ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

1.1. Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrata

la Curtea de apel București, reclamanta J.C. Kft. a chemat în judecată pe pârâta

Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea notificării CNAS

nr. NLD 7655 din 21 octombrie 2011, anularea notificării CNAS nr. NLD 7655 din

21 octombrie 2011, anularea notificării CNAS nr. NLD 7655 din 21 octombrie 2011,

anularea notificării CNAS nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011, anularea notificării

CNAS nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011, anularea notificării CNAS nr. NLD 8332

din 15 noiembrie 2011, anularea notificării CNAS nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011

și anularea notificării CNAS nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 pentru trimestrul

III/2011, în baza drepturilor transmise de deținătorul autorizației de punere pe

piață J.J. d.o.o.

De asemenea, a solicitat

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a susținut

în acțiune că J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o. au transmis către J.C. Kft.

dreptul de a vinde în România medicamentele pentru care respectivele societăți dețin

autorizații de punere pe piață.

Singura entitate dintre

cele menționate care a comercializat în România medicamentele pentru care celelalte

entități erau deținătoare de autorizații de punere pe piață este J.C. Kft. J.P.

N.V., J.C.I. N.V și J.J. d.o.o. nu au comercializat medicamentele respective în

România.

Pe baza drepturilor primite

de la J.P. N.V., J.C.I. N.V și J.J. d.o.o., J.C. Kft. a efectuat vânzări de medicamente

în România exclusiv către distribuitori angro romani independenți. J.C. Kft. nu

a avut și nici nu are raporturi comerciale cu farmaciile sau cu spitalele din România.

În acțiune, s-a mai arătat

că având în vedere prevederile deficitare și neclare ale Normelor, care prevedeau

inițial obligația depunerii declarațiilor de vânzări de către furnizorii de medicamente

utilizate în sistemul ambulatoriu sau spitale, J.C. Kft. a depus la CNAS, declarațiile

cuprinzând cantitățile trimestriale de medicamente vândute în România de către J.C.

Kft.

În baza declarațiilor

depuse de J.C. Kft., CNAS a emis notificările a căror anulare se solicită.

Notificările conțin doar

suma estimată de plată și nu îndeplinesc condițiile unei notificări de plată, așa

cum acestea sunt determinate în Anexa 3 la Norme.

Reclamanta a precizat

că notificările contestate au fost emise de CNAS cu încălcarea prevederilor legale

aplicabile, greșita calificare a statutului reclamantei și cu exces de putere, în

contextul ignorării raporturilor juridice stabilite în procesul de comercializare

în România a medicamentelor pentru care deținătorii de punere pe piață sunt J.P.

N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o.

S-a menționat că nici

J.C. Kft. și nici deținătorii de autorizații de punere pe piață pentru medicamentele

comercializate de aceasta în România nu au calitatea de subiecți plătitori ai contribuției

conform reglementărilor legale aplicabile.

Un prim motiv de nelegalitate

al notificărilor privește lipsa calității J.C. Kft. și deținătorilor de autorizații

de punere pe piață pentru medicamentele comercializate de aceasta de contribuabili

români, supuși obligației de plata a contribuției reglementate prin art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 și al celorlalte obligații corelative.

J.C. Kft. și deținătorii

de autorizație de punere pe piața a medicamentelor comercializate de acesta în România

nu pot fi calificați din punct de vedere legal ca subiecți plătitori ai contribuției

având în vedere modelul de comercializare existent, care presupune livrarea tuturor

medicamentelor către distribuitorii angro autorizați și faptul că subiectul plătitor

al contribuției reglementate prin art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 este

acel distribuitor angro care vinde medicamente compensate din fonduri publice către

utilizatorii finali (farmacii și spitale).

Astfel, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, art. 1

lit. a) și b) și art. 6 alin. (1) din Norme, precum și a Anexelor 2a, 2b, 2a

1

și 2b

1

la Norme, reiese că entitățile supuse obligațiilor declarative

și de plată a contribuției sunt acele persoane juridice care vând efectiv medicamentele

compensate din fonduri publice, „în sistemul de asigurări sociale de sănătate către

furnizorii de medicamente in tratamentul ambulatoriu (farmacii) și către unitățile

sanitare cu paturi (spitale), în cadrul unui trimestru" și obțin încasări din

aceste vânzări. Or, în cazul concret al modelului de distribuție în România a medicamentelor

pentru care J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o. dețin autorizații de punere pe

piață, entitățile care obțin încasări din vânzarea acestor medicamente către farmacii

și spitale, în sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt acei distribuitori

angro care, direct sau indirect, au achiziționat medicamentele respective de la

J.C. Kft. și le-au vândut direct către farmacii și spitale.

A arătat reclamanta că

notificările primite sunt nelegale și datorită determinării eronate a sumelor atât

prin raportare la baza de calcul cât și prin raportare la algoritmul utilizat.

S-a invocat inexistenta

vânzărilor de medicamente relevante către farmacii și spitale și a unor încasări

aferente, supuse impozitării.

A precizat că nici J.C.

Kft. și nici chiar deținătorii autorizațiilor de punere pe piață nu erau și nu sunt

în măsură să cunoască cantitățile specifice de medicamente achiziționate de terții

distribuitori angro, direct sau indirect de la J.C. Kft. și care au fost vândute

de aceștia către farmacii și spitale întrucât aceste informații fac obiectul contractelor

încheiate între respectivii farmacii sau spitale, iar regulile concurenței fac imposibilă

obligarea distribuitorilor angro de a furniza detaliat către J.C. Kft. structura

detaliată a vânzărilor de medicamente ale acestora către terții achizitori.

Potrivit O.U.G. nr. 104/2008,

contribuția poate fi considerată drept justificată și proporțională numai având

în vedere reglementarea specială a medicamentelor care beneficiază de decontare

din partea sistemului public de asigurări de sănătate.

Prin urmare, reiese în

mod clar faptul ca aceasta contribuție nu este datorată pentru acele sume care reprezintă:

- copiata pacientului

- plata de către asigurat în farmacie a sumei necompensate de către CNAS;

- suma achitată de către

pacient din fonduri proprii, indiferent de motiv, caz in care CNAS nu are nicio

obligație de decontare; sau

- exporturile paralele

- acele exporturi realizate de distribuitorii en-gros de medicamente în afara teritoriului

României fără ca acestea să intre în sistemul național al asigurărilor de sănătate.

Prin notificări, CNAS

a stabilit procentul contribuției în funcție de volumul vânzărilor J.C. Kft. către

distribuitori angro terți, fără a se lua în calcul procentul de decontare al fiecărui

medicament. Din acest motiv, chiar și dacă J.C. Kft. ar fi considerat plătitor al

contribuției, notificările nu îndeplinesc condițiile de legalitate și cu privire

la stabilirea corectă a sumelor de plată.

A precizat reclamanta

că potrivit Normelor procentul contribuției se determină pe baza declarațiilor 2a

și 2b (privind volumul vânzărilor de medicamente), în timp ce baza de calcul pentru

contribuție, la care se aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

În consecință, dat fiind

faptul că potrivit declarațiilor 2a

1

și 2b

1

în perioadele

respective nu s-au raportat niciun fel de încasări din vânzarea de medicamente către

farmacii sau spitale în sistemul de asigurări sociale, nivelul contribuției ar fi

trebuit să fie "zero" prin raportare la procentul stabilit aplicat bazei

de calcul "zero" a acestei contribuții.

În motivare s-a arătat

că notificările nu conțin elementele obligatorii prevăzute de Ordinul nr. 928/2010

și nu respectă prevederile art. 5 alin. (4) și ale Anexei nr. 3 la Norme, plasându-se,

și din acest punct de vedere, în sfera ilegalității.

Astfel, în temeiul Notificărilor

nu se poate naște o obligație valabilă din punct de vedere juridic, întrucât obligația

nu este determinată nici cu privire la întindere (fiind vorba despre o sumă estimată,

iar nu de o sumă certă), și nici cu privire Ia condițiile în care trebuie să se

efectueze plata.

1.2. Întâmpinările formulate

în cauză

Pârâta Casa Națională

de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

S-a explicat că notificările

sunt legale, că plătitorii contribuției erau nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, respectiv:

- deținătorii autorizațiilor

de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală,

în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea

în România a medicamentelor respective, după deducerea TVA;

- persoanele juridice

care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare

a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de

punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul

autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către

terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, pentru situația în

care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu

desfășoară în România activități de comercializare a acestora.

Astfel, urmare a faptului

că, potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 procentul contribuției trimestriale

se determină în funcție de volumul vânzărilor și se aplica la încasările aferente

trimestrului respectiv, pentru determinarea efectivă a contribuției trimestriale

a fost necesară declararea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață

sau de către cei care au dobândit drept de comercializare de la aceștia a valorii

încasărilor realizate în respectivul trimestru.

În acest sens, dispozițiile

Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 928/591/2010

au fost modificate și completate prin introducerea unui formular pentru declararea

valorii încasărilor trimestriale de către subiecții plătitori ai contribuției de

claw-back nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

și modificarea art. 5 din Norme pentru clarificarea mecanismului de declarare și

stabilire a contribuției.

Declarațiile se dau pe

propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor

prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt

obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute anterior nu există date,

se completează cu zero.

Contribuția datorată în

funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se

notifică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de

la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3,

din ordin.

Sumele notificate puteau

fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la comisia de

contestații formată din trei reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

constituită prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Procentul contribuției

se determina potrivit Anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările

ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor

de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care

beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală,

pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și

de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

Valoarea contribuției

trimestriale se determina prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit între

5% și 11% asupra totalului de venituri obținute trimestrial, asupra totalului de

venituri obținute trimestrial, după deducerea TVA.

În mod corect s-a procedat

la calculul contribuției prin notificările a căror anulare s-a cerut, întrucât dacă

s-ar fi procedat fără a se lua în calcul procentul de decontare al fiecărui medicament,

nu s-ar mai fi respectat dispoziția cuprinsă la art. 363

1

din Legea

nr. 95/2006, care reglementează calculul contribuției trimestriale: încasări din

comercializarea în România a medicamentelor arătate mai sus, după deducerea taxei

pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări,

stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială

datorată pentru veniturile obținute.

Reclamanta deține autorizație

de punere pe piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate

și a celorlalte medicamente care se eliberează în tratamentul ambulatoriu și în

tratamentul spitalicesc.

S-a arătat că acțiunea

reclamantei este neîntemeiată, CNAS aducând la cunoștința reclamantei doar sumele

estimative datorate, având în vedere că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de

a declara încasările aferente trimestrului III 2010 și trim. I și II. 2011.

La 02 noiembrie 2012,

Curtea de Apel București a dispus introducerea in cauza, în calitate de parata

a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar la data de 05 decembrie 2012,

pârâta Agenției Naționale de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, invocând

excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivare, pârâta a

arătat ca nu este emitenta actelor administrative a căror anulare s-a cerut și care

formează obiectul prezentului dosar, ci așa cum se poate observa, în cauză are calitate

procesuală pasivă CNAS, în calitate de organ emitent al actelor administrative și

totodată, în calitate de organ de soluționare a plângerii prealabile.

1.3. Încheierea din data

de 18 ianuarie 2013

Prin încheierea din

18 ianuarie 2013, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a paratei ANAF, având în vedere art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011 prin care ANAF se

subroga în drepturile și obligațiile CNAS privind administrarea contribuțiilor

claw-back, astfel încât hotărârea ce se va pronunța trebuie să-i fie opozabilă

și acesteia.

1.4. Sentința și considerentele

Curții de apel

Prin sentința nr. 1087

din 22 martie 2013 Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei J.C. Kft.,

în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională

de Administrare Fiscală și a dispus anularea:

- notificării CNAS

nr. NLD 7655 din 21 octombrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.C.I. N.V;

- notificării CNAS

nr. NLD 7655 din 21 octombrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.P. N.V;

- notificării CNAS

nr. NLD 7655 din 21 octombrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.J. d.o.o.;

- notificării CNAS

nr. NLD 8330 din 15 noiembrie 2011 adresată J.J. – J.C. în legătură cu medicamente

comercializate pe trimestrul I/2011;

- notificării CNAS

nr. NLD 8331 din 15 noiembrie 2011 adresată J.J. – J.C. în legătură cu medicamente

comercializate pe trimestrul II/2011;

- notificării CNAS

nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.C.I. N.V;

- notificării CNAS

nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.P. N.V;

- notificării CNAS

nr. NLD 8332 din 15 noiembrie 2011 adresată J.C. Kft. în legătură cu medicamentele

comercializate pe trimestrul III/2011 în baza drepturilor transmise de deținătorul

autorizației de punere pe piață J.J. d.o.o.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o. au

transmis către reclamanta dreptul de a vinde în România medicamentele pentru care

respectivele societăți dețin autorizații de punere pe piață.

Singura entitate dintre

cele menționate care a comercializat în România medicamentele pentru care celelalte

entități erau deținătoare de autorizații de punere pe piață este reclamanta.

Pe baza drepturilor primite

de la J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o., reclamanta a efectuat vânzări de medicamente

în România exclusiv către distribuitori angro români independenți. J.C. Kft. nu

a avut și nici nu are raporturi comerciale cu farmaciile sau cu spitalele din România.

Reclamanta a depus la

CNAS, în legătură cu medicamentele comercializate de acesta, în baza drepturilor

transmise de deținătorii autorizaților de punere pe piață, declarațiile cuprinzând

cantitățile trimestriale de medicamente vândute în România de către J.C. Kft.

Declarațiile depuse de

reclamanta pentru medicamentele ale căror deținători de autorizație de punere pe

piață sunt J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o. conțineau exclusiv vânzările de

medicamente relevante către terții distribuitori angro (nu au existat medicamente

vândute către farmacii sau spitale).

Prima instanță a considerat

că reclamanta și deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor

comercializate de acesta în România nu pot fi calificați din punct de vedere legal

ca subiecți plătitori ai contribuției având în vedere:

- modelul de comercializare

existent, care presupune livrarea tuturor medicamentelor către distribuitorii angro

autorizați;

- faptul că subiectul

plătitor al contribuției reglementate prin art. 363

1

din Legea nr. 95/2006

este acel distribuitor angro care vinde medicamente compensate din fonduri publice

către utilizatorii finali (farmacii și spitale).

Astfel, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, art. 1

lit. a) și b) și art. 6 alin. (1) din Norme, precum și a Anexelor 2a, 2b, 2a

1

și 2b

1

la Norme, reiese că entitățile supuse obligațiilor declarative

și de plată a contribuției sunt acele persoane juridice care vând efectiv medicamentele

compensate din fonduri publice în sistemul de asigurări sociale de sănătate către

furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu (farmacii) și către unitățile

sanitare cu paturi (spitale), în cadrul unui trimestru" și obțin încasări din

aceste vânzări.

Notificările primite de

reclamanta sunt nelegale și datorită determinării eronate a sumelor atât prin raportare

la baza de calcul cât și prin raportare la algoritmul utilizat.

Motivul determinant pentru

care CNAS nu avea temei să stabilească astfel de contribuții în sarcina reclamantei

și nici în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață constă în inexistența

oricărei cantități de medicamente compensate din fonduri publice care să fi fost

comercializată de această entitate în România „către furnizorii de medicamente în

tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi" (farmacii și

spitale).

Având în vedere ca atât

O.U.G. nr. 104/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății cât și Normele se refera la medicamente ,,vândute

în sistemul de asigurări sociale de sănătate", aceasta implică faptul ca această

contribuție poate fi aplicata doar sumelor efectiv rambursate de către CNAS.

Contribuția poate fi considerată

drept justificată și proporțională numai având în vedere reglementarea specială

a medicamentelor care beneficiază de decontare din partea sistemului public de asigurări

de sănătate.

Prin notificări, CNAS

a stabilit procentul contribuției în funcție de volumul vânzărilor reclamantei către

distribuitori angro terți, fără a se lua în calcul procentul de decontare al fiecărui

medicament. Din acest motiv, chiar și dacă reclamanta ar fi considerat plătitor

al contribuției, notificările nu îndeplinesc condițiile de legalitate și cu privire

la stabilirea corectă a sumelor de plată.

Curtea de apel a apreciat

că potrivit Normelor procentul contribuției se determină pe baza declarațiilor 2a

și 2b (privind volumul vânzărilor de medicamente), în timp ce baza de calcul pentru

contribuție, la care se aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

În consecință, dat fiind

faptul că potrivit declarațiilor 2a

1

și 2b

1

în perioadele

respective nu s-au raportat niciun fel de încasări rezultând din vânzarea de medicamente

către farmacii sau spitale în sistemul de asigurări sociale, nivelul contribuției

ar fi trebuit să fie 0 prin raportare la procentul stabilit aplicat bazei de calcul

0 a acestei contribuții.

De asemenea, notificările

nu conțin elementele obligatorii prevăzute de Ordinul nr. 928/2010.

Având în vedere că notificările

nu conțin elementele menționate mai sus, se naște o incertitudine cu privire la

suma care trebuie plătită, termenul de plată și contul bancar în care trebuie efectuată

plata, iar în temeiul notificărilor nu se poate naște o obligație valabilă din punct

de vedere juridic, întrucât obligația nu este determinată nici cu privire la întindere

(fiind vorba despre o sumă estimată, iar nu de o sumă certă), și nici cu privire

la condițiile în care trebuie să se efectueze plata.

Instanța de recurs

Împotriva sentinței Curții

de apel au declarat recurs pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

2.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală

Pârâta A.N.A.F. a susținut

că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive pe care a

invocat-o, întrucât actele care au format obiectul acțiunii nu au fost emise de

această pârâtă.

Recursul declarat de Casa

Națională de Asigurări Sociale

În motivele de recurs

pârâta a arătat că în mod greșit instanța a stabilit care sunt plătitorii contribuției,

fiind denaturat înțelesul art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, care califică

în mod clar sfera subiecților cărora li se aplică norma de drept.

A precizat recurenta că

în mod greșit prima instanță a considerat că obligația declarativă și de plată a

contribuției aparține persoanelor juridice care vând efectiv medicamentele compensate

din fondurile publice în sistemul de asigurări de sănătate către furnizorii de medicamente

în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui

trimestru și obțin încasări din aceleași vânzări.

S-a mai arătat că potrivit

legislației aplicabile în domeniu, persoanele care dețin autorizația de punere pe

piață a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate pentru medicamentele

de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România, datorează

contribuția trimestrială din valoarea încasărilor, conform grilei privind contribuția

trimestrială prevăzută în Anexa 14 a Legii nr. 95/2006.

Această contribuție este

datorată, în cazul în care deținătorii de autorizație nu au desfășurat activități

de comercializare în România, de către persoanele juridice care realizează încasări

din comercializarea în România, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare

direct de la deținătorul autorizației sau de la persoana care a primit de la deținătorul

de autorizație dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor

în România.

Recurenta a menționat

că persoanele plătitoare ale taxei au obligația de a depune declarațiile 2a

1

și 2b

1

, în raport de prevederile Anexei 14 a Legii nr. 95/2006, în raport

de care se stabilește procentul contribuției.

Potrivit Ordinului

nr. 928/2010, persoanele prevăzute în art. 363

1

alin. (1) și (2) au obligația

de a depune declarațiile din Anexele 2a și 2b, privind valoarea vânzărilor în primele

5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, iar în primele 5 zile ale

lunii următoare în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui

trimestru, trebuiau depuse Anexele 2a

1

și 2b

1

.

S-a menționat că dacă

pentru declarațiile respective nu există date, atunci se completează declarația

ca zero.

Sumele notificate pot

fi contestate la comisia de contestații.

S-a precizat că notificările

îndeplinesc condițiile prevăzute din Ordinul nr. 928/2010, întrucât cuprind valoarea

nominală a contribuțiilor, termenul de plată și contul bancar.

A explicat recurenta că

reclamanta a primit dreptul de a vinde în România medicamente pentru care există

obligația de plată a taxei, de la J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o., societăți

care dețin autorizații de punere pe piață, astfel că în baza art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, avea obligația de a depune declarațiile

la CNAS cu privire la vânzări și încasări.

2.2. Întâmpinarea formulată

în cauză Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului,

arătând că atât textul art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, cât și Ordinul

nr. 958/2010, nu au clarificat elementele de impunere cu privire la calitatea de

contribuabil.

S-a precizat că potrivit

punctului de vedere exprimat în adresa din 12 septembrie 2012, ANAF a arătat că

nu sunt plătitori ai taxei deținătorii de autorizații care nu desfășoară activitate

de comercializare în România a medicamentelor în sistem de asigurări de sănătate.

A precizat intimata că

a depus declarațiile cu privire la vânzările către distribuitorii angro, că nu a

vândut medicamente către farmaciile și spitalele din România, că nu are autorizație

să introducă medicamente pe piața farmaceutică din România, ci numai distribuitorii

angro cu care colaborează, astfel că numai aceștia ar trebui să plătească taxa.

S-a arătat că în perioadele

cuprinse în notificări nu s-au raportat încasări din vânzările de medicamente în

farmacii sau spitale, așa încât nu trebuie să plătească nicio contribuție.

2.3. Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte, examinând

sentința pronunțată, acțiunea, motivele de recurs, probele administrate și legislația

aplicabilă, constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce se

vor expune în continuare.

Recursul declarat de Casa

Națională de Asigurări de Sănătate

Legea nr. 95/2006 a fost

modificată prin O.U.G. nr. 104/2009, în sensul introducerii art. 363

1

,

prin care s-a reglementat obligația deținătorilor de autorizații de punere pe piață

a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, de care beneficiază

bolnavii în ambulatoriu sau spitale sau a persoanelor juridice care au obținut dreptul

de comercializare în România, direct de la deținătorul autorizației sau a celor

care au primit direct sau indirect, de la deținătorul autorizației, dreptul de a

transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Urmare a acestor prevederi

legale, CNAS a transmis reclamantei un număr de 8 notificări prin care i-a comunicat

nivelul procentului de contribuție datorat în raport de volumul vânzărilor rezultat

din declarațiile depuse.

În cadrul comunicărilor

nr. 7655 din 21 octombrie 2011, emise pentru trimestrul III 2011, s-a precizat că

suma de plată urmează a fi stabilită prin aplicarea procentului comunicat după depunerea

declarațiilor privind veniturile încasate în trimestrul respectiv.

În notificările cu

nr. 8330 din 15 noiembrie 2011, nr. 8331 din 15 noiembrie 2011, nr. 8332 din 15

noiembrie 2011 și nr. 8332 din 15 noiembrie 2011, s-a comunicat atât nivelul procentului

cât și suma estimată de plată.

Instanța de fond a considerat

că taxa reglementată de art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, denumită claw-back,

se plătește numai de acele persoane care încasează prețul medicamentelor de la furnizorii

de servicii medicale, că textul respectiv nu ar fi suficient de clar.

Contrar soluției primei

instanțe, interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 fundamentează în mod neechivoc sfera de aplicare a acestei

taxe, adică sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează plata

contribuției și sfera subiecților plătitori, după cum se va arăta în continuare.

Sfera de cuprindere

Astfel, taxa de claw-back

se aplică pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate de care

beneficiază asigurații, în tratament ambulatoriu cu sau fără contribuție personală,

pe bază de prescripție medicală, precum și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc.

Așa cum s-a explicat și

în considerentele deciziei CCR nr. 1007/2012, obligativitatea plății contribuției

trimestriale se întemeiază pe faptul că prețul acestor medicamente este suportat

din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Sfera plătitorilor

Din analiza prevederilor

art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 rezultă că obligația

de plată a taxei trimestriale subzistă numai în sarcina deținătorilor autorizațiilor

de punere pe piață a medicamentelor sau dacă aceștia nu desfășoară în România activități

de comercializare, contribuția se datorează de persoanele juridice care realizează

încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obțineri dreptului

de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor

sau de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației, direct sau indirect,

dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare în România a medicamentelor.

Ca urmare a acestor prevederi

legale, sunt plătitori ai taxei comercianții care au calitatea de deținător al autorizației

de punere pe piață a medicamentelor în România, pentru medicamentele prevăzute la

art. 363

1

alin. (1) respectiv acele medicamente incluse în programele

naționale de sănătate, precum și pentru cele a căror c/valoare este suportată din

Fondul Național Unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului

Sănătății.

Aceeași calitate de plătitori

ai taxei de claw-back o au și persoanele juridice care realizează încasări în România

din comercializarea medicamentelor de mai sus, ca efect al obținerii dreptului de

comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață sau a dreptului

de a transmite către terți dreptul de comercializare.

Ca urmare, sfera plătitorilor

este definită de legiuitor, care are dreptul exclusiv de a stabili subiecții taxelor

fiscale și parafiscale, legiuitorul având o marjă de apreciere la implementarea

politicilor economice și sociale.

Astfel cum s-a relevat

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Stere împotriva

României) un stat contractant se bucură de o largă marjă de apreciere, sub condiția

menținerii justului echilibru între interesele generale și cele private.

Având în vedere finalitatea

taxei, aceasta se înscrie în marja de apreciere a statului și menține un just echilibru

între interesele generale și cele private.

În concluzie, cele stabilite

de prima instanță privind subiecții plătitori, creează o premisă care nu este reglementată

de lege, deoarece obligația plății taxei trimestriale nu are legătură cu vânzarea

directă a medicamentelor către farmacii sau spitale, condițiile pentru a fi plătitorul

taxei au fost expuse mai sus, fiind subsumate autorizației de punere pe piață.

Mai precis, nu orice persoană

care comercializează în România medicamente de natura celor cuprinse în alin.

(1) al art. 373

1

din Legea nr. 95/2006 datorează taxa de claw-back, ci

numai acelea care dețin autorizația de punere pe piață a medicamentelor respective

sau dacă deținătorii de autorizații nu desfășoară activități de comercializare în

România, taxa se datorează persoanelor juridice care realizează venituri din comercializarea

în România a acelor medicamente, dar ca urmare a obținerii drepturilor de comercializare

direct de la deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor.

Așa cum s-a relevat și

mai sus, reclamantei i s-a transmis dreptul de comercializare în România de către

deținătorii autorizației de punere pe piață, motiv pentru care, în baza art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 aceasta are calitatea de plătitor al taxei.

Reclamanta-intimată nu

a contestat că ar deține autorizația de punere pe piață sau că ar avea drept de

comercializare în România a medicamentelor pentru care se plătește taxa trimestrială,

ci dimpotrivă, chiar în acțiune precizează că a primit dreptul de a vinde în România

medicamentele pentru care J.P. N.V., J.C.I. N.V. și J.J. d.o.o. dețin autorizație

de punere pe piață.

Ca urmare a prevederilor

art. 363

2

din Legea nr. 95/2006, calitatea de plătitor al taxei trimestriale

o are reclamanta și nu distribuitorii angro, pentru că aceasta a primit dreptul

de a vinde în România medicamente pentru care se datorează taxa.

Cu privire la legalitatea

notificărilor

Notificările a căror anulare

s-a cerut prin acțiune se referă la trim. I-III/2011, perioadă în care era în vigoare

O.U.G. nr. 104/2009 și Ordinul nr. 928/581/2010.

Prin normele de punere

în aplicare a prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2), respectiv

art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010, s-a prevăzut care este procentul contribuției

și cum se determină valoarea contribuției, respectiv prin aplicarea unui procent

asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA.

Același ordin prevede

în art. 5 că în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii

taxei au obligația de a depune la CNAS declarația prevăzută în Anexa 2a și 2b, iar

în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate

veniturile aferente unui trimestru, au obligația să depună declarațiile prevăzute

în Anexa 2a

1

și 2b

1

.

Ordinul nr. 928/591/2010

a fost supus examinării judiciare, sub aspectul legalității, în cadrul acțiunii

în anulare care a format obiectul Dosarului nr. 11665/20/2010, iar prin sentința

nr. 1855 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea,

sentința devenită irevocabilă prin decizia nr. 6039/2013.

În consecință, toate dispozițiile

acestui act infralegislativ au rămas aplicabile în circuitul normativ, având putere

obligatorie, ca și actul normativ superior, în baza căruia a fost emis.

Ca urmare a prevederilor

art. 5 din Ordinul nr. 928/2010 reclamanta avea obligația de a depune la CNAS, atât

declarațiile din Anexele 2a și 2b, cât și cele din Anexele 2a

1

și 2b

1

,

în termenele prevăzute de art. 5 din ordin.

În speța prezentă, reclamanta

nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 din Ordinul nr. 928/2010.

În raport de atitudinea

reclamantei care nu și-a îndeplinit integral obligațiile legale, respectiv nu a

depus declarațiile prevăzute în Anexele 2a

1

și 2b

1

privind

încasările, CNAS a procedat corect, pentru că prin nedepunerea celor 2 declarații

se tinde și chiar s-a ajuns la neaplicarea legii.

Stabilirea prin estimare

a bazei de impunere și a obligației de plată nu poate fi apreciată ca nelegală,

din moment ce reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune declarația

prin volumul încasărilor, cu precizarea că textul art. 5 din Norme prevede obligația

de a depune declarațiile respective.

Notificările reprezintă

o estimare provizorie, după cum rezultă chiar din cuprinsul acestora.

Din conținutul normativ

a art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, al Ordinului nr. 928/2010 și interpretarea

dată de Curtea Constituțională rezultă că taxa de claw-back este o creanță bugetară

căreia i se aplică normele din dreptul material și procedural fiscal.

Astfel, potrivit art.

1 și 67 C. proc. fisc., organele care stabilesc obligații aferente diferitelor bugete

au dreptul de a stabili baza de impunere, prin estimare, dacă contribuabilul nu

își îndeplinește obligațiile legale.

Această bază de impunere

poate fi contestată și reanalizată după îndeplinirea obligației de a se depune declarațiile

din Anexa 2a

1

și 2b

1

.

De asemenea, notificările

conțin toate elementele obligatorii, respectiv emitentul, destinatarul obligației

și temeiul legal.

Faptul că nu s-a indicat

contul în care trebuie virată suma, nu constituie un element de esență care ar determina

anularea actului.

În raport de considerentele

prezentei decizii, se constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că notificările

sunt nelegale.

Recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală

Conform prevederilor

art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când

acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând

contribuția claw-back vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În consecință, subrogarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală intervine numai

pentru procedurile de administrare a creanțelor, iar nu și în ceea ce privește stabilirea

acestora anterior datei respective, pentru care competența aparținea Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate.

Noțiunea de administrare

a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011

se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a creanțelor deja

stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile juridice premergătoare de constatare

a existenței și întinderii creanței și care au ca obiect individualizarea procentului

de contribuție, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu

de taxă de clawback și comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive

ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în perioada trimestrului III al anului

2011, avută în vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză.

Această concluzie se impune

față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care

prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate,

pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu,

cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul

de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații

în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ,

contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, se

va modifica sentința atacată și se va respinge acțiunea împotriva ANAF pentru lipsa

calității procesuale pasive, precum și împotriva CNAS, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1087 din 22 martie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că:

Respinge acțiunea reclamantei

formulată împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Respinge acțiunea reclamantei

formulată împotriva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2014.