ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Serviciul Teritorial lași dat în Dosarul nr. 132/P/2010 la data de 25 aprilie 2013 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 294/45/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.G. (fost C.) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de . dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 254 alin. (2) C. pen., constând în faptul de a fi pretins în cursul lunii ianuarie 2011 și în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, suma de 1.000 lei de la denunțătorii Ț.M. și F.C. pentru a da o soluție de netrimitere în judecată a acestuia din urmă în Dosarul penal nr. 994/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău - aflat în instrumentarea sa - în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 grame/1.000 și implicarea într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală ușoară (6-7 zile de îngrijiri medicale) a unui biciclist minor - urmare a acestui demers și a «negocierilor» purtate cu numita Ț.M. primind de la F.C., prin intermediul acesteia, suma de 200 euro în contul căreia la data de 19 ianuarie 2011 a dispus scoaterea lui de sub urmărirea penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

Prin același rechizitoriu s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de numiții:

Ț.M. și F.C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 255 alin. (1) C. pen. - întrucât beneficiază de clauza de nepedepsire instituită de prevederile art. 255 alin. (3) C. pen. ; precum și disjungerea cauzei cu privire la toate celelalte aspecte/persoane vizate de actele premergătoare și de urmărire penală efectuate în cauza penală nr. 132/P/2010 în vederea continuării cercetărilor sub un număr penal nou.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22 iulie 2010, în jurul orelor 16.00, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal D.C. 150 Hîrlău - Dolhasca, numitul F.C. a accidentat un biciclist (un minor în vârstă de 12 ani) care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale - în circumstanțele date organele de poliție sosite la locul accidentului testându-l pe conducătorul auto cu aparatul Dragger stabilind astfel că acesta avea la orele 16.30 o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care l-au condus pe la o unitate sanitară unde i s-au recoltat 2 (două) probe de sânge la orele 17.30 și 18.30, din analiza toxicologică a acestora rezultând faptul că autorul accidentului avea în sânge o îmbibație alcoolică de 2,0 grame/1000 ml sânge - cauza făcând obiectul Dosarului penal nr. 994/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău ce a fost preluată în supraveghere de către inculpatul C.G.

în cursul cercetărilor martora Ț.M. - sora conducătorului auto implicat în accident, ce deține în orașul Hîrlău un restaurant frecventat de către inculpat, în ideea de a-și ajuta fratele, s-a deplasat la data de 14 ianuarie 2011 la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău - circumstanțe în care inculpatul C.G. i-a pretins acesteia suma de 1.000 lei pentru a dispune o soluție de netrimitere în judecată față de F.C. -sumă pe care a negociat-o ca „la tarabă": „Ei. O să-l cam usture, o să-l cam doară. Asta-i! Eu v-am zis despre ce-i vorba . Ei, na, anunță-l despre ce-i vorba, ca să știe. Dacă îi de acord bine, dacă nu . Gata. Asta-i viața! Mai ieftin nu pot!" .

Urmare a acestei discuții martora Ț.M. și-a contactat fratele prezentându-i pretențiile financiare ale inculpatului circumstanțe în care a primit de la acesta suma de 200 euro pe care ulterior i-a remis-o integral lui C.G. într-una din zilele următoare când acesta a vizitat-o la restaurant.

Fiindu-i satisfăcute în acest mod pretențiile financiare, la data de 19 ianuarie 2011 inculpatul a dispus față de F.C. scoaterea de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei pe considerentul că fapta reținută în sarcină acestuia (art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002) nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe:

- actele de urmărire penală efectuate în cauza penală nr. 994/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău (copii);

- procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental (și înregistrată audio/video în baza autorizării conforme a instanței) la data de 14 ianuarie 2011, începând cu orele 11.26, între inculpatul C.G. și martorul Ț.M. - din care rezultă faptul că martora se interesează de consecințele juridice ale faptei reținute în sarcina fratelui său F.C. și disponibilitatea sa de a mijloci transmiterea unui folos material de la acesta la inculpat : „Da? Nu știu . Măcar să . nu-l afecteze prea tare. Dacă-i să mai aștepte, a să mai aștepte . măcar. dacă i-l suspendă pe un an? Io știu ce pot să mai fac". Cât o să fie . Vorbiți cu mine . Deci ceea ce." - discuție care se transformă la un moment dat într-o adevărată negociere, în sensul în care inculpatul îi spune acesteia că nu poate accepta sub un numit preț: „Ei . o să-l cam usture, o să-l cam doară . Asta-i! Eu v-am zis despre ce-i vorba. Ei, na, anunță-l despre ce-i vorba, ca să știe. Dacă îi de acord bine, dacă nu. Gata. Asta-i viața! Mai ieftin nu pot!";

- declarația martorului F.C. - din care rezultă punctual faptul că : la începutul anului 2011 a trimis-o pe sora sa -Ț.M. - pentru a discuta cu inculpatul C.G. pe seama situației sale juridice; la întoarcere, Ț.M. i-a spus că inculpatul C.G. i-a avansat o sumă de 1.000, fără a înțelege exact în ce monedă, urmând a fi făcută această „plată" pentru a obține pentru sine o situație juridică favorabilă; ulterior, i-a remis numitei Ț.M. suma de 200 euro, iar la scurt timp a primit acasă o ordonanță prin care inculpatul C.G. dispusese față de el o soluție de scoaterea de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei, etc. ;

- declarația martorei F.M. - din care rezultă punctual faptul că este soția martorului F.C. și are cunoștință de faptul că suma de 200 euro a fost remisă de soțul său numitei Ț.M. pentru a fi pusă la dispoziția inculpatului C.G. în scopul menționat mai sus ;

- declarația martorei Ț.M. - din care rezultă punctual faptul că : în luna ianuarie 2011 a fost în biroul inculpatului C.G. unde a discutat despre consecințele juridice ale infracțiunii comise de fratele său - F.C. - împrejurări în care C.G. i-a indus că în schimbul unei sume de bani (rostind cifra „1.000") acesta ar putea rezolva dosarul într-o formă favorabilă numitului F.C.; în zilele următoare, inculpatul C.G. a vizitat-o la restaurantul pe care îl deține în orașul Hîrlău, acceptând suma de 200 euro pentru a soluționa dosarul ce îl privea pe F.C. în forma dorită de acesta; după remiterea sumei de 200 euro inculpatului C.G., acesta a soluționat dosarul respectiv într-un mod favorabil fratelui său, etc. ;

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel lași la data de 08 mai 2013, sub nr. 294/45/2013, fiind atrasă competenta materială a acestei instanțe de calitatea speciala de avocat a inculpatulu C.G., în conformitate cu dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În faza cercetării judecătorești au fost readministrate în totalitate, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate probele administrate în cursul urmăririi penale (activitate lesne de realizat, având în vedere conținutul concret al probatoriului privind acuzația penală dedusă judecății care se rezumă, în concret, doar la declarațiile „denunțătorilor" - cum au fost numiți de către procuror cele două persoane - F.C. și Ț.M., omițându-se, în ciuda altor aspecte detaliate în cuprinsul dosarului de urmărire penală - cum sunt cele privind dosarul instrumentat de către inculpat - a se menționa că „denunțarea" inculpatului de către cele două persoane a avut loc la solicitarea expresă a organului de anchetă și redarea înregistrării video efectuată în biroul inculpatului; numeroasele acte din cuprinsul dosarului de urmărire penală vizează autorizațiile de interceptare telefonică și înregistrare în mediul ambiental), procedându-se, așadar, la audierea: inculpatului C.G., a martorilor „denunțători" F.C. și Ț.M., vizionarea înregistrării din mediu ambiental efectuată în biroul inculpatului C., precum și audierea martorei F.M., soția numitului F.C.. A fost administrată și proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens copie după condica de evidență de la punctul de control din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău, adresă de la operatorul de telefonie mobilă, Rechizitoriu nr. 1487/P/2012 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul lași, privind trimiterea în judecată a numitului F.C.

Examinând actele si lucrările dosarului precum si întreg materialul probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât si cu prilejul cercetării judecătorești, Curtea retine următoarele:

Inculpatul C.G. îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, precum și funcția de prim procuror a acestei unități de parchet, funcții în cadrul cărora exercită activități specifice acestora, de urmărire penală, supravegherea acesteia, etc, precum și primirea persoanelor în audiență, conform calendarului întocmit cu privire la aceste atribuțiuni, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează aceste atribuții (C. proc. pen., regulament de ordine interioară, etc).

În cursul anului 2010 numitul F.C. a fost implicat într-un eveniment rutier, dosarul de cercetare penală întocmit în cauză fiind repartizat spre soluționare inculpatului C.G. în timpul instrumentării respectivului dosar numita Ț.M., sora numitului F.C., a fost primită, la solicitarea acesteia, în audiență la inculpat, în calitatea sa de prim procuror. Astfel, cum rezultă din înregistrarea în mediu ambiental, cât și din declarațiile martorilor audiați, aceasta dorea să se informeze de stadiul dosarului, precum și de soluțiile ce ar putea fi date în cauza respectivă, nutrind speranța unei soluții favorabile, respectiv netrimiterea în judecată a fratelui său, F.C. (speranța firească, naturală și, probabil, unanimă, pentru fiecare persoană cercetată). În urma finalizării cercetărilor, pe baza probelor administrate în cauză, s-a dispus în Dosarul nr. 994/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecători Hîrlău, prin ordonanța procurorului din 19 ianuarie 2011, scoaterea de sub urmărire penală a numitului F.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei.

Ulterior începerii cercetărilor în prezenta cauză, ordonanța menționată a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași, prin Ordonanța nr. 2844/11/2/2012 din 29 octombrie 2012, în dosarul privind pe numitul F.C. fiind dispusă redeschiderea urmăririi penale prin Ordonanța nr. 1487/P/2012 din 05 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul lași, fiind întocmit Rechizitoriul de trimitere în judecată nr. 1487/P/2012 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul lași.

Din ansamblul probator administrat, instanța reține că în cauză s-au dovedit fără niciun dubiu două împrejurări de fapt, și anume:

1.- Faptul că numitul F.C. a fost implicat într-un eveniment rutier, iar dosarul de cercetare penală a fost instrumentat de inculpatul C.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău și

2.- Faptul că numita Ț.M. a fost în audiență la inculpatul C.G. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău.

Astfel, susținerile din actul de inculpare în sensul că, în urma întrevederii cu numita Ț.M., inculpatul C.G. ar fi solicitat în mod expres acesteia suma de 200 euro (1.000 lei), în schimbul pronunțării unei soluții favorabile, sunt nereale și nefondate, iar argumentele aduse sunt cel puțin periculoase (în lipsa probelor ferme în dovedirea acuzării, inculparea are la bază doar argumente subiective). A susține că pronunțarea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală, urmare a aprecierii lipsei de pericol social concret a faptei respective, și aplicarea unei amenzi administrative, (având în vedere și toate demersurile efectuate după pronunțarea unei astfel de soluții - respectiv infirmarea ordonanței, după mai bine de un an de la pronunțarea acesteia, redeschiderea urmăririi penale si trimiterea în judecată la peste doi ani de la respectiva ordonanță), sunt consecința unei fapte penale, respectiv luarea de mită, creează un precedent deosebit de periculos de natură a afecta însăși independența justiției. în acest context, potrivit susținerilor din rechizitoriu, asupra oricărei soluții de aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., privind lipsa pericolului social al unei infracțiuni și înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă chiar și de către o instanță de judecată, ar plana suspiciunea de nelegalitate, ceea ce este absurd și contrar legii. Tocmai pentru că aceste dispoziții sunt aprecieri de ordin pur subiectiv, în raport cu datele cauzei, aceste susțineri sunt deosebit de periculoase. De altfel, legiuitorul, tocmai datorită notei de subiectivism în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 18

1

C. pen. și, astfel, expunerea celor care pronunță soluții de acest fel la diverse acuzații, fie din partea părților, fie a autorităților, a suprimat aceste dispoziții în noile reglementări penale.

Acuzația de luare de mită de către inculpatul C.G. se sprijină, în fapt, doar pe o singură probă: declarația numitei Ț.M., care susține că „inculpatul i-a solicitat suma de 1.000 lei", sumă pe care a remis-o acestuia în echivalent euro - respectiv 200, în biroul din restaurantul pe care îl deține - fila 122 dosar fond.

Că susținerile acestei martore nu sunt credibile, deosebit de faptul că nu sunt susținute de nicio altă probă din cauză, rezultă din însăși modalitatea în care aceasta a făcut respectivul „ denunț". Astfel, așa cum acesta declară în fața instanței „denunțul" l-a făcut ca urmare a solicitării procurorului, în octombrie 2012 - deci la mai mult de un an de la data pretinsei remiteri a sumei de bani către inculpat -, în urma citării sale la D.N.A.

De asemenea, nu sunt credibile nici susținerile martorei în sensul că „nu cunoaște ce soluție a primit fratele său". Este absurd să credem că o persoană care „intervine" tocmai în acest sens - al obținerii unei soluții favorabile - și, cu atât mai mult, după remiterea unei sume de bani nu se interesează dacă, în schimbul sumei de bani oferite, a primit ceea ce solicitase. De asemenea, tot o dovadă în sensul lipsei de credibilitate a susținerilor martorei, o constituie faptul că deși audiența la inculpat a avut loc la 14 ianuarie 2011 (cum se reține de altfel și în situația de fapt din rechizitoriu), iar ordonanța de scoatere de sub urmărire a fost dispusă de către inculpat la 19 ianuarie 2011, martora precizează că „ a remis inculpatului suma de bani solicitată la circa trei săptămâni de la data când a fost în audiență".

Or, această derulare a evenimentelor este de natură să infirme, implicit, și susținerile procurorului privind faptul că „inculpatul devenise insistent cu privire la primirea sumei de bani, sunând de mai multe ori martora, în acest sens", întrucât nu a existat timpul fizic necesar care să declanșeze, inițial, starea de nemulțumire a inculpatului generată de faptul că nu i se dăduse curs solicitării sale, și ulterior, să determine insistența acestuia pe lângă martoră.

Cu privire la ceilalți doi martori audiați în cauză - F.C. și F.M. (filele 85 și 86 dosar), declarațiile acestora sunt lipsite de orice consistență probatorie în ceea ce privește cauza, în sensul că susținerile acestora că au predat numitei Ț.M. suma de 200 de euro în vederea remiterii acestei sume de bani inculpatului - în scopul obținerii unei soluții favorabile, deosebit de faptul că nu sunt susținute de probe obiective și independente (adică străine de persoanele implicate, respectiv familia F.), nu pot forma fundamentul și temeinicia unei condamnări, având în vedere, așa cum am subliniat, caracterul deosebit de subiectiv al acestora.

În ceea ce privește susținerile din rechizitoriu potrivit cărora,, discuția dintre inculpat și numita Ț.M. se transformă la un moment dat într-o adevărată negociere", reprezintă constatările subiective ale procurorului ( similar aprecierii unei fapte penale că nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, având în vedere că, în fapt, acesta este eșafodul pe care au fost întemeiate acuzațiile). Mai mult decât atât, astfel cum se relevă din înregistrarea video - audio a acestei convorbiri, niciun moment discuția nu a avut tenta pe care o insinuează rechizitoriul.

În ceea ce privește proba „forte" în susținerea inculpării -înregistrarea video - audio în mediu ambiental a convorbirii dintre cei doi -inculpatul și martora „denunțătoare" -, aceasta nu conține niciun element care să contureze infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză.

Astfel, contrar susținerilor din rechizitoriu și din procesele-verbale de redare a acestei convorbiri, instanța procedând la audierea nemijlocită, în ședință publică, a înregistrării, (în două rânduri - astfel cum rezultă din încheierea de la termenul respectiv, 11 noiembrie 2013-fila 93-94, tocmai pentru lămurirea deplină a acestor aspecte), se constată fără putință de tăgadă (aspect confirmat si în ședință respectivă) că nu s-au folosit expresiile: . ■ .mai ieftin nu pot."(deci susținerea unei adevărate negociere de către procuror este mai mult decât subiectivă). euro" si nici expresia . dacă dă . bine, dacă, nu.", fiind folosită expresia „dacă da. bine."

Concluzionând, rezultă neîndoielnic împrejurarea că, în cauză, nu numai că inculpatul nu a pretins vreo sumă de bani în vederea pronunțării unei anumite soluții, ci că nu a primit această sumă de bani, susținerea remiterii acestei sume de către numita Ț.M. nefiind susținută, confirmată de vreun mijloc de probă. Nu a fost confirmată nici măcar susținerea privitoare la prezența inculpatului în biroul martorei, în scopul menționat - al remiterii sumei de bani, martora confirmând împrejurarea că inculpatul obișnuia să frecventeze restaurantul pe care îl deține pentru a servi masa, „tot timpul contra cost". împrejurare de natură să releve faptul că inculpatul nu a urmărit obținerea de beneficii de la aceste persoane .

Mai mult decât atât, în cauză, nu s-a dovedit că suma respectivă de bani - 1.000 lei - nu a reprezentat, de fapt, sancțiunea administrativă aplicată numitului F.C., respectiv amenda administrativă în acest cuantum și că a fost plătită cu acest titlu.

Lipsa de fundament probator a învinuirii aduse inculpatului rezidă și din faptul că rechizitoriul conține, în esență, păreri personale și subiective ale procurorului cu privire la „modul în care s-ar fi petrecut fapta"( cum ar fi cea privind o „adevărată negociere" la care am făcut deja referire). Tot în acest context se înscrie și mențiunea din rechizitoriu, în sensul că  „Relevantă cu privire la poziția procesuală de ansamblu adoptată de inculpat în prezenta cauză este încercarea sa de a influența declarațiile martorilor Ț.M. și F.C. - astfel:

- în ziua de 17 octombrie 2012, după ce martorii au formulat denunțuri la Serviciul Teritorial Iași al D.N.A., inculpatul a contactat-o direct pe martora Ț.M. și a chestionat-o în legătură cu eventualitatea audierii sale de procurorii D.N.A.;

- primind un răspuns negativ de la Ț.M. (pentru a se proteja), - n.n. o altă apreciere subiectivă a procurorului, martora nefacând nici un moment afirmații în acest sens; în altă ordine de idei de ce pericol sau risc ar fi trebuit să se protejeze martora? -inculpatul a dorit să se asigure dacă martora l-a vizitat la biroul său realizând din răspunsul pozitiv al acesteia că discuția din 14 ianuarie 2011 referitoare la negocierea situației juridice a martorului F.C. a fost interceptată;", apreciere pur subiectivă a procurorului, probele administrate în cauză nedovedind o astfel de împrejurare. Astfel, rezultă că, cu excepția datei de 14 ianuarie 2011 când martora a fost primită în audiență, aceasta nu a mai fost la sediul unității de parchet respective ( a se vedea copia de registru de evidență intrare/ieșire a persoanelor) și nici împrejurarea că ar fi fost sunată de către inculpat ori că șoferul acestuia ar fi luat în vreun fel legătura cu martora. Or, simplele susțineri ale procurorului nu pot atesta, în lipsa unor probe concludente, caracterul real al acestora. Dimpotrivă, faptul că nu există nicio probă în sensul acestor susțineri, confirmă convingerea instanței că aceste aspecte nu s-au petrecut, nu au avut loc în realitatea obiectivă, materială.

Așa cum am menționat deja, împrejurarea că soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă de către inculpat a fost infirmată ulterior (la peste un an de zile distanță), dispunându-se o soluție de trimitere în judecată (la peste doi ani de zile distanță), nu numai că nu poate constitui o probă, un argument în susținerea acuzației de luare de mită împotriva inculpatului, nu numai că a interpreta în sens contrar este un precedent deosebit de periculos, dreptul procurorului ierarhic superior de infirmare a soluției procurorului fiind prevăzut în mod expres de dispozițiile art. 220 C. proc. pen, dispoziții potrivit cărora „atunci când constata ca nu a existat sau ca a dispărut împrejurarea pe care se întemeiază dispoziția de neîncepere a urmăririi penale/ scoatere de sub urmărire penala, procurorul ierarhic superior infirma motivat aceasta dispoziție si dispune în consecință". în această privință, C.E.D.O. reținând în cauza Stoianova și Nedelcu c. României că, dacă după o decizie de scoatere de sub urmărire penală, statul reia urmărirea penală, există un proces penal unic, întrucât ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi considerată că ar fi finalizat procesul penal, deoarece aceasta nu constituie o decizie definitivă asupra acuzației penale îndreptate contra persoanelor implicate, iar cea mai bună dovadă în acest sens este că procedura poate fi redeschisă, putându-se ajunge chiar la o condamnare a acuzațiilor.

Deși, în cauză este evident că nu s-au respectat exigențele unui termen rezonabil de instrumentare a anchetei penale, față de criteriile statuate de C.E.D.O., situația juridică a numitului F.C. fiind incertă o perioadă însemnată de timp, sunt situații care exced prezentei cauze.

În altă ordine de idei, situații similare de infirmare a unor astfel de soluții cu consecința redeschiderii urmăririi penale și, ulterior, a trimiterii în judecată, după perioade îndelungate de timp, au fost întâlnite frecvent în practică tocmai datorită acestor dispoziții care conferă posibilități, nelimitate în timp, procurorului ierarhic superior de a infirma oricând o soluție de scoatere de netrimitere în judecată. Această situație care nu poate genera decât neajunsuri - după cum se vede din multe perspective - nu poate fi înlăturată decât prin intervenție legislativă și remediată doar prin menținerea soluției de către instanțele de judecată, astfel investite privind înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea penală, astfel cum se dispusese inițial de către procuror (a se vedea în acest sens Decizia penală nr. 1090 din 19 octombrie 2012 Dosar nr. 22293/245/2011 - Curtea de Apel lași, pentru o situație identică).

Potrivit dispozițiile art. 18

1

C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzuta de legea penală, daca prin atingere minima adusa uneia din valorile aparate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Or, așa cum s-a statuat de către instanță în numeroase decizii de speță, procesul de individualizare, de apreciere a gradului de pericol concret a unei fapte penale deduse judecății este influențat și suspus raportării unui cumul de factori privitor la, atât fapta concretă, cât și la persoana făptuitorului, fiind, totodată, un proces subiectiv al judecătorului. Astfel, împrejurarea că aceeași faptă primește aprecieri diferite cu privire la gradul de pericol social nu poate configura în niciun caz indiciile unei fapte penale din parte celui care face aprecierea, soluțiile pronunțate de către procurori sau judecători fiind supuse controlului fie al procurorului ierarhic superior, fie al instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 C. pen., aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată potrivit convingerii sale, în urma și pe baza examinării tuturor probelor administrate în întregul lor, fiind inadmisibilă desființarea acestora din context și preluarea unor fracțiuni dintre probă sau mijloc de probă.

Dispozițiile legale menționate consacră un alt principiu de data aceasta în materia aprecierii probelor, potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită, neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau ale martorilor, instanța putând să aprecieze că numai una dintre acestea este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte.

Potrivit dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., care reglementează probele si aprecierea lor, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, Ia identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Pentru a avea valoare probantă declarația martorului trebuie să se coroboreze cu celelalte probe ale dosarului, or în speță, astfel cum am arătat pe larg, declarația martorei Ț.M. nu este susținută de nicio altă probă, aspect ce conduce la imposibilitatea conferirii valorii probante, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului.

Prezumția de nevinovăție este înscrisă ca principiu fundamental în art. 66 C. proc. pen.: „învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa. In cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie"; acest principiu guvernează întregul proces penal, putând fi răsturnat numai prin probe și mijloace de probă.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 6 parag. 2 din C.E.D.O. "orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată pana ce vinovăția sa este legal stabilită", prin urmare dispoziția procesual penală si cea constituțională reglementează prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar dispoziția C.E.D.O. arată clar că este vorba de stabilirea legală a vinovăției.

Prin urmare, față de textele mai sus menționate se constată că prezumția de nevinovăție garantează protecția persoanelor în procesul penal împotriva arbitrarului în stabilirea si tragerea la răspundere penală. Ceea ce dreptul poate acorda este garanția prin care asigură ca nimeni nu va fi tras la răspundere penală și sancționat discreționar, iar atunci când este învinuit de săvârșirea unei infracțiuni se va urma o procedură prin care să se stabilească legal vinovăția lui.

Fiind vorba de o prezumție relativă, aceasta trebuie sa fie răsturnată prin dovedirea vinovăției, aceasta efectuându-se în cursul activității de probațiune prin administrarea de probe legale, pertinente, concludente și utile.

Instanța consideră că probatoriul administrat în cauză nu este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului, în cauză probele analizate anterior nefiind în măsură să facă dovada existenței faptei materiale descrisă în rechizitoriu, în sensul că fapta de luare de mită reținută în sarcina inculpatului C.G. nu există.

Prin intermediul acțiunii penale, in cadrul procesului penal, se realizează aplicarea normelor penale privitoare la infracțiuni și pedepse, se valorifică dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe infractor, se constată infracțiunea săvârșită, se stabilește periculozitatea si vinovăția făptuitorului, în vederea aplicării unei pedepse corespunzătoare. Sau, in alte cazuri, se constată inexistența infracțiunii sau nevinovăția celui supus judecății, ori se constată existența vreunei cauze care înlătură sau exclude aptitudinea funcțională a acțiunii penale (fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, a intervenit amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului).

Acțiunea penală este condiția necesară ca o instanță sa exercite atribuțiile sale jurisdicționale. Acțiunea trasează în același timp limitele în care se exercită aceste atribuțiuni, ele fiind în mod obișnuit determinate de actul procesual prin care s-a făcut cererea in justiție. Promovarea acțiunii penale are drept scop sesizarea instanței care odată investită este obligată să judece. Instanța nu poate judeca o cauza decât în măsura în care se exercită împotriva inculpatului o acțiune penală, întrucât aceasta este energia care însuflețește întreg procesul. Acțiunea penală este irevocabilă si indisponibilă.

Din momentul folosirii ei si pana la rezolvarea cauzei, acțiunea penală își urmează cursul său normal. Odată investit cu soluționarea ei, organul competent efectuează toate actele procesuale necesare sau dispuse, de către partea vătămata, inculpat sau procuror, în calitate de reprezentant calificat al titularului acțiunii, până la realizarea scopului procesului penal. Cursul procesului penal nu poate fi oprit decât în cazurile anume prevăzute de lege. Așadar, irevocabilitatea si indisponibilitatea nu sunt principii absolute, existând cazuri legale în care statul poate dispune de acțiunea penală (renunță la realizarea ei). Asemenea cazuri exclud sau înlătură aptitudinea funcțională a acțiunii penale. Ele pot preexista procesului penal sau pot sa apară după ce acesta a început.

C. proc. pen. prevede cazurile în care, în cursul urmăririi penale, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală, când exista învinuit sau inculpat în cauză, dacă constată că: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală; fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat; faptei ii lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sau există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. 10 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.), etc. Asemenea cauze pot fi constatate și în faza de judecată, situație în care instanța va dispune achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Constatarea acestor cauze face ca acțiunea penală să nu mai poată fi pusa in mișcare sau, dacă a fost pusă, sau nu mai poată fi exercitată, deci să înceteze aptitudinea sa funcțională. Inevitabil, constatarea lor va avea ca efect și stingerea procesului penal, deoarece rămâne fără obiect.

Cazurile care împiedică punerea in mișcare a acțiunii penale sau continuarea exercitării acesteia sunt prevăzute în art. 10 C. proc. pen. Ele pot fi grupate în două mari categorii și anume: cazuri în care acțiunea penală se stinge ca lipsită de temei (art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.) și cazuri în care acțiunea penală este lipsită de obiect sau este exercitabilă numai în anumite condiții (art. 10 lit. f)-j) C. proc. pen.). Pentru cazurile în care acțiunea penală este lipsită de temei, procurorul, în faza de urmărire penală, dispune scoaterea de sub urmărire penală, iar instanța, în cursul judecății, pronunță achitarea.

Potrivit dispozițiilor din C. pen. (art. 17 alin. (1)), infracțiunea este o fapta care prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție si este prevăzută de legea penală. Din moment ce nu se poate constata existența faptei, nu se pune nici problema existenței infracțiunii ca atare. Neexistând infracțiune, nu există nici răspundere penală, întrucât infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale (art. 17 alin. (2) C. pen.). In acest caz, nu există fapta nici măcar în obiectivitatea ei materială, așa că nu sunt îndeplinite niciuna din trăsăturile esențiale ale infracțiunii, neavând la ce să fie raportate. Constatarea inexistenței unei fapte materiale exclude imputarea ei oricărui făptuitor, iar procesual nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată o acțiune penală. In prezenta acestei situații nu există nici dreptul la acțiunea civilă.

Articolul 63 alin. (2) C. proc. pen. enunță două principii fundamentale ale procesului penal și anume: principiul potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită și principiul aprecierii probelor. Așa cum am argumentat și cum rezultă cu evidență din probele dosarului, cu excepția martorei Ț.M., absolut nicio probă administrată ulterior, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, nu susțin împrejurarea reținută în actul de inculpare, în sensul că inculpatul C.G. ar fi pretins și primit suma de 1.000 lei în vederea pronunțării unei soluții favorabile în cauza privind pe numitul F.C.

Susținerile procurorului cu privire la existența cu caracter general a fenomenului de „mică ciupeală" în cadrul unității de parchet respectiv, chiar reale de ar fi, în lipsa unor probe irefutabile de vinovăție, sunt fără relevanță în planul stabilirii existenței conflictului de drept dedus soluționării.

Concluzionând, instanța a apreciat că probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele analizate în mod exhaustiv, nu sunt în măsură să facă dovada vinovăției inculpatului C.G., prin lipsa dovezilor privind existența unei fapte materiale obiectivate în realitatea imediată.

Așa fiind, constatând existența unei cauze care face ca acțiunea penală să nu mai poată fi exercitată, deci să înceteze aptitudinea sa funcțională, constatare ce are ca efect și stingerea procesului penal, deoarece rămâne fără obiect, instanța în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul C.G. (fost C.), cu privire la infracțiunea de luare de mită - faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu trimitere la art. 254 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 189 și art. 192 alin. (3) Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial lași.

În motivele scrise depuse la dosarul cauzei, procurorul a criticat sentința primei instanței prin care a fost achitat inculpatul C.G. sub aspectul netemeiniciei sale, apreciind că soluția este în contradicție cu materialul probator al dosarului care face dovada întrunirii sub toate aspectele a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și dovada împrejurării că inculpatul a comis fapta cu vinovăție.

În dezvoltarea motivelor de recurs aflate în dublu exemplar la filele 2-16 dosaruT Înaltei Curți, procurorul a arătat că probele administrate în cauză se coroborează conducând dincolo de orice dubiu, la concluzia existenței faptelor și a comiterii acestora de către inculpat cu vinovăția cerută de lege.

Astfel, în primul rând procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental (înregistrată audio-video în baza autorizării conforme a instanței) la data de 14 ianuarie 2011, începând cu orele 11,26, între inculpatul C.G. și martorul Ț.M., din care rezultă faptul că martora se interesează de consecințele juridice ale faptei reținute în sarcina fratelui său F.C. și disponibilitatea sa de a mijloci transmiterea unui folos material de la acesta la inculpat, citând din conținutul acestui aspectele considerate relevante.

Se arată împrejurarea că această înregistrare ambientală a fost audiată nemijlocit de către instanță în sala de judecată, rezultând fără dubiu exprimarea inculpatului că acesta nu înțelege să primească o sumă de bani mai mică, chiar dacă cuantumul acesteia nu se înțelege clar din înregistrarea ambientală.

De asemenea, a fost evidențiată declarația martorului F.C., din care a rezultat indubitabil faptul că la începutul anului 2011 sora sa Ț.M. a vorbit cu inculpatul C.G. referitor la dosarul său, că aceasta i-a spus după întrevederea cu procurorul că „va fi bine", însă va trebui să dea o sumă de bani, pe care martorul a apreciat-o ca fiind în cuantum de 200 euro, față de suma de 1.000 lei precizată de sora sa. A mai precizat martorul că l-a scurt timp după ce a dat sorei sale, suma de 200 euro, a primit acasă soluția pronunțată de inculpatul C.G., care dispusese față de el scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei, pe care martorul a achitat-o.

Martorul a precizat fără ezitare în fața instanței de fond că a dat suma de bani pentru o soluție favorabilă, că denunțul și declarațiile date la D.N.A. au fost scrise personal, liber și nu după dictare și în prezența unui avocat ales. Important este și faptul că martorul a declarat că s-a mai întâlnit cu inculpatul o singură dată, pentru a-i prezenta chitanța de plată a amenzii administrative.

Procurorul consideră că declarația martorei F.M. -soția martorului F.C. se coroborează, atât cu declarația soțului său, cât și cu declarația martorei Ț.M. Aspectele cele mai importante cunoscute și declarate de martora F.M. sunt cel referitor la scopul remiterii sumei către inculpaf'acești bani au fost dați în acest scop, întrucât în una din discuțiile purtate cu soțul meu, acesta mi-a spus că trebuie să dea această sumă de bani pentru a-și rezolva favorabil situația „cât și aspectul privitor la modalitatea de remitere a banilor către inculpat" știu că în final soțul meu a remis această sumă de bani procurorului care se ocupa de cazul soțului meu, al cărui nume nu îl cunosc, prin intermediul cumnatei mele Ț.M."

Deosebit de importanță este sub aspectul probatoriu declarația martorei Ț.M., din care rezultă faptul că inculpatul C.G. i-a indus reprezentarea că, în schimbul unei sume de bani ar putea rezolva dosarul într-o formă favorabilă lui F.C. Martora a dat declarații amănunțite în cursul urmăririi penale, la audiere fiind prezent, atât apărătorul ei ales, cât și avocatul ales al inculpatului și a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și cu prilejul audierii de către judecătorul de fond. Declarația martorei Ț.M. relevă aspecte importante și cu privire la poziția adoptată de inculpat în cursul urmăririi penale, când acesta I-a trimis la martoră pe șoferul său (dosar urmărire penală și fila 122 dosar instanță). Concret, în ziua de 22 octombrie 2012, după ce inculpatul îi fusese comunicat programul activităților de urmărire penală, respectiv faptul că la data de 23 octombrie 2012 urmau a fi audiați martori, la cererea inculpatului, numitul U.I. a contactat-o pe martora Ț.M. căreia i-a transmis să declare la D.N.A. că este adevărat că I-a vizitat în birou, dr că nu i-a dat vreo sumă de bani pentru a-i ușura martorului F.C. situația juridică.

Reprezentantul parchetului a considerat importantă sub aspectul stabilirii vinovăției inculpatului C.G. și analiza conduitei acestuia în cursul anchetei penale, respectiv faptul că, după ce a aflat despre denunțul și declarațiile date în ziua de 23 octombrie 2012 de martorii Ț.M. și F.C., la data de 24 octombrie 2012, inculpatul a formulat o cerere la primul-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hîrlău, solicitând „identificarea modalității de infirmare" a ordonanței pe care a dispus-o personal în Dosarul nr. 994/P/2010, motivând că „în mod greșit" a apreciat că fapta comisă de către F.C. „nu prezenta pericol social". întrucât conducătorul parchetului a refuzat Ordonanța nr. 1232/11/6/2012 cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale), infirmarea Ordonanței nr. 994/P/2010 emise la data de 18 ianuarie 2011 și respectiv redeschiderea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea de către F.C. a infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 motivat de faptul că:"soluția adoptată inițial nu poate fi menținută, întrucât în tot acest timp a existat un caz ce impunea adoptarea unei alte soluții, apreciindu-se incorect pericolul social al faptei comise de către F.C.".

Se consideră că aspectele mai sus prezentate, care rezultă din coroborarea probelor administrate au dovedit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de"luare de mită", iar inculpatul a săvârșit fapta cu intenție și folosindu-se de autoritatea conferită de funcția pe care o îndeplinea.

în al doilea rând, procurorul a considerat că argumentele prezentate de instanța de fond în motivarea hotărârii, cu ocazia analizei probatoriului sunt nefondate și că nesocotesc grav situația faptică reală și concretă relevată de probele administrate.

Astfel, a arătat instanța că întreg probatoriul administrat dovedește doar două aspecte (fila 4) că sunt subiective acuzațiile procurorului că inculpatul ar fi solicitat expres bani în schimbul soluției favorabile și că aduce atingere independenței justiției susținerea că pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală urmată de redeschiderea urmăririi penale după un an de la soluția inițială, sunt consecința unei fapte penale, respectiv luarea de mită.

În opinia acuzării, din conținutul rechizitoriului și materialului dosarului a rezultat că, implicarea lui F.C. într-un eveniment rutier, instrumentarea dosarului penal respectiv de către inculpatul C.G., venirea M.Ț. (sora martorului F.) în audiență la inculpat, precum și faptul că inculpatul după ce a aflat că a fost denunțat pentru luare de mită și-a infirmat singur, în contradicție cu legea, soluția inițială sunt împrejurări în care inculpatul a comis fapta ori acte prin care a încercat să influențeze rezultatul anchetei ce se desfășura față de el. Acestea nu au fost prezentate ca și modalități de comitere a faptei și nici nu au fost vreodată contestate de inculpat sau de acuzare, astfel încât să fie necesară stabilirea realității existenței lor prin administrarea de probe.

Mijloacele de probă care au fost administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, înscrisurile și înregistrarea ambientală au fost necesare pentru dovedirea faptului denunțat, respectiv acela că inculpatul a pretins o sumă de bani pentru a da o soluție favorabilă martorului F.C., cu ocazia instrumentării dosarului penal în care martorul era cercetat și nu pentru probarea împrejurărilor mai sus arătate.

Nu a rezultat din motivarea instanței ce anume a avut în vedere judecătorul fondului când a precizat că inculparea are la bază doar elemente subiective în susținerea afirmației că inculpatul a solicitat expres martorei Ț.M. o sumă de bani și nici ce a avut în vedere când a motivat că acuzarea a susținut că sunt consecința luării de mită soluția de aplicare a prevederilor art. 18

1

C. pen., cât și redeschiderea urmăririi penale.

Faptul că inculpatul a cerut bani este real și a rezultat fără dubiu din denunțul și declarația martorei Ț.M. - căreia banii i-au fost pretinși în mod direct, din declarațiile martorilor F.C. și F.M., care au aflat de la martora Ț.M. despre necesitatea remiterii banilor către inculpat pentru rezolvarea favorabilă a dosarului și care au făcut și plata sumei respective de bani, cât și din înregistrarea ambientală, audiată nemijlocit de instanță, așa cum a rezultat din încheierea pronunțată la termenul din 11 octombrie 2013.

Din rechizitoriu ca și act de inculpare nu a rezultat susținerea că infirmarea nelegală a propriei soluții de către inculpatul C.G., urmată de redeschiderea de către același inculpat a urmăririi penale, sunt consecința luării de mită de către inculpat.

Procurorul a considerat că este nefondată susținerea instanței de fond, precum că acuzația de luare de mită adusă inculpatului C.G., se sprijină doar pe o singură probă - declarația numitei Ț.M. și că declarația acesteia nu este credibilă, nefiind susținută de vreo probă și raportat la modalitatea și momentul în care a formulat denunțul.

Astfel, așa cum s-a argumentat mai sus, denunțul și declarația martorei Ț.M. se coroborează cu declarațiile altor doi martori audiați în ambele etape ale procesului penal și cu înregistrarea ambientală din 14 ianuarie 2011, iar elementele cu valoare probatorie relevate nu pot fi ignorate ori înlăturate. De asemenea, modalitatea și momentul formulării denunțului de către această martoră nu sunt contrare legii (văzând și temeiul soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu față de martori - pct. B) și nu pot fi invocate în procesul de înlăturare a probei, atât timp cât acest denunț nu are valoare dinainte stabilită, ci este probă pentru că se coroborează cu celelalte probe ale dosarului.

De asemenea, procurorul a apreciat ca fiind neîntemeiată și argumentația instanței, precum că declarațiile martorilor F.C. și F.M. sunt lipsite de consistență probatorie și nu sunt susținute de probe obiective și independente (adică străine de persoanele implicate, respectiv familia F.), fila 5 sentință.

Așa cum s-a precizat mai sus, martorii F.C. și F.M. au dat declarații în cursul urmăririi penale în prezența apărătorului ales de către ei și în prezența apărătorului ales al inculpatului, iar declarațiile date sunt clare, constante, nu prezintă contradicții și nici elemente care să contureze aspecte de nesinceritate ori să sugereze vreun alt interes decât cel al relevării adevărului. Din dosarul de urmărire penală, din atitudinea martorilor ori din atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, nu a rezultat niciun element care să sugereze o stare de dușmănie între martori și inculpat, stare de natură a influența aflarea adevărului în dosar, iar inculpatul nu a formulat vreo plângere penală cu privire la comiterea de către martori a infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Motivul pentru care instanța a înlăturat aceste probe, este contrar prevederilor art. 63 C. proc. pen.,motivația în sine reprezintă o adăugare la lege și conturează ideea că numai o probă care este susținută de altă probă ar putea fi eventual analizată sub aspectul coroborării cu celelalte probe, aspect care în opinia sa, excede dispozițiilor procedural penale.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere actele și lucrările dosarului, procurorul a concluzionat că soluția de achitare a inculpatului C.G., adoptată de Curtea de Apel lași este nejustificată și contrară probelor dosarului.

în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 225 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași (Dosar penal nr. 294/45/2013) privind inculpatul C.G., urmând ca instanța de recurs să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.

La termenul din 26 iunie 2014, Înalta Curte, după legitimarea inculpatului, din oficiu, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a pus în discuția părților recalificarea căii de atac formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial lași împotriva sentinței penale nr. 225 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, ca fiind apel

De asemenea la același termen arătat au fost discutate cererile de probe.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea martorilor indicați în rechizitoriu, respectiv F.C., F.M. și Ț.M. în dovedirea situației de fapt, arătând că acești martori au remis bani inculpatului pentru ca acesta să-și îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu.

Apărătorul ales al intimatului inculpat C.G. a arătat că nu are probe noi de solicitat, precizând, totodată, că inculpatul C.G. nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Totodată, apărătorul a solicitat respingerea cererilor de probatorii formulate de reprezentantul parchetului, întrucât nu au fost motivate în raport cu utilitatea administrării în calea de atac a apelului, context în care a arătat că, de altfel, criticile aduse probatoriului și nu la aspecte privind nelegala administrare a probei testimoniale, apreciind că se dorește tergiversarea soluționării prezentei cauze.

Inculpatul a arătat că nu are de formulat probe noi în apărare și a arătat că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 419 alin. 5 Cod procedură penală cu referire la art. 100 C. proc. pen. a apreciat necesară audierea martorilor F.C., F.M. și Ț.M., urmând ca aceste probatorii să fi administrate, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, fila 24 dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, la dosarul cauzei, în apel au fost depuse în mai multe exemplare o cerere de introducere în cauză în calitate de victime a numiților T.L. și T.L.T., însoțite de înscrisuri, filele 30-55 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 9 octombrie 2014, au lipsit martorii încuviințați, apreciindu-se necesară citarea acestora cu mandate de aducere, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 56 dosarul de apel al Înaltei Curți.

La termenul din 20 noiembrie 2014, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen. a întrebat intimatul inculpat C.G. dacă doreșt