ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 447/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 76 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția

penală,

în Dosarul nr.

3278/114/2012, inculpatul D.C. a fost condamnat la:

- 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată și a contopit pedeapsa de 10 ani, cu restul rămas

neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care fusese condamnat prin

sentința penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele (1.007 zile), urmând a

executa pedeapsa cea mai mare, de 10 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 ani,

în total 12 ani închisoare.

În

temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., s-a hotărât a fi

executată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) pe o durată de 5

ani.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.

a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege).

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive la zi, începând cu

21

mai 2012.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 20.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată G.A.E.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.,

procedură ce se va realiza obligatoriu la eliberarea din penitenciar, fără altă

notificare prealabilă din partea instanței de judecată.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000 RON onorariu

apărător din oficiu la urmărirea penală și la instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că la 13 martie 2012, inculpatul D.C. s-a liberat condiționat din executarea

unei pedepse de 8 ani închisoare și s-a stabilit la locuința tatălui său în comuna

B., județul Buzău, imobil în care locuiesc fratele său și șotia acestuia, D.G.,

împreună cu cei trei copii ai lor. În luna aprilie 2012, în imobil a venit și partea

vătămată G.A.E., în vârstă de 14 ani și 11 luni, aceasta fiind fiica numitei D.G.

provenită dintr-o relație anterioară.

În

dimineața zilei de 21 mai 2012, D.V. și D.G. au plecat în

sat, în imobil rămânând inculpatul, tatăl său D.F. și partea vătămată.

La un moment dat, partea vătămată a ajuns

în camera inculpatului care a încuiat ușa cu un ivăr și i-a cerut să întrețină relații

sexuale cu el. Întrucât a refuzat, a fost constrânsă să facă acest lucru, inculpatul

întreținând un raport sexual oral cu ea după ce a aruncat-o pe pat, iar de pe masă

a luat un cuțit cu care a amenințat-o.

Întrucât în curte s-au auzit zgomote făcute

de un alt frate al său - D.E. - inculpatul s-a oprit, s-a îmbrăcat și a ieșit afară

pe o fereastră.

Partea vătămată a plecat după părinții

săi pe care i-a găsit în fața primăriei și a relatat mamei sale ce s-a întâmplat,

aceasta sunând imediat la 112. Un echipaj de poliție s-a deplasat la locuința părților,

ocazie cu care s-au găsit pe pardoseala de pământ a camerei, unde s-a petrecut fapta

un ambalaj gol de prezervativ și o bucată de plastic de forma literei „c” ce prezintă

la un capăt urme de rupere.

S-a reținut în drept că

fapta inculpatului de a întreține un act

sexual oral cu o minoră, împotriva voinței sale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. Chiar dacă inculpatul

D.C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, Tribunalul a reținut că sunt suficiente

probe din care a rezultat, fără dubiu, existența acesteia și vinovăția inculpatului,

astfel: a declarat că cele 3 inele (unul din metal și două din plastic), toate de

culoare galbenă pe care le avea puse pe organul genital le-a scos cu 3 zile înainte

într-o toaletă publică din municipiul Buzău și Ie-a aruncat ori, unul dintre ele,

de plastic, rupt, a fost găsit la fața locului, chiar în camera unde partea vătămată

a precizat că a fost violată; partea vătămată nu avea cum să facă referire la bilele

și inelul din plastic, neștiind de existența acestora dacă nu avea loc un act sexual

cu inculpatul; declarația mamei părții vătămate, D.G., de la urmărirea penală care,

în acea zi se afla la primărie împreună cu soțul său, D.V., când a venit fiica sa

plângând și i-a spus că inculpatul a întreținut un act sexual oral cu ea, motiv

pentru care a sunat imediat la 112; aceeași martoră a declarat că, în urmă cu 3

zile, inculpatul i-a spus că tot o să aibă un act sexual oral cu fiica ei; D.V.,

fratele inculpatului, a declarat că era în fața primăriei, pe o canapea, împreună

cu soția sa, când a trecut inculpatul spre magazin, apoi, la 20 minute a sosit și

partea vătămată care era supărată și a spus că, după ce „i-a făcut C. astăzi nu

mai poate să mănânce după ea”, soția sa și-a dat seama ce a vrut să spună, a stat

de vorba cu ea, însă nu a auzit conținutul conversației (acesta nu este tatăl ei

biologic) după care a sunat la 112; fotografiile descărcate de pe telefonul mobil

din care rezultă că inculpatul avea introduse pe organul genital mai multe bile,

un inel din metal și două din plastic; certificatul medico-legal ce descrie echimoze

și escoriații la mandibulă și pe buza inferioară, cu concluzia că leziunile puteau

fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure sau prin comprimare digitală și frecare

în cadrul unui raport sexual oral; scrisoarea luată de organele de poliție ( „am

greșit față de voi și de S.” - partea vătămată - îl roagă pe fratele său să facă

copii de pe declarațiile pe care el Ie-a conceput și trimis anterior din penitenciar

și să le ducă la procuror, fiind avertizat că procurorul o să le spună că declarațiile

mincinoase se pedepsesc cu închisoarea, dar să nu se sperie că nu are ce să le facă,

le cere să le transcrie cu scrisul lor și să le ducă la procuror, să spună că „ea

- adică mama - a învățat-o pe S. să zică că a violat-o”); rezultatul de la testul

poligraf, acela al comportamentului simulat; declarația fratelui inculpatului D.V.

( „G.A. a plecat la Braești la biserică), ori inculpatul, la instanță a declarat

că, în acea zi A. a lovit-o pe partea vătămată; prin urmare, în acea zi, fratele

A. nu era acasă, deci nu avea cum să o lovească pe partea vătămată; precizarea părții

vătămate, aceea ca inculpatul nu a ejaculat este susținută chiar de constatările

medicului legist (în certificatul medico-legal se arată că nu s-au găsit spermatozoizi

în secreția bucală a părții vătămate); declarațiile contradictorii ale inculpatului

(la urmărirea penală care a recunoscut că în acea zi a existat un oarecare „contact”

între el și partea vătămată, că ea l-a sărutat pe organul genital, iar el pe sâni,

pentru ca la instanță să spună că nu s-a întâmplat nimic de acest fel, că ea a venit

în cameră și i-a cerut să vadă dacă are vreo urmă la gură pentru că fusese lovită

de A.

Tribunalul a mai reținut că chiar dacă

partea vătămată nu a fost amenințată cu vreun cuțit (deși aceasta a susținut acest

lucru), este cert că fapta s-a săvârșit prin constrângere, împrejurare ce rezultă

fără dubiu din certificatul medico-legal, medicul legist arătând că G.A.E. prezenta

la momentul examinării o serie de leziuni chiar la față, mai exact la gură, ele

observându-se și din fotografiile judiciare, necesitând pentru vindecare 1-2 zile

de îngrijiri medicale.

Deși în cursul judecății atât partea vătămată,

cât și mama sa și-au schimbat declarațiile, susținând că fapta nu a existat, instanța

nu a dat nicio eficiență juridică acestora, fiind clar că nu au încercat decât înlăturarea,

la acest moment, a răspunderii penale a inculpatului.

În cursul judecății acestea au fost nesincere,

în cursul urmăririi penale arătând cu lux de amănunte cele petrecute. Mai mult,

minora a avut în fața instanței de judecată un comportament anormal, lăsând să se

înțeleagă că nu știe despre ce este vorba, instanța neputând purta un dialog normal

cu ea fie din cauză că a simulat acest lucru, fie, posibil, din cauza afecțiunilor

de care suferă în prezent (mama sa a invocat o astfel de situație, arătând că a

încercat să se sinucidă, că pleacă de acasă, că are manifestări nefirești).

Convingerea instanței a fost aceea că ambele,

atât mama, cât și fiica, nu au mai dorit să spună adevărul, (posibil ca și mama

să mintă atunci când a spus că fiica ei are anumite probleme, tocmai pentru a justifica

schimbarea declarațiilor), ele locuind în continuare cu rudele inculpatului.

Însă, la procuror, a dat declarații clare,

detaliate, iar după faptă a fost examinată psihologic (rezultă din certificatul

medico-legal acest lucru), stabilindu-se un contact normal cu aceasta, nesesizându-se

vreo afecțiune psihică. Prin urmare, la instanță, a simulat o stare anormală care

să fie favorabilă inculpatului și să „explice” declarațiile date la urmărirea penală.

A mai susținut inculpatul că, pe stradă,

s-a întâlnit și cu numita M.M. (situație negată de aceasta), însă declarația sa

nu are relevanță în ansamblul probator cu privire la cele petrecute în locuința

lor.

Instanța a considerat că nu este necesară

o evaluare a părții vătămate pentru că vinovăția inculpatului nu a rezultat doar

din declarația părții vătămate, ci și din alte probe certe, în special, așa cum

a fost arătat, existenta leziunilor constatate, declarațiile de la acel moment și

acel cercel găsit rupt pe patul din camera unde a avut loc raportul sexual.

La individualizarea pedepsei, instanța

de fond a avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului D.C. și gravitatea

faptei comise; starea de recidivă în care a comis infracțiunea; natura infracțiunilor

anterioare pe care Ie-a comis, cele mai multe cu violență (tentativă la omor deosebit

de grav în minorat, furturi, violare de domiciliu, distrugeri și tâlhărie pentru

care a primit o pedeapsă de 8 ani).

În latura civilă a cauzei, acțiunea a fost

exercitată de procuror, acesta solicitând a obligarea inculpatul la daune morale,

iar instanța apreciind că o sumă de 20.000 RON cu acest titlu este de natură a acoperi

prejudiciul moral cauzat părții vătămate în urma comiterii faptei de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul D.C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că nu se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3), cu aplic.

art. 37 lit. a) C. pen.

Prin decizia penală nr. 149 din 21 iunie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respins ca nefondat

apelul declarat de inculpat, a fost menținută starea de arest și dedusă prevenția

le zi.

Apelantul inculpat a fost obligat la plata

sumei de 400 RON titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma 200

RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul

Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Totodată, s-a dispus ca plata sumei de

200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră

G.A.E., să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel instanța de control

judiciar a reținut că situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire

a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță, că probele administrate

în cauză, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori,

declarația mamei părții vătămate, înscrisuri, fotografii, certificatul medico-legal,

rezultatul de la testul poligraf, anunțul dat la 112, declarația inculpatului și

fișa de cazier judiciar a acestuia au fost bine analizate de prima instanță, astfel

că încadrarea juridică stabilită, precum și vinovăția inculpatului corespund faptelor

săvârșite.

S-a arătat că, întradevăr, în faza de cercetare

judecătorească, partea vătămată și mama acesteia și-au schimbat declarațiile, susținând,

în esență că fapta nu există, iar inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost dedus judecății, dar că în cauză se dorește exonerarea de răspundere

a inculpatului dat fiind faptul că partea vătămată și mama acesteia locuiesc cu

rudele inculpatului, având deci un interes în soluționarea acestei cauze.

Pe de altă parte, a reținut Curtea de Apel,

probele administrate în faza de urmărire penală și mai sus enumerate confirmă din

plin vinovăția inculpatului în condițiile descrise prin actul de acuzare, dar și

de prima instanță care nu a dat eficiență juridică declarațiilor victimei și mamei

sale date în faza de cercetare judecătorească, declarații pe care Ie-a înlăturat.

Împotriva acestei decizii inculpatul D.C.

a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin invocarea cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în principal,

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., iar în subsidiar, prin aplicarea art. 5 raportat la 218 C. pen., o reindividualizare

a pedepsei în raport cu noua încadrare, apreciind că o pedeapsă de 6 ani ar fi în

limite legale și suficiente.

Examinând recursul declarat de inculpatul

D.C. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată

următoarele:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu

se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute

de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre

motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul de recurs,

deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată așa cum se prevede în alin.

(2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificându-se îndeplinirea acestor cerințe,

se observă însă că inculpatul și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății,

în ședința publică din 05 februarie 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi

revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare

prevăzut la pct. 12 nu se află printre cele care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Ca urmare, față de această împrejurare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate

în recursul de față, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate acestea, recursul declarat de

inculpat se va admite în vederea aplicării, din oficiu, a prevederilor art. 5

C. pen. (01 februarie 2014), text de lege ale cărui cerințe sunt îndeplinite, cu

consecința, pe de o parte, a schimbării încadrării juridice a faptei de viol săvârșită

de inculpatul recurent, din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1) și alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1968), în infracțiunea

de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) C. pen., aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. (1968), textul normativ nou care, întrucât prevede o pedeapsă

semnificativ mai ușoară (5-12 ani închisoare, în loc de 10-25 ani închisoare), reprezintă

legea mai favorabilă , iar pe de altă parte a stabilirii unei pedepse adecvate în

raport cu noua încadrare juridică, aspect sub care Înalta Curte apreciază că o pedeapsă

în cuantum de 6 ani închisoare este necesară și suficientă; tot astfel, se va face

aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei accesorii [art. 65,

art. 66 lit. a) și b)] și a pedepsei complementare [art. 66 lit. a) și b)], aceasta

din urmă pe o durat de 2 ani după executarea pedepsei principale [conform art. 68

alin. (1) lit. c)].

În baza art. 61 C. pen. (anterior), se

va revoca liberarea condiționată și se va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta

decizie cu restul rămas neexecutat, de 1.007 zile, din pedeapsa de 8 ani închisoare

la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, și 2

ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.

66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

D.C. împotriva deciziei penale nr. 149 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în totalitate decizia penală recurată

și în parte sentința penală nr. 76 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul

Buzău, secția penală, și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 12

ani închisoare aplicată inculpatului în pedepse componente și sporul de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 5 C. pen. și art. 386

C. proc. pen. și schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului

din infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) cu aplic. art. 37 lit. a)

C. pen. (anterior) în infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c)

C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. (anterior), texte de lege în baza cărora

condamnă pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și lit. b) C.

pen.

În baza art. 61 C. pen. (anterior) revocă

liberarea condiționată și contopește pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu

restul rămas neexecutat de 1.007 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare la care a

fost condamnat prin sentința penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Pătârlagele, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și

lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66

alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 21 mai 2012 la 05 februarie 2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 RON se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 05 februarie 2014.