ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul lași la data de 27 aprilie 2012 reclamantul R. SPRL cu sediul în

București, în calitate de lichidator judiciar al SC T. SA - în faliment, a

învestit instanța cu acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare din

01 noiembrie 2007 încheiat de SC T. SA și SC I.I.E.C. SRL și repunerea părților

în situația anterioară încheierii actului nul.

În motivarea în

fapt a cererii s-a arătat că asupra bunurilor adjudecate există un sechestru

instituit de D.I.I.C.O.T., astfel că valorificarea nu poate avea loc, datorită

existenței interdicției de înstrăinare care a fost nesocotită la încheierea

contractului de vânzare - cumpărare și care a determinat fraudarea legii.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 966, art. 968, art. 1006, art. 1008 C. civ.,

art. 1237, art. 1247, art. 1250 Noul C. civ.

Prin cererea

reconvențională pârâta SC I.I.E.C. SRL' a solicitat repunerea părților în

situația anterioară, respectiv a obligării SC T. SA la plata sumei de

4.338.189,58 lei reprezentând suma pe care a achitat-o cu titlu de preț,

indexată cu rata inflației începând cu data de 21 septembrie 2007 și până la

data plății efective.

În cauză s-a

formulat cerere de intervenție în interes propriu de D.G.F.P. a Județului lași

în calitate de creditor majoritar cu un procent de 85%, prin care se susține

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Interesul în promovarea

cererii s-a motivat pe faptul majorării averii debitorului, acțiunea formulată

fiind în detrimentul intereselor creditorilor înscriși, la masa credală.

Instanța de

prim grad a desemnat curator special al pârâtei SC T. SA pe A.V.A.S. București,

în prezent A.A.A.S. (A.A.A.S.).

Prin sentința

civilă nr. 862 din 06 iunie 2013 Tribunalul lași, secția II civilă, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R. SPRL, lichidator

judiciar al SC T. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA prin curator

special A.V.A.S. București și administrator special G.C. și SC I.I.E.C. SRL.

S-a admis și

cererea reconventională formulată de pârâta-reclamantă SC I.I.E.C. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL și s-a

constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007

încheiat între SC T. SA și SC I.I.E.C. SRL.

Au fost repuse

părțile în situația anterioară încheierii contractului în sensul că a fost

obligată SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL să restituie

pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL, suma de 4.338.189,58 lei și a fost obligată

SC I.I.E.C. SRL să restituie către SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL

bunurile ce compun Activul nr. 32 în posesia cărora a intrat în baza

contractului nul.

S-a respins

cererea pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorului

judiciar al SC T. SA la păstrarea sumei ce va fi restituită într-un cont

colateral până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

S-a respins ca

inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenție formulată de D.G.F.P. a Jud.

lași, cu sediul în lași.

Pentru a

pronunța hotărârea prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt și

motivare în drept, înlăturând sau primind apărările părților:

Prin contractul

de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007 SC T. SA, în calitate de vânzător,

s-a obligat să transmită dreptul de proprietate și să remită către SC I.I.E.C.

SRL, în calitate de cumpărător Activul Construcții și teren etapa a II a,

situat în lași, înscris în C.F. a municipiului lași, activul fiind compus din

bunurile imobile stipulate în Anexa 1 și bunurile imobile stipulate în Anexa 2.

Părțile au

convenit ca dreptul de proprietate și posesia asupra tuturor componentelor

activului vândut să fie transmise de la vânzătoare la cumpărătoare împreună cu

toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația română și de contract

numai din momentul achitării integrale a prețului, contractul de

vânzare-cumpărare în formă autentică urmând a fi semnat în maxim 10 zile din

momentul achitării prețului, adică 27 octombrie 2007.

Părțile au

convenit că prețul este de 4.247.418,60 lei fără T.V.A., respectiv 5.054.428,13

lei cu T.V.A. inclus.

Suma de

716.238,55 lei reprezintă T.V.A. supus taxării inverse și nu va fi achitată,

diferența de 4.338.189,58 lei urmând a fi achitată astfel: garanția de

participare în sumă de 427.741,86 lei achitată de cumpărătoare se constituie ca

avans din prețul de adjudecare și se consideră plătită, restul de plată de

3.910.447,72 lei va fi achitată de cumpărătoare până la data de 17 octombrie

2007.

Contractul

părților a fost încheiat de SC T. SA aflată în procedura lichidării voluntare,

Legea nr. 137/2002 stabilind prin art. 37 că în această situație vânzarea

bunurilor se face pe bază de licitație cu strigare, licitație în plic sigilat

ori prin negociere, în condițiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea

prezentei legi, contractul de vânzare a bunului adjudecat urmând a fi încheiat

sub sancțiunea nulității, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data

adjudecării licitației.

Tribunalul a

reținut că prin Ordonanța din 7 februarie 2005 dată în Dosarul nr. 375/P/2004

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

s-a dispus în temeiul art. 163 C. proc. pen. instituirea sechestrul asigurător

asupra bunurilor mobile sau imobile aparținând mai multor societăți, între care

și SC T. SA, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de inculpații din dosarul

respectiv și în scopul evitării majorării prejudiciului prin vânzarea de active

fără respectarea procedurilor legale.

Prin procesul

verbal din data de 7 februarie 2005 organul de urmărire penală a procedat la

identificarea și indisponibilizarea bunurilor SC T. SA până la concurența

sumelor de 23.000.000 dolari SUA, 2.000.000 euro, 88.000.000.000 lei, 5.000.000

euro, 590.210 euro, 69.196 euro și 488.443 dolari SUA.

Extrasele de carte

funciară depuse la dosar de lichidatorul judiciar al societății confirmă

înscrierea în cartea funciară a sechestrului instituit de organul de urmărire

penală. Așadar, la data încheierii contractului, era notat sechestrul penal în

cartea funciară.

Potrivit art.

163 alin. (1) C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului

penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea,

prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea

confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și

pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

După cum

rezultă din acest text legal, se arată în considerentele sentinței că

sechestrul asigurător este o măsură de indisponibilizare a bunului proprietatea

învinuitului sau inculpatului, indisponibilizarea presupunând faptul că nu mai

permite efectuarea actelor de dispoziție cu privire la bunul aflat sub

sechestru până la finalizarea definitivă a procesului penal.

Contractul

invocat în prezenta cauză este ținut a respecta condițiile esențiale pentru

validitatea convențiilor prevăzute de art. 948 C. civ., în caz contrar va fi

lipsit de efectele sale juridice, fiind lovit de nulitate.

Nulitatea ca

sancțiune a nerespectării condițiilor de validitate a actului operează pentru

cauze existente la momentul încheierii actului, independent de faptul

îndeplinirii obligațiilor asumate.

Conform

jurisprudenței instanței supreme, actul săvârșit în vederea unei fraude nu

poate produce efectul urmărit fiind sancționat cu nulitatea absolută.

Se socotește

fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au

fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte

o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul

și spiritul lor. Caracterul fraudulos al contractului părților rezultă din

faptul că deși exista interdicția absolută de a dispune de activul scos la

licitație, fiind îndeplinite formalitățile de publicitate ale sechestrului penal,

activul al SC T. SA a făcut obiectul licitației și al contractului, deși art.

968 C. civ. nu validează actul juridic a cărui cauză este ilicită, aspect ce

atrage nulitatea actului încheiat în aceste condiții.

Prin urmare, se

impune înlăturarea din ordinea juridică a contractului, urmând a fi admise

acțiunea lichidatorului judiciar al SC T. SA și cererea reconvențională și a se

constata nulitatea absolută a contractului din 1 octombrie 2007 încheiat între

SC T. SA, în calitate de vânzător și SC I.I.E.C. SRL în calitate de cumpărător.

Principiul

restabilirii situației anterioare impune ca tot ce s-a executat în baza unui

act juridic anulat să fie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să

ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Ca și

principiul retroactivității, principiul restitutio in integrum vizează efectele

nulității actului juridic între părțile raportului juridic născut din actul

respectiv, fiind consecința principiului retroactivității efectelor nulității

și, totodată un mijloc de asigurare a eficienței lui practice.

Ca efect al

nulității se va dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul că

SC T. SA va fi obligată să restituie pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL suma de

4.338.189,58 lei, achitată conform ordinelor de plată depuse la dosar la

termenul de judecată din data de 23 mai 2013, iar SC I.I.E.C. SRL va fi

obligată să restituie bunurile ce compun activul în posesia cărora a intrat în

baza contractului anulat.

Nu poate fi

primită apărarea reclamantei în sensul că SC I.I.E.C. SRL nu este îndreptățită

la restituirea prețului plătit, având în vedere că acesta a fost achitat în

executarea unei obligații prevăzută de un contract nul, iar reținerea sumei

respective, după desființarea actului juridic, este lipsită de temei, ducând la

îmbogățirea fără justă cauză a SC T. SA, fapt nepermis de lege.

A fost respinsă

cererea SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorul judiciar al SC T. SA la

păstrarea sumei ce va fi restituită într-un cont colateral până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, având în vedere că fondurile din averea debitorului sunt

supuse în ce privește păstrarea și distribuirea procedurii speciale prevăzute

de Legea nr. 85/2006, sub supravegherea și autorizarea judecătorului sindic.

Referitor la

cererea de intervenție formulată de D.G.F.P. a Jud. lași, aceasta va fi

respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 49, 52 C. proc.

civ., având în vedere că cererea sa nu a fost încuviințată în principiu prin

încheierea de ședință din data de 9 ianuarie 2013, reținându-se că intervenția

susține în realitate poziția debitoarei SC T. SA și nu este propriu-zis o

cerere în interes propriu, nefiind invocată nici o pretenție proprie în

legătură cu obiectul cererii principale.

Împotriva hotărârii

pronunțată de Tribunalul lași au declarat apel părțile D.G.F.P., A.A.A.S.

(fostă A.V.A.S.) și R. SPRL lichidator judiciar al debitoarei SC T. SA - în

faliment.

Prin Decizia

nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, s-a

anulat, ca netimbrat, apelul declarat de S.C. R. SPRL,, în calitate de

lichidator judiciar al pârâtei SC T. SA - în faliment, împotriva sentinței

civile nr. 862 din 6 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul lași, secția a ll-a

civilă de contencios administrativ și fiscal, și s-au respins apelurile

declarate de D.G.F.P. a jud. lași, în calitate de creditor-intervenient și

A.A.A.S. - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S), în calitate de curator special al SC T. SA

împotriva aceleiași sentințe.

Cu privire la

apelul declarat de R. SPRL - lichidator al SC T. SA, instanța de apel a reținut

că prin rezoluția și încheierile de ședință s-a stabilit în sarcina acesteia

obligația de plată a taxei judiciare de timbru. Calea de atac fiind exercitată

sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, obligația

s-a stabilit în temeiul art. 1, art. 3 și art. 23 din actul normativ, avându-se

în vedere obiectul cererii acțiune în nulitate a unui act juridic patrimonial,

al temeiului de drept al cererii precizat ca fiind pe calea dreptului comun și

nu a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispozițiile art. 77 din

legea specială nefiind incidente: în faza procesuală a judecății în prima

instanță s-a stabilit, și nu se contestă prin motivele de apel, că acțiunea formulată

de reclamantă, nu are ca temei juridic vreo dispoziție din Legea nr. 85/2006 ci

este fondată pe dreptul comun, astfel că nu se poate reține că s-ar supune

competenței speciale instituite prin Legea privind procedura insolvenței și

deci nici a dispozițiilor sale privind scutirea de la plata taxei judiciare de

timbru.

Prin încheierea

de ședință din camera de consiliu din 05 mai 2014 a Curții de Apel lași, secția

civilă, s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru

formulată de R. SPRL în calitate de lichidator judiciar al SC T. SA.

Împotriva

modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea are o unică cale de

atac a reexaminării prevăzută de legea respectivă, soluția de fond fiind

definitivă, iar facilități fiscale nu s-au solicitat.

În aplicarea

art. 137 cu referire la art. 298 C. proc. civ., curtea de apel a pus în

discuția părților excepția de netimbrare a apelului declarat de S.C. R. SPRL

lichidator judiciar al SC T. SA.

În conformitate

cu art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat cu excepțiile prevăzute de lege. Instanța de apel a înștiințat partea

asupra măsurii de plată a taxei judiciare de timbru, acordând termen pentru

îndeplinirea obligației.

În conformitate

cu art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 cererile pentru exercitarea apelului

împotriva hotărârilor judecătorești se taxează 50% din taxa datorată pentru

cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani. Neîndeplinirea obligației de plată

în condițiile prevăzute de lege fie până la termenul acordat de instanța de

judecată se sancționează cu anularea în speță a apelului.

În consecință

curtea de apel a anulat ca netimbrat apelul declarat de S.C. R. SPRL, motiv

pentru care nu a analizat criticile privind fondul litigiului.

Referitor la

apelul declarat de D.G.F.P. a jud. lași, instanța de apel a reținut că aceasta

nu este parte în contract ci creditor al SC T. SA societate în faliment, iar

obiectul acțiunii îl constituie nulitatea contractului de vânzare-cumpărare,

act juridic prin care nu s-au stabilit drepturi și obligații reciproce pentru

D.G.F.P. ce este terț față de părțile din contract.

Conform art. 49

alin. (2) C. proc. civ. intervenția este în interes propriu când cel care

intervine invocă un drept al său. Curtea de apel a constatat că prin declarația

de apel în concret nu sunt formulate critici privind aplicarea dispozițiilor

procedurale ce reglementează participarea la judecată a altor persoane (art. 49

C. proc. civ.), ci sunt invocate efectele anulării contractului asupra

patrimoniului societății debitoare și a recuperării creanțelor debitorului.

Astfel fiind,

tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie ce reglementează

instituția intervenției, instanța de apel apreciind că se pot avea în vedere

doar criticile ce vizează admiterea în principiu în speță respingerea

intervenției, nu însă și criticile formulate pe fondul litigiului.

Curtea de apel

a avut în vedere că intervenția principală la care se referă art. 49 alin. (2)

C. proc. civ. are ca scop invocarea de către terț a unui drept ce urmează a fi

valorificat în cadrul unui proces civil declanșat între alte persoane care dacă

nu ar fi apărat pe această cale ar cauza intervenientei un prejudiciu. în

calitate de creditor al debitorului aflat în procedura falimentului și a

caracterului concursual al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, ce

cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun (art. 149) apelanta își poate

exercita dreptul în recuperarea creanței numai în modalitatea și termenele

prevăzute de legea specială, alături de ceilalți creditori, nu însă și pe calea

intervenției în nume propriu, pe calea dreptului comun, în prezenta cauză.

Instanța de

apel a apreciat de asemenea că apelul declarat de A.A.A.S. (A.A.A.S.) nu este

întemeiat.

Curtea de apel

a constatat că nu s-au formulat critici în concret privind nelegalitatea și

netemeinicia sentinței atacate, aspectele invocate în declarația de apel vizând

efectele patrimoniale ale repunerii părților în situația anterioară, a

repartizării prețului creditorilor, nu însă și cauza de nulitate a

contractului. Dat fiind caracterul devolutiv al apelului și apărările formulate

în prima instanță s-a constatat că situația de fapt stabilită în primă instanță

are corespondent în probele administrate.

Astfel s-a

dovedit că în cadrul cercetărilor penale s-a dispus aplicarea sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei SC T. SA, adusă la

îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 07 februarie 2005 -

D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial lași. Prin Ordonanța nr. 11 octombrie 2005 -

dată în Dosarul nr. 375/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra

bunurilor inculpatului M.A. și M.H., fost deținător a 95,12 % din activul SC T.

SA, ce au devenit proprietatea A.A.A.S. prin desființarea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 decembrie 2002.

Sechestrul a

fost ridicat parțial numai cu privire la imobilele SC T. SA, menționate în

partea expozitivă a ordonanței, în care nu sunt incluse și nu se regăsesc și

cele din anexa I la contractul de vânzare-cumpărare identificate prin elemente

topografice și numere cadastrale.

În cauză s-a

făcut dovada certă că bunurile obiect al vânzării nu se aflau în circuitul

civil și deci nu puteau fi vândute, în nicio modalitate. Măsura sechestrului

asigurător aplicată conform art. 163 - 166 C. proc. pen. se menține și la data

judecării apelului.

Pentru

considerentele expuse împrejurările invocate de apelanta A.A.A.S. privind

buna-credință, dolul ca viciu de consimțământ nu înlătură sancțiunea nulității

contractului de vânzare-cumpărare obiect al judecății. Una din condițiile pe

care trebuie să le îndeplinească bunul vândut este de a se afla în circuitul

civil, afirmată expres de art. 1310 C. civ. care arată că se pot vinde toate

lucrurile ce se află în comerț, ipoteză neîndeplinită în cauză.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar

R. SPRL bucurești și A.A.A.S.

Recursul

declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și curpinde

următoarele critici:

Recurenta -

reclamantă arată că spre deosebire de dispozițiile art. 58 din Legea nr.

64/1995 care au prevăzut scutirea administratorului judiciar de plata taxelor

de timbru doar în cazul promovării acțiunilor pentru anularea actelor

frauduloase încheiate de către debitor și scutirea lichidatorului judiciar

pentru toate acțiunilor și cererile promovate, prin adoptarea prevederilor art.

77 din Legea nr. 85/2006, s-a extins sfera de plată a taxei de timbru la toate

acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea

dispozițiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea

creanțelor.

Consideră

recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat că se impune stabilirea

unei taxe de timbru în sarcina administratorului/ lichidatorului judiciar

reținându-se că domeniul de aplicare a art. 77 din Legea nr. 85/2006 care se

referă la acțiuni formulate "în aplicarea dispozițiilor prezentei

legi", respectiv Legea nr. 85/2006, sau la cele pentru recuperarea unei

creanțe, nu ar intra sub incidența textului art. 77.

Recurenta -

reclamantă susține că hotărârea instanței este netemeinică întrucât, sintagma

„introduse în aplicarea prezentei legi" nu poate fi interpretată ca o

restricție cu privire la sfera de aplicare a scutirii prevăzute de art. 77 din

Legea nr. 85/2006, în condițiile în care dispozițiile art. 25 din Legea nr.

85/2006, ce reglementează principalele atribuții ale administratorului judiciar

nu au caracter restrictiv ci exemplificativ, averea debitorului cuprinde

totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale ale acestuia, iar

lichidatorul judiciar trebuie să întreprindă toate măsurile de conservare a

drepturilor din patrimoniul debitoarei și să exercite toate acțiunile prin care

să protejeze și să valorifice aceste drepturi, sens în care s-a pronunțat și

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 683 din 21

februarie 2008 și Decizia nr. 2934/22-04-2002, depuse la dosarul cauzei.

O altă critică

se referă la faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut ca lichidatorul

judiciar trebuie să plătească o taxă de timbru în cuantum de 23.493,45 lei în

temeiul art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Susține faptul

că Ordonanța nr. 80/2013 - intrată în vigoare în 29 iunie 2013, nu este

aplicabilă în speță, raportat pe de o parte la dispozițiile art. 55 din actul

normativ evocat, iar pe de altă parte la momentul introducerii cererii de

chemare în judecată de către lichidatorul judiciar, respectiv anul 2012, când

în vigoare era Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, care rămâne

aplicabilă în speță până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauza

dedusă judecății.

Totodată,

consideră că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile imperative în

materie care prevăd că, „cererile pentru exercitarea apelului se taxează cu 50%

din taxa datorată pe fondul cauzei", iar pe fondul cauzei taxa de timbru a

fost "zero", Tribunalul lași reținând în mod corect aplicarea

dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Pe fondul

apelului, recurenta -reclamantă arată că potrivit art. 83 alin. (2) „Terțul

dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i

fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanță de

aceeași valoare, cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul cu

buna-credință și fără intenția de a-i împiedica, întârzia sau înșela pe

creditorii debitorului. în caz contrar, terțul dobanditor pierde creanța sau

bunul rezultat din repunerea în situația anterioară, iîn favoarea averii

debitorului."

Consideră

recurenta că în speță, reaua credința a tuturor părților implicate este

evidentă si rezultă din împrejurările anterioare precum și de la data încheierii

contractului. Astfel, ambele părți contractante aveau cunoștință de instituirea

asupra imobilului supus vânzării a sechestrului penal, acesta fiind supus

formalităților de publicitate, astfel cum reiese din Extrasele de C.F. depuse

la dosarul cauzei și deși avea cunoștință de nelegalitatea actului încheiat, a

acceptat această situație și a dispus de bunul respectiv în interes propriu.

Prin urmare,

recurenta susține că încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra

imobilului respectiv în condițiile arătate, denotă intenția de fraudare a

intereselor creditorilor prin scoaterea în mod nelegal a acestui bun din

patrimoniul debitoarei.

Astfel, prin

modul în care a acceptat încheierea actului, cumpărătorul a renunțat de bună

voie la ocrotirea legală, instituită în favoarea dobânditorului de bună

credință, întrucât ambele părți contractante aveau cunoștință de această

interdicție de înstrăinare și totuși au dispus realizarea vânzării cu

nesocotirea flagrantă a dispozițiilor legale.

Solicitarea

pârâtei de restituire a sumei achitate cu titlu de preț este astfel nefondată,

iar instanța de fond în mod nelegal a reținut și admis această solicitare.

Mai mult decât

atât, pe toată perioada în care a deținut imobilul respectiv, pârâta -

reclamantă a beneficiat de utilizarea spațiului în activitatea sa curentă în

vederea desfășurării activității sale comerciale și obținerii de profit, iar SC

T. SA nu a beneficiat de activul respectiv, cauzându-i-se astfel un important

prejudiciu cu reflectare directă în patrimoniul creditorilor înscriși la masa

credală a acesteia, fiind inechitabil ca pârâta - reclamantă (aflată în culpă

cu privire la încheierea acestui contract) să beneficieze atât de fructele

culese în timpul cât imobilul s-a aflat in proprietatea sa, cât și de restituirea

prețului aferent vânzării.

Prin urmare,

raportat la sancțiunea aplicabilă contractului și la culpa pârâtei -

reclamante, în sarcina acesteia s-ar putea reține eventual îmbogățirea fără

justă cauză, dacă s-ar menține poziția instanței de fond de restituire a sumei

achitate cu titlu de preț.

Recurenta -

reclamantă susține și faptul că pârâta se face vinovată de fraudarea legii,

prin care s-a încercat realizarea, pe calea actului juridic, a unei finalități

interzise de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a

unei norme prohibitive.

Având în vedere

că aplicarea legii, în litera și spiritul ei, este o necesitate de interes

obștesc, în baza considerentelor expuse, recurenta -reclamantă solicită

admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate doar sub aspectul

anularii ca netimbrat a apelului formulat de aceasta.

Prin recursul

său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 4 C. proc. civ., A.A.A.S. -

A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru

următoarele motive:

Recurenta arată

că în motivarea deciziei atacate instanța de apel a omis să precizeze că deși

pârâta nu și-a putut atribui dreptul de proprietate, datorită sechestrelor

D.I.I.C.O.T., aceasta a intrat în posesia bunurilor, pe care Ie-a folosit încă

de la data perfectării contractului, astfel că deși Ie-a folosit și gestionat

mai bine de 7 ani instanța a repus părțile în situația anterioară încheierii

contractului, cu restituirea întregii sume către pârâtă.

Susține că sunt

sancționați astfel toți creditorii care au încasat bani în procedura

insolvenței, deși culpa nu le aparține, iar folosința activelor care la

momentul de față au o valoare mult mai mică raportată la prețurile pieței nu a

fost luată în considerare de către instanță, care a considerat că trebuie

achitat tot prețul de vânzare.

De aceea,

consideră că s-ar impune o expertiză care să stabilească în ce măsură bunurile

respective mai întrunesc condițiile de la data semnării contractului, astfel

încât sumele returnate de către creditori să fie bazate pe realitatea pieței

iar folosința bunurilor să fie scăzută din prețul de vânzare.

Mai susține

recurenta că încheierea contractului de vânzare -cumpărare s-a efectuat deși

existența sechestrului instituit asupra bunurilor ce urmau a fi vândute era

cunoscută, iar prin decizia atacată instanța sancționează practic societatea

reclamantă pentru o culpă care nu-i aparține, aceasta fectuând toate

demersurile necesare ridicării sechestrului menționat.

Consideră

recurenta că în speță nu sunt îndeplinite condițiile dolului, ca viciu de

consimțământ, nefiind cazul nici a utilizării de către SC T. SA a unor mijloace

viclene și nici a intenției de a induce în eroare cumpărătorul, pentru a-l

determina să încheie contractul de vânzare- cumpărare.

Mai arată și

faptul că prin soluția pronunțată se sancționează direct creditorii de bună

-credință care au beneficiat de distribuirea sumelor în urma achitării prețului

acestui contract, iar societatea cumpărătoare este absolvită de orice

responsabilitate, deși a folosit bunurile respective încă din anul 2007.

Totodată,

susține că restituirea sumelor încasate în temeiul contractului de vânzare -

cumpărare, poate afecta desfășurarea activității D.G.F.P. - lași și A.A.A.S.,

cu precădere dacă în cauză nu se stabilește exact valoarea actuală a bunurilor

ce urmează a fi restituite.

Mai susține că

un motiv în plus la dovedirea bunei - credințe a societății reclamante este că

la momentul perfectării contractului, respectiv 10 octombrie 2007, aceasta se

afla în cadrul procedurii de lichidare voluntară, încercând să acopere

creanțele creditorilor și ieșirea din starea de insolvență, iar perfectarea

contractului, chiar dacă aducea cu sine înstrăinarea unui activ, mărea șansele

de redresare a societății, aflată într-un moment economic foarte dificil.

Intimata -

intervenientă D.G.F.P. a jud. Iași a depus întâmpinare prin care a solicitat

admiterea recursului declarat de A.A.A.S. și respingerea recursului declarat de

reclamanta R. SPRL.

Totodată,

recurenta -reclamantă SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București a

depus la dosar note scrise, precum și o petiție prin care a invocat excepția

nulității recursului declarat de A.A.A.S.

Făcând aplicarea

prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge această

excepție, întrucât unele din motivele invocate prin recursul declarat de

această parte pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la

cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale a

avocatului intimatei - pârâte SC I.I.E.C. SRL, Înalta Curte respinge cererea

întrucât potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. amânarea cauzei pentru un

asemenea motiv este lăsată la aprecierea instanței, iar argumentarea soluției

dată pe acest aspect este în concordanță cu dispozițiile art. 221 din Statutul

profesiei de avocat potrivit cărora avocatul are obligația de a depune toate

diligentele necesare pentru îndeplinirea serviciului încredințat, iar în cazul

când este împiedicat să-și îndeplinească serviciul profesional își va asigura

substituirea, după cum se stipulează în alin. (2) din același text, interesele

avocaților neputând fi mai presus decât cele ale clienților sau actului de

justiție.

Analizând

recursul declarat de recurenta - reclamantă SC T. SA prin lichidator judiciar

R. SPRL București, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru

următoarele motive:

Motivul

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta-reclamantă

a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel din

perspectiva aplicabilității art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care în

opinia sa se referă la toate acțiunile introduse de administratorul judiciar

sau lichidator în aplicarea dispozițiilor Legii insolvenței, astfel că apelul

societății reclamante nu trebuia anulat, ca netimbrat.

Determinarea

cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată,

iar împotriva modului de stabilire a acesteia se poate face cerere de

reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a

stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

Cererea de

reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără

citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

Așadar, dacă

partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de

timbru de către instanță are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de

atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât

asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, de vreme

ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o altă cale de atac clară,

precisă și previzibilă.

Prin urmare,

reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi

cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de

timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune între formularea unei

cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare. Ca atare,

măsura privind taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea

reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac,

după caz.

În aceste condiții,

hotărârea instanței de apel este pronunțată cu respectarea normelor de drept

material incidente în cauză, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul

procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui

alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la

chestiunea tranșată.

Întrucât

încheierile sunt hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. (5)

C. proc. civ., efectul autorității de lucru judecat operează și în privința

acestora, indiferent dacă soluțiile adoptate de instanță sunt în sensul

admiterii sau respingerii pretențiilor solicitate.

În speță,

recurenta-reclamantă nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru

soluționarea cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de

23.493,45 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, deși a fost citată

cu această mențiune, iar, prin încheierea din data de 5 mai 2014 a Curții de Apel

lași, secția I civilă, s-a respins cererea de reexaminare împotriva modului de

stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite prin încheierea de ședință din

9 aprilie 2014.

Prin urmare

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, iar celelate critici formulate

de recurenta - reclamantă privind actul normativ aplicabil modului de stabilire

și de calcul a taxei judiciare de timbru, având în vedere considerentele

expuse, sunt lipsite de fundament.

În aceste

condiții nu se mai impune analiza criticilor privind fondul litigiului, astfel

încât Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R.

SPRL București împotriva Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel lași, secția civilă.

Analizând

decizia recurată în limita criticilor formulate de recurenta A.A.A.S. prin

motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, în

ce privește invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 4 C. proc. civ., se

constată că indicarea acestora s-a realizat în mod formal, în condițiile în

care recurenta nu a dezvoltat argumente și nu a circumscris motivele memoriului

de recurs vreuneia din ipotezele avute în vedere de textele procedurale

menționate (când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică

a altei instanțe, invocate în condițiile legii și când instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești).

Criticile

pârâtei vizează în esență aplicarea greșită a legii, susținând legalitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat, ceea ce atrage încadrarea

recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în

continuare.

În raport de situația

de fapt reținută, necontestată de părți și care nu mai poate fi reapreciată în

recurs față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că instanța de apel în mod legal a confirmat

sentința apelată cu privire la fondul raportului juridic litigios (cererea de

constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007

și repunerea părților în situația anterioară).

Fiind învestită

cu analiza valabilității unui contract din punct de vedere al unei dintre

condițiile sale de fond (cauza), instanța trebuie să se raporteze la existența

elementelor esențiale ale actului juridic la momentul încheierii sale.

Deși recurenta

susține legalitatea tranzacției încheiate, motivat de faptul că bunul a fost

predat și prețul plătit, iar vânzarea a fost încheiată în perioada în care

societatea se afla în lichidare voluntară, în încercarea de redresare a

societății, aceste susțineri nu pot înlătura frauda la lege datorată

nesocotirii dispozițiilor legale privind interdicția de vânzare instituită de

existența sechestrului penal.

Potrivit

dispozițiilor art. 966 din vechiul C. civ., în vigoare la data inițierii

demersului judiciar, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau

nelicită, nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 din același cod,

cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor

moravuri și ordinii publice.

Este știut, de

altfel, că în condițiile în care există o interdicție de înstrăinare și grevare

a imobilelor, nu se poate perfecta un contract de vânzare-cumpărare.

Astfel, la fel

ca prima instanță și curtea de apel a pornit de la premisa că încheierea unui

contract de vânzare- cumpărare cu privire la un imobil asupra căruia există un

sechestru penal, deci o interdicție de înstrăinare, are drept consecință

nulitatea contractului respectiv, acesta fiind încheiat cu fraudarea legii.

De asemenea, în

mod corect s-a reținut că în cauză s-a făcut dovada certă că bunurile obiect al

vânzării nu se aflau în circuitul civil așa cum impun dispozițiile art. 1310 C.

civ. și nu puteau fi vândute în nicio modalitate.

Prin urmare,

susținerile recurentei privind buna - credință și dolul ca viciu de

consimțământ nu înlătură sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare

care face obiectul judecății.

Totodată,

recurenta consideră că instanța în mod greșit a repus părțile în situația

anterioară încheierii contractului cu restituirea întregii sume către SC

I.I.E.C. SRL, susținând că este necesară o expertiză care să stabilească

valoarea actuală a activelor folosite de către pârâtă. Or, așa cum s-a reținut

în considerentele deciziei recurate, hotărârea primei instanțe a fost criticată

de A.V.A.S. exclusiv din perspectiva unor împrejurări de fapt, susținerile

vizând efectele patrimoniale ale repunerii părților în situația anterioară și a

repartizării prețului creditorilor. Recurenta nu a solicitat nici în fața

tribunalului și nici în fața instanței de apel încuviințarea efectuării probei

cu expertiza și nu a supus instanței de apel problema valorii actuale a

activelor care au făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare, în raport

de folosința acestora de către pârâtă, care ar trebui scăzută din prețul de

vânzare. în aceste condiții, pentru argumentele expuse anterior, critica este

invocată omisso medio neconstituind motiv de apel și nu poate fi analizată

pentru prima oară în calea extraordinară de atac a recursului.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat și recursul declarat de A.A.A.S. împotriva

Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității invocată de recurenta - reclamantă SC T. SA prin lichidator

J.R. SPRL București.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T. SA prin lichidator J.R.

SPRL București și de recurenta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 162/2014 din 18

iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzj/IO decembrie 2014.