Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2626/30/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 1449/2014 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 2626/30/2013 — recurs

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 271/PI din 24 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2626/30/2013, Tribunalului Timiș în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de inculpare din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul B.O.F., la o pedeapsa de: - 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b), c) (dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 din vechiul C. civ. și art. 6 alin. (2) din noul C. civ., a obligat inculpatul la despăgubiri civile, astfel:

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.