ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelurilor penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 200/F din 24 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 6857/2/2013 s-a dispus, în baza

art. 396 alin. (1) pct. 5 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

achitarea inculpaților B.R.A. și M.N., pentru infracțiunea prev. de art. 253

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în vigoare până la 01

februarie 2014 (34 acte materiale).

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, debitoarea SC H., în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006,

a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței în vederea

reorganizării activității în baza unui plan de reorganizare.

Tribunalul București prin sentința

civilă nr. 7222 din 20 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 22456/3/2012, a

admis cererea formulată de debitoarea SC H. SA și a dispus deschiderea

procedurii generale a insolvenței, fiind desemnată administrator judiciar

provizoriu E.I. SPRL, asociați la această societate fiind inculpații B.R.A. și

M.N., fiecare deținând câte 50% din participație.

Prin ședința Adunării Creditorilor din

14 septembrie 2012, E.I. SPRL a fost confirmată ca administrator judiciar al SC

H. SA, confirmare dată și prin încheierea judecătorului sindic din 03 octombrie

2012.

În calitate de administrator judiciar,

E.I. SPRL a întocmit și afișat tabelul preliminar de creanțe împotriva

debitoarei SC H. SA.

În cadrul procedurii de insolvență,

împotriva tabelului preliminar de creanțe au fost formulate de către creditori

un număr de 74 de contestații.

Pentru activitatea de reprezentare

juridică în cele 74 de contestații, Comitetul Creditorilor din 25 octombrie

2012 a hotărât ca angajarea avocaților să se facă în baza unei proceduri competitive

și transparente (3 cereri de oferte, cu evitarea conflictelor de interese și cu

respectarea principiului maximizării averii debitoarei) în limita unui buget

mediu de 3000 euro, plus TVA/ dosar.

În această situație, administratorul

judiciar a solicitat și a primit 4 oferte, după cum urmează:

- oferta depusă de Societatea Civilă

Profesională de Avocați B. și Asociații cu un onorariu fix de 1500 euro, plus

TVA/dosar pentru toate cele 74 de contestații, fără a se preciza dacă onorariul

solicitat este doar pentru fond ori pentru fond și recurs;

- oferta depusă de Societatea Civilă

Profesională de Avocați V.D. și Asociații cu un onorariu de 35.000 euro/dosar,

fără a se preciza dacă onorariul solicitat este doar pentru fond ori pentru

fond și recurs;

- oferta depusă de Societatea Civilă

Profesională de Avocați P. și Asociații cu un onorariu de 1500 euro, plus TVA/ dosar

pentru anumite contestații și de 2.500 euro, plus TVA/ dosar pentru alte

contestații, cu precizarea că onorariul solicitat este doar pentru faza

procesuală a fondului;

- oferta depusă de Cabinetul

Individual de avocatură D.I. cu un onorariu de 3000 euro, plus TVA/dosar, cu

precizarea că onorariul solicitat este atât pentru fond, cât și pentru recurs.

Prin procesul-verbal din data de 05

noiembrie 2012 semnat de inculpatul B.R.A., în urma analizei ofertelor, s-a

hotărât încheierea contractelor de asistență juridică cu Societatea Civilă

Profesională de Avocați B. și Asociații, Societatea Civilă Profesională de

Avocați P. și Asociații și Cabinetul Individual de avocatură D.I. pentru un

onorariu de 3000 euro plus TVA pentru fiecare dosar, cu mențiunea că onorariul

stabilit acoperă atât faza procesuală a fondului, cât și pe cea a recursului.

Așa fiind, între societatea E.I. SPRL,

în calitate de administrator judiciar al SC H. și Societatea Civilă

Profesională de Avocați B. și Asociații s-a încheiat un număr de 34 de

contracte de asistență juridică, având ca obiect asistență și reprezentare

juridică într-un număr de 34 de contestații aflate pe rolul Tribunalului

București.

Cele 34 de contracte au fost semnate

din partea administratorului judiciar E.I. SPRL de către inculpata M.N., iar

din partea Societății Civile Profesionale de Avocați B. și Asociații, de

martora G.L., avocat colaborator al societății de avocatură.

În baza celor 34 de contracte,

Societatea Civilă Profesională de Avocați B. și Asociații a emis către E.I.

SPRL un număr de 34 de facturi fiscale, aceste facturi fiind achitate în

totalitate de SC E.I. SPRL prin ordine de plată emise de inculpatul B.R.A.

Aceste sume au fost achitate din

contul bancar, deschis la Banca L. SA - Sucursala București, pe numele E.I.

SPRL, unde împuternicit să dispună efectuarea de plăți este doar inculpatul

B.R.A.

După ce E.I. SPRL a achitat către SCA

B. și Asociații contravaloarea serviciilor de asistență și reprezentare

juridică, SC E.I. SPRL a facturat mai departe către SC H. SA contravaloarea

acestor servicii.

Inculpata M.N. a semnat facturile din

13 noiembrie 2012, iar celelalte facturi au fost semnate de către inculpatul

B.R.A.

Ordinele de plată prin care au fost

achitate facturile emise de E.I. SPRL către SC H. SA au fost emise în format

electronic.

Martora I.G., angajată la SC H. SA în

funcția de manager al departamentului financiar, a declarat că toate plățile

efectuate de către SC H. SA către SC E.I. SPRL au fost autorizate de inculpatul

B.R.A. în calitate de administrator judiciar, acesta fiind singura persoană

care avea dreptul să dispună efectuarea de plăți din conturile bancare ale SC

H. SA.

Situația de fapt expusă anterior a

fost recunoscută de către inculpați, care au arătat că nu sunt vinovați de

comiterea infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

1

C.

pen., întrucât legea nu interzice ca administratorul judiciar să cumuleze și

calitatea de avocat pentru aceeași debitoare, în acest sens invocând

dispozițiile art. 24 și art. 28 Codul de Etică al Profesiei de Practician în

Insolvență, dar și celelalte dispoziții care reglementează activitatea

practicienilor în insolvență.

Inculpații au precizat că după

selectarea firmelor de avocatură, atât procesul-verbal al ședinței Comitetului

creditorilor, cât și procesul-verbal al selecției din 05 noiembrie 2012 au fost

prezentate Comitetului Creditorilor, Adunării Creditorilor, judecătorului

sindic, iar rapoartele întocmite au fost publicate în Buletinul procedurilor de

insolvență și înregistrate la Tribunalul București.

În fiecare săptămână, în ziua de joi

aveau loc ședințe ale Comitetului Creditorilor, în care era prezentat stadiul

procesual al fiecărui dosar în parte, iar în rapoartele lunare au fost

menționate în mod expres firmele de avocatură care asigurau asistența juridică.

Inculpații au mai arătat că la data de

18 iunie 2013 Adunarea Creditorilor a aprobat planul de reorganizare, iar în

acest plan de reorganizarea au fost trecute punctual toate cele 74 de

contestații care cuprind casele de avocatură ce au reprezentat SC E.I. SPRL,

contractele de asistență juridică, onorariul achitat, facturile fiscale și

ordinul de plată, iar acest plan de reorganizare a fost confirmat de

judecătorul sindic la 20 iulie 2013.

Inculpații au mai precizat că unul

dintre motivele pentru care SC E.I. SPRL a fost desemnată în calitate de

administrator judiciar la SC H. SA a fost și faptul că avea și o firmă de

avocatură specializată în insolvență.

Procedura de insolventă la SC H. SA

s-a desfășurat în condiții deosebite, statul român angajându-se ca până la

sfârșitul anului 2012 să privatizeze această societate, potrivit angajamentelor

cu Fondul Monetar Internațional, Comisa Europeană și Banca Mondială.

Inculpații au mai precizat că sintagma

„conflict de interese" la care se face vorbire în procesul-verbal din 25

octombrie 2012 se referea la faptul că membrii Comitetului Creditorilor nu

vroiau să fie angajate anumite firme de avocatură care erau angajate și de

către cei ce au formulat contestații privind desfacerea contractelor de livrare

a energiei.

De asemenea, inculpații au arătat că

onorariul stabilit era infim în raport cu miza dosarelor, cu sumele care erau

în joc, în realitate onorariul era un element neglijabil, problema de fond

fiind găsirea unor avocați competenți și loiali.

Inculpații au invocat și faptul că în

calitatea lor de practicieni în insolvență în cadrul societății E.I. SPRL nu

pot avea calitatea de funcționar public pentru a fi subiect al infracțiunii

prevăzute de art. 253

1

C. pen.

Totodată, inculpații au menționat că

atât în calitate de administratori judiciari, cât și în calitate de avocați

și-au îndeplinit sarcinile cu obiectivitate, în mod corect și cu

imparțialitate, sarcinile avute fiind convergente.

În raport de aceste elemente, acuzarea

a susținut că fapta inculpatei M.N. care, în calitate de reprezentant legal al

E.I. SPRL, administrator judiciar al SC E. SA, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a încheiat un număr de

34 de contracte între SC E.I. SPRL și SCP B. și Asociații, având ca obiect

asistență și reprezentare juridică într-un număr de 34 de contestații aflate pe

rolul tribunalului București, în care SC H. SA avea calitatea de parte, cu

toate că M.N. are calitatea de asociat atât în cadrul E.I. SPRL, cât și în

cadrul SCP B. și Asociații, realizând astfel, în mod direct, un folos material

în cuantum de 559.843,11 RON, atât pentru sine cât și pentru asociatul său

B.R.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de

interese prev. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Totodată, fapta inculpatului B.R.A.

care, în calitate de reprezentant legal al E.I. SPRL, administrator judiciar la

SC H. SA, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, în perioada octombrie

2012 - mai 2013, a decis ca E.I. SPRL, în calitate de administrator judiciar al

SC H. SA, să încheie cele 34 contracte de asistență juridică cu SCP B. și

Asociații, a emis facturi de la E.I. SPRL către SC H. SA, a efectuat un număr

de 34 de plăți din contul SC H. SA către E.I. SPRL și, în mod corelativ, din

contul E.I. SPRL către SCP B. și Asociații, în cuantum de 559.843,11 RON, în

baza celor 34 de contracte încheiate de M.N. între E.I. SPRL și SCP B. și

Asociații, având ca obiect asistență și reprezentare juridică într-un număr de

34 de contestații aflate pe rolul Tribunalului București, în care SC H. SA avea

calitatea de parte, cu toate că B.R.A. are calitatea de asociat atât în cadrul

E.I. SPRL, cât și în cadrul SCP B. și Asociații, realizând astfel în mod

direct, un folos material în cuantum de 559.843,11 RON, atât pentru sine, cât

și pentru asociatul său M.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de conflict de interese, prev. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

Referitor la susținerea inculpaților

că nu ar fi funcționari publici și, deci, nu ar putea fi subiecți activi ai

infracțiunii de conflict de interese s-a făcut precizarea că pentru stabilirea

calității de funcționar public, trebuiesc avute în vedere dispozițiile art. 145

și art. 147 C. pen.

Ori, potrivit acestor texte de lege și

practicianul în insolvență are calitatea de funcționar public, deoarece îndeplinește

un serviciu de interes public, pentru care este autorizat în condițiile legii,

exercitând atribuții stabilite de lege în scopul realizării prerogativelor de

autoritate publică, sub supravegherea judecătorului sindic.

Deși în noul C. pen. care a intrat în

vigoare la 01 februarie 2014 nu se mai face distincția între „funcționar

public" și „funcționar" se observă că potrivit art. 175 alin. (2) C.

pen., inculpații prin activitatea desfășurată ca administratori judiciar

îndeplinesc condițiile pentru a fi calificați ca „funcționar public".

Având în vedere situația de fapt așa

cum a rezultat din probele administrate, instanța a apreciat că se impune

achitarea inculpaților M.N. și B.R.A. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art.

16 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen.

se dispune achitarea atunci când fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu

a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea

activității practicienilor în insolvență arată la art. 26 alin. (2) lit. b) că

exercitarea profesiei de practician în insolvență este compatibilă cu calitatea

de avocat.

Este cunoscut că incompatibilitățile

și interdicțiile sunt prevăzute expres de lege și nu pot fi extinse la alte

situații care nu au fost precizate în lege.

Nu arată textul de lege menționat că

administratorul judiciar nu poate fi și avocat în cauza în care a fost desemnat

să realizeze procedura de insolvență.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să

stabilească vreo excepție în cazul practicianului în insolvență care este și

avocat ar fi avut posibilitatea să o menționeze expres în lege, cum a făcut la art.

28 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 când a arătat că „Practicianul în

insolvență nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui

debitor și al creditorului acestuia".

Ca și normele penale, normele care

stabilesc incompatibilitățile și interdicțiile sunt de strictă interpretare.

Cum legea specială care reglementează

activitatea practicienilor în insolvență nu prevede această interdicție,

respectiv posibilitatea ca administratorul judiciar să cumuleze și activitatea

de avocat în aceeași cauză, nu se poate ca prin aplicarea art. 253

1

vechiul C. pen. (art. 301 noul C. pen.) să se ajungă la stabilirea unei

interdicții.

Nici Statutul privind organizarea și

exercitarea profesiei de practician în insolvență nu prevede că administratorul

judiciar nu poate cumula și activitatea de avocat în același dosar.

Acesta este și motivul pentru care

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a comunicat prin

adresa din 7 martie 2014 că „în practică există în mod frecvent cazuri în care

avocații, care au calitatea de practician în insolvență, reprezintă în instanță

societățile de insolvență în cadrul cărora dețin calitatea de asociat.

Inculpatul B.R.A., în declarația dată

în fața instanței, a arătat că în momentul în care a făcut oferta pentru a fi

numit administrator judiciar a menționat că are și o firmă de avocatură

specializată în insolvență, acesta fiind unul dintre motive pentru care a și

fost selecționat, altele fiind incoruptibilitatea și onestitatea sa.

Este greu de crezut că la nivelul

U.N.P.I.R. s-ar fi acceptat ca practicienii în insolvență care sunt și avocați

să reprezinte în instanță societățile de insolvență în cadrul cărora sunt și

asociați, dacă ar fi existat vreo interdicție în normele ce reglementează

activitatea acestora.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 85/2006

administratorul judiciar poate desemna persoane de specialitate în vederea

îndeplinirii atribuțiilor sale, având obligația ca numirea și remunerația

acestora să fie supuse comitetului creditorilor în cazul în care remunerația se

face din averea debitorului.

Inculpații în calitatea lor de

administratori judiciari au procedat întocmai, iar lunar au prezentat rapoarte

de activitate, situația litigiilor aflate pe rol și stadiul acestora, iar

Comitetul creditorilor nu a formulat nicio contestație.

Nici art. 23 din Legea nr. 85/2006 nu

interzice ca administratorul judiciar să apeleze la propria firmă de avocatură.

Și în sentința civilă nr. 7222/2012 a

Tribunalului București, secția a VII-a civilă, prin care s-a deschis procedura

generală a insolventei debitoarei SC H. SA s-a prevăzut că administratorul

judiciar va putea desemna persoane de specialitate, potrivit art. 23 din Legea nr.

85/2006, fără să se pună vreo condiție în sensul că nu s-ar putea cumula

calitatea de avocat cu cea de lichidator, sau altă condiție.

Sub aspectul laturii subiective nu se

poate reține vinovăția inculpaților, nici sub forma intenției directe și nici

sub forma intenției indirecte, probele administrate dovedind că inculpații nu

au acționat cu scopul de a comite infracțiunea de conflict de interese.

În lipsa unei interpretări

jurisprudențiale accesibile nu li se poate imputa inculpaților faptul că au

interpretat normele juridice care reglementează activitatea practicienilor în

insolvență în sensul că pot cumula calitatea de avocat cu cea de administrator

judiciar în aceeași cauză.

Buna-credință a inculpaților este

total credibilă în condițiile în care au făcut dovada că la nivelul U.N.P.I.R.

este o practică în acest sens, respectiv cumularea calității de avocat cu cea

de administrator judiciar în aceeași cauză.

Inculpații au depus înscrisuri din

care rezultă această practică și au indicat un număr de dosare unde societățile

de avocatură care dețin și firme de insolvență asigură asistența juridică

pentru propriile firme de insolvență, cumulând, deci, calitatea de avocat cu

cea de administrator judiciar în aceeași cauză.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

s-a pronunțat în mai multe cauze arătând că legea trebuie să fie accesibilă,

clară și previzibilă, astfel ca destinatarii acesteia să poată să își adapteze

comportamentul fără riscul de a fi trași la răspundere (cauza Dragotoniu și

Militam), legea penală nu poate fi aplicată în mod extensiv în dezavantajul

inculpaților.

În condițiile în care la nivelul

U.N.P.I.R. s-a acceptat ideea că interpretarea corectă este în sensul celor

arătate, că există o practică a administratorilor judiciari tot în acest sens,

era dificil pentru inculpați să considere că această interpretare nu ar fi

corectă.

Așa cum s-a mai arătat, Comitetul

Creditorilor prin ședința din 25 octombrie 2012 a hotărât ca reprezentarea

juridică în cele 74 de contestații la tabelul preliminar de creanțe să se facă

prin selectarea avocaților în baza unei procedură transparente, cu respectarea

unui buget de 3000 euro pe dosar, să existe trei cereri de oferte și să se

evite conflictul de interese.

Inculpații au precizat că această

procedură a fost respectată, iar referirea la conflictul de interese din

procesul-verbal avea în vedere evitarea de a fi angajate acele firme de

avocatură care asigurau asistență contestatorilor la tabelul de creanțe,

deoarece nu se putea accepta ca aceleași firme să asigure asistență atât pentru

contestatori cât și pentru pârâtă (intimată) fiind clar un conflict între

părți.

Au arătat inculpații că sumele

contestate erau foarte mari, de ordinul miliardelor de RON, de asemenea erau

mari interese și în această situație trebuiau să apeleze la societăți de

avocatură care erau specializate în această procedură și în care să aibă mare

încredere.

Inculpații au menționat că o dovadă a

faptului că au procedat corect este aceea că măsurile luate nu au fost

contestate de Comitetul Creditorilor și au fost avizate de judecătorul sindic.

Inculpații au arătat că în mod

permanent, prin rapoarte lunare, Comitetul Creditorilor și judecătorul sindic

au fost informați cu privire la stadiul proceselor, cu privire la firmele care

asigură asistența și la condițiile în care se realizează acest lucru.

Au fost depuse la dosar rapoarte de

activitate lunară prin care inculpații au făcut dovada că au informat Comitetul

Creditorilor cu privire la îndeplinirea obligațiilor ce le reveneau în calitate

de administrator judiciar. Ca exemplu pot fi menționate raportul de activitate

pe luna noiembrie 2012, raportul de activitate de activitate pe luna decembrie

2012, raportul de activitate pe luna ianuarie 2013, din aceste înscrisuri

rezultând că inculpații au informat în timp real Comitetul Creditorilor cu

privire la angajarea Caselor de avocatură.

Din declarația martorei I.G., fost

director economic la SC H. SA a rezultat că sumele achitate în dosarele unde

s-au formulat contestații la tabelul preliminar de creanțe nu au depășit

plafonul de 3.000 euro, martora arătând că sumele achitate în aceste dosare au

fost mult mai mici decât în alte cauze și nu a fost prevăzut nici onorariu de

succes, cum se practica de obicei.

În condițiile în care Comitetul

Creditorilor cunoștea situația contestațiilor formulate la tabelul preliminar,

a firmelor care asigură asistență, apare ca fiind credibilă susținerea

inculpaților că referirea din procesul-verbal din data de 25 octombrie 2012,

privind evitarea conflictului de interese, avea în vedere evitarea angajării de

firme de avocatură care asigurau asistența pentru contestatori.

Dacă Comitetul Creditorilor nu ar fi

fost de acord cu firmele selecționate de către inculpați să asigure asistență

juridică ar fi avut posibilitatea să conteste această selecție.

Nu se poate invoca o faptă ilicită, în

speță infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

vechiul C. pen. ori reaua-credință a inculpaților în condițiile în care

procedura de insolvență s-a desfășurat sub supravegherea judecătorului sindic,

măsurile fiind luate de comitetul creditorilor și validate de judecătorul

sindic.

Este adevărat că acuzațiile aduse

inculpaților trebuie raportate la dispozițiile art. 253

1

C. pen.

pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni și dacă faptele au fost comise cu forma de vinovăție prevăzută de

textul incriminator.

Art. 253

1

C. pen.

stabilește că reprezintă infracțiunea de conflict de interese fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a

realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă

ori un afin până la gradul E inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat

în raporturi comerciale ori de muncă - în ultimii 5 ani sau din partea căreia a

beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se

pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a

ocupa o funcție publică pe durată maximă (acest text de lege a fost preluat

aproape identic de art. 301 noul C. pen.).

Obiectul juridic special a fost

reprezentat de acele relații sociale a căror naștere, normală desfășurare și

dezvoltare nu ar fi posibile fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor

de serviciu de către funcționarii publici.

Așa cum a rezultat din procesul-verbal

încheiat la 25 octombrie 2013 Comitetul Creditorilor, pornind de la dezideratul

comun asumat de acționari, creditori și administratorul judiciar de a finaliza

cu succes într-un termen cât mai scurt procedura insolvenței SC H. SA, având în

vedere urgența adoptării hotărârii de angajare a apărării în cele 74 de

contestații la tabelul preliminar al creanțelor care a avut prim termen data de

14 noiembrie 2012, a aprobat cu majoritate de voturi și a mandatat

administratorul judiciar ca în limita unui buget mediu de 3.000 euro plus TVA

pe dosar să angajeze în baza unei proceduri competitive și transparente avocați

care să reprezinte debitoarea în cele 74 de contestații.

S-a arătat în considerentele de mai

sus că inculpații au acționat și selectat societățile de avocatură cu

respectarea acestei hotărâri.

Principalul argument în acest sens

este faptul că niciun creditor nu a contestat măsurile luate de administratorii

judiciari, creditorii fiind informați prin rapoarte lunare despre angajarea

firmelor de avocatură și despre mersul proceselor.

S-a subliniat, așa cum rezultă și din

procesul-verbal menționat, că angajarea societăților de avocatură trebuia

realizată de urgență, iar în acest context, ținând cont și de sumele mari de

bani și de interesele din dosarele unde s-au formulat contestații,

administratorii judiciari trebuiau să apeleze la avocații în care aveau

încredere, cu respectarea condițiilor impuse de creditori.

Nu s-a stabilit prin hotărârea

Comitetului creditorilor și nici legea nu impune ca administratorii judiciari

să organizeze o licitație atunci când, potrivit art. 23 din Legea nr. 85/2006

apelează la persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuțiilor lor.

Este credibilă, în raport de urgența

impusă de soluționarea contestațiilor și susținerea inculpaților că marile case

de avocatură specializate pe insolvență erau angajate de către contestatorii la

tabelul preliminar de creanțe, astfel că nu mai puteau fi angajate și de E.I.

SPRL, pentru a apăra interesele creditorilor și ale debitoarei SC H. SA.

Mai mult, au arătat inculpații că

sumele solicitate de aceste case de avocatură ar fi fost mai mari decât

onorariul stabilit de Comitetul creditorilor, susținere care apare ca fiind la

rândul ei plauzibilă, ținând cont de declarațiile martorei I.G., fostă

directoare economică la SC H. SA, care a arătat că de obicei se solicita și

onorariu de succes, iar valoarea sumelor în joc era foarte mare.

S-a mai arătat în considerente că

exercitarea profesiei de practician în insolvență a fost compatibilă cu

calitatea de avocat, administratorul judiciar putând cumula această activitate

cu cea de avocat în cauza în care a fost desemnat să realizeze procedura de

insolvență.

Acuzația Parchetului, în esență, s-a

întemeiat tocmai pe aspectul că practicianul în insolvență nu poate desfășura

activitate de avocatură în cauza în care realizează procedura de insolvență.

Din dispozițiile menționate în

considerente, respectiv art. 26 alin. (2) lit. b) și art. 23 din Legea nr. 85/2006,

dar și din adresa transmisă de U.N.P.I.R. a rezultat că practicianul în

insolvență, care deține și Casă de avocatură poate reprezenta în instanță

societatea de insolvență în cadrul căreia deține calitatea de asociat.

În raport de toate considerentele

expuse, s-a constatat că inculpații M.N. și B.R.A. și-au îndeplinit cu

obiectivitate, cu integritate și în mod transparent obligațiile ce le reveneau

ca administratori judiciari la SC H. SA, astfel că nu s-a reținut în sarcina

lor nicio vinovăție și se impune achitarea pentru infracțiunea de conflict de

interese prevăzută de art. 253

1

C. pen. În baza art. 396 alin. (1) pct.

5 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu a

fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând desființarea

acesteia și, în rejudecare, condamnarea inculpaților B.R.A. și M.N. pentru

infracțiunea de conflict de interese.

În motivarea apelului se arată, în

esență că, există incompatibilitate între calitatea de avocat, respectiv

practician în insolvență, atunci când acestea sunt exercitate simultan sau

succesiv pentru același debitor.

Se face trimitere la dispozițiile art.

26 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006, dar și la dispozițiile art. 18 din

Statutul privind exercitarea profesiei de practician de insolvență.

Parchetul apreciază că faptele

inculpatei M.N., constând în aceea că în calitate de reprezentant legal al E.I.

SPRL, administrator judiciar al SC H. SA, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a încheiat 34 de

contracte între SC E.I. SPRL și SCP B. și Asociații, având ca obiect asistență

și reprezentare juridică într-un număr de 34 de contestații aflate pe rolul

Tribunalului București, în care SC H. SA avea calitatea de parte, inculpata

M.N. având calitatea de asociat atât în cadrul E.I. SPRL, cât și în cadrul SCP

B. și Asociații, realizând, în mod direct, un folos material în cuantum de

559.843,11 RON, atât pentru sine cât și pentru asociatul său B.R.A., întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, parchetul a apreciat că

faptele inculpatului B.R.A., constând în aceea că în calitate de reprezentant

legal al E.I. SPRL, administrator judiciar la SC H. SA, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, în perioada octombrie 2012 - mai 2013, a decis

ca E.I. SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC H. SA, să încheie

cele 34 contracte de asistență juridică cu SCP B. și Asociații, a emis facturi

de la E.I. SPRL către SC H. SA, a efectuat un număr de 34 de plăți din contul

SC H. SA către E.I. SPRL și, în mod corelativ, din contul E.I. SPRL către SCP

B. și Asociații, realizând astfel în mod direct, un folos material în cuantum

de 559.843,11 RON, atât pentru sine cât și pentru asociatul său M.N. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prev. de art.

253

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând apelul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art.

420 C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele

considerente:

A. Ca stare de fapt, Înalta Curte

reține, în esență, că prin sentința civilă nr. 7222 din 20 iunie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 22456/3/2014 s-a dispus admiterea cererii formulate

de debitoarea SC H. SA, dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței.

A fost desemnat administrator judiciar

provizoriu E.I. SPRL ai cărei asociați sunt inculpații B.R. și M.N.

Prin ședința Adunării Creditorilor din

14 septembrie 2012, SC E.I. SPRL a fost confirmată ca administrator judiciar al

SC H. SA, aspect atestat și prin încheierea judecătorului sindic din 3

octombrie 2012.

În această calitate, și în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, inculpatul B.R. - în calitate de administrator

judiciar provizoriu la SC H. SA în perioada 2012 - mai 2013, a dispus ca SC

E.I. SPRL să încheie un număr de 34 contracte de asistență juridică cu S.C.P.A.

B. și Asociații unde acesta exercita profesia de avocat.

Cele 34 contracte de asistență

juridică - dosarele având ca obiect contestații aflate pe rolul Tribunalului

București - au fost semnate din partea administratorului judiciar SC E.I. SPRL

de către inculpata M.N., iar din partea S.C.P.A. B. și Asociații, de G.L. -

avocat colaborator al aceleiași societăți.

Pentru cele 34 de contracte de

asistență juridică, plata onorariilor a fost făcută din contul SC H. SA către

SC E.I. SPRL, respectiv din contul acesteia către S.C.P.A. B. și Asociații,

folosul realizat de cei doi inculpați fiind de 559.843,11 RON.

B. Cu titlu de premisă, se impune a se

reține că inculpații B.R.A. și M.N. nu au contestat starea de fapt, invocând

însă faptul că, reglementările speciale în materie nu prevăd o interdicție

pentru administratorul judiciar de a cumula această funcție cu aceea de avocat

pentru același debitor. În sprijinul acestei apărări s-a făcut trimitere la

înscrisul emis de U.N.P.I.R. la data de 17 martie 2014, - în care se arată că

„în practică există în mod frecvent cazuri în care avocații, care au calitatea

de practician în insolvență, reprezintă în instanță societățile de insolventă

în cadrul cărora dețin calitatea de asociat", dar și la dispozițiile Legii

nr. 161/2003 care nu prevăd un conflict de interese pentru practicieni în

insolvență, actul normativ făcând referire expresă la membrii Guvernului,

aleșii locali, respectiv funcționarii publici.

Pe de altă parte, o eventuală

încălcare a unei norme a Codului deontologic nu poate atrage, în mod direct și

obligatoriu, răspunderea penală pentru infracțiunea de conflict de interese.

De asemenea, nu poate fi reținută

vinovăția inculpaților în condițiile în care legea nu este accesibilă, clară și

nici previzibilă.

În opinia inculpaților B.R.A. și M.N.,

întreaga activitate pe care au desfășurat-o a fost de bună-credință, astfel

încât nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspect volitiv nu poate

fi reținută răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de

interese.

Apărarea contestă, totodată, și

calitatea de subiect activ al infracțiunii, respectiv aceea de funcționar.

Sub acest aspect se face trimitere la

dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 care stabilește că

funcționarul public este „persoana numită în condițiile legii într-o funcție

publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în

Corpul de Rezervă al Funcționarilor Publici își păstrează calitatea de

funcționar public".

În fine, se face trimitere și la

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 51/1995, privind organizarea profesiei de

avocat, apreciindu-se că noțiunea de funcționar public are un sens bine

determinat juridic, neputând fi adaptată în funcție de interesul unei cauze

penale.

Practicianul în insolvență nu are

nicio restricție legală de a profesa în mod simultan și ca avocat, el neavând

calitatea de funcționar public în sensul cerut de art. 253

1

C. pen.

C. Raportând datele speței dedusă

judecății la legislația în materie, Înalta Curte apreciază că se impune

abordarea acesteia prin prisma a trei coordonate:

a). calitatea de subiect activ cerută

de lege pentru infracțiunea de conflict de interese, respectiv aceea de

funcționar public;

b). incompatibilitatea dintre

calitatea de practician în insolvență (administrator judiciar) și calitatea de

avocat în aceeași cauză și pentru același debitor. Delimitarea stării de

incompatibilitate care atrage o răspundere disciplinară, de stare de

incompatibilitate care generează o răspundere penală.

c). elementele constitutive ale

infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253

1

C. pen.,

prin raportare la faptele reținute în sarcina inculpaților B.R.A. și M.N.

a) Potrivit dispozițiilor art. 175 alin.

(1) C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu

titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație (…) exercită o funcție

publică de orice natură; exercită singură sau împreună cu alte persoane, în

cadrul unei regii autonome al altui operator economic sau al unei persoane

juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de

realizarea obiectului de activitate al acesteia.

În alin. (2) se arată că este

considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită

un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice

sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la

îndeplinirea respectivului serviciu public.

Conform art. 176 C. pen. prin termenul

public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice,

sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile

autoritate publică.

Spre deosebire de C. pen. anterior, C.

pen. în vigoare nu mai face deosebirea între noțiunea de funcționar public și

cea de funcționar, aceasta din urmă nemaifiind reglementată în mod distinct.

Din analiza comparativă a

dispozițiilor legale enunțate anterior și prevederile art. 145 C. pen. anterior

(prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile

publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de

interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate

publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care,

potrivit legii, sunt de interes public), respectiv art. 147 C. pen. anterior

(prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită

permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o

însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități

dintre cele la care se referă art. 145"), rezultă că funcționar public

este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,

indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură, retribuită sau

nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice ori al unei

instituții sau a altei persoane juridice de interes public.

În sensul legii penale, astfel cum a

statuat în mod constant literatura de specialitate și practica judiciară,

noțiunea de „funcționar public" are o semnificație mai largă decât

aceleași noțiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului

relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente

periculoase, cât și a faptului că exigențele de apărare a patrimoniului și de

promovare a intereselor colectivității impun o mai bună ocrotire prin mijloacele

dreptului penal.

Din perspectiva tehnicii de

reglementare, se constată că voință legiuitorului nu a fost aceea de

ierarhizare a dispozițiilor art. 175 C. pen., ci de a da o definiție mai

riguroasă noțiunii de funcționar public, decât definiția dată acestei noțiuni

prin dispozițiile art. 147 C. pen. anterior.

Utilizarea de către legiuitor a

expresiei „funcție publică" a fost tocmai aceea de a evita o suprapunere

între noțiunea de „funcție publică" în sensul Legii nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici (la care face trimitere și apărarea) și

expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și c) C.

pen. raportat la art. 175 alin. (2) C. pen.

În stabilirea limitei sintagmei

„funcționar public", Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. 2 din 15

ianuarie 2014 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru

modificarea și completarea unor acte normative și art. unic din Legea pentru

modificarea art. 253

1

C. pen.

Instanța de contencios constituțional,

a arătat că „semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu

este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ (..), potrivit

legii penale, noțiunea de funcționar public și de funcționar are un înțeles mai

larg decât acela din dreptul administrativ (..), în legea penală, funcționarul

este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte

cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate

prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic".

În aceeași decizie, se arată că

„excluderea persoanelor care exercită profesii liberale, din sfera de incidență

a răspunderii penale în materia infracțiunilor de serviciu și de corupție, nu

constituie un criteriu obiectiv în funcție de care se poate justifica

intervenția legiuitorului".

De asemenea, Curtea Constituțională a

statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la

incidența normei penale sunt criterii, precum natura serviciului prestat,

temeiul juridic în baza căruia se pretează respectiva activitate sau raportul

juridic dintre persoanele în cauză și autoritățile publice, instituțiile

publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public".

Conceptul de „funcție publică" se

află în strânsă corelație cu noțiunea de „interes public", ambele urmărind

satisfacerea interesului general.

Prin urmare, funcționarul public își

desfășoară activitatea în scopul realizării interesului public și ca atare, în

exercitarea funcției, are îndatorirea de a considera interesul public mai

presus decât interesul personal.

Din categoria serviciilor de interes

public fac parte acele entități care, prin activitatea pe care o desfășoară

sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății.

Din această perspectivă, Înalta Curte

reține, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 19 și următoarele din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenței, că administratorul judiciar/practicianul

de insolventă, își desfășoară activitatea în realizarea unui serviciu de

interes public, ceea ce atrage, implicit calitatea de funcționar public în

sensul dispozițiilor art. 147 C. pen. anterior, respectiv art. 175 alin. (2) C.

pen., și implicit aceea de subiect activ al infracțiunii de conflict de

interese.

b) Dispozițiile legale incidente în

speță, ce se impun a fi analizate sunt următoarele:

- art. 26 din O.U.G. nr. 86 din 8

noiembrie 2006 republicată, privind organizarea activității practicienilor în

insolventă potrivit cu care exercitarea profesiei de practician în insolventă

este incompatibilă cu: a) activitatea salarială în cadrul altor profesii, cu

excepția celor a căror compatibilitate este prevăzută la alin. (2); b)

ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei sau bunele

moravuri; c) lipsa sau limitarea capacității de exercițiu, în cazul persoanei

fizice; d) exercitarea calității de notar public sau executor judecătoresc. (2)

Exercitarea profesiei de practician în insolvență este compatibilă cu: a)

activități și funcții didactice în învățământul superior juridic sau economic;

b) calitatea de avocat, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor

financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar și expert tehnic judiciar,

care lucrează în interiorul profesiei lor.

- art. 28 alin. (4) din aceeași lege,

potrivit cu care practicianul în insolvență nu poate fi concomitent

administrator judiciar sau lichidator al unui debitor și al creditorului

acesteia.

- art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006

potrivit cu care în cadrul procedurii insolvenței, practicianul este obligat să

se abțină, sub sancțiunea suspendării din profesie, dacă se află în stare de

incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt

acestea definite în statut și în Codul de etică profesională.

- art. 92 pct. 5 din Statutul privind

organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, potrivit

cărora constituie abatere disciplinară, printre altele, încălcarea principiilor

fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională și

disciplină al Uniunii;

- art. 18 Codul de Etică Profesională

și Disciplinară U.N.P.I.R.: „membrii Uniunii nu vor exercita simultan sau

succesiv pentru același debitor calitatea de avocat (..) într-o perioadă de 2

ani.

- art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, potrivit cu care exercitarea

profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salariată în cadrul altor

profesii, decât cea de avocat.

- art. 16 lit. d) din aceeași lege:

exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu calitatea de arbitru (..)

administrator sau lichidator în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare

judiciară, în condițiile legii.

Din analiza dispozițiilor legale

enunțate anterior se observă, pe de o parte, o delimitare a conflictului de

interese de incompatibilități, iar pe de altă parte o delimitare între

conflictul de interese de natură penală și conflictul de interese de natură

administrativă.

Din această perspectivă, raționamentul

și interpretarea apărării sunt corecte în parte, în sensul că nu există

incompatibilitate între calitatea de practician în insolvență și aceea de

avocat. Incompatibilitatea și, implicit conflictul de interese, în sensul legii

penale, apare atunci când sunt cumulate activitatea de avocat (cum este cazul

în speță) cu cea de administrator judiciar (practician de insolvență) în

aceeași cauză și pentru același debitor.

Pe de altă parte, prevederile cuprinse

în Codul de etică, precum și cele din legea insolvenței, ori alte dispoziții

cuprinse în legi speciale (cum ar fi de pildă Legea nr. 161/2003), au în vedere

conflictul de interese de natură administrativă, conflict ce poate conduce la

aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Conflictul de interese, ce intră în

sfera ilicitului penal, este reglementat exclusiv de norma penală și nu de

dispozițiile cuprinse în legi speciale care nu condiționează existenta acestuia

de o stare de incompatibilitate/ interdicție.

Conflictul de interese poate exista și

atunci când se constată o stare de incompatibilitate/interdicție, dar el poate

exista și în lipsa acesteia dacă sunt îndeplinite cerințele impuse de norma de

incriminare.

Aceasta este explicația pentru care

este posibil ca o persoană să se afle în stare de incompatibilitate, dar fără a

avea și o semnificație penală (deține în același timp și o funcție în consiliul

de administrație), după cum poate fi subiect activ al infracțiunii de conflict

de interese, fără ca persoana în cauză să fie și incompatibilă pentru funcția

în desfășurarea căreia s-a aflat în conflict de interese (primarul angajează,

în cadrul unității administrativ teritoriale un membru al familiei sale.

În cauza dedusă judecății, inculpații

B.R.A. și M.N., în calitate de asociați la SC E.I. SPRL (societate desemnată de

judecătorul sindic ca administrativ judiciar provizoriu pentru debitoarea SC H.

SA), încheind contracte de asistență juridică cu S.C.P.A. B. și Asociații, în

vederea asigurării de asistență juridică în care aceeași societate debitoare,

SC H. SA avea calitatea de parte, s-au aflat în stare de incompatibilitate

neputând cumula funcția de administrator judiciar și avocat în același timp și

pentru același debitor, stare care generează conflictul de interese incriminat

de norma penală și nu conflictul de interese de natură administrativă.

Pe de altă parte existența

conflictului de interese, prev. de art. 253

1

C. pen., trebuie

analizat și din perspectiva drepturilor și obligațiilor care rezultă din

raporturile de reprezentare.

Este de esența contractului de mandat

îndeplinirea de către mandatar a sarcinilor stabilite de către mandant în

numele și în beneficiul acestuia din urmă.

Tot astfel mandatarul, în exercițiul

atribuțiilor sale, nu poate depăși limitele mandatului încredințat de către

mandant și nici să lucreze în dezavantajul mandantului.

În speță, raportul juridic dintre

inculpați, în calitate de administratori judiciari, desemnați tocmai pentru a

gestiona patrimoniul SC H. SA, este în conflict cu raportul pe care aceștia și

l-au asumat în calitate de avocați, reprezentanți convenționali ai aceleiași

societăți, aceluiași debitor.

c) Conflictul de interese este

incriminat prin dispozițiile art. 253

1

C. pen. și constă în fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a

realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă

ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a

aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani din partea căreia a

beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Principiile care stau la baza

prevenirii conflictului de interese, în exercitarea demnităților și funcțiilor

publice, sunt imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și

supremația interesului public.

Elementul material al laturii

obiective a infracțiunii de conflict de interese constă fie în îndeplinirea

unui act, fie în participarea la luarea unor decizii. În ambele cazuri

acțiunile trebuie să se săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

ceea ce înseamnă că îndeplinirea actului sau participarea la luarea deciziei

intră în competentele funcției. Pentru existenta infracțiunii este indiferent

dacă funcționarul public a depus sau nu declarația de interese sau de avere.

Îndeplinirea unui act este o acțiune

exclusiv personală a funcționarului public, în timp ce participarea la luarea

unei decizii, este de regulă un act colectiv, fiind incriminată în măsura în

care prin aceasta se urmărește obținerea unui folos material.

Actele pe care le îndeplinește ori

deciziile la care participă funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, trebuie să fie acte administrative individuale sau colective, dar fără

caracter normativ.

În fine, pentru existența infracțiunii

nu este suficient ca funcționarul public, în exercitarea atribuțiilor de

serviciu să îndeplinească un act ori să participe la luarea unei decizii ci

este necesar și obligatoriu ca în urma acestor acte sau decizii să se

realizeze, direct sau indirect, un folos material pentru sine sau celelalte

persoane enumerate în cuprinsul art. 253

1

C. pen.

D. Înalta Curte, având în vedere

situația de fapt reținută în cauză, recunoscută de inculpați și confirmată de

probele administrate, apreciază că faptele inculpaților B.R.A. și M.N. se

circumscriu infracțiunii de conflict de interese.

Inculpații nu puteau exercita, în

același timp și pentru același debitor, funcția de administrator judiciar

provizoriu, respectiv aceea de avocat.

Prin încheierea celor 34 de contracte

de asistență juridică cu Societate Civilă Profesională de Avocați B. și

Asociații, s-a urmărit și obținut un folos material, cuantumul acestuia fiind

evidențiat în considerentele instanței de fond.

Nu poate fi însușită apărarea

inculpaților în sensul că norma nu este previzibilă, legiuitorul stabilind cu

claritate limitele între conflictul de interese administrativ și conflictul de

interes incriminat prin dispozițiile art. 253

1

C. pen.

În același sens, existența hotărârii

adunării creditorilor nu poate conduce la înlăturarea răspunderii penale,

deoarece condiția prevăzută în norma de incriminare este realizată și atunci

când decizia este colectivă și nu aparține exclusiv funcționarului public, acțiunea

sa fiind o verigă în procesul de luare a acesteia.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Va desființa sentința atacată și, în

rejudecare va dispune condamnarea celor doi inculpați pentru infracțiunea de

conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

La individualizare judiciară a

pedepsei se va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a

infracțiunii, starea de pericol creată, lipsa antecedentelor penale, conduita

anterioară și pe parcursul procesului, nivelul de educație al inculpaților,

apreciind că se impune o pedeapsă orientată spre minimul special, respectiv 1

an închisoare.

În ceea ce privește legea penală mai

favorabilă, Înalta Curte apreciază că legea veche este mai favorabilă, limitele

de pedeapsă fiind mai mici (6 luni-5 ani) față de legea nouă care prevede

pedeapsa închisorii între 1 an și 5 ani.

Totodată, legea veche permite

aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81

C. pen. aceasta fiind modalitatea de executare ce se impune în cauză - dar și

suspendarea pedepselor accesorii în condițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

Ca urmare a pronunțării unei soluții

de condamnare, inculpații vor suporta cheltuielile judiciare fond și apel, în

condițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 200/F din 24

aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpații B.R.A. și M.N.

Desființează hotărârea atacată și, în

rejudecare:

I. În baza art. 253

1

C.

pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.,

condamnă pe inculpatul B.R.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săv