ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 649 din 6 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2591/2/2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare

corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 184 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.M.D. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii.

A pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen, art. 998-999 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I.P.S. și l-a obligat pe inculpatul V.M.D., în solidar cu F.P.V.S., la plata sumei de 9.600 euro daune materiale și 25.000 euro daune morale către partea civilă I.P.S.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 91/P din 5 aprilie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. și disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunii prev. de art. 213 C. pen.

S-a reținut în cuprinsul actului de sesizare că la data de 22 mai 2009 organele de poliție au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, pe Splaiul Independenței din București, urmărirea penală efectuată în cauză concluzionând că accidentul s-a produs din culpa concurentă a inculpatului V.M.D., care a încălcat obligația prevăzută prin art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 și a părții vătămate I.P.S., care a încălcat dispozițiile art. 161 din O.U.G. nr. 195/2002. Urmarea accidentului a constat în vătămarea corporală a părții vătămate ce a necesitat pentru vindecare 150 zile de îngrijiri medicale și infirmitate fizică permanentă.

Curtea a fost sesizată la data de 5 aprilie 2013, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului V.M.D., formându-se Dosarul penal nr. 2591/2/2013.

La termenul de judecată din 4 iunie 2013 a debutat cercetarea judecătorească prin citirea actului de sesizare, la același termen fiind audiată partea vătămată, constituită parte civilă, I.S.P. (filele 27-28, vol. I).

La termenul de judecată din 2 iulie 2013 a fost audiat inculpatul V.M.D. (filele 2-4, vol. II), s-a încuviințat proba testimonială fiind audiați martorii D.G. (fila 36), T.D. (filele 47-48), M.M.M. (fila 53).

S-a respins proba constând în efectuarea unei expertize tehnice auto, având în vedere că în faza de urmărire penală s-a întocmit un asemenea raport, cu participarea unui expert-parte pentru inculpat, concluziile raportului fiind lămuritoare pentru stabilirea dinamicii accidentului.

Analizând probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal,

Curtea a constatat următoarea situație de fapt:

La data de 22 mai 2009, înjurai orei 9:00, inculpatul V.M.D. a condus autoturismul pe Splaiul Independenței, pe banda a doua a sensului de mers dinspre Semănătoarea (în prezent stația de metrou P.P.) către Grozăvești. A oprit la marcajul trecere de pietoni situată în dreptul porții de acces către Universitatea Politehnică București pentru a acorda prioritate pietonilor aflați în traversare, respectiv unui grup de studenți și lucrători de la R. Remarcând că autoturismul aflat în dreapta sa, pe banda întâi a sensului de mers, s-a pus în mișcare, inculpatul a pornit autoturismul având privirea îndreptată în direcția dreapta jos. în același timp, partea vătămată I.S.P. aflat pe șaua bicicletei a traversat trecerea de pietoni, de la stânga la dreapta în raport de poziția autoturismului condus de inculpat, a observat punerea în mișcare a autoturismul condus de inculpat și a virat ușor stânga pentru a evita impactul. Autoturismul condus de inculpat a parcurs o distanță de circa doi metri după punerea în mișcare, acroșând foarte ușor roata din spate a bicicletei cu partea din față dreapta. în urma impactului partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut pe partea stângă a corpului, prinzându-și piciorul stâng sub roata bicicletei.

Urmare a leziunilor traumatice suferite partea vătămată a fost internată în spital, operată la gamba piciorului stâng, necesitând inițial pentru vindecare 110-120 zile de îngrijiri medicale (raport de expertiză medico-legală din 2009 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici la 25 septembrie 2009), iar în urma reexaminării medico-legale (29 iunie 2010) s-a concluzionat că au fost necesare 150 zile de îngrijiri medicale, scurtarea posttraumatică a membrului inferior

stâng cu impact asupra mersului și ortostatismului asociată reducerii mobilității articulare constituind infirmitate.

În cursul urmăririi penale a fost identificat un singur martor ocular la accident, în persoana lui T.D., oprit la aceeași trecere de pietoni, însă pe sensul opus, care a relatat că după trecerea grupurilor de pietoni autoturismul aflat în dreapta mașinii inculpatului s-a pus în mișcare, moment în care biciclistul era deja pe traversare în dreptul mașinii care l-a accidentat. Martorul a relatat faptul că „în acest moment eu mă uitam la șoferul mașinii care a accidentat biciclistul, care a pornit ușor mașina și a lovit ușor bicicleta, astfel încât s-a dezechilibrat ușor biciclistul, răsturnându-se pe asfalt". Martorul a precizat că „după ce s-a întâmplat accidentul, am văzut că cel care a accidentat biciclistul a ridicat ochii de jos deoarece probabil citea ceva.în momentul în care șoferul mașinii a pomit, acesta nu se uita în față pentru a se asigura că nu mai există nimeni pe traversare și că a ridicat ochii după ce a lovit bicicleta. Părerea mea personală este că în acel moment șoferul citea ceva care era pe picioare el plecând deoarece a sesizat mașina din dreapta dumnealui plecând".

Audiat în fața Curții (filele 47-48) martorul și-a păstrat poziția, arătând că „partea vătămată pătrunsese deja pe trecerea de pietoni, a trecut de mine și a ajuns în fața autoturismului condus de inculpat. In acel moment eu priveam înspre autoturismul inculpatului, chiar am vrut să claxonez, însă nu am mai apucat și am văzut că inculpatul avea privirea ațintită în jos, ca și cum citea ceva. Eu bănuiesc că a văzut cu coada ochiului faptul că automobilul de pe prima bandă s-a pus în mișcare și în acel moment inculpatul a pornit de pe loc, ușor, cu viteză foarte mică și a atins roata din spate a bicicletei părții vătămate.afirm cu certitudine faptul că biciclistul se afla pe șaua bicicletei, pedala și nu mergea pe lângă bicicletă.am constatat că inculpatul avea o privire speriată în momentul impactului, ca și cum nu realiza ce s-a întâmplat. Inculpatul nu s-a asigurat la momentul plecării de pe loc, ridicându-și privirea doar după ce autoturismul s-a pus în mișcare".

Martorul M.M.M., propus în apărare, aflat la un chioșc de cafea în apropierea trecerii de pietoni de la Politehnică, a relatat că „am văzut pe banda a doua un autoturism condus de inculpat, care a parcurs 1-2 metri maxim și a intrat în coliziune cu un biciclist care traversa pe trecerea de pietoni, călare pe bicicletă și care a tras de ghidon stânga, după care dreapta și a fost atins la roata din spate a bicicletei.am observat că conducătorul autoturismului s-a uitat înspre partea dreaptă, în direcția

noastră.în momentul în care biciclistul s-a pus în mișcare trecerea de pietoni era liberă".

Ambii martori oculari la evenimentul rutier au afirmat că biciclistul se afla pe șaua bicicletei în momentul traversării trecerii de pietoni, astfel că versiunea părții vătămate cum că a traversat pe lângă bicicletă nu poate fi primită. Mai mult, expertiza tehnică auto a concluzionat că partea vătămată, în momentele premergătoare impactului, a traversat marcajul pietonal circulând pe bicicletă, concluzie întemeiată atât pe declarațiile persoanelor implicate în accident sau aflate la fața locului, cât și pe aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului referitor la urmele materiale, avariile autovehiculelor și chiar cu leziunile prezentate de partea vătămată.

Coroborând întreg probatoriul administrat în cauză Curtea a constatat că în momentul impactului partea vătămată I.S.P. a traversat marcajul pietonal urcat pe șaua bicicletei, încălcând astfel interdicția prevăzută de art. 161 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 195/2002, împrejurare ce atrage culpa sa concurentă la producerea accidentului.

Referitor la culpa inculpatului actul de sesizare a reținut că acesta a încălcat obligația instituită de art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conform căreia "participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care.să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor", însă această obligație cu caracter general trebuie să fie urmată de încălcarea unei obligații concrete (depășire neregulamentară, viteză excesivă, neacordarea de prioritate etc) pentru a atrage incidența agravantei prev. de art. 184 alin. (4) C. pen. referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.

Curtea a arătat că potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002 conducătorul de vehicul (inculpatul V.M.D.) este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, iar art. 72 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 enumera limitativ persoanele care sunt asililate pietonilor, printer care nu se regăsește și ipoteza biciclistului.

Așadar, Curtea a constatat că inculpatul nu a încălcat niciuna dintre obligațiile legale concrete stabilite în sarcina sa în calitate de conducător de vehicul, pentru că încălcarea obligației generale prev. de art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 nu atrage automat încălcarea dispozițiilor legislației rutiere, în lipsa unei alte încălcări. Din analiza de mai sus rezultă că în sarcina inculpatului nu se poate reține agravanta alin. (4) al art. 184 C. pen., urmând a verifica dacă acesta are

vreo culpă legată de căderea părții vătămate de pe bicicletă. După cum a constatat expertiza tehnică de specialitate întocmită în cauză conducătorul autoturismului avea posibilitatea de a observa prezența biciclistului pe trecerea de pietoni, concluzie întărită în mod indubitabil prin faptul că martorul T.D. a observat prezența acestuia și a așteptat ca biciclistul sa-și termine deplasarea, pentru a pune autoturismul în mișcare. Ca atare, apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată i-a apărut intempestiv din stânga și nu avea posibilitatea să o vadă, fiind în ipoteza unui caz fortuir, nu a fost primită și a fost infirmată de probele administrate în cauză.

Sub aspectul vinovăției inculpatului Curtea a apreciat că acesta, din neatenție, a pornit autoturismul fără a observa că din partea stângă partea vătămată traversa șoseaua, perpendicular pe direcția de deplasare, astfel că a atins roata din spate a bicicletei și a provocat căderea părții vătămate pe carosabil. In egală măsură este prezentă și culpa părții vătămate care era obligată să traverseze în mers marcajul pietonal, pe lângă bicicletă.

Constatând întrunită forma de vinovăție sub forma culpei, înlăturând din încadrarea juridică agravanta prevăzută de art. 184 alin. (4) C. pen., Curtea a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei criteriile cumulative enumerate de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. La aprecierea gradului de pericol social concret al faptei Curtea va ține seama de împrejurările concrete în care s-a produs evenimentul rutier, gradul de vinovăție al inculpatului, urmarea produsă-150 zile de îngrijiri medicale, precum și o infirmitate fizică permanentă, dar și conduita procesuală a inculpatului care nu și-a asumat consecințele faptei sale, lipsa antecedentelor penale, ținând cont și de culpa părții vătămate în producerea a ccidentului.

În acest sens, s-a arătat că pentru realizarea dublului scop al pedepsei o pedeapsă cu închisoarea orientată spre limita minima a textului este îndestulătoare, iar în raport de conduita anterioară a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, s-a apreciat că simpla condamnare va constitui un avertisment suficient de puternic pentru ca inculpatul să-și corijeze conduita socială pe viitor.

În mod corespunzător, au fost aplicate pedepse accesorii, a căror executare a fost suspendată.

Latura civilă:

partea vătămată I.S.P. s-a constituit parte civilă în cauză (filele 21-24) cu suma de 19.200 euro daune materiale și 100.00 euro daune morale.

În privința daunelor materiale - medicație, tratament, recuperare medicală, cazarea în București, asigurări sociale, plata însoțitorului - Curtea a constatat că acestea au fost dovedite integral prin înscrisurile depuse (filele 64-346), astfel că au fost acordate însă în limita procentului de culpă reținut în sarcina inculpatului - 50%.

La aprecierea cuantumul daunelor morale Curtea a ținut seama de consecințele faptei ilicite a inculpatului asupra sănătății părții vătămate, de suferințele fizice și psihice inerente zilelor de spitalizare, intervenției chirurgicale, dar și infirmității fizice permanente a părții vătămate. In acest sens, a apreciat că o sumă de 50.000 euro este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral suferit, sumă ce va fi acordată proporțional cu gradul de culpă reținut în sarcina inculpatului - 50%. Așadar, inculpatul a fost obligat la plata acestor sume, în solidar cu F.P.V.S., întrucât la momentul producerii accidentului autoturismul condus de inculpat nu avea încheiată o poliță de răspundere civilă auto.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul V.M.D., partea civilă I.P.S. și partea responsabilă civilmente F.P.V.S.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin motivele depuse la data de 23 septembrie 2014, a criticat sentința penală pentru greșita schimbare de încadrare juridică a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior în infracțiunea prev. și ped. de art. 184 alin. (2) C. pen. anterior, pentru omisiunea instanței de a obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile către Spitalul Universitar de Urgență și pentru greșita obligare a inculpatului, în solidar cu F.P.V.S., la despăgubiri materiale și morale către partea civilă I.P.S., precum și pentru greșita obligare la plata despăgubirilor către partea civilă în euro.

Inculpatul V.M.D., prin motivele depuse la data de 30 septembrie 2014 și 11 septembrie 2015, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 pct. 1 lit. b) sau d) C. proc. pen., apreciind că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, accidentul rutier fiind produs din culpa exclusivă a părții vătămate. În acest sens, a arătat că nu a încălcat niciuna din obligațiile

legale instituite în sarcina sa în calitate de conducător auto și nici nu a putut prevedea prezența pe carosabil a părții vătămate care a traversat strada călare pe bicicletă. In plus, inculpatul a criticat și lipsa de motivare a sentinței penale, judecătorul fondului nefacând, în opinia sa, o analiză a probelor administrate, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Pe latură civilă, a arătat că a fost greșit soluționată, dat fiind faptul că accidentul s-a datorat culpei exclusive a biciclistului, iar daunele materiale nu au fost dovedite integral.

Partea civilă I.P.S., prin motivele depuse la data de 05 noiembrie 2014, a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.

Partea responsabilă civilmente F.P.V.S., prin motivele depuse la data de 23 octombrie 2014, a solicitat reducerea cuantumului daunelor la care a fost obligat prin sentința penală. Cu privire la daunele materiale a arătat că instanța de fond a aplicat procentul de 50% asupra pretențiilor formulate de partea civilă, fără să analizeze dovedirea acestora sau legătura de cauzalitate și, pe cale de consecință, să reducă cuantumul prejudiciului material doar la cifrele dovedite, adică 982,51 lei și 1.021,66 euro.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 septembrie 2014, primul termen fiind acordat la data de 07 noiembrie 2014. Cauza a fost amânată succesiv față de imposibilitatea de prezentare a inculpatului, față de cererea acestuia de angajare a unui apărător și în vederea audierii martorului T.D., probă solicitată de reprezentantul Ministerului Public și administrată la termenul din 11 septembrie 2015.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul V.M.D. și partea responsabilă civilmente F.P.V.S. sunt întemeiate și urmează a fi admise pentru argumentele ce se vor expune în continuare.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă I.P.S.,

acesta a fost tardiv introdus și urmează a fi respins ca atare.

Având în vedere specificul motivelor de apel, ce presupune analiza în ansamblu a întregii cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va analiza separat motivele fiecăruia dintre apelanți, în parte, ci va structura considerentele prezentei decizii, analizând, în primul rând, latura penală și, ulterior, latura

civilă a prezentei cauze, urmând a face precizările care sunt relevante în speță, raportat la motivele de apel formulate de fiecare dintre apelanți.

În primul rând, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit, în mod corect, situația de fapt constând în aceea că la data de 22 mai 2009, în jurul orei 9

00

, inculpatul V.M.D. a condus autoturismul pe Splaiul Independenței, pe banda a doua a sensului de mers dinspre Semănătoarea (în prezent stația de metrou P.P.) către Grozăvești. A oprit la marcajul trecere de pietoni situată în dreptul.porții de acces către Universitatea Politehnică București pentru a acorda prioritate pietonilor aflați în traversare, respectiv unui grup de studenți și lucrători de la R. Remarcând că autoturismul aflat în dreapta sa, pe banda întâia a sensului de mers, s-a pus în mișcare, inculpatul a pornit autoturismul având privirea îndreptată în direcția dreapta jos. In același timp, partea vătămată I.S.P. aflat pe șaua bicicletei a traversat trecerea de pietoni, de la stânga la dreapta în raport cu poziția autoturismului condus de inculpat, a observat punerea în mișcare a autoturismul condus de inculpat și a virat ușor stânga pentru a evita impactul. Autoturismul condus de inculpat a parcurs o distanță de circa doi metri după punerea în mișcare, acroșând foarte ușor roata din spate a bicicletei cu partea din față dreapta. în urma impactului partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut pe partea stângă a corpului, prinzându-și piciorul stâng sub roata bicicletei.

Urmare a leziunilor traumatice suferite, partea vătămată a fost internată în spital, operată la gamba piciorului stâng, necesitând inițial pentru vindecare 110-120 zile de îngrijiri medicale (raport de expertiză medico-legală din 2009 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici la 25 septembrie 2009), iar în urma reexaminării medico-legale (29 iunie 2010) s-a concluzionat că au fost necesare 150 zile de îngrijiri medicale, scurtarea posttraumatică a membrului inferior stâng cu impact asupra mersului și ortostatismului asociată reducerii mobilității articulare constituind infirmitate.

La stabilirea situației de fapt, curtea a avut în vedere declarațiile martorilor oculari T.D. (martor din acte) și M.M.M. (martor propus în apărare),' concluziile expertizei tehnice auto, care se coroborează cu declarațiile persoanelor implicate în accident sau aflate la fața locului, cât și aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului referitor la urmele materiale, avariile autovehiculelor și leziunile prezentate de partea vătămată.

În acest context, se constată că deși instanța de fond nu face o analiză amplă a probatoriilor administrate în cauză, aceasta analizează în considerentele sentinței penale chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății, așa încât nu se poate aprecia că hotărârea nu este motivată, astfel cum a susținut apelantul inculpat.

În conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., chiar dacă dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile, această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Totodată, urmare a caracterului devolutiv al apelului, Înalta Curte va analiza, în detaliu, aspectele de fapt și de drept ale prezentei cauze.

Criticile apelantului inculpat nu conduc la modificarea stării de fapt reținută în cauză, în condițiile în care acestea au ca obiect, în principal, aprecierea greșitei interpretări a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești. Astfel, s-a susținut de către apelantul inculpat că partea civilă I.P.S. a apărut pe neașteptate în fața mașinii sale „într-un mod oblic" și că „momentul apariției stării de pericol nu este dat de aprecierea subiectivă și speculativă a neatenției inculpatului, ci este cel în care victima călare pe bicicletă a pătruns pe carosabil pe trecerea de pietoni". S-au mai adus critici și asupra expertizei tehnice auto în sensul că expertul „nu a clarificat modul de producere al accidentului", nu a stabilit „momentul apariției stării de pericol iminent creat de biciclist" și „contribuția semnificativă a acestuia la producerea accidentului", „faptul că inculpatul nu a avut nicio posibilitate tehnică de evitare, fiind luat prin surprindere" de apariția părții civile, „spațiul necesar pentru decizie și manevră fiind net inferior spațiului destinat opririi".

Analizând criticile expuse anterior de apelantul inculpat, instanța de apel constată că acestea reprezintă, în realitate, aprecieri subiective ale inculpatului făcute în scopul înlăturării răspunderii sale penale și nu au corespondent în actele dosarului și în probatoriul administrat în cauză.

Esențială, în ceea ce privește situația de fapt și modul de producere a accidentului rutier soldat cu rănirea părții civile I.P.S., a fost declarația martorului ocular T.D., martor care a perceput personal

incidentul din data de 22 mai 2009 și pe care l-a relatat, inclusiv în fața instanței de apel, declarațiile sale succesive fiind constante, ceea ce denotă sinceritatea martorului și faptul că cele declarate corespund adevărului. Martorul T.D. se afla oprit la trecerea de pietoni, pe sensul opus de mers al inculpatului, și a observat atât persoanele care au traversat și momentul în care partea civilă s-a pus în mișcare, după trecerea grupului de pietoni, cât și pe inculpat, care a pus ușor în mișcare autoturismul, anterior finalizării traversării de către partea civilă, fără a o observa, și care și-a ridicat privirea de jos după lovirea părții civile. Martorul a precizat că partea civilă a traversat pe trecerea de pietoni pe bicicletă, și nu pe lângă aceasta, după cum a arătat partea civilă în declarații. De asemenea, a mai precizat că la momentul la care inculpatul a pornit autoturismul de pe loc nu se uita în față pentru a se asigura că nu mai există persoane în traversare, ci a ridicat ochii după ce a lovit bicicleta pe care se afla partea civilă.

Or, se constată că aspectele relatate de martorul ocular configurează, în mod logic, momentele desfășurării accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile. Se constată, așadar, că partea civilă s-a angajat în traversare ulterior grupului compact de pietoni, că acesta se afla călare pe bicicletă, ceea ce a determinat o viteză de deplasare mai mare decât viteza normală de deplasare a unui pieton. Totodată, inculpatul a pornit autoturismul de pe loc, deplasându-se cu viteză redusă, dar fără a se asigura daca pe trecerea de pietoni mai era sau nu vreo persoană aflată în traversare. Pornirea ulterioară pe trecerea de pietoni a părții civile, după ce inculpatul acordase prioritate în traversare grupului de pietoni, punerea în mișcare a autoturismului de către inculpat după finalizarea traversării de către grupul respectiv - ceea ce presupunea teoretic că trecerea de pietoni era liberă pentru deplasarea autovehiculelor, dar și lipsa de atenție a inculpatului la momentul pornirii de pe loc combinată, în special, cu viteza de deplasare a părții civile aflată pe bicicletă au condus la producerea accidentului rutier. Deplasarea pe bicicletă a părții civile a condus, în mod determinat, la producerea accidentului rutier, aspect ce va fi avut în vedere la stabilirea procentului de culpă a acesteia, după cum se va arăta în continuare, dată fiind, așa cum deja s-a arătat, viteza de deplasare. In acest context, dar și ca urmare, probabil, a vârstei părții civile care avea, la momentul producerii accidentului, 69 de ani, leziunile acesteia au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale. Inculpatul se deplasa cu o viteză foarte mică, de abia punând în mișcare de pe loc autoturismul oprit la trecerea de pietoni. Însă, leziunile suferite de partea vătămată nu s-au datorat coliziunii cu autovehiculul

condus de inculpat ci au fost produse prin căderea victimei de pe bicicletă, care și-a prins piciorul stâng sub roata bicicletei. Impactul autoturismului nu s-a produs cu corpul părții civile, ci cu roata din spate a bicicletei, care a fost acroșată ușor cu partea din față dreaptă dreaptă a autovehiculului condus de inculpat, ceea ce a determinat dezechilibrarea părții civile și căderea acesteia pe carosabil. Modalitatea concretă în care s-a produs accidentul rutier soldat cu vătămarea corporală a părții civile I.P.S. va fi avută în vedere la individualizarea judiciară a executării pedepsei, după cum se va arăta ulterior.

Instanța de apel a expus, în detaliu, declarațiile martorului T.D. întrucât acesta este persoana care a perceput, în desfășurarea evenimentelor, și comportamentul inculpatului, atât înainte, cât și în timpul, respectiv ulterior, producerii accidentului rutier. Mai mult, declarațiile martorului se coroborează și cu declarațiile martorului propus în apărare de către inculpat, M.M.M., prezent la fața locului, care a perceput momentul lovirii părții civile, dar fără a putea da detalii în amănunt despre activitățile inculpatului. Totodată, declarațiile martorului T. se coroborează și cu celelalte probe adminstrate în cauză.

Față de cele arătate, din coroborarea probelor administrate în cauză în cursul procesului penal, instanța de apel apreciază că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. în acest sens, s-au avut în vedere declarațiile părților, ale căror relatări au fost cenzurate, de instanța de judecată, fiind reținute doar aspectele despre care s-a apreciat că exprimă adevărul și nu cele cu caracter subiectiv, fiind înlăturate susținerile părții vătămate în sensul că a traversat carosabilul pe lângă bicicletă, dar și susținerile inculpatului în sensul lipsei sale de vinovăție, susțineri ce au făcut și obiectul motivelor sale de apel, menționate anterior în considerentele prezentei decizii. Totodată, s-au mai avut în vedere declarațiile martorilor audiați, concluziile expertizei tehnice auto, aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului și actele medicale și medico-legale ale părții civile.

Față de cele arătate, în mod corect, instanța de fond a reținut culpa concurentă a ambelor părți. Astfel, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține vinovăția inculpatului, sub forma culpei, întrucât acesta din neatenție, a pornit autoturismul fără a observa că din partea stângă partea vătămată traversa șoseaua, perpendicular pe direcția de deplasare, astfel că a atins roata din spate a bicicletei și a provocat căderea părții vătămate pe carosabil. In egală măsură este prezentă și culpa părții vătămate care era obligată să traverseze în mers marcajul pietonal, pe lângă bicicletă.

În ceea ce privește culpa inculpatului, instanța de apel reține încălcarea de către acesta a obligației instituite în art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conform căreia participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care (...)să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor.

În acest sens, în dezacord cu judecătorul fondului care a arătat că obligația cu caracter general trebuie să fie urmată de încălcarea unei obligații concrete - cu caracter exmplificativ depășire neregulamantară, viteză excesivă, neacordarea de prioritate, etc. - pentru a atrage incidența formei agravate a infracțiunii de vătămare corporală din culpă referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, instanța de apel apreciază că această cerință suplimentară reprezintă o adăugare la lege și conduce la distorsionarea scopului vizat de norma incriminatoare a infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În speță, plecarea cu autoturismul de pe loc fără o asigurare corespunzătoare este o modalitate de încălcare a obligației instituite în art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Nu prezintă relevanță împrejurarea că autoturismul era oprit pentru acordarea priorității de trecere pietonilor, iar biciclistul care a traversat pe bicicletă nu este asimilat noțiunii de „pieton". Comportamentul biciclistului care a încălcat prevederile art. 161 alin. (1) lit. o) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 are relevanță doar sub aspectul propriei culpe a acestuia în producerea accidentului, fără a avea aptitudinea de a lăsa fără efecte juridice încălcarea obligației generale adresate tuturor participanților la trafic, dar care, manifestată de o persoană care desfășoară o activitate specifică (în speță, conduce un autoturism), atrage reținerea formei agravate a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, tocmai datorită consecințelor diferite pe care menționata încălcare le are raportat la calitatea persoanei care o nesocotește.

În consecință, în cauză nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prin reținerea variantei tip a infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nu a formei agravate a acesteia, apelul parchetului fiind întemeiat pe acest aspect.

Având în vedere că de la data pronunțării sentinței penale și până la data soluționării căii de atac, la 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind C. pen., soluționarea conflictului celor două legi penale în timp - C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, se impune în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie, cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.M.D., se constată că aceasta are corespondent în prevederile art. 196 alin. (3) C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior, infracțiunea de vătămare corporală din culpă se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit art. 196 alin. (3) din N.C.P. (corespondentul infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4)), infracțiunea infracțiunea de vătămare corporală din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Având în vedere că dispozițiile N.C.P. prevăd ca pedeapsă alternativă și amenda, înalta Curte apreciază, în abstracto, că noua lege este lege mai favorabilă inculpatului.

De asemenea, dată fiind modalitatea de individualizare a executării pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului V.M.D., constând în renunțarea la aplicarea pedepsei, după cum- se va arăta ulterior, și din această perspectivă, legea nouă este, in concreto, mai favorabilă acestuia.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, astfel cum este prevăzută în art. 196 alin. (3) C. pen.

Elementul material al laturii obiective a constat în fapta inculpatului care a cauzat părții civile leziuni traumatice care au necesitat pentru îngrijire 150 zile de îngrijiri medicale (superioare limitei de 90 de zile prevăzute de legiuitor), care constituie și infirmitate pentru partea civilă, cu ocazia producerii unui accident rutier.

Fapta a fost comisă cu forma de vinovăție a culpei, inculpatul neprevăzând rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă, în condițiile în care, din neatenție, a pornit autoturismul fără a observa că partea civilă se angajase în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni.

De asemenea, fapta inculpatului, precizată anterior, a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activități, în speță, în calitate de conducător auto. Așa cum s-a mai arătat anterior, inculpatul a încălcat prevederile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Față de cele arătate, susținerea apelantului inculpat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este întemeiată.

Așa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, instanța de apel apreciază, raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei astfel cum a fost deja expusă în mod detaliat, că se impune reevaluarea procentelor de culpă ale părților implicate în accidentul rutier produs la data de 22 mai 2009.

Astfel, comportamentul părții civile care a traversat strada pe bicicletă și nu pe lângă aceasta, cum era îndrituită de normele rutiere și care s-a angajat în traversare imediat după ce un alt grup compact de pietoni traversase strada, viteza redusă cu care se deplasa inculpatul, acesta pornind de pe loc, după ce acordase prioritate de trecere altor pietoni, care a făcut ca impactul cu bicicleta pe care se afla partea civilă să fie de slabă intensitate, împrejurarea că leziunile suferite de partea civilă nu s-au datorat impactului cu autoturismul, ci au fost produse de căderea acesteia pe carosabil, urmare a dezechilibrării bicicletei sunt elemente care atenuează comportamentul infracțional al inculpatului. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel apreciază că deplasarea pe bicicletă a părții civile la momentul traversării drumului public a condus, în mod determinat, la producerea accidentului rutier.

În consecință, față de cele arătate mai sus, Înalta Curte va. stabili procentele de culpă în producerea accidentului astfel : inculpatul V.M.D. (25%) și partea civilă I.P.S. (75%), procente ce vor influența și soluționarea laturii civile, după cum urmează a se arăta în continuare.

Instanța de apel nu poate primi solicitarea apelantului inculpat de achitare în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen. urmarea incidenței unei cauze de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit (art. 31 C. pen.). În acest sens, apelantul inculpat a susținut că vătămarea corporală a părții civile nu s-a datorat acțiunii sale ci este consecința directă a propriei acțiuni a victimei, culpa aparținând în exclusivitate părții civile, care s-a angajat în traversarea străzii în mod imprudent, apărând cu totul surprinzător și imprevizibil în trafic, după ce un grup mare de pietoni a traversat strada pe trecerea de pietoni.

Înalta Curte apreciază că apărarea inculpatului este în contradicție cu probele administrate în cauză, care au fost analizate anterior și care au condus la concluzia că accidentul a fost produs din culpă ambelor părți, deci, inclusiv a inculpatului.

Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, specific cazului fortuit este faptul că acțiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos din cauza intervenției unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care a produs în fapt acel rezultat. Imposibilitatea de prevedere în cazul fortuit a intervenției forței străine care a determinat producerea rezultatului socialmente periculos este generală și obiectivă și ține de limitele generale omenești ale posibilității de prevedere.

Aplicând în speță considerațiile teoretice expuse, se constată că în cauză nu pot fi reținute prevederile art. 31 C. pen., privind cazul fortuit. Aprecierea inculpatului că nu a putut prevedea prezența pe carosabil a părții civile, mai mult niciun șofer în această situație nu putea să prevadă și să evite acest impact, este pur subiectivă și nu corespunde realității. Accidentul rutier s-a produs și ca urmare a neatenției inculpatului, care nu a văzut că partea civilă se angajase în traversare, aspect observat de ceilalți participanți la trafic, în speță martorul T.D., care se afla oprit la aceeași trecere de pietoni.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că raportat la gravitatea redusă a infracțiunii comise ce rezultă din modalitatea concretă în care aceasta a fost comisă relevată anterior, la persoana inculpatului și posibilitățile acestuia de îndreptare, dispunerea unei pedepse în cauză nu este oportună.

Astfel, fapta reținută în sarcina inculpatului a fost comisă din culpă simplă, fără prevedere, la o viteză redusă de deplasare a autoturismului de 16 - 18 Km/h. Impactul cu bicicleta părții civile a fost de ușoară intensitate și nu a determinat lovirea victimei, ci doar dezechilibrarea bicicletei cu care aceasta se deplasa. Inculpatul era deja în staționare acordând prioritate de trecere unui grup de pietoni și a pornit de pe loc, fără să sesizeze prezența părții civile pe carosabil, în traversare, pe bicicletă. Leziunile părții vătămate s-au datorat căderii de pe bicicletă și faptului că și-a prins piciorul sub roata de la bicicletă. Totodată, contribuția inculpatului la comiterea accidentului a unul redus, apreciat la un procent de 25%.

Referitor la persoana inculpatului se constată că acesta are calitatea de avocat, s-a prezentat în fața organelor judiciare și și-a dat concursul la stabilirea adevărului în prezenta cauză, conduita sa anterioară și ulterioară comiterii faptei, prin prisma și a elementelor precizate mai sus, conduc instanța la concluzia că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără a fi necesară ajungerea la stabilirea unei pedepse, pedeapsă ce se dovedește a fi inoportună din cauza consecințelor ce le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Față de cele arătate și având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin. (1) C. pen. referitor la infracțiunea săvârșită care prezintă o gravitate redusă și referitor la persoana inculpatului, conduita acestuia și posibilitățile sale de reeducare, Înalta Curte urmează a aplica inculpatului V.M.D. un avertisment în baza art. 81 C. pen.

Din moment ce nu există o hotărâre de condamnare, persoana față de care s-a. dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciun decăderi, interdicții sau incapacități ce ar decurge din infracțiunea săvârșită. în acest context, chiar dacă, în apel, s-a reținut în sarcina inculpatului varianta agravată a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită conform art. 80 și urm. C. pen., îi este favorabilă inculpatului, apelul său urmând a fi admis pe acest motiv.

Referitor la celelalte critici ale apelantului inculpat, Înalta Curte le apreciază că neîntemeiate.

Astfel, se susține că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de probatorii a inculpatului privind audierea unor martori și efectuarea unei noi expertize.

Analizând actele dosarului, instanța de apel constată că, în cauză, s-a admis proba testimonială solicitată de inculpat, iar efectuarea unei noi expertize tehnice auto a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că, în cursul

urmăririi penale, aceasta s-a dispus cu participarea unui expert parte pentru inculpat, iar concluziile acesteia sunt lămuritoare pentru stabilirea dinamicii accidentului.

Mai mult, deși avea posibilitatea să propună noi probe în apel, cale de atac devolutivă integral, apelantul inculpat nu a propus administrarea niciunei probe,

În acest context, critica apelantului inculpat nu este întemeiată și, mai ales, este fără nicio finalitate, inculpatul nesolicitând nicio sancțiune procedurală pe acest aspect. Totodată, deși avea posibilitatea de a solicita noi probe în apel, în condițiile în care ar fi apreciat că cercetarea judecătorească de la instanța de fond nu a fost completă, inculpatul nu a adresat vreo cerere instanței de apel.

În același sens, inculpatul învederează încălcarea dreptului său la apărare în cursul urmăririi penale, raportat la modalitatea de administrare a probatoriului, pretins ignorat de către instanța de fond, dar fără o formula vreo cerere concretă în acest sens, instanței de apel.

Așa cum s-a arătat deja anterior, apelantul nu a formulat cereri de suplimentare a probatoriului în calea de atac.

Referitor la latura civilă a cauzei,

instanța de apel constată că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea responsabilă civilmente F.P.V.S. și inculpatul V.M.D. sunt întemeiate și urmează a fi admise în limitele ce vor precizate mai jos.

Prioritar se constată că prin decizia pronunțată în interesul Legii nr. 3 din 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în secții unite, a stabilit că la momentul soluționării acțiunii civile alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească, va putea obliga F.P.V.S., singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că, în mod greșit, curtea de apel a dispus obligarea inculpatului V.M.D. în solidar cu F.P.V.S. la plata despăgubirilor civile către partea civilă I.P.S., motivul de apel invocat de parchet fiind întemeiat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată întemeiate și motivele de apel ale părții responsabile civilmente și ale inculpatului, în sensul că instanța de fond a acordat despăgubiri constând în daune materiale fără să analizeze dovedirea

acestora sau legătura de cauzalitate cu accidentul rutier. In acord cu F.P.V.S., se constată că instanța de fond a aplicat doar procentul de culpă de 50% asupra pretențiilor formulate de partea civilă, fără a fi preocupată de conținutul înscrisurilor depuse de partea civilă și de acordarea unor daune materiale doar în limita prejudiciului dovedit.

Partea civilă I.P.S. a solicitat daune materiale în cuantum de 19.200 euro și daune morale de 100.000 euro (fila 21 vol. 1 dosar curte de apel). Daunele materiale au fost precizate prin înscrisul depus la dosarul instanței de fond la fila 209 vol. 1, iar înscrisurile în dovedirea acestora la filele 64 - 346 vol. 1.

Analizând cererea părții civile, se constată că aceasta a solicitat plata: contravalorii transportului atât pe teritoriul României (bonuri taxi), dar și pe ruta România - Spania și retur (bilete de avion ale părții civile și ale persoanei însoțitoare a acesteia, bilete de transport până la aeroport), contravalorii medicamentelor, taxelor plătite la I.N.M.L., sumelor de bani plătite persoanei însoțitoare, taxelor sociale și cheltuielilor de reabilitare.

Analizând înscrisurile depuse de partea civilă, Înalta Curte constată că cheltuielile pretins efectuate de aceasta reprezintă prejudiciu produs prin fapta penală comisă de inculpat și pot constitui daune materiale - contravaloarea medicamentelor și a transportului efectuat pe teritoriul României, precum și plata acordată persoanei însoțitoare, însă contravaloarea transportului pe ruta Spania - România si retur, precum și taxele plătite la I.N.M.L. constituie cheltuieli judiciare ale părții civile ocazionate de desfășurarea procesului penal.

În consecință, raportat la decizia pronunțată în interesul Legii nr. 3/2010, F.P.V.S., va putea fi obligat doar la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident.

Pentru celelalte cheltuieli făcute de partea civilă, ce constituie cheltuieli judiciare, urmează a fi obligat inculpatul conform art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În raport de cele arătate, Înalta Curte urmează a dispune obligarea părții responsabile civilmente F.P.V.S. Ia plata despăgubirilor civile materiale, dar și obligarea inculpatului V.M.D. la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă I.P.S., în măsura în care aceasta din urmă le-a dovedit, pe de o parte, dar și raportat la procentul de culpă reținut în sarcina inculpatului, pe de altă parte.

Astfel, cheltuielile făcute de partea civilă cu achiziționarea de medicamente și cu transportul pe teritoriul României la unitățile spitalicești, I.N.M.L. sau în alte locații, dat fiind că starea de sănătate determinată de accidentul

rutier nu-i permitea deplasarea pe jos sau cu mijloacele de transport în comun au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind în cuantum de 1.898,35 lei (22.18, 754.17, 167.59, 167.59, 83.8, 83.8, 83.8, 167.59, 20.14, 7.62, 9.49,10.23, 10.35, 60, 60, 90, 100).

De asemenea, sunt dovedite și constituie prejudiciu cauzat prin accidentul de circulație, cheltuielile făcute de partea civilă cu plata persoanei însoțitoare, în anul 2010, în cuantum de 8.127,90 euro. Numărul mare de zile de îngrijiri medicale, ceea ce a presupus și o perioadă de recuperare pe măsura leziunilor suferite, urmările produse prin accidentul rutier constând în scurtarea posttraumatică a membrului inferior stâng cu impact asupra mersului și ortostatismului asociată reducerii mobilității articulare, dar și vârsta părții civile fac plauzibilă necesitatea prezenței unui însoțitor, astfel încât partea civilă a dovedit existența legăturii de cauzalitate dintre accidentarea sa și prejudiciul material invocat. La dosar sunt înscrisuri care dovedesc angajarea unei persoane însoțitoare și cuantumul plăților efectuate acesteia în anul 2010.

Cu privire la suma de 2.940 euro, pretins plătită însoțitorului în anul 2013, partea civilă nu a depus înscrisuri în dovedire, așa încât această suma nu va fi cuprinsă în totalul despăgubirilor civile materiale.

În același sens, se constată că nici suma solicitată de partea civilă, în cuantum de 1.793 euro, reprezentând „S.S." pentru anul 2010 nu poate fi inclusă în despăgubiri, în condițiile în care aceasta nu a precizat ce anume reprezintă suma cerută și nici nu s-au depus dovezi care să justifice plata.

Totodată, nici suma de 416,85 euro nu poate fi acordată, în condițiile în care pretinsele cheltuieli cu reabilitarea nu sunt explicitate și nici dovedite.

În consecință, cuantumul daunelor materiale este de 1.898,35 lei și 8127,90 euro. Având în vedere culpa părții civile în producerea accidentului rutier, rezultă că partea responsabilă civilmente F.P.V.S. urmează a fi obligată la o pătrime din aceste sume, respectiv 474,59 Iei și 2031,98 euro.

Referitor la daunele morale, se constată că acestea reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic si care rezultă din atingerile si încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile si incontestabile.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, este vizată stric