ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3111/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3111/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului T.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. și art. 320

1

din C. proc. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 din C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului T.S., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul L.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

din C. proc. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1), (2), (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 320

1

din C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul L.V., urmare a contopirii pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporita la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

din C. proc. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (2) lit. b) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 320

1

din C. proc. pen.

Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului G.M., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul S.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în forma continuată prev. de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.V. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul C.D.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de lan închisoare pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului C.D.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată,de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20133.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei de stat în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului R.C. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul L.P.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecere frauduloasa de frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul L.P.D., după contopirea pedepselor aplicate acestuia, să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul U.D.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului U.D.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul S.E. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani Închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 270 alin. (1), (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul P.D.F. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul B.R. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) și (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B.R. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul N.T.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 320

1

din C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului N.T.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul G.R.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. în referire la art. 270 alin. (1) și (3) în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006 și art. 41 alin. (2) din C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul M.B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.B. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. a aplicat inculpaților T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A. și M.B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) din C. pen.

În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive după cum urmează:

- T.S. și L.V. de la 30 septembrie 2010 până la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galați a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru inculpații G.M., B.R. și M.T.A. de la 1 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galați a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara;

- pentru inculpații S.V., C.D.M. și R.C. de la 13 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galați a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara;

- pentru inculpații L.P.D. și U.D.M. de la 14 octombrie 2010 la 30 mai 2011 când prin Decizia penală nr. 951 din 30 mai 2011 Curtea de Apel Galați a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara;

- pentru inculpatul P.D.F. de la 17 septembrie 2010. și pentru inculpatul S.E. de la 18 septembrie 2010 la 30 mai 2011, pentru ambii inculpați, când Curtea de Apel Galați prin Decizia nr. 951 din 30 mai 2011 a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara;

A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R. și N.T.A. până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 14 din C. proc. pen. coroborat cu art. 998 din C. civ., art. 277 din Legea nr. 86/2006 a obligat pe inculpații T.S. și G.M. în solidar, la plata sumei de 1.162.596,01 RON, pe inculpații B.R. și N.T.A. în solidar, la plata sumei de 6.455,21 RON, pe inculpații S.V., C.D.M. și P.D.F., în solidar, la plata sumei de 5.354.993,58 RON, pe inculpații U.D.M. și S.E. în solidar la plata sumei de 4.709.472,52 RON pe inculpatul R.C. la plata sumei de 2.082.301,64 RON, pe inculpatul L.P.D. la plata sumei de 3.833.748,92 RON, pe inculpatul L.V. la plata sumei de 913.530,44 RON, pe inculpatul G.R.A. la plata sumei de 1.206.578 RON și pe inculpatul M.B. la plata sumei de 275.262,86 RON către ANAF - Direcția Regională de Operațiuni Vamale și Accize Galați.

Conform art. 118 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor cantități de țigări:

-26.780 pachete țigări X, 300 pachete țigări Y, 100 pachete de țigări W aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Galați.

-400 pachete țigări P aflate în Camera de Corpuri Delicte a IJPF Galați conform dovezii;

-700 pachete de țigări M aflate la IJPF Galați conform dovezii;

-76.440 pachete țigări P aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constanța conform dovezii;

-64.950 pachete de țigări X, 18 pachete țigări P și 34.632 pachete țigări P aflate în dosar urmărire penală la I.J.P.F. Galați;

-1.018 pachete de țigări W, 17 pachete de țigări P, 3 pachete de țigări AS aflate la Camera de Corpuri Delicte a IJPF Galați;

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 19.190 euro ridicată de la inculpatul P.D.F. consemnată la CEC B.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 15.575 euro ridicată de la inculpatul T.S. conform dovezii și consemnată la CEC B.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 450.000 RON ridicată de la inculpatul B.R. conform dovezii din dosar urmărire penală, depusă la CEC B.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra auto ... seria ... cu numărul de înmatriculare ... de la inculpatul P.D.F. prin ordonanța de la dosar.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 1.500 RON ridicată de la inculpatul G.M. conform dovezilor.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra mijlocului de transport marca D seria motor ..., capacitate cilindrică 796 cm

3

numărul Tulcea -.. lăsată în custodia numitei P.I., mijloc de transport HC seria ... capacitate cilindrică 1.493 cm

3

depus la FPJ Tulcea, mijloc de transport MG seria ..., capacitate cilindrică 1.332 cm

3

număr înmatriculare Tulcea-... lăsat în custodia numitei S.L. conform dovezii de la dosar toate aparținând inculpatului S.V.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 3.100 RON ridicată de la inculpatul S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 800 euro ridicată de la inculpatul S.V. conform dovezilor de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra imobilului (locuință) în suprafață de 101 m

2

cu valoare impozabilă de 93.165 și asupra terenului aferent acesteia în suprafață de 200 m

2

situat la mila 23, comuna Crișan, județul Tulcea aparținând inculpatului S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asupra imobilului situat în Municipiul Tulcea str. C. cu suprafața utilă de 62,48 m

2

cu o valoare impozabilă de 1.329.47,44 RON aparținând inculpatului S.V. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asupra autovehiculului marca TL fabricat în anul 2005 seria motor ... sașiu ... cu nr. TL-... aparținând inculpatului D.U.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 4.145 RON ridicată de la inculpatul U.D.M. conform dovezilor de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 300 de lire sterline ridicate de la inculpatul U.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 75 euro ridicată de la inculpatul U.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra sumelor de 5.400 euro și 9.950 RON ridicată de la inculpatul C.D.M. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra autovehiculului CJ cu seria .. cu capacitate cilindrică 2.999 cm

3

, cu seria sașiu .. cu numărul GL-.. aparținând inculpatului T.S. conform dovezii de la dosar urmărire penală.

Conform art. 189 - 191 din C. proc. pen. a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează:

- pe inculpatul T.S. la plata sumei de 8.900 RON, pe inculpatul N.T. la plata sumei de 8.900 RON, pe inculpatul L.V. la plata sumei de 9.700 RON, pe inculpatul R.C. la plata sumei de 9.100 RON, pe inculpații L.P.D., U.D.M. la câte 8.800 RON fiecare, G.M., S.V., C.D., S.E., P.D.F., B.R. la câte 8.500 RON fiecare și pe inculpații G.R.A. și M.B. la câte 7.500 RON fiecare.

Suma de 3.400 RON reprezentând onorariul pentru avocații desemnați din oficiu către Baroul Galați (faza de urmărire penală + faza de judecată) s-a dispus a fi avansata din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 191/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată inculpații T.S., L.V., G.M., S.V., C.D.M., R.C., L.P.D., U.D.M., S.E., P.D.F., B.R., N.T.A., G.R.A. și M.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și contrabandă în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și Art. 270 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., aderare la grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. precum și complicitate la aceasta ultima infracțiune prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. precum și infracțiunea de deținere în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003.

Ca situație de fapt s-au reținut în sarcina inculpaților următoarele:

În condițiile creșterii tot mai accentuate și constante a prețurilor la produsele din tutun, precum și a accizelor aplicate acestora, diferite persoane au început să introducă în România din Republica Moldova și Ucraina, în mod ilegal, astfel de produse în scopul obținerii unor profituri importante, cunoscut fiind faptul că, în țările vecine țigaretele se vând, în prezent, cu prețuri de aproximativ 20% - 30% din cele practicate în România.

Având în vedere că în ultimii ani fenomenul introducerii în România, prin punctele destinate controlului de frontieră a unor cantități de țigări, a luat o amploare deosebită s-a luat măsura incriminării introducerii în țară, chiar prin punctele destinate controlului de frontieră, a unor mărfuri accizabile, supuse regimului vamal, ce depășesc suma de 20.000 RON - valoare în vamă, prin O.U.G. nr. 33/2009 (intrată în vigoare la data de 7 aprilie 2009), modificată prin O.U.G. nr. 291/2009 (intrată în vigoarea la data de 1 octombrie 2009).

În acest context și urmărind obținerea unor profituri importante, prin introducerea și comercializarea în România, în mod ilicit, a unor cantități mari de țigări s-a inițiat și dezvoltat o colaborare, pe de o parte între cetățeni moldoveni și ucraineni, ori cetățeni cu dublă cetățenie româno-moldoveană sau româno-ucraineană și pe de altă parte cetățeni români.

Relevanță cu privire la profiturile obținute de membrii grupului infracțional din derularea activităților de contrabandă au două fragmente din convorbirea purtată la data de data de 1 august 2010, ora 17:43:13 între inculpatul T.S. și un cumpărător al cantităților de țigări - care s-a identificat doar sub prenumele de „C.".

Această colaborare a vizat pe de o parte găsirea unor modalități optime de introducere în România a unor importante cantități de țigarete, fie prin ocolirea punctelor destinate controlului de frontieră, fie prin trecerea acestora prin punctele destinate controlului de frontieră disimulate sub sau în diverse mărfuri ori mijloace de transport, iar pe de altă parte constituirea unor rețele de distribuție rapide și eficiente a cantităților de țigări introduse în mod fraudulos pe teritoriul național.

Profiturile obținute din activitatea de contrabandă sunt mari nu numai datorită diferențelor dintre prețurile la țigări practicate în Republica Moldova și Ucraina pe de o parte și România pe de altă parte ci și faptului că prin introducerea acestora în țară, în mod ilicit, sunt sustrase de la plata taxelor vamale de import, a TVA-ului la import și a accizei. De asemenea prin comercializarea lor ulterioară „la negru" se obțin profituri importante având în vedere că se eludează plata impozitului pe profit și a TVA.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că pe raza județelor Galați, Tulcea și Brăila își desfășurau activitatea două grupuri infracționale organizate ce vizau obținerea de importante profituri bănești, prin introducerea în țară și ulterior prin comercializarea ilicită a unor cantități de țigări.

Deși inițial distincte cele două grupuri infracționale au colaborat eficient în vederea îndeplinirii scopurilor infracționale.

Inițial au rezultat date cu privire la grupul infracțional organizat și condus de inculpatul T.S. zis „J." din care au făcut parte inculpații L.V. zis „P." și „C.", G.M. zis „Ș.", M." și „G." precum, și alți cetățeni moldoveni sau ucraineni, neidentificați până în acest moment.

Acest grup infracțional care avea ca lider, în România, pe inculpatul T.S. zis „J.", era specializat în introducerea în România din Republica Moldova și Ucraina a unor cantități de țigări, în special prin punctele de trecere a frontierei. Cu toate acestea inculpatul T.S. s-a preocupat și de preluarea unor cantități de țigări introduse în țară de alte grupuri infracționale, prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste râul Prut.

Grupul infracțional condus de inculpatul T.S. avea dezvoltată o amplă rețea de distribuție a țigaretelor provenite din activitatea de contrabandă, atât către persoane care la rândul lor se ocupau de distribuția en detail cât și către micii comercianți, inclusiv ambulanți, care își desfășoară activitatea în piețe.

Inițial inculpatul T.S. s-a preocupat singur de preluarea țigărilor de contrabandă de la cetățenii români, moldoveni sau ucraineni care le introduceau în România fie prin punctele de trecere a frontierei disimulate în mijloacele de transport, ocupându-se de valorificarea acestora, acesta fiind depistat în mod repetat de organele de poliție, fie când transporta diverse cantități de țigări, fie când preda cantități de țigări către persoanele ce făceau parte din rețeaua sa de distribuție, astfel cum vom face vorbire pe parcursul prezentului rechizitoriu.

Ulterior, realizând că nu își putea desfășura de unul singur activitățile infracționale legate de introducerea în țară în mod ilicit, preluarea, depozitarea și transportul cantităților de țigarete, inculpatul T.S. a inițiat constituirea și organizarea unui grup infracțional în acest scop, în care fiecare membru avea rolul său.

Necesitatea organizării acestui grup a pornit pe de o parte de la ideea că inculpatul T.S. fusese depistat în mod repetat în timp ce derula activități ilicite legate de țigările de contrabandă astfel că acesta începuse să fie cunoscut cu astfel de preocupări de către lucrătorii de poliție, fapt care putea conduce cu ușurință la depistarea sa și la „capturarea" cantităților de țigări, iar pe de altă parte pentru că prin „diviziunea muncii" se sporeau șansele de reușită.

Rolul inculpatului T.S. era acela de a finanța și coordona activitățile legate de contrabanda cu țigări, inclusiv cele legate de introducerea în țară a cantităților de țigări de către cetățenii români, moldoveni ori ucraineni - membri ai grupului infracțional, comandându-le acestora cantitățile și sortimentele de țigări. De asemenea inculpatul T.S. coordona activitățile legate de preluarea, transportul și depozitarea cantităților de țigări precum și activitățile legate de valorificarea acestora.

Din grupul infracțional condus de inculpatul T.S. făceau parte cetățeni români, moldoveni sau ucraineni - a căror identificare nu s-a reușit până în prezent - având în vedere că pe parcursul convorbirilor purtate se evita folosirea numelor.

Aceste persoane aveau rolul de a introduce în țară țigaretele, atât prin alte puncte decât cele destinate controlului de frontieră, cât și prin punctele destinate controlului de frontieră, disimulate sub, sau în diverse mărfuri ori mijloace de transport.

În vederea realizării cu succes a activităților infracționale derulate de membrii grupului pe care îl conducea, inculpatul T.S. a pus chiar la dispoziție mijloace de transport care au fost modificate tocmai în vederea introducerii în țară a cantităților de țigări.

Totodată inculpatul T.S. era cel care punea la dispoziție mijloacele de transport destinate transportului țigărilor de la locurile în care acestea erau predate de către membrii grupului infracțional către locurile destinate depozitării.

În acest sens, urmărind împiedicarea și îngreunarea depistării sale ori a membrilor grupului infracțional pe care îl conducea, inculpatul T.S. a dispus utilizarea, cu preponderență a unor mijloace de transport care nu erau înmatriculate pe numele său ori al membrilor grupului infracțional ci pe numele unor rude, afini ori cunoștințe. Astfel, în cursul cercetărilor s-a stabilit că în vederea realizării activităților de transport au fost utilizate următoarele mijloace de transport: microbuzul marca CJ înmatriculat sub numărul GL - ... pe numele martorului A.I. - cumnatul inculpatului T.S. și autoturismul marca OAC înmatriculat sub numărul - GL - .... pe numele numitei B.M. - o mai veche cunoștință a liderului grupului infracțional.

De asemenea în vederea depozitării cantităților de țigări inculpatul T.S. s-a preocupat de închirierea unor garaje, aflate în locuri izolate, care îi permiteau manipularea cantităților de țigări pe timpul operațiunilor de încărcare/descărcare ori a unor alte locuri speciale destinate depozitării cantităților de țigări, respectiv debarale și boxe amenajate în subsolurile blocurilor.

Pentru a împiedica descoperirea acestor locuri de depozitare atât de către organele de anchetă, cât și de „concurență", membrii grupului infracțional condus de inculpatul T.S., în momentul în care doreau să distribuie țigările, fie le transportau direct beneficiarilor, fie luau mijloacele de transport ale acestora, cu care se deplasau apoi singuri la locurile de depozitare, unde încărcau țigările, după care restituiau beneficiarilor autovehiculele încărcate.

De obicei, în această din urmă ipostază, beneficiarii fie rămâneau în compania unui alt membru al grupului infracțional, fie într-un loc controlat de membrii acestuia, tocmai pentru ca aceștia să nu cunoască locurile de depozitare din care apoi ar fi putut să sustragă țigările, în condițiile în care este evident că fapta nu se putea reclama autorităților în drept.

Inculpatul T.S. se preocupa și de valorificarea cantităților de țigări având creată în acest sens o adevărată rețea de distribuție a țigărilor în scopul comercializării cât mai rapide a acestora.

Valorificarea cât mai rapidă a țigărilor avea două scopuri: unul dintre acestea fiind acela al obținerii cât mai rapide a veniturilor și a reinvestirii acestor venituri (în care se includea profitul obținut) în realizarea unor alte transporturi de țigări, în mod ilicit, către România iar al doilea scop era acela al „scăpării cât mai rapide de mort", membrii grupului infracțional urmărind astfel să nu fie depistați având asupra lor țigări în cazul unor acțiuni organizate de autorități.

Un alt rol al inculpatului T.S. era acela de a achita către cei ce livrau țigările contravaloarea acestora, fiind practic considerat „omul cu banii", respectiv finanțatorul grupului infracțional.

Pe lângă făptuitorii care se ocupau de introducerea în țară a cantităților de țigări, din grupul infracțional făcea parte și inculpatul L.V. zis „P." sau „C.", rolul acestuia fiind acela de a prelua țigările de la făptuitorii despre care am făcut vorbire mai sus, de a le transporta spre locurile de depozitare, de a asigura depozitarea lor, de a le pregăti pentru livrare și de a le preda cumpărătorilor.

Inculpatul L.V. acționa sub directa coordonare a inculpatului T.S., respectând dispozițiile trasate de acesta și raportându-i toate activitățile desfășurate.

La un moment dat, în cadrul grupului infracțional, a apărut nevoia de a se diversifica sursele de aprovizionare cu țigări pe de o parte prin prisma, dificultății introducerii țigărilor prin punctele de trecere a frontierei disimulate în mijloace de transport și pe de altă parte ca urmare a cererii cât mai mari de țigări pe care membrii acestuia o avea „din piață".

în acest scop a fost antrenată aderarea la grupul infracțional a inculpatului G.M. zis „Ș." și „M.", o mai veche cunoștință de-a inculpatului L.V.

Prin prisma atribuțiilor de serviciu inculpatul G.M. avea permis accesul în punctul de trecere a frontierei, desfășurându-și practic activitatea în interiorul acestuia.

Ca urmare a acestui fapt inculpatul se putea deplasa nestingherit până la magazinele duty-free ce își desfășoară activitatea între punctele de trecere a frontierei Oancea și Cahul (Republica Moldova), de unde achiziționa diverse cantități de țigări.

Precizăm că între punctele vamale Oancea și Cahul funcționează atât pe partea românească cât și pe partea moldovenească a râului Prut mai multe magazine ce comercializează țigări în regim duty-free.

De asemenea acesta prelua de la cetățenii ce treceau prin PTF Oancea țigările pe care aceștia le treceau prin PTF Cahul.

Ulterior, profitând pe de o parte de statutul pe care îl avea, iar pe de altă parte de vigilența scăzută pe care lucrătorii poliției de frontieră și lucrătorii vamali o aveau în raport de el, inculpatul G.M. scotea cantitățile de țigări achiziționate din magazinele duty-free ori preluate de la alți cetățeni moldoveni predându-le inculpaților T.S., L.V. ori altor persoane desemnate de aceștia.

Întrucât rețeaua de distribuție a țigaretelor dezvoltată și controlată de inculpatul T.S. putea valorifica o cantitate mare de țigări, iar membrii grupului infracțional condus de acesta nu îi puteau oferi întotdeauna cantitățile scontate, acesta a decis ca grupul pe care îl conducea să colaboreze cu un alt grup infracțional din care făceau parte inculpații C.D.M. zis „D.A.", P.D.F. zis „P.", S.V. zis „M." sau „V.", S.E., R.C., L.P.D., U.D.M., și învinuitul G.R.A., care acționa pe raza județului Tulcea, urmărind astfel să se aprovizioneze, în paralel, cu alte cantități de țigări, introduse în mod ilicit în România.

Relația dintre grupul condus de inculpatul T.S. și grupul ce acționa pe raza județului Tulcea s-a realizat prin intermediul inculpaților B.R. zis „C." și N.T.A. zis „D.", ambii originari din județul Brăila.

Inculpatul B.R., care derula activități de achiziționare a unor produse agricole, inclusiv din Republica Moldova, era prieten cu inculpații C.D.M. zis „D.A." și P.D.F. zis „P.".

Prin prisma activităților pe care le derula pe teritoriul Republicii Moldova inculpatul B.R. a ajuns să intre în legătură cu diferite persoane ce erau interesate să introducă în România diferite cantități de țigări, motiv pentru care, realizând posibilitatea obținerii rapide a unor însemnate profituri materiale, împreună cu inculpatul N.T.A., a luat decizia de a-i pune în legătură cu inculpații C.D.M. și P.D.F. pentru a colabora în acest scop.

De asemenea cei doi îl cunoșteau și pe inculpatul T.S., despre care știau că avea preocupări pe linia preluării și valorificării țigărilor de contrabandă, motiv pentru care au realizat din punct de vedere subiectiv întreg lanțul posibil de urmat de țigări de la trecerea acestora peste frontieră și până la valorificarea lor.

În vederea valorificării țigărilor, inculpații B.R. și N.T.A. le-au făcut cunoștință inculpaților C.D.M. și P.D.F. cu inculpatul T.S.

Inculpații C.D.M. și P.D.F. sunt prieteni, ambii fiind originari din comuna Pecica, județul Arad. Cei doi s-au mutat în municipiul Tulcea, unde cel dintâi derula activități de turism deltaic, ghidând diferite persoane spre locurile de pescuit. Ca urmare a acestui fapt, inculpatul C.D.M. a ajuns să cunoască în scurt timp locurile, canalele și plaurii din Delta Dunării precum și persoanele ce practicau pescuitul în zonă.

Prin prisma faptului că erau ardeleni, cei doi inculpați au ajuns să-l cunoască și să se împrietenească cu inculpatul U.D.M., originar din județul Bihor, acesta din urmă administrând în municipiul Tulcea SC E. SRL Tulcea, ce are ca obiect construcția și reparația ambarcațiunilor. Această societate avea închiriat un spațiu, cu deschidere la fluviul Dunărea destinat reparației și construcției bărcilor, spațiu care era pretabil însă depozitării rapide a țigărilor trecute cu ambarcațiunile peste fluviul Dunărea, în mod ilegal, din Ucraina în România.

Cei trei inculpați i-au cunoscut pe inculpații S.V. zis „M." sau „V." și S.E. - tată și fiu - cel dintâi fiind administratorul unei pensiuni turistice în comuna Crișan, județul Tulcea.

Având în vedere propunerea făcută de inculpații B.R. și N.T.A. inculpaților C.D.M. și P.D.F., aceștia din urmă au decis să colaboreze în activitatea infracțională cu inculpații U.D.M., S.V. și S.E.

Întrucât aveau nevoie de persoane care să cunoască canalele Deltei Dunării, locurile și plaurii pe care urma să se realizeze transportul și depozitarea temporară a cantităților de țigări s-a decis racolarea în cadrul grupului infracțional și a inculpaților L.P.D. și R.C.

Inculpatul L.P.D. este originar din comuna Crișan, județul Tulcea iar inculpatul R.C. este originar din comuna județul Dunavățu de Jos, județul Tulcea, ambii fiind buni cunoscători ai Deltei Dunării.

Aceștia erau vechi cunoștințe ale inculpaților S.V. și S.E., motiv pentru care a fost relativ ușor pentru aceștia să-i atragă în activitățile infracționale.

Astfel rolul inculpaților C.D.M., P.D.F. și S.V. era acela de a organiza introducerea în țară, din Ucraina, a cantităților de țigări, prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste fluviul Dunărea, aceștia participând însă și efectiv la comiterea activităților de trecerea peste frontieră a cantităților de țigări. De asemenea inculpații C.D.M. și P.D.F. se preocupau de asigurarea locurilor de depozitare temporară a țigărilor și de valorificarea acestora.

Inculpatul U.D.M. avea atât rolul de a pune la dispoziție și de a întreține în bune condiții de funcționare logistica necesară trecerii peste frontieră a cantităților de țigări, respectiv a ambarcațiunilor rapide cât și rolul de a se preocupa de lăsarea și ridicarea de la apă a ambarcațiunilor utilizate în scop infracțional. În acest din urmă scop, inculpatul U.D.M. s-a folosit de autoturismul marca TLC cu numărul de înmatriculare TL - ..., autoturism care a fost încredințat inculpaților C.D.M. și P.D.F. pentru a derula alte activități legate de introducerea în țară ori valorificarea cantităților de țigarete.

Inculpații S.E., L.P.D. și R.C. aveau rolul de a realiza efectiv trecerea peste frontieră a cantităților de țigarete, aceștia deplasându-se efectiv cu ambarcațiunile până la locurile convenite cu membrii grupului infracțional din Ucraina, unde aceștia din urmă la predau țigările. De asemenea, după ce bărcile încărcate cu țigări erau transportate în locurile de depozitare, cei trei participau efectiv la descărcare acestora și încărcarea lor în mijloacele de transport terestre.

La grupul infracțional a aderat ulterior și învinuitul G.R.A., consătean de-al inculpaților C.D.M. și P.D.F., rolul acestuia fiind acela de a participa la descărcarea și transportul țigărilor spre locurile de depozitare ori către viitorii beneficiari ai acestora.

Pentru a evita depistarea lor și a locurilor de depozitare, membrii grupului infracțional au preferat atragerea unor persoane de încredere, aceștia schimbându-și în mod frecvent posturile telefonice utilizate pentru coordonarea activităților infracționale.

Membrii grupului infracțional utilizau în conținutul convorbirilor un limbaj codat, atât cu privire la activitatea de contrabandă - denumită „muncă" cât și cu privire la persoane - denumite „acela, aia", dar mai ales cu privire la mărcile de țigări. (n.n. țigările marca „P." fiind denumite „arătură", „pământ" sau „negre", țigările marca „MT" fiind denumite „mături", „mamă" sau „mamă-tată", țigările maca „LM" fiind denumite „lemne", țigările marca „V." fiind denumite „Victor" sau „vice", țigările marca „M." fiind denumite „morcov", țigările marca „W." fiind denumite „maieuri" sau „W", țigările marca „K." fiind denumite „săruturi" sau „pupături" etc.)

În derularea activității de contrabandă membrii grupului infracțional au profitat de faptul că în zonele care se învecinează frontierele de stat dintre România, Ucraina și Republica Moldova au acoperire atât rețelele de telefonie mobilă ce activează pe teritoriul țării noastre cât și rețelele de telefonie aparținând țărilor vecine astfel că aceștia puteau utiliza pentru coordonarea activităților telefoane ce funcționau în rețele diferite.

Activitatea infracțională derulată de membrii grupului infracțional a fost întreruptă de intervenția organelor de urmărire penală la data de 17 septembrie 2010 cu ocazia depistării în flagrant a membrilor grupului infracțional care introduseseră în țară o cantitate de țigări, prin trecerea acestora din Ucraina în România, în mod ilegal, cu ajutorul unor ambarcațiuni.

În ceea ce privește activitatea infracțională derulată de membrii grupului infracțional ce face obiectul prezentei cauze au rezultat indicii și în Dosarele numerele 51/D/P/2010 și 43/D/P/2010, o parte a probatoriilor rezultate în acea cauză (interceptări ale convorbirilor telefonice) fiind utilizate și în prezentul dosar.

Prin Rechizitoriul numărul 43/D/P/2010 emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați la data de 15 octombrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.A., M.M., B.E., B.N., M.A.G., B.I., E.A.C., M.M., A.C. și J.A. - în stare de arest preventiv - pentru comiterea infracțiunilor de constituire ori aderare la un grup infracțional organizat, contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat precum și a inculpaților I.L.E. și P.F. pentru comiterea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

În sarcina sus-numiților s-a reținut că în perioada februarie 2010 - iunie 2010 au făcut p

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2581/2014
Asupra recursurilor de față; Prin sentința penală nr. 78/2013 Tribunalul Galați a dispus condamnarea inculpatului C.V., la o pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) te
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1932/2014
Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 222 din 21 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele: I. În baza art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2014
săvârșirea infracțiunii de „sprijinire a unui grup infracțional organizat" prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, privind „prevenirea și combaterea criminalității organizate”, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2241/2014
. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior raportat la dispozițiile art. 37 lit. b) și art. 74, 76 C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată,
ÎCCJ 2014-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3151/2014
Asupra contestației la executare de față, Prin Sentința penală nr. 529 din 6 iulie 2011, Tribunalului Galați a dispus condamnarea, printre alții, a inculpatului A., de cetățenie romană, studii 12 clase, fără ocupație, stagiul militar satisf
Sursă