ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 1312 din 16 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr.
5126/30/2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea precizată formulată de
reclamanții G.A. și G.M., în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și Comisia de aplicare a Legii
nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata.
Pentru
a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin
hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010 emisă de
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local
Giarmata, s-a dispus exproprierea terenului situat în comuna Giarmata având nr.
cadastral 402899, identic cu A 1092/1/26/1/2 în suprafață de 3249 mp., precum
și consemnarea despăgubirii în cuantum de 133214,43 RON, echivalentul a 31775,22
euro, la C.E.C.B. pe numele reclamanților și al numiților S.V.G. și S.V.I.
Din
extrasul CF nr. 402899 Giarmata, depus la fila 92, dos. fond, rezultă că asupra
terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S.V.G. și
S.V.I., în cote de 13/23, respectiv, 10/23.
Conform
art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirile
referitoare la același imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane,
acestea se vor consemna pe numele tuturor urmând să fie împărțite potrivit legii
civile.
Reclamanții
G.A. și G.M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct pe numele
lor, fapt care nu este posibil având în vedere dispozițiile legale menționate
și mențiunile din cartea funciară din care rezultă că aceștia sunt proprietari
ai unei cote ideale din drept, nu asupra unui teren determinat în mod faptic.
Din
acest motiv nu este posibilă nici exproprierea separată, așa cum solicită
reclamanții prin precizarea de acțiune, fila 74 dosar, volumul I, parcela
reclamanților de 1,3 ha nefiind evidențiată distinct de parcela expropriată din
proprietatea numiților S.V.G. și S.V.I.
În
ce privește suprafața expropriată, reclamanții au invocat faptul că
documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu
respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de O.C.A.O.T.A., și
modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința că
suprafața expropriată este alta decât acea reală, iar cuantumul despăgubirii
este esențial modificat.
Pentru
a lămuri aceste aspecte, a fost administrată proba cu expertiză în
specialitatea topografie, expertul desemnat, A.C., arătând că configurația
suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul parcelei reclamanților, așa
cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit cu ocazia proiectului de
autostradă. Dacă situația se raportează la planul cadastral de aplicare a Legii
nr. 18/1991, atunci suprafața expropriată se suprapune parțial peste
amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul
parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27, astfel că suprafața expropriată nu poate
respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991. Tot expertul a arătat că,
cu prilejul lucrărilor de proiectare pentru autostrada Arad - Timișoara, s-a
constatat că toate parcelele din tarlaua cu nr. cad. A 1092/1, printre care și
parcela în litigiu, au plus de suprafață, drept pentru care a fost realizat un
alt plan parcelar. Existența acestui surplus de 5400 mp, ar putea constitui
așa-zisa motivație tehnică prin care a fost modificată poziția tuturor
parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1, iar o reconfigurare a parcelelor din
solă ar putea fi făcută cu acceptul tuturor proprietarilor.
În
speță, nu există o astfel de posibilitate, ceea ce atrage concluzia că nici
această cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul
procesual adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a
modificat amplasamentul terenului reclamanților, revenirea la configurația
inițială nu este posibilă.
În
ce privește prețul exproprierii, în speță, a fost administrată proba prevăzută
de Legea nr. 33/1994, rezultând la data întocmirii raportului de expertiză, ce
trebuie avută în vedere față de dispozițiile art. 26 din lege, o valoare de
2474 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3249 mp Tribunalul a
apreciat că din această sumă, în echivalent în lei 11185, trebuie scăzute
valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca
reprezentând taxe notariale pentru procurare altui teren și vânzarea forțată a
terenului. Acestea sunt criterii nu sunt prevăzute de lege și nici nu se
încadrează în descrierea generală a criteriilor legale.
De
asemenea, s-a reținut că nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un
alt teren pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de
achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune produse proprietarului.
Cum
suma stabilită de comisia de experți este net inferioară aceleia stabilite prin
hotărârea contestată, 2474 euro față de 31775 euro, tribunalul a respins și al
treilea petit al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță nu va putea
fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
S-a
mai reținut, că nu se impune nici exproprierea totală a terenului proprietatea
reclamanților împreună cu S.V.G. și S.V.I., deoarece din cartea funciară nr.
402775 rezultă că suprafața deținută de aceștia inițial era de 23.000 mp,
astfel că, după preluarea suprafeței de 3249 mp, suprafața rămasă este de 3 ori
mai mare decât cea expropriată, fapt ce duce la concluzia că reclamanții pot
folosi și exploata acest teren în condiții normale, în acest sens fiind și
dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
De
asemenea, instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize
evaluatorii, cu motivarea că actele de vânzare cumpărare invocate de reclamanți
priveau terenuri situate în zona construibilă și nu similară cu zona în care se
află terenul reclamanților, și că elementele de comparație utilizate de experți
sunt conforme Standardelor Internaționale de Evaluare, iar raportul de evaluare
întocmit de P.F. în luna decembrie 2008 nu a făcut obiectul raportului de
expertiză, astfel că reclamanții nu au dovedit cultivarea terenului.
Prin
Decizia civilă nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția I civilă, s-a admis excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate, cu consecința respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.
76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009, și s-a respins
apelul declarat de reclamanții G.A. și G.M. împotriva sentinței primei
instanțe.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Cu
privire la excepția de nelegalitate, curtea a pus în discuția părților, la
termenele de judecată din 16 octombrie 2014 și din 13 noiembrie 2014,
excepțiile lipsei de interes și cea a inadmisibilității excepției de
nelegalitate, raportat la specificul acțiunii civile învestitoare de instanță.
Curtea,
cu titlu preliminar și în raport cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 76/2012, coroborat cu art. 137 C. proc. civ., s-a
pronunțat inițial asupra excepției de nelegalitate invocată de către
reclamanții - apelanți, din perspectiva excepțiilor lipsei de interes,
respectiv, a inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată pentru prima
dată în fața instanței de apel, în contextul promovării unei acțiuni civile în
baza art. 9 din Legea nr. 198/20014 coroborat cu dispozițiile Legii nr.
33/1994, republicată.
Astfel,
curtea a constatat că primordială în ordinea de analiză a excepțiilor este cea
a inadmisibilității, excepției care reprezintă un fine de neprimire, dirimant
și absolut, prin raportare în cazul particular la principiul "electa una
via, non datur recursus ad alteram".
În
acest sens, în acord și cu jurisprudența relevantă a Secției de contencios
administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea
a constatat că invocarea de către reclamanții - apelanți, pentru prima dată în
apel, a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010,
întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă,
constatare care va exclude mai apoi analiza excepției lipsei de interes.
Astfel,
curtea a constatat că reclamanții au investit inițial și exclusiv instanța
civilă a Tribunalului Timiș cu o acțiune având ca obiect atât revocarea
Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, cât și emiterea unei noi hotărâri,
care să cuprindă însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, scopul real urmărit
de către reclamanți în mod explicit fiind acela de a obține un cuantum superior
al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, temeiul de drept indicat
explicit de reclamanți fiind art. 9 din Legea nr. 198/2014 coroborat cu
dispozițiile Legii nr. 33/1994, republicată.
Or,
în condițiile existenței și utilizării unei căi de atac/contestație specifică,
particulară, prevăzută prin lege specială în materie, cum este Legea nr.
198/2014, reclamanții nu mai pot uza, în cadrul aceluiași litigiu, concomitent
și de calea oferită de normele procedurale ale Legii contenciosului
administrativ și fiscal, câtă vreme se urmărește același scop, respectiv,
revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și emiterea unei noi
hotărâri, care să cuprindă însă o altă sumă cu titlu de despăgubire, obiectivul
real urmărit de către reclamanți, în ambele proceduri, fiind acela de a obține
un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată.
Cu
privire la fondul cauzei, respectiv, raportat la criticile reclamanților
formulate prin memoriul de apel, curtea, în temeiul art. 282 și urm. C. proc.
civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., a constatat că acestea sunt
neîntemeiate.
Astfel,
curtea a constatat că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis
din 17 martie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din
cadrul Consiliului Local Giarmata, s-a dispus exproprierea terenului situat în
comuna Giarmata având nr. cadastral 402899, identic cu A 1092/1/26/1/2 în
suprafață de 3249 mp., precum și consemnarea despăgubirii în cuantum de
133214,43 RON, echivalentul a 31775,22 euro, la C.E.C.B. pe numele
reclamanților și al numiților S.V.G. și S.V.I..
Din
extrasul CF nr. 402899 Giarmata, depus la fila 92, dos. fond, rezultă că asupra
terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S.V.G. și
S.V.I., în cote de 13/23, respectiv, 10/23.
Curtea
a constatat că deși este reală în principiu susținerea apelanților cu privire
la caracterul legatului cu titlu particular, ai cărui beneficiari sunt
reclamanții G., totuși dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, în forma
existentă la data dobândirii dreptului prin succesiune, prevedeau că dreptul de
proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără
înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare
silită și uzucapiune, dar aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă
titularul înțelege să dispună de ele.
Însă,
reclamanții G. sunt înscriși în CF în indiviziune cu familia S. și nu au uzat
de dispozițiile art. 33 din aceeași lege
Curtea
a mai reținut, că potrivit art. 31 din Legea nr. 7/996, cuprinsul cărții
funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai
în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal,
a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, iar
potrivit art. 32 lit. b) din lege, efectul de opozabilitate al înscrierilor
este inoperant cu referire la restricțiile aduse dreptului de proprietate prin
raporturile de vecinătate, expropriere sau prin prevederi legale privind
protecția ecologică, sistematizarea localităților și alte asemenea aspecte.
S-a
reținut, asemenea tribunalului, că, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr.
198/2004, în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt
cerute în concurs de mai multe persoane, acestea se vor consemna pe numele
tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile.
Or,
reclamanții G.A. și G.M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct
pe numele acestora, cerere care nu este posibil de realizat, având în vedere
dispozițiile legale menționate și mențiunile din cartea funciară din care
rezultă că aceștia sunt proprietari ai unei cote ideale din drept nu asupra
unui teren determinat în mod faptic, nefiind posibilă nici exproprierea
separată, așa cum solicită reclamanții prin precizarea de acțiune de la fila 74
dosar, volumul I, parcela reclamanților de 1,3 ha nefiind evidențiată distinct
de parcela expropriabilă din proprietatea numiților S.V.G. și S.V.I.
În
ce privește suprafața expropriată, reclamanții au invocat faptul că
documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu
respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de O.C.A.O.T.A., și că
aceasta modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința
că suprafața expropriată este alta decât cea reală, iar cuantumul despăgubirii
este esențial modificat.
Curtea
a constatat însă că pentru lămurirea acestor aspecte a fost administrată proba
cu expertiză în specialitatea topografie, expertul A.C. concluzionând că
întreaga configurație a suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul
parcelei reclamanților, așa cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit
cu ocazia proiectului de autostradă.
Prin
raportare la planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991, suprafața
expropriată se suprapune parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A
1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27,
iar aceasta nu poate respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991, dar
același expert a arătat că pe parcursul efectuării lucrărilor de proiectare
pentru autostrada Arad-Timișoara s-a constatat că toate parcelele din tarlaua
cu nr. cad. A 1092/1, printre care și parcela în litigiu, au plus de suprafață,
drept pentru care a fost realizat un alt plan parcelar.
Existența
acestui surplus de 5400 mp, ar putea constitui așa-zisa motivație tehnică prin
care a fost modificată poziția tuturor parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1,
iar o reconfigurare a parcelelor din solă ar putea fi făcută cu acceptul
tuturor proprietarilor.
Curtea
a fost de acord cu raționamentul tribunalului potrivit căruia în cauză nu
există o astfel de posibilitate, ceea ce a atras concluzia că nici această
cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul procesual
adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat amplasamentul
terenului reclamanților, revenirea la configurația inițială nu este posibilă
decât printr-un eventual litigiu colectiv în care să fie împricinați toți
proprietarii terenurilor din zona limitrofă.
În
ce privește cuantumul despăgubirii, ca preț al exproprierii, în speță a fost
administrată proba prevăzută de Legea nr. 33/1994, rezultând, la data
întocmirii raportului de expertiză de la instanța de fond, o valoare de 2474
euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3249 mp.
Tribunalul
a apreciat că din această sumă, în echivalent în lei 11185, trebuie scăzute
valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca
reprezentând taxe notariale pentru procurarea altui teren și vânzarea forțată a
terenului. Acestea sunt criterii care nu sunt prevăzute de lege și nici nu se
încadrează în descrierea generală a criteriilor legale, respectiv, prețul de
vânzare a imobilelor în zonă și daunele produse proprietarului. Exproprierea
este o posibilitate legală a statului de a prelua imobile cu plata unei
despăgubiri, astfel că pentru această operațiune nu se pot percepe sume în
plus, care exced cadrului legal al instituției menționate. De asemenea, s-a
reținut că nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un alt teren
pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de
achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune produse proprietarului.
Toate
aceste argumente ale instanței de fond au fost însușite și de curte, în raport
cu concluziile majoritare ale noii expertize efectuate în apel de către
experții judiciari T. și O..
Cu
privire la valoarea de piață a terenului de 3249 mp, expropriat de la
reclamanți, în noua expertiză tehnică judiciară efectuată în apel, folosindu-se
la indicațiile instanței de apel strict metoda comparației directe, potrivit
dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, suma stabilită cu
majoritate de comisia de experți este, de asemenea, net inferioară aceleia
stabilite prin hotărârea contestată, fiind de 1267 euro sau 5633 lei, față de
31775 euro, cât a oferit și consemnat Statul prin hotărârea contestată.
Cu
privire la opinia majoritară a experților T.D. și O.Z., curtea a însușit-o și a
valorificat-o în întregime, dat fiind faptul că aceștia au utilizat strict
metoda comparației directe cu terenuri extravilane, deci, de aceeași categorie
de folosință și din același perimetru administrativ, rezultând o valoare de
0,39 euro sau 1,74 lei pe metrul pătrat.
Curtea
a constatat, de asemenea, că se impune a se preciza că opinia separată a
expertului judiciar Roșu, prin care acesta a stabilit o despăgubire de 39767,76
euro pentru terenul în suprafață de 3249 mp, respectiv, 12,24 euro/mp, nu poate
fi primită și valorificată, deoarece modul de determinare a acestui preț s-a
făcut prin alte metode și criterii decât cele permise de dispozițiile art. 26
din Legea nr. 33/1994, acest expert folosind ca referință doar două contracte
de vânzare - cumpărare vizând terenuri din altă categorie decât cel al
reclamanților și, totodată, a recurs pentru determinare cuantumului
despăgubirii nu la valoarea de piață efectivă, ci la o valoare stabilită într-o
altă cauză, soluționată prin Decizia civilă nr. 529/2013 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, fără nicio legătură cu prezenta speță.
În
același context, curtea a mai constatat că, față de caracteristicile imobilului
supus exproprierii-arabil în extravilan, fără utilități, imobilul expropriat a
fost corect analizat și evaluat de către expropriatorul Statul Român, potrivit
destinației actuale a acestuia și nu potrivit unei destinații probabile,
viitoare și incerte, sens în care compararea imobilului nu poate fi făcută
decât cu imobile de același fel, respectiv, extravilane agricole și nu cu
imobile aflate în intravilanul localității.
Dintr-o
perspectivă similară, cu privire la cuantumul indemnizației de despăgubire,
curtea a constatat, de asemenea, că abordarea Înaltei Curți de Casație și
Justiție nu diferă de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce
privește rezonabilitatea și proporționalitatea sumei acordate drept
despăgubire.
Concluzionând,
curtea a constatat că este necesar să fie întrunit un set de criterii,
respectiv: amplasament, destinația la momentul evaluării, categoria
localității, poziționarea față de localitate și de căile de acces, echiparea
edilitară, utilități existente, restricții de folosire, și observarea unei
eventuale perspective de dezvoltare viitoare, dar concretă și nu ipotetică.
În
aceste circumstanțe, curtea a constatat că tribunalul a respins justificat și
al treilea capăt de cerere al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță
nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
În
sfârșit, curtea a constatat că tribunalul a decis corect că nu se impune nici
exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanților împreună cu S.V.G.
și S.V.I., deoarece din cartea funciară nr. 402775 rezultă că suprafața
deținută de aceștia inițial era de 23000 mp, astfel că după preluarea suprafeței
de 3249 mp, suprafața rămasă este de 3 ori mai mare decât cea expropriată, fapt
ce duce la concluzia că reclamanții pot folosi și exploata acest teren în
condiții normale potrivit destinației de teren agricol extravilan, cum este
atestat în evidențele de CF, iar în acest sens sunt și dispozițiile art. 24
alin. (4) din Legea nr. 33/1994, și că, în privința excepției lipsei calității
procesuale pasive invocată pentru prima oară în apel, pe calea întâmpinării, de
către Comisia Locală Giarmata de aplicare a Legii nr. 198/2004, aceasta nu
poate fi invocată în această manieră, câtă vreme această parte nu a formulat
apel, în condițiile art. 282 și urm. C. proc. civ., și, în plus, în raport cu
soluția pronunțată, aceasta parte intimată nu este prejudiciată.
Curtea
de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 28 din 19 februarie 2015,
în baza art. 281
2
C. proc. civ., a admis cererea formulată de
petenții G.A. și G.M.; a completat dispozitivul Deciziei civile nr. 194 din 11
decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.
5126/30/2010, în sensul că a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate
și în raport cu Procesul-verbal nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de
revocare nr. 2 din 17 martie 2010, și a respins în rest cererea, reținând, în
esență, următoarele;
Prin
cererea înregistrată la această instanța sub nr. 5126/30/2010, la data de 20
ianuarie 2015, petenții G.A. și G.M. au solicitat completarea Deciziei civile
nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în
Dosarul nr. 5126/30/2010, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile
art. 281
2
C. proc. civ.
Petenții
au susținut că este necesar să se pronunțe și asupra Hotărârii de acordare a
despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010, apoi asupra Deciziei nr. 407 din
19 mai 2009 emisa de către C.N.A.D.N.R., precum și asupra excepției de
nelegalitate a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.
92 din 17 martie 2010 și a excepției de nelegalitate a Hotărârii de revocare nr.
2 din 17 martie 2010
Petenții
au arătat că atât Hotărârea de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17
martie 2010, cât și Decizia nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de către
C.N.A.D.N.R., Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92
din 17 martie 2010 și Hotărârea de revocare nr. 2 din 17 martie 2010 sunt acte
administrative emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a
Consiliului Local Giarmata, constituirea comisiei și metodologia de funcționare
a acesteia fiind reglementate de art. 6 din Legea nr. 198/2004 privind unele
măsuri prealabile de construcție de drumuri de interes național și de Hotărârea
nr. 434 din 8 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile de construcție de drumuri
de interes național.
Verificând
componența comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Giarmata, constituita
conform Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 și care a întocmit Hotărârea nr. 76
bis din 17 martie 2010, Procesul verbal de stabilire a cuantumului
despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și Hotărârea de revocare nr. 2 din 17
martie 2010, s-a constatat că alături de ceilalți membri ai comisiei au
participat din partea expropriatorului C.N.A.D.N.R. avocații P.V. și P.M.T.,
persoane care sunt soț și soție.
Având
în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 5 pct. 12 din Hotărârea nr.
434/2009 pentru legalitatea întrunirii comisiei constituite pentru aplicarea
Legii nr. 198/2004 este obligatorie prezența celor doi reprezentanți, persoane
cu pregătire juridică, din partea expropriatorului, înseamnă că deciziile luate
de comisie trebuie validate prin votul valabil exprimat al ambilor
reprezentanți. Per a contrario, dacă din partea expropriatorului votul cel
puțin al unuia dintre reprezentanți lipsește sau este viciat, actele întocmite
de către comisie sunt nelegale.
Or,
cei doi reprezentanți ai comisiei în cauză sunt soți, iar din contractul de
finanțare depus la dosarul cauzei, document ce reprezintă temeiul dobândirii
calității de reprezentant al expropriatorului urmare a unei derulări de
licitație publică, rezultă faptul că aceasta calitate a fost atribuită doar av.
P.M.T., încheindu-se contractul de asistență și reprezentare juridică nr.
111/2593/1 din 21 august 2008. Din cuprinsul documentului nu rezultă nicio
referință la calitatea atribuită av. P.V.
Prin
urmare, calitatea acestuia de membru și semnatar al actelor a căror
nelegalitate s-a invocat este una de facto ce nu se fundamentează pe un act de
învestitură publică și este natură a invalida toate actele semnate în calitatea
arogată.
S-a
conchis că cei doi reprezentanți de format juridic ai expropriatorului, membri
ai comisiei în speță, soții P., se afla în conflict de interese, întrucât
participă în cadrul aceleași comisii, având interese personale de natură să
influențeze exercitarea imparțială și obiectivă a atribuțiilor de decizie
publică.
Curtea,
analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. nr. 194
din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dos. cu nr.
5126/30/2010, în raport cu motivele invocate și cu aplicarea dispozițiilor art.
281
2
C. proc. civ., a constatat că această cerere este parțial
întemeiată.
Astfel,
Curtea a constatat că pe parcursul soluționării apelului formulat de către
reclamanții G.A. și G.M. împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 16 aprilie
2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5126/30/2010, reclamanții
au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor
nr. 76 bis din 17 martie 2010, apoi a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de
către C.N.A.D.N.R., precum și a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului
despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010, respectiv, a Hotărârii de revocare
nr. 2 din 17 martie 2010.
Prin
Decizia civilă nr. 194 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis
excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cu consecința respingerii
excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a
Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 și, pe fond, a respins apelul declarat de
reclamanții G.A. și G.M. împotriva sentinței primei instanțe.
În
ceea ce privește strict cererea de completare, Curtea a constatat că s-a
pronunțat exhaustiv cu privire la excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate, reținând că această excepție reprezintă un fine de neprimire,
dirimant și absolut, prin raportare în cazul particular la principiul
"electa una via, non datur recurs ad alteram".
În
acest sens, în acord și cu jurisprudența relevantă a Secției de contencios
administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
instanța de apel a constatat că invocarea de către reclamanții-apelanți, pentru
prima dată în apel, a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17
martie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 este
inadmisibilă, constatare care va exclude mai apoi analiza excepției lipsei de
interes.
Astfel,
s-a constatat că reclamanții au investit inițial Tribunalul Timiș cu o acțiune
având ca obiect și scop atât revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010,
cât și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă sumă cu titlu
de despăgubiri, scopul real urmărit de către reclamanți în mod explicit fiind
acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de
teren expropriată, temeiul de drept indicat explicit de reclamanți fiind art. 9
din Legea nr. 198/2014, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994,
republicată.
Or,
în condițiile existenței și utilizării unei căi de atac/contestație specifică,
particulară, prevăzută prin legea specială în materie, cum este Legea nr.
198/2014, reclamanții nu mai pot uza, în cadrul aceluiași litigiu, concomitent,
și de calea oferită de normele procedurale ale legii contenciosului administrativ
și fiscal, câtă vreme se urmărește același scop, respectiv revocarea Hotărârii
nr. 76 bis din 17 martie 2010 și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă
însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, obiectivul real urmărit de către
reclamanți în ambele proceduri fiind acela de a obține un cuantum superior al
despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată.
Altfel
spus, așa cum a afirmat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia
civilă nr. 1927/2008, ca rezultat al unei jurisprudențe constante, în
interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează modul
în care partea poate uza de excepția de nelegalitate, ca mod de apărare în
cadrul unui proces, nelegalitatea unui act administrativ cu caracter
individual, așa cum este și Hotărârea nr. 76 bis din prezenta speță, nu poate
fi invocată și pe calea acțiunii directe de fond subsumată dispozițiilor art. 9
din Legea nr. 198/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994,
republicată și, pe cale incidentală, în același timp, pe calea Legii nr.
554/2004, câtă vreme scopul urmărit de către reclamanți este identic în ambele
demersuri, și anume: revocarea Hotărârii nr. 76 bis, emiterea unei noi hotărâri
și majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de
3249 mp.
S-a
concluzionat, că, chiar dacă cererea petenților nu se încadrează în tiparul
art. 281
2
C. proc. civ., pentru acuratețe este nimerit a se indica
că excepția de inadmisibilitate invocată și reținută de curte se răsfrânge și
asupra Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din
17 martie 2010, precum și asupra Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie
2010.
Împotriva
Sentinței civile nr. 1312 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Timiș, a
încheierii din 4 decembrie 2014, a Deciziei nr. 194 din 11 decembrie 2014,
pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și a Deciziei nr. 28
din 19 februarie 2015, pronunțată de aceeași instanță, au declarat recurs
reclamanții G.A. și G.M.
Prin
recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2015,
pronunțată de instanța de apel în dos. nr 5126/30/2010, reclamanții au arătat
că prin această decizie s-a respins excepția de nelegalitate invocată asupra
Procesului-verbal nr. 92 din 17 martie 2010, cât și a Hotărârii de revocare nr
2 din 17 martie 2010 întocmite de către intimata Comisia de Aplicare a Legii
nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata; că soluția instanței de
apel prin care s-au respins excepția de nelegalitate este nelegală, întrucât această
excepție formulată de către reclamanți, în cadrul unui proces ce vizează o
contestație formulată în calitate de coproprietari coindivizari cu numiții S.G.
și S.I. asupra unei parcele de teren în suprafața totala de 23000 mp, trebuia
dezbătută în contradictoriu cu toți coproprietarii.
Potrivit
art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanța investită cu soluționarea contestației
împotriva actelor comisiei de aplicare a măsurii expropriere este obligată să
citeze în cauză toți coproprietarii care pot justifica un interes legitim
asupra imobilelor propuse a fi expropriate, iar judecarea excepțiilor invocate
de către reclamanți, în cursul soluționării contestației, se face în
contradictoriu cu toți coproprietarii și nu în contradictoriu numai cu
emitenții actului.
Sub
acest aspect, s-a arătat că se impune casarea hotărârii judecătorești cu
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea stabilirii
cadrului procesual corect, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea
nr. 33/1994.
S-a
mai arătat, că instanța de apel învestită cu soluționarea excepției de
nelegalitate a Procesului-verbal nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de
revocare nr. 2 din 17 martie 2010 întocmite de către intimata Comisia de
Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, nu s-a
pronunțat asupra motivului privind conflictul de interese invocat de reclamanți
cu privire la participarea a doi membrii ai comisiei ce a adoptat hotărârea
contestată aflați în stare de incompatibilitate și asupra faptului că unul
dintre membrii comisiei nu justifică calitatea de membru fundamentată pe un act
de învestitură publică.
Având
în vedere faptul că membrii comisiei P.V. și P.M.T., sunt soț și soție, și că
prin participarea comună la lucrările unei comisii în care decizia se ia pe
baza de majoritate de vot, iar votul lor este decisiv (ca reprezentanți ai
expropriatorului), toate actele administrative ce emană de la respectiva
comisie sunt viciate.
Conform
art. 5 alin. (9) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, se stabilește componența
comisiei de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile expropriate,
prevăzându-se că expropriatorul va fi reprezentat de doi reprezentanți cu
calificare juridică.
Conform
pct. 12 din art. 5 din același act normativ, este obligatorie prezența celor
doi reprezentanți ai expropriatorului, astfel că hotărârile emise de către o
comisie constituită cu participarea unei persoane care nu își justifică
calitatea de reprezentant al expropriatorului, precum și cu participarea a doi
membrii care se află în raporturi de căsătorie sunt nule.
De
asemenea, au mai arătat că, dacă Înalta Curte va aprecia că este competentă să
soluționeze calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost soluționată
excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis
din 17 martie 2010 și a Deciziei nr 407 din 19 mai 2009 emise de către
C.N.A.D.N.R., solicită admiterea criticilor formulate și constatarea
nelegalității tuturor actelor administrative invocate de aceștia, întrucât
interesul reclamanților de a invoca excepția de nelegalitate a acestor acte
constă în faptul că prin actele contestate comisia le-a încălcat atât dreptul
la o justă și prealabilă despăgubire, cât și în faptul că aceeași comisie,
într-o componență nestatutară, le-a încălcat dreptul constituțional la
proprietate prin nerespectarea pct. 5.4 și 12 din Ordinul Ministerului
Administrației Publice nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor Tehnice pentru
introducerea cadastrului general, cu privire la păstrarea formei, a
configurației și a suprafeței parcelei expropriate
Art.
79 din Legea nr. 161/2003 prevede că funcționarul public este în conflict de
interese dacă participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii,
cu funcționari publici care au calitatea de soț sau ruda de gradul I, iar
recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, art.
13, prevede: "Conflictul de interese se naște în situația în care un
funcționar public are un interes personal de natură să influențeze sau să pară
a influența asupra exercitării imparțiale și obiective a funcțiilor sale
publice".
S-a
conchis, că, față de prevederile legale mai sus menționate, rezultă că cei doi
reprezentanți de format juridic ai expropriatorului membrii ai comisiei, în
speță, soții P., se află în conflict de interese, întrucât participă în cadrul
aceleași comisii având interese personale de natură să influențeze exercitarea
imparțială și obiectivă a atribuțiilor de decizie publică, și că implicarea
membrilor Comisiei, printre care și a soților P., nu se limitează doar la
atribuții administrative ulterioare efectuării expertizei evaluatoare a
despăgubirilor, ci și în luarea deciziei de aprobare a cuantumului
despăgubirilor, a stabilirii întinderii suprafeței expropriate, precum și a
suprafeței rămase după expropriere, astfel că pentru respectarea dreptului de
proprietate al reclamanților și pentru tratarea echitabilă și nediscriminatorie
a acestora, se impune admiterea excepțiilor de nelegalitate și excluderea
actelor a căror nelegalitate s-a invocat.
Reclamanții
G.A. și G.M. au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 16
aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5126/30/2010 de Tribunalul Timiș și a
Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, împreuna cu încheierea de
ședința din 4 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul
nr. 5126/30/2010.
În
dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții au arătat că instanțele de fond
și de apel s-au pronunțat într-un cadru procesual incorect, fără a cita,
conform art. 22 din Legea nr. 33/1994, toți coproprietarii coindivizari, deși
dispoziția legală era una imperativă (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.
5 C. proc. civ.).
Instanța
de fond, precum și instanța de apel au fost investite cu soluționarea unei
contestații formulate de către reclamanți, în calitate de coproprietari
coindivizari cu numiții S.G. și S.I., asupra unei parcele de teren în suprafața
de 23000 mp, din care reclamanții dețineau o cotă indiviză de 13/23 părți, iar
familia S. deținea o cotă indiviză de 10/23 părți.
În
ambele hotărâri judecătorești, atât instanța de fond, cât și instanța de apel
au argumentat că reclamanții G. sunt coproprietari asupra imobilului în litigiu
cu numiții S.G. și S.I., motiv pentru care orice despăgubiri s-ar acorda
acestea pot fi consemnate numai pe numele tuturor coproprietarilor, urmând ca
ulterior acestea să fie împărțite conform legii civile. De asemenea, instanțele
de fond și de apel au abordat suprafața de teren expropriată din patrimoniul
comun al reclamanților G. și al coindivizarilor S., însă drepturile supuse
judecații au fost exclusive ale reclamanților.
Cu
toate acestea, litigiul declanșat cu privire la despăgubirile aferente
suprafeței de teren expropriate de la toți coproprietarii coindivizari a fost
soluționat numai în raport cu familia G..
Conform
art. 9 din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de
construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportat la art. 22 din Legea
nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate națională,
persoanele nemulțumite de cuantumul despăgubirii acordate se pot adresa
instanței de judecată care va dispune citarea în cauză a tuturor proprietarilor
sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror
alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor
propuse a fi expropriate.
Conform
art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care una sau mai multe
părți titulare de drepturi reale asupra imobilelor, deși legal citate, nu s-au
prezentat, instanța va putea hotărî în lipsă.
Conform
art. 129 C. proc. civ., judecătorul cauzei are îndatorirea să stăruie prin
toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului
în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în
scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; el va putea ordona
administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se
împotrivesc.
În
speța de față, deși din extrasele de carte funciară, din hotărârea și procesele
verbale de expropriere a rezultat că suprafața de 3249 mp, teren, expropriată,
era în proprietatea comună a soților G. și a soților S., nici instanța de fond
și nici instanța de apel nu au introdus în cauză titularii drepturilor reale
asupra terenului, respectiv, pe coindivizarii S.G. și S.I., așa cum prevăd
expres dispozițiile art. 22 și art. 24 din Legea nr. 33/1994.
Sub
acest aspect, s-a concluzionat că se impune casarea ambelor hotărâri
judecătorești cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea
stabilirii cadrului procesual corect, în conformitate cu dispozițiile art. 22
din Legea nr. 33/1994.
Instanța
de apel, învestită fiind cu o cerere de revocare a Hotărârii nr. 76 bis din 17
martie 2010, argumentată prin emiterea ei de către o comisie nelegal
constituită, motivul de nelegalitate fiind conflictul de interese al celor doi
membri P.V. și P.M.T., a pronunțat o hotărâre lipsită de motivare și cu o
motivare contradictorie asupra excepțiilor invocate, potrivit art. 304 pct. 7
și 8 C. proc. civ., convertite în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel,
s-a arătat că în fața instanței de apel reclamanții G.A. și G.M. au invocat, la
termenul din 5 iunie 2014, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din
17 martie 2010 privind stabilirea despăgubirilor, a Procesului-verbal de
stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii
de revocare nr. 2 din 17 martie 2010.
Ulterior,
reclamanții au precizat în fața instanței de apel că, în ceea ce privește
contestarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, privind stabilirea
despăgubirilor, demersul lor judiciar are caracterul unei forme de apărare,
solicitându-se revocarea sa.
Prin
înscrisul denumit "Concluzii Scrise", depus la termenul din 13
noiembrie 2014, Ministerul Public prin reprezentantul său, procuror B.E., a
achiesat la excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010
privind stabilirea despăgubirilor și a invocat, la rândul său, excepția de
nelegalitate a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de Directorul General al
C.N.A.D.N.R. SA, de numire a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din
cadrul Consiliului Local Giarmata, jud. Timiș.
În
motivarea excepțiilor de nelegalitate invocate, atât reclamanții, cât și
Ministerul Public, prin reprezentantul său, au invocat faptul că nelegalitatea
actelor vizate constă în aceea că în cadrul comisiei constituite participă două
persoane (P.V. și P.M.T.), șot și soție, aflate în relații prohibite de lege,
precum și faptul că unul din membrii comisiei, P.V., nu a prezentat un act de
învestitură publică, fapt care să justifice calitatea acestuia de a participă
la vot, ceea ce este de natură a invalida toate actele semnate în calitatea arogată.
Instanța
de apel a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie
2010 privind stabilirea despăgubirilor formulată de reclamanți, cu motivarea că
prin contestația formulată părțile au achiesat la o cale de atac, neputând
exercita concomitent două căi de atac împotriva aceluiași act juridic
"electa una via, non datur recursus ad alteram".
În
acest mod, instanța de apel s-a pronunțat numai cu privire la calea de atac
formulata de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 de
stabilire a despăgubirilor, fără a decide și asupra nelegalității
Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17
martie 2010 și a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010, formulate de
aceștia, și fără a decide asupra excepției de nelegalitate invocate de
Ministerul Public asupra Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei
nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de Directorul General al C.N.A.D.N.R. SA, de
numire a comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local
Giarmata, jud. Timiș.
Chiar
și în situația în care instanța de judecată a respins ca inadmisibilă excepția
de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, în motivarea
deciziei aceasta nu a abordat motivul conflictului de interese născut prin
participarea celor doi soți în cadrul aceleași comisii și prin faptul că unul
din membrii comisiei nu își motivează calitatea de a fi semnatarul unui act de
învestitură publică.
Sub
acest aspect, s-a arătat că instanța de apel, deși investită cu soluționarea
unor demersuri judiciare promovate atât de către reclamanți, cât și de către
Ministerul Public la care niciodată nici una din părți nu a renunțat, a
interpretat în mod greșit actele juridice deduse judecații, fie omițând a se pronunța
asupra acestora, fie schimbând natura acestora din excepții de nelegalitate în
apărări de fond, iar ulterior nu a mai motivat pentru ce argument a respins
apărările reclamanților.
De
asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea
judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile
părților.
Or,
în cuprinsul Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, instanța de apel a
apreciat că excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010
este inadmisibilă, ca excepție de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.
4 din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul acțiunii cu care a fost investită
instanța este acela al revocării Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, însă
a omis ca prin decizie să analizeze motivele pentru care reclamanții au
contestat nu numai Hotărârea nr. 76 bis, ci și celelalte acte administrative.
Conform
art. 5 alin. (9) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, componența comisiei de acordare
a despăgubirilor pentru proprietățile expropriate se stabilește prevăzându-se
că expropriatorul va fi reprezentat de doi reprezentanți cu calificare juridică.
Conform pct. 12 din art. 5 din același act normativ, este obligatorie prezența
celor doi reprezentanți ai expropriatorului, iar hotărârile emise de către o
comisie constituită cu participarea unei persoane care nu își justifică
calitatea de reprezentant al expropriatorului, în condițiile în care
legiuitorul a impus participarea obligatorie a celor doi reprezentanți ai
expropriatorului, sunt nule.
S-a
mai arătat, că, în situația în care Înalta Curte apreciază că este competentă a
soluționa calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost soluționată
excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis
din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emise de către
C.N.A.D.N.R. solicită să se admită criticile formulate și să se constate
nelegalitatea celor două acte contestate, întrucât interesul reclamanților de a
invoca excepția de nelegalitate a celor două acte constă în faptul că prin
acestea comisia le-a încălcat atât dreptul la o justă și prealabilă despăgubire,
cât și în faptul că aceeași comisie, într-o componență nestatutară, le-a
încălcat dreptul constituțional la proprietate prin nerespectarea pct. 5.4 și
12 ale Ordinului Ministerului Administrației Publice nr. 534/2001 privind
aprobarea Normelor Tehnice pentru introducerea cadastrului general, cu privire
la păstrarea formei, a configurației și a suprafeței parcelei expropriate.
Interesul
practic de a solicita constatarea nelegalității Hotărârii nr. 76 bis din 17
martie 2010 și a celorlalte acte emise de comisie constă în aceea că, în
momentul în care se înlătura actele juridice emise de comisia nestatutar
constituită, instanța de judecată urmează să stabilească valoarea
despăgubirilor pornind de la cuantumul stabilit de către expertul R.C., sigurul
raport de expertiză obiectiv și imparțial.
Conform
art. 5 alin. (6) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, comisia constituită are
obligația de a verifica elementele de identificare a imobilului pentru care se
solicită despăgubirea, respectiv, numărul cadastral, suprafața, unitatea
administrativ-teritorială în care se situează imobilul.
În
situația de față, comisia constituită în baza Deciziei nr. 407/2009 a
C.N.A.D.N.R. nu este statutară și nu a verificat elementele de identificare ale
imobilului expropriat, încălcând astfel prevederile Ordinului M.A.P. nr.
534/2001.
De
asemenea, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea
și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportate la
dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994
(motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Prin
Decizia din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a fost admisă, cu
unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9
teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor
de construcție de drumuri de interes național, județean și local, raportate la
cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, constatând că prevederile art. 9 teza a doua din
Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de
expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994
sunt neconstituționale.
Atât
instanța de apel, cât și experții aveau obligația, conform art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994, să țină seama la calcularea cuantumului despăgubirilor
de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, iar conform art. 24 alin. (4) din același act
normativ, dacă expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren,
iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în
raport cu situația reală dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz
contrar dispunând exproprierea totală.
În
situația de față, instanța nu a respectat dispoziția legală care impune modul
de calculare a despăgubirilor în raport de imobilele de același fel și din
aceeași unitate administrativă, întrucât imobilele comparabile avute în vedere
de instanța de apel se afla situate în alte zone mult mai îndepărtate de
coridorul autostrăzii, sunt imobile care au fost tranzacționate între membrii
de familie cu prețuri inferioare celor obligatorii prin Camera Notarilor și,
mai mult, sunt de categorie de folosință net inferioară terenului
reclamanților.
Deși
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede modul de calcul a
despăgubirilor pornindu-se de la prețurile practicate la imobilele învecinate,
în baza dovezilor pe care le-au prezentat părțile, instanța de apel în mod
greșit a înlăturat expertiza judiciară întocmită de expert R.C., care a luat în
comparația directă prețul/mp, de teren stabilit conform deciziei Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 529 din 7 februarie 2013, decizie care a fost emisă
pentru terenuri aflate în aceeași zonă agricolă din extravilanul comunei
Giarmata cu terenul care fac obiectul prezentei cauze (12,24 euro/mp).
Hotărârea
pronunțată de instanța de apel prin care a fost respinsă cererea reclamanților
de expropriere totală este nelegală, întrucât ambele instanțe de judecata au
încălcat dispozițiile art. 24 alin. (ultim din Legea nr. 33/1994, care conferă
instanței abilitatea de a aprecia în raport cu situația reală dacă exproprierea
în parte este sau nu posibilă.
S-a
conchis, că în speța de față, instanța de apel, cât și instanța de fond au
respins cererea reclamanților de expropriere totală doar sub argumentul că
suprafața