ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 699/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 699/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 785 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția I penală,

a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet în

sensul reținerii și a dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. față de

inculpații I.A., N.T. și S.C.D., respingând cererile de schimbare a încadrării

juridice ale celor trei inculpați.

I-a condamnat pe inculpații:

- I.A. la o pedeapsa de rezultantă de

25 de ani închisoare (25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. și art. 176

alin. (1) lit. a) și d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit a) și b) C. pen.; 25

de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(1), (2) lit. a), 21 lit. a) și c) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. a) și b) C. pen. și 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 192 alin. (1)'și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și

b) C. pen.) și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen. ca pedeapsă complementară după executarea celei principale,

revocând liberarea condiționată pentru restul de 1.164 de zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 105 din 14

februarie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă la 13 octombrie

2003, rest ce a fost contopit la pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25ani închisoare sporită cu 2 ani

închisoare, în final având de executat 27 de ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

menținând starea de arest și deducând prevenția de la 03 iunie 2011 la zi;

- N.T. la o pedeapsa rezultantă de 23

de ani închisoare (23 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. și art. 176

alin. (1) lit. a) și d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; 20 de ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), (2)

lit. a), 21 lit. a) și c) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.) și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ca

pedeapsă complementară după executarea celei principale, revocând suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 477 din 4.06 2008 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă

definitivă la 6 octombrie 2008, pedeapsă pe care a adăugat-o la pedeapsa

rezultantă din prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 25 ani

închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b);

d) și e) C. pen., menținând starea de arest și deducând prevenția de la 25

octombrie 2011 la zi;

- S.C.D. la o pedeapsa rezultantă de

23 de ani închisoare (23 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a)

și d) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen.; 20 de ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26C. pen. raportat la art. 211

alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) și c) și (3) teza I C. pen. și 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.) și 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară

după executarea celei principale, menținând starea de arest și deducând

prevenția de la 13 septembrie 2011 lăzi;

- S.A.F. la o pedeapsa rezultantă de 4

de ani închisoare (4 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 221 alin. (1) C. pen.; 4 de ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. și 3 de ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen.).

S-a luat act că partea vătămată Z.G.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 1357 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații I.A., S.C.D.

și N.T., la suma de 74.932,62 lei către Spitalul Universitar de Urgență

București.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) și

(4) C. pen. s-au confiscat de la inculpații I.A., N.T. și S.C.D. câte 170.000

lei și 2.500 de euro.

S-au restituit inculpaților I.A., S.C.D.,

N.T. și S.A.F. bunurile ridicate la percheziția domiciliară și consemnate în

procesule - verbale de la filele 11, 98, 125, vol. V și fila 105, vol. II,

d.u.p. din 2008 și 111-112 și 128, vol. I d.u.p. din 2011

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 19 noiembrie 2008,

inculpații I.A. și N.T., în baza informaților culese de primul cu privire la

existența unor sume importante de bani și a altor bunuri de valoare în locuința

victimei Z.N., s-au deplasat la domiciliu acesteia cu un autoturismul

inculpatului S.C.D., după ce în prealabil au elaborat un plan procurându-și

inclusiv mijloacele necesare activității infracționale, au pătruns tară drept

în casă, au exercitata asupra victimei mai multe acte de violență provocându-i

leziuni ce au condus la decesul său la data de 01 aprilie 2009, așa cum rezultă

din raportului medico-legal de autopsie din 2009 și au sustras 250.000 de lei,

un autoturism și mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de

aproximativ 490.000 de- lei. în timp ce inculpații I.A. și N.T. se aflau în

imobil, inculpatului S.C.D. a rămas în autoturismul proprietate pentru a le

asigura paza și ulterior, scăparea. Autoturismul sustras i-a fost înstrăinat

inculpatului S.A.F., cunoscut în lumea interlopă ca traficant de mașini de lux

sustrase, pentru a-i fi modifice elementele de identificare în scopul

înmatriculării frauduloase, ulterior urmând să fie valorificat, însă acesta

aflând că provine din săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și de

tâlhărie l-a restituit inculpaților I.A., N.T. și S.C.D., cărora prin acțiunile

sale le-a asigurat produsul activității infracționale, dar a și îngreunat

urmărirea penală prin alterarea autovehiculului.

Situația de fapt reținută de

judecătorul fondului s-a fundamentat pe ansamblul probator administrat în

cauză, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului, procese verbale de

conducere în teren, procese verbale de recunoaștere a unor persoane sau obiecte

după fotografii, planșe foto, acte medicale, raportul de autopsie medico-legală

din 2009, raportul de constatare tehnico științifică din 18 februarie 2011

(I.T.A. din cadrul S.R.I.), analiza realizată de F.B.L privind calitatea

imaginilor înregistrate, declarații de părți vătămate, declarații de martori,

cu anumiți martori, procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din 31

august 2011, procesele verbale de percheziție domiciliară, declarațiile

martorilor M.Ș. și S.C.V., amenințați de inculpații I.A., S.D., N.T. pentru a-i

determina să-și schimbe depozițiile incriminatorii, declarațiile martorilor cu

identitate protejata L.R. și D.C.

Relevantă a fost apreciată declarația

detaliată a martorului S.C.V. zis „L." privind actele de pregătire a

activității infracționale de către inculpați, respectiv procurarea de

treninguri de fâș de culoare neagră, cu dungi albe pe părțile laterale ale

bluzei și ale pantalonilor cu sigla (vestimentație purtată când au comis fapta

și pe care au ars-o ulterior), dar și a autoturismului cu care s-au deplasat la

locuința victimei, precum și discuțiile purtate de aceștia ulterior comiterii

faptei în prezența martorului care a observat o cheie cu loggo-ul Audi și a

auzit aspecte legate de vânzarea autoturismului și distrugerea camerei video,

inclusiv reproșurile inculpatului N.T. adresate inculpatului I.A. care ar fi

lovit prea tare victima, împrejurare susținută și de martorul M.Ș.

Mai mult martorii M.Ș. și A.V. au

cunoscut faptul că informațiile despre bani și bunurile de valoare din locuința

victimei au fost obținute de către inculpatul I.A., precum și că lovitura

trebuia dată când era doar aceasta acasă având în vedere vârsta sa înaintată de

74 ani, aspecte pe care le-au aflat și prin prisma faptului că primul dintre ei

era programat să participe la comiterea infracțiunii, însă deși a lipsit a

aflat de la cei trei inculpați că au sustras un autoturism și diferite sume de

bani și obiecte, fiind prezent când i-au predat mașina inculpatului S.A.F.

A fost avută în vedere și declarația

victimei Z.N., consemnată în procesul verbal din 19 noiembrie 2008, confirmată

și de martorul G.S. și părțile vătămate Z.J. și Z.G. (care au cunoscut cursul evenimentelor

din cele relatate de victimă), în cuprinsul căruia se precizează că în ziua

incidentului, în fața locuinței victimei, s-a oprit un autoturism alb din care

s-au dat jos doi bărbați, unul solid și altul înalt, dar slab, care aveau

fețele acoperite de fesuri de culoare închisă, care au obligat-o să intre în

casă unde au lovit-o cu pumnii în față, cap și torace până când nu și-a mai

amintit nimic, ocazie cu i-au dispărut 2 miliarde lei vechi și un autoturism.

S-a reținut de judecătorul fondului și

faptul că obiectele de cult cumpărate de la Mănăstirea Cernica și ținute în

autoturismul au fost recunoscute după planșa fotă de părțile V.Z.J. și Z.G.,

după ce în prealabil povestiseră organelor de urmărire penală despre existența

lor, iar martorul M.Ș. aflase de la inculpatul N.T. că le-a luat din mașina

furată.

Importantă în stabilirea vinovăției

inculpaților a fost apreciată și declarația martorei Ș.F., concubina lui S.C.V.,

care la rândul ei a fost amenințată pentru a-și determina partenerul de viață să-și

schimbe declarațiile incriminatoare, dar căreia i s-a mai cerut de către

inculpații Stan David și N.T. să le comunice suma pe care o dorește

„Liviu" pentru a-și schimba depoziția.

Martorul sub acoperire L.R. a susținut

că în toamna anului 2008, inculpatul S.C.D. i-a oferit spre vânzare un

autoturism, despre care ulterior a aflat că provine dintr-o tâlhărie urmată de

decesul victimei, aspect ce i l-a reproșat inculpatului, care nu a infirmat

informația, mașină ce i-a fost prezentată și martorului cu identitate protejată

D.C. de către inculpatul N.T. care i-a arătat o cheie dreptunghiulară cu un

breloc nichelat ce avea inscripția A.B.T. sau A.V.D.

Martorul P.G., întâlnindu-se cu

inculpatul S.A. a aflat de la acesta că achiziționase un autoturism de culoare

albă de la inculpatul S.C.D.

Concluziile raportului de autopsie

medico-legală din 2009 au stabilit că moartea victimei Z.N. a fost violentă și

s-a datorat unei stări septice, consecința unei bronhopneumonii cu focare

confluente, complicație survenită în evoluția unui traumatism cranio - cerebral

cu hemoragie meningo -cerebrală, din cadrul unui politraumatism cu ruptură de

splină și lob hepatic stâng cu hemoperitoneu și șoc hemoragie consecutiv pentru

care s-a intervenit chirurgical și fractură de mandibulă, leziunile traumatice

fiind produse prin lovire repetată cu corp dur în data de 19 noiembrie 2008,

între acestea și a decesului existând o legătura indirectă de cauzalitate prin

complicațiile survenite.

S-a concluzionat de către judecătorul

fondului că toate declarațiile martorilor se coroborează sub aspectul

modalității de deplasare la și de la locul faptei (înregistrările video

expertizate și de F.B.I. prezentând un autoturism de culoare albă și un

autoturism, de pătrundere în imobil, de exercitarea a actelor de agresiune

asupra victimei, acest din urmă aspect fiind confirmat și de procesul verbal de

cercetare la fața locului.

Și declarațiile de la urmărire penală

ale inculpatului S.A. în care a recunoscut că a cumpărat cu 7.000 - 7.500 lei

un autoturism identificându-l după planșe foto pe inculpatul S.C.D. ca fiind

cel care i l-a oferit, chiar dacă au fost retractate în faza de judecată, au

fost reținute de judecătorul fondului ca fiind conforme cu realitatea, întrucât

au fost confirmate și de martorii sub acoperire.

De altfel, toți martorii audiați (D.C.,

S.C.V., L.R., A.V., M.Ș., Ș.F., P.G.) i-au identificat după planșe foto pe

inculpații cu care într-un fel sau altul au intrat în contact și de la care au

aflat diferite informații despre activitatea infracțională desfășurată de

aceștia.

S-a constatat de către prima instanță

că martorii (M.E., R.E.D., F.I.D., S.A., P.A.M., V.G.) propuși de inculpați în

apărare nu au prezentat nici un element relevat sub aspectul acuzațiilor ce

le-au fost aduse.

În drept, s-a reținut că faptele

inculpaților I.A. și N.T. care la data de 19 noiembrie 2008, după ce în

prealabil au făcut acte de pregătire, au pătruns fără drept în locuința

victimei Z.N., în vârstă de 74 de ani, l-au agresat prin cruzimi, provocându-i

leziuni care au dus la decesul său la data de 01 aprilie 2009 și au sustras

suma de 250.000 de lei, un autoturism și alte bunuri, valoarea totală a

prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de lei, în timp ce inculpatul S.C.D.

a rămas în autoturismul proprietate cu care i-a condus la destinație pentru a

le asigura paza și ulterior, scăparea întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, tâlhărie cu consecințe

deosebit de grave și violare de domiciliu, respectiv complicitate la aceste

infracțiuni.

Sub aspectul încadrării juridice a

infracțiunii de omor, judecătorul fondului a apreciat că este incidență și

dispoziția prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. având în vedere că victima

avea vârsta de 74 de ani, iar agresorii mult mai tineri și cu constituție

robustă au fost superiori și din punct de vedere numeric, dar și cea prevăzută

de art. 176 lit. d) C. pen. întrucât s-a acționat pentru se sustrage bunuri,

deci pentru a se săvârși sau a se ascunde comiterea unei tâlhării.

Cu privire la agravanta premeditării

s-a constatat că anterior săvârșirii faptelor, cei trei inculpați au procurat

informații utile privind locuința victimei, programul membrilor familiei,

bunurile de valori, urmărind să acționeze când acasă a fost doar Z.N., persoană

în vârstă, vulnerabilă și fără posibilitatea de opune rezistență reală,

raportul de forțe dintre acesta și agresori fiind vădit disproporționat din

punct de vedere numeric și-fizic, precum și mijloacele necesare realizării

activității infracționale - cagule, mănuși, obiecte de vestimentație,

autoturism.

Intenția directă cu care au acționat a

fost reținută în raport de actele de violență excesivă exercitate asupra

victimei care fac incidență și agravanta comiterii prin cruzimi (lovituri

repetate aplicate într-un interval mai lung de timp, în zone vitale de două

persoane robuste și tinere), acte apte de a-i suprima viața și realizate în

scopul sustragerii de bunuri de valoare.

În aceste condiții, s-a constatat că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, faptă care implică aplicarea loviturilor cu

intenție, dar producerea rezultatului din culpă, relevante în acest sens fiind

considerate și concluziile raportul de expertiză medico-legală.

Agravanta consecințelor deosebit de

grave pentru infracțiunea de tâlhărie a rezultat din valoarea prejudiciului de

490.000 lei, care la nivelul anului 2008, se încadra pragul stabilit în art.

146 C. pen.

Cu privire la inculpatul S.C.D. s-a

constatat că acțiunile sale au fost de complicitatea, întrucât a făcut acte de

natură a sprijini săvârșirea infracțiunilor de către autori, atât anterior, cât

și concomitent desfășurării activităților infracționale, participând la

procurarea cagulelor, mănușilor, obiectelor de vestimentație și autoturismului

și la elaborarea planului de acțiune, transportându-i pe ceilalți doi inculpați

la domiciliul victimei și asigurându-le paza, precum și scăparea.

Prin urmare, în mod corect, s-a

reținut că a acționat cu intenție la comiterea infracțiunilor de tâlhărie,

violare de domiciliu și omor calificat și deosebit de grav, având reprezentarea

că autorii pătrund fără drept în locuința victimei pentru a sustrage valori

prin violență, acceptând posibilitatea suprimării vieții victimei prin

exercitarea de acte de violență, în condițiile în care cunoștea că aceasta este

în vârstă și singură în casă și urma să fie determinată să comunice unde ține

banii și obiectele de valoare.

La individualizarea pedepselor celor

trei inculpați au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv, pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunilor, modalitatea

de comitere a acestora - lovituri numeroase si deosebit de puternice aplicate

victimei, în zone vitale ale corpului, vârsta acesteia de 74 ani, starea sa de

fragilitate, antecedentele penale ale inculpaților I.A. și N.T. (recidivist).

În drept, s-a constatat că faptele

inculpatului S.A.-Florin de a cumpăra autoturismul de la inculpații I.A., S.C.D.

și N.T., cunoscând că provine din săvârșirea unei infracțiuni, ulterior aflând

că cei trei inculpați au dobândit-o prin comiterea faptelor de omor deosebit de

grav și tâlhărie, nu i-a denunțat și le-a restituit mașină, îngreunând astfel

urmărirea penală și asigurându-le produsul activității infracționale, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire, favorizare și

nedenunțare unor infracțiuni.

Sub aspect sancționator s-a reținut că

scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executare în

regim de detenție, în raport de atitudinea oscilantă adoptată în cursul

procesului penal.

Pe latură civilă inculpații au fost

obligați la plata despăgubirilor civile produse prin acțiunile infracționale,

dar și la confiscarea produsului infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații I.A., S.C.D., N.T.

și S.A.

Parchetul a criticat greșita

individualizare a pedepselor aplicate celor patru inculpați dată fiind

gravitatea faptelor comise, valoarea relațiilor sociale proteguite de lege, dar

și antecedența penală a inculpaților I.A. și N.T.

În concluziile formulate oral

procurorul a solicitat și aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen. față de inculpați.

Inculpatul S.C.D. a invocat

contrarietatea dispozitivului cu considerentele, întrucât, deși a fost

condamnat pentru complicitatea la infracțiunile de omor, violare de domiciliu

și tâlhărie, în descrierea situație de fapt s-a reținut că a pătruns în casa

victimei și împreună cu ceilalți doi inculpați i-a aplicat lovituri, precum și

greșita încadrare juridică a faptelor dat fiind faptul că probatoriul

administrat evidențiază că nu a cunoscut ce acțiuni urmau să desfășoare I.A. și

N.T. în incinta imobilului, ci cel mult i se putea imputa complicitate la fort

calificat în condițiile în care știa că urmau să fie luate din casă obiecte de

valoare.

Sub aspectul încadrării juridice s-a

mai criticat și reținerea dispozițiilor prevăzute de art. 175 lit. a) și d) C.

pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) si d) C. pen., întrucât prin cruzimi se

înțeleg acele acte de schingiuiri apte a produce victimei suferințe mari având

ca rezultat moartea în chinuri, împrejurări inexistente în cauză, în condițiile

în care s-a reținut lovirea victimei de mai multe ori fără evidențierea altor

suferințe decât cele inerente morții prin violența, intervenirea decesului la o

lunga perioada de timp după incident, cauza acestuia fiind septicemia,

consecința unei bronhopneumonii cu focare confluente, complicație survenita în

evoluția unui traumatism cranio - cerebal cu hemoragie meningo -cerebrală, iar

vârsta înaintată a victimei nu duce la concluzia ca se afla in neputința de a

se apară.

Mai mult, acțiunea violenta a celor

doi inculpați a fost anterioara săvârșirii vreunei tâlharii, iar ulterior

aplicării loviturilor nu a mai fost comisă o alta infracțiune cu violență

pentru ascunderea unei tâlharii.

Premeditarea s-a arătat că nu există

în condițiile în care nu a avut cunoștința că victima este în imobil și nici ce

se întâmplă în incinta acestuia.

A mai criticat și cuantumul pedepselor

în raport de implicarea sa în activitatea infracțională

Inculpatul S.A.F. a solicitat în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate cele trei infracțiuni

reținute în sarcina sa, în condițiile în care așa cum rezultă din declarațiile

martorilor era o obișnuință să cumpere autoturisme din afara țării, astfel că

inculpatul S.C.D. i-a oferit spre vânzare o mașină din străinătate, lipsa

actelor originale și prețul mai mic ca acel de pe piață nefiind elemente

suficiente pentru dovedirea vinovăției sale.

În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepselor ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., cu consecința suspendării condiționate a executării

pedepsei.

Inculpatul I.A. a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de omor și art. 10

lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunile de tâlhărie și violare de domiciliu,

întrucât prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată de probatoriul

administrat în cauză, existând contradicții între declarațiile martorilor S.C.V.

și M.Ș.

Inculpatul N.T. a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care condamnarea sa

are la bază declarațiile martorilor S.C.V. și M.Ș. a căror credibilitate este

îndoielnică primul având o atitudine duplicitară, iar cel de-al doilea are

antecedente penale și este cunoscut ca un „șantajist".

Prin Decizia penală nr. 246/A, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile Parchetului de pe

lângă Tribunalul București și inculpaților I.A., N.T., S.C.D. și S.A., a

desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând a schimbat încadrarea

juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților I.A., N.T. și S.C.D. din

infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și d) C.

pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. în infracțiunea prevăzută de

art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen., menținând dispozițiile art. 37 lit. a) și b) C. pen. pentru inculpatul

Ilie, art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul N. și ale art. 26 C. pen.

pentru inculpatul S.

I-a condamnat pe inculpații:

- I.A. la o pedeapsa de 25 de ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 - art. 175

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) și b) C. pen. și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după

executarea pedepsei principale, pe care a contopit-o cu celelalte pedepse

concurente aplicate acestuia, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani

închisoare pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, în final având de executat

27 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen.;

- N.T. la o pedeapsa de 23 de ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 - art. 175

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea

art 37 lit. a) C. pen. și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea

pedepsei principale, pe care a contopit-o cu celelalte pedepse concurente

aplicate acestuia, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare

și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen.

L-a achitat pe inculpatul S.C.D., în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 176 alin. (1)

lit. d) C. pen., contopind pedepse concurente aplicate acestuia, urmând să

execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

L-a achitat pe inculpatul S.A., în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., sub aspectul săvârșirii a infracțiunilor prevăzute de art. 264

alin. (1) C. pen. și art. 262 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86 C. pen. a suspendat

sub supraveghere executarea pedepsei 4 ani închisoare aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., pe un termen

de încercare de 9 ani, impunându-i măsurile prevăzute de art. 86 C. pen. și

atrăgându-i atenția asupra prevederilor art. 864 C. pen.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e)

și (4) C. pen. a confiscat câte 132.520,3 lei și 500 lei de la din inculpații I.A.,

N.T. și S.C.D. și 25 lei de la inculpatul I.A., menținând celelalte dispoziții

ale hotărârii apelate și deducând prevenția pentru cei trei inculpați.

Instanța de prim control judiciar

făcând trimitere la situația de fapt reținută prin rechizitoriu și prin

hotărârea apelată, dar și la încadrarea juridică dată faptelor pentru care au

fost condamnați cei patru inculpați, a constatat că judecătorul fondului a

realizat o analiză exhaustivă a mijloacelor de probă pe care le-a administrat.

La aprecierea conformității

declarațiilor martorilor M.Ș. și a martorului S.C.V. date în faza de urmărire

penală cu realitatea a fost avut în vedere faptul că aceștia au luat cunoștință

despre săvârșirea faptei din relatările inculpatului N., dar și cu ocazia

discuțiilor dintre inculpații N.T., S.C.D. și I.A. la care au participat.

Relatările acestora s-a constatat că

au corespondent în succesiunea evenimentelor, așa cum a fost reținută în

sarcina inculpaților și se coroborează cu declarațiile victimei Z.N., ale

părții vătămate Z.G., ale martorilor cu identitate protejată A.V. și L.R.

Din declarațiile martorilor cu

identitate protejată s-a reținut fără putință de tăgadă, împrejurarea că

inculpații I.A. și N.T., cu complicitatea inculpatului S.C.D., după un plan

stabilit înainte -în sensul obținerii pontului cu privire la existența unei

sume de bani într-o locuință, a persoanelor care se aflau în imobil, a

achiziționării de articole de îmbrăcăminte identice, care i-ai fi făcut greu

identificabili - s-au deplasat cu un autoturism o la locuință victimei și, după

ce primii doi i-au aplicat lovituri acesteia, în timp ce al treilea inculpat le

asigura paza, au sustras un autoturism, pe care ulterior S.C.D. a încercat să

îl înstrăineze către inculpatul S.A.F.

S-a constatat că declarațiile acestor

martori sunt contradictorii numai în privința sumei de bani sustrasă din

locuința victimei.

Deplasarea inculpaților la locuința

victimei cu un autoturism de culoare argintie a rezultat din declarațiile S.C.V.,

confirmate de cele ale martorului cu identitate protejată P.G. care cunoaște că

inculpatul S.C.D. a deținut un astfel de autoturism, dar și de înregistrările

surprinse de camerele video de pe str. P.G. care au surprins la scurt de la

săvârșirea faptei cele două autoturisme deplasându-se la o distanță de câțiva

metri, unul în spatele celuilalt.

Instanța de prim control judiciar a

reținut că împrejurarea că imobilul proprietate inculpatului S.C.D. unde au

arătat martorii că au avut loc întâlnirile, inclusiv cu ceilalți coinculpați,

nu era propice pentru a fi locuit, nu exclude cele relatate de aceștia.

Aspectele relatate de victimă Z.N. au

fost confirmate de fiul său, partea vătămată Z.G., potrivit cărora a fost

lovită în locuință de doi indivizi care aveau fețele acoperite cu căciuli

negre, unul gras și solid, iar celălalt înalt și slab, până când și-a pierdut

cunoștința.

Deși inculpații I.A. sau N.T. au negat

săvârșirea faptelor ți în raport de faptul că niciunul nu este înalt și slab,

instanța de apel a considerat că victima fiind obiect al acțiunilor violente a

avut o percepție viciată asupra caracteristicilor fizice ale agresorilor săi,

cauzată de starea emoțională în care s-a aflat și de vârsta înaintată, dar de

propria sa statură.

Avându-se în vedere răspunsul

Serviciului de telecomunicații speciale, Direcția pentru apel unic de urgență

„112", s-a reținut că agresiunea asupra victimei s-a realizat în jurul

orelor 10:00, primul apel fiind realizat de către vecinul victimei, la orele

10:56, moment în care a ajuns la locuință și fiul victimei, iar potrivit

înregistrărilor video cele două autoturisme au fost surprinse de camerele video

pe str. P.G. la puțin timp după ora 10 (presupusul moment al agresiunii),

respectiv orele 10:16.

Apărarea inculpatului S.C.D. potrivit

căreia a încercat să vândă inculpatului S.A.F. un alt autoturism de culoare

albă și nu cel al victimei, sens în care a produs și dovada contractului de

vânzare cumpărare a pentru o asemenea mașină și care ar fi provenit din Spania

au fost înlăturate ca neadevărate în raport de adresa P.A. România. In această

adresă s-a menționat că autovehiculul de culoarea albă a fost fabricat la 11

octombrie 2007 și livrat la data de 23 octombrie 2007 în Germania, unde și

figurează în baza de date astfel că s-a încercat vânzarea autoturismului

sustras către inculpatului S.A.F. întrucât există neconcordanțe între

contractul de vânzare cumpărare și susținerile inculpatului S.C.D. cu privire

la țara de proveniență și la faptul că nu a fost înscris în baza de date a P.

România.

Un alt argument a fost reținut și

faptul că după ce inculpatul S.A.F. i-a restituit inculpatului S.C.D.

autoturismul, acesta practic „a dispărut", nefiind înregistrat în România

sau neexistând date că a fost înstrăinată.

Faptul că inculpatul I.A. a avut în

posesie în perioada imediat următoare săvârșirii faptelor mătăniile albe

recunoscute de partea vătămată Z.G. ca fiind cele aflate în autoturismul, s-a

considerat că reprezintă un alt element în susținerea vinovăției inculpaților.

În concluzie, instanța de apel a

constatat că situația de fapt a fost în mod corect reținută de judecătorul

fondului, probele administrate în faza apelului nefiind în măsură a o înlătura.

În raport de doctrină, instanța de

prim control judiciar a apreciat că deși victima Z.N. era în vârstă de 74 de

ani, nu s-a aflat în neputință de a se apăra, întrucât se putea deplasa și nu

suferea de boli care să-i inducă vreo infirmitate, chiar dacă a existat o

disproporție între forța sa și cea a inculpaților.

S-a reținut că în cauză nu este

incidență nici agravanta săvârșirii infracțiunii de omor prin folosirea

cruzimii, în condițiile în care suferințele provocate victimei fost inerente

acțiunii de ucidere prin lovituri cu pumnii și picioarele și nu s-au

materializat în suferințe grele, inumane.

Însă agravanta premeditării a fost

menținută întrucât fapta a fost săvârșită în urma elaborării unui plan

determinat de pontul privind existența unei sume mari de bani în locuința

victimei, prin procurarea de articole de îmbrăcăminte identice, precum și cea

prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. având în vedere că inculpații au aplicat

lovituri victimei pentru a o determina să spună unde sunt ascunse bunurile de

valoare și au continuat violențele până când aceasta părea că a murit.

În drept, s-a reținut că faptele

inculpaților I.A. și N.T. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

de omor calificat și deosebit de grav, tâlhărie și violare de domiciliu,

aceștia pe baza unui plan prestabilit au pătruns fără drept în locuința victimei,

purtând cagule și sustrăgând sume de bani și bunuri, după exercitarea de

violențe asupra acesteia, care au condus decesul să, prevăzute de art. 174 -

art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art.

211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) și c) și (3) teza I C. pen. și art. 192

alin. (1) și (2) C. pen.

În privința inculpatului S.C.D. s-a

constatat că în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de

complicitate la omor calificat și deosebit de grav, întrucât contribuția sa

concretă s-a materializat în deplasarea cu autoturismul la locuința victimei,

unde a așteptat în fața porții în timp ce inculpații I.A. și N.T. au pătruns în

locuință, au exercitat acte de violență asupra acesteia și au sustras bani și

bunuri.

Participarea sub forma complicității

la tâlhărie și violare de domiciliu a fost reținut în raport de mijloacele de

probă administrate (declarațiile martorilor M.Ș., S.C.V. și a celor cu

identitate protejată A.V. și L.R.), din care rezultă a inculpatul S.C.D. a fost

prezent la întâlnirile dintre inculpații I.A. și N.T., întâlniri care de altfel

au avut loc la imobilul pe care îl deține, a elaborat împreună cu aceștia

planul, și-a achiziționat același tip de îmbrăcăminte (trening de culoare

neagră), deci participând la actele preparatorii a avut reprezentarea că asupra

victimei urmau să fie exercitate acte de violență, cu atât mai mult cu cât

pătrunderea în locuința s-a făcut în timpul zilei când în interior se afla o

persoană în vârstă care a fost ridicată pe sus din fața porții, deci

imobilizată.

S-a reținut că inculpatul S.C.D.

aflându-se în fața porții nu putea să aibă reprezentarea intensității și

duratei aplicării loviturilor de către ceilalți doi inculpați, și ca atare nu a

realizată că acțiunile acestora au fost exercitate chiar și cu intenție

indirectă.

Constatând lipsa elementul subiectiv

al complicității la infracțiunea de omor instanța de apel a apreciat că se

impune achitarea inculpatului S.C.D. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru inculpatul S.A. s-a reținut în

legătură cu infracțiunea de tăinuire, că situației premisă, constând în

existența unui bun care provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală, respectiv autoturismul sustras de coinculpații I.A., N.T. și S.C.D.,

după ce primii doi au exercitat violențe asupra victimei Z.N. a fost deja

dovedită.

S-a constatat că mijloacele de probă

administrate dovedesc faptul că inculpatul S.A.F. la momentul achiziționării

autoturismului a cunoscut că provine din săvârșirea unei infiracțiuni, în

raport de prețul solicitat - 17.000 euro în loc de 40.000 euro, din care a fost

plătiți doar 7.500 de euro și de lipsa actelor originale ale mașinii.

Făcându-se referire la doctrină s-a

menționat că nu este nevoie ca tăinuitorul să știe ce faptă penală a fost

săvârșită și nici cine este făptuitorul, fiind suficient ca în momentul

efectuării actului de tăinuire să fi realizat că bunul provine din săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală

În cazul infracțiunii prevăzute de

art. 262 C. pen., s-a arătat că obligația de a denunța săvârșirea unei

infracțiuni are ca situație premisă împrejurarea ca persoana să fi cunoscut

date concrete - natura infracțiunii, autorul acesteia -pentru a realiza o

denunțare, în timp ce inculpatul S.A.F. nu a știut asemenea elemente, respectiv

că inculpații I.A., N.T. și S.C.D. au săvârșit sub diferite forme de

participație infracțiuni de tâlhărie, violare de domiciliu, după caz de omor

pentru a obține autoturismul, motiv pentru care s-a constatat lipsa elementului

volitiv.

S-a mai reținut că și în situația în

care declarația inculpatului privind modul de luare la cunoștință despre

infracțiunii, din mass media ar fi reală, acesta a aflat despre activitatea

infracțională ulterior organelor de urmărire penală, astfel că nu mai avea

obligația să denunțe autorităților.

Cu privire la infracțiunea de

favorizare a infractorului s-a apreciat că o dată reținută în sarcina

inculpatului S.A.F. infracțiunea de tăinuire nu mai sunt incidente și

dispozițiile art. 264 C. pen., întrucât același element material nu poate

constitui conținutul constitutiv a două infracțiuni

Astfel, infracțiunea de tăinuire se

săvârșește în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos

material, în timp ce cea de favorizare a infractorului, se comite pentru a

asigura infractorului produsul infracțiunii, și fiind în prezența unei singure

acțiuni ca element material nu se poate realiza în mod simultan asigurarea

produsului infracțiunii pentru mai multe persoane atât pentru sine cât pentru

autorul infracțiunii premisă.

Drept urmare, instanța de apel a

constatat că fapta inculpatului S.A.F., care a cumpărat de la inculpatul S.C.D.,

un autoturism cunoscând că provine dintr-o faptă penală, întrunește elementele

constitutive doar ale infracțiunii de tăinuire.

Sub aspectul tratamentului

sancționator s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaților I.A., N.T. și S.C.D.

au fost corect individualizate, motiv pentru care se impune menținerea

cuantumului stabilit pentru infracțiunea de omor, chiar și după schimbarea

încadrării juridice pentru această faptă.

Critica parchetului privind pedeapsa

accesorie a fost considerată ca fondată pentru inculpații I.A. și N.T.,

întrucât condamnarea la pedeapsa închisorii atrage interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.,dată fiind natura infracțiunilor săvârșite,

persoana fiecărui inculpat, se impune interzicerea dreptului de a alege,

drepturilor părintești și de a fi tutore sau curator.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului S.A.F. pentru infracțiunea de tăinuire, s-a considerat că pedeapsă

de 4 ani stabilită de judecătorul fondului cu suspendarea sub supraveghere este

aptă a asigura scopul preventiv educativ.

Constatând pe baza probelor

administrate că inculpații I.A., N.T. și S.C.D. au sustras din locuința părții

vătămate sumele de 250. 000 lei, 700 de euro, două camere video în valoare de

500 lei, și autoturismul în valoare de 40.000 de euro, instanța de apel a

confiscat de la inculpații I.A., N.T. și S.C.D. 397.561 lei, sumă obținută din

săvârșirea infracțiunilor.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termen legal, I.A., S.C.D., N.T. și S.A.F.

Inculpatul S.A.F., invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

(1968), a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc.

pen. (1968) pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, întrucât din

probatoriul administrat nu s-a dovedit și nu s-a făcut vreo legătură între

autoturismul pe care l-a cumpărat de la coinculpatul S.C.D. și cel presuspus

sustras cu ocazia comiterii faptelor bdin data de 19 noiembrie 2008. S-a mai

arătat că din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorului cu

identitate protejată L.R. rezultă că prețul stabilit pentru achiziționarea

mașinii nu era deloc inferior celui de pe piață, ba chiar putea fi considerat

prea mare în raport de caracteristicile standard ale autoturismului, motiv

pentru care nu s-a dovedit folosul material pe care l-ar fi urmărit, folos

necesar pentru a proba latura subiectivă a infracțiunii.

În subsidiar, a solicitat aplicarea

unei pedepse în condițiile art. 270 C. pen., întrucât codul nou reprezintă

legea penală mai favorabilă, cu consecința suspendării sub supraveghere conform

art. 91-92 C. pen.

Inculpatul I.A., invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 172 C. proc. pen.

(1968), a solicitat să se constate că instanțele inferioare au făcut o greșită

aplicare a legii ce a condus la condamnarea sa, deși probatoriul administrat în

cauză care este contradictoriu nu a făcut dovada săvârșirii infracțiunilor

reținute în sarcina sa, motiv pentru care se impune achitarea sa în temeiul

art. 10 lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. (1968).

În subsidiar, ca urmare a aplicării

legii penale mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptelor reținute în sarcina sa în infracțiunile prevăzute de art. 233, art.

234 alin. (1) lit. c) și f) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 188,

art. 189 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., cu

consecința reducerii pedepsei la 12 ani închisoare, iar contopirea restului

rămas neexecutat din liberare condiționată să se facă în condițiile vechiului

C. pen.

Inculpatul N.T., invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 172 C. proc. pen. (1968), a

solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. (1968)

pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, întrucât instanța de

fond încă de la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii

preventive în condițiile art. 300

1

C. proc. pen. (1968) a constatat

că nu există indicii care să susțină acuzația, iar declarațiile martorilor

audiați în cauză sunt contradictorii.

Cu privire la infracțiunea de violare

de domiciliu a solicitat încetarea procesului penal întrucât legea nouă

stabilește că tragerea la răspundere penală pentru această faptă se poate face

numai la plângerea prealabilă a părții vătămate, plângere care lipsește în

cauză.

În condițiile aplicării legii penale

mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile

prevăzute de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 188, art. 189

alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu consecința achitării în temeiul art. 10

lit. c) sau lit. d) C. proc. pen.

Inculpatul S.C.D., invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. (1968), a

solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) sau lit. d) C. proc. pen. (1968)

pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, întrucât probatoriul

administrat nu a condus la răsturnarea prezumției de nevinovăție în condițiile

în care conține elemente contradictorii, motiv pentru care orice dubiu îi

profită.

Pe de altă parte a invocat că

modalitatea de desfășurare a evenimentelor evidențiază faptul că nu a avut

cunoștință de violențele exercitate asupra victimei, motiv pentru care lipsește

latura subiectivă a infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, astfel

că se impune achitarea sa.

Cu privire la legea penală mai

favorabilă a arătat că aceasta este codul nou întrucât infracțiunea de

tâlhăriei absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, iar agravanta

consecințelor deosebit de grave nu mai este incriminată în noua reglementare.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12

și 172 C. proc. pen. (1968), precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C.

proc. pen. (1968), dar și a prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază

recursurile declarate de inculpații I.A., S.C.D. și N.T. ca fiind fondate, iar

cel promovat de inculpatul S.A.F. ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării criticilor

formulate de inculpat, este de menționat că, date fiind dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, judecarea

prezentei căi de atac a recursului s-a făcut conform prevederilor art. 385

1

- art. 385

19

C. proc. pen.(1968), deși art. 108 din Legea nr.

255/2013 a abrogat expres veghea lege procesual penală, începând cu 01

februarie 2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală.

Motivele de recurs, conform

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) și (3) C. proc. pen. (1968)., se

formulează în scris și trebuie depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile

înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând

examinarea cauzei de către instanță numai sub aspectul cazurilor de casare care

în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. (1968), se pot lua

în considerare doar din oficiu.

În acest context, cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17z C. proc. pen. (1968)

care au fost invocate de inculpații I.A. și N.T. nu vor fi examinate de Înalta Curte,

întrucât aceștia au depus motivele de recurs la datele de 08 februarie 2014

(prin fax), respectiv 11 februarie 2014 (prin poștă), în condițiile în care

primul termen acordat în cauză a fost la 13 februarie 2014, iar potrivit

dispozițiilor legale aplicabile în materie trebuiau depuse cu cel puțin 5 zile

înainte de această dată, adică cel târziu până la data de 07 februarie 2014,

având în vedere că suntem în prezența unui termen procedural de regresiune care

se calculează în sensul invers al curgerii timpului, însă fără luarea în considerare

a zilei de la care începe să curgă și a celei în care se împlinește (pe zile

libere) conform dispozițiilor art. 188 alin. (6) C. pen. (1969).

Ca atare, Înalta Curte va mai examina

doar recursurile inculpaților S.C.D. și S.A.F. prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. (1968) pentru

primul și, respectiv de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

(1968) pentru cel de-al doilea, pe care le-au invocat în termen (07 februarie

2014), urmând însă să verifice incidența legii penale mai favorabile pentru

toți cei patru inculpați.

Hotărârea recurată este supusă casării

prin prisma cazului prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C.

proc. pen. (1968), atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia

s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Având în vedere modificările aduse

dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. (1968) prin Legea nr. 2/2013

privind Unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, prin care s-a

realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al articolului

menționat, rezultă clar intenția legiuitorului, de a restrânge controlul

judiciar efectuat prin intermediul recursului, ca a doua cale ordinară de atac,

doar la chestiuni de drept.

În aceste condiții criticile privind

împrejurările faptice reținute de către instanțele inferioare, precum și cele

referitoare la reaprecierea probelor nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968),

care a fost invocat în mod formal de către inculpații S.C.D. și S.A.F., în

condițiile în care acestea intrau în sfera de aplicare a motivului de recurs

reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968), care, însă așa

cum s-a arătat, a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013 întrucât viza grava eroare

de fapt, ce nu mai poate fi invocată în calea de atac a recursului.

Așa fiind și în situația în care se

indică ca temei al recursului dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct.

12 C. proc. pen. (1968), instanța cenzurând hotărârea atacată se va raporta la

situația de fapt reținută de instanțele inferioare, întrucât împrejurările

faptice nu mai pot fi. puse în discuție ca urmare a faptului că au intrat în

autoritatea de lucru judecat.

Altfel spus, în raport de situația de

fapt deja reținută se va aprecia în ce măsură acuzațiile aduse inculpaților

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost

condamnați de instanțele inferioare.

Drept urmare, nici prin prisma acestui

caz de casare nu se mai poate pune reaprecia probatoriul administrat și

modifica situația de fapt, așa cum au solicitat inculpații S.C.D. și S.A.F..

În consecință, Înalta Curte va examina

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen. (1968) doar criticile inculpatului S.C.D. cu privire la lipsa intenției la

săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în condițiile în care nu a

cunoscut acțiunile de violență exercitate de autori asupra victimei.

Potrivit art. 26 teza I C. pen.

combinat cu art. 28 C. pen., răspunderea penală a complicelui se limitează la

poziția subiectivă adoptată în momentul luării rezoluției infracțioale de a

înlesni sau ajuta la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,

concretizată în cunoașterea ori posibilitatea prevederii executării actelor

materiale de către autori.

Probându-se, deci, că inculpatul S.C.D.

a acceptat să-i ajute pe coinculpații I.A. și N.T. la sustragerea de bunuri din

locuința părții vătămate, sens în care și-a procurat o cagulă și haine

corespunzătoare și i-a transportat pe autori la imobil, cunoscând în prealabil

că în interior se află bunuri de valoarea, rezultă că prin modul de pregătire a

activității infracționale exista posibilitatea exercitării de violențe asupra

eventualelor persoane aflate în casă.

De altfel, așa cum au reținut

instanțele inferioare, rămas în fața porții pentru a asigura paza, în timp ce

coinculpații I.A. și N.T. au intrat în curtea imobilului și au luat-o pe sus pe

victimă, inculpatul S.C.D. a prevăzut posibilitatea că urmau să se exercite

violențe asupra acesteia.

Modul în care a fost concepută

activitatea infracțională și faptul că a fost vorba de un pont, dovedesc că

inculpații au ales să acționeze în timpul zilei, întrucât în casă exista riscul

să fie doar victima, o persoană în vârstă de 74 de ani, și ca atare sustragerea

de bunuri din locuință ar fi fost mai facilă, fără însă să fie exclusă de plano

exercitarea de acte materiale (violențe, amenințări) specifice conținutului

constitutiv al infracțiunii de tâlhărie.

Deci, din modalitatea în care a fost

plănuită acțiunea inculpaților, inclusiv prin asigurarea pazei de către

inculpatul S.C.D. dintr-un autoturism parcat în fața imobilului, de unde a

putut să o vadă pe victimă care le-a deschis poarta autorilor, se deduce

concluzia că Stan trebuie să răspundă penal pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la tâlhărie.

Raportat la solicitările recurenților I.A.,

S.C.D. și N.T. privind incidența art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr,

de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 24 septembrie 2013, și până

la data soluționării recursurilor promovate de aceștia, a intrat în vigoare la

data de 01 februarie 2014, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la

dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care

incriminează infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale (violare de

domiciliu, tâlhărie și omor deosebit de grav) și reglementează condițiile de

tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen. din 1969

(adoptat prin Legea nr. 15/1968).

Fiind vorba de o succesiune de legi

penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptelor și data

soluționării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen.,

stabilirea și aplicarea acelei legi care este mai favorabilă celor trei

inculpați, ceea ce