ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169/F din 11 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 6605/2/2012 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpatului din data de 12 din 13 aprilie 2012.

S-a constatat că suma de 50.000 euro, folosită la realizarea acțiunii de flagrant, provenită din depozitul constituit la nivelul D.N.A., a fost recuperată în întregime.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.A. pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

S-a constatat că partea vătămată S.D. (în prezent decedată) nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în legătură cu infracțiunea pentru care a fost condamnat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în legătură cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost achitat au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.N. pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 12 din 13 aprilie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în legătură cu acest inculpat au rămas în sarcina statului.

S-a respins excepția tardivității cererii martorului B.R.C. de scutire de la plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din data de 06 martie 2013 sau de reducere a acesteia, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În temeiul art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, această cerere.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat martorul la plata către stat a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în legătură cu cererea sa.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 14 august 2012, emis în Dosarul nr. l36/P/2012, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen. și art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției a dispus, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.A. pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de trafic de influență (prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) și înșelăciune (prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.), cu privire la cea din urmă fiind pusă în mișcare acțiunea penală și respectiv a inculpatului M.N., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență (prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000).

Prin același rechizitoriu, s-au dispus și următoarele soluții: scoaterea de sub urmărire penală (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.) a inculpatului G.A., pentru infracțiunile continuate de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals (prevăzute de art. 288 și respectiv de art. 291 C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.), neînceperea urmăririi penale (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. i

1

) C. proc. pen.) față de T.L.C., cu privire la infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență (prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000) și neînceperea urmăririi penale (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) față de T.L.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 254-257 C. pen. și respectiv față de M.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu faptele menționate în sesizarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara din data de 03 aprilie 2012, referitoare la soluționarea Dosarului nr. 12286/62/2011 al Tribunalului Brașov).

Prin rechizitoriu, a fost reținută următoarea situație de fapt:

I. Inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului București, a pretins, la data de 04 aprilie 2012, prin intermediul martorului denunțător T.L.C., de la inculpatul M.N., suma de 100.000 euro, pentru a interveni pe lângă magistrații învestiți cu judecarea Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv a Dosarului nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov, față de care a lăsat să se creadă că are influență, în vederea pronunțării unor soluții favorabile celui din urmă inculpat, iar acesta a fost de acord să-i remită suma anterior menționată, în scopul arătat.

II. La începutul lunii aprilie 2011, inculpatul G.A., pe parcursul derulării contractului de asistență juridică nr. AA, încheiat la data de 04 februarie 2011 cu partea vătămată S.D., a indus-o în eroare pe aceasta, creându-i convingerea că Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, în care o asista și reprezenta juridic, a fost finalizat cu o soluție de scoatere de sub urmărire penală, prin înmânarea unei comunicări provenind de la acea unitate de Parchet, pe care a falsificat-o, în scopul de a-și păstra prețul contractului respectiv, de 40.000 euro, pentru care a promis obținerea unei soluții de netrimitere în judecată, în termen de 2 luni de la semnarea contractului respectiv.

De asemenea, pentru a o menține în eroare pe partea vătămată, care aștepta să-i parvină, prin poștă, soluția de scoatere de sub urmărire penală, inculpatul G.A. i-a mai înmânat acesteia două înscrisuri pe care le-a falsificat, despre care a afirmat că provin de la registratura Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, în care se menționa că soluția nu a părăsit încă instituția și respectiv că a fost expediată.

Detaliindu-se această situație de fapt, în rechizitoriu au fost expuse următoarele împrejurări:

I. Cu privire la infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență, reținute în sarcina inculpatului G.A. și respectiv a inculpatului M.N.

Prin ordonanța nr. 61/D/P/2012 din data de 03 aprilie 2012, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe T.L.C. (avocat în cadrul Baroului București) și pe M.N., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254-257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și respectiv de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Î

În fapt, s-a reținut că, în cursul zilei de 02 aprilie 2012, la ora 15

13

, T.L.C. a discutat la telefon cu M.N. despre rezolvarea unei „teme" până a doua zi, la ora 14

00

și au stabilit că, pentru reușita operațiunii, este bine să se întâlnească, sens în care, în cursul serii, în jurul orei 22

50

, s-au văzut la restaurantul L., situat în apropierea localității Vințu de Jos. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre remiterea sumei de 200.000 euro unei persoane neidentificate, probabil în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 12286/62/2011 al Tribunalului Brașov. Ca urmare a acestui dialog, în data de 03 aprilie 2012, la ora 15

58

, T.L.C. a avut o conversație telefonică cu G.A. (avocat în cadrul Baroului București), prilej cu care au convenit să se întâlnească în dimineața zilei de 04 aprilie 2012, pe Aeroportul Henri Coandă din București, cu M.N., care urma să sosească acolo cu avionul.

Având în vedere iminența săvârșirii faptelor de corupție sesizate, precum și împrejurarea că întârzierea obținerii autorizației prevăzute de art. 91

1

alin. (2) și (8) C. proc. pen. ar fi adus grave prejudicii activității de urmărire penală, pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt și pentru identificarea participanților, s-a autorizat de către procuror, cu titlu provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și a comunicațiilor telefonice purtate de M.N., T.L.C. și G.A., înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de către aceștia, localizarea și urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere și înregistrarea de imagini în legătură cu activitatea infracțională a sus-numiților, emitându-se în acest sens autorizația din data de 04 aprilie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție, confirmată și prelungită ulterior de către Curtea de Apel București, prin încheierea nr. 59 din data de 05 aprilie 2012.

Din exploatarea acelei autorizații, a rezultat că, în data de 04 aprilie 2012, inculpatul G.A., T.L.C. și inculpatul M.N. s-au întâlnit în incinta Aeroportului Henri Coandă din București. După întâlnire, T.L.C. a dat o declarație, cu valoare de denunț, la Direcția Națională Anticorupție, prin care a adus la cunoștința organului de urmărire penală o altă situație de fapt decât cea pentru care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara s-a sesizat din oficiu. Astfel, acesta a relatat că, la sfârșitul lunii martie 2012, inculpatul M.N. l-a informat că Banca T. a cerut strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și că termenul fixat pentru judecarea acestei cereri la Înalta Curte de Casație și Justiție este în data de 05 aprilie 2012. De asemenea, i-a comunicat că procesul a fost aranjat de către Banca T., în sensul strămutării dosarului la Tribunalul Brașov, astfel că judecata se va finaliza cu o soluție favorabilă adversarilor săi. Inculpatul M.N. i-a solicitat denunțătorului T.L.C. „să găsească o soluție", referindu-se la o relație care să îl ajute în legătură cu cererea de strămutare. în aceste condiții, denunțătorul T.L.C. l-a contactat pe inculpatul G.A., știind că acesta cunoaște persoanele potrivite pentru a rezolva ca strămutarea dosarului să se facă la o instanță agreată de inculpatul M.N. Inculpatul G.A. s-a angajat să facă verificări, propunând ca soluție strămutarea dosarului la Ploiești, pe motiv că acolo poate să controleze situația. Ca urmare a discuțiilor dintre inculpatul G.A. și denunțătorul T.L.C., acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpatul M.N. la restaurantul L., situat în apropierea localității Vințu de Jos și i-a comunicat că a vorbit cu un avocat din București, care i-a spus că poate obține strămutarea dosarului la Ploiești, pentru că are relații și îi poate rezolva problemele din justiție. Inculpatul M.N. i-a precizat denunțătorului T.L.C. că este important ca dosarul să nu se judece la Tribunalul Cluj sau la Tribunalul Brașov.

La cererea inculpatului G.A., în data de 04 aprilie 2012 a avut loc, în incinta Aeroportului Henri Coandă din București, o întâlnire între acesta, denunțătorul T.L.C. și inculpatul M.N., ocazie cu care au discutat despre strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și despre celelalte cauze ale celui din urmă, aflate pe rolul instanțelor. La un moment dat, denunțătorul T.L.C. a fost luat deoparte de către inculpatul G.A., care l-a întrebat dacă poate să-i ceară suma de 100.000 euro inculpatului M.N., iar denunțătorul i-a răspuns că este în regulă. Ulterior, inculpatul G.A. a evitat să-i ceară direct inculpatului M.N. cei 100.000 euro, pentru rezolvarea dosarului de strămutare, lăsându-l pe denunțătorul T.L.C. să facă acest lucru. Astfel, inculpatul G.A. a plecat de la aeroport, lăsându-l pe denunțătorul T.L.C. împreună cu inculpatul M.N. În acest context, denunțătorul T.L.C. a scris, pe un șervețel, cifra de 100.000, arătându-i-l inculpatului M.N. și precizându-i că aceasta este suma pe care trebuie să o achite inculpatului G.A., pentru obținerea unei soluții favorabile în dosarul de strămutare și pentru rezolvarea dosarului de la Tribunalul Brașov, cu termen în data de 09 aprilie 2012. Inculpatul M.N. a fost de acord, dar a menționat că va plăti după ce va vedea soluția de la Înalta Curte de Casație și Justiție. La finalul dialogului, cei doi au stabilit că vor lua legătura după ce denunțătorul T.L.C. primește confirmarea de la inculpatul G.A.

După consumarea acestei întâlniri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele denunțătorului T.L.C. și al inculpatului M.N., aceștia au fost conduși la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde s-a procedat la percheziționarea lor corporală. Cu această ocazie, asupra denunțătorului T.L.C., au fost găsite cinci fragmente de șervețel igienic, două dintre acestea conținând mențiuni olografe, efectuate cu un pix cu mină de culoare închisă, după cum urmează: pe unul dintre fragmente era notat „1.000", iar pe celălalt „00". Denunțătorul a declarat că scriitura de pe șervețel îi aparține.și că reprezintă suma pe care trebuia să o încaseze inculpatul G.A. de la inculpatul M.N. De asemenea, a arătat că a făcut mențiunile olografe de pe șervețel în data de 04 aprilie 2012, la întâlnirea pe care a avut-o, în incinta Aeroportului Henri Coandă din București, cu inculpații M.N. și G.A. și că el a fost cel care a rupt șervețelul. După efectuarea percheziției corporale, denunțătorul T.L.C. a relatat organului de urmărire penală că, la rugămintea clientului său, inculpatul M.N., i-a intermediat acestuia o întâlnire cu avocatul G.A., despre care știa că are relații în lumea justiției, în scopul de a-l ajuta pe cel dintâi să obțină soluții favorabile în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv în Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov. În cadrul discuțiilor purtate cu denunțătorul, inculpatul G.A. a afirmat că poate să-l ajute pe inculpatul M.N., dar că, fără bani, nu o să reușească.

Tot în data de 04 aprilie 2012, ca urmare a acordului denunțătorului T.L.C. de a colabora cu organul de urmărire penală pentru a dovedi că aspectele relevate în denunțul său reprezintă realitatea, acesta s-a întâlnit cu inculpatul G.A., la biroul celui din urmă. Cu acel prilej, inculpatul G.A. i-a confirmat denunțătorului T.L.C. că este sigur pentru strămutare și pentru procesul care urma să aibă termen în data de 09 aprilie 2012, la Tribunalul Brașov și a cerut măcar o parte din bani, respectiv 50.000 euro. Din conținutul dialogului celor doi, înregistrat ambiental, a rezultat că întâlnirea ce a avut loc în incinta Aeroportului Henri Coandă între inculpatul M.N., denunțătorul T.L.C. și inculpatul G.A. a avut ca obiectiv găsirea unei soluții prin care acesta din urmă să identifice o posibilitate prin care să influențeze derularea proceselor în care cel dintâi era parte, fie direct, fie prin societățile sale și aceasta nu în calitate de avocat și folosindu-se de cunoștințele sale juridice și de abilitățile practice specifice, ci ca persoană care are acces în lumea juridică și influență asupra persoanelor ce fac parte din ea. Această concluzie a fost desprinsă de procurorul de caz, pe de o parte, din cuprinsul replicilor, iar, pe de altă parte, din modul în care s-a vorbit, respectiv în șoaptă, ceea ce a imprimat discuției un- caracter conspirativ. Astfel, deși nu se încheiase un contract de asistență juridică între inculpatul G.A. și inculpatul M.M., cu privire la o eventuală asistare și reprezentare juridică pentru cauzele cu termene la datele de 05 aprilie 2012 (la Înalta Curte de Casație și Justiție) și respectiv de 09 aprilie 2012 (la Tribunalul Brașov), inculpatul G.A. a afirmat: „pentru, mâine am fost", „pentru mâine e OK!", „deocamdată, am confirmarea pentru termenul de nouăl", „sută la sută pe ăsta și pe celalalt, atât". De asemenea, inculpatul G.A. a cerut să i se comunice de către denunțătorul T.L.C. că au fost achitați „măcar cincizeci", dar nu la telefon, spunând „n-ai ce să-i spui la telefon!" sau că acesta ar putea totuși să discute la telefon cu inculpatul M.N., dar făcând referire la onorariu, afirmând „Da' (...) nu știu cum să o reglezi cu telefonu'', tu cu el, să-i spui: Domne, tre

să plătiți un onorariu, nu știu!".

Având în vedere cele anterior expuse, procurorul de caz a apreciat că nu pot fi avute în vedere decât două ipoteze: fie cei doi interlocutori vorbeau despre rezultatul obținut de inculpatul G.A. în ceea ce privește încercarea de a influența derularea proceselor, luând în considerare și precizarea acestuia că nu s-a „abătut de la nimic" din ceea ce a vorbit cu inculpatul M.N., când a fost întrebat de denunțătorul T.L.C. dacă „mâine se duce la Ploiești", unde doreau să se strămute dosarul, fie puneau la punct o manieră de apărare în cauzele în care era implicat inculpatul M.N., deși nu exista o convenție de reprezentare sau asistență juridică. Procurorul de caz a susținut că prima ipoteză prezentată este cea reală, întrucât este absurd să se caute strategii de încasare a onorariului, dacă acesta este justificat de relația avocat - client, după cum nu este firesc ca avocatul să evite să-i solicite clientului telefonic suma datorată. În altă ordine de idei, s-a arătat că simpla informare a inculpatului G.A. asupra dosarelor nu ar explica o remunerație într-un cuantum de 100.000 euro, deoarece această sumă depășește limita unor cheltuieli necesare și rezonabile.

La data de 06 aprilie 2012, după ce s-a pronunțat o soluție în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că admiterii cererii formulate de Banca T. și strămutării cauzei la Tribunalul Constanța, inculpatul G.A. i-a precizat denunțătorului T.L.C., în cadrul unei întrevederi monitorizate, care a avut loc în zona Porsche România din București, că a evitat Tribunalul Cluj, despre care se credea că se afla în zona de influență a adversarilor inculpatului M.N. și că a preferat să nu mai aleagă soluția Tribunalului Ploiești, deoarece, ca urmare a arestării judecătoarei M.D., magistrații de acolo sunt foarte prudenți. Totodată, inculpatul G.A. a spus că, la Tribunalul Constanța, „taie și spânzură" doi oameni, N.S. și G.P., care probabil, vor cere sume mari de bani, având în vedere numele implicate în dosar. Tot inculpatul G.A. a solicitat un buget, pentru intervențiile viitoare la magistrați, pe motiv că nu poate de fiecare dată să spună „dă-mi ca să dau", propunând încheierea unui contract de garanție, prin care să-i fie puși la dispoziție cei 100.000 euro, înregistrarea în contabilitate a acelui contract urmând să se realizeze doar dacă obiectivele vor fi atinse, în caz contrar obligându-se să restituie suma primită.

Analiza dialogului dintre inculpatul G.A. și denunțătorul T.L.C. a condus procurorul de caz la concluzia dovedirii certe a existenței unei înțelegeri frauduloase între cel dintâi și inculpatul M.N., cu privire la traficarea influenței, în scopul obținerii unor soluții favorabile acestuia din urmă în dosarele anterior menționate. Astfel, inculpatul G.A. a relatat pe larg argumentele care au stat la baza deciziei de strămutare a cauzei la o altă instanță decât Tribunalul Ploiești, insistând asupra aspectelor privitoare la înlăturarea oricărei suspiciuni ce s-ar putea naște ca urmare a investirii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei instanțe care ar putea avea legătură cu membrii completului care au soluționat cererea de strămutare. În acest context,. inculpatul G.A. i-a comunicat denunțătorului T.L.C. că Tribunalul Ploiești nu era recomandabil, din cauza faptului că evenimentele legate de arestarea unui judecător provenit de la acea instanță au atras atenția asupra instituției, având drept consecință o atitudine rezervată a judecătorilor, ceea ce l-ar fi împiedicat să încerce negocierea unei soluții cu aceștia. Tot inculpatul G.A. a afirmat că „idealul meu era la Ploiești, era pe gratis". De asemenea, a lăsat să se înțeleagă că și Tribunalul Brașov ar fi fost convenabil, pentru că „ne făceam noi ce vroiam", dar, finalmente, rezultatul obținut nu este de neglijat, deoarece a evitat Tribunalul Cluj, conform dorinței inculpatului M.N., sens în care a afirmat că „eu am s-pus nu Clujului! Adică (...) cred ca am înțeles corect (...) ce vrea".

Procurorul de caz a apreciat că este dificil de încadrat discursul inculpatului G.A. în alt cadru decât cel penal, circumscris infracțiunii de trafic de influență, luând în considerare împrejurări cu caracter obiectiv, respectiv lipsa unui angajament contractual al acestuia față de inculpatul M.N. pentru cauza judecata la Înalta Curte de Casație și Justiție, absența sa de la dezbaterea acelei cauze, dar și observațiile lui referitoare la motivația cu caracter ocult legată de desemnarea instanței care urma să judece procesul în care era direct interesat inculpatul M.N. De asemenea, pe tot parcursul dialogului purtat cu denunțătorul T.L.C., inculpatul G.A. a încercat să-i formeze acestuia convingerea că a discutat cu factori de decizie din cadrul instanței supreme și că, astfel, a obținut rezultatul optim, în condițiile date. În sprijinul ideii de stabilire a unei înțelegeri frauduloase între inculpații G.A. și M.N., prin intermediul lui T.L.C., procurorul de caz a citat și referirile celui dintâi la cuantumul sumelor care se aștepta să-i fie cerute de către judecătorii de la Tribunalul Constanța, despre care a afirmat că „te jupoaie", întrucât „sunt orientați ca vulpile", ceea ce făcea necesară obținerea de la inculpatul M.N. a unei sume consistente. În antiteză cu „regimul fiscal împovărător", căruia trebuia să i se supună la Tribunalul Constanța, inculpatul G.A. a prezentat Tribunalului Ploiești, unde „era pe gratis". Luând în considerare contextul discuției și exprimarea lipsită de echivoc a inculpatului G.A., procurorul de caz a apreciat imposibilă acceptarea ideii că cei doi avocați se refereau la taxa de timbru sau la cheltuielile de deplasare, astfel cum a încercat inculpatul G.A. să explice, la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, conținutul sintagmei „era pe gratis". Astfel, acesta a alegat, în fața instanței învestite cu soluționarea acelei propuneri, că exista o diferență de costuri între o reprezentare a inculpatului M.N. la Tribunalul Ploiești și respectiv la Tribunalul Constanța, deoarece, în prima situație, s-ar fi prezentat personal, pe "când, în cea de-a doua situație, ar fi fost necesar să colaboreze cu o casă de avocatură locală, lucru pe care nu era necesar să-l cunoască clientul, cum, de asemenea, acesta nu trebuia să știe nici despre sumele de bani ce urmau a fi plătite acelor case de avocatură. Pe lângă faptul că explicația inculpatului G.A. este în contradicție totală cu linia urmată de dialogul analizat, procurorul de caz a susținut că o astfel de atitudine reprezintă o abatere disciplinară, conform art. 134 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, care prevede că este necesar acordul clientului, inclusiv în cazul substituirii. De asemenea, art. 135 alin. (4) din același statut impune avocatului obligația de a se consulta permanent cu clientul, în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate în vederea atingerii scopurilor pentru care a fost angajat, fără a fi obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client, în măsura în care acesta a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale tehnicilor și procedurilor respective. Procurorul de caz a evidențiat și faptul că inculpatul G.A. i-a spus denunțătorului T.L.C. că îi oferă toate detaliile mai sus evidențiate „nu ca avocat"', ci „ca negustor", formulare care oferă indicii importante referitoare la calitatea din care acesta a abordat cauzele inculpatului M.N. Pentru ca inculpatul G.A. să intre în posesia banilor, denunțătorul T.L.C. trebuia să-i pună inculpatului M.N. „problema cu datu'", în scopul de a avea un „buget", care era imperios necesar, întrucât, „pe săru' mâna și pe te rog frumos, nu merge". În considerarea acestor aspecte, procurorul de caz a apreciat că este dificil a considera banii pretinși de inculpatul G.A. ca fiind onorariu, mai ales că acesta a propus ca suma ce va fi încasată de la inculpatul M.N. să fie garantată printr-un contract de garanție, pentru ca, dacă clientului nu îi va conveni rezultatul, să i-o restituie. Or, nu intră în specificul profesiei de avocat și nici în logica lucrurilor ca un avocat să presteze activități de asistență juridică și reprezentare fără a fi remunerat, decât dacă este vorba despre o cauză pro bono, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, pentru că inculpatul a cerut bani. De asemenea, esența noțiunii de onorariu constă în aceea că servește la recompensarea prestațiilor avocațiale și nu este destinat a fi directionat către alte persoane, astfel cum a precizat inculpatul G.A., făcând referire la destinația acestuia prin afirmația „da-mi ca să dau".

Finalmente, în data de 10 aprilie 2012, inculpatul G.A. a conceput un contract de asistență juridică, înregistrat sub nr. xx, pentru inculpatul M.N., care însă nu a fost însușit de către acesta din urmă, din cauza intervenției organelor de anchetă. Din conținutul acelui contract, se poate observa că suma pe care a solicitat-o inculpatul G.A. a fost numită de acesta „onorariu", însă nu unul comun, ci „de succes, achitat integral în avans". Procurorul de caz a apreciat că este cel puțin nefiresc ca unui client să îi fie cerut un onorariu de succes, mai înainte ca avocatul să fi demarat orice demers juridic, deoarece un astfel de onorariu are caracterul unei obligații sub condiție suspensivă, prin raportare la rezultatul litigiului, acesta fiind datorat numai în caz de reușită. S-a evidențiat și faptul că art. 134 din Statutul profesiei de avocat prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu orar sau forfetar și, doar cu titlu complementar, a unui onorariu de succes, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operațiune pur speculativă. Doar ascunderea adevăratei destinații a banilor și crearea unei aparențe de legalitate a activităților întreprinse de către beneficiarul lor justifică acea clauză din contract, pentru că a primi în avans un onorariu de succes înseamnă a-i garanta clientului soluția dorită, fapt ce contravine obligației de diligentă specifice profesiei de avocat, recunoscută ca principiu fundamental în legea ce reglementează această activitate. Chiar în situația în care încheierea contractului nu ar fi fost fundamentată pe dorința inculpatului M.N., însușită de inculpatul G.A., de a avea câștig de cauză în dosarele de interes pentru el, uzând de cunoștințele din mediul juridic ale avocatului, procurorul de caz a susținut caracterul nelegal al convenției, prin prisma catalogării acordului dintre aceștia ca fiind un pact de quota litis, luând în considerare declarația celui dintâi, de la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, în sensul că avocatul G.A. urma să fie plătit la final, prin acordarea unui procent din sumele obținute la masa credală.

Tot în data de 06 aprilie 2012, inculpatul G.A. i-a comunicat denunțătorului T.L.C. că a primit „confirmarea" pentru procesul din data de 09 aprilie 2012, de la Tribunalul Brașov, adăugând „Ș-aștept mâine, mâine după-amiază, să-mi spună, că, în -proporție de nouăzeci și nouă la sută, e OK! Pe cererea de respingere a anulării, despre asta e vorba". Coroborând această afirmație cu dialogul celor doi avocați din data de 04 aprilie 2012, când inculpatul G.A. a afirmat „Tu spune-i în felu' următor, deci, mergem doar cu asta și rămâne în picioare mai încolo. Deocamdată, am confirmarea pentru termenul de nouă! Deci, asta este ce am la momentu' de față! Urmând pe parcurs (...) Că nu e în criză de timp, să-i fac și restu'", procurorul de caz a concluzionat că, în mod cert, acesta a prezentat situația în care se aflau cauzele inculpatului M.N. după intervențiile pe care el a susținut că le-a făcut la magistrați, iar nicidecum nu s-a referit la faptul verificării stadiului proceselor respective pe portalul instanțelor, pentru a se pregăti să-l reprezinte juridic pe inculpatul M.N., în ipoteza semnării unui contract cu acesta, astfel cum a susținut cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă. O astfel de interpretare s-ar întemeia, în opinia procurorului de caz, pe o analiză trunchiată a spuselor inculpatului G.A. și pe nesesizarea faptului că acesta i-a cerut denunțătorului T.L.C. să-i transmită inculpatului M.N. rezultatele „muncii" sale. Mai mult, acest gen de cerere reflectă, potrivit procurorului de caz, înțelegerea frauduloasă dintre cei doi inculpați cu privire la mijloacele de care au înțeles să se folosească pentru a obține soluții favorabile din partea instanțelor.

În data de 09 aprilie 2012, denunțătorul T.L.C. a avut o întâlnire cu inculpatul M.N., înregistrată în baza autorizației Curții de Apel București, ocazie cu care cei doi au discutat despre modalitatea de încheiere a contractului pentru cei 100.000 euro, urmând ca, în momentul luării la cunoștință despre clauzele acestuia, inculpatul respectiv să aibă o nouă discuție cu același interlocutor. Cu aceeași ocazie, inculpatul M.N. și-a manifestat nemulțumirea pentru faptul că procesul a fost strămutat la Tribunalul Constanța și, totodată, și-a exprimat speranța că inculpatul G.A. are lucrurile sub control.

Analizând conversația denunțătorului T.L.C. cu inculpatul M.N., procurorul de caz a evidențiat că acesta din urmă a manifestat o oarecare reticentă în abordarea subiectelor propuse de către cel dintâi, explicabilă prin faptul că, ulterior întâlnirii de pe Aeroportul Henri Coandă, a fost invitat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde i s-au cerut explicații cu privire la obiectul întrevederii. În acest context, inculpatul M.N. a evitat să discute, în mod explicit, despre modul în care inculpatul G.A. a reușit să aducă la îndeplinire obiectivele fixate la momentul întâlnirii de pe aeroport. Cu toate acestea, și-a manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că s-a hotărât strămutarea cauzei la Tribunalul Constanța și și-a exprimat îndoiala că inculpatul G.A., împreună cu denunțătorul T.L.C., vor reuși să controleze procesul la acea instanță, „chiar dacă băiatul este convins că el o rezolvă". O astfel de afirmație a fost interpretată de către procurorul de caz ca o dovadă a faptului că discuțiile dintre cei doi inculpați au avut ca scop găsirea unei maniere care să eludeze legea, pentru satisfacerea cerințelor inculpatului M.N. de a se soluționa, într-un mod convenabil lui, Dosarele nr. 911/1/2012 și nr. 14219/62/2011, în afara unui cadru contractual, deoarece, după cum s-a evidențiat și anterior, între ei nu fusese încheiată o convenție de asistență juridică. De asemenea, procurorul de caz a evidențiat că dialogul analizat, în cadrul căruia au fost abordate subiecte referitoare la strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiș la Tribunalul Constanța, precum și situația dosarului de pe rolul Tribunalului Brașov, s-a derulat firesc, fără ca inculpatul M.N. să fie surprins de străduința depusă de inculpatul G.A. pentru a strămuta cel dintâi dosar la o instanță agreată de el și de a se ocupa de cel de-al doilea dosar, despre care l-a întrebat pe denunțătorul T.L.C. dacă inculpatul G.A. se ocupă de el „cât-poate", deși nu-l angajase pe acesta. În aceeași ordine de idei, procurorul de caz a susținut că inculpatul M.N. a reacționat prompt la explicațiile denunțătorului T.L.C., referitoare la motivele pentru care a fost mai bine că s-a strămutat cauza la Tribunalul Constanța, deși inculpatul G.A. ar fi optat pentru Tribunalul Brașov, pentru că astfel s-a evitat Tribunalul Cluj, afirmând că el a înțeles că „nu se -putea la Brașov". Din atitudinea inculpatului M.N., procurorul de caz a tras concluzia că, între acesta și inculpatul G.A., a existat o înțelegere ocultă, pentru a controla cele două cauze, stabilită pe Aeroportul Henri Coandă în data de 04 aprilie 2012. Insistența inculpatului M.N. de a i se pune la dispoziție un draft al contractului de asistență juridică cu inculpatul G.A. a fost considerată de către procurorul de caz doar o încercare de a crea o aparență de legalitate acțiunii sale, în scopul de a-și crea un alibi în fața organului de urmărire penală, în situația în care ar fi fost interogat din nou în legătură cu aceste aspecte. Un alt argument invocat de către procurorul de caz în sprijinul ideii că inculpatul M.N. nu a avut niciun moment intenția de a uza de mijloace legale pentru obținerea unor soluții favorabile în dosarele anterior menționate, folosindu-se de cunoștințele de drept ale inculpatului G.A., este acela că, după ce a acceptat să se întâlnească cu denunțătorul T.L.C., pentru a fi pus la curent de către acesta cu privire la rezultatele obținute de către ultimul inculpat, știind că este în curs o anchetă penală, nu a anunțat Direcția Națională Anticorupție, singura lui preocupare fiind aceea de a primi asigurări că, în continuare, inculpatul G.A. depune diligente pentru a determina magistrații învestiți cu judecarea proceselor lui să pronunțe hotărâri conforme intereselor sale. Astfel, pe parcursul dialogului respectiv, inculpatul M.N. a afirmat „Păi da' numai să (...) mergem înainte, că cu M., v-am spus, n-a mers, cu D., n-a mers, cu acesta (...) Oare cu ăsta mergem?". Din întrebarea formulată de inculpatul M.N., procurorul de caz a reținut, pe de o parte, că acesta a încercat să influențeze procesele sale și cu ajutorul altor persoane, iar, pe de altă parte, că el aștepta o rezolvare favorabilă de la inculpatul G.A., ca urmare a acordului dintre ei, care excede cadrului client - avocat. Explicația pe care a oferit-o inculpatul M.N. cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, în sensul că „M." și „D." sunt două persoane pe care i le-a prezentat denunțătorul T.L.C. în vederea vânzării către aceștia a unor creanțe (obiectiv care nu s-a atins, deoarece ar fi însemnat că cei doi s-ar fi implicat direct în cauzele aflate în curs de judecată), a fost apreciată de către procurorul de caz ca fiind ieșită din contextul dialogului, evidentiindu-se și faptul că inculpatul respectiv a adus în discuție, de două ori, la întâlnirea din data de 09 aprilie 2012, numele celor două persoane, de fiecare dată în legătură cu exprimarea incertitudinii că inculpatul G.A. va putea controla procesele de care el era interesat, astfel că, și din această perspectivă, apărarea lui a fost considerată neplauzibilă, cu atât mai mult cu cât, în acel dialog, nu s-a vorbit niciodată despre vânzarea de creanțe.

Procurorul de caz a mai susținut că, deși inculpatul M.N. a negat că a apelat, prin intermediul denunțătorului T.L.C., la serviciile inculpatului G.A., pentru a influența procesele în care era parte, este absurd a se accepta că toate demersurile ultimilor doi au fost făcute din inițiativa lor, fără nicio cerere sau vreun interes al beneficiarului final al acestora, fără știința și acceptul său și că, în mod absolut aleatoriu, cei doi au demarat voluntar toate activitățile exact cu o zi înainte de termenul stabilit pentru judecarea Dosarului nr. 911/1/2012, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecarea Dosarului nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov.

Întrucât T.L.C. a denunțat faptele anterior descrise și a fost de acord să colaboreze cu Direcția Națională Anticorupție, în vederea strângerii probelor necesare dovedirii faptelor de corupție ale celor doi inculpați, în data de 12 aprilie 2012, s-a procedat la consemnarea seriilor a 100 de bancnote, în cupiura de 500 euro, compunând suma de 50.000 euro, provenită din fondul special aflat la dispoziția procurorului-șef al direcției respective și apoi la înmânarea acelei sume către denunțător, în condițiile în care inculpatul G.A. a solicitat acești bani încă din data de 04 aprilie 2012. După efectuarea acestor activități, în jurul orei 09

30

, denunțătorul T.L.C. s-a întâlnit cu inculpatul G.A. la restaurantul L.D., situat în București. În cursul întâlnirii, inculpatul G.A. a acceptat să primească cei 50.000 euro, deși a manifestat inițial reticență, în contextul lipsei contractului de asistență juridică transmis spre semnare inculpatului M.N., deoarece nu dorea să încaseze banii decât într-un cadru legal, chiar dacă acest cadru se referea la acoperirea infracțiunii de trafic de influență prin preconstituirea unor probe în apărare.

După finalizarea întâlnirii celor doi, inculpatul G.A. a fost descoperit având asupra sa suma de 50.000 euro, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de prindere în flagrant. La acel moment, inculpatul a declarat următoarele: suma respectivă reprezenta jumătate din prețul contractului de asistență juridică încheiat cu inculpatul M.N.; obiectul contractului consta în acordarea de asistență juridică în opt dosare, dintre care șase de insolvență, aflate pe rolul instanțelor din Brașov și pentru un dosar aflat pe rolul instanței din Constanța; contractul de asistență juridică a fost înregistrat la cabinetul inculpatului în data de 10 aprilie 2012 și a fost semnat de acesta, iar, ulterior, a fost trimis în format electronic pe adresa de e-mail a avocatului T.L.C. și a unei doamne „O." din cadrul SC E. SRL; deși prefera ca plata să se facă astfel cum era firesc, prin transfer bancar, a acceptat să primească un avans din onorariu, în ideea că știa că are un contract de asistență juridică valid și că urma să-i remită clientului factura pe întreaga sumă, respectiv 100.000 euro, inclusiv TVA.

Procurorul de caz a susținut că, din economia dialogurilor pe care inculpatul G.A. le-a avut cu denunțătorul T.L.C., rezultă în mod clar că singurul considerent pentru care cel dintâi dorea încheierea unei convenții de asistență juridică cu inculpatul M.N. a fost acela de a ascunde ilegalitatea demersurilor întreprinse pentru acesta, fiind evident că ar fi primit banii de la cel din urmă în baza oricărui contract, care, conform reprezentării sale, i-ar fi asigurat un cadru relativ licit, pentru că a avansat atât ideea unui contract de depozit, cât și a unui contract de garanție și a subliniat că va returna suma primită dacă nu se atinge rezultatul dorit de către inculpatul respectiv. Or, niciuna dintre aceste variante nu se încadrează în firescul profesiunii de avocat și nu are în vedere o prestație de natură profesională, ci exprimă manifestarea unei persoane cu pregătire în domeniul dreptului, care intuiește vulnerabilitățile activităților sale, ce îmbracă formă penală și dorește să le diminueze.

Referitor la poziția procesuală a inculpaților din faza de urmărire penală, în rechizitoriu s-a arătat că inculpatul G.A. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cu excepția momentului în care a fost prezentat instanței cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, când a negat săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar inculpatul M.N. a adoptat o poziție oscilantă asupra mai multor aspecte ale situației de fapt, contestând și el comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

I. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina inculpatului G.A.

În data de 08 mai 2012, partea vătămată S.D. a depus un denunț, în care a arătat că, fiind cercetat în Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, a hotărât, în luna februarie 2011, să-l angajeze pe inculpatul G.A., pentru a-l apăra în acea cauză. Astfel, denunțătorul s-a deplasat la biroul avocațial al inculpatului, situat în acea perioadă în cartierul Primăverii și l-a informat pe acesta că este pus sub învinuire, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, punându-i la dispoziție mai multe documente contabile, printre care și un raport al Gărzii Financiare. După ce a studiat documentele, inculpatul a afirmat că nu îl consideră vinovat și că îi va obține, în 2 luni, o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Tot cu acea ocazie, denunțătorul i-a relatat inculpatului că, în legătură cu dosarul anterior menționat, era aplicat, la Târgoviște, un sechestru fiscal, în sumă de aproximativ 1.500.000 RON, pentru recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală. Inculpatul a fost de acord să îl asiste și să îl reprezinte juridic pe denunțător, sens în care i-a pretins, drept onorariu, suma de 80.000 euro, atât pentru dosarul propriu-zis, cât și pentru ridicarea sechestrului. Întrucât nu avea la dispoziție întreaga sumă, denunțătorul i-a propus inculpatului să-i achite onorariul în două tranșe. Astfel, în data de 04 februarie 2011, denunțătorul i-a remis inculpatului, la biroul acestuia, suma de 40.000 euro, la același moment fiind încheiat contractul de asistență juridică nr. AA, având ca obiect „asistență, reprezentare, redactare, concluzii", fără a se menționa alte date. La întocmirea contractului, inculpatul nu i-a dat denunțătorului chitanță sau factura pentru suma primită. Conform înțelegerii, la plata diferenței până la 80.000 euro, trebuia să se întocmească o nouă convenție, ceea ce nu s-a mai întâmplat, deși, după aproximativ o săptămână, denunțătorul i-a dat inculpatului și restul de bani, la noul birou al acestuia, situat în cartierul Dorobanți. Motivația inculpatului pentru neredactarea unui contract și pentru diferența de 40.000 euro a fost aceea că tocmai se mutase în acel birou și nu avea la îndemână contractierul. Și de această dată, inculpatul i-a reiterat denunțătorului faptul că va fi scos de sub urmărire penală și că își va recupera suma de bani sechestrată. În perioada următoare, inculpatul s-a prezentat, împreună cu denunțătorul, la Direcția Națională Anticorupție, unde cel din urmă a fost audiat. Cu același prilej, s-a pus în discuție efectuarea unei expertize contabile, denunțătorul propunând un expert parte care să participe la realizarea acesteia. Expertul parte a fost nominalizat de inculpat, care l-a și plătit din suma încasată cu titlu de onorariu. După finalizarea expertizei, denunțătorului i-au fost aduse la cunoștință concluziile acesteia. Sesizând că expertul oficial a ajuns la aceleași concluzii cu cele prezentate de Garda Financiară, denunțătorul și-a manifestat îngrijorarea, însă inculpatul l-a liniștit, comunicându-i că vor formula obiecțiuni. Întrucât acestea au fost respinse, inculpatul i-a explicat denunțătorului că nu este nicio problemă și că, oricum, va fi scos de sub urmărire penală. La aproximativ 2 luni de la data încheierii contractului de asistență juridică, inculpatul l-a invitat la biroul său pe denunțător, spunându-i că a primit soluția. Ajungând acolo, denunțătorul a observat, pe biroul inculpatului, un plic mare, de culoare maro, pe care era scris „INTERN". Inculpatul a desfăcut acel plic și, din interior, a scos o foaie de hârtie, spunându-i denunțătorului că aceasta era dovada că a fost scos de sub urmărire penală și că urmează să primească documentul original acasă, prin poștă. Denunțătorul a citit înscrisul înmânat de inculpat, reprezentând o fotocopie purtând antetul Direcției Naționale Anticorupție și semnătura șefului Serviciului Teritorial București, denumit '„CONFIRMARE-REZOLUȚIE", datând din 15 aprilie 2011, în cuprinsul căruia se statua că s-a dispus, în ceea ce îl privește, soluția de scoatere de sub urmărire penală. Încântat de cele aflate, denunțătorul s-a interesat în cât timp îi va parveni originalul, iar inculpatul l-a asigurat că acest lucru se va petrece în câteva zile, spunându-i că acest fapt nu este însă important, deoarece soluția este redactată și se află la registratură, nefiind încă expediată. Văzând că, după o săptămână, nu a intrat în posesia originalului actului dat de inculpat, denunțătorul l-a contactat pe acesta și i-a cerut explicații, ocazie cu care i s-a spus că, probabil, Direcția Națională Anticorupție a întârziat comunicarea. După alte câteva zile, fiind în aceeași situație, denunțătorul l-a căutat din nou pe inculpat, care s-a oferit să meargă împreună la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a vedea care este situația, convenind o oră la care să se întâlnească în fața instituției. Conform înțelegerii, la timpul stabilit, denunțătorul s-a deplasat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde, când a ajuns, a constatat că inculpatul tocmai ieșea, având în mână un document tehnoredactat, purtând ștampila acelei instituții, datat 06 mai 2011, despre care a afirmat că provine de la registratură și care avea înscrise în cuprins mai multe nume și adrese, în dreptul cărora se afla mențiunea „INT" sau „EXT". Printre acele nume, se afla și cel al denunțătorului, iar, în dreptul lui, era trecut „INT". Inculpatul i-a explicat denunțătorului că această mențiune înseamnă că soluția dispusă în ceea ce îl privește nu a fost încă expediată și că trebuie să aibă răbdare, pentru că va primi în câteva zile soluția, prin poștă. Dat fiind faptul că soluția întârzia să sosească, denunțătorul l-a sunat pe inculpat și, din nou, au stabilit să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a verifica ce s-a întâmplat cu comunicarea. De această dată, inculpatul a intrat în sediul acelei instituții cu denunțătorul și au stat împreună, puțin timp, în sala de așteptare, de unde cel dintâi a dispărut pentru câteva minute. Denunțătorul a observat că inculpatul a intrat în biroul din fața sălii de așteptare, unde se află ofițerul de serviciu și că s-a întors de acolo având în mână o altă „comunicare" de la registratură, datată 10 mai 2011 și purtând ștampila Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, pe care, la fel ca pe comunicarea anterioară, se aflau trecute mai multe nume și adrese și aceleași mențiuni, „INT" și „EXT". De această dată, în dreptul numelui denunțătorului apărea mențiunea „EXT", iar inculpatul i-a spus că aceasta înseamnă că soluția i-a fost expediată. Din nou, denunțătorul a așteptat să-i sosească comunicarea, dar, întrucât acest fapt nu s-a întâmplat, s-a dus singur la ofițerul de caz și a întrebat ce trebuie să facă pentru a intra în posesia soluției de scoatere de sub urmărire penală. Acesta i-a adus la cunoștință că dosarul nu a fost finalizat, ocazie cu care denunțătorul a realizat că fusese mințit de către inculpat. Mai mult, deși denunțătorul l-a informat despre verificările făcute, inculpatul a continuat să îl amăgească, încercând să îl facă să creadă că ofițerul de poliție nu are cum să știe dacă procurorul care îl cercetează a dispus ori nu o soluție. Nemaireușind să îl convingă pe denunțător că, față de el, a fost dispusă o soluție de netrimitere în judecată, inculpatul i-a restituit acestuia suma primită cu titlu de onorariu, respectiv 80.000 euro, în două tranșe.

Afrrmațiile denunțătorului au fost confirmate de martora B.M., concubina sa, care a declarat că l-a însoțit la încheierea contractului de asistență juridică cu inculpatul, care, în fața sa, a primit onorariul și că denunțătorul a fost indus în eroare de către inculpat, care, tot în prezența ei, i-a dat soluția de scoatere de sub urmărire penală și apoi documentele din care rezulta că acea soluție a fost sau nu expediată de la registratura Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, derularea evenimentelor conform relatării denunțătorului a rezultat și din cele trei înscrisuri, aparent emanând de la Direcția Națională Anticorupție, pe care inculpatul i le-a predat acestuia, creându-i convingerea că, în ceea ce îl privește, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în Dosarul nr. 61/P/2011 al Serviciului Teritorial București. Aceste înscrisuri, având aplicate ștampila instituției care îl cerceta pe denunțător, semnătura procurorului-șef al serviciului respectiv, antetul și numărul de dosar, au fost apte să-i formeze acestuia reprezentarea că, într-adevăr, inculpatul a spus adevărul și i-a obținut, conform înțelegerii inițiale, scoaterea de sub urmărire penală, în 2 luni de la angajarea sa.

Totodată, procedându-se la verificări în Registrul de evidență a accesului persoanelor în sediul Direcției Naționale Anticorupție, s-a constatat că, în data de 09 mai 2011, atât inculpatul, cât și denunțătorul au fost prezenți în acel sediu, confirmându-se astfel susținerea celui din urmă, care a declarat că a fost acolo, împreună cu cel dintâi, pentru a verifica dacă s-a expediat soluția de scoatere de sub urmărire penală. Cu toate că denunțătorul a afirmat că, prima dată, inculpatul a pătruns singur în sediul Direcției Naționale Anticorupție și că, doar a doua oară, au fost împreună, probabil, din cauza timpului scurs de la petrecerea evenimentelor, a inversat cronologia deplasărilor, cei doi aflându-se în acel sediu la data de 09 mai 2011, într-o zi de luni, când inculpatul i-a prezentat situația corespondenței aferente zilei de 06 mai 2011 (vineri).

Prin adresa nr. 61/P/2010, Serviciul Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a comunicat că, la data de 23 mai 2012, dosarul privindu-l pe denunțător, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, nu era finalizat. De asemenea, a comunicat că începerea urmăririi penale datează din 26 ianuarie 2011, iar, prin ordonanța din data de 14 mai 2012, s-a dispus extinderea cercetărilor. S-a mai comunicat că, în Dosarul nr. 61/P/2010, este depusă delegația avocațială a inculpatului, emisă la data de 09 februarie 2011, în baza contractului de asistență juridică nr. AA din data de 04 februarie 2011.

Deși, după form