ÎCCJ, decizie (scj.ro #82938)

Acțiune în răspundere formulată în temeiul art. 155 1 din Legea nr. 31/1990. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Despre administrarea societăților Index alfabetic: acțiune în răspundere - calitatea de acționar - excepția lipsei calității procesuale active Legea nr. 31/1990, art. 155 1 Potrivit dispozițiilor art. 155 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în situația în care adunarea generală nu introduce acțiunea în răspundere prevăzută la art. 155, această acțiune poate fi introdusă de unul sau mai mulți acționari care dețin individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social, dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol impunând condiția ca acești acționari „să fi avut deja calitatea de acționar la data la care a fost dezbătută în cadrul adunării generale problema introducerii acțiunii în răspundere”.

Cerința impusă de art. 155 1 din Legea nr. 31/1990 în privința cotei de 5% trebuie să fie îndeplinită la momentul exercitării acțiunii în răspundere, iar nu la data adoptării hotărârii AGA în care s-a pus în discuție atragerea răspunderii administratorilor. Prin urmare, nu are calitate procesuală activă acționarul care formulează o acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 155 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 dacă elementele acestei condiții de exercițiu a acțiunii nu existau la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, neavând relevanță faptul că acesta a deținut o cotă mai mare de 5% la data adoptării hotărârii AGA în care s-a pus în discuție atragerea răspunderii administratorilor.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911 din 10 octombrie 2012 Prin sentința comercială nr. 864/PI din 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită cerința impusă de art. 155 1 din Legea nr. 31/1990 ce permite formularea acțiunii în răspundere doar acționarilor deținând cel puțin 5% din capitalul social, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta A.V.A.S. deținea 1,0060% din capitalul social al SC U.R.M.

SA, iar faptul că ar fi deținut o cotă mai mare de 5% din capitalul social la epoca adoptării Hotărârii AGEA nr. 6 din 28 mai 2009 nu are importanță juridică sub aspectul calității sale procesuale active, deoarece elementele acestei condiții de exercițiu a acțiunii în justiție trebuie să existe la momentul exercitării acțiunii în răspundere dar și pe tot parcursul ei. Apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 262/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că acțiunea în răspundere presupune două momente diferite: primul, în care se discută în adunarea generală problema introducerii acțiunii; cel de-al doilea, în care se introduce acțiunea fie de către adunarea generală, fie de către acționarii reprezentând 5% din capitalul social.

În speță, adunarea generală în care s-a discutat problema introducerii acțiunii în răspundere a avut loc la data de 3 august 2009. Acesta este momentul la care se verifică îndeplinirea condiției calității de acționar, neavând relevanță momentul la care s-au dobândit participațiile (1999) ori momentul la care s-a hotărât modificarea actului constitutiv prin reducere de capital (28 mai 2009). Instanța de apel a constatat că hotărârea adoptată la data de 3 august 2009 nu a fost depusă la dosarul cauzei, însă acest aspect nu prezintă importanță cât timp reclamanta nu a pierdut calitatea de acționar în intervalul 1999-2010. S-a reținut, totodată, că legea face referire exclusiv la calitatea de acționar, fără relevanță fiind, la momentul adunării generale, numărul participațiilor.

Interpretarea contrară, propusă de către reclamantă, lasă fără aplicare prevederile art. 155 1 alin. (2) LSC, fiind evident că o persoană ce ar deține 5% din capitalul social are calitate de acționar și, ca atare, nu se impunea precizarea unei asemenea condiții, suplimentar celei ca persoana să dețină 5% din capital. Numărul participațiilor devine relevant doar la momentul introducerii acțiunii, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. Acționând în contul societății, reclamantul în acțiunea prevăzută de art. 155 LSC este obligat fie să dețină 5% din capitalul social, fie să obțină acordul altor acționari astfel încât, împreună cu aceștia, să reprezinte 5% din capitalul social. Or, în speță, reclamanta A.V.A.S., acționând individual, deține un procent inferior pragului de 5%.

Ca atare, argumentele ce ar justifica atragerea răspunderii administratorilor sociali nu au fost primite, acțiunea fiind în mod corect respinsă de prima instanță. Împotriva acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința anulării sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a textului de lege invocat în motivarea cererii de chemare în judecată, apreciind, prin preluarea raționamentului instanței de fond, că A.V.A.S.

nu are legitimitate procesuală activă. Sub acest aspect, s-a arătat că, deși a dezvoltat pe larg motivele de apel, acestea, analizate numai parțial, au fost înlăturate de instanța de control judiciar printr-o interpretare sistematică și teleologică eronată. Recurenta consideră că nu are relevanță dacă la momentul introducerii acțiunii A.V.A.S. nu mai deținea un procent de peste 5% din capitalul social al societății, atâta timp cât la momentul la care s-a născut dreptul său la acțiune această condiție era îndeplinită. Totodată, având în vedere că atât instanța de fond cât și cea de control judiciar au analizat cauza numai sub aspectul calității procesuale a A.V.A.S., situație care nu implică și analizarea aspectelor de fond, recurenta a reiterat susținerile sale din cererea introductivă pentru a fi avute în vedere la justa soluționare a prezentei cauze.

Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reține că el a fost indicat formal, întrucât nu s-au formulat critici subsumate acestuia. Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în răspundere contra administratorilor pe prevederile art. 155 1 din Legea 31/1990 a societăților comerciale, dar acest articol impune, ca o condiție care trebuie îndeplinită de inițiatorii unei astfel de acțiuni, calitatea de a fi acționari și de a reprezenta individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social al societății respective. Ori în speța de față, reclamanta A.V.A.S.

nu reprezintă 5% din capitalul social al societății, ci doar 1,0060 %, conform extrasului de registru anexat chiar de reclamantă la cererea sa. Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, deși face referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca temei de drept al cererii de recurs, în motivare se reiau toate argumentele prezentate deja în fața primei instanțe și a instanței de apel, în principal referitoare la calitatea procesuală a A.V.A.S. Aspectele înfățișate de A.V.A.S. în cererea sa de recurs nu pot fi considerate motive de recurs, în sensul dispozițiilor legale, căci această cale de atac este una nedevolutivă și ar trebui să se refere strict la motive de nelegalitate cu privire la hotărârile pronunțate anterior în cauză.

Reluarea acelorași apărări formulate și în fața primelor două instanțe nu poate face obiectul prezentului recurs, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză a fost supusă judecății și în apel, iar dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. nu sunt incidente. Recurenta ar fi trebuit să se refere, în concret, la modul în care a considerat aplicabile în speță prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta invocă, însă, fără temei aceste dispoziții întrucât hotărârea recurată a fost motivată, fără să cuprindă motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Decizia este întemeiată în drept, iar instanța a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 155 1 din Legea 31/1990. Recurenta consideră că dreptul său la acțiune s-a născut „în momentul în care s-a adoptat Hotărârea AGA prin care se pune în discuție atragerea răspunderii administratorilor”, iar în acel moment, recurenta ar fi avut calitate procesuală activă.

Se consideră astfel că este irelevantă ponderea de capital social deținută la data introducerii acțiunii. Împotriva acestui argument se pronunță însă art. 155 ce face o diferențiere între calitatea celor care participă la adunarea generală privind acțiunea în răspundere și cei care formulează o astfel de acțiune pe cont propriu, ulterior. Astfel, art. 155 1 alin. (1) prevede că în situația în care adunarea generală nu introduce acțiunea în răspundere, această acțiune poate fi introdusă de unul sau mai mulți acționari care dețin individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social. Se instituie deci o pondere obligatorie de 5% din capitalul social pentru introducerea acestei acțiuni. Art. 155 1 alin. (2) prevede că acești acționari „trebuie să fi avut deja calitatea de acționar la data la care a fost dezbătută în cadrul adunării generale problema introducerii acțiunii în răspundere”.

Se observă astfel că pentru data la care se pune în discuție introducerea acțiunii în răspundere este necesară doar calitatea de acționar și nu se prevede necesitatea deținerii unui procent anume din capitalul social, deci acesta poate fi diferit de cel deținut la data introducerii efective a acțiunii, moment în care capitalul social deținut de reclamanți trebuie să fie de minim 5%. Rezultă astfel că prevederea legală de la art. 155 1 alin. (1) din Legea 31/1990 se referă explicit la cuantumul de capital care trebuie să fie deținut de cei care introduc o asemenea acțiune în răspundere, în momentul introducerii acesteia, independent de valorile deținute anterior sau ulterior de aceleași persoane.

Singura corespondență dintre momentul dezbaterii în adunarea generală a problemei răspunderii și momentul formulării unei acțiuni în răspundere este necesitatea ca promotorii unei astfel de acțiuni să fi avut calitatea de acționari în ambele momente, dar nu un număr egal de acțiuni. Chiar prima instanță a pus în discuție problema cotei de participare a reclamantului, necesară pentru admisibilitatea acțiunii, și a reținut faptul că „alin. (1) al art. 155 1 din lege nu poate fi interpretat gramatical și teleologic decât în sensul că această condiție trebuie îndeplinită la momentul exercitării dreptului”.

Instanța de apel a reținut faptul că legea face referire exclusiv la calitatea de acționar, fără relevanță fiind, la momentul adunării generale, numărul participațiilor, iar interpretarea contrară, propusă de către reclamantă, lasă fără aplicare prevederile art. 155 1 alin. (2) din LSC, fiind evident că o persoană ce ar deține 5% din capitalul social are calitate de acționar și, ca atare, nu se impunea prevederea unei asemenea condiții, suplimentar celei ca persoana să dețină 5% din capitalul social. Numărul participațiilor devine relevant doar la momentul introducerii acțiunii, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță. Acționând în contul societății, reclamantul în acțiunea prevăzută la art. 155 1 din LSC este obligat fie să dețină 5% din capitalul social, fie să obțină acordul altor acționari astfel încât, împreună cu aceștia, să reprezinte 5% din capitalul social.

Așa cum reiese din acțiunea sa, reclamanta are ca principal motiv pe care își întemeiază cererea de angajare a răspunderii administratorilor reducerea capitalului social al societății, astfel cum s-a statuat prin hotărârea AGA din 28.05.2009. Prin Hotărârea nr. 6 din 28.05.2009 A.G.E.A.

a aprobat: reducerea capitalului social al societății de la 448.420,00 lei la 2.242 lei, prin reducerea proporțională a numărului de acțiuni de la 179.368 la 22.421 acțiuni, și a valorii nominale a acestora de la 2,50 lei/acțiune la 0,10 lei/acțiune; acoperirea pierderilor contabile aferente anilor: 2005, 2006 și 2007, în valoare de 1.241.996 lei prin utilizarea rezervelor societății rezultate din diminuarea capitalului social, în sumă de 436.986 lei; majorarea capitalului social prin aport în numerar integral vărsat de la valoarea de 2.242 lei la valoarea de 90.000 lei, prin emisiunea a 877.580 acțiuni noi, la valoarea nominală și de emisiune de 0,1 lei/acțiune și în valoare totală de 87.758 lei; aprobarea unui termen de 30 de zile de la data publicării Hotărârii A.G.E.A.

în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, în care acționarii își vor exercita dreptul de preferință cu privire la subscrierea acțiunilor noi emise, sub sancțiunea decăderii din drepturi. Ulterior, Hotărârea AGA nr. 6 din 28.05.2009 a fost depusă spre menționare la Registrul Comerțului în data de 05.06.2009, conform încheierii judecătorului delegat cu nr. 10405 din 10.06.2009, respectându-se astfel termenul de recomandare de 15 zile. Ulterior publicării acestei hotărâri, conducerea societății a trebuit să dea curs termenelor de două luni de la publicarea Hotărârii AGA de reducere a capitalului social, conform art. 208 alin. (1) din Legea 31/1990, și respectiv termenului de o lună de zile pentru exercitarea dreptului de preferință al acționarilor de a subscrie la majorarea capitalului, conform art. 216 alin. (2) din Legea 31/1990.

În concluzie, abia după expirarea acestor termene, în data de 15.10.2009 s-a depus la ORC Timiș Actul Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24.09.2009, care a fost menționat în registru conform încheierii judecătorului delegat cu nr. 600 din 13.01.2010. Ori această operare a modificării Actului Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24.09.2009 a fost admisă de judecătorul delegat pentru că împotriva Hotărârii AGA nr. 6 din 28.05.2009 nu s-au formulat niciun fel de opoziții sau cereri de anulare, după depunerea acesteia la ORC Timiș în data de 05.06.2009. Recurenta a avut la dispoziție peste patru luni de la data depunerii hotărârii AGA din 28.05.2009 la ORC Timiș să conteste reducerea de capital dispusă prin această hotărâre, dar nu a făcut-o, dar a ales calea atragerii răspunderii administratorilor pentru această operațiune.

Hotărârea AGA nr. 6 din 28.05.2009 a SC U.R.M. SA a fost depusă spre menționare la ORC Timiș și s-a publicat în Monitorul Oficial. Din acest moment, reclamanta, care a fost prezentă la adunarea generală a acționarilor în discuție și, deci, cunoștea cele hotărâte, a avut la dispoziție câteva luni în care putea să participe la majorarea capitalului social al societății și să-și păstreze astfel cota de participare la capitalul social. Diminuarea capitalului s-a făcut proporțional, deci, la finalul acestei proceduri, cota de participare la capital a A.V.A.S. era aceeași ca și cea anterioară diminuării capitalului. Astfel, nu reducerea capitalului social a dus la diminuarea cotei de participație a A.V.A.S., ci rămânerea acesteia în pasivitate la majorarea ulterioară a capitalului.

Ori în condițiile în care, atât reducerea cât și majorarea capitalului au fost impuse de prevederile art. 153 24 alin. (1) și (4) și art. 10 alin. (2) din Legea 31/1990, este evidentă lipsa de culpă a vreunei persoane din conducerea societății față de situația actuală a A.V.A.S. Prin urmare, orice alegație a recurentei referitoare la cota de participare la capitalul social, deținută la un moment dat, dar anterior introducerii acțiunii care face obiectul prezentei cauze, nu poate fi reținută drept motiv de recurs. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 262/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă.