ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 165 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în Dosarul nr. 4703/116/2011 s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) și 2 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului M.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada prevenției, de la 5 octombrie 2011 la 17 octombrie 2011 (inclusiv). A fost obligat inculpatul la 1450 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, avocat M.M. și 50 lei avocat N.N., cotă procentuală. Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: La data de 23 august 2011, numitul S.V.

a sesizat Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia cu privire la faptul că, în august - septembrie 2010, inculpatul M.V., primarul comunei Frăsinet, județul Călărași, i-a pretins, având în vedere că era reprezentant al firmei SC "E." SRL, care executa lucrări publice de alimentare cu apă a comunei Frăsinet în calitate de subcontractor, un procent de 10% din valoarea contactului de lucrări încheiat, în schimbul aprobării la decontare a facturilor aferente executării acestor lucrări și plătii efective a contravalorii acestora. La data de 09 martie 2010, între Primăria comunei Frăsinet, reprezentată de primarul M.V., în calitate de beneficiar și SC E.C.E.

SRL București, reprezentată de martorul B.V.D. în calitate de executant, s-a semnat contractul nr. 273, având drept obiect realizarea investiției "Alimentare cu apă" în valoare de 2.872.926,13 lei, la care se adaugă TVA de 545.856 lei. La data de 29 martie 2010, SC E.C.E. București a încheiat cu SC E. SRL cu sediul în com. Putineiu, jud. Giurgiu, reprezentată de S.V., contractul de subantrepriză nr. 83, prin care subantreprenorul se obliga să execute, să finalizeze și să întrețină lucrarea "Alimentare cu apă în comuna Frăsinet, jud. Călărași". Pentru executarea acestui contract, antreprenorul s-a obligat să achite subantreprenorul suma de 2.585.633,51 lei plus TVA. în același contract s-a prevăzut că plata se efectuează de către beneficiarul lucrării, în speță Primăria Frăsinet, în contul subantreprenorului deschis la Trezoreria Giurgiu, pe bază de factură și situație de lucrări.

La data de 07 aprilie 2010, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 398 între Primăria comunei Frăsinet, reprezentată de inculpatul M.V. și PFA R.I., prin care învinuitul R.I. era numit diriginte de șantier în cadrul realizării investiției. Tot la data de 07 aprilie 2010, inculpatul M.V., în calitate de reprezentant al autorității contractante, a emis Ordinul nr. 398 de începere a lucrărilor. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V., căruia i-a adus la cunoștință calitatea sa de subantreprenor și executant al lucrărilor, calitate cunoscută, de altfel, de către inculpat și din faptul că a fost comunicat și înregistrat la Consiliul Local Frăsinet contractul de subantrepriză încheiat.

Cu acest prilej, s-a clarificat faptul că executantul trebuia să efectueze în avans lucrări pe cheltuiala proprie, decontarea lor urmând să se facă pe măsură ce vor fi virate fondurile destinate "Programului" de către Guvern și Consiliul Județean. În perioada mai 2010 - iulie 2010, SC E. SRL a executat lucrări pentru care SC E.C.E. SRL a emis către Primăria comunei Frăsinet facturi în valoare de 732.395,82 lei. În luna august 2010, denunțătorul S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V. cu facturile și situațiile de lucrări aprobate de învinuitul R.I., pentru a se interesa de situația plăților. Conform declarațiilor lui S.V., cu această ocazie inculpatul M.V. i-a pretins cu titlu de mită un procent de 10% din valoarea contractului de lucrări, atrăgându-i atenția că el este beneficiarul și ordonatorul de credite și de el se vor lovi pentru aprobarea decontării cheltuielilor făcute în realizarea obiectului contractului.

Pus în fața acestei situații și presat de necesitatea acoperirii investițiilor proprii,S.V. a acceptat cererea inculpatului M.V. Inculpatul M.V., în calitatea sa de ordonator principal de credite în numele Primăriei Frăsinet semna aceste facturi, dar de fiecare dată îi reamintea denunțătorului că nu se ține de cuvânt și nu respectă convenția încheiată la semnarea contractului. Cu ocazia prezentării fiecărei situații de lucrări și a facturii aferente, inculpatul M.V. îi reamintea denunțătorului S.V. că este în urmă cu plata cu titlu de mită a procentului corespunzătoare decontului la zi al lucrărilor. Deoarece denunțătorul a amânat remiterea sumei corespunzătoare, inculpatul M.V. a urmărit să-l determine să achite "datoria" către el prin atitudini șicanatoare, cum ar fi tergiversarea confirmării plăților și alungarea muncitorilor angajați de SC E. SRL pe motiv că nu sunt calificați pentru lucrări de săpătură.

Astfel de măsuri au fost luate de către inculpat și imediat după ce a primit prima tranșă din mita pretinsă, ca o avertizare asupra a ceea ce este posibil să se întâmple dacă denunțătorul nu și-ar îndeplini "obligația". Aceste aspecte au fost confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză. Așa cum a rezultat din declarația denunțătorului S.V., în ziua de 29 august 2011 între el și inculpat a avut loc o nouă întâlnire în sediul primăriei. Cu această ocazie, inculpatul M.V. i-a propus denunțătorului o modalitate de a se achita de "datoria" apreciată de inculpat la suma de 100.000 lei, promițându-i că-i va aproba decontarea unei situații de lucrări în valoare de 150.000 lei, din care denunțătorul să rețină TVA-ul, iar diferența de 100.000 lei să o remită inculpatului în contul procentului de 10%, raportat la valoarea totală a lucrărilor decontate până la acel moment.

S.V. a susținut că inculpatul M.V. l-a asigurat pe denunțător că din suma de 100.000 lei îi va da și învinuitului R.I., dirigintele de șantier, o parte, pentru ca acesta să aprobe situația de lucrări și i-a cerut lui S.V. să o sune pe martora G.M.D. pentru ca aceasta să întocmească o situație de lucrări conform indicațiilor pe care inculpatul le va da. După întocmirea situației de lucrări, martora G.M.D. l-a apelat pe S.V. pentru a-l anunța că va trimite documentul pe adresa de e-mail a Primăriei comunei Frăsinet, ceea ce a și făcut imediat. În zilele următoare, numitul S.V. I-a sunat pe învinuitul R.I. pentru a se interesa dacă a vizat situația de lucrări în valoare de 154.181,22 lei, acesta comunicându-i că nu poate aviza decât lucrări efectuate în valoare de circa 27.000 lei, această sumă corespunzând realității, cerându-i să refacă situația de lucrări în consecință.

Aceste aspecte prezentate de către denunțător s-au coroborat și cu declarația învinuitului R.I., care a confirmat faptul că în perioada august - septembrie 2011, în timp ce se afla în concediu de odihnă în străinătate, a fost contactat de către S.V. și M.V., care i-au comunicat că au de semnat o situație de lucrări, dar vor discuta după ce va reveni din concediu. Totuși, deși încă se afla în concediu de odihnă, dar revenise în țară, S.V. și M.V. au insistat să se întâlnească pentru a discuta despre situația de lucrări întocmită, astfel că învinuitul R.I. s-a deplasat la sediul Primăriei comunei Frăsinet. Inculpatul R.I.

nu a putut preciza cu care dintre cei doi s-a întâlnit aici, însă a putut afirma cu certitudine că a primit de la persoana cu care s-a întâlnit o situație de lucrări în valoare totală de 154.181,22 lei spre verificare și avizare, pe care verificat-o pe loc, constatând " că are introduse categorii de lucrări cu materiale și manoperă care în mod flagrant nu erau executate, fiind vorba de circa 15.000 mp sprijiniri de maluri și circa 4.500 mc nisip". În aceste circumstanțe, învinuitul a tăiat din situația de lucrări acele articole de deviz și a solicitat refacerea ei. S.V. i-a relatat inculpatului M.V. despre decizia învinuitului R.I., iar inculpatul i-a transmis că-i va aproba la plată suma de 27.000 lei, cu condiția ca din aceștia denunțătorul să oprească o sumă egală cu TVA-ul aferent facturii, iar diferența de circa 20.000 lei să i-o remită inculpatului.

Totodată, inculpatul M.V. i-a stabilit denunțătorului un termen final pentru plata integrală a sumei pretinse cu titlu de mită, precizând că atunci când denunțătorul va termina lucrarea de aducțiune în comuna Frăsinet, inculpatul M.V. va plăti toți banii pe lucrarea executată, iar denunțătorul S.V. se va achita la zi de "obligația" pe care o are față de inculpat. Ca urmare a acestei discuții, S.V. a prezentat factura din 12 septembrie 2011, în valoare de 27.390,55 lei, care a fost decontată imediat de Primăria comunei Frăsinet prin ordinul de plată nr. 328 din 13 septembrie 2011. Deși decontarea acestei plăți a fost aprobată, S.V. nu a remis inculpatului suma de 20.000 lei aferentă acestei facturi până la momentul sesizării prin denunț a Direcției Naționale Anticorupție.

Declarațiile denunțătorului S.V. în legătură cu scopul și împrejurările întocmirii celor două situații de lucrări ulterioare datei de 29 august 2011 s-a coroborat cu documentele existente la dosar (cele două situații de lucrări în valoare de 154.181,22 lei, respectiv 27.390,55 lei), cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu conținutul convorbirii ambientale purtate la 03 octombrie 2011 de denunțător cu inculpatul M.V. Pretențiile inculpatului M.V. au fost făcute cunoscute de către S.V. martorului M.M., inginer și colaborator al firmei sale și martorului B.V.D., denunțătorul relatându-le că inculpatul a pretins 10% din valoarea lucrărilor cu titlu de mită pentru a aproba decontarea lucrărilor efectuate.

Aspecte asemănătoare au fost relatate și de martora C.O.M., consilier juridic la SC E.C.E. SRL. Potrivit declarației acesteia, în vara anului 2010, prin luna iulie sau august, aflându-se la birou, a auzit o discuție între S.V. și B.V.D., primul afirmând că primarul M.V. i-a pretins 10% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie decontate de primărie, plățile. Faptul că inculpatul M.V. a pretins de la S.V. o sumă de bani și că acesta din urmă trebuia să îi dea banii pretinși a rezultat și din conținutul convorbirilor telefonice purtate de către aceștia, însă problema a fost abordată discret. Astfel, la data de 26 septembrie 2011, inculpatul M.V. a purtat cu denunțătorul S.V. o convorbire telefonică din cuprinsul căreia a rezultat că acesta din urmă îi promite inculpatului că îi va remite în cel mai scurt timp o sumă de bani, cu privire la care, din context, a reieșit că făcuse obiectul unei înțelegeri anterioare între cei doi.

La data de 04 octombrie 2011 denunțătorul S.V. s-a prezentat la sediul primăriei comunei Frăsinet având asupra sa suma de 95.000 lei pretinsă cu titlu mită de către inculpatul M.V. Așa cum a rezultat din procesul-verbal de transcriere a înregistrării ambientale și din imaginile înregistrate cu acest prilej, pe fondul unor discuții purtate între cei doi în biroul inculpatului M.V. pe tema proceselor-verbale de predare a amplasamentelor pentru puțurile forate din comună, denunțătorul S.V. i-a înmânat acestuia la un moment dat un pachet conținând bancnote învelite într-o coală albă de hârtie, pe care inculpatul M.V. l-a luat și l-a introdus într-un sertar de la masa biroului său, concomitent având loc o discuție între cei doi.

În urma discuției purtate între cei doi inculpatul M.V. a luat pachetul conținând bancnote din sertar și i l-a restituit lui S.V., acesta introducându-l într-o plasă de culoare neagră. Temerea de a nu fi prins în flagrant delict care justifică atitudinea circumspectă a inculpatului M.V. a ieșit în evidență și din faptul că acesta îi cere la modul imperativ lui S.V. să nu mai abordeze subiectul mitei în discuțiile pe care le poartă în sediul primăriei, explicându-i că i-o va trimite pe C.I. pentru a se deplasa cu aceasta la domiciliul ei și a-i lăsa acesteia banii destinați lui cu titlu de mită. Înainte de predarea efectivă a banilor, denunțătorul a cerut din nou instrucțiuni inculpatului M.V.

cu privire la locația în care să aibă loc remiterea acestora, inculpatul comunicându-i, prevăzător și temător de a nu fi prins în flagrant delict, că "e mai bine" să-i înmâneze suma martorei C.I., fie la domiciliul acesteia, fie în autoturism, fiind preferabil ca remiterea banilor să aibă loc acasă la martoră. După primirea acestor ultime instrucțiuni de la inculpatul M.V. și despărțirea de acesta, S.V. s-a deplasat cu autoturismul său o porțiune de drum, apoi a coborât și s-a apropiat de un autoturism marca V. de culoare neagră la volanul căreia se afla C.I., lăsându-i acesteia pe scaunul dreapta-față o plasă de culoare neagră. Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a confirmat întâlnirea dintre denunțătorul S.V.

și inculpatul M.V. și faptul că urmare a solicitării exprese a inculpatului M.V., denunțătorul a mers la autoturismul martorei C.I. și, după ce a avut cu ea o discuție scurtă, a lăsat punga din plastic în care se aflau cei 95.000 lei pe scaunul din dreapta față al autoturismului acesteia, după care C.I. s-a deplasat cu autoturismul de la sediul primăriei Frăsinet până în satul Dănești. Imediat după ce C.I. a oprit autoturismul vizavi de locuința sa, aceasta a fost surprinsă de către organele de urmărire penală și i s-a solicitat să precizeze dacă deține în autoturism vreo sumă de bani sau vreun obiect, răspunsul acesteia fiind negativ. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casare și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul M.V.

1. Prin motivele de apel s-a criticat soluția primei instanțe, sub următoarele aspecte de nelegalitate și netemeiniciei: - evaluarea incorectă a mijloacele de probă administrate în cauză, cu consecința reținerii unei incomplete situații de fapt, actele luărilor de mită din luna august 2010 și luna ianuarie 2011 fiind dovedite de probele directe, indirecte și de împrejurări cauzale care au confirmat existența lor; - omisiunea de a se pronunța cu privire la măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanța nr. 368/P/2011 din data de 07 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție; - neinterzicerea, ca pedeapsă complementară și accesorie, a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

2. Inculpatul M.V. a criticat sentința pentru următoarele motive: - a fost încălcat dreptul la apărare de către prima instanță, prin nerespectarea dispozițiilor art. 171 alin. (4) C. proc. pen., neaudierea unui martor esențial (R.I.) și neacordarea ultimului cuvânt inculpatului, impunându-se astfel desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare; - greșita condamnare a inculpatului, întrucât nu sunt probe care să dovedească faptul că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată; - pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de către instanța de fond este mult prea mare în raport de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.

Curtea, verificând sentința atacată, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de apelanți, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele: Din probele analizate în mod exhaustiv în considerentele sentinței (declarațiile denunțătorului S.V., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, depozițiile martorilor C.I., C.D., T.G., C.L., C.O.M., B.V.D.

și M.M.) rezultă în mod evident că inculpatul M.V., în calitate de primar al comunei Frăsinet, jud. Călărași, a pretins de la S.V., reprezentant al SC E. SRL, societate care executa lucrările de alimentare cu apă în comună, un procent de 10 % din valoarea contractului de lucrări încheiat, în schimbul aprobării la decontare a facturilor aferente executării acestor lucrări și plății efective a contravalorii acestora, inculpatul primind, la data de 04 octombrie 2011, suma de 95 000 lei. În mod corect prima instanță a apreciat însă că probele în acuzare sunt insuficiente pentru a forma convingerea că inculpatul a primit anterior flagrantului, cu același scop, alte sume de bani de la denunțător, astfel că, în privința acestui aspect, critica Parchetului este nefondată.

De asemenea, Curtea a considerat că nu se impune interzicerea și a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de funcția de primar, iar instanța i-a interzis, atât ca pedeapsă complementară, cât și accesorie, dreptul de a fi ales în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Cu privire la criticile formulate de inculpat privind nelegalitatea hotărârii a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: - Atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești a fost garantat inculpatului dreptul la apărare, desemnarea de către instanță a unui avocat din oficiu fiind pe deplin justificată, în condițiile în care avocatul ales a lipsit de la mai multe termene de judecată și nu a asigurat substituirea; avocatul din oficiu a avut timp suficient la dispoziție pentru studierea dosarului, apărarea realizată de acesta fiind concretă și efectivă, condiții în care inculpatului nu i se putea acorda ultimul cuvânt, conform art. 341 C. proc. pen., câtă vreme acesta a lipsit de la termenul când au avut loc dezbaterile.

De asemenea mijloacele de probă administrate de prima instanță au fost suficiente și au condus fără echivoc la stabilirea situației de fapt astfel cum a fost reținută în considerentele sentinței, audierea în calitate de martor a numitului R.I. fiind inutilă soluționării cauzei. Referitor la critica de netemeinicie privind greșita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia stabilit la 5 ani închisoare, invocată de inculpat, s-a constatat că în raport de gravitatea faptelor, pedeapsa cât și modalitatea de executare, a fost corect stabilită. Relațiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptei reținute în sarcina inculpatului sunt cele referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

Prin urmare, Curtea apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupție, în speță constând în comiterea unei infracțiuni de luare de mită și a finalității preventive a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedeapsa stabilită de prima instanță, față de celelalte criterii de individualizare din art. 72 și urm. C. pen., se impune a fi menținută. Prin Decizia penală nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul M.V., hotărâre ce a fost recurată în termenul legal de către părți, motivele invocate fiind reținute în practicaua prezentei hotărâri.

Recursurile declarate sunt nefondate. Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de control judiciar prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen. pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen. Condamnarea la pedeapsa închisorii - se arată în alin. (2) al aceluiași articol - atrage de drept interzicerea drepturilor arătate mai sus, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Este deci legal procedeul primei instanțe care condamnând pe inculpat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, a considerat că nu se impune interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având în vedere că inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de funcția de primar, iar instanța i-a interzis atât ca pedeapsa complementară cât și accesorie dreptul de a fi ales în funcții elective publice. Examinând recursul inculpatului în temeiul art. 385 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării, respectiv 24 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a legii mai sus menționate.

În al doilea rând se constată că motivele de recurs redactate de apărătorul ales au fost depuse la dosar la termenul din data de 24 ianuarie 204 cu depășirea termenului de 5 zile înaintea primului termen acordat în cauză - 22 noiembrie 2013, cu nerespectarea art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Sancțiunea nerespectării termenului de 5 zile menționat expres de legiuitor pentru motivarea recursului este prevăzută în art. 385 1 alin. (2 1 ) C. proc. pen. și constă în luarea în considerarea de către instanța de recurs numai a cazurilor de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) se iau în considerarea din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat că a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Așa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile formulate de inculpat circumscrise acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege pentru care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen. stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Ori, în cauză inculpatul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei cât și a modalității de executare ce i-a fost aplicate, considerându-le prea aspre în raport de circumstanțele reale ale faptei comise și datele personale, situație exclusă însă din sfera Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Referitor la cazul de casare reglementat de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen. invocat de recurent, se constată că și acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 potrivit textului de lege cu noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie. Revenind la critica inculpatului încadrată în dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. vizând nevinovăția sa, se constată că în realitate, inculpatul contestă situația de fapt, raportat la fapta comisă, astfel cum a fost stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de apel. Modificarea situației de fapt în recurs nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care ar putea influența valabilitatea mijloacelor de probă, și care ar determina înlăturarea acestora și reevaluarea elementelor faptice.

În concluzie, se constată că stabilirea situației de fapt s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. penal, iar instanța de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt pe care numai o poate schimba. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul M.V. se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele prev. de art. 385 10 alin. (1), (2) C. proc. pen. care condiționează analiza respectivelor critici de motivarea în scris a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2014. Procesat de GGC - NN