ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva Deciziei penale nr. 76/AP din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații I.I. și V.A., în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 83/S din 19 martie 2013 a Tribunalului Brașov în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. inculpatul I.I. a fost achitat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(90 acte materiale) și inculpatul V.A. a fost achitat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (71 acte materiale). În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de Statul Român prin ANAF împotriva inculpaților. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea (la rămânerea definitivă a sentinței) a măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din 14 august 2012, respectiv: - sechestrul asigurător asupra autovehiculului marca B. 525 D 5/D DL91, având nr. de înmatriculare Y1 68 0001, proprietatea inculpatului V.A.; - sechestrul asigurător asupra imobilului de 46,49 mp înscris în CF X1 Săcele, nr. top.

7141/1/1/1/b/1/1/13/9 și a cotei de 8,6/530 din părțile de uz comun situat în Săcele, str. V. proprietatea inculpatului I.I. în cotă de 1/1 împreună cu soția sa I.S.O.; - sechestrul asigurător asupra terenului intravilan în suprafață de 1878 mp înscris în CF nr. x2 Tărlungeni, proprietatea inculpatului I.I.; - sechestrul asigurător asupra terenului arabii în suprafață de 6 122 mp înscris în CF nr. x3 Tărlungeni, proprietatea inculpatului I.I., și prin ordonanța procurorului din 22 august 2012, respectiv: - poprirea asigurătorie asupra contului bancar deschis la B. G.S.G. SA aparținând inculpatului V.A. în limita sumei de 507.734 lei și - poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare deschise la Banca T. și SC P. Bank SA aparținând inculpatului I.I.

în limita sumei de 610.024 lei. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, SC E.A. SRL a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov în data de 19 decembrie 2006 sub numărul x4 având ca asociat unic și administrator pe inculpatul I.I., sediul fiind stabilit în com. Tărlungeni, sat Cărpiniș, jud. Brașov, având ca obiect de activitate - Comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone). În data de 29 octombrie 2009, în baza încheierii din data de 28 octombrie 2009 a fost înregistrat Actul Adițional nr. 1 prin care inculpatul I.I.

ceda 10 părți sociale (50%) din societate către învinuitul V.A. care devenea asociat în societate și administrator, societatea urmând a fi administrată de cei doi învinuiți cu puteri egale. În perioada de la înființare până la data de 24 mai 2012 (data finalizării inspecției fiscale), inculpații, în calitate de administratori ai SC E.A. SRL au achiziționat autoturisme second hand din Germania pe care le-au comercializat pe piața din România. În perioada 2007 - 2008, inculpatul I.I., în calitate de asociat unic și administrator al SC E.A. SRL a achiziționat din Germania și a valorificat pe piața românească mai multe autoturisme second hand în regim normal de taxare, supusă cotei standard de TVA în procent de 19% aplicată asupra bazei de impozitare reprezentând prețul de vânzare al autoturismelor, cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Astfel, în anul 2007 a fost colectat TVA în cuantum de 20.314 lei aferent livrării de autoturisme în valoare de 106.918 lei. în anul 2008, a fost colectat TVA în valoare de 5401 lei aferent livrării de autoturisme în valoare de 28.431 lei. Începând cu luna mai 2009, societatea a procedat la modificarea regimului fiscal pentru livrarea autoturismelor second hand în sensul că nu a mai aplicat regimul normal de taxare cu cota standard de TVA ci a aplicat regimul special pentru bunuri second hand, TVA fiind colectat numai la marja de profit calculată ca diferență intre prețul de vânzare și prețul de cumpărare al autoturismelor.

Astfel, în anul 2009 a fost colectată TVA în valoare de 1649 lei aferentă livrării de autoturisme în valoare de 546.160 lei, în anul 2010 a fost colectată TVA în valoare de 5123 lei aferentă livrării de autoturisme în valoare de 902.089 lei, în anul 2011 a fost colectată TVA în valoare de 7013 lei aferentă livrării de autoturisme în valoare de 674.567 lei iar în trimestrul I al anului 2012 a fost colectată TVA în valoare de 2164 lei aferentă livrării de autoturisme în valoare de 390.222 lei. Din documentele prezentate de administratorii societății au fost identificați diverși furnizori din Germania care au livrat către SC E.A.

SRL autoturisme în regim de achiziții intracomunitare second hand, dintre care, furnizorii a căror livrări a depășit suma de 15.000 de euro sunt: D.B., DE 812526315; K.H., DE 196345811; O.H., DE 122810512; P.P., DE 270276999; S.C., DE 207080316. În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, ANAF a solicitat autorității fiscale federale din Germania efectuarea de verificări cu privire la natura tranzacțiilor și regimul fiscal aplicabil tranzacțiilor desfășurate de contribuabili din Germania cu SC E.A. SRL. Din informațiile furnizate de autoritatea federală fiscală germană, a rezultat că societățile germane au efectuat, către SC E.A. SRL livrări intracomunitare de autoturisme second hand în regim de scutire de TVA, în echivalentul din legislația fiscală germană a art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pentru aplicarea scutirii de TVA în Germania, SC E.A. SRL, în calitate de cumpărător, a comunicat furnizorilor de autoturisme din Germania codul său de înregistrare în scopuri de TVA din România, astfel încât societatea a realizat o achiziție intracomunitară de bunuri, impozabilă în România conform prevederilor art. 126 alin. (3) lit. a) și alin. (8) lit. c) și art. 130 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Pentru aplicarea regimului special pentru bunuri second hand reglementat prin prevederile art. 152 2 din Legea nr. 571/2003 și prin pct. 64 din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, societatea trebuia să îndeplinească condițiile impuse de alin. (2) al art. 152 2 din Legea nr. 571/2003 care a precizat: "Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul comunității, de la unul din următorii furnizori: - o persoană neimpozabilă; - o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g); - o întreprindere mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital; - o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special." Din verificarea documentelor de achiziție, respectiv a facturilor, precum și din informațiile comunicate de autoritatea federală fiscală germană a rezultat că achizițiile nu au fost efectuate de la persoane care să îndeplinească una din condițiile prevăzute de art. 152 2 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

Ca urmare SC E.A. SRL nu avea dreptul de a aplica regimul special pentru bunurile second hand achiziționate, chiar dacă bunurile livrate îndeplineau condițiile de bunuri second hand în accepțiunea art. 125 1 alin. (3) și art. 152 2 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. De fapt, la momentul achiziției autoturismelor din Germania, SC E.A. SRL nu a plătit TVA la achiziție în statul german, însă a comunicat furnizorilor de autoturisme codul său de înregistrare în scopul de TVA din România, cu motivația de a se evita o dublă plată pentru același autoturism a TVA, una în statul german și una în statul român. În momentul aducerii autoturismelor în România, inculpații s-au prevalat de un text de lege care nu le era aplicabil în scopul evitării plății TVA către statul român, aplicând un regim special de taxare pentru bunuri second hand, colectând TVA numai la marja de profit calculată ca diferență între prețul de vânzare și prețul de cumpărare al autoturismelor.

Astfel, în perioada 26 mai 2009 - 22 octombrie 2009 inculpatul I.I. în calitate de asociat unic și administrator al SC E.A.

SRL Tărlungeni, a achiziționat 19 mașini second hand din Germania pe care le-a înstrăinat către diverse persoane fizice din România potrivit următoarelor 19 facturi fiscale 7 din 26 mai 2009, 8 din 31 mai 2009, 9 din 18 iunie 2009, 10 din 21 iunie 2009, 11 din 28 iunie 2009, 12 din 04 iulie 2009, 13 din 11 iulie 2009, 14 din 15 iulie 2009, 15 din 17 iulie 2009, 16 din 19 iulie 2009, 17 din 14 august 2009, 18 din 15 august 2009, 19 din 15 august 2009, 20 din 14 septembrie 2009, 21 din 19 septembrie 2009, 22/24.09/2009, 23 din 03 octombrie 2009, 24 din 17 octombrie 2009, 25 din 17 octombrie 2009. Pentru vânzarea acestor autoturisme a fost aplicat regimul special pentru bunuri second hand, TVA fiind colectată numai la marja de profit, în acest fel producându-se un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 102.190 lei din care 82.961 lei TVA de plată, 6.785 lei dobânzi de întârziere și 12.444 lei penalități de întârziere, până la data de 24 aprilie 2012. Ulterior, în perioada 23 octombrie 2009 - 31 martie 2012, inculpații I.I.

și V.A. în calitate de administratori cu puteri egale în societatea SC E.A. SRL au achiziționat 71 de mașini second hand din Germania pe care le-au înstrăinat la diverse persoane fizice din România. Pentru vânzarea acestor autoturisme a fost aplicat regimul special pentru bunuri second hand, TVA fiind colectată numai la marja de profit, în acest fel producându-se un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 507.834 lei din care 447.674 lei TVA de plată, 7.094 lei dobânzi de întârziere și 53.066 lei penalități de întârziere, datorate până la data de 24 aprilie 2012. Toate aceste aspecte au fost corect reținute în actul de sesizare a instanței și nu au fost contestate de inculpați.

Instanța a apreciat, însă, contrar celor reținute de Ministerul Public, că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru următoarele considerente: Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii în cazul de față instanța de fond a constatat că nu există o acțiune de ascundere a bunului sau sursei impozabile. În toate documentele fiscale au fost menționate expres bunurile tranzacționate, valoarea de vânzare și de cumpărare și s-a precizat expres și modul de calcul al taxei pe valoare adăugată. La toate controalele desfășurate de organele fiscale au fost prezentate toate documentele contabile, inclusiv facturile fiscale cuprinzând toate aceste elemente și precizarea că TVA este inclusă și nedeductibilă.

Contabilitatea firmei administrată de inculpați a fost ținută cu respectarea tuturor dispozițiilor privind tipurile de evidență, registrele ce trebuie completate și modalitatea de transmitere a datelor și evidențelor, în acest sens existând controale ale autorităților statului în urma cărora nu s-au constatat încălcări ale normelor incidente. În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, tribunalul a constatat că infracțiunea de evaziune fiscală poate fi comisă numai cu vinovăție sub forma intenției directe, calificate prin scop, scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Din modul în care inculpații au derulat și administrat activitatea în cadrul societății SC E.A.

SRL instanța de fond a apreciat că rezultă fără dubiu că aceștia au avut în permanență reprezentarea că acționează cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind exclusă orice formă de intenție în eludarea dispozițiilor legale privind plata TVA. Astfel instanța a avut în vedere că evidența contabilă era ținută de persoane cu pregătire de specialitate în domeniu, care au confirmat faptul că regimul special de calcul al taxei pe valoare adăugată este corect aplicat de societate.

Instanța a reținut că inculpații aveau obligația verificării îndeplinirii acestor condiții, însă nu au cunoscut necesitatea efectuării acestor verificări, după cum nu au cunoscut efectele comunicării către furnizorul de autovehicul second hand, a codului de înregistrare în scop de TVA din România, respectiv faptul că odată comunicat acest cod această comunicare echivala cu asumarea obligației plății TVA în România, cu scutirea furnizorului de plată a acestei taxe, pentru evitarea dublei impuneri. Este vorba de o eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor legale privind aplicarea regimului special de plată a taxei pe valoare adăugată, dispoziții ale unei legi speciale nepenale, cu privire la care chiar persoanele cu calificare de specialitate nu au fost în măsură să ofere explicații corecte și complete.

Tribunalul a reținut că descrierea faptei în actul de sesizare a instanței, în partea în care se realizează încadrarea juridică nu corespunde realității: în facturile fiscale și actele contabile fiind evidențiată valoarea de impozitare a bunurilor, respectiv valoarea de vânzare. Ceea ce se reproșează în realitate inculpaților este faptul că au aplicat în mod greșit un regim special pentru plata TVA, or acest lucru pe de o parte nu s-a realizat în scopul eludării obligațiilor fiscale și pe de altă parte nu s-a realizat în cunoștință de cauză. Inculpații au acționat cu maximă transparență în întocmirea actelor contabile și au ținut evidențele contabile cu înscrierea tuturor tranzacțiilor, însă dintr-o greșită interpretare a dispozițiilor fiscale, care nu le este imputabilă în opinia instanței, au ales un regim de plată a TVA care nu era corect.

Rezultatul a fost acela că pentru bunurile vândute prin societatea administrată de inculpați nu a fost plătită TVA în mod corect, respectiv la întreaga valoare de vânare a autovehiculelor, ci s-a calculat și plătit taxa numai pentru marja de profit. Pentru această eroare, însă, tribunalul apreciază că nu li se poate reține în sarcină inculpaților nici cea mai mică culpă în sensul prevăzut de art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen. Inculpații au acționat ca persoane normale și chiar diligente, informându-se în prealabil despre regimul special al TVA de la un angajat al organelor fiscale (martorul C.), au angajat o persoană cu pregătire de specialitate care le-a confirmat legalitatea modului de derulare a tranzacțiilor și de întocmire a documentelor fiscale și s-au informat de pe piață despre modul de lucru al societăților comerciale cu același obiect de activitate.

Toate rezultatele acestor verificări le-au confirmat corectitudinea modului de lucru, iar împrejurarea că societatea a fost supusă unor controale din partea Gărzii Financiare care nu a semnalat nicio încălcare a regimului de stabilire și plată a TVA a întărit această convingere. Instanța a constatat că faptele comise de inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale niciunei infracțiuni, ci constituie abateri de la normele fiscale, pentru care răspunde patrimonial societatea comercială, în condițiile legii. Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. b) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpaților I.I.

de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (90 acte materiale) și V.A., de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (71 acte materiale), constatând că faptele descrise în rechizitoriu nu sunt prevăzute de legea penală. Sub aspectul laturii civile, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de Statul Român prin ANAF împotriva inculpaților.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov solicitând desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpaților pentru infracțiunile comise, avându-se în vedere și dispozițiile art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă aplicabilă ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 50/2013, cu obligarea la despăgubirile solicitate de partea civilă și menținerea măsurilor asigurătorii luate pentru garantarea, întrucât în mod eronat instanța de fond a reținut că faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală deoarece anterior momentului mai 2009 societatea administrată de inculpați a evidențiat în mod corect operațiunile de achiziție intracomunitară și a aplicat regimul fiscal corect, ca după acest moment inculpații o perioadă de 2 ani să evidențieze operațiunile în formularul 300, dar nu și în evidența contabilă, registrul de vânzări-cumpărări, iar apoi nici în formularul 300, astfel că rezultă chiar că inculpații s-au sustras de la obligațiilor fiscale, constând în plata TVA-ului și partea civilă Statul Român prin ANAF, întrucât a rezultat în mod indubitabil că inculpații au săvârșit acte materiale de evaziune fiscală, aceștia aplicând un regim de taxare eronat, în afara legii, neaplicabil la situația de fapt concretă, urmărind să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.

Curtea de Apel Brașov verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., dar în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: Curtea a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect dispunând achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. În mod corect instanța a reținut că inculpații nu au ascuns bunul sau sursa impozabilă, pentru a fi îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Astfel mașinile achiziționate în regim second hand din Germania și vândute în România au fost evidențiate în actele contabile ale societății, fiind menționat prețul real al cumpărării, respectiv al vânzării autoturismelor, precum și modul de calcul al taxei pe valoare adăugată calculată pe marja de profit. În perioada reținută în actul de sesizare societatea comercială a fost supusă mai multor controale ale organelor fiscale ale statului, fără ca acestea să sesizeze nereguli în actele contabile ale societății. Susținerile că, aceste controale se fac numai pe linie tematică, acesta fiind motivul pentru care nu s-au depistat neregulile privitoare la calcului TVA-ului, nu pot fi însușite de către instanța de control judiciar, pentru că organele fiscale, chiar și în situația unor controale pe "alte linii tematice" puteau cu ușurință să constate neregulile intervenite privitoare la calcului TVA-ului, având în vedere pregătirea profesională de specialitate a acestora.

Tot timpul inculpații au avut reprezentarea că acționează cu respectarea tuturor prevederilor legale privind plata TVA-ului, astfel că nici sub aspectul laturii subiective nu se poate reține vinovăția inculpaților, infracțiunea de evaziune fiscală putând fi comisă numai cu vinovăție sub forma intenției directe. Curtea a reținut că evidența contabilă a societății administrate de inculpați era ținută de persoane cu pregătire de specialitate în domeniu. Atâta timp cât organele de control ale statului, cu ocazia controalelor efectuate la societate nu au constatat nereguli și persoanele cu specialitate contabilă au interpretat legea în sensul aplicării TVA-ului numai pentru marja de profit, inculpaților, care nu au cunoștințe contabile de specialitate, nu li se poate reține, sub aspectul laturii subiective, că în mod voit, cu intenție directă s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Curtea a constatat că instanța de fond a reținut că inculpații au acționat cu maximă transparență în întocmirea actelor contabile și au ținut evidențele contabile cu înscrierea tuturor tranzacțiilor. Curtea de apel a reținut că sub aspectul laturii civile în mod corect instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de Statul Român prin ANAF împotriva inculpaților, astfel că sub acest aspect motivele de apel ale parchetului și ale părții civile sunt nefondate, iar în ceea ce privește sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților prin ordonanța procurorului din 14 august 2012, având în vedere achitarea inculpaților și dispozițiile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen., în mod corect instanța de fond a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii. Împotriva deciziei penale sus-menționată au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând condamnarea inculpaților pentru infracțiunile comise și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 62.2759 lei, precum și a majorărilor și penalităților de întârziere, respectiv menținerea măsurilor asigurătorii. La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2014, procurorul de ședință a învederat că înțelege să retragă recursul declarat în cauză. Față de această împrejurare concluziile apărătorilor desemnați din oficiu ai intimaților inculpați au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a reprezentantului parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 364 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de declarația de retragere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, care de altfel au fost invocate și în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Motivele recurentei părți civile vizează, în esență, modificarea stării de fapt reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel. Prin modificările aduse cazurilor de casare de Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen. De aceea judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile, nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

În speță, obligarea inculpaților, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor solicitate de recurentă, nu este posibilă, în condițiile în care pe latură penală s-a dispus achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu e prevăzută de legea penală, instanțele lăsând în mod corect nesoluționată acțiunea civilă după cum dispune art. 346 alin. (4) C. proc. pen. În lumina acestor considerații, criticile formulate de partea civilă în calea de atac a recursului apar ca fiind neîntemeiate, și cum nu există nici motive care să fie examinate din oficiu care să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză de partea civilă va fi respins ca fiind nefondat în baza art. 385 14 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva Deciziei penale nr. 76/AP din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații I.I. și V.A. Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit pentru apărătorii desemnați din oficiu ai intimaților inculpați, în cuantum de câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2014. Procesat de GGC - NN