ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2008

Ședința publică de la 6 iunie 2008 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2006, reclamanta G.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Dâmbovița, A.V.A.S. București și SC A.C. să se constate subrogația legală, personală și novarea obligației prin schimbare de debitor. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 520 din 13 aprilie 2007, a respins acțiunea reclamantei. Hotărârea a fost confirmată prin decizia nr. 143 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.

Prin decizia nr. 104 din 22 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefundat, recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel. La data de 25 martie 200, reclamanta G.C. a formulat contestație în anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs și a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și prin rejudecare, să se admită recursul, iar pe fond SC A.C. să fie obligată la plata datoriilor către stat care au fost stabilite în sarcina sa. Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și a susținut că instanța, respingând recursul a omis să cerceteze unicul motiv de recurs care se referea la aplicarea art. 1108 teza I pct. 3 C. civ., privind subrogația referitoare la „obligarea sa pentru alții” așa cum a arătat în motivele de recurs.

S-a susținut, totodată, că instanța de recurs a reprodus textul art. 1108 C. civ., pct. 3 care prevedea că „subrogația se produce în folosul aceluia care fiind obligat cu alții sau pentru alții, la plata datoriei, are interes de a o desface”, dar dintr-o eroare a menționat finalul dispoziției și a arătat că „are interes să o plătească”. Astfel, instanțele nu au observat că acțiunea formulată are ca finalitate aceste prevederi legale, în sensul de a desface datoria și nu de a o plăti. Contestația în anulare nu este fondată. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Potrivit acestor prevederi legale invocate de contestatoare „hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

În speță, deși contestatoarea invocă că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului privind aplicarea dispozițiilor art. 1108 teza I pct. 3 C. civ., din considerentele deciziei pronunțate în recurs rezultă că acesta a fost examinat, dar instanța nu a reținut aplicarea dispozițiilor privind subrogația legală, deoarece nu suntem în prezența unor codebitori solidari, care pot fi urmăriți de creditori. În realitate, contestatoarea își manifestă nemulțumirea de faptul că instanța nu a împărtășit punctul său de vedere privind aplicarea în cauză a art. 1108 teza I pct. III C. civ., aspect ce nu poate fi examinat pe calea contestației în anulare. Contestatoarea prin susținerea pe care o face referitoare la reproducerea eronată de către instanța de recurs a art. 1108 teza I pct. 3 C. civ., urmărește rejudecarea în fond a litigiului și care nu este posibilă în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

De precizat că legiuitorul nu a urmărit pe calea contestației în anulare să deschidă părților calea „recursului la recurs” și care să fie soluționată de aceeași instanță sub pretextul greșitei stabiliri a situației de fapt. Față de considerentele reținute și întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 teza II C. proc. civ., urmează a se respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.C. împotriva deciziei nr. 104 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 310/120/2007, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.