ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 374/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 374/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin

cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2010, pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. 44242/3/2010, reclamanta R.B. Gmbh,

contradictoriu cu pârâtele SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

cu modificările aduse prin Legea nr. 66/2010, Regulamentului U.E. nr. 207/2009

privind mărcile comunitare, art. 14 și 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind

asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va. pronunța, să fie obligate pârâtele:

să înceteze imediat comercializarea, producția, ambalarea, transportul,

importul, exportul și/sau utilizarea în cursul comercializării a produselor

etichetate R., care imită în mod fraudulos culorile și combinația de culori

(albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B.

GmbH sau a altor produse care imită în mod ilegal mărcile R.B. Gmbh; să

înceteze imediat orice formă de publicitate sau promovare a produselor

etichetate R. care imită în mod fraudulos culorile și combinația de culori

(albastru și argintiu) protejate de înregistrările mărcilor reclamantei R.B.

Gmbh sau alte produse care imită în mod ilegal mărcile R.B. Gmbh; să retragă

imediat de pe piață toate produsele etichetate R. care imită în mod fraudulos

culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de

înregistrările mărcilor reclamantei R.B. GmbH sau orice alte produse care imită

în mod ilegal mărcile R.B.; să distrugă toate ambalajele, orice materiale

publicitare, ceea ce include și ștergerea tuturor referirilor de pe sîturiie

web controlate de pârâte a produselor etichetate R. care imita în mod fraudulos

culorile și combinația de culori (albastru și argintiu) protejate de

înregistrările mărcilor reclamantei R.B. Gmbh sau a altor produse care imită în

mod ilegal mărcile R.B.; să plătească reclamantei R.B. Gmbh o despăgubire cu

titlu de daune materiale și morale cauzate ca urmare a încălcării mărcilor

reclamantei, estimate provizoriu la 10.000 euro.

În drept, au fost invocate Legea nr.

84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, cu modificările ulterioare

aduse prin Legea nr. 66/2010, Regulamentul U.E. nr. 207/2009 privind marca

comunitară, art. 34 și 16 din O.U.G, nr. nr. 100/2005 privind asigurarea

respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Prin cererea reconvenționaiă depusă la

data de 06 decembrie 2010, pârâții au solicitat anularea mărcii internaționale

cu desemnare U.E. aparținând reclamantei-pârâte R.B.; obligarea

reclamantei-pârâte R.B. la plata de daune morale evaluate provizoriu la suma de

50.000 R.G.N.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 115 și 119 C. proc. civ., 998-999 C. civ., Legea nr. 84/1998,

Regulamentul U.E. nr. 207/2009, precum și orice alte texte legale aplicabile,

inclusiv cele invocate prin prezenta întâmpinare și cerere reconvențională.

La termenul din 17 februarie 2011

instanța a pus în discuția părților excepțiile inadmisibilității acțiunii și

necompetenței generale a instanțelor de judecată, invocate de pârâte, excepții

care au fost respinse cu motivarea din încheierea de ședință de ia acea dată.

Prin sentința civilă nr. 2086 din 24

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală, a fost respinsă ca neîntemeiată

cererea reconvenționaiă.

Pârâtele reclamante SC SC E.F. SA și SC

T.G.I.E. SRL, au formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 2086 din

data de 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București solicitând

instanței ca, în temeiul art. 281

2

C. proc. civ. să admită cererea

de completare și să se pronunțe asupra cererii de obligare a reclamantei -

pârâte reconvenționaîe R.B. la plata, către pârâtele reclamante, a

cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor depuse în acest sens ia dosarul

cauzei la data de 10 noiembrie 2011.

În drept și-au întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1410 din 28

iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost

admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2086 din 24

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, în Dosarul

nr. 44242/3/2012, formulată de pârâtele reclamante SC E.F. SA și SC T.G.I.E.

SRL S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2086 din 24

noiembrie 2011, în sensul că s-a respins cererea pârâtelor reclamante SC SC

E.F. SA, și SC T.G.I.E. SRL de obligare a reclamantei pârâte R.B. Gmbh la piața

cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestor sentințe au formulat

apel apelanta-reclamantă R.B. Gmbh și apeiantele-pârâte S.C, SC E.F. SA S.A. și

SC T.G.I.E. SRL.

Prin apelul formulat împotriva

sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 2011, apelanta-reclamantă-pârâtă a

solicitat admiterea apeiului, schimbarea în parte a sentinței atacată în sensul

admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, sa se

mențină sentința în ceea ce privește soluția respingerii cererii

reconvenționale formulată de intimateie-pârâte-reclarnante, cu înlocuirea

considerentelor privind reținerea caracterului siab distinctiv (inerent) al

mărcii internaționale aparținând apelantei-reclamante.

Apeiantele-pârâte au formulat cerere

de aderare Ia apelul formulat de apelanta reclamantă solicitând admiterea

cererii de aderare la apel cu consecința modificării sentinței nr. 2086 din 24

noiembrie 2011 și a încheierii pronunțate de Tribunalul București în prezentul

dosar pe data de 24 februarie 2011 în sensul admiterii excepției

inadmisibilității acțiunii formulate de R.B. Gmbh.

Prin apelul formulat împotriva

sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011. și a sentinței 1410 din 28

iunie 2012, apeiantele-pârâte au solicitat admiterea apelului împotriva

sentințelor menționate și să se modifice aceste sentințe, în sensul admiterii

cererii reconvenționale astfel cum aceasta a fost formulată, cu consecința

anulării mărcii internaționale cu desemnare U.E., al cărei titular este pârâta

reconvenționala R.B. Gmbh, a obligării pârâtei reconvenționale la plata către

reclamantele reconvenționale a daunelor morale evaluate la suma de 50.000 de

lei și a obligării intimatei R.B. Gmbh la plata cheltuielilor de judecată

solicitate în fața primei instanțe, menținând hotărârea primei instanțe în ceea

ce privește soluția de respingere în totalitate a cererii principale.

Prin Decizia civilă nr. 223/A din data

de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale au fost respinse apelurile formulate de apelanta-reclamantă R.B.

Gmbh, și de apelanții-pârâți SC SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL, împotriva

sentinței civile nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 și a încheierii de ședință din

24 februarie 2011, ca nefondate. A fost admis apelul formulat de

apeiantele-pârâte SC SC E.F. SA și SC T.G.I.E. SRL împotriva sentinței nr. 1410

din 28 iunie 2012. A fost schimbată în tot sentința apelată, A fost obligat

reclamantul să achite pârâtei SC SC E.F. SA 22.490 lei cheltuieli de judecată

parțiale și pârâtei SC T.G.I.E. SRL, 10.657 lei cheltuieli de judecată

parțiale. Au fost respins cererile părților de obligare la cheltuieli de

judecată ca neîntemeiate.

În motivarea deciziei s-au reținut

următoarele.

În ceea ce privește apelul formulat de

apelanta-reclamantă R.B. Gmbh împotriva seminței civile nr. 2086 din 24

noiembrie 2011, s-a reținut că obiectul acțiunii principale îl constituie

contrafacerea reclamată de apelanta reclamantă a mărcilor sale comunitare

figurative C.T.M. și C.T.M., precum și a mărcii sale internaționale figurative

I.R. de către apelantele-pârâte ca urmare a utilizării de către acestea a

combinației de culori albastru-argintiu în proporții de aprox. 50/50% pentru

produse identice (băuturi energizante) pe ambalajele produselor comercializate

de acestea din urmă, și anume, a produselor energizante R., apelantele pârâte

afirmând în apărare că utilizează marca națională (R.) și marca comunitara

C.T.M. înregistrate de SC I. SRL în baza unui drept de folosință acordat de

acesta din urmă, în calitate de titular al modelelor comunitare și titular al

mărcii naționale R., și al mărcii europene R.

Curtea de apel a reținut, în analiza

primului motiv de apel formulat, că tribunalul a analizat în cauză conflictul

dintre cele trei mărci anterioare invocate de aceasta și semnul folosit de

apelantele pârâte pe ambalajele produselor comercializate de acestea.

Tribunalul a analizat riscul de confuzie între mărcile invocate de apelanta

reclamantă și semnele folosite de apelanții pârâți în raport de impresia de

ansamblu ce rezultă din analiza similitudinii semnelor în conflict, examinând

amănunțit mărcile invocate de apelata reclamantă sub aspect vizual, chiar dacă

a inclus în cuprinsul considerentelor sale și analiza riscului de confuzie

determinat de lipsa similitudinii fonetice și conceptuale datorat modului

concret de comercializare a produselor vizate de aceste mărci, în condițiile în

care prezenta acțiune este o acțiune în contrafacere și în chiar cuprinsul

cererii de chemare în judecată apelanta face numeroase referiri la ambalajele

produselor sale comercializate vizate de mărcile sale combinate și verbale,

conținând elementul verbal R.B. și cei doi tăurași roșii cu un soare galben pe

care o susține și prin probe referitoare la aceleași mărci.

În acest sens, este de reținut că

tribunalul a avut în vedere însă într-o analiză extinsă, în raport de faptul că

a fost investită cu o acțiune în contrafacere și prin urmare Iară a încălca

principiul disponibilității, cum fără temei se susține, nu doar mărcile

invocate de apelantă, (și care fiind mărci figurative constau într-adevăr doar

în reprezentarea culorilor albastru și argintiu, fiind constituite C.T.M. din

culorile albastru și argintiu juxtapuse ce se regăsesc într-o proporție de

50%-50% iar mărcile C.T.M. și I.R., mărci figurative ce prezintă cele două

culori, separate de linii diagonale și orizontale) ci, și modul în care mărcile

apelantei reclamante sunt utilizate uzual pe ambalajele produselor sale, adică

însoțite de elementul verbal „R.B., și de elementul grafic constând în cei doi

tauri și un soare de culoare roșie-galbenă, în condițiile în care după cum s-a

reținut mai sus, probele administrate de apelanta reclamantă se refereau la

acel mod de utilizare a mărcilor invocate în acțiune, după cum se va expune în

cele ce preced, Curtea de apel a apreciat nefondate și cel de -al doilea și al

patrulea motiv de ape! prin care apelanta susține că tribunalul a reținut

greșit lipsa similarității dintre mărcile anterioare invocate și semnele

folosite de apelantele pârâte și inexistența riscului de confuzie, incluzând șt

riscul de asociere.

Fiind vorba de un conflict dintre

mărcile anterioare ale apelantei reclamante cu caracter abstract/figurativ și

semnul combinat utilizat de apelantele pârâte pe ambalajele produselor sale R.,

se cuvenea ca instanța să evalueze pretinsa similaritate a acestora sub aspect

vizual, însă Tribunalul a realizat, contrar susținerilor nefondate ale

apelantei reclamante, o corectă analiză a acestora din acest punct, de vedere,

reținând în mod just lipsa similarității semnelor în conflict cu aplicarea

corectă a principiilor consacrate în doctrina și jurisprudența europeană (cazul

nr. C-39-97 Canon E.C.R. nr. 1-5507), conform cărora analiza riscului de

confuzie din punct de vedere al similarității (vizuale, fonetice și

conceptuale) a mărcilor în conflict se face global și trebuie să se bazeze pe

impresia de ansamblu asupra mărcilor având în vedere elementele lor dominante

și distinctive.

Potrivit principiilor jurisprudenței

constante în materia mărcilor, similaritatea mărcilor se analizează în strânsă

legătură cu riscul de confuzie și se concluzionează în sensul existenței unui

risc de confuzie între două mărci când publicul vizat poate crede că produsele

sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la

întreprinderi între care există legături economice (hotărârea din 29 septembrie

1998 a O.U.E. în cauza nr. C-39/97 Canon). Totodată, potrivit acestei

jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat global potrivit percepției

pe care publicul pertinent o are asupra semnelor și produselor sau serviciilor

în cauză și ținând cont de toți factorii relevanți în cauză, în special de

interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau

serviciilor desemnate, astfel că un grad mai mare de similaritate între produsele/

serviciile relevante poate fi compensat de un grad mai mic de similaritate a

semnelor comparate este mic și invers, existența unui grad mal mare de

similaritate între mărcile analizate poate fi acceptat în situația în care

există un grad mai mic de similaritate între produsele/ serviciile relevante

(hotărârea C.J.U.E. din 9 iulie 2003 din cauza nr. T-162/2001 din cauza Giorgio

Beverly Hills parag. 29-33).

Potrivit orientării jurisprudențiale

constante a C.J.U.E., (Decizia C.J.U.E. din 22 iunie 1999, nr. C-342/97, Lloyd

Schuhfabrik, parag. 26, 27) trebuie avut în vedere faptul că consumatorul mediu

are foarte rar ocazia să facă o comparare directă între diferite mărci, fiind

nevoit să facă comparația acestora pe baza imaginii imperfecte pe care acesta a

reținut-o, iar nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în

funcție de categoria produselor sau serviciilor în discuție, astfel că

similaritatea semnelor în conflict va fi reținută de către consumatori mult mai

ușor decât diferențele existente între aceste semne (Decizia C.J.U.E. din 4 mai

2005, Cauza nr. T-22/04, (West vs. Westlife).

Pentru aprecierea riscului de

confuzie, în ceea ce privește similitudinea vizuala, fonetică și conceptuală a

semnelor aflate în conflict, analiza trebuie să se întemeieze pe impresia de

ansamblu produsă de cele două mărci, ținând cont de elementele distinctive și

dominante. Aceste elemente nu trebuie examinate separat, succesiv, ci împreună,

pentru a se determina impresia de ansamblu cu privire la mărci. Elementele

verbale aîe semnelor comparate trebuie a fi avute în vedere împreună.

Totodată, potrivit jurisprudenței,

mărcile cu un caracter distinctiv ridicat, fie intrinsec, fie din cauza

reputației acestora pe piață, se bucură de o protecție mai extinsă față de mărcile

al căror caracter distinctiv este mai redus iar caracterul distinctiv al mărcii

anterioare și, în special reputația acesteia trebuie să fie luate în

considerare atunci când se stabilește dacă similaritatea dintre produse și

servicii este suficientă pentru a da naștere la riscul de confuzie, astfel cum

s-a statuat prin hotărârea C.J.U.E. din 29 septembrie 1998 din cauza nr.

C-39/97 Canon Kabushiki Kaisha v Metro-Goldwyn-Mayer Inc (1998).

Prima instanță, făcând aplicarea

principiilor jurisprudențiale de mai sus, a analizat mărcile aflate în conflict

(inclusiv marca apelantei reclamante I.R., care din punct de vedere grafic, și

anume a reprezentării culorilor, proporțiilor și formei este identică cu marca

comunitară C.T.M.) și a constat ca sub aspect vizual, mărcile supuse analizei

sunt diferite, neexistând niciun risc de confuzie între acestea deoarece semnul

folosit de pârâtă este o marcă individuală combinată, compusă dintr-un element

verbal și unul grafic, elementul verbal, R., reprezintă o juxtapunere între

denumirea orașului Rieni, unde este sediul fabricii SC E.F. SA și cuvântul din

limba engleză "energy", care înseamnă energie, iar elementul

figurativ constă într-o formă stilizată a logoului „RI„.

A mai reținut tribunalul că din punct

de vedere vizual, mărcile/semnele supuse analizei sunt diferite, neexistând

niciun risc de confuzie între acestea deoarece mărcile R.B. se caracterizează

prin următoarele elemente: culorile protejate, albastru și argintiu, sunt

alăturate, respectiv sunt aranjate sub forma unui trapez, înîr-un procent de

50%-50% în fiecare combinație, că în cazul băuturilor energizante R. la doză,

grafica este alcătuită din culoarea naturală a aluminiului, imprimată cu

albastru plin opac P. C, culorile succedându-se pe verticală, granița dintre

cele două culori nefiind clar definită, ci prezentându-se sub forma unui

degrade-un model abstract.

În ceea ce privește culorile

protejate, instanța a reținut că mărcile reclamantei revendică culoarea

albastru transparent (cod pantone nr. 2747 C), în timp ce culorile mărcii R.

sunt albastru opac (cod pantone nr. 2736 C) și roșu (cod pantone nr. 485 C), și

că ceea ce a reținut consumatorul mediu, avizat, de băuturi energizante este

elementul dominant al mărcilor, în cazul mărcilor reclamantei astfel cum sunt

ele aplicate pe ambalaje și cum sunt ele de fapt folosite-denumirea R.B. și

elementul figurativ constând în doi tauri și un soare de culoare roșie-galbenă,

poziționat central pe ambalaj, iar acesta nu va alege produsele orientându-se

după culorile albastru argintiu de pe arnhaiaj. De asemenea, elementul dominant

al semnului pârâtei constă în denumirea R. și elementul figurativ abstract

poziționat în partea superioară a ambalajului.

Curtea de apel a constatat că

analizând similitudinea vizuală a semnelor aflate în conflict în raport de

impresia de ansamblu produsă de cele două semne și ținând cont de elementele

distinctive și dominante, elemente examinate împreună iar nu separat și

succesiv cura de fapt solicită apelanta reclamantă, semnele în conflict nu sunt

similare. în acest sens, mărcile R.B. reprezentate prin culorile protejate,

albastru și argintiu, alăturate în cazul mărcii C.T.M., respectiv prin culorile

menționate aranjate distinct, sub forma unui trapez în cazul mărcilor C.T.M. și

I.R., separat oblic din punctul de vedere al culorilor demarcate, într-un

procent de 50%-50% în fiecare marcă diferă de semnul folosit de pârâte deși

culorile se aseamănă și proporția utilizării lor este aceeași, deoarece în

cazul celui de al doilea culorile se succed pe verticală iar granița dintre

cele două culori nu este clar definită, ci se prezintă sub forma unui degrade,

alcătuind un model abstract,

Comparând cele două categorii de semne

aflate în conflict, curtea de ape! a apreciat că elementul dominant al mărcii

pârâtei constă în denumirea R. și elementul figurativ abstract poziționat în

partea superioară a ambalajului produsului R. și este colorat în roșu și

argintiu (iar nu în combinația de culori a fundalului ambalajului produsului,

cum tinde de fapt a considera apelanta reclamantă), iar acest element dominant

este de natură să distingă acest semn de mărcile figurative bicolore ale

apelantei reclamante.

Prin urmare, în condițiile în care

elementul dominant al semnului folosit de apelantele pârâte este diferit de cei

al mărcilor opuse, chiar și în condițiile în care semnele utilizate de

apelantele pârâte folosesc o combinație de culori asemănătoare șî proporția

utilizării lor este aceiași, în condițiile în care din punct de vedere al

impresiei de ansamblu create de mărci nu există vreo similitudine între

reprezentarea grafică a culorilor folosite, susținerile apelantei reclamante

potrivit cărora semnele sunt similare datorită utilizării culorilor

asemănătoare și a aceleiași proporții de utilizare a lor sunt contrare

principiului analizei de ansamblu în raport de elementele distinctive și

dominante, elemente examinate împreună.

În ceea ce privește diferențele de

nuanță ale culorilor folosite reținute de instanță, este adevărat, consumatorul

mediu are foarte rar ocazia să facă o comparare directă între diferite mărci,

fiind nevoit să facă comparația acestora pe baza imaginii imperfecte pe care

acesta a reținut-o, și că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate

varia în funcție de categoria produselor sau serviciilor în discuție, iar

similaritatea semnelor în conflict va fi reținută de către consumatori mult mai

ușor decât diferențele existente între aceste semne însă în cazul băuturilor

energizante, consumatorul relevant acesta poate fi considerai a avea un grad

mediu de atenție.

În acest sens, în ceea ce privește

aspectui relevant al consumatorului relevant, Curtea de apel a reținut că

potrivit jurisprudenței C.J.U.E. acesta este considerat a aveau un grad scăzut

de atenție doar în cazul produselor curente, de utilizare frecventă, și care au

un preț mic, ceea ce nu este cazul în materia produselor energizante, al căror

preț este relativ ridicat, și care nu sunt de utilizare frecventă, zilnică;

dimpotrivă, în cazul băuturilor energizante, dată fiind natura acestor produse,

publicul țintă este alcătuit din persoane de vârstă tânără, dinamice și mediu

informate, și având prin urmare un nivel mediu de atenție; în cauză, un

raționament analog a fost statuat în practica O.A.P.I. și C.J.U.E. în privința

produselor din tutun, pentru care s~a reținut în privința consumatorilor că

manifestă în general un nivel de atenție ridicat în achizițiile lor, din

rațiuni de fidelitate fața de marcă {paragraful 47, hotărîrea din 22 iunie 2005

a C.J.U.E. În cauza nr. T-34/04 Turkish Power), iar loialitatea consumatorilor

apelantei reclamante față de mărcile saîe nu a fost de altfel contestată de

apelantă.

În ceea ce privește susținerile

referitoare la nivelul de atenție redus al consumatorului de bunuri cu mișcare

rapidă susținut de apelanta reclamantă și cele referitoare la asocierea de

către consumatori a culorilor cu un anumit producător, respectiv cu o anumită

marcă, aspect ce ar fi susținut de studiul efectuat de B.B.G. din luna mai

2009, Curtea de apei a reținut că concluziile studiului se referă Ia foiosirea

parazitară a asemănării cu ambalajele unor mărci foarte cunoscute, și anume a

asemănării de culoare, design, mărime și nu concluzionează după cum pretinde

apelanta în sensul că doar asemănarea de culoare ar fi reievantă și ar conduce

prin ea însăși ia crearea de confuzii. Or în cauză, tocmai diferențele de

design a mărcilor/ambalajelor produselor vizate de cele două categorii de semne

după cum s-a reținut mai sus și de mărime a ambalajului în care sunt

comercializate, nu sunt de natura a conduce la crearea unui risc de confuzie

(în condițiile în care apelanta reclamantă comercializează produse ambalate de

250 ml iar apelanta pârâtă și produse ambalate de 500 ml și 1.000 ml). Mai

mult, reținerea caracterului determinant doar al aspectului culorii

asemănătoare în cazul unor mărci/ambalaje în cazul în care, ca în speță,

impresia desprinsă la analiza de ansambiu a similarității mărcilor și a

riscului de confuzie apreciat global în raport de elementele distinctive șl

dominante este diferită contravine principiilor enunțate de C.J.U.E. și O.H.I.M.

și în consecință nu poate fi primită.

În ceea ce privește teritoriul

relevant pentru analiza conflictului între semnele opuse, Curtea de apel a

constatat că, într-adevăr, acesta este teritoriul comunitar deoarece mărcile

opuse sunt comunitare, respectiv marca internațională cu desemnare a U.E.,

chiar dacă produsului R. în privința căruia apelanta reclamantă reclamă

contrafacerea este comercializat îndeosebi pe teritoriul României, și prin

urmare, este relevantă percepția consumatorului mediu din teritoriul comunitar.

Revenind la anaiiza aspectului

diferențelor de nuanță între semnele în conflict, Curtea de apel a constatat că

este adevărat în raport de principiil jurisprudențiale menționate că diferențele

de nuanță între semnele comparate nu sunt deosebite însă ele nici nu pot fi

ignorate și exclud riscul de confuzie în condițiile în care culorile

ambalajului R. includ pe lângă culorile comune semnelor în conflict, albastru

și argintiu și culoarea roșu, culoare care de altfel nici nu este prezentă în

mărcile opuse ci doar în semnul folosit de apelantele pârâte. Prin urmare apare

nefondată susținerea apelantei reclamante potrivit căreia diferențele dintre

semnele în conflict ar fi nerelevante.

Toate considerentele de mai sus sunt

relevante și în privința comparației dintre mărcile apelantei reclamante și

desenele industriale folosite de apelantele pârâte.

Curtea de apel a reținut că apelanta

reclamantă susține prin cele de-al șaptelea motiv de apel înopozabilitatea

semnelor folosite de apelantele pârâte ca urmare a faptului că acestea nu sunt

titularele mărcilor R. și a desenelor industriale aparținând SC I. SA și nu s-a

înscris cesiunea de licență. în Registrul mărcilor/Registrul semnelor

comunitare, însă în cauză. fiind vorba de o acțiune în contrafacere are

semnificație folosirea în fapt de către uzurpator a semnului R./desenelor

industriale pretins asemănătoare cu mărcile apelantei reclamante, aceasta fiind

ceea ce contestă însăși apelanta reclamantă, neavând relevanță cine este

titularul mărcilor sau desenelor industriale. Mai precis, în cadrul acțiunii în

contrafacere calitatea de pârât o are, potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998,

orice uzurpator ce folosește în fapt un semn/desen identic cu cel al

titularului dreptului la marcă îar nu neapărat titularul vreunei mărci/desen

industrial ulterior, deși și acesta din urmă poate avea calitate pasivă într-o

asemenea acțiune. în ceea ce privește susținerile apelantei reclamante potrivit

cărora desenele industriale ale SC I. SA ar fi nule pentru lipsa noutății,

acestea nu pot fi primite deoarece au fost formulate direct în apel, cu

încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., și fără respectarea principiului

contradîctorialității, în condițiile în care titularul lor, SC I. SA nu este

parte în prezentul litigiu.

În cea ce privește susținerea

apelantei reclamante potrivit căreia riscul de confuzie, incluzând riscul de

asociere cu mărcile anterioare ale R.B., ar rezulta din studiul de piață

„Probabilitatea asociației băuturii energizante R. în ceea ce privește R.B."

din 09 august 2012 redactat de G.F.K., și acestea este nefondată în condițiile

în care concluziile acestuia nu sunt susținute de alte probe și sunt contrare

celor ale studiului de piață realizat de Curs cu privire la piața băuturilor

energizante depus de apelantele pârâte, și în cuprinsul căruia se

concluzionează în sensul în care consumatorii confruntați cu produsele vizate

de semnele în conflict le disting cu succes șl se orientează între aceste produse

în raport de preț, iar consumatorii produselor vizate de mărcile apelantei

reclamante sunt fideli acestui brand.

În ceea ce privește susținerea

apelantei reclamante potrivit căreia riscului de confuzie ar fi fost recunoscut

de apelantele pârâte prin schimbarea de către inîimatele-pârâte a ambalajului

pentru produsele R., Curtea de apel a apreciat-o nefondată, deoarece pentru a

produce efecte juridice, recunoașterea trebuie să fie verbală și expresă ceea

ce nu este căzui, (deoarece în răspunsul la interogatoriul administrat

apelantele pârâte au arătat că schimbarea ambalajului a fost dictată de

considerente de marketing), după cum nu se poate considera că existența

riscului de confuzie poate fi dovedită printr-un articolul de pe internet care

nu este certificat de o instituție specializată și credibilă și nu este

susținut de alte probe.

De asemenea, referitor la ambalajul

3+1 a produsului R. Curtea de apei a constatat că acesta a fost realizat de

apelantele pârâte în baza desenului industrial al cărui titular este terțul SC

I. SA, și că este singura variantă de ambalaj ce prezintă un grad redus de

similaritate cu mărcile apelantei, similaritate ce exclude însă riscul de

confuzie în condițiile în care culorile ambalajului R. includ pe lângă culorile

comune semnelor în conflict, albastru și argintiu și culoarea roșu, culoare

care nu este prezentă în mărcile opuse ci doar în semnul folosit de apelantele

pârâte iar elementul dominant al mărcii pârâtei constând în denumirea R. și

elementul figurativ abstract poziționat în partea superioară a ambalajului

produsului R. colorat în roșu și argintiu este de natură să distingă acest semn

de mărcile figurative bicolore ale apelantei reclamante iar granița dintre cele

două culori în cazul semnului apelantelor pârâte nu este clar definită, ci se

prezintă sub forma unui degrade, alcătuind un model abstract.

Contrar susținerilor apelantei

reclamante, nu se pot reține crîticile acesteia referitoare la caracterul

distinctiv ridicat al mărcilor sale, nici al celui intrinsec și nici a celui

dat de renumele/reputația acestor mărci ci doar un nivel mediu de

distinctivitate în ceea ce privește mărcile C.T.M. și I.R. și a unei

distinctivi tați reduse a mărcii comunitare C.T.M., motivele trei, patru, șase

și opt de apei fiind nefondate.

În ceea ce privește distinctivitatea

inerentă a combinației de culori albastru și argintiu este de reținut și faptul

că aplicând prin analogie raționamentul statuat potrivit jurisprudenței C.J.U.E.,

astfel din cauzele nr. T-312/03 Wassen International vs. O.A.P.I. parag. 36 și nr.

T-104/01 -Oberhauser/O.H.M.I - Petit Liberto (Fifties), paragrafele 47 și 48,

elementul verbal al unei mărci este cel considerat a fi cel mai relevant în

cuprinsul unei mărci deoarece este cel folosit de consumator pentru a se referi

la produs, citându-i denumirea mai degrabă decât descriind elementul figurativ.

Totodată, combinația de culori albastru, și argintiu este folosita și pe

ambalajul altor băuturi energizante, astfel cum rezultă din înscrisurile de la

filele 82-86 din dosarul tribunalului, și anume în cazul produselor Nos,

Rockstar, Blue acai energy, Hype, FulI throtlle, Bawls guarana, Blue energy,

Shark etc.

În ceea ce privește distinctivitatea

mărcilor apelantei reclamante (intrinsecă și cea dobândită prin folosință),

Curtea de apel a apreciat că, aceasta este de un nivel mediu iar nu una

ridicată în cazul mărcilor C.T.M. și I.R., contrar susținerilor apelantei

reclamante. Sn acest sens, aceste mărci nu au un caracter distinctiv inerent

ridicat ci mediu deoarece sunt figurative și sunt alcătuite din alăturarea unor

culori delimitate într-un trapez, și fiind aicătuite exclusiv din combinații de

culori, diferențiate sumar sub aspect grafic, în conformitate cu jurisprudența C.J.U.E.

(cauza nr. C-49/02 Heidelberger Bauchemie, parag. 41) au o distincți vitale

inerentă medie decurgând din interesul generai de a nu restrânge

disponibilîtatea culorilor pentru aiți comercianți.

Mai mult, simplul fapt că această

marcă este folosită împreună cu alte mărci pe ambalajul produselor R.B., mărci

distinctive și notorii, nu poate conduce la concluzia unui caracter distinctiv

inerent ridicat al acestor mărci figurative cum susține nefondat apelanta

reclamanta ci doar la caracterul distinctiv dobândit, ceea ce nu este cazul în

speță deoarece, după cum se va expune și mai jos, apelanta reclamantă nu a

dovedit reputația combinației de culori albastru-argintiu și nicî asocierea de

către consumatori a combinației de culori cu mărcile sale, ci doar reputația

brandului Red Bulî,

În ceea ce privește afirmația că

mărcile menționate ar fi dobândit un caracter distinctiv ridicat prin folosirea

lor separată, însă în legătură cu o marcă înregistrată, Curtea de apel a

apreciat-o ca nefimd pertinentă, în condițiile în care prin Decizia C.E.J. din

7 iulie 2005, nr. C-353/03, H.A.B., Curtea de apel a statuat că dobândirea

distinciivității prin folosire a unei mărci la înregistrare, în sensul arî.3

alin. (3) ai Directivei nr. 89/104/EEC din 1988, se poate obține și prin

folosirea unei mărci separate în legătura cu o marca înregistrată, însă acest

principiu nu se aplica în cauză în care nu este vorba de înregistrarea unei

mărci.

În ceea ce privește referirile

apelantei reclamante la distinctivitatea inerentă a mărcii internaționale, și

despre care afirmă că asocierea culorilor ar servi ca o indicație privind

originea, Curtea de apel a reținut, pe de-o parte, că în cauza nr. C-49/02

Heidelberger Bauchemie, paragraful 41 menționat mai sus, s-a statuat în sensul

că, deși combinațiile de culori pot fi înregistrate ca mărci, este necesar ca

autoritatea competentă în materia înregistrării de mărci să țină cont de

folosirea mărcii ce va fi înregistrată, în speciai, de interesul generai de a

nu restrânge disponibilitatea culorilor pentru alți comercianți, iar nu în sensui

în care la mărcile formate din culori acestea ar îndeplini funcția de a

identifica produsul ca provenind de la un comerciant. Totodată, în cauză nu s~a

făcut dovada că îmbinarea culorilor albastru-argintiu ar fi asociată ea însăși

cu mărcile figurative ale apelantei sau ar fi notorie pe teritoriul României.

Mai mult, Curtea de apel a reținut că

sentința apelată nu conține vreo motivare contradictorie cu privire ia

distinctivitatea mărcii I.R. deoarece Tribunalul a reținut ca respectiva marcă

are o disîinctivitate inerentă slaba, fiind folosită împreună cu alte mărci pe

doza de băutură R.B., însă că, totuși, marca a dobândit distinctivitate prin

folosire, marca albastru-argintiu fiind aplicată pe dozele de R.B. vândute de

către reclamanta-pârâtă astfel cum rezultă din înscrisurile depuse ia dosar de

reclamanta-pârâtă. Așa fiind, în condițiile în care potrivit doctrinei mai sus

menționate și jurisprudenței C.J.U.E. se face distincția dintre

distinctivitatea intrinsecă a mărcii și cea dobândită prin folosire, prima

instanță nu a motivat contradictoriu sentința atacată.

Curtea de apel a apreciat că

distinctivitatea mărcii apelantei reclamante este una redusă în cazul mărcii

comunitare M.C., deoarece, chiar dacă este adevărat că înregistrarea unei mărci

naște prezumția caracterului distinctiv al acesteia, nu este mai puțin

adevărat, în privința distinctivității inerente că, așa cum se menționează în

cauza Heidelberger menționată mal sus, o marcă alcătuită dintr-o simplă

juxtapunere de culori desemnate abstract și Iară contururi, juxtapunere ce

presupune prin chiar natura sa existența unei linii de contur și nu oferă

informații cu privire la modul în care sunt asociate culorile între ele, are un

slab caracter distinctiv. Mai mult pentru această marcă apelanta reclamantă

nici nu a dovedit dobândirea distinctivității prin folosință.

În privința susținerilor apelantei

potrivit cărora mărcile apelantei reclamante ar fi mărci reputate, respectiv

mărci notorii, Curtea de apei a constatat că după cum corect a reținut și tribunalul,

toate probele invocate de apelantă se referă la mărcile verbale ori combinate R.B.,

și nu pot fi extinse în privința mărcilor color, figurative mai sus menționate.

Astfel, toate înscrisurile invocate ce vizează comercializarea și promovarea R.B.

se referă la mărcile combinate și verbale R.B., astfel cum rezultă din

înscrisurile aflate la filele filele 163-179 din dosarul Curții coroborate cu

cele de la filele 74-229 din dosarul tribunalului, vol. I.

Declarația autentificată a

reprezentantului legal al reclamantei R.B. Gmbh care face trimitere la

documente, informații și date publice și la recunoașterea de care se bticură

mărcile reclamantei R.B. Gmbh pentru perioada 2005-2010, inclusiv în România nu

poate fi avută în vedere ca făcând proba caracterului distinctiv ridicat al

mărcilor reclamantei deoarece pe de-o parte provine de la chiar reprezentantul

părții în litigiu iar rezultatele vânzării, investițiile și cheltuielile tăcute

se referă la promovarea per ansamblu a brandului R.B. iar nu al mărcilor

figurative color în discuție. Mai mult, din înscrisurile de la dosar nu rezultă

folosirea de către apelanta reclamantă în mod exclusiv în publicitate, media,

competiții sportive și evenimente muzicale a combinației culorilor albastru

argintiu ci îndeosebi a elementului figurativ constând în tăurașii roșii și a

soarelui gaiben și a elementului verbal R.B. și a combinației de culori roșu-

albastru, roșu - galben - albastru, argintiu - roșu - albastru, argintiu – roșu

-galben - albastru (filele 163-179, din dosarul Curții coroborate cu cele de la

filele 104-156, și 217-227 din dosarul tribunalului).

În ceea ce privește lista litigiilor

privind mărcile reclamantei R.B. Gmbh în perioada 2001-2011, precum și tabelul

de hotărâri favorabile acesteia și acestea nu sunt relevante în cauză în

condițiile în care din conținutul lor nu rezultă care anume mărci ale

reclamantei au fost opuse în aceste cauze, și anume, dacă acestea se referă la

mărcile figurative albastru-argintii sau la mărcile verbale și combinate ale apelantei

reclamante.

Totodată, studiile de piață privind

gradul de notorietate și de recunoaștere a mărcilor R.B. de către consumatori,

nu se referă nici ele la mărcile invocate în cauza de față constând exclusiv în

combinația de culori albastru-argintiu, ci (astfel cum rezultă din analiza

înscrisurilor de la filele 157 și următoarele din dosarul tribunalului, vol. I)

la mărcile verbale și combinate ale apelantei reclamante, având reprezentat

elementul verbal R.B. și cel grafic constând în cei doi tăurași roșii și

soarele galben.

Au fost. apreciate nefondate și

susținerile apelantei reclamante potrivit cărora prima instanță ar fi

interpretat greșit și ar fi nesocotit probatoriile administrate în fața primei

instanțe, prin care a fost dovedită reputația și notorietatea mărcilor

apelantei reclamante R.B. Gmbh, deoarece instanțele din România și O.S.I.M. au

reținut notorietatea mărcilor R.B. combinate și verbale prin hotărârile

invocate, iar nu a celor compuse doar din combinația de culori

albastru-argintiu. în acest sens, hotărârea. Comisiei Contestații Mărci a O.S.I.M.

nr. 166 din 29 aprilie 2013 privind marca E.C.E.D.T.C.E. privește și marca

combinată M.C. și nu a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească,

Hotărârea nr. 194 din 21 septembrie 2010 pronunțată de O.S.I.M. - Comisia de

Contestații Mărci în Dosarul C.R.M. nr. 54/2009 privea mărcile sale anterioare

M 1871248 - R.B., M.I. - R.B., M.l. - R.B.: R, M.l. - R.B., prin sentința

civilă nr. 421/122 din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul

nr. 30613/3/2004, nu s-a reținut notorietatea mărcilor, ci s-a reținut

contrafacerea mărcilor apelantei reclamante, iar Decizia civilă nr. 260/16

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

speța R.B./R.F., precum și decizia C.E.O. - O.S.I.M. nr. 1636 din 28 februarie

2006, în speța R.B./C., Tribunalul București și respectiv O.S.I.M. au fost doar

menționate în considerentele Hotărârii nr. 194 din 21 septembrie 2010

pronunțată de O.S.I.M. - Comisia de Contestații Mărci, astfel că nu rezultă

dacă acestea se referă exclusiv la mărcile figurative din speță.

În ceea ce privește certificatul din 12

august 2013 al Camerei de Comerț și Industrie a României privind notorietatea

mărcilor opuse, și care face trimitere la declarațiile diverselor Camere de

Comerț ori a asociațiilor de producători de băuturi nealcoolice invocate de

apelanta reclamantă în sprijinul notorietății celor trei mărci figurative,

Curtea de apel a constatat că acesta nu este în măsură a face dovada notorietății

mărcilor în conformitate cu prevederile art 19 ale H.G. nr. 1134/2010.

În cauză, apelanta nu a făcut dovada

notorietății mărcilor sale figurative invocate în prezenta cauză, și anume a

faptului că acestea sunt larg cunoscute pe teritoriul României pentru segmentul

de public căruia se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile sunt

utilizate, deoarece, înscrisurile anexate la dosarul tribunalului, referitoare

la investițiile făcute pentru promovarea mărcilor, necoroborate cu alte probe,

nu fac ele însele dovada faptului că acestea sunt cunoscute pe scară largă în

România pentru segmentul de public căruia se adresează produsele sau serviciile

pentru care mărcile sunt utilizate.

Tot astfel, și studiile de piață

efectuate de G.F.K. România pentru anii 2007 și 2009 nu se referă, după cum s-a

expus mai sus la mărcile figurative în litigiu, ci la alte mărci ale apelantei

reclamante.

Curtea de apel a mai reținut că sunt

nefondate și celelalte susțineri ale apelantei reclamante potrivit cărora

apelantele ar fi încălcat drepturile sale exclusive notorii.

În sensul prevederilor art. 9 alin.

(1) lit. c) din Regulamentului Consiliului (C.E.) nr. 40/94 din 20 decembrie

1993 privind marca comunitară, se prevede că „marca comunitară conferă

titularului său un drept exclusiv. Titularul este abilitat să interzică

oricărui terț, fără acordul său, să folosească în domeniul afacerilor. (c) un

semn identic sau asemănător cu marca comunitară pentru produse sau servicii

care nu sunt asemănătoare cu cele pentru care este înregistrată marca

comunitară, atunci când aceasta se bucură de renume în Comunitate și când

folosirea semnului fără motiv întemeiat aduce un profit necuvenit din

caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau le aduce un

prejudiciu.

Prin urmare, după cum a reținut de

altfel și doctrina, pentru a se putea reține încălcarea drepturilor exclusive

ale titularului mărcii comunitare anterioare trebuie îndeplinite pe lângă

condiția notorietății mărcii anterioare comunitare opuse, și condiția ca folosința

mărcii notorii să indice o legătură între proprietarul mărcii anterioare și

notorii și produsele și serviciile (asemănătoare sau nu) vizate de semnul

ulterior, utilizare care riscă să dăuneze caracterului distinctiv sau renumelui

mărcii comunitare sau folosința semnului ulterior să aducă un profit necuvenit

din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare.

În cauză, apelanta reclamantă nu a

făcut dovada că folosința mărcilor sale ar indica o legătură între aceasta ca

titular al mărcilor anterioare produsele și serviciile asemănătoare vizate de

semnul ulterior, utilizare care ar risca să dăuneze caracterului distinctiv sau

renumelui mărcilor comunitare, și anume că prin folosirea semnului R. s-ar

diminua atractivitatea mărcilor apelantei, și nici dovada că prin folosința

semnului ulterior s-ar aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau

din renumele mărcilor comunitare ale apelantei reclamante, și anume că5 urmare

a folosirii semnului apelantelor pârâte, înafara unor investiții sau cheltuieli

de publicitate, ar îl crescut gradul lui de atragerea a consumatorilor.

Făcând aplicarea în cauză a

principiilor mai sus menționate, și cu deosebire al celui ai interdependenței

între factorii relevanți și dată fiind lipsa de similaritate a

mărcilor/semnelor aflate în conflict, diferențele între semnele aflate în

conflict exclud riscul de contuzie în percepția publicului pertinent, astfel că

criticile recurentei sunt nefondate.

Trecând la analiza apelului incident

formulat împotriva sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 201î și a încheierii de

ședință din 24 februarie 2011, Curtea de apel a reținut că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente.

Este adevărat că apelantele pârâte au

invocat în sprijinul excepției inadmisîbilității atât marca comunitară înregistrată

de terțul SC I. SA, cât și desenele comunitare X înregistrate de același terț

și că, în speță, se analizează pretinsa folosire a semnului R.E.D. pe

ambalajele folosite de pârâte, însă hotărârea apelată prin care se respinge excepția

invocată nu contravine, prevederilor Regulamentului nr. 207/2009 și ale

Regulamentului nr. 6/2002.

În acest sens, prezenta acțiune în

contrafacere este întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și

alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 207/2009 și art. 36 al Legii nr. 86/1998,

dispoziții ce prevăd posibilitatea pentru titularul unei mărci comunitare de a

interzice oricărui terț, să folosească un semn identic sau asemănător cu marca

comunitară pentru produse sau servicii asemănătoare sau diferite de cele pentru

care este înregistrată marca comunitară, în materia acțiunii în contrafacere

terț fiind nu doar titularul unei mărci comunitare ulterioare sau a unui alt

drept de proprietate industrială ulterior înregistrat ci și cel ce folosește un

semn care nu este înregistrat ca marcă.

Având în vedere faptul că cesiunea

mărcilor și desenelor comunitare folosite de apelantele pârâte nu este înscrisă

în Registrul mărcilor/modelelor comunitare în conformitate cu prevederile art. 42

alin. (3) al Legii nr. 86/1998, acțiunea de contrafacere de față este perfect

admisibilă, fiind îndreptată împotriva apelantelor pârâte ce folosesc un semn

pretins asemănător cu mărcile anterioare ale apelantei reclamante, fără a opune

acesteia un drept propriu sau derivat dintr-o cesiune de marcă sau desen

industrial opozabilă apelantei reclamante. Mai muit, obiectul acțiunii în

contrafacere nu conduce la anularea mărcii comunitare X și, respectiv, a

desenelor comunitare Y, utilizate de apelante ci poate conduce în caz de

izbândă doar la interzicerea folosirii acestora de apelantele pârâte.

Totodată, este de reținut că

jurisprudența C.J.U.E. statuează în sensul admisibilității acțiunii în

contrafacere independent, de exercitarea acțiunii în anularea titlurilor de

proprietate industrială invocate chiar în cazul în care pârâtul invocă asemenea

titluri, adică este titularul unei mărci sau desen industrial comunitar

înregistrat, în acest sens fiind hotărârea C.J.U.E. din 21 februarie 2013 din

cauza nr. C-561/11, Federation Cynologique Internationale vs. Federacion Canina

de Perros de Pura Raza, în care s-a statuat ca „art. 9 alin. (1) din

Regulamentul C.E. nr. 207/2009 trebuie interpretat în sensul că dreptul

exclusiv al titularului unei mărci comunitare de a interzice oricărui terț

utilizarea în comerț a semnelor identice sau similare cu marca sa îl include pe

terțul titular al unei mărci comunitare ulterioare, fără a fi necesară

declararea prealabilă a nulității acestei din urmă mărci.,, În același sens s-a

pronunțat C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată la data de 16 februarie 2012 în

cauza nr. C-488/10, în cauza C.E. y G.I. SA vs. P.I.B. SL în privința modelelor

industriale, statuând că „art. 19, parag. 1, din Regulamentul CE nr. 6/2002 al

Consiliului privind desenele și modelele comunitare trebuie interpretat în

sensul că, într-un litigiu purtând asupra violarea dreptului exclusiv conferite

de un desen sau model comunitar înregistrat, dreptul de a interzice terților

utilizarea respectivului desen sau modei se referă la toți terții care

utilizează un desen sau model ce nu produce asupra consumatorului avizați o

impresie globală diferită, incluzând și pe terțul titular al unui desen sau

model industrial comunitar înregistrat ulterior.

Mai mult, analiza prezentei acțiuni în

contrafacere nu echivalează cu vreo încălcare a repartizării competenței între

O.S.I.M. și instanțele naționale cum susțin nefondat apelantele pârâte,

deoarece jurisprudența O.U.E. invocată de acestea, și anume statuările din Deciziei

nr. C-196/2011 din 24 mai 2012 a C.T.U.E. privesc recunoașterea gradului de

distinctivitate al mărcilor anterioare opuse în cadrul formulării procedurii de

opoziție la înregistrarea unor mărci ulterioare, ceea ce nu este cazul în

speță, unde se analizează admisibilitatea acțiunii în contrafacere. Totodată,

în cauza invocată de apelantele pârâte nu se statuează în sensul

inadmisibilității acțiunii în contrafacere în cazul în care nu s-a declarat

anularea măreilor anterioare opuse sau a unui alt titlu de proprietate

industrială în cadrai unei proceduri de anulare.

Trecând la analiza apelului formulat

de apelantele pârâte împotriva sentinței nr. 2086 din 24 noiembrie 2011 și a

sentinței nr. 1410 din 28 iunie 2012, Curtea de apel a reținut că acesta este

fondat pentru următoarele considerente.

Este nefondat primul motiv de apel

prin care se susține eronata respingere a cererii de anulare a mărcii

internaționale cu desemnare U.E. X deoarece, contrar susținerilor apelantelor

pârâte, marca este aptă de reprezentare grafică și are distinctivitate, chiar

dacă aceasta este de un nivel mediu, cum s-a arătat mai sus.

În acest sens, potrivit prevederilor

art. 4 a Regulamentului U.E. nr. 207/2009 intitulat „Semne care pot constitui o

marcă comunitară,, se prevede că „pot constitui mărci comunitare toate semnele

care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de

persoane, desenele, Uterele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său,

cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau

serviciile unei întreprinderi de cele ale altora,, iar potrivit prevederilor

art. 47 alin. (1) lit. a) și b) ale aceluiași Regulament intitulată „motive

absolute de refuz,, se prevede că „(1) Se respinge înregistrarea următoarelor:

(a) semne care nu respectă cerințele de la articolul 4; (b) mărci care sunt

lipsite de caracter distinctiv.

În ceea ce privește reprezentarea

grafică, este de observat că marca invocată este o marcă figurativă, și este

aptă de reprezentare grafică în sensul dat acestei noțiuni de jurisprudența C.J.U.E.,

în cauzele Heidelberger menționată mai sus și în cauza Libertel {hotărârea C.J.U.E.

din 6 mai 2001 cauza nr. C-104/01), contrar susținerilor nefondate ale

apelantelor pârâte, deoarece este alcătuită dintr-o alăturare de culori care

sunt separate printr-o linie de demarcație trapezoîdală, ce realizează un

contur și oferă Informații cu privire la modul în care sunt asociate culorile

între ele. Mai mult, această reprezentare grafică a culorilor îndeplinește

funcția de diferențiere a produselor și serviciilor vizate de cele provenind de

la alți comercianți deoarece este clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă,

inteligibilă, durabiiă și obiectivă în sensul dat de jurisprudența C.J.U.E.

acestor noțiuni, și nu constă în înregistrarea unei „mostre de culoare,, în

sensuî(deciziei C.J.C.E. în cauza nr. C-104/01 Libertel, ci constituie în sine

o reprezentare grafică în înțelesul art. 4 din Directivă.

În acest sens, în cauza Libertel se

statua în privința unei mărci constituite dintr-o singură culoare, nedelimitată

spațial, ceea ce nu este cazul în speță unde nu este vorba de o simplă

menționare a denumirii unei culori ci culorile sunt delimitate grafic în

privința conturului acestora. In acest sens, se statua prin decizia C.J.C.E. în

cauza nr. C-î04/01 Libertel că și o culoare prin ea însăși, tară

delimitări spațiale, este susceptibilă de a prezenta pentru anumite produse și

servicii, un caracter distinctiv în sensul art. 3, parag. 1, lit. b), și 3, al

Directivei nr. 89/104/CEE a Consiliu