ÎCCJ, decizie (scj.ro #122509)

Abuz în serviciu. Elemente constitutive. Notar public

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de serviciu

Indice alfabetic:

Drept penal

-

abuz în serviciu

C. pen. anterior,

art. 246

C. pen.,

art. 297

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 171/A din 13 mai 2015

Prin sentința nr. 132 din 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei T.M., notar public, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. anterior, faptă din data de 12 august 2011, parte vătămată O.N. și de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen. anterior (două fapte din datele de 12 august 2011 și 5 septembrie 2011), toate cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, între alții, procurorul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

La primul termen de judecată din data de 3 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în vedere inculpatei T.M. dacă dorește să dea declarații în fața instanței de apel sau înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, inculpata învederând instanței că nu dorește să facă declarații suplimentare în cauză și își menține declarațiile date anterior, poziția sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul încheierii.

La același termen de judecată, în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen., a acordat cuvântul părților cu privire la cererile de probatorii, iar după deliberare, au fost încuviințate cererile de probatorii formulate de procuror și inculpată privind audierea martorilor G.G., T.F., F.E., M.I. și H.E., fiind acordat termen la data de 21 ianuarie 2015 când s-a dispus citarea martorilor G.G., T.F. și F.E.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015 s-a procedat la audierea martorilor G.G., T.F. și F.E.

La termenul din data de 4 martie 2015 s-a procedat la audierea martorilor M.I. și H.E., fiind acordat termen pentru dezbaterile pe fond la data de 15 aprilie 2015.

Examinând apelul declarat de procuror, prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt întemeiate, având în vedere că prima instanță a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză și, pe cale de consecință, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.M.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, deși prima instanță a reținut aceeași situație de fapt ca și cea care a fundamentat actul de acuzare, respectiv că în calitate de notar public, la data de 12 august 2011, inculpata T.M. a procedat la perfectarea actului de vânzare-cumpărare autentificat, încheiat între G.G., mandatar al vânzătoarei O.N. și G.I., în calitate de cumpărător, fără a avea extrasul de carte funciară, în mod eronat a reținut, în baza adresei din 20 noiembrie 2013 comunicată de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, că obținerea extrasului de carte funciară nu era o condiție pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare și că notarul s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele legii civile - consimțământul părților - și, având în vedere informațiile primite de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, a reținut că nu sunt notate sarcini în cartea funciară în legătură cu imobilul ce face obiectul tranzacției, precum și împrejurarea că procura specială dată de vânzătoarea O.N. mandatarului nu a fost revocată.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numita O.N. a dobândit terenul arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009, în baza sentinței civile nr. 7646 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei Buzău și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 11 martie 2010, prin care G.G. i-a vândut cota sa indiviză de 1/2, obținută prin sentința civilă menționată, în scopul reîntregirii proprietății.

După dobândirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, prin procura specială de vânzare autentificată la 24 august 2010 la Biroul Notarilor Publici Asociați L.S. și V.D., numita O.N. l-a mandatat pe G.G., concubinul său la acea dată, să vândă în condițiile cele mai favorabile și cui va crede de cuviință terenul în suprafață totală de 3.681 mp, mandat special de care G.G. a uzat abia după ce relația de concubinaj dintre cei doi a încetat.

În acest context, la data de 10 august 2011, G.G. s-a prezentat la biroul notarului public T.M. pentru a obține informații privind actele necesare realizării perfectării contractului de vânzarea asupra terenului, pe care intenționa să-l vândă, în baza procurii speciale de vânzare, numitei G.I., mama sa. După ce inculpata T.M. i-a comunicat care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a doua zi, martorul G.G. a prezentat actele în completare cerute de inculpată, care i-a solicitat să revină la data de 12 august 2011, împreună cu mama sa, pentru încheierea contractului.

La data de 11 august 2011, inculpata T.M. a emis două adrese, una către Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocării acestora pentru a verifica dacă nu s-a realizat o revocare a procurii speciale de vânzare autentificată și a constatat că nu există niciun act juridic de revocare, potrivit certificatului din 11 august 2011 și una către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău prin care a solicitat emiterea unui extras de carte funciară, pentru autentificare, referitor la terenul ce urma să facă obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

În legătură cu solicitarea de eliberare a extrasului de carte funciară, din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea inculpatei a fost înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău la 11 august 2011, ora 11:12, termenul pentru comunicarea extrasului fiind fixat automat, la data de 16 august 2011.

Se mai reține, tot în baza probatoriului administrat, că în aceeași zi, 11 august 2011, orele 11:08, a fost înregistrată și cererea formulată de O.N. de notare a declarației notariale din 11 august 2011 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociați F.E. și F.I., prin care s-a notat interdicția de înstrăinare a imobilului prin mandatar, pentru care s-a fixat termen automat de rezolvare, tot în sistem informatic, data de 17 august 2011. Demersul de notare a acestei interdicții de vânzare a numitei O.N. a fost determinat de încetarea relației de concubinaj cu G.G. și aflarea de către partea vătămată a activităților întreprinse de G.G. pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Relevantă în acest sens este declarația notarului public F.I. care a arătat că, la data de 11 august 2011, s-a prezentat la biroul său notarial numita O.N. pentru revocarea unei procuri speciale de vânzare pe care nu o avea la ea și nici nu a putut oferi informații privind numărul și data autentificării ei, ci doar a precizat numele notarului public care a întocmit-o, cu referire la L.S., împrejurare în care s-a notat declarația notarială a lui O.N. de interdicție a înstrăinării imobilului.

De asemenea, partea vătămată O.N. a arătat în declarațiile date că a dorit să revoce procura specială de vânzare dată lui G.G., însă biroul notarului public unde a autentificat-o era închis, fiind perioada concediilor, astfel că s-a prezentat la Biroul Notarilor Publici Asociații F.E. și F.I. pentru întocmirea declarației notariale în legătură cu instituirea interdicției de înstrăinare și depunerea acestei declarații notariale autentificate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău pentru notarea în cartea funciară, în scopul împiedicării vânzării.

După înregistrarea cererii formulate de inculpată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, lucrarea a fost repartizată spre soluționare martorei T.F., asistent registrator, care după efectuarea verificărilor necesare a constatat că sistemul informatic nu îi permite procesarea cererii, întrucât pe flux exista în lucru o altă cerere înregistrată sub numărul anterior cu privire la același imobil, împrejurare în care s-a procedat la decalarea termenelor de soluționare, cererea inculpatei fiind soluționată la data de 17 august 2011, iar cea a părții vătămate la data de 16 august 2011, astfel cum rezultă din registrul general de intrare electronic și centralizatorul zilnic al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, eliberarea extrasului de carte funciară către biroul notarial al inculpatei fiind realizată la data de 18 august 2011.

În aceste împrejurări, cu ocazia soluționării cererii numitei O.N., registratorul desemnat cu soluționarea lucrării, martora F.E., a apreciat în baza cererii, a actelor depuse și a verificărilor efectuate de asistentul registrator M.T. că se impune notarea în cartea funciară a declarației notariale autentificate la 11 august 2011 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociații F.E. și F.I. privind interdicția de înstrăinare a imobilului, prin mandatar, sens în care a dispus admiterea cererii numitei O.N. prin încheierea nr. 35157 din 16 august 2011.

Prin urmare, la data de 17 august 2011, când s-a soluționat cererea formulată de inculpata T.M. având ca obiect eliberarea extrasului de carte funciară asupra aceluiași imobil, exista în lucru cererea părții vătămate O.N. de notare a interdicției de înstrăinare a bunului ce făcea obiectul contractului de vânzare-cumpărare, aspect de care inculpata T.M. nu a luat cunoștință la data de 12 august 2011, întrucât cererea sa nu a fost soluționată, potrivit centralizatorului de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău unde este menționată data de 18 august 2011 și nici nu a primit relații de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău prin alte modalități de comunicare, împrejurare în care, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a procedat la încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului menționat (12 august 2011), deși nu avea extrasul de carte funciară al terenului ce forma obiectul vânzării.

Contrar celor reținute de instanța de fond și susținute de apărare în legătură cu împrejurarea că notarul public nu avea obligația de a deține extrasul de carte funciară la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci doar obligația de a se informa cu privire la situația juridică a imobilului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare-cumpărare și ale art. IV „Atribuții ce revin UNNPR și notarilor publici” din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, notarul public avea obligația legală ca la momentul autentificării actului prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar să solicite un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini, iar pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu putea efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.

În același sens sunt și prevederile art. IV pct. 1 alin. 2 din Protocolul de Colaborare nr. 429312/2010 din 26 aprilie 2010 încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că autentificarea actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare se face numai după obținerea extrasului de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, a certificatului de sarcini și a documentației cadastrale, contrar celor reținute de judecătorul fondului care a apreciat că la autentificarea actului de vânzare-cumpărare nu era necesară obținerea extrasului de carte funciară, ci exista doar obligația notarului public de a se informa cu privire la situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, chiar în interpretarea dată de instanța de fond și susținută de apărare privind existența doar a obligației de informare a notarului public în legătură cu situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare-cumpărare, întemeiată pe dispozițiile art. III pct. 4 din Ordinul nr. 309/2010 - potrivit cărora oficiul de cadastru și publicitate imobiliară are printre obligații și pe cea de eliberare la cererea notarilor publici de extrase sau, după caz, copii ale cărților funciare ori certificate de sarcini, care pot fi transmise între notarul public și birourile de cadastru și publicitate imobiliară prin fax sau prin altă modalitate de comunicare, însă eliberarea extrasului nu va fi condiționată de primirea cererilor în original, care vor fi transmise ulterior -, se constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata T.M. s-a informat cu privire la situația juridică a terenului, ci doar a solicitat informații de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău în legătură cu stadiul soluționării cererii de eliberare a extrasului de carte funciară.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor normative enunțate rezultă în mod clar obligația inculpatei T.M. ca, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau, în calitate de notar public, să solicite, la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009 - un extras de carte funciară. Obligația existenței unui extras de carte funciară la momentul perfectării și autentificării contractului de vânzare-cumpărare nu a fost îndeplinită de către inculpată, fapt ce a condus la îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea activităților de serviciu, după cum nu s-a putut dovedi nici împrejurarea că au fost obținute relații prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău cu privire la situația juridică a imobilului ce forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea inculpatei în sensul că a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 12 august 2011, ca urmare a insistențelor lui G.G. care a și asigurat-o că nu este niciun impediment la vânzare, în contextul în care chiar martorul a arătat în mod constant în depozițiile sale că a fost programat la data de 12 august 2011 pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare de către notarul T.M., iar, după ce s-a prezentat, contractul era deja întocmit de aceasta din urmă, fiind doar semnat de către părți, după cum a relatat și faptul că nu cunoștea nimic în legătură cu împrejurarea că ar fi fost necesar un extras de carte funciară, aceste aspecte fiind confirmate și de martorele G.I. și B.A.

De altfel, împrejurarea invocată de inculpată în apărare nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii obligației care îi revenea în calitate de notar public la momentul autentificării actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare de a obține extrasul de carte funciară pentru autentificare; prin urmare, nerespectarea obligației impuse de lege și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o îndeplinirea defectuoasă a unui act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Mai mult, prin modalitatea în care a acționat, T.M. a nesocotit dispozițiile legale care reglementează activitatea notarilor publici, care instituie în sarcina notarului public obligația de a desluși raporturile reale între părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, de a verifica dacă intenția părților este de a face tranzacția și cunosc efectele actelor întocmite, precum și dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea; or, în contextul în care exista notată o interdicție de vânzare din partea proprietarului bunului imobil pe care martorul G.G. îl reprezenta în baza unei procuri speciale, aspect ce putea fi verificat de către notar doar la primirea extrasului de carte funciară, este evident că, prin autentificarea contractului de vânzare-cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară, și-a îndeplinit în mod defectuos obligația de a verifica voința părților.

În ceea ce privește susținerea apărării privind notarea în mod eronat în cartea funciară a interdicției de vânzare, argument însușit și de judecătorul fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că notarea în cartea funciară a unei clauze de inalienabilitate exista și în vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în noul Cod civil (art. 902 alin. 1 și art. 881 alin. 1 teza a II-a) și, spre deosebire de înscrierea provizorie și intabulare care au ca obiect drepturi reale imobiliare, reprezintă înscrierea ce are ca obiect și alte drepturi decât cele tabulare, în sensul că obiectul notării îl pot constitui și alte drepturi decât cele tabulare, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilul și ea poate fi înscrisă în cartea funciară numai în cazurile ordonate de lege, având ca efect opozabilitatea față de terți și, numai în mod excepțional, efectul doar de informare. De asemenea, art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), definea obiectul notării ca fiind actele și faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, care puteau fi înscrise în cartea funciară la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terțe persoane.

Totodată, în conținutul dispozițiilor art. 19 alin. (1) B lit. b) din Legea nr. 7/1996 și art. 19 alin. (1) C lit. b) din Legea nr. 7/1996, printre categoriile de înscrieri în cartea funciară în cuprinsul părții a II-a și a III-a erau menționate și faptele, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile referitoare la celelalte drepturi tabulare. Mai mult, notarea interdicției de vânzare în cartea funciară era prevăzută în mod expres și în conținutul art. 42 alin. (2) lit. h) (interdicția de înstrăinare sau grevare a imobilului, precum și modalitățile interdicției de strămutare sau grevare) din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, publicat în M. Of. nr. 1049 din 29 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 11 august 2011 (ordin abrogat prin art. 2 lit. a din Ordinul nr. 700 din 9 iulie 2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, publicat în M. Of. nr. 571 din 31 iulie 2014).

Stabilind limitele și acestui tip de înscriere, în conținutul art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996 se prevede că notarea are ca obiect înscrierea drepturilor persoanelor, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară; prin urmare, se instituie condiția existenței unei legături între actul sau faptul ce se solicită a fi notat și imobilul pentru care se solicită efectuarea notării.

În cauză se constată, pe de o parte, că înscrierea interdicției de vânzare a fost făcută în baza unor dispoziții legale expres prevăzute de lege, cu efecte de opozabilitate față de terți și nu cu efect de informare; pe cale de consecință, dacă notarul public T.M. ar fi obținut extrasul de carte funciară, ar fi putut constata existența acestei interdicții de vânzare făcute chiar de titularul dreptului de proprietate al imobilului, în baza mențiunilor consemnate în foia a III-a a cărții funciare și nu ar fi încheiat/autentificat actul de vânzare-cumpărare dintre G.G., mandatar special, și G.I., cumpărător, iar pe de altă parte, între demersul făcut de O.N., proprietarul imobilului, de notare a interdicției de vânzare și imobilul teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009, există o legătură, în sensul că interdicția de vânzare a vizat tocmai acest imobil.

Nu se poate aprecia, astfel cum a reținut judecătorul fondului, că prin notarea acestei interdicții de vânzare a terenului în cartea funciară s-a limitat dreptul de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil chiar de către proprietar care în această modalitate își impune o interdicție de înstrăinare, având în vedere că legea cadastrului a renunțat la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară, reglementând cu caracter de principiu fundamental efectul de opozabilitate în materia publicității imobiliare, iar prin notarea interdicției de vânzare nu s-a instituit în cauză o interdicție de vânzare pentru proprietar, ci o interdicție de vânzare pentru cel ce era împuternicit în baza procurii speciale să efectueze vânzarea imobilului, în împrejurările faptice descrise anterior (timpul scurt de la momentul aflării de către O.N. a demersurilor efectuate de G.G., fostul concubin, de a înstrăina terenul în baza procurii speciale de vânzare, fapt ce nu i-a mai permis proprietarului imobilului să revoce procura respectivă în timp util și să-l încunoștințeze despre revocarea mandatului). Prin urmare, notarea interdicției de vânzare reprezenta voința proprietarului bunului imobil de a nu mai permite ca vânzarea terenului să se realizeze de către martorul G.G., în respectarea principiului disponibilității recunoscut proprietarului bunului, fără a considera că prin acesta s-a instituit o interdicție de vânzare chiar pentru O.N.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi nici susținerea instanței de fond în legătură cu împrejurarea că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului era aceea de revocare expresă sau tacită a procurii speciale dată lui G.G. de către O.N. și care trebuia adusă la cunoștința mandatarului, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse în cele ce preced cu privire la posibilitatea notării în cartea funciară a interdicției de vânzare, iar pe de altă parte, efectele notării în cartea funciară a acestei interdicții de vânzare și scopul instituirii ei de către titularul dreptului de proprietate, de a împiedica vânzarea terenului până la revocarea de către mandant a procurii speciale de vânzare.

Această apreciere este susținută, contrar celor reținute de prima instanță referitor la pasivitatea părții vătămate, chiar de demersurile realizate de O.N. care, inițial, a solicitat unui notar revocarea procurii speciale de vânzare, însă, întrucât nu avea actul asupra ei, a procedat la întocmirea unei declarații notariale de notare a interdicției de înstrăinare a imobilului, pentru care a solicitat notarea în cartea funciară. Ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru revocarea procurii speciale de vânzare, sens în care a și revocat procura dată lui G.G. la data de 17 august 2011, astfel cum rezultă din declarația notarială autentificată la Biroul Notarilor Publici Asociați L.S. și V.D.

Revenind la activitatea infracțională desfășurată de inculpata T.M., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, după încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 2011, prin care s-a transmis dreptul de proprietate a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009, către G.I., contrar obligației legale cuprinse în prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și art. II pct. 4 din Ordinul nr. 309/2010, aceasta nu a solicitat înscrierea contractului la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, având în vedere că nu i-a fost eliberat extrasul de carte funciară, prin atitudinea sa inculpata făcând dovada că a autentificat un act, îndeplinindu-și, cu știință, în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în calitate de notar public.

Ulterior, după comunicarea extrasului de carte funciară de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, inculpata, pentru a da aparența de legalitate contractului încheiat, a menționat împrejurări nereale în conținutul încheierii de completare cu privire la situația imobilului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, în sensul că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău. În acest context, a inserat în încheierea de completare din 5 septembrie 2011 a contractului de vânzare-cumpărare mențiunea că „bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini cu excepția declarației autentificate (…) din 11 august 2011 de Biroul Notarilor Publici Asociați F.E. și F.I., conform extrasului de carte funciară (…) din 11 august 2011 eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău” și împrejurarea că această încheiere de completarea a fost dispusă urmare a solicitării lui G.G.

Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că martorul G.G. a formulat o cerere de completare a contractului de vânzare-cumpărare, aspect confirmat și de către martor în depozițiile date în cursul procesului penal, acesta arătând că a luat cunoștință de acest act abia în anul 2012, după cum din materialul probator administrat rezultă că martorul G.G. nici nu mai putea formula o astfel de cerere având în vedere că procura specială de vânzare i-a fost revocată prin declarația autentificată la 17 august 2011 de către partea vătămată O.N.

Nu poate fi acceptată nici ipoteza susținută de apărare că o astfel de completare putea fi realizată și din oficiu de către notarul public care a întocmit actul, având în vedere dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 care stabilesc atât condițiile în care, din oficiu, pot fi îndreptate erorile materiale sau completate actele notariale ce cuprind omisiuni vădite, respectiv, cu acordul părților, acord care a lipsit în cauza de față, cât și aspectele ce pot face obiectul acestor îndreptări/completări, respectiv, acele erori materiale sau omisiuni vădite ce rezultă din conținutul actului și cuprinsul lucrărilor existente la momentul perfectării actului și nu cu referire la aspecte noi ce rezultă din alte lucrări ulterioare acestui moment. Or, în cauză, încheierea de completare a contractului de vânzare-cumpărare conține referiri la aspecte noi privind situația juridică a imobilului care nu au fost cunoscute la momentul perfectării actului; prin urmare, nu se putea dispune o astfel de completare din oficiu, scopul întocmirii ei de către inculpata T.M. fiind de a da aparența de legalitate unui act ce cuprindea mențiuni nelegale făcute chiar de către inculpată, în lipsa extrasului de carte funciară, la momentul autentificării contractului.

După întocmirea încheierii de completare, inculpata a depus, la data de 6 septembrie 2011, o cerere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău de înscriere în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 2011 și a încheierii completatoare, înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, respinsă prin încheierea din 19 septembrie 2011, rămasă definitivă prin necontestare.

În consecință, față de situația de fapt expusă, reținută pe baza declarațiilor martorilor, declarației părții vătămate O.N., actelor și lucrărilor care au stat la baza întocmirii și autentificării contractului de vânzare-cumpărare și încheierii de completare a contractului autentificată la 5 septembrie 2011, registrelor, evidențelor în sistem informatic, actelor transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta inculpatei T.M. care, în calitate de notar public, a autentificat la data de 12 august 2011 contractul de vânzare-cumpărare prin care G.G., în calitate de mandatar al numitei O.N. a vândut imobilul - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009 - numitei G.I., mama sa, în calitate de cumpărător, în lipsa extrasului de carte funciară, cu nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate O.N., ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căruia partea vătămată a notat în cartea funciară interdicția de vânzare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că infracțiunea prevăzută în art. 246 C. pen. anterior se comite numai cu intenție, directă sau indirectă, iar din materialul probator administrat în cauză rezultă dincolo de orice îndoială că, la data de 12 august 2011, inculpata T.M., cu știință, a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară, acționând cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția indirectă - în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii lui. Apărarea inculpatei că prin menționarea în cuprinsul actului autentificat a numărului extrasului de carte funciară se presupune în mod rațional că aceasta a obținut informații prin telefon despre situația juridică a imobilului și doar dintr-o lipsă de diligentă echivalentă culpei (

culpa levisima

) a procedat la întocmirea/autentificarea contractului, fără a aștepta primirea, în formă scrisă, a extrasului de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, nu poate fi primită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul în care numărul menționat în cuprinsul actului este numărul cererii formulate de inculpată pentru eliberarea extrasului, cunoscut de aceasta încă de la momentul înregistrării la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, care, într-adevăr, este și numărul lucrării în baza căreia s-a eliberat extrasul de carte funciară, însă la data de 17 august 2011 și nu la data 11 august 2011, astfel cum s-a menționat de către inculpată.

Urmarea imediată a faptei inculpatei de a autentifica contractul de vânzare-cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară s-a produs, în sensul vătămării intereselor legale ale părții vătămate O.N. prin transmiterea dreptului de proprietate către martora G.I., contrar voinței părții vătămate. Totodată, din probele administrate rezultă că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de notar, prin autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, proprietatea imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale, situat în extravilanul comunei M., înscris în cartea funciară, potrivit încheierii nr. 10959 din 17 aprilie 2009 - a fost transmisă în patrimoniul lui G.I., cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legale a părții vătămate.

În legătură cu infracțiunile de fals intelectual, prevăzute în art. 289 C. pen. anterior, contrar celor reținute de judecătorul fondului, se constată că, prin atestarea în conținutul contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 august 2011 a împrejurării că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, în condițiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară, așa cum rezultă din probele administrate, la acea dată (cererea nici nu a fost soluționată, întrucât în sistemul informatic al Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău figura în lucru o altă cerere cu privire la același imobil, respectiv, cea de notare a interdicției de vânzare formulată de partea vătămată O.N.), inculpata T.M. a alterat adevărul prin atestarea unor împrejurări neconforme cu realitatea.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că în cazul infracțiunii de fals intelectual alterarea adevărului nu privește materialitatea înscrisului în forma și sursa acestuia, ci mențiunile inserate în înscrisul întocmit de funcționarul public competent. În cauză, inculpata T.M., deși cunoștea obligația ce îi revenea în exercitarea atribuțiilor de serviciu la autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, a menționat în cuprinsul actului împrejurări necorespunzătoare în legătură cu situația terenului ce face obiectul vânzării, în sensul că nu este grevat de sarcini, deși nu avea un extras de carte funciară emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, împrejurare care ulterior s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea, asupra bunului fiind instituită interdicția de vânzare, prin mandatar, chiar de către proprietarul terenului, O.N.

Sub aspectul laturii subiective, se constată că prin modalitatea în care a acționat, atestând în mod nereal, cu știință, că imobilul nu este grevat de sarcini, inculpata T.M. a comis fapta cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția directă.

În baza probatoriul administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin menționarea în conținutul încheierii de completare din 5 septembrie 2011 a contractului de vânzare-cumpărare, a împrejurării că actul a fost întocmit la solicitarea lui G.G., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului și a împrejurării că două exemplare ale încheierii au fost remise lui G.G., în condițiile în care încheierea de completare a fost efectuată de inculpata T.M. după primirea extrasului de carte funciară în care era notată interdicția de vânzare a imobilului, instituită de O.N., aspecte care nu au fost omise la momentul încheierii/autentificării contractului, întrucât nu exista un extras de carte funciară eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău la acea dată, iar martorului G.G. nu i-au fost înmânate cele două exemplare ale actului, este realizat elementul material al infracțiunii de fals intelectual în forma atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în conținutul încheierii de completare, fiind periclitată încrederea publică acordată unui act oficial întocmit de către notar și chiar valabilitatea actului.

Argumentele judecătorului fondului că menționarea în cuprinsul încheierii a împrejurării că au fost remise două exemplare martorului G.G. la momentul autentificării nu este o împrejurare esențială și producătoare de consecințe juridice, deoarece nu alterează substanța/esența actului nu poate fi primită de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că în cazul infracțiunii de fals intelectual nu este prevăzută condiția esențială ca înscrisul respectiv să fie apt să producă consecințe juridice; prin urmare, atestarea în conținutul actului a unor împrejurări nereale cu privire la situația de fapt ce a condus la întocmirea acelui act este suficientă pentru realizarea elementului material al laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin modalitatea în care a acționat, inculpata T.M. a avut reprezentarea subiectivă a faptei și a comis-o cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția directă, inserarea acelor împrejurări neconforme cu realitatea în conținutul încheierii de completare fiind făcută tocmai pentru a da aparența de legalitate unui contract autentificat de inculpată prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de notar public.

Pe cale de consecință, materialul probator administrat, astfel cum a fost analizat pe larg în cele ce preced, a dovedit fără putință de tăgadă că inculpata T.M., la data de 12 august 2011, a atestat, în mod nereal, în conținutul contractului de vânzare-cumpărare împrejurarea că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, în condițiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară, iar, la data de 5 septembrie 2011, a menționat în mod nereal, în conținutul încheierii de completare a contractului de vânzare-cumpărare, împrejurarea că actul a fost întocmit la solicitarea lui G.G., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului și împrejurarea că două exemplare ale încheierii au fost remise lui G.G., faptele inculpatei întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prevăzute în art. 289 C. pen. anterior.

Stabilind vinovăția inculpatei sub aspectul comiterii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul procurorului, va desființa, în parte, sentința penală atacată, urmând să dispună condamnarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual (2 fapte).

Având în vedere că de la data sesizării instanței și până la pronunțarea hotărârii în apel, 13 mai 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Se reține că inculpata T.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. anterior și a două infracțiuni de fals intelectual prevăzute în art. 289 C. pen. anterior, toate aflate în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen. anterior, incriminate în continuare în noul Cod penal în art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 321 C. pen.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, analiza comparativă a normelor de incriminare nu a evidențiat deosebiri esențiale privind conținutul constitutiv al infracțiunii care să atragă incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori formei de vinovăție cerută de lege), textul art. 297 C. pen. eliminând cerința ca fapta să fie săvârșită „cu știință” care stabilea doar forma de vinovăție - intenția - în condițiile în care forma de vinovăție a infracțiunilor este instituită de dispozițiile art. 16 alin. (6) C. pen. - fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție, iar fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres; prin urmare, legea nouă nu va retroactiva sub acest aspect.

În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatei, se constată că, sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, în noua reglementare minimul special a fost majorat de la 6 luni la 2 ani închisoare, iar maximul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 3 ani la 7 ani închisoare, corelativ fiind stabilită aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, astfel că lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual, se constată că textul art. 321 C. pen., în esență, reia textul art. 289 C. pen. anterior; singura modificare o reprezintă referirea la un „funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu” - persoană care poate întocmi un înscris oficial, precizarea fiind făcută pentru a înlătura deficiența din reglementare unde se menționa doar „funcționar”, deși, în considerarea art. 150 alin. (2) C. pen. anterior, numai funcționarul public putea întocmi un înscris oficial; ca atare, lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

Sub aspect sancționator, se constată că în noua reglementare minimul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 6 luni la 1 an închisoare; prin urmare, legea penală mai favorabilă este tot legea penală anterioară.

Înalta Curtea de Casație și Justiție are în vedere, totodată, în aprecierea legii penale mai favorabile, faptul că cele trei infracțiuni au fost comise în concurs real, iar potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (în vechea reglementare, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. anterior, în cazul concursului, se aplica pedeapsa cea mai grea, iar aplicarea sporului în cuantum de până la 5 ani era facultativă); astfel, legea nouă nu va retroactiva, întrucât s-ar putea ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante mai mari inculpatei.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 132 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor la pedeapsa de 15.000 lei amendă penală.

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală (fapta din data de 12 august 2011).

În baza art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală (fapta din data de 5 septembrie 2011).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatei și a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai mare, de 15.000 lei amendă penală.