ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2158/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 179 din 12 octombrie 2011 Tribunalul Vrancea a dispus:

Respingerea cererii de extindere a procesului penal formulată de partea civilă A.E., prin apărător în baza art. 336 C. proc. pen., cu privire la inculpații R.I. și R.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. - "uzul de fals" și pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - "asocierea în vederea comiterii de infracțiuni" privind pe inculpații R.I., R.A., L.T. și V.C. ca inadmisibilă.

Schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării alin. (3) al infracțiunii de înșelăciune pentru toți inculpații, faptă prevăzută de art. 215 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpații: R.I. și R.A., pentru infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar pe inculpații L.T. și V.C. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A respins cererea de anulare a înscrisului sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" cu privire la imobilul casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 956 mp teren curți-construcții situat în Focșani str. B. nr. 123, jud. Vrancea, precum și a chitanței vizând vânzarea autoturismului marca M.B., an fabricație 2007, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul R.A. de ridicare a sechestrului asigurător, instituit asupra autoturismului marca M.B. cu număr de înmatriculare X, număr de identificare Y, număr de omologare Z, de culoare neagră, ca fiind rămasă fără obiect. A fost respinsă pretențiile civile și cele privind acordarea de cheltuieli judiciare solicitate de partea civilă A.E., ca neîntemeiată.

A fost obligată partea vătămată la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rezoluția din 24 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuiților R.I., R.A., L.T. și. V.C. motivat de faptul că la data de 17 octombrie 2008 A.E. - reclamant, a sesizat fapte de natură să atragă răspunderea penală a acestora și care se circumscriu infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 C. pen.

Astfel, în conținutul plângerii se arată că la data de 17 iunie 2008 numitul A.E.Z. - tatăl reclamantului, a decedat, A.E. fiind plecat în Italia încă din aprilie 2008.

Deși ținea legătura cu tatăl său, reclamantul a constatat că în ultima perioadă acesta nu-i mai răspunde la telefon.

Pe la jumătatea lunii august 2008 A.E. a fost sunat de un prieten al său care i-a transmis condoleanțe, moment în care reclamantul a sunat imediat în țară, la bunica sa M.A., care i-a confirmat faptul că tatăl său a decedat în luna iunie.

Reclamantul a sunat și pe martorul B.C. care, la rândul său, i-a confirmat decesul lui A.E.Z. și totodată i-a menționat că înmormântarea a avut loc și "s-au rezolvat toate lucrurile".

Imediat, A.E. și-a rezervat bilet de avion și a venit în țară unde, cu surprindere a constatat că la domiciliul tatălui său - imobil situat pe str. B. din F., erau două persoane străine, casa fiind golită de bunuri și de toată aparatura electrică și electronică.

Partea vătămată A.E. a luat imediat legătura cu unchiul său B.C. care i-a spus că nu mai are ce să caute în țară întrucât defunctul A.E.Z. a vândut toate bunurile și nu mai deține nimic.

Imediat reclamantul și-a întocmit documentația de succesiune și a constatat că deține în proprietate atât imobilul situat pe str. B., cât și un autoturism marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X (conform certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 33 din 01 august 2008).

La scurt timp reclamantul a luat cunoștință că imobilul compus din casă și teren situat pe str. B. nr. 123 ar fi fost vândut printr-un act sub semnătură privată, la data de 21 octombrie 2007 învinuitului R.I., iar autoturismul marca "M.B." a fost înstrăinat tot printr-o chitanță, la data de 21 aprilie 2008, numitului R.A.

În continuarea plângerii, numitul A.E. a arătat că cele două înscrisuri sub semnătură privată sunt falsuri grosolane, tatăl său neînstrăinând niciodată acele bunuri. Reclamantul a precizat că nu a găsit nicio sumă de bani la domiciliul tatălui său sau într-un cont bancar, care să conducă la ideea că acesta, anterior decesului, ar fi înstrăinat bunurile respective.

Mai mult, reclamantul a arătat că în luna octombrie 2007 tatăl său a vândut o suprafață de 1000 mp teren situată în apropierea locuinței, cu suma de 95.000 euro, având suficienți bani, fapt ce nu justifică înstrăinarea în aceeași perioadă - respectiv 21 octombrie 2007, a imobilului situat pe str. B. nr. 123.

În concluzie, A.E. a solicitat trimiterea în judecată a învinuiților R.I. și R.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals, arătând că, atât antecontractul de vânzare-cumpărare al imobilului de pe str. B. nr. 123, cât și chitanța de înstrăinare a autoturismului marca "M.B." sunt înscrisuri false, care au fost întocmite după decesul tatălui său A.E.Z., tocmai în scopul de a-l deposeda pe acesta de bunurile ce i se cuveneau ca unic moștenitor.

În continuare A.E. a arătat că se constituie parte civilă în cauză împotriva învinuiților cu suma de 220.000 euro reprezentând daune materiale și morale.

Din conținutul așa-zisului antecontract rezultă că prețul vânzării era de 200.000 euro, din care la data de 21 octombrie 2007 învinuitul R.I. i-ar fi achitat defunctului suma de 190.000 euro, diferența de 10.000 euro urmând a fi achitată la data încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Tot din conținutul antecontractului rezultă că "dacă până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică va surveni decesul vreuneia din părți, obligațiile asumate prin prezenta convenție vor fi preluate de către moștenitori".

Ca martori la presupusa tranzacție apar inculpații L.T. și V.C. care au și semnat antecontractul de vânzare-cumpărare.

Pe lângă această tranzacție reclamantul A.E., cu ocazia desfășurării procedurii de dezbatere a succesiunii, a mai aflat că autoturismul marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X, ce aparținea tatălui său, a fost înstrăinat la data de 21 aprilie 2008 printr-o chitanță sub semnătură privată, fără martori, inculpatului R.A. contra sumei de 31.500 euro.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că autoturismul în litigiu s-a aflat în posesia defunctului până la moartea sa, ajungând ulterior, în circumstanțe necunoscute, în posesia inculpatului R.A.

Inculpatul R.I., deși conform înscrisului intitulat "antecontract de vânzare-cumpărare" era îndreptățit să solicite încheierea actului în formă autentică și să-și exercite dreptul de proprietate asupra imobilului în perioada 21 octombrie 2007 - 01 iunie 2008, acesta a făcut acest demers doar după decesul defunctului - respectiv la data de 14 iulie 2008, când a solicitat perfectarea antecontractului și recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului, procesul aflându-se pe rolul Judecătoriei Focșani (Dosar nr. 6261/231/2008).

Pe rolul aceleiași instanțe a fost identificat Dosarul civil nr. 6150/231/2008 în care, numitul R.A. solicita printr-o acțiune în constatare, recunoașterea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca "M.B." cu nr. X.

S-a precizat că imediat după declanșarea cercetărilor în cauză, inculpații R.I. și R.A. au refuzat să pună la dispoziția organelor de cercetare cele două înscrisuri în original, chitanța din 21 aprilie 2008 privind vânzarea autoturismului fiind ridicată în urma unei percheziții de la domiciliul inculpatului R.A.

Din proprie inițiativă reclamantul A.E., având la dispoziție copii xerox ale documentelor aflate în litigiu și de pe documente ce purtau semnătura defunctului, ca mijloace de comparare, a solicitat expertului criminalist R.C. efectuarea unei expertize grafice privind antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului și chitanța prin care s-a înstrăinat autoturismul.

Din concluziile raportului întocmit de expertul R.C. a rezultat că:

1) semnătura de sub mențiunea "promitent vânzător A.E.Z." de la pagina a II-a a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 octombrie 2007 între subsemnații "A.E.Z. - necăsătorit, în calitate de promitent vânzător pe de o parte, și R.I., " nu a fost executată de numitul A.E.Z.;

2) semnătura de sub mențiunea "vânzător" de pe chitanța "subsemnatul A.E.Z., în calitate de vânzător și R.A. , în calitate de cumpărător" nu a fost executată de A.E.Z.

În continuare expertul a precizat că semnăturile menționate constituie contrafaceri (falsuri), executate prin metoda imitației.

În cauză și inculpatul R.I. a solicitat efectuarea unei expertize extrajudiciare, din concluziile căreia a rezultat că semnătura depusă la poziția "promitent vânzător" din antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2007 și cea depusă la poziția "vânzător" a chitanței din 21 aprilie 2008 redau semnături ce au fost executate probabil de către titularul A.E.Z.

Expertul a mai arătat că, datorită numărului mic de caracteristici individuale conferit de semnăturile examinate, a modului de exprimare a semnăturilor puse la dispoziție și a instabilității manifestate în execuția semnăturilor ca model de comparație, în speță "nu poate fi conturată o concluzie certă".

Pe parcursul urmăririi penale în cauză au fost dispuse efectuarea a două expertize criminalistice judiciare la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (raport nr. 164 din 08 mai 2009) și la Institutul Național de Expertize Criminalistice București (raport nr. 59 din 06 aprilie 2010), din ale căror concluzii rezultă cu certitudine că semnăturile tuturor inculpaților pe documentele în litigiu au fost efectuate de către aceștia, însă în ce privește pe defunctul A.E.Z. nu s-a putut stabili dacă semnătura promitentului-vânzător de pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat 21 octombrie 2007 și semnătura vânzătorului de pe chitanța din 21 aprilie 2008 au fost sau nu executate de acesta, construcția simplistă a specimenului de semnătură a numitului A.E.Z. nepermițând formularea unei concluzii certe în cauză, în vederea stabilirii paternității semnăturilor contestate, ".. acestea fiind ușor de executat de către orice persoană cu posibilități grafice superioare, deci, să fie realizate prin imitație după exersarea prealabilă a modelului semnăturii autentice. Experții judiciari au opinat că "o astfel de structură grafică, deși prezintă o execuție naturală și dinamică, nu reprezintă un impediment în a fi executată de orice persoană cu abilități grafice necesare, mai ales că simplitatea compoziției face ca semnătura să nu rețină elemente individualizatoare care să constituie un scut de rezistență în fața unor încercări frauduloase de redare".

S-a reținut că certitudinea cu care experții judiciari s-au pronunțat cu privire la semnăturile inculpaților de pe documentele în discuție, cât și imposibilitatea acestora de a se pronunța asupra semnăturilor ce figurează ca fiind executate de defunctul A.E.Z., poate fi considerat ca un argument în justificarea poziției părții vătămate, în sensul nerealității consemnate în documentele în litigiu, aspect susținut și de poziția expertului consilier R.C., care a opinat în mod argumentat faptul că cele două semnături contestate reprezintă manopera unei contrafaceri prin imitație servilă, expertul consilier B.A.N. nefăcând obiecții cu privire la concluziile experților judiciari.

De asemenea, din depozițiile părții vătămate A.E. care a plecat din țară la sfârșitul lunii aprilie 2008, din declarația numitului M.I.Z. - rudă cu defunctul, care a fost la domiciliul lui A.E. în cursul lunii mai 2008, cât și din declarațiile persoanelor care lucrau lângă locuința defunctului, rezultă faptul că autoturismul marca "M.B." nr. X s-a aflat la domiciliul acestuia până la deces, ulterior nefiind văzut în curtea imobilului, însă a fost identificat în posesia inculpatului R.A. de către organele de urmărire penală.

În ce privește posibilitatea încheierii tranzacției cu inculpatul R.I. într-o formă neautentică, s-a apreciat că aceasta pare puțin probabilă, având în vedere faptul că la data de 12 octombrie 2007 (cu 9 zile înainte de data antecontractului în discuție) defunctul a efectuat o tranzacție imobiliară, în formă autentică la Biroul Notarului Public D.G. din Focșani, prin care a vândut un imobil contra sumei de 65.000 euro, fapt ce dovedește că defunctul cunoștea prevederile legale referitoare la vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile, încheind numai acte autentice, iar pe de altă parte că tranzacția menționată îi putea asigura confortul material în acea perioadă, nefiind constrâns financiar să înstrăineze, la câteva zile, imobilul de pe strada B., prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2007.

Cu privire la vânzarea autoturismului marca "M.B." către inculpatul R.A., în faza actelor premergătoare acesta a declarat că, în mod repetat i-a dat defunctului diferite sume de bani, ajungând la suma de 31.500 euro și cum A.E.Z. nu i-a mai restituit datoria au convenit să-i vândă autoturismul.

Tot inculpatul R.A. a mai arătat că în momentul întocmirii documentului numit "chitanță" prin care este menționată tranzacția, de față a fost și martorul U.C. Acest martor, audiat tot în faza actelor premergătoare de către organele de poliție a declarat că a fost de față când A.E.Z. a întocmit o chitanță, redactată de acesta, cu privire la înstrăinarea autoturismului către R.A. în schimbul sumei de 31.000 euro.

Din verificările efectuate s-a stabilit că martorul U.C. a fost adus le sediul I.P.J. Vrancea pentru a da declarații de către inculpatul R.A. Fiind audiat ulterior la procurorul de caz, martorul U.C. și-a schimbat declarația, arătând că cele declarate inițial nu sunt reale și că nu a fost prezent în momentul întocmirii și semnării chitanței respective.

Fiind audiați în cauză inculpații R.A., L.T., R.I. și V.C. au susținut, inițial că nu doresc să dea nicio declarație. Ulterior, pe parcursul cercetărilor, inculpatul R.I. a revenit asupra poziției inițiale și a fost audiat cu privire la învinuirile ce i se aduc.

Celor patru inculpați li s-a pus în vedere că urmează să fie supuși testului poligraf pentru a determina sinceritatea comportamentului acestora în legătură cu învinuirile ce li se aduc, aceștia refuzând să se supună acestui test.

Pe parcursul urmăririi penale autoturismul marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X a fost identificat la domiciliul inculpatului R.A. și prin Ordonanța din 26 noiembrie 2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra acestuia, iar ulterior la data de 13 mai 2010 bunul a fost restituit părții vătămate A.E. în calitate de unic moștenitor al defunctului, conform certificatului de moștenitor nr. 33 din 01 octombrie 2008.

Tot din materialul probator administrat în cauză (audierile martorilor U.C., D.I., M.I., P.I., M.D. și M.C.) organul de urmărire penală a reținut că autoturismul a stat în posesia defunctului până la decesul acestuia și ulterior, în condiții necunoscute, a ajuns în posesia martorului B.C., care a și încheiat o poliță de asigurare de răspundere civilă RCA la "A." SA la data de 05 septembrie 2008, cu valabilitate de la 08 septembrie 2008 până la 07 martie 2009, cu toate că autoturismul era asigurat până la data de 04 noiembrie 2008, asigurare făcută de defunctul A.E.Z. S-a mai reținut și faptul că polița de asigurare încheiată la cererea martorului B.C. a fost scrisă de inculpatul L.T. - agent de asigurări la SC "A." SA.

În cauză (în baza încheierii nr. 30 din 11 mai 2010 a Tribunalului Vrancea și a autorizației nr. 23 din aceeași dată) s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de inculpații R.I., R.A., L.T. și V.C., rezultând că la data de 12 mai 2010, după ce inculpații au fost invitați telefonic la sediul parchetului pentru a fi audiați, inculpatul V.C. l-a apelat pe inculpatul L.T., pentru a se întâlni și a se pune de acord cu privire la ceea ce urmau să declare cu ocazia audierii la parchet, respectiv să ascundă adevărul în legătură cu semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între R.I. și A.E.Z., în care inculpații au semnat în calitate de martori.

Rezultatul convorbirii a condus parchetul la concluzia că atât antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit la 21 octombrie 2007 între A.E.Z. și R.I., având ca obiect vânzarea imobilului situat în Focșani, str. B. nr. 123, cât și chitanța din 21 aprilie 2008 privind vânzarea autoturismului marca "M.B." cu nr. de înmatriculare X sunt false, în sensul că au fost întocmite după decesul numitului A.E.Z.

Organul judiciar a considerat că, chiar și fără a deține cunoștințele unui expert se poate observa, la prima vedere, că semnăturile defunctului de pe cele două documente sunt contrafaceri, neavând niciun fel de asemănare cu semnătura lui A.E.Z.

În sprijinul acestei afirmații s-au prezentat încă o dată, succint, succesiunea tranzacțiilor mobiliare și imobiliare efectuate de defunctul A.E.Z.:

- la data de 29 septembrie 2005 defunctul a înstrăinat numitului P.G. 1256 mp teren arabil, situat în str. B. nr. 123, cu suma de 75.500 euro, actul fiind întocmit la BNP E.A.;

- la data de 12 octombrie 2007 defunctul a vândut numitului M.I. mai multe suprafețe de teren, situate tot pe str. B. nr. 123, în suprafață de 364 mp., 296 mp și 202 mp., cu prețul total de 65.000 Euro - echivalentul a 216.450 lei, actul fiind întocmit în formă autentică la BNP D.G.;

- la data de 15 octombrie 2007 A.E.Z. a achiziționat de la SC "T." SA Galați autoturismul marca "M.B.", an fabricație 2007 (autoturism nou), cu suma de 148.466 lei, pe care-l și înmatriculează apoi în circulație;

- la 21 octombrie 2007 este întocmit antecontractul de vânzare- cumpărare între defunct și R.I., prin care acesta "înstrăinează'' întreaga proprietate formată din imobil și o suprafață de teren, situată pe str. B. nr. 123, inculpatul solicitând în instanță perfectarea vânzării imobilului la data de 14 iulie 2008 (după decesul numitului A.E.Z.), deși în antecontract era prevăzut cel mai târziu la 01 iunie 2008;

- la data de 21 aprilie 2008 A.E.Z. "înstrăinează" autoturismul marca "M.B." inculpatului R.A.;

- la data de 16 iunie 2008 A.E.Z. a decedat.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale cât și cele administrate în cursul judecății, instanța de fond a apreciat că în privința infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată pretins a fi comise de inculpați sub formă de participație diferită, respectiv autorat și complicitate, din nicio probă nu rezultă cu certitudine că inculpații ar fi fost cei care ar fi semnat cele două înscrisuri sub semnătură privată (chitanțe) ce au stat la baza operațiunilor de perfectare derulate în instanță în locul vânzătorului, cu toate că în cauză au fost efectuate două expertize grafice extrajudiciare și două expertize criminalistice judiciare la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (Raport nr. 164 din 08 mai 2009) și "'la Institutul Național de Expertize Criminalistice București (Raport nr. 59 din 06 aprilie 2010).

S-a reținut că, în cauză, se pune în discuție modalitatea în care s-au întocmit cele două înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală, efectele pe care acestea le generează și nu în ultimul rând implicațiile ce survin asupra persoanelor ce au relaționat cu proprietarul celor două bunuri: imobil (casa și terenul aferent situat în Focșani str. B. nr. 123 jud. Vrancea) și mobil, respectiv mașina marca "M.B.".

Certitudinea existenței celor două documente rezultă din însăși materialitatea lor atestată și de expertizele grafice judiciare efectuate în cauză și care, din punct de vedere probatoriu, prezintă relevanță juridică. Aceasta deoarece ambele expertize au fost dispuse de organul judiciar prin Ordonanțele din 21 ianuarie 2009 și respectiv 18 august 2009, la efectuarea acestora fiind încuviințate să participe în condițiile prevăzute de lege domnii B.A.N. și R.C. - experți criminaliști autorizați, recomandați de părți.

În atare condiții instanța nu a putut primi concluziile expertului R.C. în lucrarea aflată la dosar de urmărire penală și prin care s-a efectuat o expertiză criminalistică grafică extrajudiciară la solicitarea părții civile A.E.

Această lucrare cu caracter extrajudiciar întocmită la data de 17 noiembrie 2008 a servit ca probatoriu principal în acuzarea formulată de parchet sub aspectul nerealităților consemnate în cele două documente, ignorându-se în mod nelegal conținutul celor două expertize grafice judiciare efectuate corespunzător dispozițiilor art. 118 și următoarele C. proc. pen.

Instanța fondului a constatat că organul judiciar și-a însușit o parte din observațiile cuprinse în cele două lucrări în condițiile în care acestea nu erau contradictorii, dar le consideră relevante și le interpretează în mod fals pe aspecte susținute de expertul consilier R.C. exprimate în lucrarea extrajudiciară.

De asemenea instanța fondului a constatat că în cauză nu se poate determina în mod cert că semnăturile defunctului A.E.Z. de pe cele două înscrisuri la poziția "vânzător" ar fi fost falsificate după decesul acestuia de către inculpați, cu atât mai mult cu cât nu-l exclud ca posibil autor. În condițiile în care administrarea probei cu expertiză extrajudiciară, a înregistrărilor pe bandă magnetică a convorbirilor purtate de partea vătămată cu martori din cauză, a fost nelegală, fără respectarea procedurilor prevăzute de lege, a interpretărilor formulate de organul de urmărire penală pe suportul unor așa-zise prezumții "ce decurg din existența unor fapte și împrejurări" legate de alte acte de tranzacționare efectuate de defunct și nu în ultimul rând de starea financiară a acestuia, instanța apreciază că s-a încălcat principiul legalității și loialității administrării probelor, ele neputând fi folosite ca probă în procesul penal.

Referitor la proba testimonială administrată în cauză, s-au reținut două aspecte principale, care înainte de a fi detaliate presupun anumite precizări.

În cauză au fost audiați martori care nu sunt în relație de rudenie cu partea vătămată și implicit cu defunctul A.E.Z.,. dar și martori aflați într-o relație de rudenie cu acesta din urmă și cu inculpații, respectiv numiții M.I.Z. - unchiul părții vătămate, B.C. - afin cu defunctul (respectiv cumnat) și cu partea vătămată și numita R.M. - sora inculpatului R.I.

Depozițiile acestor martori (unii dintre ei audiați și la urmărirea penală) au evidențiat aspecte privind relația pe care defunctul o avea cu fiul său - parte vătămată în cauză, cu rudele și persoanele apropiate, dar și elemente ce țin de patrimoniul avut de defunct, tranzacțiile derulate de acesta pe parcursul unei perioade și care se situează în preajma momentului ce a generat conflictul dedus astăzi judecății, cu accent pe infracțiunea de înșelăciune și mai puțin pe infracțiunea de fals în înscrisuri.

Această distincție a fost esențială în opinia instanței de fond întrucât susținerile părții vătămate în plângerea formulată organelor judiciare plasează acte infracționale pretins a fi comise după decesul autorului său A.E.Z. Și din acest punct de vedere instanța de fond, analizând conținutul depozițiilor date, în privința infracțiunilor pretins a fi comise de inculpați nu a identificat elemente de certitudine care să contureze și sub aspectul indiciilor, cu atât mai mult al probelor necesare pentru a fi imputate sub aspectul vinovăției inculpaților.

Astfel, plecând de la conținutul depoziției părții vătămate precum și al plângerilor formulate, aspectele invocate de acesta privind relația pe care o avea cu tatăl său, faptul că avea cunoștință de tranzacțiile pe care le desfășura, acestea nu au putut fi reținute din considerente de ordin probatoriu.

S-a susținut de partea vătămată că a plecat din țară în perioada aprilie - septembrie 2008 în Italia unde, acolo fiind, a aflat de moartea tatălui său de la un prieten, cu toate că în această perioadă purta discuții cu rudele sale din Focșani. De asemenea, în depoziția dată mai susține că se suna "chiar de două ori pe săptămână" și că autorul său "nu i-a pomenit nimic despre eventuale tranzacții". Aceste elemente ce vizează relația cu tatăl său, de apropiere, sunt susținute doar de martorul M.I.Z. (unchi din partea mamei) și care, în opinia instanței, nu poate prezenta relevanță juridică întrucât este subiectivă și evidențiază o poziție direct interesată a martorului în raport de partea vătămată.

Contrar poziției și împrejurării relevate de partea vătămată, în depoziția dată sunt aspecte învederate de martori care nu sunt într-o relație directă de rudenie cu acesta dar care, fie că l-au cunoscut, fie că au auzit de el sub aspectul relațiilor pe care le avea cu tatăl său, de la acesta din urmă.

Relevante din acest punct de vedere sunt depozițiile martorilor U.C., M.I., D.I. și P.I. Primii doi martori relatează împrejurări percepute direct, în sensul că defunctul A.E.Z. nu se înțelegea cu fiul său, context în care dorea ca în luna mai sau iunie 2008 să vândă și să se retragă la țară. S-a mai arătat de martori că cei doi nu aveau o relație constantă, partea vătămată pricinuindu-i defunctului nemulțumiri sub aspectul conduitei, ultima oară acesta fiind găsit pe preșul din fața casei în stare avansată de ebrietate. Faptul că partea vătămată nu avea o relație permanentă de apropiere cu tatăl său rezultă și din faptul că acesta nu avea numărul de telefon al fiului, iar acesta din urmă, conform propriilor declarații, nu locuia cu tatăl, nu a locuit niciodată, fiind stabil cu domiciliul pe teritoriul altei țări.

În atare situație starea de fapt reținută de organul judiciar pe baza susținerilor părții vătămate formulate în plângeri nu se confirmă, depoziția acesteia necoroborându-se cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (art. 75 C. proc. pen.). În acest sens fiind și depozițiile martorilor audiați și în instanță care relatează că defunctul locuia singur și nu cu fiul său, acesta nefiind văzut în domiciliul tatălui încă din anul 2007.

Totodată, s-a reținut că martorii audiați în cauză au relatat aspecte relevante privind tranzacțiile efectuate de defunct, modalitatea în care acesta proceda în situația vânzărilor derulate, relațiile pe care le avea chiar cu unii dintre inculpați, respectiv R.A. Despre relația acestui inculpat cu defunctul vorbește și partea vătămată pe care îl identifică ca făcând parte din cercul de prieteni al tatălui său, cum de altfel este și martorul U.C. Acest martor este audiat încă din primele momente ale anchetei judiciare și relatează fapte, împrejurări legate atât de înstrăinarea mașinii dar și sub aspectul intenției defunctului de a înstrăina casa în care locuia.

Instanța, în procedura de apreciere a acestei probe testimoniale referitoare la martorul U.C. a luat în considerare declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale la datele din 21 octombrie 2008, 10 august 2010, precum și cea dată în cursul judecății. Instanța a înlăturat declarația aflată la dosar urmărire penală întrucât aceasta nu a fost administrată de organul judiciar în condiții legale, fiind modificată sub aspectul datelor, luată în absența apărătorului inculpaților și la o dată care, conform actelor depuse, martorul nu era în țară (fapt rezultat din biletul de avion depus la dosar) fiind o zi de sâmbătă.

De asemenea, instanța a constatat că declarația martorului U.C. dată în instanță concordă cu cele două declarații date la urmărirea penală (și care au fost reținute în probatoriul administrat) precum și cu alte probe, în speță declarațiile părților, ale martorilor, administrate în cauză.

S-a mai constatat de instanță faptul că defunctul proceda la înstrăinarea bunurilor imobile pe care le deținea ca proprietar într-o manieră relativ identică, în sensul că apela la anunțul publicitar. În acest sens fiind declarația martorului M.I. care arată că "L-am cunoscut pe A.E.Z. în urma unui anunț despre vânzarea unui imobil pe str. B. nr. 123 B". Tot din această declarație rezultă că tranzacția s-a derulat în două etape, că imediat ce părțile au tranzacționat și s-a achitat prima tranzacție defunctul și-a cumpărat o limuzină. Acest cumpărător - devenit ulterior vecin cu defunctul, îl cunoaște pe U.C. care după deces venea la domiciliul defunctului pentru a îngriji de câinii acestuia. De asemenea, s-a reținut că acest martor a declarat că îl cunoaște pe inculpatul R.A. de la domiciliul defunctului, prilej cu care a constatat că avea un autoturism marca "B.". Instanța de fond a reținut că, dacă relațiile acestui martor cu defunctul erau "spontane după dobândirea imobilului" - conform propriei declarații, în sensul că nu se vizitau des, acesta, în depozițiile date, a confirmat certitudinea a cel puțin trei împrejurări:

Instanța, în raport de această depoziție care se coroborează cu declarația martorului U.C. precum și cu depozițiile inculpaților, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv anunțurile publicitare, a constatat împrejurarea certă că inculpatul R.I. a tranzacționat cu defunctul, urmare a unui anunț publicitar dat de vânzător - defunctul A.E.Z., prin intermediul martorului U.C. Că ulterior avea să afle că vânzătorul era cumnat cu un fost coleg de clasă și pe care îl cunoștea, aceasta reprezintă în opinia instanței un element care l-a determinat pe defunct să nu încheie antecontractul în formă autentică, pentru prima tranzacție - respectiv cea de 190.000 Euro, cu atât mai mult cu cât se împăcase să rămână în imobil o perioadă de timp, respectiv până la perfectarea actului. Întrucât uzanțele notariale presupun achitarea unor taxe corespunzător sumei date în avans la efectuarea unor acte de dispoziție (transfer de proprietate), susținerea inculpatului R.I. în sensul evitării unei duble taxe este pertinentă și confirmă împrejurările arătate mai sus.

S-a reținut că, în acest sens este și depoziția martorului M.I. care, audiat în instanță, relatează aspecte privind tranzacția efectuată de către defunctul A.E.Z. cu martorul M.I., despre care spune: "cunosc că tranzacția s-a făcut la notar, a fost stabilită suma care nu a fost achitată deodată și abia la achitare s-au făcut acte la notariat."

Nu lipsit de relevanță este și faptul că dacă vânzările anterioare ale defunctului vizau terenuri (contract de vânzare-cumpărare cu P.G. și P.M.; contract de vânzare-cumpărare cu M.I., în ceea ce privește ultima vânzare, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, aceasta privea imobilul în care locuia efectiv.

Pentru aceste considerente instanța a apreciat că din punct de vedere probatoriu în cauză nu pot fi reținute prezumțiile judiciare invocate de parchet și circumstanțiate în esență sub trei aspecte:

a) încheierea de defunct a unor acte autentice de vânzare-cumpărare;

b) tranzacția încheiată anterior antecontractului în cauză îi asigura defunctului un confort material;

c) faptul că defunctul nu era constrâns financiar.

Aceasta deoarece, așa cum s-a exemplificat din punct de vedere probatoriu, instanța de fond a considerat că în speță organul judiciar a recurs la acest procedeu juridic, al prezumțiilor simple în mod eronat, apreciind că sunt fapte ce nu pot fi dovedite. Starea financiară a autorului părții vătămate poate fi dovedită cu orice probe de natură a forma convingerea instanței asupra situației de fapt reale. Însăși partea vătămată susține că nu s-au găsit conturi bancare ale defunctului, singurul cont fiind lichidat în anul 2005. În atare condiții din punct de vedere probatoriu nu a fost dovedit în mod cert faptul că defunctul nu avea probleme financiare. Nu constituie probe declarațiile acelor martori care afirmă că după părerea lor defunctul nu ar fi avut probleme financiare, singura depoziție în acest sens fiind cea a unchiului părții vătămate - martorul M.I. Deducțiile și presupunerile părții vătămate, ale acestui martor, care afirmă că după părerea lor defunctul nu era cheltuitor - nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realității obiective și nu pot sta la baza unor soluții de condamnare.

Doctrina și practica judiciară au statuat că prezumțiile simple sunt construcții logico-juridice efectuate de organul judiciar dar pe baza altor fapte ce își găsesc suport probatoriu. În atare condiții pe cele două infracțiuni sesizate (fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune aprecierile parchetului că faptul imposibil de dovedit, respectiv al falsului cu consecința înșelăciunii în varianta agravantă prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., nu poate fi dovedit decât prin apelarea la prezumții simple, este falsă și în totală contradicție cu materialul probator administrat și analizat mai sus.

În demontarea prezumțiilor simple ce au dat conținut dispoziției de inculpare sunt însăși declarațiile părții vătămate coroborate cu susținerile martorului M.I. în raport de care instanța le-a luat în considerare numai pe aspecte de natură să atragă imparțialitatea față de situația de fapt și nu în ultimul rând cele două expertize judiciare efectuate în cauză.

În contextul prezumțiilor simple se permite dovedirea unui fapt negativ determinat printr-un fapt pozitiv - concret. Împrejurarea că defunctul era o persoană cheltuitoare, căreia îi plăceau jocurile la cazinou (fapt negativ) nu putea fi contrazisă decât printr-un fapt pozitiv, care însă nu a fost argumentat de parchet. În cauză sunt depoziții ale martorilor care susțin că într-adevăr defunctul A.E.Z. frecventa cazinouri. Cu toate acestea, instanța a apreciat că starea financiară a autorului părții vătămate, conduita acestuia, nu pot constitui o împrejurare care să vină să dovedească un fapt care, în opinia parchetului, nu putea fi dovedit.

Pentru a da un echilibru procedurii de apreciere a probei testimoniale instanța a considerat că prezintă relevanță probatorie declarațiile martorilor care nu sunt într-o relație de rudenie sau filiație cu părțile din cauză.

Conținutul depozițiilor martorilor - rude cu partea vătămată, dar și cu inculpații, va fi analizat și în consecință a apreciat numai în privința aspectelor de fapt ce se coroborează cu probe care nu antrenează o viziune subiectivă.

Interpretarea parchetului dată pe baza prezumțiilor simple s-a apreciat că este eronată prin plasarea inculpaților într-o direcție greșită, de atragere a unor răspunderi de natură penală, prev.de art. 290 C. pen. În acest sens, referitor la momentul presupus a fi cel în care inculpații R.I., L.T. și V.C. au procedat la comiterea faptelor pentru care au fost reclamați de partea vătămată, în participația reținută de Parchet (autor, respectiv - complicitate), este confuz, echivoc.

În raport de această acuzație neechivocă instanța a constatat că în cauză nu există o faptă de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată întrucât infracțiunea în discuție presupune întotdeauna, ca element al laturii obiective, o acțiune - de contrafacere a scrisului ori subscrierii sau de imitare în orice mod a unui astfel de înscris - care nu se relevă în cauză.

Cum susținerile inculpaților se coroborează cu declarațiile de martori, cu concluziile expertizelor efectuate (care nu exclud ca autor pe A.E.Z. în calitate de semnatar al înscrisurilor examinate la poziția "vânzător") și care conchid că semnăturile inculpaților date sub diferite ipostaze (cumpărător, martor) sunt autentice, instanța nu poate primi acuzațiile ce dau conținut Rechizitoriului nr. 2250/P/2008 din 24 august 2010 numai prin prisma faptului că au la bază prezumțiile simple invocate ca temei al răspunderii penale.

Dacă din punct de vedere al laturii obiective infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. nu-și găsește materialitatea probatorie [esențială și în analiza infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.] constatările instanței de fond au fost în sensul inexistenței acesteia. Intențiile inculpaților cercetați în cauză de a falsifica (respectiv fie în calitate de autori sau complici la aceasta) nu sunt confirmate de vreo probă.

S-a considerat că este mai puțin probabil că în data de 21 octombrie 2007 defunctul ar fi încheiat tranzacția cu inculpatul R.I., că deși se stipulează un termen de finalizare a tranzacției în formă autentică la data de 01 iunie 2008, inculpatul nu a făcut nici un demers în acest sens. De asemenea, s-a reținut că s-a invocat de partea vătămată că în mod intenționat în cuprinsul antecontractului din data de 21 octombrie 2007 este introdusă o clauză referitoare la preluarea obligației de către moștenitori dacă survine decesul vreuneia dintre părți, ceea ce ar duce la preocuparea inculpatului de a transfera obligațiile presupus asumate către moștenitorii defunctului.

S-a apreciat că toate aceste ipoteze nu sunt confirmate de vreo probă, ci dimpotrivă sunt infirmate de declarațiile inculpaților care au negat constant săvârșirea faptelor, acestea coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați în instanță și din care rezultă cu certitudine intențiile și modalitățile în care defunctul obișnuia să tranzacționeze și nu în ultimul rând documentele, înscrisurile depuse de părți cu prilejul cercetării judecătorești.

S-a apreciat că, nu pot fi reținute concluziile formulate de partea vătămată, că în raport de ziua în care s-a tranzacționat asupra imobilului din str. B. nr. 123 există contradicții în declarațiile date de inculpați și respectiv martorul B.C.

Analizând depozițiile date de inculpați atât la urmărirea penală cât și în cursul judecății instanța a constatat că acestea nu prezintă neconcordanțe în privința datei, locului, ora de întâlnire, ordinea sosirii, semnarea actului și predarea banilor.

Inculpatul L.T. a declarat în mod constant că nu a participat în mod efectiv la numărarea banilor dar a arătat că aceștia au fost în monedă lei, au fost aduși de R.I. într-o pungă și predați lui A.E.Z. într-o cameră din imobilul său. De asemenea, a mai arătat că părțile aveau un contract încheiat în două exemplare și în prezența lui și a celorlalte părți s-au semnat la pozițiile de martor, respectiv de vânzător și cumpărător în indigo, originalul fiind luat de vânzător în sacoșa cu bani. S-a reținut că această depoziție nu este contrazisă de susținerile celorlalte persoane prezente, în special inculpatul V.C. prezentând aceeași realitate faptică, fiind prezent anterior sosirii lui L.T.

Referitor la contractul prezentat de defunct inculpatului R.I., denumire însușită de martorii prezenți, în materialitatea sa, s-a apreciat că prezintă caracteristicile unui antecontract de vânzare-cumpărare redactat după tipic notarial, într-o formă de tehnoredactare pe calculator și în raport de care expertizele judiciare efectuate în cauză, au arătat că nu poate fi examinat din punct de vedere grafologic neîndeplinind condițiile unui înscris original.

Totodată s-a apreciat că susținerea părții vătămate și implicit a acuzării că există un refuz al inculpatului R.I. de a pune la dispoziție înscrisul original nu rezultă în mod expres din probatoriul administrat, ci sunt simple afirmații făcute de aceștia. În raport de acest înscris se consemnează că el a fost depus de către inculpatul R.I. prin intermediul avocaților săi sub semnătură pentru conformitate. Întrucât acest înscris nu poate fi considerat ca fiind falsificat sub aspectul invocat de către partea vătămată, pentru considerentele arătate de instanță mai sus s-a apreciat că subzistă din punct de vedere obiectiv făcând obiectul verificării instanțelor de fond civile, așa cum ele au fost învestite de către părți (Dosar nr. 6261/231/2008).

Mai mult s-a apreciat că, nu poate fi reală afirmația făcută de către partea vătămată că, în. mod intenționat s-au stipulat în cuprinsul înscrisului obligații ce vor fi transferate în caz de deces moștenitorilor. Dincolo de faptul că intră în uzanțele redactării unui asemenea înscris în procedurile de înstrăinare pe bază de antecontract (se pare că model de redactare este prevăzut de "Ghidul juristului"), instanța a constatat că exigențele dispozițiilor C. civ. presupun stipularea, dacă nu, obligații care se nasc în sarcina promitentului și ulterior decesului acestuia, în sarcina moștenitorilor - obligația de a încheia actul în formă autentică, în caz contrar cumpărătorul-reclamant având posibilitatea recunoscută de art. 1021 C. civ. de a-l sili pe vânzător la aceasta. Este vorba de principiul forței obligatorii a convențiilor prevăzut de art. 969 C. civ. De altfel din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de urmărire penală s-a constatat că inițial au fost investite instanțele civile cu acțiuni în perfectare pe baza celor două documente presupus a fi falsificate, cauzele civile fiind suspendate.

Instanța a reținut că atât inculpatul R.I. cât și defunctul A.E.Z. au stabilit să se efectueze o primă tranșă a tranzacției la dorința acestuia din urmă, fiecare având un martor pentru a semna înțelegerea. Descrierea modului în care cei doi inculpați (acuzați de complicitate) au acceptat să devină martori, faptul că fiecare relaționa cu cei doi autori ai tranzacției datorită unor împrejurări conjuncturale sau de amiciție, este veridică și nu poate fi reținută de instanță ca fiind un pretext sau mobil în săvârșirea faptelor pentru care sunt acuzați. Inculpatul V.C. declară că a fost pentru prima dată când l-a cunoscut pe inculpatul R.I. la domiciliul defunctului A.E.Z., fapt ce confirmă o realitate faptică, anume a locului și împrejurării întâlnirii (această constatare nu este infirmată de nicio probă).

Împrejurarea că V.C. îl știa pe L.T. rezultă din faptul că ambii au fost cadre militare în municipiul Focșani, aflați în rezervă la momentul judecării cauzei. Această împrejurare nu poate fi considerată un element de natură să conducă la presupunerea făcută de acuzare - cum că intenția de a fi complici sau de a premedita săvârșirea faptelor, nu rezultă din aceasta. Că V.C. a acceptat propunerea făcută de defunct este lesne de acceptat atâta timp cât acesta îl cunoștea pe defunct de la martorul B.C., fiind finul de cununie al acestuia din urmă și potrivit datelor furnizate în cauză domiciliul său se află la M., localitate ce se situează (poziționează) în apropierea municipiului Focșani - la ieșirea din municipiu și, evident, unde se afla și proprietatea defunctului.

De asemenea, s-a reținut că relația dintre inculpații R.I. și L.T. nu poate fi interpretată ca fiind una de natură să evidențieze o intenție comună canalizată pe săvârșirea de fapte de natura celor pentru care sunt trimiși în judecată.

Acțiunile desfășurate de inculpații R.I., V.C. și L.T., în opinia instanței, nu coincid cu gândurile unor făptuitori ce au reprezentarea clară despre consecințele și semnificația actului pe care l-au îndeplinit. A fi martor la încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare finalizată prin întocmirea sau semnarea unui înscris tehnoredactat nu înseamnă implicit că este prezumat în viitor a fi complice la un fals sau act de înșelăciune.

Faptul că acțiunea de perfectare a actului nu s-a demarat mai devreme de 01 iunie 2008 nu este relevantă pentru a reține intenția inculpatului de a induce în eroare.

S-a mai reținut că inculpatul R.I. în declarația dată și care se coroborează cu declarațiile martorilor U.C. și B.C., cu certificatul de deces, cu raportul de constatare medico-legală aflat la dosar urmărire penală, arată că a încercat și l-a căutat pe vânzătorul A.E.Z. pentru a definitiva înțelegerea, numai că acesta avea probleme de sănătate sau se afla în stări ce-l determinau să nu se ridice din pat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul R.A., faptul că a convenit cu autorul părții vătămate să-i vândă autoturismul marca "M.B." urmare a unor datorii pe care A.E.Z. le avea, că ulterior decesului lui A.E.Z. martorul B.C. a preluat mașina, i-a făcut o asigurare și că i-a predat-o inculpatului pentru a fi folosită (efectuând un schimb la un moment dat) s-a apreciat că sunt elemente ce vizează o situație de fapt care în lipsa manoperelor frauduloase presupus a fi comise de acesta nu pot antama judecăți de valoare, neadevărate.

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu se poate determina un prejudiciu cert adus în patrimoniul părții vătămate din moment ce, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în forma agravantă prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., prin folosirea unui înscris falsificat în condițiile art. 290 C. pen. situație de fapt greșit reținută de acuzare nu a fost dovedită.

De asemenea, a constatat că în cauză nu există o faptă de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată, întrucât, această infracțiune presupune întotdeauna ca element al laturii obiective o acțiune de contrafacere a scrierii sau subscrierii sau de alterare în orice mod a unui astfel de înscris, motiv pentru care, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților R.I. și R.A.

Mutatis mutandis pe același temei de drept, aceeași inculpați au fost achitați și în privința comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., instanța de fond constatând că această infracțiune nu există în materialitatea sa, deoarece nu este vorba despre o inducere în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace frauduloase. Aceasta deoarece, așa cum s-a reținut pe baza probatoriului administrat, nu s-a stabilit în mod cert că cele două înscrisuri contestate au fost falsificate de către inculpați, iar pe de altă parte, se constată că subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune trebuie să fie obligatoriu materializat de o persoană fizică care să fie păgubită printr-o acțiune specifică de inducere în eroare. În lipsa acestei probe științifice (expertiza grafică) celelalte probe administrate în cursul cercetărilor și care nu au fost analizate și apreciate potrivit principiului ce guvernează urmărirea penală (dând naștere unor interpretări eronate sub forma prezumțiilor simple), s-a apreciat că nu sunt suficiente pentru a se pronunța o soluție de condamnare, având aplicabilitate cu evidența principiului in dubio pro reo.

S-a apreciat că principiul in dubio pro reo își găsește pe deplin aplicarea, consecința directă a faptului că nu se poate stabili cu certitudine pe baza ansamblului probator administrat că inculpații R.I. și R.A. au săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu consecința inducerii în eroare, prin mijloc fraudulos a părții vătămate A.E.

Pe același raționament juridic instanța a apreciat că demersurile efectuate de acuzare în sensul interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpați posterior probatoriilor administrate până la data de 11 mai 2010 nu evidențiază elemente care să dovedească o modalitate presupus a fi adoptată de inculpați "în sensul de a se pune de acord asupra declarațiilor ce urmează a fi date la procuror".

S-a mai reținut faptul că inculpații au refuzat să se supună testului poligraf nu poate fi interpretat în sensul că aceștia sunt prezumați de săvârșirea unor fapte de natura celor pentru care au fost cercetați cu atât mai mult cu cât nu a fost încă reglementat în cuprinsul materiei procedurale referitoare la probe, așa încât refuzul unei persoane cercetate penal de a se supune testării nu poate fi interpretat din punct de vedere probatoriu în defavoarea acesteia.

Întrucât s-a dispus achitarea inculpaților R.I. și R.A. în calitate de autori prezumați pentru inexistența faptei, aceeași soluție a fost adoptată și pentru complicii la așa-zisele infracțiuni de fals prev.de art. 290 C. pen. și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., respectiv pentru inculpații L.T. și V.C. (Curtea Supremă de Justiție - Decizia penală nr. 1021/1990).

De asemenea, s-a apreciat că solicitarea făcută de partea vătămată prin apărător - de extindere a procesului penal în condițiile art. 336 C. proc. pen. cu privire la inculpații R.I. și R.A. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. pentru toți inculpații nu a fost primită pentru următoarele considerente:

Ca atare, s-a reținut că subiectul infracțiunii este constituit din scopul comun al membrilor asociației de a comite fapte penale la care fiecare trebuie să aibă o contribuție dinainte stabilită. Mai mult, s-a reținut că membrii unei astfel de asociații trebuie să acționeze în baza unui