ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

împotriva Deciziei penale nr. 76/AP din data de 18 iunie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpații I.I. și V.A., în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr.  83/S din 19 martie 2013 a Tribunalului Brașov în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. inculpatul I.I. a fost achitat de

sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a), alin. (2) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (90 acte materiale) și inculpatul V.A. a fost achitat de sub acuzația

săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

a), alin. (2) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (71

acte materiale).

În baza art. 346

alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de

Statul Român prin ANAF împotriva inculpaților.

În baza art. 357

alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea (la rămânerea definitivă a

sentinței) a măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din 14

august 2012, respectiv:

- sechestrul

asigurător asupra autovehiculului marca B. 525 D 5/D DL91, având nr. de

înmatriculare Y1 68 0001, proprietatea inculpatului V.A.;

- sechestrul

asigurător asupra imobilului de 46,49 mp înscris în CF X1 Săcele, nr. top.

7141/1/1/1/b/1/1/13/9 și a cotei de 8,6/530 din părțile de uz comun situat în

Săcele, str. V. proprietatea inculpatului I.I. în cotă de 1/1 împreună cu soția

sa I.S.O.;

- sechestrul

asigurător asupra terenului intravilan în suprafață de 1878 mp înscris în CF

nr. x2 Tărlungeni, proprietatea inculpatului I.I.;

- sechestrul

asigurător asupra terenului arabii în suprafață de 6 122 mp înscris în CF nr.

x3 Tărlungeni, proprietatea inculpatului I.I.,

și prin ordonanța

procurorului din 22 august 2012, respectiv:

- poprirea asigurătorie

asupra contului bancar deschis la B. G.S.G. SA aparținând inculpatului V.A. în

limita sumei de 507.734 lei și

- poprirea

asigurătorie asupra conturilor bancare deschise la Banca T. și SC P. Bank SA

aparținând inculpatului I.I. în limita sumei de 610.024 lei.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că, SC E.A. SRL a fost

înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov

în data de 19 decembrie 2006 sub numărul x4 având ca asociat unic și

administrator pe inculpatul I.I., sediul fiind stabilit în com. Tărlungeni, sat

Cărpiniș, jud. Brașov, având ca obiect de activitate - Comerț cu autoturisme și

autovehicule ușoare (sub 3,5 tone).

În data de 29

octombrie 2009, în baza încheierii din data de 28 octombrie 2009 a fost

înregistrat Actul Adițional nr. 1 prin care inculpatul I.I. ceda 10 părți

sociale (50%) din societate către învinuitul V.A. care devenea asociat în

societate și administrator, societatea urmând a fi administrată de cei doi

învinuiți cu puteri egale.

În perioada de la

înființare până la data de 24 mai 2012 (data finalizării inspecției fiscale),

inculpații, în calitate de administratori ai SC E.A. SRL au achiziționat

autoturisme second hand din Germania pe care le-au comercializat pe piața din

România. În perioada 2007 - 2008, inculpatul I.I., în calitate de asociat unic

și administrator al SC E.A. SRL a achiziționat din Germania și a valorificat pe

piața românească mai multe autoturisme second hand în regim normal de taxare,

supusă cotei standard de TVA în procent de 19% aplicată asupra bazei de

impozitare reprezentând prețul de vânzare al autoturismelor, cu respectarea

dispozițiilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

Fiscal. Astfel, în anul 2007 a fost colectat TVA în cuantum de 20.314 lei

aferent livrării de autoturisme în valoare de 106.918 lei. în anul 2008, a fost

colectat TVA în valoare de 5401 lei aferent livrării de autoturisme în valoare

de 28.431 lei.

Începând cu luna mai

2009, societatea a procedat la modificarea regimului fiscal pentru livrarea

autoturismelor second hand în sensul că nu a mai aplicat regimul normal de

taxare cu cota standard de TVA ci a aplicat regimul special pentru bunuri

second hand, TVA fiind colectat numai la marja de profit calculată ca diferență

intre prețul de vânzare și prețul de cumpărare al autoturismelor. Astfel, în

anul 2009 a fost colectată TVA în valoare de 1649 lei aferentă livrării de

autoturisme în valoare de 546.160 lei, în anul 2010 a fost colectată TVA în

valoare de 5123 lei aferentă livrării de autoturisme în valoare de 902.089 lei,

în anul 2011 a fost colectată TVA în valoare de 7013 lei aferentă livrării de

autoturisme în valoare de 674.567 lei iar în trimestrul I al anului 2012 a fost

colectată TVA în valoare de 2164 lei aferentă livrării de autoturisme în

valoare de 390.222 lei.

Din documentele

prezentate de administratorii societății au fost identificați diverși furnizori

din Germania care au livrat către SC E.A. SRL autoturisme în regim de achiziții

intracomunitare second hand, dintre care, furnizorii a căror livrări a depășit

suma de 15.000 de euro sunt:

D.B., DE 812526315;

K.H., DE 196345811; O.H., DE 122810512; P.P., DE 270276999; S.C., DE 207080316.

În vederea stabilirii

stării de fapt fiscale, ANAF a solicitat autorității fiscale federale din

Germania efectuarea de verificări cu privire la natura tranzacțiilor și regimul

fiscal aplicabil tranzacțiilor desfășurate de contribuabili din Germania cu SC

E.A. SRL.

Din informațiile

furnizate de autoritatea federală fiscală germană, a rezultat că societățile

germane au efectuat, către SC E.A. SRL livrări intracomunitare de autoturisme

second hand în regim de scutire de TVA, în echivalentul din legislația fiscală

germană a art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal. Pentru aplicarea scutirii de TVA în Germania, SC E.A. SRL, în calitate

de cumpărător, a comunicat furnizorilor de autoturisme din Germania codul său

de înregistrare în scopuri de TVA din România, astfel încât societatea a

realizat o achiziție intracomunitară de bunuri, impozabilă în România conform

prevederilor art. 126 alin. (3) lit. a) și alin. (8) lit. c) și art. 130

1

alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Pentru aplicarea

regimului special pentru bunuri second hand reglementat prin prevederile art.

152

2

din Legea nr. 571/2003 și prin pct. 64 din normele metodologice

de aplicare a Codului fiscal, societatea trebuia să îndeplinească condițiile

impuse de alin. (2) al art. 152

2

din Legea nr. 571/2003 care a

precizat: "Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special

pentru livrările de bunuri second hand, opere de artă, obiecte de colecție și

antichități, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de

drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei, bunuri pe

care le-a achiziționat din interiorul comunității, de la unul din următorii

furnizori:

- o persoană

neimpozabilă;

- o persoană impozabilă,

în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este

scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);

- o întreprindere

mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital;

- o persoană

impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost

supusă taxei în regim special."

Din verificarea

documentelor de achiziție, respectiv a facturilor, precum și din informațiile

comunicate de autoritatea federală fiscală germană a rezultat că achizițiile nu

au fost efectuate de la persoane care să îndeplinească una din condițiile

prevăzute de art. 152

2

alin. (2) din Legea nr. 571/2003. Ca urmare

SC E.A. SRL nu avea dreptul de a aplica regimul special pentru bunurile second

hand achiziționate, chiar dacă bunurile livrate îndeplineau condițiile de

bunuri second hand în accepțiunea art. 125

1

alin. (3) și art. 152

2

alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

De fapt, la momentul

achiziției autoturismelor din Germania, SC E.A. SRL nu a plătit TVA la achiziție

în statul german, însă a comunicat furnizorilor de autoturisme codul său de

înregistrare în scopul de TVA din România, cu motivația de a se evita o dublă

plată pentru același autoturism a TVA, una în statul german și una în statul

român.

În momentul aducerii

autoturismelor în România, inculpații s-au prevalat de un text de lege care nu

le era aplicabil în scopul evitării plății TVA către statul român, aplicând un

regim special de taxare pentru bunuri second hand, colectând TVA numai la marja

de profit calculată ca diferență între prețul de vânzare și prețul de cumpărare

al autoturismelor.

Astfel, în perioada

26 mai 2009 - 22 octombrie 2009 inculpatul I.I. în calitate de asociat unic și

administrator al SC E.A. SRL Tărlungeni, a achiziționat 19 mașini second hand

din Germania pe care le-a înstrăinat către diverse persoane fizice din România

potrivit următoarelor 19 facturi fiscale 7 din 26 mai 2009, 8 din 31 mai 2009,

9 din 18 iunie 2009, 10 din 21 iunie 2009, 11 din 28 iunie 2009, 12 din 04

iulie 2009, 13 din 11 iulie 2009, 14 din 15 iulie 2009, 15 din 17 iulie 2009,

16 din 19 iulie 2009, 17 din 14 august 2009, 18 din 15 august 2009, 19 din 15

august 2009, 20 din 14 septembrie 2009, 21 din 19 septembrie 2009,

22/24.09/2009, 23 din 03 octombrie 2009, 24 din 17 octombrie 2009, 25 din 17

octombrie 2009.

Pentru vânzarea

acestor autoturisme a fost aplicat regimul special pentru bunuri second hand,

TVA fiind colectată numai la marja de profit, în acest fel producându-se un

prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 102.190 lei din care

82.961 lei TVA de plată, 6.785 lei dobânzi de întârziere și 12.444 lei

penalități de întârziere, până la data de 24 aprilie 2012.

Ulterior, în perioada

23 octombrie 2009 - 31 martie 2012, inculpații I.I. și V.A. în calitate de

administratori cu puteri egale în societatea SC E.A. SRL au achiziționat 71 de

mașini second hand din Germania pe care le-au înstrăinat la diverse persoane

fizice din România.

Pentru vânzarea

acestor autoturisme a fost aplicat regimul special pentru bunuri second hand,

TVA fiind colectată numai la marja de profit, în acest fel producându-se un

prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 507.834 lei din care

447.674 lei TVA de plată, 7.094 lei dobânzi de întârziere și 53.066 lei

penalități de întârziere, datorate până la data de 24 aprilie 2012.

Toate aceste aspecte

au fost corect reținute în actul de sesizare a instanței și nu au fost

contestate de inculpați.

Instanța a apreciat,

însă, contrar celor reținute de Ministerul Public, că aceste fapte nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. pentru următoarele considerente:

Sub aspectul laturii

obiective a infracțiunii în cazul de față instanța de fond a constatat că nu

există o acțiune de ascundere a bunului sau sursei impozabile. În toate

documentele fiscale au fost menționate expres bunurile tranzacționate, valoarea

de vânzare și de cumpărare și s-a precizat expres și modul de calcul al taxei

pe valoare adăugată. La toate controalele desfășurate de organele fiscale au

fost prezentate toate documentele contabile, inclusiv facturile fiscale

cuprinzând toate aceste elemente și precizarea că TVA este inclusă și

nedeductibilă. Contabilitatea firmei administrată de inculpați a fost ținută cu

respectarea tuturor dispozițiilor privind tipurile de evidență, registrele ce

trebuie completate și modalitatea de transmitere a datelor și evidențelor, în

acest sens existând controale ale autorităților statului în urma cărora nu s-au

constatat încălcări ale normelor incidente.

În ceea ce privește

latura subiectivă a infracțiunii, tribunalul a constatat că infracțiunea de

evaziune fiscală poate fi comisă numai cu vinovăție sub forma intenției

directe, calificate prin scop, scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale.

Din modul în care

inculpații au derulat și administrat activitatea în cadrul societății SC E.A.

SRL instanța de fond a apreciat că rezultă fără dubiu că aceștia au avut în

permanență reprezentarea că acționează cu respectarea tuturor prevederilor

legale, fiind exclusă orice formă de intenție în eludarea dispozițiilor legale

privind plata TVA. Astfel instanța a avut în vedere că evidența contabilă era

ținută de persoane cu pregătire de specialitate în domeniu, care au confirmat

faptul că regimul special de calcul al taxei pe valoare adăugată este corect

aplicat de societate.

Instanța a reținut că

inculpații aveau obligația verificării îndeplinirii acestor condiții, însă nu

au cunoscut necesitatea efectuării acestor verificări, după cum nu au cunoscut

efectele comunicării către furnizorul de autovehicul second hand, a codului de

înregistrare în scop de TVA din România, respectiv faptul că odată comunicat

acest cod această comunicare echivala cu asumarea obligației plății TVA în

România, cu scutirea furnizorului de plată a acestei taxe, pentru evitarea

dublei impuneri. Este vorba de o eroare cu privire la interpretarea

dispozițiilor legale privind aplicarea regimului special de plată a taxei pe

valoare adăugată, dispoziții ale unei legi speciale nepenale, cu privire la

care chiar persoanele cu calificare de specialitate nu au fost în măsură să

ofere explicații corecte și complete.

Tribunalul a reținut

că descrierea faptei în actul de sesizare a instanței, în partea în care se

realizează încadrarea juridică nu corespunde realității: în facturile fiscale

și actele contabile fiind evidențiată valoarea de impozitare a bunurilor,

respectiv valoarea de vânzare. Ceea ce se reproșează în realitate inculpaților

este faptul că au aplicat în mod greșit un regim special pentru plata TVA, or

acest lucru pe de o parte nu s-a realizat în scopul eludării obligațiilor

fiscale și pe de altă parte nu s-a realizat în cunoștință de cauză.

Inculpații au

acționat cu maximă transparență în întocmirea actelor contabile și au ținut

evidențele contabile cu înscrierea tuturor tranzacțiilor, însă dintr-o greșită

interpretare a dispozițiilor fiscale, care nu le este imputabilă în opinia

instanței, au ales un regim de plată a TVA care nu era corect. Rezultatul a

fost acela că pentru bunurile vândute prin societatea administrată de inculpați

nu a fost plătită TVA în mod corect, respectiv la întreaga valoare de vânare a

autovehiculelor, ci s-a calculat și plătit taxa numai pentru marja de profit.

Pentru această eroare, însă, tribunalul apreciază că nu li se poate reține în

sarcină inculpaților nici cea mai mică culpă în sensul prevăzut de art. 19

alin. (1) pct. 2 C. pen.

Inculpații au

acționat ca persoane normale și chiar diligente, informându-se în prealabil

despre regimul special al TVA de la un angajat al organelor fiscale (martorul

C.), au angajat o persoană cu pregătire de specialitate care le-a confirmat

legalitatea modului de derulare a tranzacțiilor și de întocmire a documentelor

fiscale și s-au informat de pe piață despre modul de lucru al societăților

comerciale cu același obiect de activitate.

Toate rezultatele

acestor verificări le-au confirmat corectitudinea modului de lucru, iar

împrejurarea că societatea a fost supusă unor controale din partea Gărzii

Financiare care nu a semnalat nicio încălcare a regimului de stabilire și plată

a TVA a întărit această convingere.

Instanța a constatat

că faptele comise de inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale

niciunei infracțiuni, ci constituie abateri de la normele fiscale, pentru care

răspunde patrimonial societatea comercială, în condițiile legii.

Prin urmare, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. b) C. proc. pen. instanța a

dispus achitarea inculpaților I.I. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (90 acte materiale) și V.A.,

de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (71 acte materiale), constatând că faptele descrise în rechizitoriu

nu sunt prevăzute de legea penală.

Sub aspectul laturii

civile, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a

lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită de Statul Român prin ANAF împotriva

inculpaților.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov solicitând

desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună condamnarea

inculpaților pentru infracțiunile comise, avându-se în vedere și dispozițiile

art. 13 C. pen., privind legea mai favorabilă aplicabilă ca urmare a

modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 50/2013, cu obligarea la

despăgubirile solicitate de partea civilă și menținerea măsurilor asigurătorii

luate pentru garantarea, întrucât în mod eronat instanța de fond a reținut că

faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală deoarece anterior momentului

mai 2009 societatea administrată de inculpați a evidențiat în mod corect

operațiunile de achiziție intracomunitară și a aplicat regimul fiscal corect,

ca după acest moment inculpații o perioadă de 2 ani să evidențieze operațiunile

în formularul 300, dar nu și în evidența contabilă, registrul de

vânzări-cumpărări, iar apoi nici în formularul 300, astfel că rezultă chiar că

inculpații s-au sustras de la obligațiilor fiscale, constând în plata TVA-ului

și partea civilă Statul Român prin ANAF, întrucât a rezultat în mod indubitabil

că inculpații au săvârșit acte materiale de evaziune fiscală, aceștia aplicând

un regim de taxare eronat, în afara legii, neaplicabil la situația de fapt concretă,

urmărind să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.

Curtea de Apel Brașov

verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin

prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de

fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

dar în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că

apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Curtea a reținut că

soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect

dispunând achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În mod corect

instanța a reținut că inculpații nu au ascuns bunul sau sursa impozabilă, pentru

a fi îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 9 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Astfel mașinile

achiziționate în regim second hand din Germania și vândute în România au fost

evidențiate în actele contabile ale societății, fiind menționat prețul real al

cumpărării, respectiv al vânzării autoturismelor, precum și modul de calcul al

taxei pe valoare adăugată calculată pe marja de profit. În perioada reținută în

actul de sesizare societatea comercială a fost supusă mai multor controale ale

organelor fiscale ale statului, fără ca acestea să sesizeze nereguli în actele

contabile ale societății. Susținerile că, aceste controale se fac numai pe

linie tematică, acesta fiind motivul pentru care nu s-au depistat neregulile

privitoare la calcului TVA-ului, nu pot fi însușite de către instanța de

control judiciar, pentru că organele fiscale, chiar și în situația unor

controale pe "alte linii tematice" puteau cu ușurință să constate

neregulile intervenite privitoare la calcului TVA-ului, având în vedere

pregătirea profesională de specialitate a acestora.

Tot timpul inculpații

au avut reprezentarea că acționează cu respectarea tuturor prevederilor legale

privind plata TVA-ului, astfel că nici sub aspectul laturii subiective nu se

poate reține vinovăția inculpaților, infracțiunea de evaziune fiscală putând fi

comisă numai cu vinovăție sub forma intenției directe.

Curtea a reținut că

evidența contabilă a societății administrate de inculpați era ținută de

persoane cu pregătire de specialitate în domeniu.

Atâta timp cât

organele de control ale statului, cu ocazia controalelor efectuate la societate

nu au constatat nereguli și persoanele cu specialitate contabilă au interpretat

legea în sensul aplicării TVA-ului numai pentru marja de profit, inculpaților,

care nu au cunoștințe contabile de specialitate, nu li se poate reține, sub

aspectul laturii subiective, că în mod voit, cu intenție directă s-au sustras

de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Curtea a constatat că

instanța de fond a reținut că inculpații au acționat cu maximă transparență în

întocmirea actelor contabile și au ținut evidențele contabile cu înscrierea

tuturor tranzacțiilor.

Curtea de apel a

reținut că sub aspectul laturii civile în mod corect instanța de fond, având în

vedere dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată

acțiunea civilă pornită de Statul Român prin ANAF împotriva inculpaților,

astfel că sub acest aspect motivele de apel ale parchetului și ale părții

civile sunt nefondate, iar în ceea ce privește sechestrul asigurător instituit

asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților prin ordonanța procurorului

din 14 august 2012, având în vedere achitarea inculpaților și dispozițiile art.

357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., în mod corect instanța de fond a dispus

ridicarea măsurilor asigurătorii.

Împotriva deciziei

penale sus-menționată au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, solicitând condamnarea inculpaților pentru infracțiunile comise și

partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală,

solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 62.2759 lei, precum și a

majorărilor și penalităților de întârziere, respectiv menținerea măsurilor

asigurătorii.

La termenul de

judecată din data de 24 ianuarie 2014, procurorul de ședință a învederat că

înțelege să retragă recursul declarat în cauză.

Față de această

împrejurare concluziile apărătorilor desemnați din oficiu ai intimaților

inculpați au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a reprezentantului

parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Așa fiind în temeiul

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 364

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de

declarația de retragere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, care de altfel au

fost invocate și în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că acestea

nu pot fi primite.

Motivele recurentei

părți civile vizează, în esență, modificarea stării de fapt reținută cu

caracter definitiv de către instanța de apel.

Prin modificările

aduse cazurilor de casare de Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză

și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de

cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. De aceea judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii

recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de

casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

Limitarea obiectului

judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu

orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie

temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia

din cazurile de casare prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat și

în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă

numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o

judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a

legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra

vinovăției și pedepselor aplicabile, nu judecă procesul propriu zis, judecând

exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este

corespunzătoare.

În acest context,

recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind

în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu

faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în

parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție

(fond și apel).

Legislația procesual

penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de

nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al

treilea grad de jurisdicție.

În speță, obligarea

inculpaților, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor solicitate de

recurentă, nu este posibilă, în condițiile în care pe latură penală s-a dispus

achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu e prevăzută

de legea penală, instanțele lăsând în mod corect nesoluționată acțiunea civilă

după cum dispune art. 346 alin. (4) C. proc. pen.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de partea civilă în calea de atac a

recursului apar ca fiind neîntemeiate, și cum nu există nici motive care să fie

examinate din oficiu care să determine casarea hotărârilor, recursul declarat

în cauză de partea civilă va fi respins ca fiind nefondat în baza art. 385

14

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov împotriva Deciziei penale nr. 76/AP din data de 18

iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpații I.I. și V.A.

Ia act de retragerea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina

statului.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit

pentru apărătorii desemnați din oficiu ai intimaților inculpați, în cuantum de

câte 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - NN