ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5257/2/2012,

reclamanta „I.P.” S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S.,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună :

notificării C.N.A.S. din 15 noiembrie 2011 emisă către I.P. privind volumul de

vânzări aferente trim. I/2010;

notificării C.N.A.S. din 15 noiembrie 2011 emisă către I.P. privind volumul de

vânzări aferente trim. II/2010;

notificării C.N.A.S. din 15 noiembrie 2011 emisă către I.P. privind volumul de

vânzări aferente trim. III/2010;

notificării C.N.A.S. din 15 noiembrie 2011 emisă către I.P. privind volumul de

vânzări aferente trim. IV/2010;

notificării C.N.A.S. din 15 noiembrie 2011 emisă către I.P. privind volumul de

vânzări aferente trim. I/2011;

la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil,

reclamanta a făcut precizări referitoare la cadrul legal incident și la

activitatea desfășurată în România de I.P..

În susținerea

nelegalității notificărilor, reclamanta a invocat ca argumente de fond

următoarele :

calitatea de subiect plătitor al contribuției conform reglementărilor legale

aplicabile.

Subiectul plătitor

este distribuitorul angro al medicamentelor compensate din fonduri publice,

livrate farmaciilor și spitalelor.

I.P. nu poate fi

calificată din punct de vedere legal ca subiect plătitor al contribuției având

în vedere (I) modelul de comercializare existent, care presupune livrarea

tuturor medicamentelor către distribuitorii angro autorizați și (II) faptul că

subiectul plătitor al contribuției reglementate prin art. 363

1

din

Legea nr. 95/2006 este acel distribuitor angro care vinde medicamente

compensate din fonduri publice către utilizatorii finali (farmacii și spitale).

determinării contribuțiilor trimestriale de plată

Notificările primite

sunt nelegale și din cauza determinării eronate a sumelor atât prin raportare

la baza de calcul, cât și prin raportare la algoritmul utilizat.

atât declarațiilor de vânzări, cât și declarațiile de încasări se depun

defalcat pentru medicamentele vândute către farmacii, respectiv pentru

medicamente vândute către spitale.

Întrucât I.P. vinde

medicamente doar către distribuitori autorizați, iar nu direct către farmacii

sau spitale, aceasta nu poate defalca volumul vânzărilor și nici volumul

încasărilor în funcție de destinația medicamentelor (pentru farmacii se depun

declarații 2a și 2a

1

, iar pentru spitale se depun declarațiile 2b și

2b

1

), deoarece destinația medicamentelor vândute distribuitorilor

depinde exclusiv de aceștia din urmă.

conțin elementele obligatorii prevăzute de Norme

Notificările nu

respectă prevederile art. 5 alin. (4) și ale anexei nr. 3 la Norme, plasându-se

și din acest punct de vedere, în sfera ilegalității.

Notificările primite

de I.P. conțin:

a) procentul în

funcție de care va fi calculată contribuția și

b) o sumă estimativă

de plată, calculată prin aplicarea procentului la valoarea vânzărilor realizate

de I.P. către distribuitorii săi angro independenți din România.

În drept, au fost

invocate : Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările

și completările ulterioare, Normele aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010, C.

proc. fisc., Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și orice

alte prevederi legale.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 21 septembrie 2012, pârâta C.N.A.S. a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din

data de 08 noiembrie 2012, instanța a admis cererea pârâtei C.N.A.S., în sensul

introducerii în cauză, în calitate de pârâtă, a A.N.A.F., în temeiul art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011.

În cauză s-au

administrat probele cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin sentința civilă nr.

1980 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.P. Sas, în

contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. și A.N.A.F. A anulat Notificările din 15

noiembrie 2011 emise de C.N.A.S.

A obligat pârâta C.N.A.S.

la plata sumei de 21,5 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

- Prin notificările din

15 noiembrie 2011, emise de C.N.A.S. i-au fost comunicate reclamantei SC

I.P.S.E.N. P. S.A.S. SA, conform Legii nr. 95/2006 și Ordinului comun al ministrului

sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, procentul de

contribuție conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006, precum și sumele estimate

de plată, în baza declarațiilor privind volumul de vânzări aferent trim. I, II,

III și IV din 2010 și trim. I din 2011.

- Art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (text de lege în vigoare până la data de 30 iulie 2011,

aplicabil în perioada vizată de notificările contestate) prevede că:

„(1) Pentru

finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe

piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de

sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție

medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele

de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează

încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă,

după deducerea taxei pe valoare adăugată, cu o contribuție trimestrială din

valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform

grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute,

prevăzută în anexa nr. 14.

(2) În cazul în care

deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu

desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este

datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în

România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare

direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor,

respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere

pe piață direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de

comercializare a medicamentelor în România.”

Din interpretarea

prevederilor legale enunțate rezultă că legea instituie obligația de plată a

contribuției pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a

medicamentelor, care comercializează în România medicamentele expres menționate

de textul legal, iar în cazul în care deținătorii autorizațiilor de punere pe

piață nu comercializează în România medicamentele respective, contribuția este

datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în

România a medicamentelor, urmare a obținerii acestui drept de la deținătorii

autorizațiilor de punere pe piață.

În acest context, a

constatat prima instanță că reclamanta I.P., persoană juridică de naționalitate

străină, deține autorizație de punere pe piață pentru anumite medicamente și a

efectuat vânzări de medicamente în România exclusiv către terții distribuitori

angro români independenți.

A reținut instanța de

fond că, în condițiile în care reclamanta, deținătoare a autorizației de punere

pe piață pentru anumite medicamente, nu desfășoară în România activități de

comercializare a medicamentelor respective, aceasta nu are calitatea de

plătitor al contribuției, potrivit art. 363

1

alin. (2) din Legea nr.

95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 104/2009. Obligația de plată a contribuției

revine în acest caz numai entităților care comercializează în România

medicamente, în temeiul dreptului de comercializare obținut, direct sau

indirect, de la deținătorul autorizației de punere pe piață, iar încasările

sunt realizate din sistemul public de asigurări de sănătate.

În continuare, prima

instanță a reținut că nelegalitatea notificărilor contestate este determinată

și de nerespectarea elementelor obligatorii prevăzute de anexa nr. 3 la Normele

aprobate prin Ordinul comun al ministrului sănătății și președintelui C.N.A.S. nr.

928/591/2010.

Astfel, conform

anexei nr. 3 la Norme, notificările de plată emise de C.N.A.S. trebuie să

conțină: valoarea nominală a contribuției, termenul de plată a contribuției și

contul bancar în care urmează a se face plata.

Notificările emise de

C.N.A.S. nu conțin elementele obligatorii prevăzute de Norme, ci procentul în

funcție de care va fi calculată contribuția, precum și o sumă estimată de

plată, calculată prin aplicarea procentului la valoarea vânzărilor realizate de

reclamantă către distribuitorii angro independenți din România.

Prin urmare,

obligația fiscală instituită în sarcina reclamantei nu este determinată nici cu

privire la întindere (fiind prevăzută o sumă estimată, iar nu o sumă certă), și

nici cu privire la condițiile în care se efectuează plata, ceea ce determină

nelegalitatea notificărilor emise de C.N.A.S.

De asemenea, curtea

de apel a constatat că aceste notificări sunt nelegale și prin raportare la

modalitatea de determinare a contribuției trimestriale de plată.

Astfel, potrivit

Normelor aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010, procentul contribuției se

determină pe baza declarațiilor 2a și 2b (privind volumul vânzărilor de

medicamente), iar baza de calcul pentru contribuție, la care se aplică

procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Din conținutul

notificărilor contestate, precum și din documentația care a stat la baza emiterii

acestora, coroborate cu susținerile pârâtei în apărare, rezultă că valoarea

contribuției trimestriale de plată a fost determinată exclusiv prin raportare

la declarațiile depuse de reprezentantul legal al reclamantei privind volumul

trimestrial de vânzări și nu prin raportare la declarațiile 2a și 2b și

declarațiile 2a

1

și 2b

1

, cum impun Normele aprobate prin

Ordinul nr. 928/591/2010.

A conchis prima

instanță, în sensul că nedepunerea declarațiilor 2a

1

și 2b

1

nu poate justifica stabilirea contribuției prin raportare exclusiv la vânzări,

întrucât sancțiunea trebuie să fie prevăzută de lege, iar procedura la care a

recurs pârâta în această situație este lipsită de temei legal.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 21,5 lei, cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței

civile nr. 1580 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs A.N.A.F. și C.N.A.S.

Pârâta recurentă A.N.A.F.

prin cererea de recurs formulată invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

legii.

În dezvoltarea

acestui motiv se arată că

A.N.A.F. nu este emitenta actelor administrative ce formează

obiectul prezentului dosar, calitate procesuala pasiva are numai C.N.A.S. - in

calitate de organ emitent al actelor administrative si, totodată, in calitate

de organ de soluționare a plângerii prealabile. In cauza s-a solicitat

introducerea in cauza a A.N.A.F. fără a se motiva aceasta solicitare.

Totodată, a învederat

si prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004, subliniind că din

prevederile articolului menționat mai sus, rezultă, in mod clar, care sunt

părțile intr-o cauza de contencios administrativ, respectiv partea vătămata, în

cauza SC I.P. S.A.S. SA, si autoritățile publice emitente a actelor

administrative pretins vătămătoare, adică C.N.A.S..

Mai mult, excepția

invocata este întemeiata si in raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 554/2004, republicata, din care rezulta faptul ca, pentru a putea

avea calitatea de parata intr-o cauza de contencios administrativ, autoritatea

publica trebuie sa fie emitenta unui act administrativ care sa fi creat o

vătămare reclamantei. Or, actele atacate ce formează obiectul prezentei cauze nu

au fost emise de către A.N.A.F.

De asemenea, a

apreciat pârâta că judecarea in contradictoriu cu A.N.A.F. a prezentei cauze

este neîntemeiată si în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

din interpretarea cărora rezultă că raportul juridic este născut între persoana

vătămată și autoritatea emitentă a actului administrativ.

Ca titlu de practică

judiciară a menționat pârâta sentința civila nr. 2907 din 04 mai 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrai și fiscal,

pronunțată în Dosarul nr. 339/2/2012, în contradictoriu cu SC O. SRL, și

sentința civila pronunțata de aceeași instanță în Dosarul nr. 5059/2/2011, în

contradictoriu cu SC S. SRL, 5759 din 15 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul

nr. 4071/2/2012 și sentința pronunțată la 14 decembrie 2012 în Dosarul nr. 4421/2/2012

în litigiu cu E.B.E.W.E. P. G. M.B .N.F.G.K.G.

C.N.A.S. prin cererea

de recurs formulată critică hotărârea primei instanței pentru nelegalitate și

netemeinicie invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu trimitere la normele legale în materie respectiv

Ordinul comun al

ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 351/464 din 21 aprilie 2011

pentru modificarea și completarea Normelor privind organizarea evidenței pe

plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prev. la art. 363

ind.1 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, cu modificările și completările ulteriore, soluționarea

contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de

sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui

C.N.A.S. nr. 928/591/2010.

Invocând disp. art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății,

cu modificările și completările ulterioare, recurenta-pârâtă arătă că

plătitorii contribuției erau nominalizați de text, respectiv:

- deținătorii

autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele

incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care

beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de

sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a

medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată;

- persoanele juridice

care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca

urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul

autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care

a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau

indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a

medicamentelor în România, pentru situația în care deținătorii de autorizații

de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România

activități de comercializare a acestora.

A mai arătat recurenta

că prin dispozițiile O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale Ordinului comun

al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 pentru

aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea,

constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin.

(1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și

încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, a fost

reglementată obligația participării subiecților plătitori nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările

ulterioare, la plata unei contribuții trimestriale din valoarea acestor

încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind

contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute.

Urmarea faptului că,

potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, procentul contribuției

trimestriale se determina în funcție de volumul vânzărilor și se aplica la

încasările aferente trim. respectiv, pentru determinarea efectivă a

contribuției trimestriale este necesară declararea de către deținătorii de

autorizație de punere pe piață sau cei care au dobândit drept de comercializare

de la aceștia a valorii încasărilor realizate în respectivul trimestru.

În acest sens,

dispozițiile Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S.

nr. 928/591/2010 au fost modificate și completate prin introducerea unui

formular pentru declararea valorii încasărilor trimestriale de către subiecții

plătitori contribuției de claw-back nominalizați la art. 363

1

alin. (1)

și (2) din Legea nr. 95/2006 și modificarea art. 5 din Norme pentru

clarificarea mecanismului de declarare și stabilire a contribuției.

Astfel, potrivit

comunicatului postat pe site-ul C.N.A.S., deținătorii de autorizații de punere

pe piață sau comercializare a medicamentelor în România au fost anunțați ca în

vederea punerii în aplicare a prevederilor Ordinului ministerului sănătății și

al președintelui C.N.A.S. 351/464/2011 de modificare și completare a Ordinul

ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, să

redepună declarațiile prevăzute în anexele 2a și 2b, aferente trim. I, II, III

și IV 2010, precum și trimestrul I 2011, în vederea corectării tuturor

neajunsurilor.

Reclamanta-intimată a

revenit cu adresa din 9 iunie 2011 și înregistrată la C.N.A.S. cu nr. 8477 din

10 iunie 2011 prin care se atașează: a) raportări ale vânzărilor anexa 2a și

anexa 2b pentru perioada trim. I 2010, trim. I 2011; b) raportări ale

încasărilor anexa 2a1 și anexa 2b1 pentru perioada trim. I-II 2010.

Mai mult de atât,

însăși reclamanta, potrivit documentației depuse la dosarul cauzei și-a

îndeplinit obligația de a depune declarațiile 2a și 2b:- la data de 9 iulie

2010 cu nr. de înregistrare la C.N.A.S. nr. 10770 pentru trim. I 2010; la data

de 9 iulie 2010 cu nr. de înregistrare la C.N.A.S. nr. 10771 pentru trim. II

2010; la data de 11 noiembrie 2010 cu nr de înregistrate la C.N.A.S. nr. 16839

pentru trim. III 2010; la data de 15 ianuarie 2011 cu nr de înregistrare la C.N.A.S.

nr. 50700 pentru trimestrul I 2011, situații ce cuprind inclusiv medicamentele

comercializate către terți, ori dacă reclamanta ar fi considerat că nu

datorează această contribuție nu și-ar fi îndeplinit obligația de depunere a

acestor situații.

Cu privire la determinarea

procentului contribuției și a contribuției instituită prin art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, acesta se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006,

cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute

trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în

programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații

în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de

medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

Valoarea contribuției

trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, asupra

totalului de venituri obținute trimestrial, după deducerea T.V.A., fiind

stabilit între 5% și 11% asupra totalului de venituri obținute trimestrial.

Prin introducerea acestei grile progresive se urmărește ca efortul depus de

companiile producătoare pentru plata sumelor în cauză să fie direct

proporționale cu veniturile pe care le realizează în România.

Astfel, contribuția

datorată se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în

trimestrul respectiv. Procentul de contribuție se aplică la valoarea

încasărilor trimestriale, iar obligativitatea de declarare, respectiv de virare

a contribuției este identică pentru toți deținătorii de Autorizație de punere

pe piață și/sau de comercializare a medicamentelor.

Acest mecanism poate

fi apreciat ca un mecanism de suplimentare la bugetul Fondului național unic de

asigurări sociale de sănătate și are în vedere în primul rând rolul de

reglementare legală pentru asigurarea furnizării serviciilor de sănătate către

persoanele asigurate.

Adoptarea acestui act

normativ a fost justificată obiectiv de un scop legitim în considerarea unui

interes major, respectiv pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației

la medicamente, având în vedere dispozițiile art. 291 lit. d) din Legea nr. 95/2006

potrivit cărora C.N.A.S. are obligația de a acoperi nevoile de servicii de

sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al

președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, cu modificările și completările

ulterioare, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru,

persoanele nominalizate la art. 363

1

alin. (1) și (2) Legea nr. 95/2006,

(inclusiv reclamanta) aveau obligația să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie

și în format electronic declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b

(respectiv volumul de vânzări), iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei

în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru se

depun declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

(respectiv încasările).

Această obligație

care incumba în sarcina reclamantei nu a fost îndeplinită, având în vedere că

SC I.P. SAS a depus doar declarațiile 2a și 2b, respectiv volumul de vânzări,

nu însă și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, respectiv volumul de

încasări. Acest aspect este recunoscut de însăși reclamanta.

Consecință a

nedepunerii de către reclamanta-intimată a declarațiilor pe proprie răspundere

privind volumul de încasări aferent trim. III-IV 2010 și trim. I 2011, C.N.A.S.

a comunicat reclamantei suma estimată de plată.

Astfel, se invocă art.

5 alin. (4) și (5) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al

președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010.

A mai precizat faptul

că dispozițiile art. 1 pct. 3-8 din O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, au făcut

obiectul excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care a

constituit obiectul dosarului Curții Constituționale nr. 935D/2011. Prin

Decizia nr. 548 din 24 mai 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

517/26 iulie 2012, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 3-8 din O.U.G. nr. 104/2009

pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, ridicată de Asociația

Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente. Face de asemenea,

trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 158/1998 prin care s-a statuat

că „existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin

impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzute la art. 53 alin. (1) din

Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale

în activitatea financiară conform art. 134 alin. (2) din Constituție, este

justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea etnică a

resurselor financiare ale statului. Este în afară de orice îndoială că

încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a

statului, prin una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor

naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare

statul va fi în măsură să-și îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și

agenții economici care au fost stabilite în art. 134 alin. (2) din Constituție

printre care: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea

cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; b)

protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și

valutară.

Arată de asemenea, că

dispozițiile Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S.

nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare, au făcut obiectul

excepției de nelegalitate, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr.

1855 din 14 martie 2012, instanța a respins acțiunea reclamantei A.R.P.I.M.,

constatând că Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S.

nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare, a fost adoptat cu

respectarea dispozițiilor legale, iar în privința determinării bazei de calcul

în funcție de care se stabilește nivelul contribuției, aceasta este în concordanță

cu art. 363

1

alin. (1) și (2) Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G.

nr. 104/2009.

Mai invocă

dispozițiile O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri

fiscal-bugetare, și de facilitățile prevăzute acel act normativ și subliniază

că și noul act normativ reglementează obligația participării subiecților

plătitori nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările

ulterioare, din care face parte și reclamanta, acordându-se totodată și

facilitățile fiscale mai sus menționate, tocmai pentru a veni în sprijinul

plătitorilor acestei contribuții.

Prin întâmpinarea la

recursul formulat de A.N.A.F., I.P. SAS solicită respingerea recursului ca

nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând

că A.N.A.F. este autoritatea care se subrogă în drepturile și obligațiile C.N.A.S.

în calitate de creditor bugetar, în toate procedurile de administrare a

contribuțiilor claw-back potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) și art.

9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, dar și ale C. proc. fisc.

Contribuțiile claw-back

sunt calificate atât prin prevederile art. 1 din C. fisc. ale art. 21 C. proc.

fisc., cât și prin prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ca

fiind contribuții fiscale, cu alte cuvinte, creanțe fiscale care potrivit

prevederilor art. 32 alin. (1) C. proc. fisc. sunt administrate de organele

fiscale, cu competențe generale în materie.

Cu toate că se

păstrează competența C.N.A.S. privind stabilirea contribuțiilor și emiterea

notificărilor de plată (acte administrative contestate), dispozițiile art. 9 alin.

(5) - (11) din O.U.G. nr. 77/2011, clarifică situația sumelor datorate cu titlu

de contribuție clawback. calculate și notificate la plată de către C.N.A.S.,

pentru trimestrele anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, în

sensul că se reglementează expres, procedura de informare și predare de

documente, realizată în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G.

77/2011, între Ministerul Sănătății și C.N.A.S. pe de-o parte și A.N.A.F., pe

de altă parte, în legătură cu:

- înscrisurile

(notificările) în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate

până la data intrării în vigoare a actului normativ în discuție, și care

reprezintă titluri executorii,

- situația soldurilor

contribuțiilor stabilite înainte de data intrării în vigoare a prevederilor

ordonanței de urgență în discuție, precum și orice alte informații disponibile,

necesare urmăririi și verificării sumelor datorate,

- subiecții plătitori

ai contribuției claw-back sunt obligați să depună la organul fiscal competent,

în termenul stabilit de ordonanță, declarații-inventar, asumate pe propria

răspundere, asimilate declarațiilor fiscale, privind contribuțiile în sold la

data intrării în vigoare a O.U.G. 77/2011.

Având în vedere

aceste prevederi exprese ale O.U.G. 77/2011 este justificată calitatea

procesuală a A.N.A.F., de necesitatea ca hotărârea pronunțată în cauză să îi

fie opozabilă recurentei, în ceea ce privește, statutul reclamantei de plătitor

sau neplătitor al contribuției și/sau privitor la caracterul datorat sau

nedatorat al sumelor notificate la plată de C.N.A.S.

Prin întâmpinarea formulată

la recursul declarat de C.N.A.S. solicită respingerea acestuia ca nefondat și

susține că SC I.P.S.A.S. SA nu are calitatea de contribuabil supus obligației

de plată a contribuției claw-back reglementată prin art. 363

1

din

Legea nr. 95/2006 și a celorlalte obligații corelative, întrucât a livrat medicamente

numai către distribuitori angro și nu către utilizatori finali în sistemul

social de asigurări de sănătate.

Distribuitorii angro

la rândul lor, revând medicamentele în nume propriu către furnizorii de

medicamente în tratamentul ambulatoriu (farmacii), și către unitățile sanitare

cu paturi (spitale), sau către alți distribuitori din România sau către cei din

afara României (exporturile paralele).

Cu alte cuvinte Ipsen

nu are livrări directe de medicamente către sistemul public de asigurări

sociale de sănătate și prin urmare nici nu realizează venituri plătite din

Fondul unic al asigurărilor sociale de sănătate.

În privința

modalității de calcul a contribuției se arată că potrivit normelor, procentul

contribuției se determină pe baza declarațiilor 2a și 2b (privind volumul

vânzărilor de medicamente) în timp ce baza de calcul pentru contribuție la care

se aplică procentul se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

În consecință, dat

fiind faptul că potrivit declarațiilor 2a

1

și 2b

1

în

perioadele respective nu s-au raportat niciun fel de încasări rezultând din

vânzarea de medicamente către farmacii sau spitale în sistemul de asigurări

sociale, nivelul contribuției ar fi trebuit să fie „zero”, prin raportare la

procentul stabilit aplicat bazei de calcul „zero” a acestei contribuții.

Examinând recursul

formulat de recurenta-pârâtă A.N.A.F. se constată că este fondat întrucât A.N.A.F.

nu este emitenta actelor administrative a căror anulare se solicită și nici nu

are obligația să stabilească cuantumul contribuției claw-back.

Conform prevederilor

legale O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 decembrie 2011 când aceasta a

intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția

claw-back vor fi continuate de A.N.A.F. și în consecință subrogarea instituției

intervine numai pentru procedurile de administrare a creanțelor nu și în ceea

ce privește stabilirea acestora.

Noțiunea de

administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G.

nr. 77/2011, se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a

creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile juridice

premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței sau care au ca

obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de calcul,

calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxe claw-back și comunicarea

către debitor, acestea sunt atribuții exclusive ale C.N.A.S.

Această concluzie se

impune față de reglementarea impusă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011

care prevede expres că pentru medicamentele incluse în programele naționale de

sănătate pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

ambulatoriu cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală

în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care

beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în

vigoare a acestui act normativ contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se stabilește de C.N.A.S.

și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

Cu privire la recursul

formulat de C.N.A.S. se constată că este fondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

363

1

din Legea nr. 95/2006 (aplicabil în perioada vizată de

notificările contestate)„ (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate,

deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru

medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele

de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără

contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după

deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea

acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei

privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută

în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe

piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de

comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice

care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca

urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul

autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care

a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau

indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor

în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1)

constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând

cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, art. 365 din

Legea nr. 95/2006 prevăd: „(…) (1)

1

Contribuția prevăzută la art.

3631 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trim. în care

a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria

Statului pe numele Ministerului Sănătății. (1)

2

Persoanele juridice

prevăzute la art. 363

1

alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația

de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări

sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul

programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe

bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care

beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. (1)

3

Pentru

neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363^1 se calculează și

se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare”.

Prin

Normele metodologice (privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea,

constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 3631 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și

completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea

contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin

Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și președintelui C.N.A.S.,

la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni: a) volumul vânzărilor reprezintă

întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naționale de sănătate,

de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu

sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și de

medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândută

în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în

tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui

trimestru; b) total venituri trimestriale obținute reprezintă valoarea

rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantități de

medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care

beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de

sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul

spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3 în cadrul unui

trimestru, după deducerea T.V.A.

Totodată,

art. 4 din aceleași Norme prevede că „(1) Procentul contribuției se determină

potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările

ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul

vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de

medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau

fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații

în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea

contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de

contribuție, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute

trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A”.

De

asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare

încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să

depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile

prevăzute în anexele nr. 2.a și 2.b. (2) Persoanele prevăzute la art. 3 au

obligația să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic,

declarațiile prevăzute în anexele nr. 2.a

1

și 2.b

1

în

primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate

veniturile aferente unui trimestru. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și

(2) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către

reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației

și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru

declarațiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero. (4)

Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2.a

1

și 2.b

1

se notifică de către C.N.A.S. în termen de 15 zile de la

data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3,

potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. (5) Sumele notificate conform alin.

(4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la

comisia de contestații formată din 3 reprezentanți ai C.N.A.S., constituită

prin ordin al președintelui C.N.A.S. Persoanele desemnate în comisia de

soluționare a contestațiilor nu pot desfășura activități privind colectarea,

centralizarea, calcularea contribuției și notificarea acesteia”.

Ca

sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3

care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform

dispozițiilor art. 365 alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2006, cu

modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul

național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor

comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de

care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul spitalicesc,

în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata la scadență a

contribuției se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și

completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1) Nerespectarea termenelor

de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) sau depunerea

acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de C.N.A.S. în termen

de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la

termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile

prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația conform prevederilor art.

5 alin. (2) (…)” (art. 8).

În raport

de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Curtea observă că prin

disp. art. 3631 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligația de

plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor autorizațiilor de

punere pe piață a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura în care aceștia nu

desfășoară în România activități de comercializare, obligația incumbă

persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a

medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la

deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la

persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață,

direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de

comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)).

În ce

privește medicamentele pentru care este datorată contribuția, acestea sunt: (a)

medicamentele incluse în programele naționale de sănătate; (b) medicamentele de

care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de

sănătate; (c) medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

spitalicesc (art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006).

Instanța

de fond a reținut că reclamanta SC I.P. S.A.S. SA persoană juridică de

naționalitate străină, deține autorizație de punere pe piață pentru anumite

medicamente dar a efectuat vânzări de medicamente în România exclusiv către

terții distribuitori angro - români independenți.

În

condițiile în care reclamanta nu desfășoară în România activități de

comercializare a medicamentelor respective, aceasta nu are calitatea de

plătitor al contribuției potrivit art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006,

introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, întrucât aceste obligații revin numai

entităților care comercializează în România medicamente în temeiul dreptului de

comercializare obținut direct sau indirect de la deținătorul autorizației de

punere pe piață iar încasările sunt realizate din sistemul public de asigurări

de sănătate.

Înalta

Curte nu poate împărtăși o asemenea interpretare. În primul rând, în

determinarea voinței legiuitorului trebuie să se pornească de la textele aflate

pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, adică de la textul de

lege, către actele administrative emise în vederea organizării executării legii

sau a celor ce privesc executarea ei în concret, iar nu invers.

Or,

lecturându-se art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 se observă că acea

contribuție este impusă în primul rând în sarcina deținătorului autorizației de

punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în

care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în

circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau

spitalicesc la dispoziția asiguraților. În al doilea rând, contribuția fiind

menită a finanța cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți

distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului

autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România,

indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin

vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă

modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le

înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.

Curtea

constată că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai pentru

a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze incidența alin.

(1) de la art. 363

1

din lege prin intermediul unor terți,

legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu desfășoară

activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația de plată a

contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de

comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a

medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul

autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite

către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România. Or, partea

reclamantă, este compania împuternicită să vândă importatorilor direcți,

distribuitorilor (terți pe piață) înspre piața farmaceutică românească,

produsele medicamentoase ale căror autorizații de punere pe piață sunt emise pe

numele I.P.

I.P.

recunoaște că a efectuat vânzări de medicamente către terți distribuitori angro

români independenți în perioada pentru care s-au emis notificările.

Curtea

apreciază astfel că textul legal de la art. 363

1

alin. (2) din Legea

nr. 95/2006 se interpretează ca impunând obligația de plată în sarcina acelei

verigi din lanțul de vânzare care aduce pe piața din România și în sistemul

finanțat din asigurările sociale de sănătate acele medicamente, motiv pentru

care legiuitorul se referă la „persoanele juridice care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de

comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a

medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul

autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite

către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România” (art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006).

De

altfel, se observă că sub acest aspect Ordinul comun nr. 928/591/2010 alege să

nu facă dezvoltări suplimentare cât privește debitorii contribuției, ci se

limitează să utilizeze la art. 3 o normă de trimitere, în care se face referire

la disp. art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006.

Pe cale

de consecință, pretinsul motiv de nelegalitate al notificărilor raportat la

faptul că C.N.A.S. a avut în vedere și vânzări făcute către terți distribuitori

nu subzistă, nefiind de natură a atragă anularea acestora.

În

privința motivului de anulare, ținând de emiterea notificărilor de către C.N.A.S.

în lipsa depunerii de către reclamantă a declarațiilor prevăzute de Anexa 2a 1

și 2b 1 din Ordinul M.S. nr. 928/591/2010 și efectuarea unui calcul prin

estimare, motiv reținut de judecătorul fondului, Înalta Curte găsește

întemeiate criticile recurentei-pârâte C.N.A.S. și sub acest aspect, pentru

următoarele considerente:

Prin

notificările contestate recurenta-pârâtă a stabilit cuantumul taxei claw-back

pentru trim. I - IV 2010 și I 2011 folosind metoda estimării prin raportare la

volumul de vânzări din această perioadă și având în vedere datele înregistrate

în sistemul de asigurări sociale de sănătate respectiv decontările din bugetul

Fondului unic de asigurări sociale de sănătate, a sumelor reprezentând

medicamentele furnizate de reclamantă pentru această perioadă.

Notificările

au fost anulate de către instanța de fond pe motiv că nu a fost utilizată

metoda de calcul reglementată prin Ordinul M.S. nr. 928/591/2010 (art. 5 alin.

(4)) potrivit cărora contribuția datorată se calculează în funcție de datele

raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

respectiv volumul

încasărilor în această perioadă.

La

pronunțarea acestei soluții judecătorul fondului nu a ținut însă seama de

natura contribuției claw-back calificată ca fiind o contribuție fiscală,

relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 1 C. fisc. „prezentul cod

stabilește cadrul legal pentru impozitele taxele și contribuțiile sociale

obligatorii prevăzute la art. 2 care constituie venituri la bugetul de stat,

bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului

național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru

șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, precizează

contribuabili care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și

contribuții sociale precum și modul de calcul și de plată a acestora.”, art. 21

C. proc. fisc. - (1)„creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care,

potrivit legii rezultă din raporturile de drept material fiscal; (2) din

raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul cât și

cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

(a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume

care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la

rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor,

taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului

general consolidat potrivit alin. (4) denumite creanțe fiscale principale ; (b)

dreptul de percepere a dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor

de întârziere, după caz în condițiile legii denumite creanțe fiscale accesorii;

(3) în cazurile prevăzute de lege organul fiscal este îndreptățit să solicite

stingerea obligațiilor fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație

în locul debitorului; (4) în măsura în care plata sumelor reprezentând

impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat

se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata a dreptul

la restituirea sumei respective” și art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011

care stabilește natura juridică a contribuției claw-back ca fiind asimilată

obligației fiscale.

Pentru

astfel de contribuții devin aplicabile prevederile art. 67 C. proc. fisc., care

permit stabilirea obligației fiscale printr-o estimare rezonabilă în situația

în care contribuabilul nu depune documentele fiscale care să permită stabilirea

corectă a bazei de impunere.

În speță,

reclamanta-intimată nu și-a îndeplinit obligația impusă prin dispozițiile art. 5

din Ordinul nr. 928/591/2010 aceea de a depune în primele 5 zile ale lunii

următoare la C.N.A.S., pe suport de hârtie și în format electronic declarațiile

prevăzute la anexele 2a