ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

aprilie 2009 pe rolul Judecătoriei Huedin, cerere precizată la data de 9 iunie

2009, reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul O.P.O.R. Brăișoru, să se constate nevalabilitatea adresei O.P.O.R. din

Brăișor, aprobarea C.E.O.R. Cluj nr. 4608/1950, ca act de intabulare în cartea

funciară, invocând ca temei juridic al acestei cereri prevederile art. 17 din

Decretul-Lege nr. 115/1938.

Prin sentința civilă nr.

129 din 16 februarie 2010 Judecătoria Huedin a respins acțiunea civilă

precizată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență,

că, prin Decretul-Lege nr. 126/1990 s-a stabilit procedura de restituire a

bunurilor preluate prin efectul Decretului nr. 358/1948, astfel că nu se poate

dispune, prin simpla constatare a nevalabilității adresei la care face referire

reclamanta, asupra însuși dreptului de proprietate asupra bunurilor ce aparțin

cultelor religioase. Pe de altă parte, intabularea dreptului de proprietate în

favoarea pârâtului nu s-a efectuat în baza unei simple adrese, ci în baza

dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta Parohia B.G.C. Brăișoru.

La termenul de

judecată din 26 octombrie 2010, în fața Tribunalului Cluj, apelanta a invocat

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Huedin, invocând în susținerea

acestei excepții dispozițiile art. 3 ale Decretului-Lege nr. 126/1990,

modificat prin Legea nr. 182/2005.

Tribunalul Cluj, prin

Decizia civilă nr. 528/A din 2 noiembrie 2010, a respins excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Huedin și a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a Judecătoriei Huedin, tribunalul a reținut că prevederile

art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005, nu

sunt incidente în cauză, deoarece acțiunea formulată de reclamantă nu are ca

obiect revendicarea de la pârâtă a imobilelor înscrise în C.F. Brăișor, ci doar

constatarea nevalabilității unei adrese, ca act de intabulare în cartea

funciară, astfel încât nu se poate considera că, în cauză, se derulează

procedura menționată de actul normativ special, privind reglementarea situației

juridice a imobilelor, prin convocarea comisiei mixte și apoi apelarea la

acțiunea în justiție.

Tribunalul a mai

reținut că procedura menționată mai sus este aplicabilă doar în ceea ce

privește lăcașurile de cult și casele parohiale, iar în speță imobilele pentru

care se solicită constatarea nevalabilității adresei, ca act de intabulare în

cartea funciară, sunt terenuri, doar asupra terenului fiind înscrisă o

construcție, însă având destinația de casă din lemn.

În consecință,

tribunalul a considerat că prima instanță a fost competentă să soluționeze

acțiunea reclamantei, având ca obiect constatarea nevalabilității unui act, în

conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la fondul

cauzei, tribunalul a constatat, la fel ca și prima instanță, că înscrierea

dreptului de proprietate al O.P.O.R. Brăișor s-a efectuat în temeiul

dispozițiilor legale privind transferul dreptului de proprietate de la

comunitățile locale al cultului greco-catolic la cele ale cultului ortodox.

Totodată, actul a

cărui nevalabilitate se solicită a fi constatată are natura juridică a unei

cereri de înscriere în cartea funciară, care a fost soluționată prin încheierea

C.F. din 15 iulie 1950, astfel încât nu se poate stabili nevalabilitatea

acestuia ca act în temeiul căruia s-a cerut înscrierea în C.F. a dreptului de

proprietate al pârâtei, atât timp cât nu a îndeplinit acest rol.

Este adevărat că în

C.F. Brăișor s-a menționat că dreptul de proprietate în favoarea O.P.O.R.

Brăișor s-a înscris în baza „adresei O.P.O.R. din Brăișor, aprobarea C.E.O.R.

Cluj, nr. 4608/1950”, însă aceste mențiuni sunt rezultatul unor erori

materiale, fiind evident că „adresa” menționată era de fapt cererea de

înscriere a dreptului de proprietate, iar acest drept a fost înscris în temeiul

dispozițiilor legale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru.

Curtea de Apel Cluj,

prin Decizia civilă nr. 1000/R din 16 martie 2011, a admis recursul reclamantei,

a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la

Tribunalul Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut că, deși tribunalul a rămas în

pronunțare doar asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Huedin,

s-a pronunțat și asupra fondului apelului, încălcând astfel principiul

contradictorialității.

Referitor la obiectul

acțiunii precizate formulate de către reclamant, instanța de recurs a apreciat

că este vorba despre o acțiune în revendicare a lăcașului de cult și a

terenului aferent, chiar dacă acest lucru nu rezultă cu certitudine din modul

defectuos în care a fost formulată acțiunea. De altfel, în fața instanței de

apel este indicat în mod expres de către reprezentantul reclamantei că este

vorba despre o acțiune în revendicare a lăcașului de cult și a terenului

aferent. O interpretare a obiectului acțiunii în sensul celei făcute de către

instanțele de fond ar fi de natură a încălca dreptul părților la un proces

echitabil, drept care încorporează obligația de soluționare a cauzei într-un

termen rezonabil, reclamanta fiind nevoită să promoveze o nouă acțiune având ca

obiect revendicare, având în vedere că aceasta este de fapt intenția sa reală

încă de la momentul promovării prezentei acțiuni.

În ceea ce privește

existența lăcașului de cult, curtea de apel a considerat că se impune

completarea probatoriului de către instanța de apel în rejudecare, excepția necompetenței

materiale a judecătoriei putând fi corect soluționată numai după stabilirea

corectă a stării de fapt pe baza probelor administrate conform indicațiilor date

de instanța de recurs.

În rejudecarea

apelului, Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr. 501/A din 9 noiembrie 2011,

a admis apelul declarat de reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru împotriva sentinței

Judecătoriei Huedin, pe care a anulat-o și a reținut cauza spre judecare în

primă instanță în favoarea Tribunalului Cluj.

La pronunțarea

acestei soluții Tribunalul Cluj a avut în vedere concluziile raportului de

expertiza efectuat în cauză de ing. A.G., potrivit căruia construcția casa de

lemn de sub nr. top. 117/2 nu mai există în prezent.

De asemenea, se mai

retine că terenul pe care se află edificat lăcașul de cult, Biserica din

Brăișoru, situat din punct de vedere administrativ în localitatea Brăișoru, se

identifică nu numai pe parcela cu nr. top. 117/2, ci și pe parcela cu nr. top.

117/1 și o parte din parcelele 115/2 și 116/2, așa cum rezulta și din planșele

anexe la raportul de expertiza.

Din răspunsul la

adresele efectuate către Consiliul Local al Comunei Sâncrai instanța a reținut

că în satul Brăișoru exista o singura biserică, iar clădirea Căminului Cultural

din satul Brăișoru este dată în folosință gratuită pe durată determinată pentru

B.R.U.R.G.C. Brăișoru. (fila 50).

Având în vedere probele

de mai sus și prevederile art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, modificat prin

Legea nr. 182/2005, tribunalul a apreciat că este întemeiată excepția necompetentei

materiale a primei instanțe, dispunând anularea sentinței pronunțate de

Judecătoria Huedin și reținerea cauzei pentru judecare în primă instanță.

Împotriva Deciziei civile

nr. 501/A/2011 a Tribunalului Cluj a declarat recurs pârâtul O.P.O.R. Brăișoru,

iar prin Decizia civilă nr. 576/R din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj a

respins recursul, ca nefondat.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 335 din 27 iunie 2013 Tribunalul Cluj a respins acțiunea

precizată și extinsă formulată de reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru, în

contradictoriu cu pârâții O.P.O.R. Brăișor, H.T., M.M., M.V., având ca obiect

rectificare C.F., revendicare și anulare acte juridice.

S-au respins cererile

de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantei de către intervenienții

P.S., P.A., P.M.M., P.I.V., P.I.M., S.G., S.A., S.I.L., S.L., S.D.I., S.C.O., C.A.,

M.E., M.A.

S-au admis cererile

de intervenție în interesul pârâtei formulate de către intervenienții H.D., H.D.,

V.F., V.M., T.G., T.F., M.M., M.D., M.L., M.M., M.M., M.L.M., M.P., C.M., H.V.,

H.H., L.A., S.S., C.O., C.D., C.G., C.S., S.I., C.I, N.L., S.M., S.E., M.C.A., M.F.,

L.R., F.I., B.I., B.M., B.A., B.M., B.A., P.I., G.H., G.A., M.M., B.I., B.A.,

C.M., B.M., B.F., C.A., C.R., C.G., N.V., R.T., S.G., D.S., R.V., M.M., M.F.,

B.I., B.M., M.M., M.G., M.F., M.N., B.A., B.R., B.M., B.D., B.P., B.A., C.M.,

N.I., N.L., C.V., I.A., I.M., V.A., F.A., R.M., B.A., M.D., A.C., P.M.

A fost obligată

reclamanta și intervenienții în interesul reclamantei să achite pârâtei Oficiul

Parohial Ortodox Brăișor suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Cluj a reținut în considerentele sentinței sale,

următoarele:

Prin acțiunea civilă

precizată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin reclamanta a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul O.P.O.R. Brăișor, să se constate nevalabilitatea

adresei O.P.O.R. din Brăișor, aprobarea C.E.O.R. Cluj din 1950.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este continuatoarea juridică a

fostului O.C.G.C. Brăișoru, după cum rezultă din adeverința din 01 octombrie 2008.

Prin adresa O.P.O.R.

din Brăișor, aprobarea C.E.O.R. Cluj din 1950 s-a dispus intabularea dreptului

de proprietate a O.P.O.R. Brăișor asupra terenurilor în suprafață totală de 1.382

mp înscris în C.F. Brăișor, în suprafață totală de 7.915 mp înscrise în C.F.

Brăișor sub nr. top. 50,152,153,154,173,174,177,201, 364, 365, 458, 459, 460,

549, 550, 551, 870, 1124 în suprafață totală de 402.525 mp înscrise în C.F.

Brăișor sub nr. top. 992/1, 349/3, 394/4 în suprafață totală de 51.525 mp

înscrise în C.F. Brăișor.

Adresa O.P.O.R. din

Brăișor, aprobarea C.E.O.R. nr. 4608/1950 este lovită de nulitate absolută ca

modalitate de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, a

dreptului de proprietate a Oficiului Parohial Român, deoarece nu respectă

dispozițiile art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, care prevăd că intabularea

în cartea funciară poate fi realizată doar în temeiul unui acord de voință sau

în temeiul unei decizii administrative elaborate în temeiul unei hotărâri

judecătorești, care înlocuiesc acordul de voință.

Or, adresa O.P.O.R.

din Brăișor, aprobarea C.E.O.R. Cluj nr. 4608/1950 nu respectă dispozițiile art.

17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 în temeiul căreia s-a efectuat intabularea.

Prin notele de

ședință înregistrate la dosar la data de 18 septembrie 2012, pârâtul O.P.O.R.

Brăișoru a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune,

arătând, în esență, că termenul general de prescripției extinctivă de 3 ani

prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 era depășit la data

introducerii acțiunii.

Tot pe cale de

excepție, pârâtul a invocat excepția prescripției achizitive în temeiul dispozițiilor

art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938, referitoare la uzucapiunea tabulară,

dispoziția legală care a consolidat dreptul înscris deja în cartea funciară.

Excepția este invocată în temeiul prevederilor art. 1841-1842 C. civ., potrivit

cărora prescripția poate fi opusă în cursul unei instanțe, până la momentul în

care curtea de apel va pronunța decizie definitivă.

La data de 12

noiembrie 2012 au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei numiții H.D.,

H.D., V.F., V.M., T.G., T.F., M.M., M.D., M.L., M.M., M.M., M.L.M., M.P., C.M.,

H.V., H.H., L.A., S.S., C.O., C.D., C.G., C.S., S.I., C.I., N.L., S.M., S.E., M.C.A.,

M.F., L.R., F.I., B.I., B.M., B.A., B.M., B.A., P.I., G.H., G.A., M.M., B.I.,

B.A., C.M., B.M., B.F., C.A., C.R., C.G., N.V., R.T., S.G., D.S., R.V., M.M.,

M.F., B.I., B.M., M.M., M.G., M.F., M.N., B.A., B.R., B.M., B.D., B.P., B.A.,

C.M., N.I., N.L., C.V., I.A., I.M., V.A., F.A., R.M., B.A., M.D., A.P.C., P.M.

În cererea de

intervenție, intervenienți au solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată, justificându-și interesul de a interveni în prezentul litigiu prin

faptul că sunt credincioși ortodocși cu domiciliul în satul Brăișoru, respectiv

moștenitori legali ai defuncților credincioși ortodocși decedați, care dețin

proprietăți pe raza satului, indiferent de domiciliul lor înscris în acte.

La data de 30

ianuarie 2013 s-a înregistrat la dosar cererea de intervenție în interesul

pârâtei, formulată de intervenientul H.T., precum și cea formulată de

intervenienții A.P.C., P.M. și M.I.

La data de 30

ianuarie 2013, intervenienta M.A. a depus la dosar cerere de renunțare la

judecata cererii de intervenție accesorie.

La data de 5

februarie 2013 s-au înregistrat la dosar cereri de intervenție accesorie în

interesul reclamantei, formulate de M.A.G., M.A.I., P.S., P.A., P.M.M., P.M.M.,

P.I.V., P.I.M., V.C., S.G., S.A., S.I.L., S.L., S.D.I., S.C.O., C.A., M.E., M.A.,

S.G., S.O., M.E.A., M.I., C.V.A., C.I., C.C.A., M.O., C.C.F., C.A.E., M.D., M.S.,

M.M.A., M.D.S., M.C.S., M.I., M.A., M.R., C.R., C.A., C.I., C.I., C.A., C.I., C.D.,

C.L.M., C.G.S., M.V., G.S., G.C.M., M.D., M.R., M.D.E., C.A., M.I., M.F., I.A.,

B.M., B.M., B.C., B.M., P.I., P.A., R.D., R.D., R.B., S.M., S.A., S.A.M., S.C.D.,

S.R.A., S.R.C., S.R.Ș., S.O., M.G., M.F., M.O., M.A., A.M., M.A.

Acești intervenienți au

solicitat admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

La data de 5

februarie 2013, reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru a depus la dosar precizare și

extindere de acțiune prin care, pe lângă petitele formulate în acțiunea

introductivă, a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

schimb imobiliar încheiat la data de 17 martie 1926 între B.G.C. Brăișoru, pe

de o parte și H.V. și soția M.A., pe de altă parte, vizând terenul aferent

lăcașului de cult, B.G.C. din Brăișoru și constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între H.T., M.M., M.V. și B.G., în

calitate de vânzători, pe de o parte și P.O.R. Brăișoru, cu privire la terenul

înscris în C.F. Brăișoru.

De asemenea,

reclamanta și-a extins acțiunea împotriva pârâților H.T., M.M., M.V. și B.G.

În motivarea

extinderii și precizării de acțiune, reclamanta a arătat că pârâții persoane

fizice H.T., M.M., M.V. și B.G. sunt succesorii în drepturi ai proprietarilor

tabulari H.V. și M.A., înscriși în C.F. Brăișoru.

Prin contractul de

schimb încheiat la data de 17 martie 1926, parohia greco-catolică Brăișoru a

transmis cu titlu de schimb, în proprietatea antecesorilor pârâților persoane

fizice, dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 117/1, în schimbul

terenului înscris sub nr. top. 117/2.

Actul juridic

încheiat de părți nu a reprezentat voința reală a părților contractante în

privința imobilelor care au format obiectul schimbului.

Astfel, scopul

încheierii contractului de schimb l-a constituit intenția credincioșilor

greco-catolici din localitatea Brăișoru de a edifica un lăcaș de cult pe o

parcelă de teren având un amplasament corespunzător.

Față de poziționarea

parcelelor, s-a convenit cu H.V. și soția M.A. ca parohia să devină proprietară

asupra parcelei, ambele părți fiind în eroare însă cu privire la identitatea

obiectului.

Parohia era

proprietara parcelei de teren, astfel încât, contractul de schimb a fost

încheiat pentru a dobândi parcela alăturată și în niciun caz pentru a intercala

terțe persoane ca proprietare, pe o parcela aflată între două parcele

aparținând bisericii.

Convenției a cărei

nulitate o invocă îi lipsește scopul mediat, cât și scopul imediat, ce constituie

cauza actului juridic.

Pe de altă parte, din

perspectiva consimțământului părților, este necesar să avem în vedere voința

juridică reală și internă a părților, astfel cum impun dispozițiilor art. 977 C.

civ. în privința interpretării convențiilor. Lipsa cauzei, ori nerealitatea

cauzei atrage sancțiunea nulității în baza principiului resoluto iure dantis

resolvitur ius accipientis.

Anularea actului de

schimb încheiat în anul 1926 atrage și desființarea actului subsecvent,

respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții persoane

fizice și Parohia ortodoxă Brăișoru.

În plus, convenția

subsecventă a fost încheiată cu rea-credință între părți, căci scopul acesteia

nu a fost acela ca pârâta să devină proprietara imobilului, ci acela de a paraliza

acțiunea sa în revendicare.

Prin încheierea

interlocutorie pronunțată la data de 12 iunie 2013, instanța a admis în principiu

cererile de intervenție accesorie formulate de enoriașii celor două biserici

care au domiciliul în Brăișor, respingând în principiu cererile de intervenție

ale persoanelor care au domiciliul în altă localitate.

Analizând probatoriul

administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

Imobilele înscrise în

C.F. Brăișor au fost proprietatea tabulară a B.G.C. din Brăișor, înscrisă prin

încheierea C.F. din 30 septembrie 1905, după cum rezultă din copia cărții

funciare aflată la fila 5 dosar.

Imobilul înscris în C.F.

Brăișor a fost proprietatea numiților H.T. și a soției M.O., după cum rezultă

din înscrierea de sub B 6-7 din C.F. (fila 7 dosar).

Cu încheierea C.F.

din 17 ian. 1928 s-a dispus transnotarea parcelei în C.F. Brăișor în favoarea

numiților H.T. și soția M.O., iar în baza contractului de schimb din 17 martie

1926, asupra imobilului de sub cu nr. top. 117/2, transnotat din C.F. Brăișor

sub A+3, s-a intabulat dreptul de proprietate al B.G.C. din Brăișor.

Prin adresa din 1950,

P.O.R. Brăișor, prin preot M.T., a solicitat Biroului de carte funciară de la

Judecătoria Populară Huedin, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa

asupra imobilelor din mai multe cărți funciare, inclusiv din C.F. Brăișor,

arătând că Parohia (comunitatea) greco-catolică din comuna Brăișor, în conformitate

cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 358/1948, a revenit la C.O.R., iar

potrivit art. 37 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul cultelor Religioase,

toate bunurile și întreaga avere a cultului părăsit se strămută în patrimoniul

parohiei cultului adoptat (fila 50 dosar).

Prin încheierea C.F.

din 15 iulie 1950, în baza adresei O.P.O.R. din Brăișor, aprobată de C.E.O.R.

din Brăișor sub nr. 4608/1950, asupra imobilului de sub A+2-3 din C.F. Brăișor,

proprietatea de sub B5 și 7 al Oficiului Parohial Greco-Catolic din Brăișor,

s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea O.P.O.R. Brăișor.

Prin acțiunea de față,

calificată drept una în revendicare, reclamanta contestă dreptul de proprietate

al pârâtei asupra lăcașului de cult din com. Brăișor și a terenului aferent

acestuia, în considerarea faptului că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei

în cartea funciară nu este valabilă, fiind dispusă în temeiul unui act care nu

este apt de intabulare raportat la dispozițiile art. 17 din Decretul Lege nr.

115/1938.

De asemenea, prin

precizarea de acțiune, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută

a contractului de schimb încheiat în anul 1926 între P.G.C. Brăișor și numiții H.T.

și soția M.O., prin care imobilul de la nr. top. 117/2, respectiv cel cu nr. top.

117/1, au fost schimbate, parcela cu nr. top. 117/2 devenind proprietatea

Parohiei, iar cea cu nr. top. 117/1 devenind proprietatea soților H., invocând

lipsa sau falsitatea cauzei.

Constatarea nulității

acestui contract de schimb era indispensabilă reclamantei, întrucât biserica

este edificată în mare parte pe terenul care era proprietatea B.G.C. în anul

1950.

Ca motiv al lipsei

cauzei convenției, reclamanta a invocat eroarea părților asupra identității

obiectului convenției.

În opinia instanței,

aceasta eroare obstacol nu a fost probată de reclamantă. Într-adevăr reclamanta

a propus administrarea probei testimoniale pentru dovedirea acestui aspect, însă

persoanele propuse ca martor nu au fost contemporane cu actul juridic atacat. În

aceste condiții, instanța a apreciat proba solicitată indirectă și, prin urmare,

neconcludentă. Reclamanta nu a probat eroarea pretinsă prin alte mijloace de

probă. În pus, susținerea reclamantei referitoare la eroare nu este verosimilă,

căci din planul de carte funciara aflat la fila 31 dosar, poziția celor doua

parcele se observa fără dificultate. Ar putea fi suspectată existența unei

erori din partea copermutanților cu privire la amplasamentul parcelelor, în condițiile

în care ar exista anumite neclarități în situația celor doua proprietăți, care

ar putea genera confuzii, or, în speță nu ne aflam într-o astfel de situație.

În plus, contractul

de schimb a fost urmat de construirea bisericii, operațiune care a presupus

fără îndoială întocmirea unor planuri, ce ar fi relevat amplasamentul parcelei

pe care urma să se edifice biserica.

Între momentul

construirii bisericii și cel al trecerii acesteia în proprietatea pârâtei au

trecut 22 de ani, perioadă în care nu s-a susținut că ar fi fost reclamată vreo

confuzie cu privire la amplasamentul parcelelor de teren ce au făcut obiectul

schimbului din 1926.

Această tăcere

îndelungată dă naștere unei prezumții puternice în sensul că actul de schimb a

cuprins intenția reală a copermutanților.

Iar schimbul, astfel

cum a fost făcut, nu este lipsit de logică, așa cum sugerează reclamanta, căci

dacă enoriașii H.T. și H.O. ar fi dorit sa ofere gratuit teren pentru

construirea bisericii, iar lotul lor de teren era în margine, în timp ce se

intenționa ca biserica să fie amplasata central în teren, singura modalitate în

care aceștia putea sa-si finalizeze intenția, era aceea de a dobândi

proprietatea lotului amplasat central.

Față de

considerentele arătate mai sus, cererea reclamantei având ca obiect constatarea

nulității contractului de schimb a fost considerată neîntemeiată.

De asemenea, a fost

respinsă și cererea reclamantei având ca obiect constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de succesorii soților H.T. și O. cu

pârâta Biserica Ortodoxă Brăișor, aceasta având caracter accesoriu față de

cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

schimb.

Întrucât reclamanta a

pierdut calitatea de proprietară a terenului, aceasta nu are calitatea

procesuală activă să-l revendice.

În ceea ce privește

parcelele precum și lăcașul de cult edificat asupra terenului, tribunalul a

reținut că adresa din 1950 a O.P.O. Brăișor nu reprezintă altceva decât cererea

de înscriere a dreptului de proprietate, dar dreptul de proprietate al pârâtei

s-a înscris în baza legii, respectiv a dispozițiilor art. art. 37 din Decretul nr.

177/1948.

Potrivit acestui text

legal, în cazul în care cel puțin 75% din membrii unei comunități trec la un

alt cult, lăcașul de cult și averea cultului părăsit trece de drept în proprietatea

noului cult. Această împrejurare se constată de judecătoria populară.

În speță, în octombrie

1948, comunitatea greco-catolică din comuna Brăișor, în frunte cu preotul M.T.,

a trecut la cultul ortodox, aspect dovedit prin înscrisurile depuse la dosar și

necontestate de reclamanta.

Așadar, în cazul

comunității din Brăișor au fost îndeplinite condițiile de fond prevăzute de art.

37 din Decretul nr. 177/1948 pentru trecerea lăcașului de cult și a terenului

aferent acestuia din proprietatea reclamantei în proprietatea pârâtei, precum

și cele procedurale, căci în mod neîndoielnic încheierea fostei Judecătorii

Populare Huedin, prin care s-a dispus înscrierea, este o hotărâre

judecătorească dată în materie necontencioasă. Pronunțarea unei hotărâri

judecătorești contencioase, care să constate trecerea întregii comunități

greco-catolice din Brăișor la cultul ortodox nici nu mai era posibilă, căci nu

mai exista un pârât cu care reclamanta să se judece într-o procedură

contencioasă, câtă vreme reclamanta își încetase existența ca persoană

juridică.

Însă, chiar dacă

actul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei nu ar fi

valabil, fie în considerarea faptului că nu ar fi respectate dispozițiile legale,

fie pentru că actul normativ în baza căruia s-a făcut transmisiunea ar fi

încălcat prevederile art. 27 alin. (1) din Constituția din anul 1948, care

recunoștea libertatea religioasă, tribunalul a apreciat întemeiată excepția

uzucapiunii tabulare invocată de pârâtă în temeiul art. 27 din Decretul-Lege nr.

115/1938.

Potrivit acestui text

legal, în situația în care un drept real imobiliar s-a înscris în cartea

funciară fără cauză legitimă, deci în temeiul unui titlu nevalabil, în favoarea

unei persoane care a posedat cu bună credință, după trecerea unei perioade de

10 ani de la înscrierea dreptului în temeiul acestui titlu, starea de aparență

tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la

data înscrierii.

În speță pârâta și-a

înscris dreptul în cartea funciară în anul 1950, astfel încât la momentul

formulării acțiunii în revendicare, starea tabulară se consolidase.

Aceasta, întrucât

pârâta a posedat imobilul cu bună credință o perioada mai mare de 10 ani din

momentul intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 126/1990 prin care B.G.C. a

fost recunoscută.

Buna credință a

reclamantei este neîndoielnică, în condițiile în care a cunoscut că în anul

1948 enoriașii B.G.C. au trecut cu toții la cultul ortodox, iar potrivit

datelor recensământului din anul 2002, după 12 ani de la recunoașterea B.G.C.,

credincioșii ortodocși din localitate erau în număr de 103 iar greco-catolici

existat pretenții ale cultului greco-catolic asupra lăcașului de cult.

Deși dispozițiile art.

3 din Decretul Lege nr. 126/1990 consacră o procedură specială, care exclude

intervenția autorității judecătorești, această procedură, la care nu s-a

dovedit că reclamanta ar fi apelat, nu este o procedura administrativă

prealabila obligatorie, care ar face inadmisibilă o acțiune în revendicare.

La acțiuni în revendicare

a lăcașurilor de cult s-a apelat înainte de modificarea Decretului-Lege nr. 126/1990

prin Legea nr. 182/2005 privind aprobarea Ordonanței nr. 64/2004, fiind de

notorietate în Cluj cazul Bisericii Schimbarea la Față, retrocedată Cultului

Greco-catolic.

Pentru considerentele

arătate, acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca nefondată. Ca o consecință a

soluției date acțiunii principale, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., au

fost admise cererile de intervenție formulate în interesul pârâtei și respinse

cererile de intervenție formulate în interesul reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru și intervenienții în

interesul acesteia M.A.G., M.A.I., P.S., P.A., P.M.M., P.M.M., P.I.V., P.I.M., V.C.,

S.G., S.A., S.I.L., S.L., S.D.I., S.C.O., C.A., M.E., M.A., S.G., S.O., M.E.A.,

M.I., C.V.A., C.I., C.C.A., M.O., C.C.F., C.A.E., M.D., M.S., M.M.A., M.D.S., M.C.S.,

M.I., M.A., M.R., C.R., C.A., C.I., C.I., C.A., C.I., C.D., C.L.M., C.G.S., M.V.,

G.S., G.C.M., M.D., M.R., M.D.E., C.A., M.I., M.F., I.A., B.M., B.M., B.C., B.M.,

P.I., P.A., R.D., R.D., R.B., S.M., S.A., S.A.M., S.C.D., S.R.A., S.R.C., S.R.Ș.,

S.O., M.G., M.F., M.O., M.A., A.M., M.A., I.A., C.A. și M.E.

Prin Decizia civilă nr.

437 /A din 8 mai 2014, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă:

- a respins excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei B.R.U.R.G.C. Brăișoru,

invocată de pârâta P.O.R. Brăișoru;

- a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă;

- a respins apelul

declarat în nume propriu de către intervenienții în interesul reclamantei: M.A.G.,

M.A.I., P.S., P.A., P.M.M., P.M.M., P.I.V., P.I.M., V.C., S.G., S.A., S.I.L., S.L.,

S.D.I., S.C.O., C.A., M.E., M.A., S.G., S.O., M.E.A., M.I., C.V.A., C.I., C.C.A.,

M.O., C.C.F., C.A.E., M.D., M.S., M.M.A., M.D.S., M.C.S., M.I., M.A., M.R., C.R.,

C.A., C.I., C.I., C.A., C.I., C.D., C.L.M., C.G.S., M.V., G.S., G.C.M., M.D., M.R.,

M.D.E., C.A., M.I., M.F., I.A., B.M., B.M., B.C., B.M., P.I., P.A., R.D., R.D.,

R.B., S.M., S.A., S.A.M., S.C.D., S.R.A., S.R.C., S.R.Ș., S.O., M.G., M.F., M.O.,

M.A., A.M., M.A., I.A.;

- a admis excepția

lipsei capacității procesuale de folosință, în apel, a apelantelor C.A. și M.E.

și a anulat apelurile acestora;

- a respins, ca

tardiv, apelul declarat de intervenientul în interesul reclamantei, M.I., în

calitate de succesor al lui M.E.;

- a respins, ca

tardiv, apelul declarat de intervenientul în interesul reclamantei C.C.F., în

calitate de succesor al lui C.A.;

- a constatat

renunțarea intervenientului în interesul reclamantei, S.O., la judecarea

apelului declarat în contra aceleiași sentințe;

- a obligat-o pe

reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru și pe intervenienții în interesul reclamantei să-i

plătească pârâtei intimate P.O.R. Brăișoru suma de 500 lei cheltuieli de

judecată în apel.

În considerentele

acestei decizii, Curtea reține următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei B.R.U.R.G.C.

Brăișoru.

Prin notele de

ședință depuse la dosarul cauzei la data de 7 aprilie 2014, pârâta intimată P.O.R.

Brăișoru a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

reclamantei, pe motiv că Parohia Unită cu Roma Greco-catolică Brăișoru nu este

reînființată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile situației juridice

a acesteia.

S-a susținut de către

pârâta intimată că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 1

aprilie 2009, reclamanta nu era legal înființată prin decizie a Episcopului

Eparhial.

Referitor la această

excepție, Curtea a constatat că cererea introductivă de instanță a fost

promovată la data de 1 aprilie 2009 de către reclamanta B.R.U.R.G.C. Brăișoru,

aceasta susținând în motivarea cererii de chemare în judecată că este

continuatoarea fostului O.C.G.C. Brăișoru care era fostul proprietar tabular

din C.F. Brăișor.

Din adeverința din 01

octombrie 2008, emisă de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj

- Gherla (fila 4 dosar fond), rezultă faptul că Parohia Română Unită cu Roma

Greco-catolică Brăișoru, din localitatea Brăișoru, com. Sâncraiu, județul Cluj

s-a reînființat pe baza Decretului-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 și a

Canonului nr. 280 din C.C.E.O.

Prin aceeași adresă,

Episcopia Română Unită cu Roma Greco-catolică de Cluj - Gherla a confirmat

împrejurarea că Parohia Brăișoru este o persoană juridică, aparține Eparhiei

Române Unite cu Roma Greco-Catolice de Cluj - Gherla, și este continuatoarea

fostului O.C.G.C. Brăișoru.

Această adeverință,

emisă de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj - Gherla, nu a

fost contestată de către pârâta intimată, nu s-a formulat nicio solicitare de

constatare a nulității ori de înscriere în fals, astfel încât, cele consemnate

în cuprinsul său fac dovada deplină că reclamanta este persoană juridică, este

continuatoarea fostului Oficiul Cantorial Greco-Catolic Brăișoru, justificând

deci, pe deplin, capacitatea procesuală de folosință în litigiul pendinte.

De altfel, nu sunt de

ignorat nici dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990, care a recunoscut

oficial B.R.U.R.G.C. - desființată prin Decretul nr. 358/1948 -, precum și

dispozițiile Canoanelor Bisericii Orientale - menționate în Actul din 25

ianuarie 1983, privind Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, publicat în M.

Of. nr. 798 bis din 27 noiembrie 2008 și conținut de H.G. nr. 1218 din 1

octombrie 2008 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 198 din 27

noiembrie 2008, conform cărora, doar episcopul eparhial are posibilitatea

legală de a contesta legitimitatea unei parohii.

Or, în cazul

reclamantei, episcopul eparhial nu numai că nu a contestat existențe și

legitimitatea P.R.U.R.G.C. Brăișoru, dar a și eliberat adeverința din 01

octombrie 2008, prin care a atestat faptul că reclamanta este persoană

juridică, că aparține Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică de Cluj -

Gherla și că este continuatoarea fostului O.C.G.C. Brăișoru.

Cu privire la apelul

declarat în nume propriu de către intervenienții în interesul reclamantei.

Intervenienții în

interesul reclamantei, anterior menționați, au declarat apel, în nume propriu,

doar împotriva sentinței Tribunalului Cluj nr. 335 din 27 iunie 2013, criticând

această sentință sub două aspecte: pe de o parte, pe motiv că nu a fost

încuviințată în principiu cererea lor de intervenție accesorie, iar pe de altă

parte, sub aspectul soluției dată pe fond asupra cererii de chemare în

judecată, astfel cum a fost precizată și extinsă, solicitând, ca urmare a

admiterii propriului apel, fie anularea sentinței și judecarea cauzei de către

instanța de apel prin evocarea fondului, cu consecința admiterii în întregime a

acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă, fie,

în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii în

întregime a acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată, precizată și

extinsă.

Prin încheierea ședinței

publice din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 352/242/2009*,

au fost admise în principiu, în temeiul art. 52 C. proc. civ., cererile de

intervenție accesorii formulate atât în interesul reclamantei, cât și în

interesul pârâtei, dar doar cele formulate de către intervenienții accesorii

care au domiciliu în localitatea Brăișoru.

Curtea a constatat că

nu se impunea atacarea cu apel, de către reclamantă, în mod expres, a încheierii

de ședință din 12 iunie 2013, întrucât această încheiere, prin care s-au

declarat închise dezbaterile și s-au consemnat susținerile pe fond ale

părților, dispunându-se totodată amânarea pronunțării pentru o dată ulterioară,

face corp comun cu hotărârea dată de instanța de fond, conform art. 261 alin.

(1) pct. 1-3, raportat la art. 268 C. proc. civ.

Prin sentința

fondului Tribunalul Cluj a respins cererile de intervenție accesorie formulate

de intervenienții în interesul reclamantei.

În ceea ce privește

criticile pe fondul cauzei, din apelul intervenienților în interesul

reclamantei, apel declarat în nume propriu, Curtea a constatat că acestea sunt

inadmisibile, în condițiile în care cererea de intervenție a fost respinsă de

prima instanță, astfel încât, aceștia pot critica hotărârea primei instanței

doar în limitele soluției de respingere a cererii de intervenție accesorie pe

care au formulat-o.

În raport de

împrejurarea că cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenienții

în interesul reclamantei, a fost respinsă de prima instanță, acești intervenienți

accesorii nu pot aduce niciun fel de critici sentinței fondului cu privire la

soluția dată asupra fondului cererii de chemare în judecată, ei putând să

critice hotărârea Tribunalului Cluj doar în limitele soluției date cererii lor

de intervenție accesorie.

Cu alte cuvinte,

intervenienții accesorii în interesul reclamantei pot să critice prin apelul pe

care l-au formulat argumentele în baza cărora prima instanță a respins cererea

lor de intervenție accesorie și să dezvolte, totodată, care ar fi motivele de

nelegalitate ale soluției de respingere a cererii lor de intervenție accesorie

de către Tribunal, respectiv, care ar fi argumentele legale pentru care s-ar fi

impus admiterea cererii lor de intervenție accesorie.

Or, prin motivele de

apel pe care le-au depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 13

februarie 2014, intervenienții accesorii în interesul reclamantei au arătat că

„critică neîncuviințare în principiu a cererii lor de intervenție”, pe motiv că

„sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49 și următoarele C. proc. civ.

pentru încuviințarea în principiu și ulterior pe fond” a cererii de intervenție

accesorie în interesul reclamantei, deoarece intervenienții accesorii sunt

membri comunității greco-catolice din localitatea Brăișoru, criteriul

domiciliului intervenienților fiind unul irelevant pentru justificarea

interesului în promovarea cererii de intervenție.

Referitor la această

critică, instanța de apel a reținut că cererea de intervenție accesorie,

întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., are natura juridică

a unei simple apărări, ea fiind menită să sprijine apărarea părții în favoarea

căreia s-a intervenit.

Simpla calitate a

intervenienților accesorii, de membri ai comunității greco-catolice din

localitatea Brăișoru, nu este suficientă pentru a constitui un temei legal

pentru admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de acești

intervenienți, mai ales în condițiile în care cererea principală, formulată de

partea în favoarea căreia s-a intervenit, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Corect a reținut

Tribunalul Cluj că, în raport de soluția de respingere a cererii principale, se

impune și respingerea cererii de intervenție formulată de intervenienții

accesorii în favoarea reclamantei, soluția Tribunalului apărând ca fiind

întemeiată prin raportare la dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ.,

coroborat cu principiul accesorium sequitur principale.

Pe cale de

consecință, Curtea a constatat că acele motive din apelul intervenienților în

interesul reclamantei, apel declarat în nume propriu, prin care se critică

soluția asupra fondului cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a

fost precizată și extinsă, sunt inadmisibile.

În ceea ce privește

acele motive din apelul interveniților în interesul reclamantei, prin care se

solicită schimbarea sentinței primei instanțe și admiterea în principiu a

cererii de intervenție accesorie în interesul reclamantei, Curtea a constatat

că acestea sunt neîntemeiate, în baza argumentelor anterior expuse,

impunându-se a fi respinsă ca atare.

Cu privire la apelul

declarat de intervenientele accesorii C.A. și M.E., curtea de apel a reținut că

cele două interveniente accesorii decedaseră anterior înregistrării declarației

de apel, iar în raport de prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu mai

aveau capacitatea procesuală de folosință. Pe cale de consecință, în temeiul art.

41 alin. (1), art. 298 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință, în

apel, a apelantelor C.A. și M.E., cu consecința anulării apelurilor declarate

de cele două apelante.

Cu privire la

apelurile declarate de intervenienții în interesul reclamantei, M.I., în

calitate de succesor al lui M.E., respectiv, de C.C.F., în calitate de succesor

al lui C.A., instanța de apel a reținut că, prin cererea inițială de apel,

înregistrată la data de 19 decembrie 2013, aceștia au declarat apel doar în

nume propriu, fără să se prevaleze și de calitatea lor de succesori.

Abia prin dezvoltarea

motivelor de apel depuse la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 13

februarie 2014 au arătat că declară apel și în calitate de succesori ai celor

două defuncte.

Hotărârea primei

instanțe le-a fost comunicată tuturor intervenienților accesorii în interesul

reclamantei la data de 6 decembrie 2013, aceasta fiind data de la care curgea

termenul de apel reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Apelul promovat de

cei doi intervenienți accesorii, în calitatea lor de succesori ai lui C.A. și M.E.

a fost înregistrat la 13 februarie 2014, cu depășirea evidentă a termenului de

apel de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul

art. 298 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și art. 284

C. proc. civ., Curtea a admis excepția tardivității apelului declarat de

intervenienții accesorii C.C.F. și M.I., în calitatea lor de succesori ai lui C.A.

și M.E., invocată la termenul de judecată din 08 mai 2014, cu consecința

respingerii acestui apel ca tardiv.

Cu privire la apelul

intervenientului accesoriu S.O., Curtea a reținut că, la data de 13 martie 2014,

acesta a înregistrat la dosarul cauzei un script intitulat „cerere de

renunțare”, prin care a arătat că dorește să renunțe la apelul declarat și la

calitatea de intervenient accesoriu.

Așa fiind, în temeiul

art. 298 C. proc. civ., coroborat cu art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a

constatat renunțarea intervenientului în interesul reclamantei, S.O., la

judecarea apelului.

Cu privire la apelul

reclamantei, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește

temeiul de apel invocat doar prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la

termenul din 08 mai 2014, art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., temei

în baza căruia reclamanta apelantă a solicitat anularea sentinței atacate cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea a constatat

că acesta reprezintă un motiv de apel formulat tardiv și care se circumscrie

excepției tardivității, întemeiate pe dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 284 C. proc. civ., având în vedere că sentința apelată

i-a fost comunicată reclamantei apelante la data de 6 decembrie 2013.

Prin motivele de apel

depuse în termen legal reclamanta apelantă a invocat doar dispozițiile art. 297

alin. (1) teza I C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea sentinței,

evocarea fondului de către instanța de apel și admiterea în întregime a

acțiunii astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă, iar în subsidiar,

schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

Nicăieri în cuprinsul

motivelor de apel formulate în termen legal reclamanta apelantă nu a invocat

dispozițiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și nici nu a inserat

în cuprinsul motivelor de apel vreo solicitare de anulare a sentinței apelate

și de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Așa fiind, în ceea ce

privește temeiul juridic al apelului, întemeiat pe dispozițiile art. 297 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a constatat că acesta se circumscrie

excepției tardivității, întemeiată pe dispozițiile art. 137 alin. (1) coroborat

cu art. 284 C. proc. civ.

Cu privire la

criticile din apelul reclamantei, dezvoltate în memoriul de apel depus la dosar

pentru termenul de judecată din 13 februarie 2014, Curtea a constatat că

acestea sunt nefondate.

Critica referitoare

la pronunțarea sentinței fondului cu încălcarea dispozițiilor art. 243 C. proc.

civ. (pct. 1 din memoriul de apel), decurgând din aceea că sentința fondului a

fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, respectiv,

intervenienta accesorie M.E., a fost înlăturată, având în vedere, pe de o

parte, împrejurarea că succesorul acesteia, intervenientul accesoriu M.I., a

fost parte la judecata în fața primei instanțe, astfel încât, acesta a succedat

în toate drepturile procesuale pe care antecesoarea sa le-a avut, nefiind

incidente în cauză dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

singurul care ar fi avut interesul, prin prisma art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., să invoce o atare neregularitate în privința hotărârii fondului ar fi

fost doar succesorul lui M.E., respectiv, intervenientul accesoriu M.I.

Reclamanta apelantă a

susținut, prin pct. II și III din memoriul de apel, că în mod greșit prima

instanță nu a administrat probele solicitate de către reclamantă pentru

dovedirea constatării nulității absolute a contractului de schimb încheiat în

anul 1926 între Parohia Greco-catolică Brăișoru și numiții H.T. și soția, M.O.,

pe de altă parte, probe care ar fi fost menite să dovedească scopul real și

imediat al încheierii acestui contract de schimb și faptul că acest contract de

schimb era lipsit de cauză ori cauza sa nu era reală.

Cu privire la aceste

critici, Curtea a reținut că, prin încheierea ședinței publice din data de 12

iunie 2013, Tribunalul Cluj a respins cererea în probațiune formulată de

reclamantă, privind audierea martorilor C.A. și M.A., teza probatorie care se

dorea a fi dovedită cu cei doi martori constând în împrejurarea că pârâta nu a

dorit să construiască niciodată biserica pe un teren care se afla în

proprietatea altei persoane, respectiv, împrejurări legate de construirea

bisericii și finalizarea acestei construcții.

Curtea a apreciat că

Tribunalul Cluj a respins în mod legal proba cu martori, cu motivarea că cele

două martore nu erau contemporane cu momentul încheierii contractului de

schimb, nu erau născute la momentul încheierii contractului de schimb, iar

eventualele discuții ulterioare pe care cele două martore le-ar fi avut în

legătură cu contractul de schimb încheiat în anul 1926 constituiau probe

indirecte, neconcludente și nepertinente justei soluționări a cauzei.

De altfel, cele două

martore au fost audiate în fața primei instanțe, în legătură cu alte

împrejurări decât cele conturate în teza probatorie indicată de reprezentantul

reclamantei la termenul de judecată din 12 iunie 2013.

Nu poate fi reținută

susținerea apelantei reclamante, în sensul că prin neîncuviințarea acestei

probe testimoniale i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme,

legalitatea, concludenta, pertinența, utilitatea și necesitatea administrării

unei probe într-un proces civil este lăsată de lege la libera apreciere a

magistratului care instrumentează cauza respectivă, el fiind singurul în măsură

să decidă dacă proba care se solicită a fi administrată are legătură cu cauza,

este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa și legala soluționare a

cauzei, respectiv, dacă este posibilă dovedirea unei teze probatorii cu martori

care nu erau contemporani cu situația care a generat respectiva teză

probatorie.

Cu privire la

criticile din apelul reclamantei, circumscrise pct. II, IV, V, din memoriul de

apel, referitoare la fondul cauzei deduse judecății, Curtea a constatat că nici

acestea nu sunt fondate.

S-a reținut că, potrivit

C.F. Brăișor, depusă în extenso la filele 5-11 dosar fond, asupra imobilelor cu

nr. ser. A+1, nr. top 117/1, nr. ser. A+2, nr. top 115/2 și 116/2, a fost

inițial proprietar tabular B.G.C. din Brăișor, dreptul său de proprietate fiind

intabulat în anul 1905, prin Încheierea de C.F. nr. 4618 din 30 septembrie 1905,

sub B. 5.

La data de 17 martie 1926

între B.G.C. din Brăișor, reprezentată de către administrator parohial și

curator, pe de o parte, și numiții H.V. și soția, M.A. (O.), pe de altă parte,

s-a încheiat un contract de schimb imobiliar, prin care H.V. și soția, M.A. (O.),

i-au dat în schimb B.G.C. din Brăișoru un teren în suprafață de 100 stj.,

înscris în C.F. Brăișor, A+1, nr. top 117/2, iar B.G.C. din Brăișor a dat în

schimb lui H.V. și M.A. (O.) terenul cu nr. top 117/1, înscris în C.F. Brăișor,

nr. ser. A+1, în suprafață de 100 stj. (fila 522 dosar fond vol. I).

Contractul de schimb

a fost operat în C.F. prin încheierea de C.F. din 17 ianuarie 1928, sub B. 6 și

B. 7, în sensul că sub B. 6 s-a făcut mențiunea că parcela, din C.F. se

transnotează din această carte funciară în C.F. nr. 111, în favoarea lui H.V.

și soția, M.O., iar sub B. 7, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra

imobilului cu nr. top 117/2, transnotat din C.F. nr. 111, sub A +3, în C.F.

Brăișor, în favoarea B.G.C. din Brăișor, în temeiul contractului de schimb din

17 martie 1926.

Prin urmare, începând

cu data de 17 ianuarie 1928 reclamanta nu a mai fost proprietară pe, terenul în

suprafață de 100 stj., astfel încât, acest nr. top. nu a trecut niciodată în

proprietatea pârâtei intimate în baza adresei a cărei nulitate/nevalabilitate

solicită reclamanta a se constata (în temeiul Decretului nr. 177/1948). Așadar,

reclamanta nu justifică niciun interes în a emite pretenții de revendicare cu

privire la nr. top. 117/1.

La data de 15 iulie 1950,

prin încheierea de C.F. Brăișor, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra

imobilelor, în favoarea O.P.O.R. Brăișor, în baza Adresei O.P.O.R. din Brăișor,

aprobarea C.E.O.R. nr. 4608/1950.

Din xerocopia cărții

funciare nr. 111 Brăișor (fila 235 dosar fond vol. II), rezultă faptul că

asupra imobilului cu nr. top 117/1, constând din teren, loc de casă, în

suprafață de 360 mp, s-a intabulat, în anul 1928, cu încheierea de C.F.,

dreptul de proprietate cu titlu de drept schimb în favoarea lui H.V. și soția, M.O.

Prin sentința civilă nr.

1290/18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Huedin în Dosar nr. 1489/242/2012,

s-a dezbătut succesiunea după defuncta H.O., născută M., decedată, după

defunctul H.V., decedat, constatându-se că din masa succesorală după cei doi

defuncți face parte imobilul cu nr. top 117/1 din C.F. Brăișor; s-a constatat

că prin antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la

data de 15 septembrie 2011, succesorii celor doi defuncți H.T., B.G., M.M. și M.V.,

s-a obligat să transmită reclamantei P.O.R. Brăișoru dreptul de proprietate

asupra terenului cu nr. 117/1, din C.F. Brăișor; s-a dispus obligarea acestor

pârâți la încheierea unui contract autentic cu reclamanta pentru acest imobil,

în caz contrar, hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare;

s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei P.O.R. Brăișoru

asupra imobilului, loc de casă, în suprafață de 360 mp, în C.F. Brăișoru.

Din extrasul de C.F.,

provenită din conversia de pe hârtie a C.F. Brăișor (fila 376 dosar fond, vol.

I), rezultă faptul că asupra terenului în suprafață de 360 mp, s-a intabulat

dreptul de proprietate, în favoarea P.O.R. Brăișoru, cu titlu de drept

cumpărare, în baza sentinței nr. 1290 din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei

Huedin, prin încheierea de C.F. din 13 noiembrie 2012, dată de B.C.P.I. Huedin

în Dosar de C.F. nr. 9771/2012 (filele 378-379 dosar fond vol. I).

Din raportul de

expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expert tehnic judiciar în

specialitatea topografie, geodezie și cadastru, G.A. (filele 25-35 dosar fond

vol. I), rezultă faptul că imobilul situat în localitatea Brăișoru număr

administrativ 30, com. Sâncraiu, județul Cluj, constând în teren în suprafață

totală de 1.067 mp și construcție (lăcaș de cult), se identifică cu următoarele

nr. topografice: 360 mp, cu nr. top 117/2, din C.F. Brăișoru; 360 mp, cu nr. top

117/1, din C.F. Brăișoru; parțial cu nr. top 115/2 și nr. top. 116/2 din C.F.

Brăișoru, din aceste parcele imobilul cuprinzând o suprafață de 347 mp.

În concluzie, arată

expertul, terenul pe care este edificat