ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul lași la data de 27 aprilie 2012 reclamantul R. SPRL cu sediul în București, în calitate de lichidator judiciar al SC T. SA - în faliment, a învestit instanța cu acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare din 01 noiembrie 2007 încheiat de SC T. SA și SC I.I.E.C. SRL și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului nul. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că asupra bunurilor adjudecate există un sechestru instituit de D.I.I.C.O.T., astfel că valorificarea nu poate avea loc, datorită existenței interdicției de înstrăinare care a fost nesocotită la încheierea contractului de vânzare - cumpărare și care a determinat fraudarea legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 966, art. 968, art. 1006, art. 1008 C. civ., art. 1237, art. 1247, art. 1250 Noul C. civ. Prin cererea reconvențională pârâta SC I.I.E.C. SRL' a solicitat repunerea părților în situația anterioară, respectiv a obligării SC T. SA la plata sumei de 4.338.189,58 lei reprezentând suma pe care a achitat-o cu titlu de preț, indexată cu rata inflației începând cu data de 21 septembrie 2007 și până la data plății efective. În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de D.G.F.P. a Județului lași în calitate de creditor majoritar cu un procent de 85%, prin care se susține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Interesul în promovarea cererii s-a motivat pe faptul majorării averii debitorului, acțiunea formulată fiind în detrimentul intereselor creditorilor înscriși, la masa credală.
Instanța de prim grad a desemnat curator special al pârâtei SC T. SA pe A.V.A.S. București, în prezent A.A.A.S. (A.A.A.S.). Prin sentința civilă nr. 862 din 06 iunie 2013 Tribunalul lași, secția II civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R. SPRL, lichidator judiciar al SC T. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA prin curator special A.V.A.S. București și administrator special G.C. și SC I.I.E.C. SRL. S-a admis și cererea reconventională formulată de pârâta-reclamantă SC I.I.E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL și s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007 încheiat între SC T. SA și SC I.I.E.C.
SRL. Au fost repuse părțile în situația anterioară încheierii contractului în sensul că a fost obligată SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL să restituie pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL, suma de 4.338.189,58 lei și a fost obligată SC I.I.E.C. SRL să restituie către SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL bunurile ce compun Activul nr. 32 în posesia cărora a intrat în baza contractului nul. S-a respins cererea pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorului judiciar al SC T. SA la păstrarea sumei ce va fi restituită într-un cont colateral până la soluționarea irevocabilă a cauzei. S-a respins ca inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenție formulată de D.G.F.P.
a Jud. lași, cu sediul în lași. Pentru a pronunța hotărârea prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt și motivare în drept, înlăturând sau primind apărările părților: Prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007 SC T. SA, în calitate de vânzător, s-a obligat să transmită dreptul de proprietate și să remită către SC I.I.E.C. SRL, în calitate de cumpărător Activul Construcții și teren etapa a II a, situat în lași, înscris în C.F.
a municipiului lași, activul fiind compus din bunurile imobile stipulate în Anexa 1 și bunurile imobile stipulate în Anexa 2. Părțile au convenit ca dreptul de proprietate și posesia asupra tuturor componentelor activului vândut să fie transmise de la vânzătoare la cumpărătoare împreună cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația română și de contract numai din momentul achitării integrale a prețului, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică urmând a fi semnat în maxim 10 zile din momentul achitării prețului, adică 27 octombrie 2007. Părțile au convenit că prețul este de 4.247.418,60 lei fără T.V.A., respectiv 5.054.428,13 lei cu T.V.A. inclus. Suma de 716.238,55 lei reprezintă T.V.A.
supus taxării inverse și nu va fi achitată, diferența de 4.338.189,58 lei urmând a fi achitată astfel: garanția de participare în sumă de 427.741,86 lei achitată de cumpărătoare se constituie ca avans din prețul de adjudecare și se consideră plătită, restul de plată de 3.910.447,72 lei va fi achitată de cumpărătoare până la data de 17 octombrie 2007. Contractul părților a fost încheiat de SC T. SA aflată în procedura lichidării voluntare, Legea nr. 137/2002 stabilind prin art. 37 că în această situație vânzarea bunurilor se face pe bază de licitație cu strigare, licitație în plic sigilat ori prin negociere, în condițiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei legi, contractul de vânzare a bunului adjudecat urmând a fi încheiat sub sancțiunea nulității, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data adjudecării licitației.
Tribunalul a reținut că prin Ordonanța din 7 februarie 2005 dată în Dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. s-a dispus în temeiul art. 163 C. proc. pen. instituirea sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile aparținând mai multor societăți, între care și SC T. SA, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de inculpații din dosarul respectiv și în scopul evitării majorării prejudiciului prin vânzarea de active fără respectarea procedurilor legale. Prin procesul verbal din data de 7 februarie 2005 organul de urmărire penală a procedat la identificarea și indisponibilizarea bunurilor SC T. SA până la concurența sumelor de 23.000.000 dolari SUA, 2.000.000 euro, 88.000.000.000 lei, 5.000.000 euro, 590.210 euro, 69.196 euro și 488.443 dolari SUA.
Extrasele de carte funciară depuse la dosar de lichidatorul judiciar al societății confirmă înscrierea în cartea funciară a sechestrului instituit de organul de urmărire penală. Așadar, la data încheierii contractului, era notat sechestrul penal în cartea funciară. Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
După cum rezultă din acest text legal, se arată în considerentele sentinței că sechestrul asigurător este o măsură de indisponibilizare a bunului proprietatea învinuitului sau inculpatului, indisponibilizarea presupunând faptul că nu mai permite efectuarea actelor de dispoziție cu privire la bunul aflat sub sechestru până la finalizarea definitivă a procesului penal. Contractul invocat în prezenta cauză este ținut a respecta condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor prevăzute de art. 948 C. civ., în caz contrar va fi lipsit de efectele sale juridice, fiind lovit de nulitate. Nulitatea ca sancțiune a nerespectării condițiilor de validitate a actului operează pentru cauze existente la momentul încheierii actului, independent de faptul îndeplinirii obligațiilor asumate.
Conform jurisprudenței instanței supreme, actul săvârșit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit fiind sancționat cu nulitatea absolută. Se socotește fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor. Caracterul fraudulos al contractului părților rezultă din faptul că deși exista interdicția absolută de a dispune de activul scos la licitație, fiind îndeplinite formalitățile de publicitate ale sechestrului penal, activul al SC T. SA a făcut obiectul licitației și al contractului, deși art. 968 C. civ.
nu validează actul juridic a cărui cauză este ilicită, aspect ce atrage nulitatea actului încheiat în aceste condiții. Prin urmare, se impune înlăturarea din ordinea juridică a contractului, urmând a fi admise acțiunea lichidatorului judiciar al SC T. SA și cererea reconvențională și a se constata nulitatea absolută a contractului din 1 octombrie 2007 încheiat între SC T. SA, în calitate de vânzător și SC I.I.E.C. SRL în calitate de cumpărător. Principiul restabilirii situației anterioare impune ca tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat să fie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Ca și principiul retroactivității, principiul restitutio in integrum vizează efectele nulității actului juridic între părțile raportului juridic născut din actul respectiv, fiind consecința principiului retroactivității efectelor nulității și, totodată un mijloc de asigurare a eficienței lui practice. Ca efect al nulității se va dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul că SC T. SA va fi obligată să restituie pârâtei-reclamante SC I.I.E.C. SRL suma de 4.338.189,58 lei, achitată conform ordinelor de plată depuse la dosar la termenul de judecată din data de 23 mai 2013, iar SC I.I.E.C. SRL va fi obligată să restituie bunurile ce compun activul în posesia cărora a intrat în baza contractului anulat.
Nu poate fi primită apărarea reclamantei în sensul că SC I.I.E.C. SRL nu este îndreptățită la restituirea prețului plătit, având în vedere că acesta a fost achitat în executarea unei obligații prevăzută de un contract nul, iar reținerea sumei respective, după desființarea actului juridic, este lipsită de temei, ducând la îmbogățirea fără justă cauză a SC T. SA, fapt nepermis de lege. A fost respinsă cererea SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorul judiciar al SC T. SA la păstrarea sumei ce va fi restituită într-un cont colateral până la soluționarea irevocabilă a cauzei, având în vedere că fondurile din averea debitorului sunt supuse în ce privește păstrarea și distribuirea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006, sub supravegherea și autorizarea judecătorului sindic.
Referitor la cererea de intervenție formulată de D.G.F.P. a Jud. lași, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 49, 52 C. proc. civ., având în vedere că cererea sa nu a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din data de 9 ianuarie 2013, reținându-se că intervenția susține în realitate poziția debitoarei SC T. SA și nu este propriu-zis o cerere în interes propriu, nefiind invocată nici o pretenție proprie în legătură cu obiectul cererii principale. Împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul lași au declarat apel părțile D.G.F.P., A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) și R. SPRL lichidator judiciar al debitoarei SC T. SA - în faliment. Prin Decizia nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, s-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de S.C.
R. SPRL,, în calitate de lichidator judiciar al pârâtei SC T. SA - în faliment, împotriva sentinței civile nr. 862 din 6 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul lași, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, și s-au respins apelurile declarate de D.G.F.P. a jud. lași, în calitate de creditor-intervenient și A.A.A.S. - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S), în calitate de curator special al SC T. SA împotriva aceleiași sentințe. Cu privire la apelul declarat de R. SPRL - lichidator al SC T. SA, instanța de apel a reținut că prin rezoluția și încheierile de ședință s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a taxei judiciare de timbru. Calea de atac fiind exercitată sub imperiul O.U.G.
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, obligația s-a stabilit în temeiul art. 1, art. 3 și art. 23 din actul normativ, avându-se în vedere obiectul cererii acțiune în nulitate a unui act juridic patrimonial, al temeiului de drept al cererii precizat ca fiind pe calea dreptului comun și nu a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispozițiile art. 77 din legea specială nefiind incidente: în faza procesuală a judecății în prima instanță s-a stabilit, și nu se contestă prin motivele de apel, că acțiunea formulată de reclamantă, nu are ca temei juridic vreo dispoziție din Legea nr. 85/2006 ci este fondată pe dreptul comun, astfel că nu se poate reține că s-ar supune competenței speciale instituite prin Legea privind procedura insolvenței și deci nici a dispozițiilor sale privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 05 mai 2014 a Curții de Apel lași, secția civilă, s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de R. SPRL în calitate de lichidator judiciar al SC T. SA. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea are o unică cale de atac a reexaminării prevăzută de legea respectivă, soluția de fond fiind definitivă, iar facilități fiscale nu s-au solicitat. În aplicarea art. 137 cu referire la art. 298 C. proc. civ., curtea de apel a pus în discuția părților excepția de netimbrare a apelului declarat de S.C. R. SPRL lichidator judiciar al SC T. SA. În conformitate cu art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat cu excepțiile prevăzute de lege.
Instanța de apel a înștiințat partea asupra măsurii de plată a taxei judiciare de timbru, acordând termen pentru îndeplinirea obligației. În conformitate cu art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani. Neîndeplinirea obligației de plată în condițiile prevăzute de lege fie până la termenul acordat de instanța de judecată se sancționează cu anularea în speță a apelului. În consecință curtea de apel a anulat ca netimbrat apelul declarat de S.C. R. SPRL, motiv pentru care nu a analizat criticile privind fondul litigiului. Referitor la apelul declarat de D.G.F.P.
a jud. lași, instanța de apel a reținut că aceasta nu este parte în contract ci creditor al SC T. SA societate în faliment, iar obiectul acțiunii îl constituie nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, act juridic prin care nu s-au stabilit drepturi și obligații reciproce pentru D.G.F.P. ce este terț față de părțile din contract. Conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ. intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său. Curtea de apel a constatat că prin declarația de apel în concret nu sunt formulate critici privind aplicarea dispozițiilor procedurale ce reglementează participarea la judecată a altor persoane (art. 49 C. proc. civ.), ci sunt invocate efectele anulării contractului asupra patrimoniului societății debitoare și a recuperării creanțelor debitorului.
Astfel fiind, tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale în materie ce reglementează instituția intervenției, instanța de apel apreciind că se pot avea în vedere doar criticile ce vizează admiterea în principiu în speță respingerea intervenției, nu însă și criticile formulate pe fondul litigiului. Curtea de apel a avut în vedere că intervenția principală la care se referă art. 49 alin. (2) C. proc. civ. are ca scop invocarea de către terț a unui drept ce urmează a fi valorificat în cadrul unui proces civil declanșat între alte persoane care dacă nu ar fi apărat pe această cale ar cauza intervenientei un prejudiciu.
în calitate de creditor al debitorului aflat în procedura falimentului și a caracterului concursual al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, ce cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun (art. 149) apelanta își poate exercita dreptul în recuperarea creanței numai în modalitatea și termenele prevăzute de legea specială, alături de ceilalți creditori, nu însă și pe calea intervenției în nume propriu, pe calea dreptului comun, în prezenta cauză. Instanța de apel a apreciat de asemenea că apelul declarat de A.A.A.S. (A.A.A.S.) nu este întemeiat. Curtea de apel a constatat că nu s-au formulat critici în concret privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, aspectele invocate în declarația de apel vizând efectele patrimoniale ale repunerii părților în situația anterioară, a repartizării prețului creditorilor, nu însă și cauza de nulitate a contractului.
Dat fiind caracterul devolutiv al apelului și apărările formulate în prima instanță s-a constatat că situația de fapt stabilită în primă instanță are corespondent în probele administrate. Astfel s-a dovedit că în cadrul cercetărilor penale s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei SC T. SA, adusă la îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 07 februarie 2005 - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial lași. Prin Ordonanța nr. 11 octombrie 2005 - dată în Dosarul nr. 375/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului M.A. și M.H., fost deținător a 95,12 % din activul SC T. SA, ce au devenit proprietatea A.A.A.S.
prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 13 decembrie 2002. Sechestrul a fost ridicat parțial numai cu privire la imobilele SC T. SA, menționate în partea expozitivă a ordonanței, în care nu sunt incluse și nu se regăsesc și cele din anexa I la contractul de vânzare-cumpărare identificate prin elemente topografice și numere cadastrale. În cauză s-a făcut dovada certă că bunurile obiect al vânzării nu se aflau în circuitul civil și deci nu puteau fi vândute, în nicio modalitate. Măsura sechestrului asigurător aplicată conform art. 163 - 166 C. proc. pen. se menține și la data judecării apelului. Pentru considerentele expuse împrejurările invocate de apelanta A.A.A.S.
privind buna-credință, dolul ca viciu de consimțământ nu înlătură sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare obiect al judecății. Una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul vândut este de a se afla în circuitul civil, afirmată expres de art. 1310 C. civ. care arată că se pot vinde toate lucrurile ce se află în comerț, ipoteză neîndeplinită în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL bucurești și A.A.A.S. Recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și curpinde următoarele critici: Recurenta - reclamantă arată că spre deosebire de dispozițiile art. 58 din Legea nr. 64/1995 care au prevăzut scutirea administratorului judiciar de plata taxelor de timbru doar în cazul promovării acțiunilor pentru anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor și scutirea lichidatorului judiciar pentru toate acțiunilor și cererile promovate, prin adoptarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, s-a extins sfera de plată a taxei de timbru la toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.
Consideră recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat că se impune stabilirea unei taxe de timbru în sarcina administratorului/ lichidatorului judiciar reținându-se că domeniul de aplicare a art. 77 din Legea nr. 85/2006 care se referă la acțiuni formulate "în aplicarea dispozițiilor prezentei legi", respectiv Legea nr. 85/2006, sau la cele pentru recuperarea unei creanțe, nu ar intra sub incidența textului art. 77. Recurenta - reclamantă susține că hotărârea instanței este netemeinică întrucât, sintagma „introduse în aplicarea prezentei legi" nu poate fi interpretată ca o restricție cu privire la sfera de aplicare a scutirii prevăzute de art. 77 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care dispozițiile art. 25 din Legea nr. 85/2006, ce reglementează principalele atribuții ale administratorului judiciar nu au caracter restrictiv ci exemplificativ, averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale ale acestuia, iar lichidatorul judiciar trebuie să întreprindă toate măsurile de conservare a drepturilor din patrimoniul debitoarei și să exercite toate acțiunile prin care să protejeze și să valorifice aceste drepturi, sens în care s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 683 din 21 februarie 2008 și Decizia nr. 2934/22-04-2002, depuse la dosarul cauzei.
O altă critică se referă la faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut ca lichidatorul judiciar trebuie să plătească o taxă de timbru în cuantum de 23.493,45 lei în temeiul art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Susține faptul că Ordonanța nr. 80/2013 - intrată în vigoare în 29 iunie 2013, nu este aplicabilă în speță, raportat pe de o parte la dispozițiile art. 55 din actul normativ evocat, iar pe de altă parte la momentul introducerii cererii de chemare în judecată de către lichidatorul judiciar, respectiv anul 2012, când în vigoare era Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, care rămâne aplicabilă în speță până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauza dedusă judecății.
Totodată, consideră că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile imperative în materie care prevăd că, „cererile pentru exercitarea apelului se taxează cu 50% din taxa datorată pe fondul cauzei", iar pe fondul cauzei taxa de timbru a fost "zero", Tribunalul lași reținând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006. Pe fondul apelului, recurenta -reclamantă arată că potrivit art. 83 alin. (2) „Terțul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanță de aceeași valoare, cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul cu buna-credință și fără intenția de a-i împiedica, întârzia sau înșela pe creditorii debitorului.
în caz contrar, terțul dobanditor pierde creanța sau bunul rezultat din repunerea în situația anterioară, iîn favoarea averii debitorului." Consideră recurenta că în speță, reaua credința a tuturor părților implicate este evidentă si rezultă din împrejurările anterioare precum și de la data încheierii contractului. Astfel, ambele părți contractante aveau cunoștință de instituirea asupra imobilului supus vânzării a sechestrului penal, acesta fiind supus formalităților de publicitate, astfel cum reiese din Extrasele de C.F. depuse la dosarul cauzei și deși avea cunoștință de nelegalitatea actului încheiat, a acceptat această situație și a dispus de bunul respectiv în interes propriu. Prin urmare, recurenta susține că încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului respectiv în condițiile arătate, denotă intenția de fraudare a intereselor creditorilor prin scoaterea în mod nelegal a acestui bun din patrimoniul debitoarei.
Astfel, prin modul în care a acceptat încheierea actului, cumpărătorul a renunțat de bună voie la ocrotirea legală, instituită în favoarea dobânditorului de bună credință, întrucât ambele părți contractante aveau cunoștință de această interdicție de înstrăinare și totuși au dispus realizarea vânzării cu nesocotirea flagrantă a dispozițiilor legale. Solicitarea pârâtei de restituire a sumei achitate cu titlu de preț este astfel nefondată, iar instanța de fond în mod nelegal a reținut și admis această solicitare.
Mai mult decât atât, pe toată perioada în care a deținut imobilul respectiv, pârâta - reclamantă a beneficiat de utilizarea spațiului în activitatea sa curentă în vederea desfășurării activității sale comerciale și obținerii de profit, iar SC T. SA nu a beneficiat de activul respectiv, cauzându-i-se astfel un important prejudiciu cu reflectare directă în patrimoniul creditorilor înscriși la masa credală a acesteia, fiind inechitabil ca pârâta - reclamantă (aflată în culpă cu privire la încheierea acestui contract) să beneficieze atât de fructele culese în timpul cât imobilul s-a aflat in proprietatea sa, cât și de restituirea prețului aferent vânzării. Prin urmare, raportat la sancțiunea aplicabilă contractului și la culpa pârâtei - reclamante, în sarcina acesteia s-ar putea reține eventual îmbogățirea fără justă cauză, dacă s-ar menține poziția instanței de fond de restituire a sumei achitate cu titlu de preț.
Recurenta - reclamantă susține și faptul că pârâta se face vinovată de fraudarea legii, prin care s-a încercat realizarea, pe calea actului juridic, a unei finalități interzise de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a unei norme prohibitive. Având în vedere că aplicarea legii, în litera și spiritul ei, este o necesitate de interes obștesc, în baza considerentelor expuse, recurenta -reclamantă solicită admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate doar sub aspectul anularii ca netimbrat a apelului formulat de aceasta. Prin recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 4 C. proc. civ., A.A.A.S. - A.A.A.S.
(fostă A.V.A.S.) a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru următoarele motive: Recurenta arată că în motivarea deciziei atacate instanța de apel a omis să precizeze că deși pârâta nu și-a putut atribui dreptul de proprietate, datorită sechestrelor D.I.I.C.O.T., aceasta a intrat în posesia bunurilor, pe care Ie-a folosit încă de la data perfectării contractului, astfel că deși Ie-a folosit și gestionat mai bine de 7 ani instanța a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului, cu restituirea întregii sume către pârâtă. Susține că sunt sancționați astfel toți creditorii care au încasat bani în procedura insolvenței, deși culpa nu le aparține, iar folosința activelor care la momentul de față au o valoare mult mai mică raportată la prețurile pieței nu a fost luată în considerare de către instanță, care a considerat că trebuie achitat tot prețul de vânzare.
De aceea, consideră că s-ar impune o expertiză care să stabilească în ce măsură bunurile respective mai întrunesc condițiile de la data semnării contractului, astfel încât sumele returnate de către creditori să fie bazate pe realitatea pieței iar folosința bunurilor să fie scăzută din prețul de vânzare. Mai susține recurenta că încheierea contractului de vânzare -cumpărare s-a efectuat deși existența sechestrului instituit asupra bunurilor ce urmau a fi vândute era cunoscută, iar prin decizia atacată instanța sancționează practic societatea reclamantă pentru o culpă care nu-i aparține, aceasta fectuând toate demersurile necesare ridicării sechestrului menționat. Consideră recurenta că în speță nu sunt îndeplinite condițiile dolului, ca viciu de consimțământ, nefiind cazul nici a utilizării de către SC T. SA a unor mijloace viclene și nici a intenției de a induce în eroare cumpărătorul, pentru a-l determina să încheie contractul de vânzare- cumpărare.
Mai arată și faptul că prin soluția pronunțată se sancționează direct creditorii de bună -credință care au beneficiat de distribuirea sumelor în urma achitării prețului acestui contract, iar societatea cumpărătoare este absolvită de orice responsabilitate, deși a folosit bunurile respective încă din anul 2007. Totodată, susține că restituirea sumelor încasate în temeiul contractului de vânzare - cumpărare, poate afecta desfășurarea activității D.G.F.P. - lași și A.A.A.S., cu precădere dacă în cauză nu se stabilește exact valoarea actuală a bunurilor ce urmează a fi restituite.
Mai susține că un motiv în plus la dovedirea bunei - credințe a societății reclamante este că la momentul perfectării contractului, respectiv 10 octombrie 2007, aceasta se afla în cadrul procedurii de lichidare voluntară, încercând să acopere creanțele creditorilor și ieșirea din starea de insolvență, iar perfectarea contractului, chiar dacă aducea cu sine înstrăinarea unui activ, mărea șansele de redresare a societății, aflată într-un moment economic foarte dificil. Intimata - intervenientă D.G.F.P. a jud. Iași a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de A.A.A.S. și respingerea recursului declarat de reclamanta R. SPRL. Totodată, recurenta -reclamantă SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București a depus la dosar note scrise, precum și o petiție prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de A.A.A.S.
Făcând aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge această excepție, întrucât unele din motivele invocate prin recursul declarat de această parte pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale a avocatului intimatei - pârâte SC I.I.E.C. SRL, Înalta Curte respinge cererea întrucât potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
amânarea cauzei pentru un asemenea motiv este lăsată la aprecierea instanței, iar argumentarea soluției dată pe acest aspect este în concordanță cu dispozițiile art. 221 din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora avocatul are obligația de a depune toate diligentele necesare pentru îndeplinirea serviciului încredințat, iar în cazul când este împiedicat să-și îndeplinească serviciul profesional își va asigura substituirea, după cum se stipulează în alin. (2) din același text, interesele avocaților neputând fi mai presus decât cele ale clienților sau actului de justiție. Analizând recursul declarat de recurenta - reclamantă SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele motive: Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.
civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel din perspectiva aplicabilității art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care în opinia sa se referă la toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor Legii insolvenței, astfel că apelul societății reclamante nu trebuia anulat, ca netimbrat. Determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acesteia se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Așadar, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o altă cale de atac clară, precisă și previzibilă. Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune între formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare.
Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz. În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Întrucât încheierile sunt hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., efectul autorității de lucru judecat operează și în privința acestora, indiferent dacă soluțiile adoptate de instanță sunt în sensul admiterii sau respingerii pretențiilor solicitate.
În speță, recurenta-reclamantă nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 23.493,45 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei, deși a fost citată cu această mențiune, iar, prin încheierea din data de 5 mai 2014 a Curții de Apel lași, secția I civilă, s-a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite prin încheierea de ședință din 9 aprilie 2014. Prin urmare instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, iar celelate critici formulate de recurenta - reclamantă privind actul normativ aplicabil modului de stabilire și de calcul a taxei judiciare de timbru, având în vedere considerentele expuse, sunt lipsite de fundament.
În aceste condiții nu se mai impune analiza criticilor privind fondul litigiului, astfel încât Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL București împotriva Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate de recurenta A.A.A.S. prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Prioritar, în ce privește invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 4 C. proc.
civ., se constată că indicarea acestora s-a realizat în mod formal, în condițiile în care recurenta nu a dezvoltat argumente și nu a circumscris motivele memoriului de recurs vreuneia din ipotezele avute în vedere de textele procedurale menționate (când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocate în condițiile legii și când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești). Criticile pârâtei vizează în esență aplicarea greșită a legii, susținând legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
În raport de situația de fapt reținută, necontestată de părți și care nu mai poate fi reapreciată în recurs față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel în mod legal a confirmat sentința apelată cu privire la fondul raportului juridic litigios (cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2007 și repunerea părților în situația anterioară). Fiind învestită cu analiza valabilității unui contract din punct de vedere al unei dintre condițiile sale de fond (cauza), instanța trebuie să se raporteze la existența elementelor esențiale ale actului juridic la momentul încheierii sale.
Deși recurenta susține legalitatea tranzacției încheiate, motivat de faptul că bunul a fost predat și prețul plătit, iar vânzarea a fost încheiată în perioada în care societatea se afla în lichidare voluntară, în încercarea de redresare a societății, aceste susțineri nu pot înlătura frauda la lege datorată nesocotirii dispozițiilor legale privind interdicția de vânzare instituită de existența sechestrului penal. Potrivit dispozițiilor art. 966 din vechiul C. civ., în vigoare la data inițierii demersului judiciar, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 din același cod, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Este știut, de altfel, că în condițiile în care există o interdicție de înstrăinare și grevare a imobilelor, nu se poate perfecta un contract de vânzare-cumpărare. Astfel, la fel ca prima instanță și curtea de apel a pornit de la premisa că încheierea unui contract de vânzare- cumpărare cu privire la un imobil asupra căruia există un sechestru penal, deci o interdicție de înstrăinare, are drept consecință nulitatea contractului respectiv, acesta fiind încheiat cu fraudarea legii. De asemenea, în mod corect s-a reținut că în cauză s-a făcut dovada certă că bunurile obiect al vânzării nu se aflau în circuitul civil așa cum impun dispozițiile art. 1310 C. civ. și nu puteau fi vândute în nicio modalitate.
Prin urmare, susținerile recurentei privind buna - credință și dolul ca viciu de consimțământ nu înlătură sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare care face obiectul judecății. Totodată, recurenta consideră că instanța în mod greșit a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului cu restituirea întregii sume către SC I.I.E.C. SRL, susținând că este necesară o expertiză care să stabilească valoarea actuală a activelor folosite de către pârâtă. Or, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate, hotărârea primei instanțe a fost criticată de A.V.A.S. exclusiv din perspectiva unor împrejurări de fapt, susținerile vizând efectele patrimoniale ale repunerii părților în situația anterioară și a repartizării prețului creditorilor.
Recurenta nu a solicitat nici în fața tribunalului și nici în fața instanței de apel încuviințarea efectuării probei cu expertiza și nu a supus instanței de apel problema valorii actuale a activelor care au făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare, în raport de folosința acestora de către pârâtă, care ar trebui scăzută din prețul de vânzare. în aceste condiții, pentru argumentele expuse anterior, critica este invocată omisso medio neconstituind motiv de apel și nu poate fi analizată pentru prima oară în calea extraordinară de atac a recursului. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul declarat de A.A.A.S.
împotriva Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția nulității invocată de recurenta - reclamantă SC T. SA prin lichidator J.R. SPRL București. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T. SA prin lichidator J.R. SPRL București și de recurenta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 162/2014 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzj/IO decembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.