ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 436/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 436/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 105/S din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov, în baza

art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (9 acte materiale), art. 65 C. pen., inculpatul B.F.C. a fost condamnat la

pedeapsa de 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi

asociat unic sau administrator al unei societăți comerciale pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea

condiționată a executării pedepselor de:

- 3 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 45 din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul penal

nr. 4065/233/2008, definitivă prin decizia penală nr. 264/A din 27 mai 2009 a Tribunalului

Galați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și

(4) C. pen. și

- 2 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 1307 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul

penal nr. 8821/190/2009, definitivă prin neapelare la 17 noiembrie 2010, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) Legea

nr. 241/2005, art. 65 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de

2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), teza a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi asociat unic sau

administrator al unei societăți comerciale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală.

S-a menținut dispoziția de anulare a suspendării

condiționate pentru cele două pedepse sus-menționate.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 2 ani închisoare

și 5 ani interzicerea unor drepturi cu pedepsele cu privire la care s-a dispus anularea

suspendării condiționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza

a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi asociat unic sau administrator

al unei societăți comerciale.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i

s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005

s-a dispus comunicarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului sentinței după

rămânerea definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 2 alin. (1) și (6

1

)

din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă

către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în vederea înscrierii în cazierul

fiscal al inculpatului.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată

de partea vătămată Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare

Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului Brașov și, în consecință:

În baza art. 998 și 1003 C. civ. vechi

și 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003, inculpatul a fost obligat:

- la plata sumei de 116.333 RON din care

63.151 RON reprezintă T.V.A., iar 53.182 RON reprezintă impozit pe profit;

- la plata accesoriilor aferente potrivit

normelor fiscale.

Pentru a pronunța această sentință instanța

a reținut că prin sentința penală nr. 2076 din 13 noiembrie 2012 Judecătoria Brașov

și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul B.F.C. trimis

în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

(9 acte materiale) și respectiv prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în favoarea Tribunalului Brașov,

reținând în motivare că potrivit art. 28 alin. (1) lit. e)

1

C. proc.

pen. revine tribunalului competența materială de a soluționa în primă instanță cauzele

privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Tribunalul a constatat că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din 30 august 2012 dat în dosarul de

urmărire penală nr. 8321/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul B.F.C. pentru

comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (9 acte materiale) și respectiv prev.

de art. 9 alin. (1) lit. f) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., reținându-se în sarcina acestuia, în esență:

- că în calitate de administrator al SC

S. SRL Săcele, în luna decembrie 2006 - ianuarie 2007 a omis să înregistreze în

evidențele contabile un număr de 9 facturi fiscale în valoare totală de 821.645,89

RON, emise către SC U.R. SRL Galați, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor

fiscale către stat, cauzând un prejudiciu în sumă de 116.333 RON (din care TVA de

63.151 RON și impozit pe profit de 53.182 RON), la care se adaugă majorări de întârziere,

faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale).

- că a declarat în mod fictiv la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov sediul social al SC S. SRL,

în scopul de a se sustrage verificărilor financiare faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Prin rechizitoriu s-a mai dispus:

B.F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (40 acte materiale) reținându-se că din concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică de natura grafică din 02 martie 2011 întocmit de I.P.J. Brașov

- Serviciul Criminalistic, rezultă că semnăturile de la rubrica „semnătura și ștampila

furnizorului”, respectiv „casier” de pe cele 40 facturi și respectiv 40 chitanțe

fiscale nu au fost executate de către învinuitul B.F.C. și că martorul C.G.N., administrator

la SC R. SRL Galați, a precizat faptul că în relația comercială derulată cu SC

S. SRL Săcele a colaborat cu o persoana care s-a recomandat cu prenumele „M.”, iar

în condițiile în care acestui martor i s-a prezentat fotografia învinuitului B.F.C.,

acesta a declarat că nu cunoaște aceasta persoană, respectiv că nu a văzut-o vreodată,

astfel încât nu s-a putut proba faptul că B.F.C. a avut cunoștință de efectuarea

acestor operațiuni comerciale în numele SC S. SRL Săcele și, în consecință, nu i

se poate reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin neînregistrarea

în contabilitatea societății a veniturilor rezultate din derularea acestor operațiuni

comerciale, dubiul existent profitându-i învinuitului.

A.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(80 acte materiale).

În faza cercetării judecătorești inculpatul

nu s-a prezentat în fața instanței deși a fost legal citat la toate adresele cunoscute

și prin afișare la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit

infracțiunea potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Instanța a făcut demersuri

pentru a stabili dacă inculpatul este privat de libertate și din adresa din 19

decembrie 2012 a Administrației Naționale a Penitenciarelor și respectiv a Inspectoratului

General de Poliție a rezultat că inculpatul nu se află încarcerat în unitățile subordonate

Administrației Naționale a Penitenciarelor și nu se află în aresturile organizate

în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. În concluzie inculpatul

nu a putut fi audiat pentru a-și exprima poziția procesuală, în condițiile în care

și urmărirea penală s-a desfășurat în lipsa inculpatului care nu a fost găsit în

ciuda demersurilor realizate de organele de cercetare penală.

De asemenea, nu au putut fi audiați direct

martorii propuși prin rechizitoriu, care au fost citați cu mandate de aducere, în

privința declarațiilor acestora făcându-se aplicarea prevederilor art. 327 alin.

(3) C. proc. pen., ca urmare a proceselor-verbale întocmite de organele însărcinate

cu executarea mandatelor de aducere, din care rezultă că martorul C.Ș.A. este plecat

din țară în Cipru pe o perioadă nedeterminată, iar martorul L.L. s-a stabilit în

Statele Unite ale Americii.

La data de 22 octombrie 2006, în baza contractului

de cesiune și actului adițional la statutul SC S. SRL Săcele, inculpatul B.F.C.

a devenit asociat unic și administrator al acestei societăți comerciale, cu sediul

social în municipiul Săcele, județul Brașov, și principal obiect de activitate „comerț

cu piese și accesorii pentru autovehicule”, preluând societatea de la martorul L.L.

din municipiul Săcele; societatea a fost radiată la data de 21 iulie 2009, motivul

fiind închiderea procedurii falimentului.

În luna decembrie 2006 - ianuarie 2007

inculpatul a omis să înregistreze în evidențele contabile un număr de 9 facturi

fiscale în valoare totală de 821.645,89 RON, emise către SC U.R. SRL Galați, în

scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat. În cauză a

fost întocmit de către I.PJ. Brașov - Serviciul Criminalistic, raportul de constatare

tehnico-științifică de natură grafică din 28 aprilie 2011 în ale cărui concluzii

se arată că cele 9 facturi fiscale și, respectiv cele 4 chitanțe fiscale (care atestă

efectuarea unei plăți parțiale) emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați,

poartă semnăturile de la rubrica „semnătura și ștampila furnizorului”, respectiv

„casier” executate de către inculpatul B.F.C.

Aceste 9 facturi fiscale emise de SC

S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați, au fost înregistrate în jurnalele de cumpărări

ale firmei beneficiare din lunile decembrie 2006, respectiv ianuarie 2007.

Conform adresei Administrației

Finanțelor Publice Săcele din 04 mai 2011, SC S. SRL Săcele a depus trimestrial

decontul de TVA și declarația privind obligațiile de plata la bugetul de stat doar

pe perioada iunie 2004 - iunie 2006, ultimul bilanț fiind depus pentru anul 2005.

Mai mult decât atât, în conformitate cu

anexa 3 a procesului-verbal din 25 ianuarie 2008 întocmit de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, toate cele 9 facturi

fiscale, respectiv cele 4 chitanțe emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați

(care atestă efectuarea unei plăți parțiale), au fost ridicate de la distribuitorii

autorizați de documente cu regim special de către inculpatul B.F.C.

Fapta inculpatului B.F.C. care, în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, a emis 9 facturi fiscale către SC U.R. SRL Galați,

realizând venituri, și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

nu a întocmit, în fapt, contabilitatea societății și nu a depus la Administrația

Finanțelor Publice Săcele declarații fiscale pentru perioada în care au fost emise

aceste facturi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale). De fapt, în perioada cât a fost administrator

la firma SC S. SRL Săcele, inculpatul B.F.C. nu a depus niciodată la organul fiscal

competent declarații fiscale sau bilanțuri contabile pentru această societate.

Din punctul de vedere al laturii obiective,

inculpatul a comis infracțiunea printr-o inacțiune, respectiv prin omisiunea de

a evidenția în documentele financiar-contabile operațiunile comerciale realizate

prin intermediul facturilor amintite anterior.

Sub aspectul laturii subiective instanța

constată că fapta a fost comisă cu intenție directă calificată prin scop, fapta

fiind comisă pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, având

în vedere că pentru veniturile obținute pe baza facturilor în discuție există atât

obligația evidențierii, cât și obligația subsecventă a declarării, și în cazul de

față inculpatul nu numai că nu a declarat vreodată organelor fiscale competente

operațiunile comerciale efectuate, ci în perioada în care a fost administrator nu

a ținut evidența contabilă a societății.

Urmarea imediată există și constă în crearea

unei situații de incertitudine în privința obligațiilor către bugetul de stat, concretizată

în diminuarea obligației fiscale datorate, iar legătura de cauzalitate rezultă din

însăși materialitatea faptei.

Având în vedere și dispozițiile prevăzute

în art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991, potrivit cărora răspunderea pentru

organizarea și conducerea contabilității îi revine administratorului, pentru această

infracțiune se va angaja răspunderea penală a inculpatului B.F.C., fapta prezentând

gradul de pericol social specific infracțiunii.

În ceea ce privește fapta prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, instanța a reținut cu toate că

SC S. SRL Săcele a avut sediul social declarat la adresa din municipiul Săcele,

județul Brașov, societatea nu a funcționat la această adresă și nici nu a desfășurat

în această locație vreo activitate comercială, în acest sens fiind elocventă declarația

martorului C.Ș.A., care a declarat că nu cunoaște vreo persoana cu numele de B.F.C.

Lipsa desfășurării oricărei activități

la sediul social declarat rezultă și din verificările efectuate de către Garda Financiară

Brașov, având în vedere cele 4 invitații expediate la adresa din municipiul Săcele.

Sediul social al SC S. SRL Săcele a fost

stabilit de inculpatul B.F.C. doar scriptic la adresa din municipiul Săcele, județul

Brașov, în baza contractului de cesiune și actului adițional la statutul SC S.

SRL Săcele, inculpatul preluând sediul firmei SC S. SRL de la fostul administrator,

martorul L.L., în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale

de către organele competente și de a ascunde comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Intenția inculpatului de a se sustrage

de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale mai rezultă și din faptul că, deși

în facturile fiscale emise de firma SC S. SRL Săcele este trecut un punct de lucru

la adresa din municipiul Brașov, punct de lucru nedeclarat la Oficiul Regristrului

Comerțului Brașov, în urma verificărilor efectuate pe teren, nu s-a confirmat existența

acestui punct de lucru al societății comerciale, conform procesului-verbal întocmit

de organele de poliție la data de 29 februarie 2008.

Fapta inculpatului B.F.C. de a declara

în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov sediul

social al SC S. SRL ca fiind situat în Săcele, județul Brașov, în scopul de a se

sustrage verificărilor financiare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Fapta a fost comisă cu vinovăție sub forma

intenției directe calificate prin scop și prezintă gradul de pericol social al infracțiunii

astfel încât va atrage răspunderea penală a inculpatului.

Reținând vinovăția inculpatului, în baza

probelor administrate în cauză, instanța l-a condamnat la pedepsele arătate mai

sus.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005

s-a dispus comunicarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului sentinței după

rămânerea definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 2 alin. (1) și (6

1

)

din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus și comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă

către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în vederea înscrierii în cazierul

fiscal al inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

Tribunalul a constatat că s-a constituit parte civilă în cauză Statul Român, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov prin adresa din 30 aprilie 2008 cu

suma totală de 2.068.647 RON, reprezentând impozit pe profit - 692.496 RON, majorări

de întârziere impozit pe profit - 253.223 RON, TVA suplimentar de plată - 822.230

RON și majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 300.698 RON.

Cu toate acestea, din procesul-verbal

din 25 ianuarie 2008 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov -

Activitatea de Inspecție Fiscală și din adresa din 17 mai 2011 a Direcției

Generale a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, s-a reținut

ca prejudiciu în sarcina inculpatului B.F.C. următoarele sume:

- pentru cele 4 facturi fiscale emise de

SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați, prejudiciul constă în TVA de plată în

sumă de 7.308 RON și impozit pe profit în sumă de 6.156 RON;

- pentru cele 5 facturi fiscale nedatate

emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați, prejudiciul constă în TVA

de plată în sumă de 55.843 RON, majorări de întârziere aferente TVA, impozit pe

profit în sumă de 47.026 RON și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

Celelalte sume cu privire la care Statul

Român s-a constituit parte civilă vizează prejudiciul creat prin faptele pentru

care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluție neatacată

și prin urmare definitivă. Aceste sume nu se află în legătură de cauzalitate cu

faptele cu care instanța a fost învestită, astfel încât Tribunalul a reținut că

nu pot fi acordate.

Constatând că prejudiciul constând în impozitul

pe profit în sumă de 116 333 RON și taxa pe valoare adăugată în sumă de 63.151

RON este dovedit, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata acestor sume

și a accesoriilor aferente potrivit normelor fiscale în baza art. 998 C. civ. și

art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, solicitând desființarea sentinței apelate

și, rejudecând cauza, să se dispună, sub aspectul laturii civile, obligarea inculpatului

la tot prejudiciul cauzat, în sumă totală de 2.068.647 RON, astfel cum rezultă din

raportul de inspecție fiscală înregistrat în 25 ianuarie 2008 și decizia de impunere

din 25 ianuarie 2008 și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile

și imobile ale inculpatului.

Prin decizia penală nr. 96/Ap din 09 septembrie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins,

ca nefondat,

apelul declarat

de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței penale nr. 105/S

din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Pentru a decide astfel, instanța de prim

control judiciar a reținut că potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. „judecata

se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței

(...)”, respectiv, potrivit rechizitoriului la inculpatul B.F.C. și la infracțiunile

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (9 acte materiale)

și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Deși partea civilă a solicitat obligarea

inculpatului la plata prejudiciului în valoare totală de 2.068.647 RON, în mod corect

instanța de fond a reținut că prejudiciul cauzat de inculpatul B.F.C. părții civile,

aferent laturii penale a cauzei constă în următoarele sume:

- pentru cele 4 facturi fiscale (emise

de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați, prejudiciul constă în TVA de

plată în sumă de 7.308 RON și impozit pe profit în sumă de 6.156 RON;

- pentru cele 5 facturi fiscale nedatate

emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galați, prejudiciul constă în TVA

de plată în sumă de 55.843 RON, majorări de întârziere aferente TVA, impozit pe

profit în sumă de 47.026 RON și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

De asemenea, Curtea a reținut că celelalte

sume cu privire la care Statul Român s-a constituit parte civilă vizează prejudiciul

creat prin faptele pentru care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală, soluție neatacată și prin urmare definitivă.

În această situație, diferența până la

prejudiciul total calculat de partea civilă nu are legătură de cauzalitate cu faptele

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, fapt pentru

care nici nu au fost acordate de prima instanță, astfel că acest motiv de apel este

nefondat.

În ceea ce privește instituirea măsurilor

asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, Curtea a constatat

că, în faza de urmărire penală, organele de anchetă au efectuat cercetări asupra

existenței bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, fiind emise adrese către

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, Galați, către Consiliul

Local Săcele, Galați, Administrația Financiară Galați, nefiind identificate bunuri

mobile sau imobile ale inculpatului.

Astfel, nefiind identificate bunuri mobile

sau imobile în proprietatea inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile arătate

la art. 163 și urm. C. proc. pen., în mod corect instanța de fond nu a dispus instituirea

măsurilor asigurătorii, astfel că și acest motiv de apel este nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov, solicitând modificarea deciziei penale atacate și,

rejudecând, obligarea inculpatului la plata sumei de 2.068.647 RON cu titlu de prejudiciu,

la care să se calculeze majorări și penalități de întârziere calculate de la data

săvârșirii faptei până la data plății efective.

Examinând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului, art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin.

(2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul

recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se

pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute

de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre

motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

anterior.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov la 09 septembrie 2013, deci ulterior

intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Se constată că dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. 2 din legea anterior menționată - referitoare la aplicarea, în

continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării

- vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia,

în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza

care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă

limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare

au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin amendarea cazurilor

de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.

Cu privire la criticile invocate de recurenta

parte civilă referitoare la greșita soluționare a laturii civile de către instanța

de apel, atât sub aspectul cuantumului prejudiciului la plata căruia a fost obligat

inculpatul, dar și sub aspectul greșitei respingeri a cererii de instituire a măsurilor

asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, Înalta Curte constată

că sunt nefondate.

Astfel, instanța de apel, în mod corect,

a apreciat neîntemeiate criticile părții civile, întrucât diferența dintre prejudiciul

total calculat de partea civilă și prejudiciul stabilit de instanța de judecată

prin expertiza efectuată în cauză nu are legătură de cauzalitate cu faptele pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, fapt pentru care nici

nu au fost acordate de prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 317 C.

proc. pen. „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare

a instanței (...)”. În acest context instanța de recurs constată că inculpatul a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (9 acte materiale) și art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005, fapte pentru care instanța a stabilit în mod corect

cuantumul prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională dedusă judecății.

Prin același rechizitoriu s-a dat soluție de scoaterea de sub urmărire penală a

inculpatului B.F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar eventualul prejudiciu cauzat

nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, întrucât nu a fost sesizată prin rechizitoriu

și cu această infracțiune.

Ca atare, stabilind că diferența dintre

prejudiciul total calculat de partea civilă și prejudiciul stabilit de instanța

de judecată reprezintă de fapt prejudiciul creat prin faptele pentru care prin rechizitoriu

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluție neatacată și, prin urmare definitivă,

în acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs constată că aceste

sume nu se află în legătură de cauzalitate cu faptele cu care instanța a fost învestită,

astfel încât în mod corect, nu au fost acordate.

În legătură cu neistituirea măsurilor asigurătorii

se constată că, în absența unor bunuri mobile sau imobile proprietate ale inculpatului,

în mod corect, instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite îndeplinite condițiile

prev. de art. 163 C. proc. pen. în baza căruia puteau fi indisponibilizate în vederea

reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei penale atacate.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov,

împotriva

deciziei penale nr. 96/Ap din 09 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat B.F.C., în sumă de 200

RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 04 februarie 2014.