ÎCCJ, decizie (scj.ro #123256)

Invocarea excepției de neexecutare a contractului direct în etapa procesuală a recursului. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic :

excepția de neexecutare

-excepție de procedură

C.proc.civ. din 1865, art. 294 alin. (1), art. 316

Definită ca mijloc de apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile  obligații, excepția de neexecutare a contractului nu constituie o excepție procesuală și nici un alt mijloc de apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Justificarea aceste interdicții constă în imposibilitatea învestirii instanței de recurs cu aspecte care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în recurs, însă, mai ales, în privarea părților de gradele de jurisdicție prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de fond.

Secția I civilă, decizia nr. 1613 din 12 iunie 2015

Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamantul T.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.C.A., obligarea acesteia la plata sumei de 148.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 1164 din 26 iunie 2008 Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiate.

A admis acțiunea formulată de reclamant.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 148.000 euro reprezentând comision datorat în baza contractului de comision încheiat la 9 noiembrie 2007.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 13.064 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., prin care s-a obligat să identifice potențialii cumpărători pentru imobilul proprietatea acesteia, situat în Iași, compus din teren în suprafață de 854,71 mp. și construcție compusă din subsol, parter și trei etaje.

Potrivit acestui contract, în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferența dintre suma de 1.502.000 euro și prețul vânzării, cu precizarea că acest comision va fi achitat numai în situația în care vânzarea imobilului se va încheia cu unul din potențialii cumpărători identificați de prestator, iar printre acești cumpărători au fost menționați M.V. și F.G.

Ulterior, pârâta a procedat la vânzarea imobilului descris mai sus, cu prețul de 1.650.000 euro, către cumpărătorul M.V., menționat și în cuprinsul contractului de comision ca fiind identificat de către reclamant, fără însă a achita comisionul în cuantum de 148.000 euro, menționat în contractul de comision.

Prin urmare, atâta timp cât părțile au convenit, pe baza manifestării libere de voință că, în   momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferența dintre suma de 1.502.000 euro și prețul vânzării, iar, ulterior, contractul s-a încheiat chiar cu unul dintre potențialii cumpărători identificați de către prestator, respectiv M.V., această manifestare de voință a părților urmează a produce efecte juridice, în temeiul forței obligatorii a contractului, neputându-se invoca faptul că nu ar exista o cauză a datoriei, sau că respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.

Susținerile pârâtei, în sensul că nu datorează suma de bani sus menționată întrucât contractul de comision a fost valabil doar până la data de 25 noiembrie 2007, pe câtă vreme atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât și contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate după această dată sunt irelevante și nefondate în speța dedusă judecății, întrucât potrivit contractului de comision, proprietarul a acordat prestatorului exclusivitate până la data de 25 noiembrie 2007 așadar, în cauză nu este vorba despre un contract cu termen, respectiv un contract ce și-ar înceta efectele la o anumită dată, ci este vorba doar de data la care încetează exclusivitatea acordată reclamantului în efectuarea serviciilor menționate în contractul de comision.

Prin decizia civilă nr. 134/A din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins apelul declarat de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Situația de fapt nu a fost greșit stabilită, întrucât nu prezintă nici o relevanță existența, anterior datei de 25 noiembrie 2007, a unei oferte de cumpărare a imobilului în litigiu pentru prețul de 1.600.000 de euro. Neaducerea la cunoștința acesteia despre această ofertă reprezenta, eventual, un risc asumat de intimatul  reclamant, în condițiile în care, la expirarea termenului de acordare a exclusivității, exista posibilitatea încheierii vânzării cu o altă persoană și, pe cale de consecință pierderea comisionului.

Pe de altă parte, corect a reținut instanța de fond că termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilită pentru acordarea exclusivității și nu data încetării contractului de comision, cum eronat susține apelanta. Este de, remarcat că, proba cu martori nu era admisibilă în contra înscrisului autentic, conform dispozițiilor art. 1191

C.civ., mai ales că, apelanta nici nu a invocat vreo eventuală nulitate a contractului de comision.

Nici critica referitoare la nedatorarea comisionului, urmare faptului că prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare a fost obținut de apelantă, prin negociere directă, nu poate fi reținută, întrucât obligația asumată de intimatul  reclamant prin contractul de comision nu a vizat obținerea unui anumit preț, ci, exclusiv, identificarea potențialilor cumpărători, asigurarea vizionării imobilului, prezentarea extrasului informativ și informarea cumpărătorului cu privire la necesitatea achitării integrale, într-o singura tranșă a prețului imobilului, negocierea prețului fiind atributul vânzătorului - proprietar.

În speță, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 C.civ., întrucât nu există nici o interdicție legală în acest caz, părțile putând stipula, prin acordul lor de voință, cuantumul eventualului comision rezultat dintr-un contract de comision, nefiind vorba despre dobândă, caz în care legea limitează cuantumul acesteia. De altfel, apelanta și-ar invoca propria culpă, rezultată dintr-o eventuala încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici nu a cerut constatarea nulității contractului pentru acest motiv.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. acordarea cheltuielilor de judecată este condiționată de dovada făcută de partea care a câștigat procesul că a efectuat cheltuielile de judecată, astfel că a fost respinsă cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestuia s-a arătat că intimatul reclamant avea prin contact obligația de ”înștiințare imediată, prin fax, a proprietarului cu privire la identificarea și intențiile potențialului cumpărător al imobilului”.

Prestatorul, chiar la data încheierii contractului de comision, a indicat doi potențiali cumpărători, dar nu i-a identificat ulterior datei de 09 noiembrie 2007. Mai mult, prestatorul acționa în calitate de mandatar special al unuia dintre potențialii cumpărători, fiind și în posesia unei oferte ferme de cumpărare a imobilului, care cuprindea prețul oferit și termenul până la care este valabilă.

Nici după încheierea contractului de comision intimatul nu  a comunicat recurentei existența și conținutul ofertei de cumpărare din partea numitului M.V., neexecutarea contractului de către intimat fiind de netăgăduit.

Față de neexecutarea de către intimatul reclamant a obligațiilor contractuale referitoare la comunicarea intenției potențialului cumpărător al imobilului în vederea încheierii (ante)contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, recurenta a invocat excepția de neexecutare a contractului, ca excepție de fond și a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârea este nelegală și față de dispozițiile art. 970 C.civ. raportat la situația de fapt, valoarea comisionului fiind stabilită fără aducerea la cunoștința recurentei a ofertei de cumpărare și a procurii speciale acordate intimatului  reclamant.

Contrar art. 977 C.civ. care stabilește că „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante”, instanța de judecată, substituindu-se voinței părților (iar voința acestora a fost ca respectivul contract de comision să fie valabil până la data de 25 noiembrie 2007), în condițiile unei redactări defectuoase a clauzelor contractuale, în mod nelegal a stabilit că termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilită pentru acordarea exclusivității și nu data încetării contractului de comision.

Încetarea contractului de comision la data de 25 noiembrie 2007 rezultă din conținutul ofertei de cumpărare și a procurii speciale acordate de numitul M.V. intimatului T.S.A., de care recurenta nu a avut cunoștință.

În condițiile în care contractul de comision nu prevede nici un termen de încetare a acestuia, iar 25 noiembrie 2007 ar fi data stabilită pentru acordarea exclusivității și nu data încetării contractului, rezultă faptul că părțile ar fi încheiat respectivul contract pe o durată nelimitată, voința părților nefiind nici un moment în acest sens, cu atât mai mult cu cât intimatul era în posesia unei oferte ferme din partea unui cumpărător, precum și a unei procuri speciale care îi permiteau semnarea oricărui antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în cauză.

Comisionul este nedatorat urmare a încetării contractului la termen la data de 25 noiembrie 2007, astfel cum rezultă din voința părților rezultând din probele administrate, respectiv oferta de cumpărare și procura specială acordată intimatului T.S.

Cu încălcarea art. 969 - 970 C.civ., în mod nelegal instanța de apel a stabilit că recurenta datorează comisionul în cuantumul solicitat de către reclamant având în vedere obiectul contractului de comision.

În faza procesuală a recursului cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin.(1) C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. xx2/99/2009 având ca obiect constatarea nulității contractului de comision.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 iunie 2015  ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1635 din data de 13 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționat irevocabil dosarul nr. xx2/99/2009 în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1635 din 13 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționat irevocabil dosarul având ca obiect constatarea nulității contractului de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta a luat cunoștință, sub semnătură, mai înainte sau concomitent cu încheierea contractului de comision, despre existența potențialului cumpărător M.V. și despre prețul oferit de acesta, de 1 600 000 euro.

Prin urmare, prestatorul și-a îndeplinit o parte din obligațiile stabilite în sarcina sa în contractul de comision, pârâta având deplina reprezentare atât a persoanei prezumtivului cumpărător, cât și a cuantumului comisionului pe care l-ar datora reclamantului, în ipoteza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împrejurare de fapt care nu a fost combătută cu înscrisurile depuse de recurentă în recurs, care privesc știri din ziare și aspecte legate de averea pe care reclamantul și-a declarat-o.

Apar astfel ca nefondate criticile privind neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor contractuale, cât și cele referitoare la stabilirea greșită a cuantumului comisionului datorat reclamantului.

Excepția de neexecutare a contractului a fost invocată, în acest context, pentru prima dată în recurs.

Potrivit art. 294 alin. (1) C.proc.civ., „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

Conform art. 316 C.proc.civ. „Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.

Definită ca mijloc de apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile  obligații, excepția de neexecutare a contractului nu constituie o excepție procesuală și nici un alt mijloc de apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Justificarea aceste interdicții constă în imposibilitatea învestirii instanței de recurs cu aspecte care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în recurs, însă, mai ales, în privarea părților de gradele de jurisdicție prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de fond.

Celelalte critici formulate de recurentă sunt, de asemenea, nefondate, întrucât din cuprinsul contractului de comision rezultă fără dubiu că termenul din 25 noiembrie 2007 este stabilit ca termen limită pentru exclusivitatea contractului de comision în favoarea reclamantului, astfel încât natura sa nu poate fi dedusă în raport de alte înscrisuri administrate în cauză. Un eventual viciu de consimțământ, la momentul încheierii contractului de comision cu privire la acest aspect, putea fi invocat pe calea acțiunii în anularea contractului.

Împrejurarea că durata contractului de comision nu putea fi nedeterminată, ceea ce ar dovedi că voința reală a părților a fost alta, în ceea ce privește natura termenului din 25 noiembrie 2007, constituie o prezumție care a fost răsturnată prin mențiunile din contractul de comision care nu a fost anulat.

Acesta continuă să producă depline consecințe juridice, ca lege a părților, conform art. 969 C.civ., iar interpretarea sa nu poate fi alta decât cea care rezultă din act și se prezumă că exprimă voința reală a părților la momentul perfectării contractului. În acest context, nu se poate reține încălcarea art. 977 C.civ. nu a fost încălcat.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 969-970 și art. 977 C.civ., astfel încât motivul de recurs invocat nu este incident în cauză. În consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ.