ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, din
examinarea lucrărilor
dosarului constată
următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 864/PI din 19 aprilie 2011 pronunțată de
Tribunalul Timiș - secția comercială
și de contencios administrativ,
s-a
admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea ca
fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită
cerința impusă de art. 155 din Legea nr.
31/1990 ce permite formularea acțiunii în răspundere doar acționarilor deținând
cel puțin 5% din capitalul social, întrucât la momentul introducerii cererii de
chemare în judecată reclamanta A.V.A.S. deține 1,0060% din capitalul social al
SC U.R.M. SA, iar faptul că ar fi deținut o cotă mai mare de 5% din capitalul
social la epoca adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 6 din 28 mai 2009 nu are
importanță juridică sub aspectul calității sale procesuale active, deoarece
elementele acestei condiții de exercițiu a
acțiunii în justiție trebuie să existe la momentul exercitării acțiunii în
răspundere dar și pe tot parcursul ei.
Apelul
formulat de reclamanta A.V.A.S.
București împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 262/A
din 24 noiembrie 2011
pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara - secția a
II-a
civilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că
acțiunea în
răspundere
presupune două momente diferite: primul, în care se discută în adunarea
generală problema introducerii acțiunii; cel de-al doilea, în care se introduce
acțiunea, fie de către adunarea generală, fie de către acționari reprezentând
5% din capitalul social.
În speță, adunarea generală în care
s-a discutat problema introducerii
acțiunii
în răspundere a avut loc la data de 3 august 2009. Acesta este momentul la care
se verifică îndeplinirea condiției calității de acționar, neavând relevanță
momentul
la care s-au dobândit participațiile (1999) ori momentul la care s-a
hotărât modificarea actului constitutiv prin
reducere de capital (28 mai 2009).
Instanța de apel
a constatat că, hotărârea adoptată la data de 3 august 2009
nu a fost depusă la dosarul cauzei,
însă acest aspect nu prezintă importanță cât
timp
reclamanta nu a pierdut calitatea de acționar în intervalul 1999-2010.
S-a reținut,
totodată că, legea face referire exclusiv la calitatea de acționar,
fără relevanță
fiind, la momentul adunării generale, numărul participațiilor.
Interpretarea
contrară, propusă de către reclamantă, lasă fără aplicare prevederile
art. 155
1
alin. (2) LSC,
fiind evident că o persoană ce ar deține 5% din
capitalul social are calitate de acționar și ca atare nu se impunea
precizarea unei
asemenea condiții,
suplimentar celei ca persoana să dețină 5% din capital.
Numărul participațiilor devine
relevant doar la momentul introducerii
acțiunii,
astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. Acționând în contul
societății,
reclamantul în acțiunea prevăzută de art. 155 LSC este obligat fie să
dețină 5% din capitalul social, fie să obțină
acordul altor acționari astfel încât,
împreună cu aceștia, să reprezinte
5% din capitalul social.
Or, în speță,
reclamanta A.V.A.S., acționând individual, deține un procent
inferior pragului de 5%. Ca atare,
argumentele ce ar justifica atragerea răspunderii administratorilor sociali nu
au fost primite, acțiunea fiind în mod corect respinsă de prima instanță.
Împotriva acestei decizii, reclamanta
A.V.A.S. București a declarat
recurs, în
temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,
prin care a
solicitat
admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul
admiterii
apelului, cu consecința anulării sentinței instanței de fond și
admiterea acțiunii.
În dezvoltarea
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta susține că instanța de apel
a făcut o interpretare greșită a textului de lege invocat în motivarea cererii
de chemare în judecată, apreciind prin preluarea raționamentul instanței de
fond că A.V.A.S. nu are legitimitate procesuală activă.
Sub acest aspect, se arată că deși a
dezvoltat pe larg motivele de apel,
acestea,
analizate numai parțial, au fost înlăturate de instanța de control judiciar
printr-o
interpretare sistematică și teleologică eronată.
Recurenta consideră că nu are
relevanță dacă la momentul introducerii
acțiunii
A.V.A.S. nu mai deținea un procent de peste 5% din capitalul social al
societății,
atâta timp cât la momentul la care s-a născut dreptul său la acțiune această
condiție era îndeplinită.
Totodată, având în vedere că atât
instanța de fond cât și cea de control judiciar au analizat cauza numai sub
aspectul calității procesuale a A.V.A.S., situație care nu implică și
analizarea aspectelor de fond, recurenta a reiterat susținerile sale din
cererea introductivă pentru a fi avute în vedere la justa soluționare a
prezentei cauze.
Cât privește motivul prevăzut de art. 304
pct. 7 C. proc. civ. se reține că el a
fost
indicat formal, întrucât nu s-au formulat critici subsumate acestuia.
Analizând
recursul, înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta
este nefondat pentru următoarele
considerente:
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în
răspundere contra administratorilor pe prevederile art. 155 din Legea 31/1990 a
societăților comerciale, dar acest
articol
impune, ca o condiție care trebuie îndeplinită de inițiatorii unei astfel de
acțiuni, calitatea de a fi acționari și de a reprezenta individual sau împreună
cel
puțin 5% din capitalul social al societății respective. Ori în speța
de față, reclamanta A.V.A.S. nu reprezintă 5% din capitalul social al
societății, ci doar 1,0060 %, conform extrasului de registru anexat chiar de
reclamantă la cererea sa.
Înalta Curte de Casație și Justiție
observă că, deși face referire la dispozițiile art. 304, pct. 7 și 9 C. proc.
civ., ca temei de drept al cererii
de
recurs, în motivare se reiau toate argumentele prezentate deja în fața primei
instanțe și a instanței de apel, în principal
referitoare la calitatea procesuală a
A.V.A.S.
Aspectele înfățișate de A.V.A.S. în
cererea sa de recurs nu pot fi considerate motive de recurs, în sensul
dispozițiilor legale, căci această cale de
atac
este una nedevolutivă, și ar trebui să se refere strict Ia motive de
nelegalitate
cu privire la hotărârile pronunțate anterior în cauză.
Reluarea
acelorași apărări formulate și în fața primelor două instanțe, nu
poate face obiectul prezentului
recurs, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză a
fost supusă judecății și în apel, iar dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. nu
sunt incidente.
Recurenta ar
fi trebuit să se refere, în concret, la modul în care a considerat aplicabile
în speță prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta invocă,
însă, fără temei aceste dispoziții întrucât hotărârea recurată a fost motivată,
fără să cuprindă motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Decizia
este întemeiată în drept, iar instanța a făcut aplicarea corectă a prevederilor
art. 155
1
din Legea nr. 31/1990.
Recurenta consideră că dreptul său la acțiune s-a născut „în momentul
în
care s-a adoptat
Hotărârea A.G.A. prin care se pune în discuție atragerea
răspunderii administratorilor", iar în acel
moment, recurenta ar fi avut calitate
procesuală activă. Se consideră
astfel că este irelevantă ponderea de capital social deținută la data
introducerii acțiunii.
Împotriva acestui
argument se pronunță însă art. 155 ce face o diferențiere
între calitatea celor care participă
la adunarea generală privind acțiunea în
răspundere,
și cei care formulează o astfel de acțiune pe cont propriu, ulterior.
Astfel, art. 155
1
alin. (1)
prevede că în situația în care adunarea generală nu introduce acțiunea în
răspundere, această acțiune poate fi introdusă de unul sau mai mulți acționari
care dețin individual sau împreună cel puțin 5% din
capitalul social. Se instituie deci o pondere obligatorie de 5% din
capitalul social
pentru introducerea acestei acțiuni.
Art. 155 alin. (2) prevede că acești
acționari „trebuie să fi avut deja
calitatea
de acționar la data la care a fost dezbătută în cadrul adunării generale
problema introducerii acțiunii în răspundere". Se observă astfel că pentru
data la
care se pune în discuție
introducerea acțiunii în răspundere este necesară doar
calitatea de
acționar, și nu se prevede necesitatea deținerii unui procent anume
din capitalul social, deci acesta poate fi
diferit de cel deținut la data introducerii
efective a acțiunii, moment
în care capitalul social deținut de reclamanți trebuie să fie de minim 5%.
Rezultă astfel că prevederea legală de
la art. 155
1
alin. (1)
din
Legea nr. 31/1990 se referă explicit la cuantumul de capital care trebuie să
fie deținut de
cei care introduc o asemenea
acțiune în răspundere, în momentul introducerii
acesteia, independent de
valorile deținute anterior sau ulterior de aceleași persoane.
Singura corespondență dintre momentul dezbaterii în adunarea generală a
problemei răspunderii și momentul formulării unei acțiuni în răspundere, este
necesitatea ca promotorii unei astfel de acțiuni să fi avut calitatea de
acționari în
ambele
momente, dar nu un număr egal de acțiuni.
Chiar prima
instanță a pus în discuție problema cotei de participare a
reclamantului, necesară pentru
admisibilitatea acțiunii, și a reținut faptul că „alin. (1) al art. 155
1
din lege nu poate fi interpretat gramatical și teleologic
decât în sensul că această condiție trebuie îndeplinită
Ia momentul exercitării
dreptului".
Instanța de apel a reținut faptul că
legea face referire exclusiv la calitatea de acționar, fără relevanță fiind, la
momentul adunării generale, numărul
participațiilor,
iar interpretarea contrară, propusă de către reclamantă, lasă fără
aplicare
prevederile art. 155
1
alin. (2) din Legea societăților comerciale,
fiind
evident că o persoană ce ar deține 5%
din capitalul social are calitate de acționar
și ca atare nu se impunea
prevederea unei asemenea condiții, suplimentar celei ca persoana să dețină 5%
din capitalul social.
Numărul participațiilor devine
relevant doar la momentul introducerii
acțiunii,
astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. Acționând în contul
societății,
reclamantul în acțiunea prevăzută la art. 155 din Legea societăților
comerciale este obligat fie să dețină 5% din
capitalul social, fie să obțină acordul
altor acționari astfel încât,
împreună cu aceștia, să reprezinte 5% din capitalul social.
Așa cum reiese din acțiunea sa,
reclamanta are ca principal motiv pe care își întemeiază cererea de angajare a
răspunderii administratorilor, reducerea
capitalului
social al societății, astfel cum s-a statuat prin hotărârea A.G.A. din
28
mai 2009. Prin Hotărârea nr. 6 din 28 mai 2009 Adunarea Generală Extraordinară
a Acționarilor a aprobat: reducerea capitalului social al societății de la
448.420,00 lei la 2.242 lei, prin reducerea proporțională a numărului de
acțiuni de la 179.368 la 22.421 acțiuni, și a valorii nominale a acestora de la
2,50 lei/acțiune la 0,10 lei/acțiune; acoperirea pierderilor contabile aferente
ani lor: 2005, 2006 și 2007, în valoare de 1.241.996 lei prin utilizarea
rezervelor
societății rezultate din
diminuarea capitalului social, în sumă de 436.986 lei;
majorarea
capitalului social prin aport în numerar integral vărsat de la valoarea
de 2.242 lei la valoarea de 90.000 lei, prin
emisiunea a 877.580 acțiuni noi, la valoarea nominală și de emisiune de 0,1
lei/acțiune și în valoare totală de 87.758 lei; aprobarea unui termen de 30 de
zile de la data publicării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a
Acționarilor în M. Of. al României partea a
IV-a, în care acționarii își
vor exercita dreptul de preferință cu privire la
subscrierea acțiunilor noi emise, sub sancțiunea decăderii din
drepturi.
Ulterior, Hotărârea A.G.A. nr. 6 din
28 mai 2009 a fost depusă spre
menționare
la Registrul Comerțului în data de 05 iunie 2009, conform încheierii
judecătorului delegat din 10 iunie 2009, respectându-se astfel termenul de
recomandare
de 15 zile.
Ulterior publicării acestei hotărâri,
conducerea societății a trebuit să dea curs termenelor de două luni de la
publicarea Hotărârii A.G.A. de reducere a capitalului social, conform art. 208
alin. (1)
din Legea nr. 31/1990, și
respectiv termenului de o lună de zile pentru exercitarea dreptului de
preferință al
acționarilor de a subscrie la
majorarea capitalului, conform art. 216 alin. (2) din
Legea 31/1990.
În concluzie, abia după expirarea
acestor termene, în data de 15 octombrie 2009 s-a depus la ORC Timiș Actul
Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24 septembrie 2009, care a
fost menționat în registru conform încheierii judecătorului delegat din 13
ianuarie 2010. Ori această operare a modificării
Actului Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24
septembrie 2009 a fost
admisă de judecătorul delegat pentru că împotriva
Hotărârii A.G.A. nr. 6 din
28 mai 2009 nu
s-au formulat niciun fel de opoziții sau cereri de anulare, după
depunerea
acesteia la O.R.C. Timiș în data de 05 iunie 2009.
Recurenta a avut la dispoziție peste
patru luni de la data depunerii hotărârii A.G.A. din 28 mai 2009 la O.R.C.
Timiș să conteste reducerea de capital dispusă prin această hotărâre, dar nu a
făcut-o, dar a ales calea atragerii răspunderii administratorilor pentru
această operațiune.
Hotărârea A.G.A. nr.
6 din 28 mai 2009 a SC U.R.M. SA a fost depusă spre
menționare la O.R.C. Timiș și s-a
publicat în M. Of. Din acest
moment,
reclamanta, care a fost prezentă la Adunarea Generală a Acționarilor în
discuție
și deci cunoștea cele hotărâte, a avut la dispoziție câteva luni în care putea
să participe la majorarea capitalului social al societății și să-și păstreze
astfel cota de participare la capitalul social.
Diminuarea capitalului s-a făcut
proporțional, deci la finalul acestei proceduri, cota de participare la capital
a A.V.A.S. era aceeași ca și cea
anterioară
diminuării capitalului. Astfel, nu reducerea capitalului social a dus la
diminuarea
cotei de participație a A.V.A.S., ci rămânerea acesteia în pasivitate la
majorarea ulterioară a capitalului. Ori în condițiile în care, atât reducerea
cât
și majorarea capitalului au fost impuse
de prevederile art. 153
24
alin.
(1)
și (4) și
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este evidentă
lipsa de culpă a vreunei
persoane din
conducerea societății față de situația actuală a A.V.A.S.
Prin urmare,
orice alegație a recurentei referitoare la cota de participare la
capitalul
social, deținută la un moment dat, dar anterior introducerii acțiunii care face
obiectul prezentei cauze, nu poate fi reținută drept motiv de recurs. Pentru
toate considerentele reținute, conform
art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca
nefondat
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei
civile
nr. 262/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția
a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 262/A din 24
noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012