ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2530/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 septembrie 2014, reclamanta Societatea A. SRL, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață A. Europe BV, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea actului administrativ emis de pârâtă, respectiv Notificarea MS/FD/521/2014 prin care au fost comunicate valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV al anului 2013 care este de 20,27% și consumul de medicamente pretins înregistrate în trimestrul IV al anului 2013 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății; precum și a Adresei nr. DMS/SM/712/342 din 11 martie 2014 de soluționare a contestației formulată împotriva Notificării în cadrul procedurii prealabile.

Prin Sentința civilă nr. 232 din 2 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinare și a admis acțiunea reclamantei, în sensul că au fost anulate Notificarea MS/FD/521/2014 și Adresa nr. DMS/SM/712/342 din 11 martie 2014 de soluționare a contestației, acte emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

S-a arătat faptul că în cuprinsul motivării sentinței recurate, instanța de fond a reținut în mod greșit argumentele invocate de reclamantă și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față.

Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât datele comunicate de CNAS potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 nu au caracter de act administrativ, iar legiuitorul nu a înțeles să încadreze și aceste adrese în categoria actelor administrative.

Pe fondul acțiunii introductive, recurenta a criticat următoarele aspecte reținute de instanța de fond, și anume: includerea TVA-ului în baza de calcul a contribuției trimestriale; emiterea notificării cu încălcarea principiilor transparenței, predictibilității și certitudinii fiscale; erori privind medicamentele incluse în listă; lipsa calității de reprezentant legal al reclamantei pentru A. GMBH și includerea adaosurilor stabilite de către furnizorii de medicamente.

În privința includerii TVA-ului în consumul individual de medicamente transmis de către CNAS către intimata-reclamantă A. SRL pentru trimestrul IV 2013, arată recurenta-pârâtă că procentul "p" pentru această perioadă a fost aprobat prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 61 din 30 ianuarie 2014, în care se precizează expres că niciunul dintre elementele formulei de calcul nu include TVA.

Referitor la incidența Deciziei CCR nr. 39/2013 asupra calculului contribuției claw-back contestată în cauză, a menționat recurenta-pârâtă că, în accepțiunea sa, respectiva decizie nu este aplicabilă, întrucât dosarul de față a fost înregistrat pe rolul instanței competente la data de 12 septembrie 2014, iar potrivit jurisprudenței instanței de control constituțional, o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate se aplică numai cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, data publicării respectivei decizii fiind 20 februarie 2013. În sprijinul acestui argument a făcut recurenta CNAS referire la considerentele enunțate în cuprinsul Deciziei CCR nr. 319/2012, precum și la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră expres efectul ex nunc al deciziilor instanței constituționale.

Referitor la modalitatea de calcul a contribuției claw-back pentru trimestrul IV 2013, a susținut recurenta CNAS că, prin O.U.G. nr. 17/2012 s-a prevăzut explicit să se realizeze calculul contribuției trimestriale, începând cu trimestrul IV 2012, potrivit formulei de la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată.

În concluzie, a arătat recurenta CNAS că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în cazul reclamantei, contribuția claw-back aferentă trimestrului IV 2013 s-a calculat prin raportare la prețul medicamentelor incluzând TVA, ceea ce echivalează cu o dublă impozitare.

Cât privește includerea TVA-ului în valorile consumului trimestrial individual, arată recurenta-pârâtă că, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, consumul este calculat în baza prețului de referință suportat din FNUASS care include și TVA, iar în această situație consumul centralizat de medicamente înregistrat la CNAS include și TVA. Cu toate acestea, precizează recurenta că intimata-reclamantă nu a fost prejudiciată, fiindu-i adusă la cunoștință acesteia, prin notificarea nr. MS/FD/521 din 31 ianuarie 2014, faptul că este inclus TVA-ul în consumul de medicamente comunicat pentru trimestrul IV 2013, TVA ce poate fi dedus de fiecare DAPP, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

O altă critică a recurentei-pârâte a vizat reținerile primei instanțe referitoare la emiterea notificării contestate cu încălcarea principiilor transparenței, predictibilității și certitudinii fiscale, arătând aceasta că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, pe baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamentele suportate din bugetul FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

A precizat recurenta că, începând cu trimestrul III al anului 2013, în vederea transparentizării procesului de calcul a contribuției claw-back, CNAS a afișat pe site-ul propriu valorile de consum ale medicamentelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, înregistrate în sistemul informatic unic integrat, ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, astfel încât intimata-reclamantă avea posibilitatea de a corobora valoarea procentului "p" transmis acesteia de către CNAS prin Notificarea nr. MS/FD/521 din 31 ianuarie 2014 și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS.

Referitor la susținerile primei instanțe, potrivit cărora ar exista erori cu privire la medicamentele incluse în listă, arată recurenta CNAS că, la nivelul trimestrului IV 2013, medicamentele ce au codurile CIM W5483001-Protopic 0,03% și W59174004 - Dificlir 200 mg au fost utilizate și raportate exclusiv de canalele de eliberare prevăzute la art. 5 alin. (4), lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011, ele putând proveni din stocuri anterioare motiv pentru care prezența lor în consumul trimestrial de medicamente nu este condiționată de listarea medicamentului în CANAMED la nivelul trimestrului de referință la care se raportează consumul de medicamente.

A învederat recurenta-pârâtă că a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2013 în baza listei de medicamente pentru care însăși reclamanta susține că datorează taxa claw-back.

A mai arătat recurenta CNAS că, potrivit dispozițiilor art. 730 alin. (9) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, "dacă pentru un medicament nu se solicită reînnoirea autorizației de punere pe piață, medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației de punere pe piață".

Potrivit susținerilor recurentei-pârâte, ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției trimestriale este data consumului de medicamente (data eliberării efective către consumatorul final-pacient) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție (distribuitori en-gros, farmacii de circuit deschis și/sau farmacii cu circuit închis).

Cu privire la reținerile instanței de fond în referire la lipsa calității de reprezentant legal al reclamantei pentru A. GMBH, arată recurenta CNAS că A. SRL a declarat în "Lista medicamentelor pentru care datorează contribuție trimestrială" codul CIM W51975002 corespunzător produsului Advagraf 1 mg, pentru care DAPP este societatea A. GMBH.

O ultimă critică a recurentei-pârâte este cea referitoare la reținerile instanței de fond în ceea ce privește includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului individual de medicamente, arătând, în această chestiune, că, potrivit Deciziei CCR nr. 665/2014, există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, iar cei care sunt obligați la plata contribuției claw-back beneficiază de un avantaj semnificativ, acela că li se decontează din bugetul FNUASS și din cel al Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute, iar pentru trimestrul IV 2013 a fost decontată integral farmaciilor contravaloarea medicamentelor eliberate de acestea.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței de fond, în esență reiterând apărările de la fondul cauzei.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Critica recurentei-pârâte referitoare la soluția dată de prima instanță asupra excepției inadmisibilității, pe care aceasta a invocat-o din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ în ceea ce privește notificarea contestată în cauză de intimata-reclamantă, este neîntemeiată.

În deplin acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că notificarea nr. MS/FD/521 din 31 ianuarie 2014 întrunește caracteristicile unui act administrativ cu caracter individual, susceptibil de a produce efecte juridice prin sine însuși, emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică, trăsături care se pliază pe definiția actului administrativ, cuprinsă în prevederile art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, "datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) pot fi contestate de persoanele prevăzute la art. 1 în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor", iar alin. (2) al aceluiași articol face vorbire despre emiterea unui act administrativ în soluționarea contestației adresate Casei naționale de asigurări de sănătate. Este reglementată, așadar, în cuprinsul acestui text de lege, procedura prealabilă efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, aspect dedus din cuprinsul alin. (5) al art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011, partea interesată uzând de dreptul său legal de a supune controlului instanței de contencios administrativ competente legalitatea actului administrativ ce înglobează datele comunicate de recurenta-pârâtă CNAS.

Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii, ce a fost soluționată de prima instanță în sensul respingerii sale, are un caracter neîntemeiat, critica recurentei, sub acest aspect, nefiind de natură a determina pronunțarea unei alte soluții decât cea recurată.

În privința celorlalte critici, ce se referă la motivele de nelegalitate pe care prima instanță le-a găsit întemeiate în analiza controlului de legalitate exercitat asupra actului administrativ contestat, Înalta Curte urmează a le examina în considerentele ce urmează.

a) O primă critică a recurentei-pârâte, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este cea referitoare la includerea TVA-ului în baza de calcul a contribuției trimestriale.

Notificarea contestată în cauză a fost emisă pentru trimestrul IV al anului 2013, calculul contribuției fiind făcut prin aplicarea procentului "p" asupra valorii consumului de medicamente aferente vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, conform formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Obiectul Deciziei CCR nr. 39/2013 l-a reprezentat analiza excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, fără ca aceste considerente ale instanței de control constituțional să poată fi aplicate prin analogie și pentru alte prevederi din cuprinsul aceluiași act normativ din care face parte norma legală examinată.

Or, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale s-a realizat conform formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1 515 milioane RON.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, se constată că Decizia CCR nr. 39/2013 nu are aplicabilitate în privința analizei motivului de nelegalitate întemeiat pe includerea TVA-ului în consumul individual de medicamente comunicat deținătorului de APP A. SRL.

Conform art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea, calculul și declararea contribuției se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, pe baza informațiilor furnizate de CNAS, care transmite DAPP sau reprezentanților legali ai acestora datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate, privind consumul de medicamente și bugetul aferent medicamentelor care se suportă din FNUASS și din bugetul MS, date care includ TVA.

Or, este de observat că, prin notificare, CNAS a comunicat valoarea procentului «p» calculat conform art. 3 (pe baza indicatorilor care, potrivit O.G. nr. 17/2002, nu includ TVA), precum și consumul de medicamente, care conține TVA, în raport cu datele centralizate conform art. 5, texte de lege care nu sunt vizate de Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, avută în vedere de prima instanță la pronunțarea hotărârii ce formează obiectul prezentului recurs.

În consecință, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de nelegalitate a notificării referitor la includerea în datele comunicate a valorii TVA. În valoarea procentului "p" nu este inclusă TVA, iar valoarea consumului de medicamente conține TVA, pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate cu sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind TVA, și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției claw-back. Aceasta din urmă este o atribuție a contribuabilului căruia, prin notificare, i s-a indicat faptul că, în acord cu spiritul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, din valoarea consumului urmează a fi scăzută valoarea TVA pentru obținerea valorii bazei de impunere.

b) O a doua critică a recurentei-pârâte a privit soluția instanței de fond ce a reținut nelegalitatea notificării contestate pentru încălcarea principiilor transparenței, predictibilității fiscale și certitudinii impunerii.

Principiul predictibilității fiscale, consacrat în art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc. , este principiul care se referă la certitudinea impunerii și presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite.

Nu se poate reține că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilității fiscale, deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligațiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora, modul de calcul al taxei claw-back, cei care au obligația de plată a acesteia.

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanții legali ai acestora, au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanțe de urgență".

S-a arătat, în aceeași decizie, "că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, parag. 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, parag. 41 și 49)" și că "pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP."

Curtea Constituțională a precizat și că "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în M. Of. nr. 372/28.04.2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

c) În privința reținerilor instanței de fond, referitor la faptul că în valorile comunicate reclamantei prin notificarea contestată nu se impune includerea valorii adaosurilor stabilite de către furnizorii de medicamente, respectiv adăugarea valorii TVA-ului inclusiv la acest adaos, soluția instanței de control judiciar diferă de cea a primei instanțe.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte observă că aspectele legate de chestiunea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului au format obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate supuse examinării de către instanța constituțională, care a dezvoltat astfel o jurisprudență unitară în sensul reținerii caracterului constituțional al prevederilor din O.U.G. nr. 77/2011 referitoare la formula de calcul cu includerea acestor adaosuri.

Astfel, prin Deciziile nr. 484/2014, 665/2014 și 668/2014, Curtea Constituțională a reținut că "această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP."

În considerarea respectării principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, conform celor reținute în calea controlului constituțional, se reține că nu există motiv de nelegalitate prin includerea în valoarea consumului a valorii adaosurilor comerciale, fiind respectate prevederile normelor aprobate prin Ordinul MS nr. 75 din 30 ianuarie 2009 privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman.

d) O altă critică a recurentei CNAS a fost în referire la reținerile primei instanțe privitoare la existența unor date eronate, menționându-se în considerentele hotărârii atacate că anumite medicamente ce apar în listă par să nu fie supuse compensării, cum ar fi, de exemplu, cele înscrise sub codurile CIM W54283001-Protopic 0,03% și W54283001-Deficlir 200 mg, pentru care intimata-reclamantă susține că nu datorează contribuția claw-back.

Astfel cum rezultă din art. 5 alin. (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 77/2011, prin O.U.G. nr. 110/2011, farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă raportează către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente.

Conform art. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 927/2011 pentru calculul contribuției trimestriale aprobate prin O.U.G. nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate au obligația validării consumului de medicamente suportat potrivit Ordinului Ministrului Sănătății și Președintelui CNAS nr. 1518/890/2011, iar potrivit art. 3 din același act normativ, datele validate de casele de asigurări de sănătate lunar sunt raportate la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Reclamanta a exercitat dreptul la contestația administrativă, conform art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011, invocând faptul că a fost calculată contribuția claw-back și în raport de unele medicamente pentru care nu ar datora această contribuție, nefiind supuse compensării.

În cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă formulată în calea administrativă, recurenta-pârâtă a arătat care este situația medicamentelor menționate de intimata-reclamantă spre exemplificare, susținând că medicamentele codificate W54283001 și W54283001 au fost raportate numai de către furnizori de servicii medicale (unități sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților pentru trimestrul IV 2013, regăsindu-se în lista medicamentelor pentru care datorează intimata A. SRL contribuția trimestrială, conform adreselor care emană chiar de la aceasta, identificate de CNAS sub nr. RG 13709 din 14 octombrie 2013 și RG 13884 din 26 octombrie 2013.

În referire la acest răspuns al CNAS, intimata-reclamantă nu a arătat în cererea sa de chemare în judecată care este poziția sa privind informațiile comunicate punctual de autoritatea competentă, reluând doar susținerile inițiale din contestația administrativă, cu ignorarea argumentelor prezentate în răspunsul dat, acest motiv de nelegalitate a notificării atacate fiind unul formal.

e) În privința calității de reprezentant legal al DAPP A. Gmbh, de către intimata-reclamantă A. SRL, astfel cum s-a reținut în cuprinsul notificării contestate, pentru medicamentul având codul W51975002, ce a constituit, în soluția primei instanțe, un aspect de nelegalitate a notificării contestate, reține Înalta Curte că medicamentul înregistrat sub acest cod, ce poartă denumirea Advagraf 1 mg, figurează în lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială de către DAPP A. Europe B.V. - Olanda.

În cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă formulată de către A. SRL a arătat CNAS că inițial a figurat acest medicament pe DAPP A. Gmbh, astfel cum s-a precizat și în Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1312 din 09 septembrie 2011, pentru ca ulterior, prin Ordinul MS nr. 1716 din 19 decembrie 2011, să fie echivalat codul W51975002 pentru DAPP A. Europe B.V. Olanda. Nici în legătură cu aceste precizări nu a avut intimata-reclamantă niciun argument de invocat în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată, reluând practic susținerile din plângerea prealabilă, sub aspect formal.

Înalta Curte reține, față de înscrisurile depuse la dosar, că menționarea DAPP A. Gmbh în lista medicamentelor pentru care intimata-reclamantă este reprezentant legal în România nu reprezintă decât o eroare de înscriere a numelui actualizat al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului având codul W51975002, fără ca acest fapt să constituie un viciu de nelegalitate a notificării MS/FD/521/2014.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că actul administrativ-fiscal contestat în cauză se bucură de prezumția de legalitate, fiind întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă CNAS asupra soluției pronunțată de prima instanță, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta CNAS și, casând sentința atacată, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, menținând actul atacat ca fiind legat întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 232 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT