ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4260/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 mai 2012, reclamanta SC U.H.

SA în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific, a solicitat: anularea Adresei nr. A1 din 28 februarie 2012 emisă de către Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea prealabilă formulată împotriva Adresei nr. A2 din 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Management al Domeniilor Reglementate Specific; anularea Adresei nr. A2 din 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de emitere a unei autorizații de importator/expeditor înregistrat; obligarea pârâtului la emiterea pe numele SC U.H.

SA a autorizației de importator/expeditor înregistrat. În subsidiar, în cazul în care instanța va considera că adresele atacate nu reprezintă acte administrative, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea pe numele SC U.H. SA a autorizației de importator/expeditor înregistrat sau de respingere motivată a cererii de emitere a autorizației de importator/expeditor înregistrat. În ședința publică din data de 27 noiembrie 2012, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererilor de anulare a adreselor nr. A1 din 28 februarie 2012 și nr. A2 din 17 noiembrie 2011, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizației de expeditor autorizat.

Prin Sentința nr. 6.889 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București au fost respinse cererile formulate de reclamanta SC U.H. SA Voluntari, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, ca inadmisibile și a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune în privința cererii având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizației de expeditor înregistrat, fiind respinsă aceasta cerere ca prescrisă. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Adresa nr. A3 din 29 septembrie 2011, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. A4 din 30 septembrie 2011, reclamanta a solicitat eliberarea unei autorizații de importator/expeditor înregistrat.

Prin Adresa nr. A2 din 17 noiembrie 2011, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, a respins cererea de autorizare, iar reclamanta s-a adresat emitentului cu plângere prealabilă, respinsă prin adresa nr. A1 din 28 februarie 2012. Instanța de primă jurisdicție a reținut că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă cenzurarea refuzului de soluționare a cererii reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la eliberarea unei autorizații de expeditor înregistrat. Din interpretarea coroborată a textelor art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluția anularii actului nelegal este aplicabilă pentru ipoteza actului administrativ tipic, iar nu pentru acela atipic reprezentat de refuzul de soluționare a unei cererii, materializat în cuprinsul unei adrese de răspuns a autorității publice, cum este cazul în speță.

Curtea a constatat că solicitarea reclamantei de anulare a adresei de răspuns și de soluționare a plângerii prealabile împotriva refuzului de soluționare a cererii nu se circumscrie soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ. Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizației de expeditor autorizat, instanța de fond a reținut faptul că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004, cererile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins, se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

În cauza de față adresa de răspuns a autorității pârâte nr. A2 din 17 noiembrie 2011, în care s-a materializat refuzul de soluționare a cererii, a fost comunicată reclamantei la data de 24 noiembrie 2011, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată de reclamantă la data de 28 mai 2012 (data poștei), cu depășirea termenului de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, care s-a împlinit la data de 24 mai 2011. Împotriva Sentinței civile nr. 6.889 din 4 decembrie 2012 a declarat recurs SC U.H. SA solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. În subsidiar solicită modificarea hotărârii în sensul obligării pârâților la emiterea pe numele societății a autorizației de importator sau un act de respingere motivată a cererii. Susține în motivarea cererii de recurs, că obiectul dedus judecății constă în refuzul nejustificat al autorității de a emite o autorizație de expeditor înregistrat sau de emitere a unei decizii motivate în acest sens. Instanța de fond a soluționat cererea fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepției inadmisibilității cererii pentru capătul de cerere vizând anularea adreselor A1 din 28 februarie 2012 și a Adresei A2 din 17 noiembrie 2011, și a excepției prescripției pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizației de expeditor înregistrat.

Soluția este netemeinică și nelegală, întrucât adresele contestate nu pot fi considerate o simplă corespondență a autorității cu contribuabilul și nicio adresă prin care autoritatea își exprimă un punct de vedere subiectiv, nici nu conțin o interpretare a unei legii nu este o operațiune administrativă sau o recunoaștere din punct de vedere al provenienței și conținutului și este un veritabil act juridic ce produce efecte juridice astfel că, în raport de prevederile art. 1 și art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004 acțiunea este admisibilă. În privința tardivității acțiunii, excepție reținută de instanța de fond, se arată că cererea de chemare în judecată a fost depusă în termenul legal potrivit calculului pe zile libere reglementat de dispozițiile art. 101 C. proc.

civ. și prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni fiind calculat de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Pe fondul cauzei se solicită a se avea în vedere argumentele invocate în cererea de chemare în judecată. Examinând sentința recurată, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul soluționării cererii adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h). Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că instanța care soluționează acțiunea poate să anuleze în tot sau în parte actul administrativ să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ sau să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, să se pronunțe asupra legalității actului sau operațiunilor administrative care a stat la baza emiterii actului dedus judecății și care nu pot fi atacate separat conform art. 8 alin. (1) din lege.

În speță, reclamantul a contestat în fața instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității pârâte de soluționare a cererii de eliberare a unei autorizații de importator sau exportator înregistrat. În astfel de situații, procedura prealabilă nu este impusă de lege astfel că adresele la care face referire reclamanta în cuprinsul acțiunii și a căror anulare o solicită reprezintă o simplă corespondență purtată între cele două părți după comunicarea refuzului de soluționare a cererii, situație în care nu pot fi calificate ca acte administrative care dau naștere modifică sau sting raporturi juridice între părți. Pe cale de consecință, soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a celor două adrese apare ca temeinică și legală.

În privința modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune instanța de control judiciar, reține următoarele: Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 termenul de prescripție de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins, și repararea pagubei.

Acest termen începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii sau de titularul dreptului la acțiune: - data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - în ipoteza tipică a litigiului administrativ, în care persoana care se consideră vătămata printr-un act administrativ se adresează autorității emitente sau autorității ierarhic superioare cu o plângere prealabilă și primește un răspuns; - data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii - în cazul refuzului explicit de soluționare a cererii, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) teza I; - data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii - în cazul nesoluționării în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h); - data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile - ipoteză introdusă prin Legea nr. 262/2007, referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a, conform căreia este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

- data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative ; - data când s-a cunoscut existența actului nelegal - în cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În speță adresa de răspuns a autorității pârâte nr. A2 din 17 noiembrie 2011 în care s-a concretizat refuzul de soluționare a cererii i-a fost comunicată reclamantei la data de 24 noiembrie 2011 (vezi actul 15 dosar) la cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamantă la data de 28 mai 2012. Reclamanta-recurentă justifică acest termen de introducere a acțiunii prin faptul că a inițiat procedura prealabilă, termenul de 6 luni fiind calculat de la data răspunsului primit în cadrul acestei proceduri.

Aceste susțineri nu pot fi primite și nu pot conduce la constatarea nelegalității hotărârii întrucât în astfel de cazuri pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii nu se impune procedura plângerii prealabile. Prin urmare, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca tardiv formulată apare ca fiind legală și temeinică și sub acest aspect. Pe cale de consecință, recursul urmează să fie respins ca nefondat în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de SC U.H. SA împotriva Sentinței civile nr. 6.889 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI