ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1312 din 16 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5126/30/2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții G.A. și G.M., în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, s-a dispus exproprierea terenului situat în comuna Giarmata având nr. cadastral 402899, identic cu A 1092/1/26/1/2 în suprafață de 3249 mp., precum și consemnarea despăgubirii în cuantum de 133214,43 RON, echivalentul a 31775,22 euro, la C.E.C.B.

pe numele reclamanților și al numiților S.V.G. și S.V.I. Din extrasul CF nr. 402899 Giarmata, depus la fila 92, dos. fond, rezultă că asupra terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S.V.G. și S.V.I., în cote de 13/23, respectiv, 10/23. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane, acestea se vor consemna pe numele tuturor urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Reclamanții G.A. și G.M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct pe numele lor, fapt care nu este posibil având în vedere dispozițiile legale menționate și mențiunile din cartea funciară din care rezultă că aceștia sunt proprietari ai unei cote ideale din drept, nu asupra unui teren determinat în mod faptic.

Din acest motiv nu este posibilă nici exproprierea separată, așa cum solicită reclamanții prin precizarea de acțiune, fila 74 dosar, volumul I, parcela reclamanților de 1,3 ha nefiind evidențiată distinct de parcela expropriată din proprietatea numiților S.V.G. și S.V.I. În ce privește suprafața expropriată, reclamanții au invocat faptul că documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de O.C.A.O.T.A., și modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința că suprafața expropriată este alta decât acea reală, iar cuantumul despăgubirii este esențial modificat.

Pentru a lămuri aceste aspecte, a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea topografie, expertul desemnat, A.C., arătând că configurația suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul parcelei reclamanților, așa cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit cu ocazia proiectului de autostradă. Dacă situația se raportează la planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991, atunci suprafața expropriată se suprapune parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27, astfel că suprafața expropriată nu poate respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991. Tot expertul a arătat că, cu prilejul lucrărilor de proiectare pentru autostrada Arad - Timișoara, s-a constatat că toate parcelele din tarlaua cu nr. cad.

A 1092/1, printre care și parcela în litigiu, au plus de suprafață, drept pentru care a fost realizat un alt plan parcelar. Existența acestui surplus de 5400 mp, ar putea constitui așa-zisa motivație tehnică prin care a fost modificată poziția tuturor parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1, iar o reconfigurare a parcelelor din solă ar putea fi făcută cu acceptul tuturor proprietarilor. În speță, nu există o astfel de posibilitate, ceea ce atrage concluzia că nici această cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul procesual adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat amplasamentul terenului reclamanților, revenirea la configurația inițială nu este posibilă.

În ce privește prețul exproprierii, în speță, a fost administrată proba prevăzută de Legea nr. 33/1994, rezultând la data întocmirii raportului de expertiză, ce trebuie avută în vedere față de dispozițiile art. 26 din lege, o valoare de 2474 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3249 mp Tribunalul a apreciat că din această sumă, în echivalent în lei 11185, trebuie scăzute valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca reprezentând taxe notariale pentru procurare altui teren și vânzarea forțată a terenului. Acestea sunt criterii nu sunt prevăzute de lege și nici nu se încadrează în descrierea generală a criteriilor legale. De asemenea, s-a reținut că nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un alt teren pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune produse proprietarului.

Cum suma stabilită de comisia de experți este net inferioară aceleia stabilite prin hotărârea contestată, 2474 euro față de 31775 euro, tribunalul a respins și al treilea petit al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator. S-a mai reținut, că nu se impune nici exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanților împreună cu S.V.G. și S.V.I., deoarece din cartea funciară nr. 402775 rezultă că suprafața deținută de aceștia inițial era de 23.000 mp, astfel că, după preluarea suprafeței de 3249 mp, suprafața rămasă este de 3 ori mai mare decât cea expropriată, fapt ce duce la concluzia că reclamanții pot folosi și exploata acest teren în condiții normale, în acest sens fiind și dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize evaluatorii, cu motivarea că actele de vânzare cumpărare invocate de reclamanți priveau terenuri situate în zona construibilă și nu similară cu zona în care se află terenul reclamanților, și că elementele de comparație utilizate de experți sunt conforme Standardelor Internaționale de Evaluare, iar raportul de evaluare întocmit de P.F. în luna decembrie 2008 nu a făcut obiectul raportului de expertiză, astfel că reclamanții nu au dovedit cultivarea terenului. Prin Decizia civilă nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cu consecința respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009, și s-a respins apelul declarat de reclamanții G.A.

și G.M. împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția de nelegalitate, curtea a pus în discuția părților, la termenele de judecată din 16 octombrie 2014 și din 13 noiembrie 2014, excepțiile lipsei de interes și cea a inadmisibilității excepției de nelegalitate, raportat la specificul acțiunii civile învestitoare de instanță. Curtea, cu titlu preliminar și în raport cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, coroborat cu art. 137 C. proc. civ., s-a pronunțat inițial asupra excepției de nelegalitate invocată de către reclamanții - apelanți, din perspectiva excepțiilor lipsei de interes, respectiv, a inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată pentru prima dată în fața instanței de apel, în contextul promovării unei acțiuni civile în baza art. 9 din Legea nr. 198/20014 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, republicată.

Astfel, curtea a constatat că primordială în ordinea de analiză a excepțiilor este cea a inadmisibilității, excepției care reprezintă un fine de neprimire, dirimant și absolut, prin raportare în cazul particular la principiul "electa una via, non datur recursus ad alteram". În acest sens, în acord și cu jurisprudența relevantă a Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea a constatat că invocarea de către reclamanții - apelanți, pentru prima dată în apel, a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă, constatare care va exclude mai apoi analiza excepției lipsei de interes.

Astfel, curtea a constatat că reclamanții au investit inițial și exclusiv instanța civilă a Tribunalului Timiș cu o acțiune având ca obiect atât revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, cât și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, scopul real urmărit de către reclamanți în mod explicit fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, temeiul de drept indicat explicit de reclamanți fiind art. 9 din Legea nr. 198/2014 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, republicată.

Or, în condițiile existenței și utilizării unei căi de atac/contestație specifică, particulară, prevăzută prin lege specială în materie, cum este Legea nr. 198/2014, reclamanții nu mai pot uza, în cadrul aceluiași litigiu, concomitent și de calea oferită de normele procedurale ale Legii contenciosului administrativ și fiscal, câtă vreme se urmărește același scop, respectiv, revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă sumă cu titlu de despăgubire, obiectivul real urmărit de către reclamanți, în ambele proceduri, fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată. Cu privire la fondul cauzei, respectiv, raportat la criticile reclamanților formulate prin memoriul de apel, curtea, în temeiul art. 282 și urm. C. proc.

civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, curtea a constatat că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, s-a dispus exproprierea terenului situat în comuna Giarmata având nr. cadastral 402899, identic cu A 1092/1/26/1/2 în suprafață de 3249 mp., precum și consemnarea despăgubirii în cuantum de 133214,43 RON, echivalentul a 31775,22 euro, la C.E.C.B. pe numele reclamanților și al numiților S.V.G. și S.V.I.. Din extrasul CF nr. 402899 Giarmata, depus la fila 92, dos. fond, rezultă că asupra terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S.V.G.

și S.V.I., în cote de 13/23, respectiv, 10/23. Curtea a constatat că deși este reală în principiu susținerea apelanților cu privire la caracterul legatului cu titlu particular, ai cărui beneficiari sunt reclamanții G., totuși dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, în forma existentă la data dobândirii dreptului prin succesiune, prevedeau că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, dar aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele.

Însă, reclamanții G. sunt înscriși în CF în indiviziune cu familia S. și nu au uzat de dispozițiile art. 33 din aceeași lege Curtea a mai reținut, că potrivit art. 31 din Legea nr. 7/996, cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, iar potrivit art. 32 lit. b) din lege, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la restricțiile aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate, expropriere sau prin prevederi legale privind protecția ecologică, sistematizarea localităților și alte asemenea aspecte.

S-a reținut, asemenea tribunalului, că, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane, acestea se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Or, reclamanții G.A. și G.M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct pe numele acestora, cerere care nu este posibil de realizat, având în vedere dispozițiile legale menționate și mențiunile din cartea funciară din care rezultă că aceștia sunt proprietari ai unei cote ideale din drept nu asupra unui teren determinat în mod faptic, nefiind posibilă nici exproprierea separată, așa cum solicită reclamanții prin precizarea de acțiune de la fila 74 dosar, volumul I, parcela reclamanților de 1,3 ha nefiind evidențiată distinct de parcela expropriabilă din proprietatea numiților S.V.G.

și S.V.I. În ce privește suprafața expropriată, reclamanții au invocat faptul că documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de O.C.A.O.T.A., și că aceasta modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința că suprafața expropriată este alta decât cea reală, iar cuantumul despăgubirii este esențial modificat. Curtea a constatat însă că pentru lămurirea acestor aspecte a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea topografie, expertul A.C. concluzionând că întreaga configurație a suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul parcelei reclamanților, așa cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit cu ocazia proiectului de autostradă.

Prin raportare la planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991, suprafața expropriată se suprapune parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27, iar aceasta nu poate respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991, dar același expert a arătat că pe parcursul efectuării lucrărilor de proiectare pentru autostrada Arad-Timișoara s-a constatat că toate parcelele din tarlaua cu nr. cad. A 1092/1, printre care și parcela în litigiu, au plus de suprafață, drept pentru care a fost realizat un alt plan parcelar. Existența acestui surplus de 5400 mp, ar putea constitui așa-zisa motivație tehnică prin care a fost modificată poziția tuturor parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1, iar o reconfigurare a parcelelor din solă ar putea fi făcută cu acceptul tuturor proprietarilor.

Curtea a fost de acord cu raționamentul tribunalului potrivit căruia în cauză nu există o astfel de posibilitate, ceea ce a atras concluzia că nici această cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul procesual adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat amplasamentul terenului reclamanților, revenirea la configurația inițială nu este posibilă decât printr-un eventual litigiu colectiv în care să fie împricinați toți proprietarii terenurilor din zona limitrofă. În ce privește cuantumul despăgubirii, ca preț al exproprierii, în speță a fost administrată proba prevăzută de Legea nr. 33/1994, rezultând, la data întocmirii raportului de expertiză de la instanța de fond, o valoare de 2474 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3249 mp.

Tribunalul a apreciat că din această sumă, în echivalent în lei 11185, trebuie scăzute valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca reprezentând taxe notariale pentru procurarea altui teren și vânzarea forțată a terenului. Acestea sunt criterii care nu sunt prevăzute de lege și nici nu se încadrează în descrierea generală a criteriilor legale, respectiv, prețul de vânzare a imobilelor în zonă și daunele produse proprietarului. Exproprierea este o posibilitate legală a statului de a prelua imobile cu plata unei despăgubiri, astfel că pentru această operațiune nu se pot percepe sume în plus, care exced cadrului legal al instituției menționate. De asemenea, s-a reținut că nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un alt teren pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune produse proprietarului.

Toate aceste argumente ale instanței de fond au fost însușite și de curte, în raport cu concluziile majoritare ale noii expertize efectuate în apel de către experții judiciari T. și O.. Cu privire la valoarea de piață a terenului de 3249 mp, expropriat de la reclamanți, în noua expertiză tehnică judiciară efectuată în apel, folosindu-se la indicațiile instanței de apel strict metoda comparației directe, potrivit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, suma stabilită cu majoritate de comisia de experți este, de asemenea, net inferioară aceleia stabilite prin hotărârea contestată, fiind de 1267 euro sau 5633 lei, față de 31775 euro, cât a oferit și consemnat Statul prin hotărârea contestată.

Cu privire la opinia majoritară a experților T.D. și O.Z., curtea a însușit-o și a valorificat-o în întregime, dat fiind faptul că aceștia au utilizat strict metoda comparației directe cu terenuri extravilane, deci, de aceeași categorie de folosință și din același perimetru administrativ, rezultând o valoare de 0,39 euro sau 1,74 lei pe metrul pătrat.

Curtea a constatat, de asemenea, că se impune a se preciza că opinia separată a expertului judiciar Roșu, prin care acesta a stabilit o despăgubire de 39767,76 euro pentru terenul în suprafață de 3249 mp, respectiv, 12,24 euro/mp, nu poate fi primită și valorificată, deoarece modul de determinare a acestui preț s-a făcut prin alte metode și criterii decât cele permise de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, acest expert folosind ca referință doar două contracte de vânzare - cumpărare vizând terenuri din altă categorie decât cel al reclamanților și, totodată, a recurs pentru determinare cuantumului despăgubirii nu la valoarea de piață efectivă, ci la o valoare stabilită într-o altă cauză, soluționată prin Decizia civilă nr. 529/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără nicio legătură cu prezenta speță.

În același context, curtea a mai constatat că, față de caracteristicile imobilului supus exproprierii-arabil în extravilan, fără utilități, imobilul expropriat a fost corect analizat și evaluat de către expropriatorul Statul Român, potrivit destinației actuale a acestuia și nu potrivit unei destinații probabile, viitoare și incerte, sens în care compararea imobilului nu poate fi făcută decât cu imobile de același fel, respectiv, extravilane agricole și nu cu imobile aflate în intravilanul localității. Dintr-o perspectivă similară, cu privire la cuantumul indemnizației de despăgubire, curtea a constatat, de asemenea, că abordarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu diferă de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește rezonabilitatea și proporționalitatea sumei acordate drept despăgubire.

Concluzionând, curtea a constatat că este necesar să fie întrunit un set de criterii, respectiv: amplasament, destinația la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localitate și de căile de acces, echiparea edilitară, utilități existente, restricții de folosire, și observarea unei eventuale perspective de dezvoltare viitoare, dar concretă și nu ipotetică. În aceste circumstanțe, curtea a constatat că tribunalul a respins justificat și al treilea capăt de cerere al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator. În sfârșit, curtea a constatat că tribunalul a decis corect că nu se impune nici exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanților împreună cu S.V.G.

și S.V.I., deoarece din cartea funciară nr. 402775 rezultă că suprafața deținută de aceștia inițial era de 23000 mp, astfel că după preluarea suprafeței de 3249 mp, suprafața rămasă este de 3 ori mai mare decât cea expropriată, fapt ce duce la concluzia că reclamanții pot folosi și exploata acest teren în condiții normale potrivit destinației de teren agricol extravilan, cum este atestat în evidențele de CF, iar în acest sens sunt și dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, și că, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată pentru prima oară în apel, pe calea întâmpinării, de către Comisia Locală Giarmata de aplicare a Legii nr. 198/2004, aceasta nu poate fi invocată în această manieră, câtă vreme această parte nu a formulat apel, în condițiile art. 282 și urm. C. proc.

civ., și, în plus, în raport cu soluția pronunțată, aceasta parte intimată nu este prejudiciată. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 28 din 19 februarie 2015, în baza art. 281 2 C. proc. civ., a admis cererea formulată de petenții G.A. și G.M.; a completat dispozitivul Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 5126/30/2010, în sensul că a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate și în raport cu Procesul-verbal nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010, și a respins în rest cererea, reținând, în esență, următoarele; Prin cererea înregistrată la această instanța sub nr. 5126/30/2010, la data de 20 ianuarie 2015, petenții G.A.

și G.M. au solicitat completarea Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 5126/30/2010, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ.

Petenții au susținut că este necesar să se pronunțe și asupra Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010, apoi asupra Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisa de către C.N.A.D.N.R., precum și asupra excepției de nelegalitate a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și a excepției de nelegalitate a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010 Petenții au arătat că atât Hotărârea de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010, cât și Decizia nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de către C.N.A.D.N.R., Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și Hotărârea de revocare nr. 2 din 17 martie 2010 sunt acte administrative emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Giarmata, constituirea comisiei și metodologia de funcționare a acesteia fiind reglementate de art. 6 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile de construcție de drumuri de interes național și de Hotărârea nr. 434 din 8 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile de construcție de drumuri de interes național.

Verificând componența comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Giarmata, constituita conform Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 și care a întocmit Hotărârea nr. 76 bis din 17 martie 2010, Procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și Hotărârea de revocare nr. 2 din 17 martie 2010, s-a constatat că alături de ceilalți membri ai comisiei au participat din partea expropriatorului C.N.A.D.N.R. avocații P.V. și P.M.T., persoane care sunt soț și soție. Având în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 5 pct. 12 din Hotărârea nr. 434/2009 pentru legalitatea întrunirii comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 este obligatorie prezența celor doi reprezentanți, persoane cu pregătire juridică, din partea expropriatorului, înseamnă că deciziile luate de comisie trebuie validate prin votul valabil exprimat al ambilor reprezentanți.

Per a contrario, dacă din partea expropriatorului votul cel puțin al unuia dintre reprezentanți lipsește sau este viciat, actele întocmite de către comisie sunt nelegale. Or, cei doi reprezentanți ai comisiei în cauză sunt soți, iar din contractul de finanțare depus la dosarul cauzei, document ce reprezintă temeiul dobândirii calității de reprezentant al expropriatorului urmare a unei derulări de licitație publică, rezultă faptul că aceasta calitate a fost atribuită doar av. P.M.T., încheindu-se contractul de asistență și reprezentare juridică nr. 111/2593/1 din 21 august 2008. Din cuprinsul documentului nu rezultă nicio referință la calitatea atribuită av. P.V. Prin urmare, calitatea acestuia de membru și semnatar al actelor a căror nelegalitate s-a invocat este una de facto ce nu se fundamentează pe un act de învestitură publică și este natură a invalida toate actele semnate în calitatea arogată.

S-a conchis că cei doi reprezentanți de format juridic ai expropriatorului, membri ai comisiei în speță, soții P., se afla în conflict de interese, întrucât participă în cadrul aceleași comisii, având interese personale de natură să influențeze exercitarea imparțială și obiectivă a atribuțiilor de decizie publică. Curtea, analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dos. cu nr. 5126/30/2010, în raport cu motivele invocate și cu aplicarea dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., a constatat că această cerere este parțial întemeiată. Astfel, Curtea a constatat că pe parcursul soluționării apelului formulat de către reclamanții G.A.

și G.M. împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 16 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5126/30/2010, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010, apoi a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de către C.N.A.D.N.R., precum și a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010, respectiv, a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010. Prin Decizia civilă nr. 194 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, cu consecința respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 și, pe fond, a respins apelul declarat de reclamanții G.A.

și G.M. împotriva sentinței primei instanțe. În ceea ce privește strict cererea de completare, Curtea a constatat că s-a pronunțat exhaustiv cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, reținând că această excepție reprezintă un fine de neprimire, dirimant și absolut, prin raportare în cazul particular la principiul "electa una via, non datur recurs ad alteram". În acest sens, în acord și cu jurisprudența relevantă a Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a constatat că invocarea de către reclamanții-apelanți, pentru prima dată în apel, a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, constatare care va exclude mai apoi analiza excepției lipsei de interes.

Astfel, s-a constatat că reclamanții au investit inițial Tribunalul Timiș cu o acțiune având ca obiect și scop atât revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, cât și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă sumă cu titlu de despăgubiri, scopul real urmărit de către reclamanți în mod explicit fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, temeiul de drept indicat explicit de reclamanți fiind art. 9 din Legea nr. 198/2014, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, republicată.

Or, în condițiile existenței și utilizării unei căi de atac/contestație specifică, particulară, prevăzută prin legea specială în materie, cum este Legea nr. 198/2014, reclamanții nu mai pot uza, în cadrul aceluiași litigiu, concomitent, și de calea oferită de normele procedurale ale legii contenciosului administrativ și fiscal, câtă vreme se urmărește același scop, respectiv revocarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, obiectivul real urmărit de către reclamanți în ambele proceduri fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată.

Altfel spus, așa cum a afirmat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia civilă nr. 1927/2008, ca rezultat al unei jurisprudențe constante, în interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează modul în care partea poate uza de excepția de nelegalitate, ca mod de apărare în cadrul unui proces, nelegalitatea unui act administrativ cu caracter individual, așa cum este și Hotărârea nr. 76 bis din prezenta speță, nu poate fi invocată și pe calea acțiunii directe de fond subsumată dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, republicată și, pe cale incidentală, în același timp, pe calea Legii nr. 554/2004, câtă vreme scopul urmărit de către reclamanți este identic în ambele demersuri, și anume: revocarea Hotărârii nr. 76 bis, emiterea unei noi hotărâri și majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafață de 3249 mp.

S-a concluzionat, că, chiar dacă cererea petenților nu se încadrează în tiparul art. 281 2 C. proc. civ., pentru acuratețe este nimerit a se indica că excepția de inadmisibilitate invocată și reținută de curte se răsfrânge și asupra Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010, precum și asupra Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010. Împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Timiș, a încheierii din 4 decembrie 2014, a Deciziei nr. 194 din 11 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și a Deciziei nr. 28 din 19 februarie 2015, pronunțată de aceeași instanță, au declarat recurs reclamanții G.A.

și G.M. Prin recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 28 din 19 februarie 2015, pronunțată de instanța de apel în dos. nr 5126/30/2010, reclamanții au arătat că prin această decizie s-a respins excepția de nelegalitate invocată asupra Procesului-verbal nr. 92 din 17 martie 2010, cât și a Hotărârii de revocare nr 2 din 17 martie 2010 întocmite de către intimata Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata; că soluția instanței de apel prin care s-au respins excepția de nelegalitate este nelegală, întrucât această excepție formulată de către reclamanți, în cadrul unui proces ce vizează o contestație formulată în calitate de coproprietari coindivizari cu numiții S.G.

și S.I. asupra unei parcele de teren în suprafața totala de 23000 mp, trebuia dezbătută în contradictoriu cu toți coproprietarii. Potrivit art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanța investită cu soluționarea contestației împotriva actelor comisiei de aplicare a măsurii expropriere este obligată să citeze în cauză toți coproprietarii care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, iar judecarea excepțiilor invocate de către reclamanți, în cursul soluționării contestației, se face în contradictoriu cu toți coproprietarii și nu în contradictoriu numai cu emitenții actului. Sub acest aspect, s-a arătat că se impune casarea hotărârii judecătorești cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea stabilirii cadrului procesual corect, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 33/1994.

S-a mai arătat, că instanța de apel învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a Procesului-verbal nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010 întocmite de către intimata Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, nu s-a pronunțat asupra motivului privind conflictul de interese invocat de reclamanți cu privire la participarea a doi membrii ai comisiei ce a adoptat hotărârea contestată aflați în stare de incompatibilitate și asupra faptului că unul dintre membrii comisiei nu justifică calitatea de membru fundamentată pe un act de învestitură publică. Având în vedere faptul că membrii comisiei P.V. și P.M.T., sunt soț și soție, și că prin participarea comună la lucrările unei comisii în care decizia se ia pe baza de majoritate de vot, iar votul lor este decisiv (ca reprezentanți ai expropriatorului), toate actele administrative ce emană de la respectiva comisie sunt viciate.

Conform art. 5 alin. (9) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, se stabilește componența comisiei de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile expropriate, prevăzându-se că expropriatorul va fi reprezentat de doi reprezentanți cu calificare juridică. Conform pct. 12 din art. 5 din același act normativ, este obligatorie prezența celor doi reprezentanți ai expropriatorului, astfel că hotărârile emise de către o comisie constituită cu participarea unei persoane care nu își justifică calitatea de reprezentant al expropriatorului, precum și cu participarea a doi membrii care se află în raporturi de căsătorie sunt nule.

De asemenea, au mai arătat că, dacă Înalta Curte va aprecia că este competentă să soluționeze calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost soluționată excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr 407 din 19 mai 2009 emise de către C.N.A.D.N.R., solicită admiterea criticilor formulate și constatarea nelegalității tuturor actelor administrative invocate de aceștia, întrucât interesul reclamanților de a invoca excepția de nelegalitate a acestor acte constă în faptul că prin actele contestate comisia le-a încălcat atât dreptul la o justă și prealabilă despăgubire, cât și în faptul că aceeași comisie, într-o componență nestatutară, le-a încălcat dreptul constituțional la proprietate prin nerespectarea pct. 5.4 și 12 din Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor Tehnice pentru introducerea cadastrului general, cu privire la păstrarea formei, a configurației și a suprafeței parcelei expropriate Art. 79 din Legea nr. 161/2003 prevede că funcționarul public este în conflict de interese dacă participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau ruda de gradul I, iar recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, art. 13,

prevede: "Conflictul de interese se naște în situația în care un funcționar public are un interes personal de natură să influențeze sau să pară a influența asupra exercitării imparțiale și obiective a funcțiilor sale publice". S-a conchis, că, față de prevederile legale mai sus menționate, rezultă că cei doi reprezentanți de format juridic ai expropriatorului membrii ai comisiei, în speță, soții P., se află în conflict de interese, întrucât participă în cadrul aceleași comisii având interese personale de natură să influențeze exercitarea imparțială și obiectivă a atribuțiilor de decizie publică, și că implicarea membrilor Comisiei, printre care și a soților P., nu se limitează doar la atribuții administrative ulterioare efectuării expertizei evaluatoare a despăgubirilor, ci și în luarea deciziei de aprobare a cuantumului despăgubirilor, a stabilirii întinderii suprafeței expropriate, precum și a suprafeței rămase după expropriere, astfel că pentru respectarea dreptului de proprietate al reclamanților și pentru tratarea echitabilă și nediscriminatorie a acestora, se impune admiterea excepțiilor de nelegalitate și excluderea actelor a căror nelegalitate s-a invocat.

Reclamanții G.A. și G.M. au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1312 din 16 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5126/30/2010 de Tribunalul Timiș și a Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, împreuna cu încheierea de ședința din 4 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 5126/30/2010. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții au arătat că instanțele de fond și de apel s-au pronunțat într-un cadru procesual incorect, fără a cita, conform art. 22 din Legea nr. 33/1994, toți coproprietarii coindivizari, deși dispoziția legală era una imperativă (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Instanța de fond, precum și instanța de apel au fost investite cu soluționarea unei contestații formulate de către reclamanți, în calitate de coproprietari coindivizari cu numiții S.G.

și S.I., asupra unei parcele de teren în suprafața de 23000 mp, din care reclamanții dețineau o cotă indiviză de 13/23 părți, iar familia S. deținea o cotă indiviză de 10/23 părți. În ambele hotărâri judecătorești, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au argumentat că reclamanții G. sunt coproprietari asupra imobilului în litigiu cu numiții S.G. și S.I., motiv pentru care orice despăgubiri s-ar acorda acestea pot fi consemnate numai pe numele tuturor coproprietarilor, urmând ca ulterior acestea să fie împărțite conform legii civile. De asemenea, instanțele de fond și de apel au abordat suprafața de teren expropriată din patrimoniul comun al reclamanților G. și al coindivizarilor S., însă drepturile supuse judecații au fost exclusive ale reclamanților.

Cu toate acestea, litigiul declanșat cu privire la despăgubirile aferente suprafeței de teren expropriate de la toți coproprietarii coindivizari a fost soluționat numai în raport cu familia G.. Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportat la art. 22 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate națională, persoanele nemulțumite de cuantumul despăgubirii acordate se pot adresa instanței de judecată care va dispune citarea în cauză a tuturor proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.

Conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care una sau mai multe părți titulare de drepturi reale asupra imobilelor, deși legal citate, nu s-au prezentat, instanța va putea hotărî în lipsă. Conform art. 129 C. proc. civ., judecătorul cauzei are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; el va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. În speța de față, deși din extrasele de carte funciară, din hotărârea și procesele verbale de expropriere a rezultat că suprafața de 3249 mp, teren, expropriată, era în proprietatea comună a soților G. și a soților S., nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au introdus în cauză titularii drepturilor reale asupra terenului, respectiv, pe coindivizarii S.G.

și S.I., așa cum prevăd expres dispozițiile art. 22 și art. 24 din Legea nr. 33/1994. Sub acest aspect, s-a concluzionat că se impune casarea ambelor hotărâri judecătorești cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea stabilirii cadrului procesual corect, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel, învestită fiind cu o cerere de revocare a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, argumentată prin emiterea ei de către o comisie nelegal constituită, motivul de nelegalitate fiind conflictul de interese al celor doi membri P.V. și P.M.T., a pronunțat o hotărâre lipsită de motivare și cu o motivare contradictorie asupra excepțiilor invocate, potrivit art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., convertite în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că în fața instanței de apel reclamanții G.A. și G.M. au invocat, la termenul din 5 iunie 2014, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 privind stabilirea despăgubirilor, a Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010. Ulterior, reclamanții au precizat în fața instanței de apel că, în ceea ce privește contestarea Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, privind stabilirea despăgubirilor, demersul lor judiciar are caracterul unei forme de apărare, solicitându-se revocarea sa.

Prin înscrisul denumit "Concluzii Scrise", depus la termenul din 13 noiembrie 2014, Ministerul Public prin reprezentantul său, procuror B.E., a achiesat la excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 privind stabilirea despăgubirilor și a invocat, la rândul său, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de Directorul General al C.N.A.D.N.R. SA, de numire a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, jud. Timiș. În motivarea excepțiilor de nelegalitate invocate, atât reclamanții, cât și Ministerul Public, prin reprezentantul său, au invocat faptul că nelegalitatea actelor vizate constă în aceea că în cadrul comisiei constituite participă două persoane (P.V.

și P.M.T.), șot și soție, aflate în relații prohibite de lege, precum și faptul că unul din membrii comisiei, P.V., nu a prezentat un act de învestitură publică, fapt care să justifice calitatea acestuia de a participă la vot, ceea ce este de natură a invalida toate actele semnate în calitatea arogată.

Instanța de apel a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 privind stabilirea despăgubirilor formulată de reclamanți, cu motivarea că prin contestația formulată părțile au achiesat la o cale de atac, neputând exercita concomitent două căi de atac împotriva aceluiași act juridic "electa una via, non datur recursus ad alteram". În acest mod, instanța de apel s-a pronunțat numai cu privire la calea de atac formulata de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 de stabilire a despăgubirilor, fără a decide și asupra nelegalității Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 92 din 17 martie 2010 și a Hotărârii de revocare nr. 2 din 17 martie 2010, formulate de aceștia, și fără a decide asupra excepției de nelegalitate invocate de Ministerul Public asupra Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emisă de Directorul General al C.N.A.D.N.R.

SA, de numire a comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Giarmata, jud. Timiș. Chiar și în situația în care instanța de judecată a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, în motivarea deciziei aceasta nu a abordat motivul conflictului de interese născut prin participarea celor doi soți în cadrul aceleași comisii și prin faptul că unul din membrii comisiei nu își motivează calitatea de a fi semnatarul unui act de învestitură publică.

Sub acest aspect, s-a arătat că instanța de apel, deși investită cu soluționarea unor demersuri judiciare promovate atât de către reclamanți, cât și de către Ministerul Public la care niciodată nici una din părți nu a renunțat, a interpretat în mod greșit actele juridice deduse judecații, fie omițând a se pronunța asupra acestora, fie schimbând natura acestora din excepții de nelegalitate în apărări de fond, iar ulterior nu a mai motivat pentru ce argument a respins apărările reclamanților. De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, în cuprinsul Deciziei civile nr. 194 din 11 decembrie 2014, instanța de apel a apreciat că excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 este inadmisibilă, ca excepție de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța este acela al revocării Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010, însă a omis ca prin decizie să analizeze motivele pentru care reclamanții au contestat nu numai Hotărârea nr. 76 bis, ci și celelalte acte administrative. Conform art. 5 alin. (9) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, componența comisiei de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile expropriate se stabilește prevăzându-se că expropriatorul va fi reprezentat de doi reprezentanți cu calificare juridică.

Conform pct. 12 din art. 5 din același act normativ, este obligatorie prezența celor doi reprezentanți ai expropriatorului, iar hotărârile emise de către o comisie constituită cu participarea unei persoane care nu își justifică calitatea de reprezentant al expropriatorului, în condițiile în care legiuitorul a impus participarea obligatorie a celor doi reprezentanți ai expropriatorului, sunt nule. S-a mai arătat, că, în situația în care Înalta Curte apreciază că este competentă a soluționa calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost soluționată excepția de nelegalitate a Hotărârii de acordare a despăgubirilor nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a Deciziei nr. 407 din 19 mai 2009 emise de către C.N.A.D.N.R.

solicită să se admită criticile formulate și să se constate nelegalitatea celor două acte contestate, întrucât interesul reclamanților de a invoca excepția de nelegalitate a celor două acte constă în faptul că prin acestea comisia le-a încălcat atât dreptul la o justă și prealabilă despăgubire, cât și în faptul că aceeași comisie, într-o componență nestatutară, le-a încălcat dreptul constituțional la proprietate prin nerespectarea pct. 5.4 și 12 ale Ordinului Ministerului Administrației Publice nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor Tehnice pentru introducerea cadastrului general, cu privire la păstrarea formei, a configurației și a suprafeței parcelei expropriate.

Interesul practic de a solicita constatarea nelegalității Hotărârii nr. 76 bis din 17 martie 2010 și a celorlalte acte emise de comisie constă în aceea că, în momentul în care se înlătura actele juridice emise de comisia nestatutar constituită, instanța de judecată urmează să stabilească valoarea despăgubirilor pornind de la cuantumul stabilit de către expertul R.C., sigurul raport de expertiză obiectiv și imparțial. Conform art. 5 alin. (6) din Hotărârea nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, comisia constituită are obligația de a verifica elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită despăgubirea, respectiv, numărul cadastral, suprafața, unitatea administrativ-teritorială în care se situează imobilul.

În situația de față, comisia constituită în baza Deciziei nr. 407/2009 a C.N.A.D.N.R. nu este statutară și nu a verificat elementele de identificare ale imobilului expropriat, încălcând astfel prevederile Ordinului M.A.P. nr. 534/2001. De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportate la dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Prin Decizia din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a fost admisă, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, raportate la cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, constatând că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale.

Atât instanța de apel, cât și experții aveau obligația, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să țină seama la calcularea cuantumului despăgubirilor de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, iar conform art. 24 alin. (4) din același act normativ, dacă expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport cu situația reală dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând exproprierea totală.

În situația de față, instanța nu a respectat dispoziția legală care impune modul de calculare a despăgubirilor în raport de imobilele de același fel și din aceeași unitate administrativă, întrucât imobilele comparabile avute în vedere de instanța de apel se afla situate în alte zone mult mai îndepărtate de coridorul autostrăzii, sunt imobile care au fost tranzacționate între membrii de familie cu prețuri inferioare celor obligatorii prin Camera Notarilor și, mai mult, sunt de categorie de folosință net inferioară terenului reclamanților.

Deși art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede modul de calcul a despăgubirilor pornindu-se de la prețurile practicate la imobilele învecinate, în baza dovezilor pe care le-au prezentat părțile, instanța de apel în mod greșit a înlăturat expertiza judiciară întocmită de expert R.C., care a luat în comparația directă prețul/mp, de teren stabilit conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 529 din 7 februarie 2013, decizie care a fost emisă pentru terenuri aflate în aceeași zonă agricolă din extravilanul comunei Giarmata cu terenul care fac obiectul prezentei cauze (12,24 euro/mp). Hotărârea pronunțată de instanța de apel prin care a fost respinsă cererea reclamanților de expropriere totală este nelegală, întrucât ambele instanțe de judecata au încălcat dispozițiile art. 24 alin. (ultim din Legea nr. 33/1994, care conferă instanței abilitatea de a aprecia în raport cu situația reală dacă exproprierea în parte este sau nu posibilă.

S-a conchis, că în speța de față, instanța de apel, cât și instanța de fond au respins cererea reclamanților de expropriere totală doar sub argumentul că suprafața