ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.V. împotriva

Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința penală

nr.  165 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași,

secția penală, în Dosarul nr. 4703/116/2011 s-a dispus, în baza art. 254 alin.

(1) și 2 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

condamnarea inculpatului M.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada prevenției, de la 5 octombrie 2011

la 17 octombrie 2011 (inclusiv).

A fost obligat

inculpatul la 1450 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei

reprezentând onorariu apărător oficiu, avocat M.M. și 50 lei avocat N.N., cotă

procentuală.

Tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt:

La data de 23 august

2011, numitul S.V. a sesizat Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia cu privire la faptul că, în

august - septembrie 2010, inculpatul M.V., primarul comunei Frăsinet, județul

Călărași, i-a pretins, având în vedere că era reprezentant al firmei SC

"E." SRL, care executa lucrări publice de alimentare cu apă a comunei

Frăsinet în calitate de subcontractor, un procent de 10% din valoarea

contactului de lucrări încheiat, în schimbul aprobării la decontare a

facturilor aferente executării acestor lucrări și plătii efective a

contravalorii acestora.

La data de 09 martie

2010, între Primăria comunei Frăsinet, reprezentată de primarul M.V., în

calitate de beneficiar și SC E.C.E. SRL București, reprezentată de martorul

B.V.D. în calitate de executant, s-a semnat contractul nr. 273, având drept

obiect realizarea investiției "Alimentare cu apă" în valoare de

2.872.926,13 lei, la care se adaugă TVA de 545.856 lei.

La data de 29 martie

2010, SC E.C.E. București a încheiat cu SC E. SRL cu sediul în com. Putineiu,

jud. Giurgiu, reprezentată de S.V., contractul de subantrepriză nr. 83, prin

care subantreprenorul se obliga să execute, să finalizeze și să întrețină

lucrarea "Alimentare cu apă în comuna Frăsinet, jud. Călărași".

Pentru executarea

acestui contract, antreprenorul s-a obligat să achite subantreprenorul suma de

2.585.633,51 lei plus TVA. în același contract s-a prevăzut că plata se

efectuează de către beneficiarul lucrării, în speță Primăria Frăsinet, în

contul subantreprenorului deschis la Trezoreria Giurgiu, pe bază de factură și

situație de lucrări.

La data de 07 aprilie

2010, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 398 între Primăria

comunei Frăsinet, reprezentată de inculpatul M.V. și PFA R.I., prin care

învinuitul R.I. era numit diriginte de șantier în cadrul realizării

investiției.

Tot la data de 07

aprilie 2010, inculpatul M.V., în calitate de reprezentant al autorității

contractante, a emis Ordinul nr. 398 de începere a lucrărilor.

După emiterea

ordinului de începere a lucrărilor, S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V.,

căruia i-a adus la cunoștință calitatea sa de subantreprenor și executant al

lucrărilor, calitate cunoscută, de altfel, de către inculpat și din faptul că a

fost comunicat și înregistrat la Consiliul Local Frăsinet contractul de

subantrepriză încheiat. Cu acest prilej, s-a clarificat faptul că executantul

trebuia să efectueze în avans lucrări pe cheltuiala proprie, decontarea lor

urmând să se facă pe măsură ce vor fi virate fondurile destinate

"Programului" de către Guvern și Consiliul Județean.

În perioada mai 2010

- iulie 2010, SC E. SRL a executat lucrări pentru care SC E.C.E. SRL a emis

către Primăria comunei Frăsinet facturi în valoare de 732.395,82 lei.

În luna august 2010,

denunțătorul S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V. cu facturile și situațiile

de lucrări aprobate de învinuitul R.I., pentru a se interesa de situația

plăților.

Conform declarațiilor

lui S.V., cu această ocazie inculpatul M.V. i-a pretins cu titlu de mită un

procent de 10% din valoarea contractului de lucrări, atrăgându-i atenția că el

este beneficiarul și ordonatorul de credite și de el se vor lovi pentru

aprobarea decontării cheltuielilor făcute în realizarea obiectului

contractului.

Pus în fața acestei

situații și presat de necesitatea acoperirii investițiilor proprii,S.V. a

acceptat cererea inculpatului M.V.

Inculpatul M.V., în

calitatea sa de ordonator principal de credite în numele Primăriei Frăsinet

semna aceste facturi, dar de fiecare dată îi reamintea denunțătorului că nu se

ține de cuvânt și nu respectă convenția încheiată la semnarea contractului.

Cu ocazia prezentării

fiecărei situații de lucrări și a facturii aferente, inculpatul M.V. îi

reamintea denunțătorului S.V. că este în urmă cu plata cu titlu de mită a

procentului corespunzătoare decontului la zi al lucrărilor.

Deoarece denunțătorul

a amânat remiterea sumei corespunzătoare, inculpatul M.V. a urmărit să-l

determine să achite "datoria" către el prin atitudini șicanatoare,

cum ar fi tergiversarea confirmării plăților și alungarea muncitorilor angajați

de SC E. SRL pe motiv că nu sunt calificați pentru lucrări de săpătură. Astfel

de măsuri au fost luate de către inculpat și imediat după ce a primit prima

tranșă din mita pretinsă, ca o avertizare asupra a ceea ce este posibil să se

întâmple dacă denunțătorul nu și-ar îndeplini "obligația". Aceste

aspecte au fost confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Așa cum a rezultat

din declarația denunțătorului S.V., în ziua de 29 august 2011 între el și

inculpat a avut loc o nouă întâlnire în sediul primăriei. Cu această ocazie,

inculpatul M.V. i-a propus denunțătorului o modalitate de a se achita de

"datoria" apreciată de inculpat la suma de 100.000 lei, promițându-i

că-i va aproba decontarea unei situații de lucrări în valoare de 150.000 lei,

din care denunțătorul să rețină TVA-ul, iar diferența de 100.000 lei să o

remită inculpatului în contul procentului de 10%, raportat la valoarea totală a

lucrărilor decontate până la acel moment.

S.V. a susținut că

inculpatul M.V. l-a asigurat pe denunțător că din suma de 100.000 lei îi va da

și învinuitului R.I., dirigintele de șantier, o parte, pentru ca acesta să

aprobe situația de lucrări și i-a cerut lui S.V. să o sune pe martora G.M.D.

pentru ca aceasta să întocmească o situație de lucrări conform indicațiilor pe

care inculpatul le va da.

După întocmirea

situației de lucrări, martora G.M.D. l-a apelat pe S.V. pentru a-l anunța că va

trimite documentul pe adresa de e-mail a Primăriei comunei Frăsinet, ceea ce a

și făcut imediat.

În zilele următoare,

numitul S.V. I-a sunat pe învinuitul R.I. pentru a se interesa dacă a vizat

situația de lucrări în valoare de 154.181,22 lei, acesta comunicându-i că nu

poate aviza decât lucrări efectuate în valoare de circa 27.000 lei, această

sumă corespunzând realității, cerându-i să refacă situația de lucrări în

consecință.

Aceste aspecte prezentate

de către denunțător s-au coroborat și cu declarația învinuitului R.I., care a

confirmat faptul că în perioada august - septembrie 2011, în timp ce se afla în

concediu de odihnă în străinătate, a fost contactat de către S.V. și M.V., care

i-au comunicat că au de semnat o situație de lucrări, dar vor discuta după ce

va reveni din concediu. Totuși, deși încă se afla în concediu de odihnă, dar

revenise în țară, S.V. și M.V. au insistat să se întâlnească pentru a discuta

despre situația de lucrări întocmită, astfel că învinuitul R.I. s-a deplasat la

sediul Primăriei comunei Frăsinet.

Inculpatul R.I. nu a

putut preciza cu care dintre cei doi s-a întâlnit aici, însă a putut afirma cu

certitudine că a primit de la persoana cu care s-a întâlnit o situație de

lucrări în valoare totală de 154.181,22 lei spre verificare și avizare, pe care

verificat-o pe loc, constatând " că are introduse categorii de lucrări cu

materiale și manoperă care în mod flagrant nu erau executate, fiind vorba de

circa 15.000 mp sprijiniri de maluri și circa 4.500 mc nisip". În aceste

circumstanțe, învinuitul a tăiat din situația de lucrări acele articole de

deviz și a solicitat refacerea ei.

S.V. i-a relatat

inculpatului M.V. despre decizia învinuitului R.I., iar inculpatul i-a transmis

că-i va aproba la plată suma de 27.000 lei, cu condiția ca din aceștia

denunțătorul să oprească o sumă egală cu TVA-ul aferent facturii, iar diferența

de circa 20.000 lei să i-o remită inculpatului.

Totodată, inculpatul

M.V. i-a stabilit denunțătorului un termen final pentru plata integrală a sumei

pretinse cu titlu de mită, precizând că atunci când denunțătorul va termina

lucrarea de aducțiune în comuna Frăsinet, inculpatul M.V. va plăti toți banii

pe lucrarea executată, iar denunțătorul S.V. se va achita la zi de

"obligația" pe care o are față de inculpat.

Ca urmare a acestei

discuții, S.V. a prezentat factura din 12 septembrie 2011, în valoare de

27.390,55 lei, care a fost decontată imediat de Primăria comunei Frăsinet prin

ordinul de plată nr. 328 din 13 septembrie 2011.

Deși decontarea

acestei plăți a fost aprobată, S.V. nu a remis inculpatului suma de 20.000 lei

aferentă acestei facturi până la momentul sesizării prin denunț a Direcției

Naționale Anticorupție.

Declarațiile

denunțătorului S.V. în legătură cu scopul și împrejurările întocmirii celor

două situații de lucrări ulterioare datei de 29 august 2011 s-a coroborat cu

documentele existente la dosar (cele două situații de lucrări în valoare de

154.181,22 lei, respectiv 27.390,55 lei), cu declarațiile martorilor audiați în

cauză și cu conținutul convorbirii ambientale purtate la 03 octombrie 2011 de

denunțător cu inculpatul M.V.

Pretențiile

inculpatului M.V. au fost făcute cunoscute de către S.V. martorului M.M.,

inginer și colaborator al firmei sale și martorului B.V.D., denunțătorul

relatându-le că inculpatul a pretins 10% din valoarea lucrărilor cu titlu de

mită pentru a aproba decontarea lucrărilor efectuate.

Aspecte asemănătoare

au fost relatate și de martora C.O.M., consilier juridic la SC E.C.E. SRL.

Potrivit declarației acesteia, în vara anului 2010, prin luna iulie sau august,

aflându-se la birou, a auzit o discuție între S.V. și B.V.D., primul afirmând

că primarul M.V. i-a pretins 10% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie

decontate de primărie, plățile.

Faptul că inculpatul

M.V. a pretins de la S.V. o sumă de bani și că acesta din urmă trebuia să îi

dea banii pretinși a rezultat și din conținutul convorbirilor telefonice

purtate de către aceștia, însă problema a fost abordată discret.

Astfel, la data de 26

septembrie 2011, inculpatul M.V. a purtat cu denunțătorul S.V. o convorbire

telefonică din cuprinsul căreia a rezultat că acesta din urmă îi promite

inculpatului că îi va remite în cel mai scurt timp o sumă de bani, cu privire

la care, din context, a reieșit că făcuse obiectul unei înțelegeri anterioare

între cei doi.

La data de 04

octombrie 2011 denunțătorul S.V. s-a prezentat la sediul primăriei comunei

Frăsinet având asupra sa suma de 95.000 lei pretinsă cu titlu mită de către

inculpatul M.V.

Așa cum a rezultat

din procesul-verbal de transcriere a înregistrării ambientale și din imaginile

înregistrate cu acest prilej, pe fondul unor discuții purtate între cei doi în

biroul inculpatului M.V. pe tema proceselor-verbale de predare a amplasamentelor

pentru puțurile forate din comună, denunțătorul S.V. i-a înmânat acestuia la un

moment dat un pachet conținând bancnote învelite într-o coală albă de hârtie,

pe care inculpatul M.V. l-a luat și l-a introdus într-un sertar de la masa

biroului său, concomitent având loc o discuție între cei doi. În urma discuției

purtate între cei doi inculpatul M.V. a luat pachetul conținând bancnote din

sertar și i l-a restituit lui S.V., acesta introducându-l într-o plasă de

culoare neagră.

Temerea de a nu fi

prins în flagrant delict care justifică atitudinea circumspectă a inculpatului

M.V. a ieșit în evidență și din faptul că acesta îi cere la modul imperativ lui

S.V. să nu mai abordeze subiectul mitei în discuțiile pe care le poartă în

sediul primăriei, explicându-i că i-o va trimite pe C.I. pentru a se deplasa cu

aceasta la domiciliul ei și a-i lăsa acesteia banii destinați lui cu titlu de

mită.

Înainte de predarea

efectivă a banilor, denunțătorul a cerut din nou instrucțiuni inculpatului M.V.

cu privire la locația în care să aibă loc remiterea acestora, inculpatul

comunicându-i, prevăzător și temător de a nu fi prins în flagrant delict, că

"e mai bine" să-i înmâneze suma martorei C.I., fie la domiciliul

acesteia, fie în autoturism, fiind preferabil ca remiterea banilor să aibă loc

acasă la martoră.

După primirea acestor

ultime instrucțiuni de la inculpatul M.V. și despărțirea de acesta, S.V. s-a

deplasat cu autoturismul său o porțiune de drum, apoi a coborât și s-a apropiat

de un autoturism marca V. de culoare neagră la volanul căreia se afla C.I.,

lăsându-i acesteia pe scaunul dreapta-față o plasă de culoare neagră.

Procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante a confirmat întâlnirea dintre denunțătorul

S.V. și inculpatul M.V. și faptul că urmare a solicitării exprese a

inculpatului M.V., denunțătorul a mers la autoturismul martorei C.I. și, după

ce a avut cu ea o discuție scurtă, a lăsat punga din plastic în care se aflau

cei 95.000 lei pe scaunul din dreapta față al autoturismului acesteia, după

care C.I. s-a deplasat cu autoturismul de la sediul primăriei Frăsinet până în

satul Dănești.

Imediat după ce C.I.

a oprit autoturismul vizavi de locuința sa, aceasta a fost surprinsă de către

organele de urmărire penală și i s-a solicitat să precizeze dacă deține în

autoturism vreo sumă de bani sau vreun obiect, răspunsul acesteia fiind

negativ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casare și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul M.V.

apel s-a criticat soluția primei instanțe, sub următoarele aspecte de

nelegalitate și netemeiniciei:

- evaluarea incorectă

a mijloacele de probă administrate în cauză, cu consecința reținerii unei

incomplete situații de fapt, actele luărilor de mită din luna august 2010 și

luna ianuarie 2011 fiind dovedite de probele directe, indirecte și de

împrejurări cauzale care au confirmat existența lor;

- omisiunea de a se

pronunța cu privire la măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanța

nr. 368/P/2011 din data de 07 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție;

- neinterzicerea, ca

pedeapsă complementară și accesorie, a dreptului de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care

s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 64 lit. c)

C. pen.

criticat sentința pentru următoarele motive:

- a fost încălcat

dreptul la apărare de către prima instanță, prin nerespectarea dispozițiilor

art. 171 alin. (4) C. proc. pen., neaudierea unui martor esențial (R.I.) și

neacordarea ultimului cuvânt inculpatului, impunându-se astfel desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare;

- greșita condamnare

a inculpatului, întrucât nu sunt probe care să dovedească faptul că acesta a

săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată;

- pedeapsa de 5 ani

închisoare stabilită de către instanța de fond este mult prea mare în raport de

circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, precum și de circumstanțele

personale ale inculpatului.

Curtea, verificând

sentința atacată, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate

invocate de apelanți, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte

de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371

alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Din probele analizate

în mod exhaustiv în considerentele sentinței (declarațiile denunțătorului S.V.,

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și în mediul

ambiental, depozițiile martorilor C.I., C.D., T.G., C.L., C.O.M., B.V.D. și

M.M.) rezultă în mod evident că inculpatul M.V., în calitate de primar al

comunei Frăsinet, jud. Călărași, a pretins de la S.V., reprezentant al SC E.

SRL, societate care executa lucrările de alimentare cu apă în comună, un

procent de 10 % din valoarea contractului de lucrări încheiat, în schimbul

aprobării la decontare a facturilor aferente executării acestor lucrări și plății

efective a contravalorii acestora, inculpatul primind, la data de 04 octombrie

2011, suma de 95 000 lei.

În mod corect prima

instanță a apreciat însă că probele în acuzare sunt insuficiente pentru a forma

convingerea că inculpatul a primit anterior flagrantului, cu același scop, alte

sume de bani de la denunțător, astfel că, în privința acestui aspect, critica

Parchetului este nefondată.

De asemenea, Curtea a

considerat că nu se impune interzicerea și a dreptului prevăzut de art. 64

alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunii de funcția de primar, iar instanța i-a interzis, atât

ca pedeapsă complementară, cât și accesorie, dreptul de a fi ales în funcții

elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Cu privire la

criticile formulate de inculpat privind nelegalitatea hotărârii a constatat că

sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

- Atât în faza

urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești a fost garantat

inculpatului dreptul la apărare, desemnarea de către instanță a unui avocat din

oficiu fiind pe deplin justificată, în condițiile în care avocatul ales a

lipsit de la mai multe termene de judecată și nu a asigurat substituirea;

avocatul din oficiu a avut timp suficient la dispoziție pentru studierea

dosarului, apărarea realizată de acesta fiind concretă și efectivă, condiții în

care inculpatului nu i se putea acorda ultimul cuvânt, conform art. 341 C.

proc. pen., câtă vreme acesta a lipsit de la termenul când au avut loc

dezbaterile.

De asemenea

mijloacele de probă administrate de prima instanță au fost suficiente și au

condus fără echivoc la stabilirea situației de fapt astfel cum a fost reținută

în considerentele sentinței, audierea în calitate de martor a numitului R.I.

fiind inutilă soluționării cauzei.

Referitor la critica

de netemeinicie privind greșita individualizare a pedepsei sub aspectul

cuantumului acesteia stabilit la 5 ani închisoare, invocată de inculpat, s-a

constatat că în raport de gravitatea faptelor, pedeapsa cât și modalitatea de

executare, a fost corect stabilită.

Relațiile sociale

protejate de lege prin incriminarea faptei reținute în sarcina inculpatului

sunt cele referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu,

activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

Prin urmare, Curtea

apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de

corupție, în speță constând în comiterea unei infracțiuni de luare de mită și a

finalității preventive a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen.,

pedeapsa stabilită de prima instanță, față de celelalte criterii de

individualizare din art. 72 și urm. C. pen., se impune a fi menținută.

Prin Decizia penală

nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de inculpatul M.V., hotărâre ce a fost recurată în termenul legal

de către părți, motivele invocate fiind reținute în practicaua prezentei

hotărâri.

Recursurile declarate

sunt nefondate.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de control judiciar prin care s-a menținut

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Potrivit art. 71

alin. (1) C. pen. pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor

prev. de art. 64 C. pen. Condamnarea la pedeapsa închisorii - se arată în alin.

(2) al aceluiași articol - atrage de drept interzicerea drepturilor arătate mai

sus, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la

terminarea executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de

pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării

pedepsei. Este deci legal procedeul primei instanțe care condamnând pe inculpat

la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, a considerat că nu se

impune interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având

în vedere că inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de funcția

de primar, iar instanța i-a interzis atât ca pedeapsa complementară cât și

accesorie dreptul de a fi ales în funcții elective publice.

Examinând recursul

inculpatului în temeiul art. 385

1

C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar se constată

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării,

respectiv 24 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a legii mai sus

menționate.

În al doilea rând se

constată că motivele de recurs redactate de apărătorul ales au fost depuse la

dosar la termenul din data de 24 ianuarie 204 cu depășirea termenului de 5 zile

înaintea primului termen acordat în cauză - 22 noiembrie 2013, cu nerespectarea

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Sancțiunea

nerespectării termenului de 5 zile menționat expres de legiuitor pentru

motivarea recursului este prevăzută în art. 385

1

alin. (2

1

)

C. proc. pen. și constă în luarea în considerarea de către instanța de recurs

numai a cazurilor de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) se

iau în considerarea din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția

clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat

că a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, se

constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr.

2/2013 a fost cel reglementat în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

situație în care criticile formulate de inculpat circumscrise acestor prevederi

legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control

judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres

prevăzute de lege pentru care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt

invocată de inculpat.

Totodată, în

realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat

de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al

art. 385

9

C. proc. pen. stabilindu-se că hotărârile sunt supuse

casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege. Ori, în cauză inculpatul a criticat decizia penală

pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei cât și a modalității de

executare ce i-a fost aplicate, considerându-le prea aspre în raport de

circumstanțele reale ale faptei comise și datele personale, situație exclusă

însă din sfera Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a

recursului potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cazul de

casare reglementat de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen. invocat de

recurent, se constată că și acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013

potrivit textului de lege cu noua redactare, hotărârile fiind supuse casării

doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezența

acestuia era obligatorie.

Revenind la critica

inculpatului încadrată în dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen. vizând nevinovăția sa, se constată că în realitate, inculpatul contestă

situația de fapt, raportat la fapta comisă, astfel cum a fost stabilită de

instanța de fond și confirmată de instanța de apel.

Modificarea situației

de fapt în recurs nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor

nelegalități care ar putea influența valabilitatea mijloacelor de probă, și

care ar determina înlăturarea acestora și reevaluarea elementelor faptice. În

concluzie, se constată că stabilirea situației de fapt s-a realizat cu

respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. penal, iar instanța de recurs

nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator,

așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt pe care numai o

poate schimba.

Chiar dacă s-ar

accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul M.V. se

circumscriu cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la

examinarea lor nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele prev.

de art. 385

10

alin. (1), (2) C. proc. pen. care condiționează

analiza respectivelor critici de motivarea în scris a recursului cu cel puțin 5

zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în

vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul

M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul M.V.

împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - NN