ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4168/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4168/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

încheierea dată în ședința publică de la 16 septembrie 2011, Tribunalul

București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat în

baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea

excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Președintele Agenției

Naționale pentru Resurse Minerale, excepție care a fost invocată de reclamanta

Fundația S. România în Dosarul nr. 35224/3/2010, având ca obiect accesul la

informații de interes public, în conformitate cu prevederile Legii nr.

544/2001.

În

motivarea excepției de nelegalitate, s-a susținut că dispozițiile Ordinului nr.

74/2007 referitoare la clasificarea ca secrete de serviciu a unor informații de

natura celor solicitate a fi comunicate în baza Legii nr. 544/2001 contravine

scopului acestei legi, care protejează drepturile cetățenilor de acces la

informații de interes public.

Conform

acestei legi, reclamanta a mai arătat că este interzisă clasificarea ca secrete

de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt

destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes

public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau

obstrucționarea justiției.

Pârâta

Agenția Națională pentru Resurse Minerale a invocat excepția lipsei interesului

reclamantei în prezenta cauză, arătând că, eventuala admitere a excepției de

nelegalitate nu va produce efecte în litigiul de fond, dat fiind că, datele și

informațiile solicitate rămân în continuare sub obligația confidențialității

instituită de Legea nr. 85/2003.

Intervenienta

G.R.L. a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a

Ordinului nr. 74/2007 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse

Minerale, arătând că, față de reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate constitui obiectul excepției de nelegalitate

numai un act administrativ unilateral cu caracter individual și nu un act

administrativ cu caracter normativ, cum este cel contestat în cauză și care,

poate fi atacat pe calea unei acțiuni directe în anulare.

2.

Soluția instanței de fond

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

pronunțat Sentința civilă nr. 678 din 1 februarie 2012, prin care a respins

excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității excepției de nelegalitate,

respingând ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007

emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Excepția

lipsei de interes a fost respinsă cu motivarea că, interesul reclamantei este

analizat de instanța sesizată să judece fondul pricinii și nu de către instanța

de contencios administrativ cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate.

Excepția

inadmisibilității a fost respinsă față de prevederile art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care nu exclud actele administrative cu caracter normativ

de la controlul judecătoresc pe calea excepției de nelegalitate.

Pe

fondul cauzei, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 74/2007 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse

Minerale, constatându-se că acesta a fost emis în temeiul și în limitele

actelor normative cu forță juridică superioară și anume, Legea nr. 182/2002 și

Legea nr. 85/2003.

Instanța

de fond a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea

minelor nr. 85/2003, toate datele și informațiile cu privire la resursele

minerale românești aparțin statului român, evidența și gestiunea lor fiind

făcute la nivel național de către autoritatea competentă, potrivit legii -

Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Același

text de lege prevede că, transmiterea către alte părți a datelor și

informațiilor privind resursele minerale din România se face numai cu acordul

autorității competente, acesteia revenindu-i obligația de a păstra

confidențialitatea datelor și informațiilor transmise de titularii licențelor

și/sau permiselor, de care iau cunoștință în executarea obligațiilor de

serviciu, pe toată durata activităților miniere.

Din

analiza acestor dispoziții legale, s-a constatat că, datele și informațiile

privind resursele minerale ale României nu se încadrează în categoria datelor

și informațiilor a căror clasificare este interzisă, potrivit dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 182/2002, întrucât, pe de o parte, nu sunt destinate să

asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau

privat, iar pe de altă parte, clasificarea lor a avut ca scop respectarea

obligației de confidențialitate impusă de Legea nr. 85/2003 și nu favorizarea

sau acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.

În

raport cu dispozițiile art. 135 și art. 136 din Constituție, instanța de fond a

reținut că, informațiile referitoare la resursele minerale ale României fac

parte din categoria informațiilor privind interesele economice ale României

care, în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 31 din Legea nr.

182/2002, reprezintă informații clasificate.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Fundația S. România, solicitând

ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a

Ordinului nr. 74/2007 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Resurse

Minerale.

În

dezvoltarea motivului de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7

C. proc. civ., s-a susținut că, hotărârea atacată nu cuprinde suficiente motive

obiective pe care s-a fundamentat convingerea instanței de fond cu privire la

legalitatea actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate.

Recurenta

a criticat hotărârea instanței de fond pentru lipsa unei motivări

corespunzătoare cerințelor impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., învederând că aceasta nu asigură garanția pentru împricinați în

fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se

dă posibilitatea de a fi exercitat un real control judecătoresc.

În

motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

s-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretare și

aplicarea greșită a legii.

În

cadrul analizei de legalitate a Ordinului nr. 74/2007, recurenta a considerat

că instanța de fond trebuia să stabilească dacă prin acest act administrativ au

fost în mod legal clasificate ca fiind secrete de serviciu datele și informațiile

care constituie Fondul geologic național și Fondul național de resurse/rezerve

minerale.

Conform

prevederilor Legii nr. 182/2002 și Hotărârii Guvernului nr. 431/2004, recurenta

a arătat că, aceste informații și date pot fi, după caz, fie clasificate ca

secrete de stat, fie de interes public și cum informațiile solicitate nu sunt

incluse în lista secretelor de stat pe niveluri de secretizare din industrie,

rezultă că sunt de interes public și sunt supuse comunicării în condițiile

Legii nr. 544/2001.

Deși

informațiile referitoare la resursele minerale românești aparțin statului

român, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 85/2003, recurenta a arătat

că acest drept nu poate fi exercitat discreționar, întrucât aceeași lege

prevede în art. 33 că este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a

informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure

informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal,

pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 17 octombrie 2012, intimata-intervenientă G.R.L.

a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 74/2007, motivând că, acesta este un act administrativ cu caracter

normativ, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

doar actele administrative unilaterale cu caracter individual pot face obiectul

unei excepții de nelegalitate.

Excepția

invocată de intimata-intervenientă nu poate fi examinată de instanța de recurs,

întrucât nu reprezintă o excepție de ordine publică și nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 136 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pentru a

fi invocată ca motiv de ordine publică direct în calea de atac a recursului.

În

consecință, excepția inadmisibilității a fost greșit invocată de către

intimata-intervenientă ca motiv de ordine publică, fără a declarat recurs

împotriva soluției de respingere a acestei excepții dată de instanța de fond

prin Sentința civilă nr. 678 din 1 februarie 2012.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

actele și lucrările dosarului,în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

1.

Aspecte de fapt și de drept relevante

Hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând atât motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Recurenta

a considerat neîntemeiat că nu au fost respectate aceste prevederi legale,

astfel că este nefondată prima critică formulată în recurs în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constatându-se că prima instanță a

prezentat o motivare coerentă, clară și lipsită de contradicții sau

ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului juridic care a condus la

pronunțarea hotărârii printr-o interpretare corectă a normelor legale incidente

în cauză.

În

conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale și jurisprudența CEDO (Hotărârea din 15 martie 2007 în cauza

Gheorghe c. României), hotărârea instanței de fond cuprinde un răspuns

specific, explicit la problema dedusă judecății, constatându-se legalitatea

ordinului contestat față de normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, cuprinse în Legea nr. 24/2000 și față de normele de drept

substanțial din Legea minelor nr. 85/2003, care prevăd că, toate datele și

informațiile cu privire la resursele minerale românești aparțin statului român,

iar evidența și gestiunea lor se asigură la nivel național de către autoritatea

competentă și anume, Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Critica

formulată pe fondul cauzei în baza prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este de asemenea neîntemeiată, întrucât instanța de fond a constatat corect

legalitatea Ordinului nr. 74/2007 emis de Președintele Agenției Naționale

pentru Resurse Minerale pentru aprobarea listei cu informațiile care constituie

secrete de serviciu în cadrul agenției.

Conformitatea

acestui ordin a fost judicios stabilită în raport cu dispozițiile art. 5 din

Legea minelor nr. 85/2003 și art. 2 - 15 din H.G. nr. 1208/2003, care prevăd

că, toate datele și informațiile cu privire la resursele minerale românești,

indiferent de modalitatea de stocare, sunt supuse unui regim de

confidențialitate.

Față

de regimul juridic instituit prin lege pentru informațiile și datele

referitoare la resursele minerale românești, intimata-pârâtă Agenția Națională

pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate emitentă, a întocmit ordinul

contestat în executarea actelor normative cu forță juridică superioară și

pentru respectarea obligației sale de confidențialitate asupra datelor și

informațiilor transmise de titularii licențelor și/sau permiselor, pe toată

durata activității miniere.

Astfel,

se reține că, Ordinul nr. 74/2007 a fost emis în aplicarea dispozițiilor art.

32 din Legea nr. 182/2002, care prevăd obligația conducătorilor autorităților

și instituțiilor publice de a stabili informațiile care constituie secret de

serviciu și regulile de protecție a acestora, de a coordona și controla normele

referitoare la păstrarea secretului de serviciu.

Caracterul

de informație clasificată a fost stabilit prin ordinul contestat în

conformitate cu standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate

din România, avându-se în vedere că, sunt secrete de stat studiile,

prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate mai mare de

un punct pe kilometru pătrat prin care se evaluează rezervele naționale de

metale și minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și datele

și informațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competența

Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, potrivit prevederilor art. 17

lit. i) din Legea nr. 182/2002.

Contrar

susținerilor din recurs, instanța de fond a reținut corect că, noțiunea de

informații clasificate, în sensul definit de dispozițiile art. 6 din Normele de

aplicare a Legii nr. 85/2003, cuprinde atât clasa de secretizare „secrete de

stat”, cât și clasa de secretizare „secrete de serviciu” și în consecință, clasificarea

legală a informațiilor privind resursele minerale românești în funcție de

nivelul de secretizare nu determină includerea lor, în categoria informațiilor

de interes public, întrucât dispozițiile art. 15 lit. b) din legea

sus-menționată impun protecția lor, datorită nivelurilor de importanță și

consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor

neautorizate.

De

asemenea, instanța de fond a constatat în mod corect conformitatea ordinului

contestat cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, care instituie o

restrângere a atribuției de clasificare numai cu privire la acele informații

care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea

cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, ori clasificarea

făcută pentru favorizarea, acoperirea eludării legii sau obstrucționarea

justiției.

Față

de temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 74/2007, instanța de fond a

considerat corect că, dreptul de acces la informațiile de interes public este

un drept al cărui exercițiu comportă restrângeri, așa cum rezultă din cuprinsul

Legii nr. 544/2001, care la art. 12 alin. (1) prevede expres exceptarea de la

liberul acces a anumitor categorii de informații. Din acest motiv, s-a reținut

întemeiat că, prin clarificarea unor informații în acte administrative emise în

aplicarea legii nu se aduce atingere dreptului de liber acces la informație,

dat fiind că, exceptarea unor informații de la liberul acces este posibilă, în

condițiile legii.

În

atare situație, se constată că, argumentele invocate de recurenta-reclamantă în

susținerea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 nu pot fi reținute

pentru modificarea hotărârii instanței de fond, întrucât reprezintă

interpretarea într-o manieră extensivă a dispozițiilor legale care stabilesc

limitele exercitării unei libertăți publice, fără a se avea în vedere că,

informațiile de natura celor clasificate prin ordinul sus-menționat nu sunt

susceptibile de a fi comunicate în condițiile Legii nr. 544/2001 și deci nu pot

constitui obiectul accesului liber și neîngrădit al persoanei la orice

informație de interes public.

Pentru

considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare

sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

2.

Soluția instanței de fond și temeiul juridic al acesteia

În

temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă

Fundația S. România ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Fundația S. România împotriva Sentinței nr. 678 din 1

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - LM