ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3154/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2099/122/2012, reclamantul L.G.

a chemat în judecată pe pârâta Garda Financiară - Comisariatul General,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

răspunsului formulat prin adresa din 26 iulie 2012;

răspuns în care să apară cele solicitate în cererea înregistrară din 23 iulie

2012.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns conform celor solicitate prin cererea adresată

autorității pârâte și că are rezerve în ceea ce privește efectuarea controlului

la fața locului.

Prin sentința civilă

nr. 381 din 06 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă,

s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a instanței invocată de

pârâtă și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

La Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la

data de 07 decembrie 2012, sub nr. 2099/122/2012.

În ședința publică din

data de 07 februarie 2013, pârâta a învederat instanței că își menține excepția

inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinarea formulată la Tribunalul Giurgiu,

în considerarea faptului că adresa care face obiectul acțiunii nu întrunește cerințele

unui act administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința

nr.

587 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârâtă; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu

cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a constatat că acțiunea în contencios administrativ

este admisibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, refuzul și, respectiv, refuzul nejustificat de soluționare a cererii

fiind acte administrative asimilate conform art. 2 alin. (2) din acest act normativ,

astfel că excepția inadmisibilității este nefondată.

Pe fondul acțiunii, raportat

la prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, a constatat că refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere este reprezentat de exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Și față de prevederile

art. 2 alin. (1) lit. n) din același act administrativ s-a constatat că nu orice

refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică

cu depășirea limitelor dreptului de apreciere al autorității publice.

Stabilirea conținutului

răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității emitente, care

trebuie exercitată însă cu respectarea normelor legale în vigoare.

Examinând conținutul adresei

din 26 iulie 2012, instanța a constatat că refuzul pârâtei de a comunica reclamantului

fotocopiile actelor și documentelor de control încheiate de aceasta la agenții economici

indicați în sesizarea reclamantului a fost motivat de necesitatea respectării secretului

fiscal asupra informațiilor deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu,

obligație instituită de art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Astfel, s-a reținut că

nemulțumirea reclamantului față de răspunsul primit la solicitarea adresată pârâtei

nu poate echivala cu un refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea

fiind respinsă în consecință.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte

prezentări a situației de fapt, recurentul a criticat soluția adoptată de prima

instanță.

A solicitat prin recurs

obligarea pârâtei la reformularea adresei emise în sensul de a cuprinde numele și

prenumele conducătorului societății comerciale, denumirea societății, ce aspecte

au fost semnalate de către recurent și nu au fost confirmate, ce abateri de la normele

legale s-au reținut în sarcina societății, precum și xerocopii ale procesului verbal

de sancționare.

Procedura în fața

instanței de recurs

Recurentul a depus în

conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea

cererii de recurs.

Intimata-pârâtă a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 302

1

lit. b) și c) C. proc. civ., invocând neindicarea hotărârii atacate și motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

nefondată pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății

vizează presupusul refuz al autorității pârâte de a soluționa cererea formulată

de reclamant, înregistrată din 23 iulie 2012, refuz exprimat prin adresa din 26

iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General și considerat de reclamant

ca fiind unul nejustificat.

Prin adresa din 26

iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General i s-a răspuns reclamantului

că, potrivit art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „informațiile referitoare

al impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat

pot fi transmise numai:

a) autorităților publice,

în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege; b) autorităților fiscale

ale altor țări, în condiții de reciprocitate în baza unor convenții; c)

autorităților judiciare competente, potrivit legii; d) în alte cazuri prevăzute

de lege.

Referitor la excepția

nulității recursului invocată prin întâmpinarea intimatei pârâte, Înalta Curte constată

netemeinicia acesteia.

Astfel, jurisprudența

și doctrina a stabilit că nulitatea prevăzută de art. 302

1

alin. (1)

lit. b) C. proc. civ., intervine doar în situația în care cererea de recurs nu cuprinde

elemente suficiente care să permită identificarea hotărârii care se atacă. Or, în

condițiile în care s-a indicat numărul dosarului și instanța care a pronunțat sentința,

anularea cererii ar reprezenta un formalism excesiv prin care s-ar încălca principiul

accesului liber la justiție, precum și al dreptului la un recurs efectiv, consacrate

de C.E.D.O.

De asemenea, Înalta Curte

amintește dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea

nr. 554/2004 aplicabile în materia contenciosului administrativ, instanța de recurs

nefiind limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se constată,

însă, că recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din

partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală (Garda Financiară - Comisariatul General),

astfel cum a reținut și prima instanță, a răspuns cererii acestuia

invocând incidența dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

expuse anterior.

În conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței

de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de

putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea

dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor

și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu îi

poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantului,

date fiind limitele legale.

În cauză reclamantului

i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit

nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul

la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Nici celelalte critici

formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de L.G. împotriva sentinței nr. 587 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2014.