ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3154/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2099/122/2012, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. anularea răspunsului formulat prin adresa din 26 iulie 2012; 2. obținerea unui nou răspuns în care să apară cele solicitate în cererea înregistrară din 23 iulie 2012. 3. cheltuieli materiale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns conform celor solicitate prin cererea adresată autorității pârâte și că are rezerve în ceea ce privește efectuarea controlului la fața locului.

Prin sentința civilă nr. 381 din 06 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a instanței invocată de pârâtă și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. La Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 07 decembrie 2012, sub nr. 2099/122/2012.

În ședința publică din data de 07 februarie 2013, pârâta a învederat instanței că își menține excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinarea formulată la Tribunalul Giurgiu, în considerarea faptului că adresa care face obiectul acțiunii nu întrunește cerințele unui act administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 587 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a constatat că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, refuzul și, respectiv, refuzul nejustificat de soluționare a cererii fiind acte administrative asimilate conform art. 2 alin. (2) din acest act normativ, astfel că excepția inadmisibilității este nefondată. Pe fondul acțiunii, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, a constatat că refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este reprezentat de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Și față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din același act administrativ s-a constatat că nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică cu depășirea limitelor dreptului de apreciere al autorității publice. Stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității emitente, care trebuie exercitată însă cu respectarea normelor legale în vigoare. Examinând conținutul adresei din 26 iulie 2012, instanța a constatat că refuzul pârâtei de a comunica reclamantului fotocopiile actelor și documentelor de control încheiate de aceasta la agenții economici indicați în sesizarea reclamantului a fost motivat de necesitatea respectării secretului fiscal asupra informațiilor deținute ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, obligație instituită de art. 11 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Astfel, s-a reținut că nemulțumirea reclamantului față de răspunsul primit la solicitarea adresată pârâtei nu poate echivala cu un refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind respinsă în consecință. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a criticat soluția adoptată de prima instanță. A solicitat prin recurs obligarea pârâtei la reformularea adresei emise în sensul de a cuprinde numele și prenumele conducătorului societății comerciale, denumirea societății, ce aspecte au fost semnalate de către recurent și nu au fost confirmate, ce abateri de la normele legale s-au reținut în sarcina societății, precum și xerocopii ale procesului verbal de sancționare.

Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 302 1 lit. b) și c) C. proc. civ., invocând neindicarea hotărârii atacate și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Litigiul dedus judecății vizează presupusul refuz al autorității pârâte de a soluționa cererea formulată de reclamant, înregistrată din 23 iulie 2012, refuz exprimat prin adresa din 26 iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General și considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat.

Prin adresa din 26 iulie 2012 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General i s-a răspuns reclamantului că, potrivit art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „informațiile referitoare al impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai: a) autorităților publice, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege; b) autorităților fiscale ale altor țări, în condiții de reciprocitate în baza unor convenții; c) autorităților judiciare competente, potrivit legii; d) în alte cazuri prevăzute de lege. Referitor la excepția nulității recursului invocată prin întâmpinarea intimatei pârâte, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia.

Astfel, jurisprudența și doctrina a stabilit că nulitatea prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., intervine doar în situația în care cererea de recurs nu cuprinde elemente suficiente care să permită identificarea hotărârii care se atacă. Or, în condițiile în care s-a indicat numărul dosarului și instanța care a pronunțat sentința, anularea cererii ar reprezenta un formalism excesiv prin care s-ar încălca principiul accesului liber la justiție, precum și al dreptului la un recurs efectiv, consacrate de C.E.D.O. De asemenea, Înalta Curte amintește dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 aplicabile în materia contenciosului administrativ, instanța de recurs nefiind limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Pe fondul cauzei, se constată, însă, că recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (Garda Financiară - Comisariatul General), astfel cum a reținut și prima instanță, a răspuns cererii acestuia invocând incidența dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., expuse anterior. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cauza de față, nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantului, date fiind limitele legale. În cauză reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004. Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de L.G. împotriva sentinței nr. 587 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2014.