inclusiv cele invocate prin prezenta întâmpinare și cerere reconvențională. La termenul din 17 februarie 2011 instanța a pus în discuția părților excepțiile inadmisibilității acțiunii și necompetenței generale a instanțelor de judecată, invocate de pârâte, excepții care au fost respinse cu motivarea din încheierea de ședință de ia acea dată. Prin sentința civilă nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenționaiă.

Pârâtele reclamante SC SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL, au formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 2086 din data de 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București solicitând instanței ca, în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. să admită cererea de completare și să se pronunțe asupra cererii de obligare a reclamantei - pârâte reconvenționaîe R.B. la plata, către pârâtele reclamante, a cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor depuse în acest sens ia dosarul cauzei la data de 10 noiembrie 2011. În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1410 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 44242/3/2012, formulată de pârâtele reclamante SC E.F.

SA și SC T.G.I.E. SRL S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011, în sensul că s-a respins cererea pârâtelor reclamante SC SC E.F. SA, și SC T.G.I.E. SRL de obligare a reclamantei pârâte R.B. Gmbh la piața cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva acestor sentințe au formulat apel apelanta-reclamantă R.B. Gmbh și apeiantele-pârâte S.C, SC E.F. SA S.A. și SC T.G.I.E. SRL. Prin apelul formulat împotriva sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 2011, apelanta-reclamantă-pârâtă a solicitat admiterea apeiului, schimbarea în parte a sentinței atacată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, sa se mențină sentința în ceea ce privește soluția respingerii cererii reconvenționale formulată de intimateie-pârâte-reclarnante, cu înlocuirea considerentelor privind reținerea caracterului siab distinctiv (inerent) al mărcii internaționale aparținând apelantei-reclamante.

Apeiantele-pârâte au formulat cerere de aderare Ia apelul formulat de apelanta reclamantă solicitând admiterea cererii de aderare la apel cu consecința modificării sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 și a încheierii pronunțate de Tribunalul București în prezentul dosar pe data de 24 februarie 2011 în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii formulate de R.B. Gmbh. Prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011. și a sentinței 1410 din 28 iunie 2012, apeiantele-pârâte au solicitat admiterea apelului împotriva sentințelor menționate și să se modifice aceste sentințe, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum aceasta a fost formulată, cu consecința anulării mărcii internaționale cu desemnare U.E., al cărei titular este pârâta reconvenționala R.B.

Gmbh, a obligării pârâtei reconvenționale la plata către reclamantele reconvenționale a daunelor morale evaluate la suma de 50.000 de lei și a obligării intimatei R.B. Gmbh la plata cheltuielilor de judecată solicitate în fața primei instanțe, menținând hotărârea primei instanțe în ceea ce privește soluția de respingere în totalitate a cererii principale. Prin Decizia civilă nr. 223/A din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale au fost respinse apelurile formulate de apelanta-reclamantă R.B. Gmbh, și de apelanții-pârâți SC SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 și a încheierii de ședință din 24 februarie 2011, ca nefondate.

A fost admis apelul formulat de apeiantele-pârâte SC SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL împotriva sentinței nr. 1410 din 28 iunie 2012. A fost schimbată în tot sentința apelată, A fost obligat reclamantul să achite pârâtei SC SC E.F. SA 22.490 lei cheltuieli de judecată parțiale și pârâtei SC T.G.I.E. SRL, 10.657 lei cheltuieli de judecată parțiale. Au fost respins cererile părților de obligare la cheltuieli de judecată ca neîntemeiate. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. În ceea ce privește apelul formulat de apelanta-reclamantă R.B. Gmbh împotriva seminței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011, s-a reținut că obiectul acțiunii principale îl constituie contrafacerea reclamată de apelanta reclamantă a mărcilor sale comunitare figurative C.T.M.

și C.T.M., precum și a mărcii sale internaționale figurative I.R. de către apelantele-pârâte ca urmare a utilizării de către acestea a combinației de culori albastru-argintiu în proporții de aprox. 50/50% pentru produse identice (băuturi energizante) pe ambalajele produselor comercializate de acestea din urmă, și anume, a produselor energizante R., apelantele pârâte afirmând în apărare că utilizează marca națională (R.) și marca comunitara C.T.M. înregistrate de SC I. SRL în baza unui drept de folosință acordat de acesta din urmă, în calitate de titular al modelelor comunitare și titular al mărcii naționale R., și al mărcii europene R. Curtea de apel a reținut, în analiza primului motiv de apel formulat, că tribunalul a analizat în cauză conflictul dintre cele trei mărci anterioare invocate de aceasta și semnul folosit de apelantele pârâte pe ambalajele produselor comercializate de acestea.

Tribunalul a analizat riscul de confuzie între mărcile invocate de apelanta reclamantă și semnele folosite de apelanții pârâți în raport de impresia de ansamblu ce rezultă din analiza similitudinii semnelor în conflict, examinând amănunțit mărcile invocate de apelata reclamantă sub aspect vizual, chiar dacă a inclus în cuprinsul considerentelor sale și analiza riscului de confuzie determinat de lipsa similitudinii fonetice și conceptuale datorat modului concret de comercializare a produselor vizate de aceste mărci, în condițiile în care prezenta acțiune este o acțiune în contrafacere și în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată apelanta face numeroase referiri la ambalajele produselor sale comercializate vizate de mărcile sale combinate și verbale, conținând elementul verbal R.B.

și cei doi tăurași roșii cu un soare galben pe care o susține și prin probe referitoare la aceleași mărci. În acest sens, este de reținut că tribunalul a avut în vedere însă într-o analiză extinsă, în raport de faptul că a fost investită cu o acțiune în contrafacere și prin urmare Iară a încălca principiul disponibilității, cum fără temei se susține, nu doar mărcile invocate de apelantă, (și care fiind mărci figurative constau într-adevăr doar în reprezentarea culorilor albastru și argintiu, fiind constituite C.T.M. din culorile albastru și argintiu juxtapuse ce se regăsesc într-o proporție de 50%-50% iar mărcile C.T.M.

și I.R., mărci figurative ce prezintă cele două culori, separate de linii diagonale și orizontale) ci, și modul în care mărcile apelantei reclamante sunt utilizate uzual pe ambalajele produselor sale, adică însoțite de elementul verbal „R.B., și de elementul grafic constând în cei doi tauri și un soare de culoare roșie-galbenă, în condițiile în care după cum s-a reținut mai sus, probele administrate de apelanta reclamantă se refereau la acel mod de utilizare a mărcilor invocate în acțiune, după cum se va expune în cele ce preced, Curtea de apel a apreciat nefondate și cel de -al doilea și al patrulea motiv de ape! prin care apelanta susține că tribunalul a reținut greșit lipsa similarității dintre mărcile anterioare invocate și semnele folosite de apelantele pârâte și inexistența riscului de confuzie, incluzând șt riscul de asociere.

Fiind vorba de un conflict dintre mărcile anterioare ale apelantei reclamante cu caracter abstract/figurativ și semnul combinat utilizat de apelantele pârâte pe ambalajele produselor sale R., se cuvenea ca instanța să evalueze pretinsa similaritate a acestora sub aspect vizual, însă Tribunalul a realizat, contrar susținerilor nefondate ale apelantei reclamante, o corectă analiză a acestora din acest punct, de vedere, reținând în mod just lipsa similarității semnelor în conflict cu aplicarea corectă a principiilor consacrate în doctrina și jurisprudența europeană (cazul nr. C-39-97 Canon E.C.R. nr. 1-5507), conform cărora analiza riscului de confuzie din punct de vedere al similarității (vizuale, fonetice și conceptuale) a mărcilor în conflict se face global și trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu asupra mărcilor având în vedere elementele lor dominante și distinctive.

Potrivit principiilor jurisprudenței constante în materia mărcilor, similaritatea mărcilor se analizează în strânsă legătură cu riscul de confuzie și se concluzionează în sensul existenței unui risc de confuzie între două mărci când publicul vizat poate crede că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi între care există legături economice (hotărârea din 29 septembrie 1998 a O.U.E. în cauza nr. C-39/97 Canon).

Totodată, potrivit acestei jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat global potrivit percepției pe care publicul pertinent o are asupra semnelor și produselor sau serviciilor în cauză și ținând cont de toți factorii relevanți în cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau serviciilor desemnate, astfel că un grad mai mare de similaritate între produsele/ serviciile relevante poate fi compensat de un grad mai mic de similaritate a semnelor comparate este mic și invers, existența unui grad mal mare de similaritate între mărcile analizate poate fi acceptat în situația în care există un grad mai mic de similaritate între produsele/ serviciile relevante (hotărârea C.J.U.E.

din 9 iulie 2003 din cauza nr. T-162/2001 din cauza Giorgio Beverly Hills parag. 29-33). Potrivit orientării jurisprudențiale constante a C.J.U.E., (Decizia C.J.U.E. din 22 iunie 1999, nr. C-342/97, Lloyd Schuhfabrik, parag. 26, 27) trebuie avut în vedere faptul că consumatorul mediu are foarte rar ocazia să facă o comparare directă între diferite mărci, fiind nevoit să facă comparația acestora pe baza imaginii imperfecte pe care acesta a reținut-o, iar nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria produselor sau serviciilor în discuție, astfel că similaritatea semnelor în conflict va fi reținută de către consumatori mult mai ușor decât diferențele existente între aceste semne (Decizia C.J.U.E.

din 4 mai 2005, Cauza nr. T-22/04, (West vs. Westlife). Pentru aprecierea riscului de confuzie, în ceea ce privește similitudinea vizuala, fonetică și conceptuală a semnelor aflate în conflict, analiza trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de cele două mărci, ținând cont de elementele distinctive și dominante. Aceste elemente nu trebuie examinate separat, succesiv, ci împreună, pentru a se determina impresia de ansamblu cu privire la mărci. Elementele verbale aîe semnelor comparate trebuie a fi avute în vedere împreună.

Totodată, potrivit jurisprudenței, mărcile cu un caracter distinctiv ridicat, fie intrinsec, fie din cauza reputației acestora pe piață, se bucură de o protecție mai extinsă față de mărcile al căror caracter distinctiv este mai redus iar caracterul distinctiv al mărcii anterioare și, în special reputația acesteia trebuie să fie luate în considerare atunci când se stabilește dacă similaritatea dintre produse și servicii este suficientă pentru a da naștere la riscul de confuzie, astfel cum s-a statuat prin hotărârea C.J.U.E.

din 29 septembrie 1998 din cauza nr. C-39/97 Canon Kabushiki Kaisha v Metro-Goldwyn-Mayer Inc (1998). Prima instanță, făcând aplicarea principiilor jurisprudențiale de mai sus, a analizat mărcile aflate în conflict (inclusiv marca apelantei reclamante I.R., care din punct de vedere grafic, și anume a reprezentării culorilor, proporțiilor și formei este identică cu marca comunitară C.T.M.) și a constat ca sub aspect vizual, mărcile supuse analizei sunt diferite, neexistând niciun risc de confuzie între acestea deoarece semnul folosit de pârâtă este o marcă individuală combinată, compusă dintr-un element verbal și unul grafic, elementul verbal, R., reprezintă o juxtapunere între denumirea orașului Rieni, unde este sediul fabricii SC E.F.

SA și cuvântul din limba engleză "energy", care înseamnă energie, iar elementul figurativ constă într-o formă stilizată a logoului „RI„. A mai reținut tribunalul că din punct de vedere vizual, mărcile/semnele supuse analizei sunt diferite, neexistând niciun risc de confuzie între acestea deoarece mărcile R.B. se caracterizează prin următoarele elemente: culorile protejate, albastru și argintiu, sunt alăturate, respectiv sunt aranjate sub forma unui trapez, înîr-un procent de 50%-50% în fiecare combinație, că în cazul băuturilor energizante R. la doză, grafica este alcătuită din culoarea naturală a aluminiului, imprimată cu albastru plin opac P. C, culorile succedându-se pe verticală, granița dintre cele două culori nefiind clar definită, ci prezentându-se sub forma unui degrade-un model abstract.

În ceea ce privește culorile protejate, instanța a reținut că mărcile reclamantei revendică culoarea albastru transparent (cod pantone nr. 2747 C), în timp ce culorile mărcii R. sunt albastru opac (cod pantone nr. 2736 C) și roșu (cod pantone nr. 485 C), și că ceea ce a reținut consumatorul mediu, avizat, de băuturi energizante este elementul dominant al mărcilor, în cazul mărcilor reclamantei astfel cum sunt ele aplicate pe ambalaje și cum sunt ele de fapt folosite-denumirea R.B. și elementul figurativ constând în doi tauri și un soare de culoare roșie-galbenă, poziționat central pe ambalaj, iar acesta nu va alege produsele orientându-se după culorile albastru argintiu de pe arnhaiaj. De asemenea, elementul dominant al semnului pârâtei constă în denumirea R. și elementul figurativ abstract poziționat în partea superioară a ambalajului.

Curtea de apel a constatat că analizând similitudinea vizuală a semnelor aflate în conflict în raport de impresia de ansamblu produsă de cele două semne și ținând cont de elementele distinctive și dominante, elemente examinate împreună iar nu separat și succesiv cura de fapt solicită apelanta reclamantă, semnele în conflict nu sunt similare. în acest sens, mărcile R.B. reprezentate prin culorile protejate, albastru și argintiu, alăturate în cazul mărcii C.T.M., respectiv prin culorile menționate aranjate distinct, sub forma unui trapez în cazul mărcilor C.T.M.

și I.R., separat oblic din punctul de vedere al culorilor demarcate, într-un procent de 50%-50% în fiecare marcă diferă de semnul folosit de pârâte deși culorile se aseamănă și proporția utilizării lor este aceeași, deoarece în cazul celui de al doilea culorile se succed pe verticală iar granița dintre cele două culori nu este clar definită, ci se prezintă sub forma unui degrade, alcătuind un model abstract, Comparând cele două categorii de semne aflate în conflict, curtea de ape! a apreciat că elementul dominant al mărcii pârâtei constă în denumirea R. și elementul figurativ abstract poziționat în partea superioară a ambalajului produsului R. și este colorat în roșu și argintiu (iar nu în combinația de culori a fundalului ambalajului produsului, cum tinde de fapt a considera apelanta reclamantă), iar acest element dominant este de natură să distingă acest semn de mărcile figurative bicolore ale apelantei reclamante.

Prin urmare, în condițiile în care elementul dominant al semnului folosit de apelantele pârâte este diferit de cei al mărcilor opuse, chiar și în condițiile în care semnele utilizate de apelantele pârâte folosesc o combinație de culori asemănătoare șî proporția utilizării lor este aceiași, în condițiile în care din punct de vedere al impresiei de ansamblu create de mărci nu există vreo similitudine între reprezentarea grafică a culorilor folosite, susținerile apelantei reclamante potrivit cărora semnele sunt similare datorită utilizării culorilor asemănătoare și a aceleiași proporții de utilizare a lor sunt contrare principiului analizei de ansamblu în raport de elementele distinctive și dominante, elemente examinate împreună.

În ceea ce privește diferențele de nuanță ale culorilor folosite reținute de instanță, este adevărat, consumatorul mediu are foarte rar ocazia să facă o comparare directă între diferite mărci, fiind nevoit să facă comparația acestora pe baza imaginii imperfecte pe care acesta a reținut-o, și că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria produselor sau serviciilor în discuție, iar similaritatea semnelor în conflict va fi reținută de către consumatori mult mai ușor decât diferențele existente între aceste semne însă în cazul băuturilor energizante, consumatorul relevant acesta poate fi considerai a avea un grad mediu de atenție. În acest sens, în ceea ce privește aspectui relevant al consumatorului relevant, Curtea de apel a reținut că potrivit jurisprudenței C.J.U.E.

acesta este considerat a aveau un grad scăzut de atenție doar în cazul produselor curente, de utilizare frecventă, și care au un preț mic, ceea ce nu este cazul în materia produselor energizante, al căror preț este relativ ridicat, și care nu sunt de utilizare frecventă, zilnică; dimpotrivă, în cazul băuturilor energizante, dată fiind natura acestor produse, publicul țintă este alcătuit din persoane de vârstă tânără, dinamice și mediu informate, și având prin urmare un nivel mediu de atenție; în cauză, un raționament analog a fost statuat în practica O.A.P.I. și C.J.U.E. în privința produselor din tutun, pentru care s~a reținut în privința consumatorilor că manifestă în general un nivel de atenție ridicat în achizițiile lor, din rațiuni de fidelitate fața de marcă {paragraful 47, hotărîrea din 22 iunie 2005 a C.J.U.E.

În cauza nr. T-34/04 Turkish Power), iar loialitatea consumatorilor apelantei reclamante față de mărcile saîe nu a fost de altfel contestată de apelantă. În ceea ce privește susținerile referitoare la nivelul de atenție redus al consumatorului de bunuri cu mișcare rapidă susținut de apelanta reclamantă și cele referitoare la asocierea de către consumatori a culorilor cu un anumit producător, respectiv cu o anumită marcă, aspect ce ar fi susținut de studiul efectuat de B.B.G. din luna mai 2009, Curtea de apei a reținut că concluziile studiului se referă Ia foiosirea parazitară a asemănării cu ambalajele unor mărci foarte cunoscute, și anume a asemănării de culoare, design, mărime și nu concluzionează după cum pretinde apelanta în sensul că doar asemănarea de culoare ar fi reievantă și ar conduce prin ea însăși ia crearea de confuzii.

Or în cauză, tocmai diferențele de design a mărcilor/ambalajelor produselor vizate de cele două categorii de semne după cum s-a reținut mai sus și de mărime a ambalajului în care sunt comercializate, nu sunt de natura a conduce la crearea unui risc de confuzie (în condițiile în care apelanta reclamantă comercializează produse ambalate de 250 ml iar apelanta pârâtă și produse ambalate de 500 ml și 1.000 ml). Mai mult, reținerea caracterului determinant doar al aspectului culorii asemănătoare în cazul unor mărci/ambalaje în cazul în care, ca în speță, impresia desprinsă la analiza de ansambiu a similarității mărcilor și a riscului de confuzie apreciat global în raport de elementele distinctive șl dominante este diferită contravine principiilor enunțate de C.J.U.E.

și O.H.I.M. și în consecință nu poate fi primită. În ceea ce privește teritoriul relevant pentru analiza conflictului între semnele opuse, Curtea de apel a constatat că, într-adevăr, acesta este teritoriul comunitar deoarece mărcile opuse sunt comunitare, respectiv marca internațională cu desemnare a U.E., chiar dacă produsului R. în privința căruia apelanta reclamantă reclamă contrafacerea este comercializat îndeosebi pe teritoriul României, și prin urmare, este relevantă percepția consumatorului mediu din teritoriul comunitar.

Revenind la anaiiza aspectului diferențelor de nuanță între semnele în conflict, Curtea de apel a constatat că este adevărat în raport de principiil jurisprudențiale menționate că diferențele de nuanță între semnele comparate nu sunt deosebite însă ele nici nu pot fi ignorate și exclud riscul de confuzie în condițiile în care culorile ambalajului R. includ pe lângă culorile comune semnelor în conflict, albastru și argintiu și culoarea roșu, culoare care de altfel nici nu este prezentă în mărcile opuse ci doar în semnul folosit de apelantele pârâte. Prin urmare apare nefondată susținerea apelantei reclamante potrivit căreia diferențele dintre semnele în conflict ar fi nerelevante. Toate considerentele de mai sus sunt relevante și în privința comparației dintre mărcile apelantei reclamante și desenele industriale folosite de apelantele pârâte.

Curtea de apel a reținut că apelanta reclamantă susține prin cele de-al șaptelea motiv de apel înopozabilitatea semnelor folosite de apelantele pârâte ca urmare a faptului că acestea nu sunt titularele mărcilor R. și a desenelor industriale aparținând SC I. SA și nu s-a înscris cesiunea de licență. în Registrul mărcilor/Registrul semnelor comunitare, însă în cauză. fiind vorba de o acțiune în contrafacere are semnificație folosirea în fapt de către uzurpator a semnului R./desenelor industriale pretins asemănătoare cu mărcile apelantei reclamante, aceasta fiind ceea ce contestă însăși apelanta reclamantă, neavând relevanță cine este titularul mărcilor sau desenelor industriale.

Mai precis, în cadrul acțiunii în contrafacere calitatea de pârât o are, potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998, orice uzurpator ce folosește în fapt un semn/desen identic cu cel al titularului dreptului la marcă îar nu neapărat titularul vreunei mărci/desen industrial ulterior, deși și acesta din urmă poate avea calitate pasivă într-o asemenea acțiune. în ceea ce privește susținerile apelantei reclamante potrivit cărora desenele industriale ale SC I. SA ar fi nule pentru lipsa noutății, acestea nu pot fi primite deoarece au fost formulate direct în apel, cu încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., și fără respectarea principiului contradîctorialității, în condițiile în care titularul lor, SC I. SA nu este parte în prezentul litigiu.

În cea ce privește susținerea apelantei reclamante potrivit căreia riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere cu mărcile anterioare ale R.B., ar rezulta din studiul de piață „Probabilitatea asociației băuturii energizante R. în ceea ce privește R.B." din 09 august 2012 redactat de G.F.K., și acestea este nefondată în condițiile în care concluziile acestuia nu sunt susținute de alte probe și sunt contrare celor ale studiului de piață realizat de Curs cu privire la piața băuturilor energizante depus de apelantele pârâte, și în cuprinsul căruia se concluzionează în sensul în care consumatorii confruntați cu produsele vizate de semnele în conflict le disting cu succes șl se orientează între aceste produse în raport de preț, iar consumatorii produselor vizate de mărcile apelantei reclamante sunt fideli acestui brand.

În ceea ce privește susținerea apelantei reclamante potrivit căreia riscului de confuzie ar fi fost recunoscut de apelantele pârâte prin schimbarea de către inîimatele-pârâte a ambalajului pentru produsele R., Curtea de apel a apreciat-o nefondată, deoarece pentru a produce efecte juridice, recunoașterea trebuie să fie verbală și expresă ceea ce nu este căzui, (deoarece în răspunsul la interogatoriul administrat apelantele pârâte au arătat că schimbarea ambalajului a fost dictată de considerente de marketing), după cum nu se poate considera că existența riscului de confuzie poate fi dovedită printr-un articolul de pe internet care nu este certificat de o instituție specializată și credibilă și nu este susținut de alte probe.

De asemenea, referitor la ambalajul 3+1 a produsului R. Curtea de apei a constatat că acesta a fost realizat de apelantele pârâte în baza desenului industrial al cărui titular este terțul SC I. SA, și că este singura variantă de ambalaj ce prezintă un grad redus de similaritate cu mărcile apelantei, similaritate ce exclude însă riscul de confuzie în condițiile în care culorile ambalajului R. includ pe lângă culorile comune semnelor în conflict, albastru și argintiu și culoarea roșu, culoare care nu este prezentă în mărcile opuse ci doar în semnul folosit de apelantele pârâte iar elementul dominant al mărcii pârâtei constând în denumirea R. și elementul figurativ abstract poziționat în partea superioară a ambalajului produsului R. colorat în roșu și argintiu este de natură să distingă acest semn de mărcile figurative bicolore ale apelantei reclamante iar granița dintre cele două culori în cazul semnului apelantelor pârâte nu este clar definită, ci se prezintă sub forma unui degrade, alcătuind un model abstract.

Contrar susținerilor apelantei reclamante, nu se pot reține crîticile acesteia referitoare la caracterul distinctiv ridicat al mărcilor sale, nici al celui intrinsec și nici a celui dat de renumele/reputația acestor mărci ci doar un nivel mediu de distinctivitate în ceea ce privește mărcile C.T.M. și I.R. și a unei distinctivi tați reduse a mărcii comunitare C.T.M., motivele trei, patru, șase și opt de apei fiind nefondate. În ceea ce privește distinctivitatea inerentă a combinației de culori albastru și argintiu este de reținut și faptul că aplicând prin analogie raționamentul statuat potrivit jurisprudenței C.J.U.E., astfel din cauzele nr. T-312/03 Wassen International vs. O.A.P.I. parag.

36 și nr. T-104/01 -Oberhauser/O.H.M.I - Petit Liberto (Fifties), paragrafele 47 și 48, elementul verbal al unei mărci este cel considerat a fi cel mai relevant în cuprinsul unei mărci deoarece este cel folosit de consumator pentru a se referi la produs, citându-i denumirea mai degrabă decât descriind elementul figurativ. Totodată, combinația de culori albastru, și argintiu este folosita și pe ambalajul altor băuturi energizante, astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 82-86 din dosarul tribunalului, și anume în cazul produselor Nos, Rockstar, Blue acai energy, Hype, FulI throtlle, Bawls guarana, Blue energy, Shark etc. În ceea ce privește distinctivitatea mărcilor apelantei reclamante (intrinsecă și cea dobândită prin folosință), Curtea de apel a apreciat că, aceasta este de un nivel mediu iar nu una ridicată în cazul mărcilor C.T.M.

și I.R., contrar susținerilor apelantei reclamante. Sn acest sens, aceste mărci nu au un caracter distinctiv inerent ridicat ci mediu deoarece sunt figurative și sunt alcătuite din alăturarea unor culori delimitate într-un trapez, și fiind aicătuite exclusiv din combinații de culori, diferențiate sumar sub aspect grafic, în conformitate cu jurisprudența C.J.U.E. (cauza nr. C-49/02 Heidelberger Bauchemie, parag. 41) au o distincți vitale inerentă medie decurgând din interesul generai de a nu restrânge disponibilîtatea culorilor pentru aiți comercianți.

Mai mult, simplul fapt că această marcă este folosită împreună cu alte mărci pe ambalajul produselor R.B., mărci distinctive și notorii, nu poate conduce la concluzia unui caracter distinctiv inerent ridicat al acestor mărci figurative cum susține nefondat apelanta reclamanta ci doar la caracterul distinctiv dobândit, ceea ce nu este cazul în speță deoarece, după cum se va expune și mai jos, apelanta reclamantă nu a dovedit reputația combinației de culori albastru-argintiu și nicî asocierea de către consumatori a combinației de culori cu mărcile sale, ci doar reputația brandului Red Bulî, În ceea ce privește afirmația că mărcile menționate ar fi dobândit un caracter distinctiv ridicat prin folosirea lor separată, însă în legătură cu o marcă înregistrată, Curtea de apel a apreciat-o ca nefimd pertinentă, în condițiile în care prin Decizia C.E.J.

din 7 iulie 2005, nr. C-353/03, H.A.B., Curtea de apel a statuat că dobândirea distinciivității prin folosire a unei mărci la înregistrare, în sensul arî.3 alin. (3) ai Directivei nr. 89/104/EEC din 1988, se poate obține și prin folosirea unei mărci separate în legătura cu o marca înregistrată, însă acest principiu nu se aplica în cauză în care nu este vorba de înregistrarea unei mărci.

În ceea ce privește referirile apelantei reclamante la distinctivitatea inerentă a mărcii internaționale, și despre care afirmă că asocierea culorilor ar servi ca o indicație privind originea, Curtea de apel a reținut, pe de-o parte, că în cauza nr. C-49/02 Heidelberger Bauchemie, paragraful 41 menționat mai sus, s-a statuat în sensul că, deși combinațiile de culori pot fi înregistrate ca mărci, este necesar ca autoritatea competentă în materia înregistrării de mărci să țină cont de folosirea mărcii ce va fi înregistrată, în speciai, de interesul generai de a nu restrânge disponibilitatea culorilor pentru alți comercianți, iar nu în sensui în care la mărcile formate din culori acestea ar îndeplini funcția de a identifica produsul ca provenind de la un comerciant.

Totodată, în cauză nu s~a făcut dovada că îmbinarea culorilor albastru-argintiu ar fi asociată ea însăși cu mărcile figurative ale apelantei sau ar fi notorie pe teritoriul României. Mai mult, Curtea de apel a reținut că sentința apelată nu conține vreo motivare contradictorie cu privire ia distinctivitatea mărcii I.R. deoarece Tribunalul a reținut ca respectiva marcă are o disîinctivitate inerentă slaba, fiind folosită împreună cu alte mărci pe doza de băutură R.B., însă că, totuși, marca a dobândit distinctivitate prin folosire, marca albastru-argintiu fiind aplicată pe dozele de R.B. vândute de către reclamanta-pârâtă astfel cum rezultă din înscrisurile depuse ia dosar de reclamanta-pârâtă.

Așa fiind, în condițiile în care potrivit doctrinei mai sus menționate și jurisprudenței C.J.U.E. se face distincția dintre distinctivitatea intrinsecă a mărcii și cea dobândită prin folosire, prima instanță nu a motivat contradictoriu sentința atacată. Curtea de apel a apreciat că distinctivitatea mărcii apelantei reclamante este una redusă în cazul mărcii comunitare M.C., deoarece, chiar dacă este adevărat că înregistrarea unei mărci naște prezumția caracterului distinctiv al acesteia, nu este mai puțin adevărat, în privința distinctivității inerente că, așa cum se menționează în cauza Heidelberger menționată mal sus, o marcă alcătuită dintr-o simplă juxtapunere de culori desemnate abstract și Iară contururi, juxtapunere ce presupune prin chiar natura sa existența unei linii de contur și nu oferă informații cu privire la modul în care sunt asociate culorile între ele, are un slab caracter distinctiv.

Mai mult pentru această marcă apelanta reclamantă nici nu a dovedit dobândirea distinctivității prin folosință. În privința susținerilor apelantei potrivit cărora mărcile apelantei reclamante ar fi mărci reputate, respectiv mărci notorii, Curtea de apei a constatat că după cum corect a reținut și tribunalul, toate probele invocate de apelantă se referă la mărcile verbale ori combinate R.B., și nu pot fi extinse în privința mărcilor color, figurative mai sus menționate. Astfel, toate înscrisurile invocate ce vizează comercializarea și promovarea R.B. se referă la mărcile combinate și verbale R.B., astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele filele 163-179 din dosarul Curții coroborate cu cele de la filele 74-229 din dosarul tribunalului, vol. I. Declarația autentificată a reprezentantului legal al reclamantei R.B.

Gmbh care face trimitere la documente, informații și date publice și la recunoașterea de care se bticură mărcile reclamantei R.B. Gmbh pentru perioada 2005-2010, inclusiv în România nu poate fi avută în vedere ca făcând proba caracterului distinctiv ridicat al mărcilor reclamantei deoarece pe de-o parte provine de la chiar reprezentantul părții în litigiu iar rezultatele vânzării, investițiile și cheltuielile tăcute se referă la promovarea per ansamblu a brandului R.B. iar nu al mărcilor figurative color în discuție. Mai mult, din înscrisurile de la dosar nu rezultă folosirea de către apelanta reclamantă în mod exclusiv în publicitate, media, competiții sportive și evenimente muzicale a combinației culorilor albastru argintiu ci îndeosebi a elementului figurativ constând în tăurașii roșii și a soarelui gaiben și a elementului verbal R.B.

și a combinației de culori roșu- albastru, roșu - galben - albastru, argintiu - roșu - albastru, argintiu – roșu -galben - albastru (filele 163-179, din dosarul Curții coroborate cu cele de la filele 104-156, și 217-227 din dosarul tribunalului). În ceea ce privește lista litigiilor privind mărcile reclamantei R.B. Gmbh în perioada 2001-2011, precum și tabelul de hotărâri favorabile acesteia și acestea nu sunt relevante în cauză în condițiile în care din conținutul lor nu rezultă care anume mărci ale reclamantei au fost opuse în aceste cauze, și anume, dacă acestea se referă la mărcile figurative albastru-argintii sau la mărcile verbale și combinate ale apelantei reclamante. Totodată, studiile de piață privind gradul de notorietate și de recunoaștere a mărcilor R.B.

de către consumatori, nu se referă nici ele la mărcile invocate în cauza de față constând exclusiv în combinația de culori albastru-argintiu, ci (astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor de la filele 157 și următoarele din dosarul tribunalului, vol. I) la mărcile verbale și combinate ale apelantei reclamante, având reprezentat elementul verbal R.B. și cel grafic constând în cei doi tăurași roșii și soarele galben. Au fost. apreciate nefondate și susținerile apelantei reclamante potrivit cărora prima instanță ar fi interpretat greșit și ar fi nesocotit probatoriile administrate în fața primei instanțe, prin care a fost dovedită reputația și notorietatea mărcilor apelantei reclamante R.B. Gmbh, deoarece instanțele din România și O.S.I.M.

au reținut notorietatea mărcilor R.B. combinate și verbale prin hotărârile invocate, iar nu a celor compuse doar din combinația de culori albastru-argintiu. în acest sens, hotărârea. Comisiei Contestații Mărci a O.S.I.M. nr. 166 din 29 aprilie 2013 privind marca E.C.E.D.T.C.E. privește și marca combinată M.C. și nu a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească, Hotărârea nr. 194 din 21 septembrie 2010 pronunțată de O.S.I.M. - Comisia de Contestații Mărci în Dosarul C.R.M. nr. 54/2009 privea mărcile sale anterioare M 1871248 - R.B., M.I. - R.B., M.l. - R.B.: R, M.l. - R.B., prin sentința civilă nr. 421/122 din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 30613/3/2004, nu s-a reținut notorietatea mărcilor, ci s-a reținut contrafacerea mărcilor apelantei reclamante, iar Decizia civilă nr. 260/16 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în speța R.B./R.F., precum și decizia C.E.O.

- O.S.I.M. nr. 1636 din 28 februarie 2006, în speța R.B./C., Tribunalul București și respectiv O.S.I.M. au fost doar menționate în considerentele Hotărârii nr. 194 din 21 septembrie 2010 pronunțată de O.S.I.M. - Comisia de Contestații Mărci, astfel că nu rezultă dacă acestea se referă exclusiv la mărcile figurative din speță. În ceea ce privește certificatul din 12 august 2013 al Camerei de Comerț și Industrie a României privind notorietatea mărcilor opuse, și care face trimitere la declarațiile diverselor Camere de Comerț ori a asociațiilor de producători de băuturi nealcoolice invocate de apelanta reclamantă în sprijinul notorietății celor trei mărci figurative, Curtea de apel a constatat că acesta nu este în măsură a face dovada notorietății mărcilor în conformitate cu prevederile art 19 ale H.G.

nr. 1134/2010. În cauză, apelanta nu a făcut dovada notorietății mărcilor sale figurative invocate în prezenta cauză, și anume a faptului că acestea sunt larg cunoscute pe teritoriul României pentru segmentul de public căruia se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile sunt utilizate, deoarece, înscrisurile anexate la dosarul tribunalului, referitoare la investițiile făcute pentru promovarea mărcilor, necoroborate cu alte probe, nu fac ele însele dovada faptului că acestea sunt cunoscute pe scară largă în România pentru segmentul de public căruia se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile sunt utilizate. Tot astfel, și studiile de piață efectuate de G.F.K. România pentru anii 2007 și 2009 nu se referă, după cum s-a expus mai sus la mărcile figurative în litigiu, ci la alte mărci ale apelantei reclamante.

Curtea de apel a mai reținut că sunt nefondate și celelalte susțineri ale apelantei reclamante potrivit cărora apelantele ar fi încălcat drepturile sale exclusive notorii. În sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Regulamentului Consiliului (C.E.) nr. 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară, se prevede că „marca comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este abilitat să interzică oricărui terț, fără acordul său, să folosească în domeniul afacerilor. (c) un semn identic sau asemănător cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta se bucură de renume în Comunitate și când folosirea semnului fără motiv întemeiat aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau le aduce un prejudiciu.

Prin urmare, după cum a reținut de altfel și doctrina, pentru a se putea reține încălcarea drepturilor exclusive ale titularului mărcii comunitare anterioare trebuie îndeplinite pe lângă condiția notorietății mărcii anterioare comunitare opuse, și condiția ca folosința mărcii notorii să indice o legătură între proprietarul mărcii anterioare și notorii și produsele și serviciile (asemănătoare sau nu) vizate de semnul ulterior, utilizare care riscă să dăuneze caracterului distinctiv sau renumelui mărcii comunitare sau folosința semnului ulterior să aducă un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare.

În cauză, apelanta reclamantă nu a făcut dovada că folosința mărcilor sale ar indica o legătură între aceasta ca titular al mărcilor anterioare produsele și serviciile asemănătoare vizate de semnul ulterior, utilizare care ar risca să dăuneze caracterului distinctiv sau renumelui mărcilor comunitare, și anume că prin folosirea semnului R. s-ar diminua atractivitatea mărcilor apelantei, și nici dovada că prin folosința semnului ulterior s-ar aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcilor comunitare ale apelantei reclamante, și anume că5 urmare a folosirii semnului apelantelor pârâte, înafara unor investiții sau cheltuieli de publicitate, ar îl crescut gradul lui de atragerea a consumatorilor.

Făcând aplicarea în cauză a principiilor mai sus menționate, și cu deosebire al celui ai interdependenței între factorii relevanți și dată fiind lipsa de similaritate a mărcilor/semnelor aflate în conflict, diferențele între semnele aflate în conflict exclud riscul de contuzie în percepția publicului pertinent, astfel că criticile recurentei sunt nefondate. Trecând la analiza apelului incident formulat împotriva sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 201î și a încheierii de ședință din 24 februarie 2011, Curtea de apel a reținut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Este adevărat că apelantele pârâte au invocat în sprijinul excepției inadmisîbilității atât marca comunitară înregistrată de terțul SC I. SA, cât și desenele comunitare X înregistrate de același terț și că, în speță, se analizează pretinsa folosire a semnului R.E.D.

pe ambalajele folosite de pârâte, însă hotărârea apelată prin care se respinge excepția invocată nu contravine, prevederilor Regulamentului nr. 207/2009 și ale Regulamentului nr. 6/2002. În acest sens, prezenta acțiune în contrafacere este întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 și art. 36 al Legii nr. 86/1998, dispoziții ce prevăd posibilitatea pentru titularul unei mărci comunitare de a interzice oricărui terț, să folosească un semn identic sau asemănător cu marca comunitară pentru produse sau servicii asemănătoare sau diferite de cele pentru care este înregistrată marca comunitară, în materia acțiunii în contrafacere terț fiind nu doar titularul unei mărci comunitare ulterioare sau a unui alt drept de proprietate industrială ulterior înregistrat ci și cel ce folosește un semn care nu este înregistrat ca marcă.

Având în vedere faptul că cesiunea mărcilor și desenelor comunitare folosite de apelantele pârâte nu este înscrisă în Registrul mărcilor/modelelor comunitare în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (3) al Legii nr. 86/1998, acțiunea de contrafacere de față este perfect admisibilă, fiind îndreptată împotriva apelantelor pârâte ce folosesc un semn pretins asemănător cu mărcile anterioare ale apelantei reclamante, fără a opune acesteia un drept propriu sau derivat dintr-o cesiune de marcă sau desen industrial opozabilă apelantei reclamante. Mai muit, obiectul acțiunii în contrafacere nu conduce la anularea mărcii comunitare X și, respectiv, a desenelor comunitare Y, utilizate de apelante ci poate conduce în caz de izbândă doar la interzicerea folosirii acestora de apelantele pârâte.

Totodată, este de reținut că jurisprudența C.J.U.E. statuează în sensul admisibilității acțiunii în contrafacere independent, de exercitarea acțiunii în anularea titlurilor de proprietate industrială invocate chiar în cazul în care pârâtul invocă asemenea titluri, adică este titularul unei mărci sau desen industrial comunitar înregistrat, în acest sens fiind hotărârea C.J.U.E. din 21 februarie 2013 din cauza nr. C-561/11, Federation Cynologique Internationale vs. Federacion Canina de Perros de Pura Raza, în care s-a statuat ca „art. 9 alin. (1) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 trebuie interpretat în sensul că dreptul exclusiv al titularului unei mărci comunitare de a interzice oricărui terț utilizarea în comerț a semnelor identice sau similare cu marca sa îl include pe terțul titular al unei mărci comunitare ulterioare, fără a fi necesară declararea prealabilă a nulității acestei din urmă mărci.,, În același sens s-a pronunțat C.J.U.E.

prin hotărârea pronunțată la data de 16 februarie 2012 în cauza nr. C-488/10, în cauza C.E. y G.I. SA vs. P.I.B. SL în privința modelelor industriale, statuând că „art. 19, parag. 1, din Regulamentul CE nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele și modelele comunitare trebuie interpretat în sensul că, într-un litigiu purtând asupra violarea dreptului exclusiv conferite de un desen sau model comunitar înregistrat, dreptul de a interzice terților utilizarea respectivului desen sau modei se referă la toți terții care utilizează un desen sau model ce nu produce asupra consumatorului avizați o impresie globală diferită, incluzând și pe terțul titular al unui desen sau model industrial comunitar înregistrat ulterior.

Mai mult, analiza prezentei acțiuni în contrafacere nu echivalează cu vreo încălcare a repartizării competenței între O.S.I.M. și instanțele naționale cum susțin nefondat apelantele pârâte, deoarece jurisprudența O.U.E. invocată de acestea, și anume statuările din Deciziei nr. C-196/2011 din 24 mai 2012 a C.T.U.E. privesc recunoașterea gradului de distinctivitate al mărcilor anterioare opuse în cadrul formulării procedurii de opoziție la înregistrarea unor mărci ulterioare, ceea ce nu este cazul în speță, unde se analizează admisibilitatea acțiunii în contrafacere. Totodată, în cauza invocată de apelantele pârâte nu se statuează în sensul inadmisibilității acțiunii în contrafacere în cazul în care nu s-a declarat anularea măreilor anterioare opuse sau a unui alt titlu de proprietate industrială în cadrai unei proceduri de anulare.

Trecând la analiza apelului formulat de apelantele pârâte împotriva sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 și a sentinței nr. 1410 din 28 iunie 2012, Curtea de apel a reținut că acesta este fondat pentru următoarele considerente. Este nefondat primul motiv de apel prin care se susține eronata respingere a cererii de anulare a mărcii internaționale cu desemnare U.E. X deoarece, contrar susținerilor apelantelor pârâte, marca este aptă de reprezentare grafică și are distinctivitate, chiar dacă aceasta este de un nivel mediu, cum s-a arătat mai sus. În acest sens, potrivit prevederilor art. 4 a Regulamentului U.E.

nr. 207/2009 intitulat „Semne care pot constitui o marcă comunitară,, se prevede că „pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, Uterele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora,, iar potrivit prevederilor art. 47 alin. (1) lit. a) și b) ale aceluiași Regulament intitulată „motive absolute de refuz,, se prevede că „(1) Se respinge înregistrarea următoarelor: (a) semne care nu respectă cerințele de la articolul 4; (b) mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv.

În ceea ce privește reprezentarea grafică, este de observat că marca invocată este o marcă figurativă, și este aptă de reprezentare grafică în sensul dat acestei noțiuni de jurisprudența C.J.U.E., în cauzele Heidelberger menționată mai sus și în cauza Libertel {hotărârea C.J.U.E. din 6 mai 2001 cauza nr. C-104/01), contrar susținerilor nefondate ale apelantelor pârâte, deoarece este alcătuită dintr-o alăturare de culori care sunt separate printr-o linie de demarcație trapezoîdală, ce realizează un contur și oferă Informații cu privire la modul în care sunt asociate culorile între ele. Mai mult, această reprezentare grafică a culorilor îndeplinește funcția de diferențiere a produselor și serviciilor vizate de cele provenind de la alți comercianți deoarece este clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabiiă și obiectivă în sensul dat de jurisprudența C.J.U.E.

acestor noțiuni, și nu constă în înregistrarea unei „mostre de culoare,, în sensuî(deciziei C.J.C.E. în cauza nr. C-104/01 Libertel, ci constituie în sine o reprezentare grafică în înțelesul art. 4 din Directivă. În acest sens, în cauza Libertel se statua în privința unei mărci constituite dintr-o singură culoare, nedelimitată spațial, ceea ce nu este cazul în speță unde nu este vorba de o simplă menționare a denumirii unei culori ci culorile sunt delimitate grafic în privința conturului acestora. In acest sens, se statua prin decizia C.J.C.E. în cauza nr. C-î04/01 Libertel că și o culoare prin ea însăși, tară delimitări spațiale, este susceptibilă de a prezenta pentru anumite produse și servicii, un caracter distinctiv în sensul art. 3, parag.

1, lit. b), și 3, al Directivei nr. 89/104/CEE a Consiliu