ÎCCJ, decizie (scj.ro #82938)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82938) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
în răspundere formulată în temeiul art. 155
1
din Legea nr.
31/1990. Condiții de admisibilitate
Cuprins
pe materii: Drept comercial. Despre administrarea societăților
Index
alfabetic: acțiune în răspundere
-
calitatea de acționar
-
excepția lipsei calității procesuale active
Legea
nr. 31/1990, art. 155
1
Potrivit dispozițiilor art. 155
1
alin. (1) din
Legea nr. 31/1990, în situația în care adunarea generală nu introduce
acțiunea în răspundere prevăzută la art. 155, această
acțiune poate fi introdusă de unul sau mai mulți acționari
care dețin individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul
social, dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol impunând
condiția ca acești acționari „să fi avut deja calitatea de
acționar la data la care a fost dezbătută în cadrul
adunării generale problema introducerii acțiunii în răspundere”.
Cerința impusă de art. 155
1
din Legea nr.
31/1990 în privința cotei de 5% trebuie să fie îndeplinită la
momentul exercitării acțiunii în răspundere, iar nu la data
adoptării hotărârii AGA în care s-a pus în discuție atragerea
răspunderii administratorilor.
Prin urmare, nu are calitate procesuală activă
acționarul care formulează o acțiune în răspundere
întemeiată pe dispozițiile art. 155
1
alin. (1) din Legea
nr. 31/1990 dacă elementele acestei condiții de exercițiu a
acțiunii nu existau la momentul introducerii cererii de chemare în
judecată, neavând relevanță faptul că acesta a deținut
o cotă mai mare de 5% la data adoptării hotărârii AGA în care
s-a pus în discuție atragerea răspunderii administratorilor.
Secția
a II-a civilă, Decizia nr. 3911 din 10 octombrie 2012
Prin sentința comercială nr. 864/PI din 19 aprilie
2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția comercială
și de contencios administrativ,
s-a admis excepția
lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea
ca fiind formulată de o persoană fără calitate
procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a
reținut că nu este îndeplinită cerința impusă de art.
155
1
din Legea nr. 31/1990 ce permite formularea acțiunii în
răspundere doar acționarilor deținând cel puțin 5% din
capitalul social, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în
judecată reclamanta A.V.A.S. deținea 1,0060% din capitalul social al
SC U.R.M. SA, iar faptul că ar fi deținut o cotă mai mare de 5%
din capitalul social la epoca adoptării Hotărârii AGEA nr. 6 din 28
mai 2009 nu are importanță juridică sub aspectul
calității sale procesuale active, deoarece elementele acestei
condiții de exercițiu a acțiunii în justiție trebuie
să existe la momentul exercitării acțiunii în răspundere
dar și pe tot parcursul ei.
Apelul
formulat de reclamanta
A.V.A.S. București împotriva acestei sentințe a fost respins prin
decizia civilă nr. 262/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de
apel a reținut că acțiunea în răspundere presupune
două momente diferite: primul, în care se discută în adunarea
generală problema introducerii acțiunii; cel de-al doilea, în care se
introduce acțiunea fie de către adunarea generală, fie de
către acționarii reprezentând 5% din capitalul social.
În speță, adunarea generală în care s-a discutat
problema introducerii acțiunii în răspundere a avut loc la data de 3
august 2009. Acesta este momentul la care se verifică îndeplinirea
condiției calității de acționar, neavând
relevanță momentul la care s-au dobândit participațiile (1999)
ori momentul la care s-a hotărât modificarea actului constitutiv prin
reducere de capital (28 mai 2009).
Instanța de apel a constatat că hotărârea
adoptată la data de 3 august 2009 nu a fost depusă la dosarul cauzei,
însă acest aspect nu prezintă importanță cât timp
reclamanta nu a pierdut calitatea de acționar în intervalul 1999-2010.
S-a reținut, totodată, că legea face referire
exclusiv la calitatea de acționar, fără relevanță
fiind, la momentul adunării generale, numărul participațiilor.
Interpretarea contrară, propusă de către reclamantă,
lasă fără aplicare prevederile art. 155
1
alin. (2)
LSC, fiind evident că o persoană ce ar deține 5% din capitalul
social are calitate de acționar și, ca atare, nu se impunea
precizarea unei asemenea condiții, suplimentar celei ca persoana să
dețină 5% din capital.
Numărul participațiilor devine relevant doar la
momentul introducerii acțiunii, astfel cum în mod corect a reținut
prima instanță. Acționând în contul societății,
reclamantul în acțiunea prevăzută de art. 155 LSC este obligat
fie să dețină 5% din capitalul social, fie să
obțină acordul altor acționari astfel încât, împreună cu
aceștia, să reprezinte 5% din capitalul social.
Or, în speță, reclamanta A.V.A.S., acționând
individual, deține un procent inferior pragului de 5%. Ca atare,
argumentele ce ar justifica atragerea răspunderii administratorilor
sociali nu au fost primite, acțiunea fiind în mod corect respinsă de
prima instanță.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. București a
declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.,
prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot
a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința
anulării sentinței instanței de fond și admiterea
acțiunii.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C.proc.civ., recurenta a susținut că instanța de apel a
făcut o interpretare greșită a textului de lege invocat în
motivarea cererii de chemare în judecată, apreciind, prin preluarea
raționamentului instanței de fond, că A.V.A.S. nu are
legitimitate procesuală activă.
Sub acest aspect, s-a arătat că, deși a dezvoltat
pe larg motivele de apel, acestea, analizate numai parțial, au fost
înlăturate de instanța de control judiciar printr-o interpretare
sistematică și teleologică eronată.
Recurenta consideră că nu are relevanță
dacă la momentul introducerii acțiunii A.V.A.S. nu mai deținea
un procent de peste 5% din capitalul social al societății, atâta timp
cât la momentul la care s-a născut dreptul său la acțiune această
condiție era îndeplinită.
Totodată, având în vedere că atât instanța de
fond cât și cea de control judiciar au analizat cauza numai sub aspectul
calității procesuale a A.V.A.S., situație care nu implică
și analizarea aspectelor de fond, recurenta a reiterat susținerile
sale din cererea introductivă pentru a fi avute în vedere la justa
soluționare a prezentei cauze.
Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reține că el a fost indicat formal, întrucât nu s-au formulat critici
subsumate acestuia.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și
Justiție, constată că acesta este nefondat pentru
următoarele considerente:
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în răspundere
contra administratorilor pe prevederile art. 155
1
din Legea 31/1990 a
societăților comerciale, dar acest articol impune, ca o condiție
care trebuie îndeplinită de inițiatorii unei astfel de acțiuni,
calitatea de a fi acționari și de a reprezenta individual sau
împreună cel puțin 5% din capitalul social al societății
respective. Ori în speța de față, reclamanta A.V.A.S. nu
reprezintă 5% din capitalul social al societății, ci doar
1,0060 %, conform extrasului de registru anexat chiar de reclamantă la
cererea sa.
Înalta Curte de Casație și Justiție observă
că, deși face referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca temei de drept al cererii de recurs, în motivare se reiau toate argumentele
prezentate deja în fața primei instanțe și a instanței de
apel, în principal referitoare la calitatea procesuală a A.V.A.S.
Aspectele înfățișate de A.V.A.S. în cererea sa de
recurs nu pot fi considerate motive de recurs, în sensul dispozițiilor
legale, căci această cale de atac este una nedevolutivă și
ar trebui să se refere strict la motive de nelegalitate cu privire la hotărârile
pronunțate anterior în cauză.
Reluarea acelorași apărări formulate și în
fața primelor două instanțe nu poate face obiectul prezentului
recurs, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză a fost supusă
judecății și în apel, iar dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. nu sunt incidente.
Recurenta ar fi trebuit să se refere, în concret, la modul
în care a considerat aplicabile în speță prevederile art. 304 pct. 7
și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta invocă, însă, fără
temei aceste dispoziții întrucât hotărârea recurată a fost
motivată, fără să cuprindă motive contradictorii ori
străine de natura pricinii. Decizia este întemeiată în drept, iar
instanța a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 155
1
din Legea 31/1990.
Recurenta consideră că dreptul său la acțiune
s-a născut „în momentul în care s-a adoptat Hotărârea AGA prin care
se pune în discuție atragerea răspunderii administratorilor”, iar în
acel moment, recurenta ar fi avut calitate procesuală activă. Se
consideră astfel că este irelevantă ponderea de capital social
deținută la data introducerii acțiunii.
Împotriva acestui argument se pronunță însă art.
155 ce face o diferențiere între calitatea celor care participă la
adunarea generală privind acțiunea în răspundere și cei
care formulează o astfel de acțiune pe cont propriu, ulterior.
Astfel, art. 155
1
alin. (1) prevede că în
situația în care adunarea generală nu introduce acțiunea în
răspundere, această acțiune poate fi introdusă de unul sau
mai mulți acționari care dețin individual sau împreună cel
puțin 5% din capitalul social. Se instituie deci o pondere obligatorie de
5% din capitalul social pentru introducerea acestei acțiuni.
Art. 155
1
alin. (2) prevede că acești
acționari „trebuie să fi avut deja calitatea de acționar la data
la care a fost dezbătută în cadrul adunării generale problema
introducerii acțiunii în răspundere”. Se observă astfel că
pentru data la care se pune în discuție introducerea acțiunii în
răspundere este necesară doar calitatea de acționar și nu
se prevede necesitatea deținerii unui procent anume din capitalul social,
deci acesta poate fi diferit de cel deținut la data introducerii efective
a acțiunii, moment în care capitalul social deținut de
reclamanți trebuie să fie de minim 5%.
Rezultă astfel că prevederea legală de la art. 155
1
alin. (1) din Legea 31/1990 se referă explicit la cuantumul de capital
care trebuie să fie deținut de cei care introduc o asemenea
acțiune în răspundere, în momentul introducerii acesteia, independent
de valorile deținute anterior sau ulterior de aceleași persoane.
Singura corespondență dintre momentul dezbaterii în
adunarea generală a problemei răspunderii și momentul
formulării unei acțiuni în răspundere este necesitatea ca
promotorii unei astfel de acțiuni să fi avut calitatea de
acționari în ambele momente, dar nu un număr egal de acțiuni.
Chiar prima instanță a pus în discuție problema
cotei de participare a reclamantului, necesară pentru admisibilitatea
acțiunii, și a reținut faptul că „alin. (1) al art. 155
1
din lege nu poate fi interpretat gramatical și teleologic decât în sensul
că această condiție trebuie îndeplinită la momentul
exercitării dreptului”.
Instanța de apel a reținut faptul că legea face
referire exclusiv la calitatea de acționar, fără
relevanță fiind, la momentul adunării generale, numărul
participațiilor, iar interpretarea contrară, propusă de
către reclamantă, lasă fără aplicare prevederile art.
155
1
alin. (2) din LSC, fiind evident că o persoană ce ar
deține 5% din capitalul social are calitate de acționar și, ca
atare, nu se impunea prevederea unei asemenea condiții, suplimentar celei
ca persoana să dețină 5% din capitalul social.
Numărul participațiilor devine relevant doar la
momentul introducerii acțiunii, astfel cum în mod corect a reținut
prima instanță. Acționând în contul societății,
reclamantul în acțiunea prevăzută la art. 155
1
din
LSC este obligat fie să dețină 5% din capitalul social, fie
să obțină acordul altor acționari astfel încât,
împreună cu aceștia, să reprezinte 5% din capitalul social.
Așa cum reiese din acțiunea sa, reclamanta are ca
principal motiv pe care își întemeiază cererea de angajare a
răspunderii administratorilor reducerea capitalului social al
societății, astfel cum s-a statuat prin hotărârea AGA din
28.05.2009. Prin Hotărârea nr. 6 din 28.05.2009 A.G.E.A. a aprobat:
reducerea capitalului social al societății de la 448.420,00 lei la
2.242 lei, prin reducerea proporțională a numărului de
acțiuni de la 179.368 la 22.421 acțiuni, și a valorii nominale a
acestora de la 2,50 lei/acțiune la 0,10 lei/acțiune; acoperirea
pierderilor contabile aferente anilor: 2005, 2006 și 2007, în valoare de
1.241.996 lei prin utilizarea rezervelor societății rezultate din
diminuarea capitalului social, în sumă de 436.986 lei; majorarea
capitalului social prin aport în numerar integral vărsat de la valoarea de
2.242 lei la valoarea de 90.000 lei, prin emisiunea a 877.580 acțiuni noi,
la valoarea nominală și de emisiune de 0,1 lei/acțiune și
în valoare totală de 87.758 lei; aprobarea unui termen de 30 de zile de la
data publicării Hotărârii A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României
partea a IV-a, în care acționarii își vor exercita dreptul de
preferință cu privire la subscrierea acțiunilor noi emise, sub
sancțiunea decăderii din drepturi.
Ulterior, Hotărârea AGA nr. 6 din 28.05.2009 a fost
depusă spre menționare la Registrul Comerțului în data de 05.06.2009, conform încheierii judecătorului
delegat cu nr. 10405 din 10.06.2009, respectându-se astfel termenul de
recomandare de 15 zile.
Ulterior publicării acestei hotărâri, conducerea
societății a trebuit să dea curs termenelor de două luni de
la publicarea Hotărârii AGA de reducere a capitalului social, conform art.
208 alin. (1) din Legea 31/1990, și respectiv termenului de o lună de
zile pentru exercitarea dreptului de preferință al acționarilor
de a subscrie la majorarea capitalului, conform art. 216 alin. (2) din Legea
31/1990.
În concluzie, abia după expirarea acestor termene, în data
de 15.10.2009 s-a depus la ORC Timiș Actul Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24.09.2009, care a fost menționat în registru
conform încheierii judecătorului delegat cu nr. 600 din 13.01.2010. Ori
această operare a modificării Actului Adițional la Actul Constitutiv al SC U.R.M. SA din 24.09.2009 a fost admisă de judecătorul
delegat pentru că împotriva Hotărârii AGA nr. 6 din 28.05.2009 nu
s-au formulat niciun fel de opoziții sau cereri de anulare, după
depunerea acesteia la ORC Timiș în data de 05.06.2009.
Recurenta a avut la dispoziție peste patru luni de la data
depunerii hotărârii AGA din 28.05.2009 la ORC Timiș să conteste reducerea de capital dispusă prin această
hotărâre, dar nu a făcut-o, dar a ales calea atragerii
răspunderii administratorilor pentru această operațiune.
Hotărârea AGA nr. 6 din 28.05.2009 a SC U.R.M. SA a fost depusă
spre menționare la ORC Timiș și s-a publicat în Monitorul
Oficial. Din acest moment, reclamanta, care a fost prezentă la adunarea
generală a acționarilor în discuție și, deci, cunoștea
cele hotărâte, a avut la dispoziție câteva luni în care putea să
participe la majorarea capitalului social al societății și
să-și păstreze astfel cota de participare la capitalul social.
Diminuarea capitalului s-a făcut proporțional, deci,
la finalul acestei proceduri, cota de participare la capital a A.V.A.S. era
aceeași ca și cea anterioară diminuării capitalului.
Astfel, nu reducerea capitalului social a dus la diminuarea cotei de
participație a A.V.A.S., ci rămânerea acesteia în pasivitate la
majorarea ulterioară a capitalului. Ori în condițiile în care, atât
reducerea cât și majorarea capitalului au fost impuse de prevederile art.
153
24
alin. (1) și (4) și art. 10 alin. (2) din Legea
31/1990, este evidentă lipsa de culpă a vreunei persoane din
conducerea societății față de situația actuală a
A.V.A.S.
Prin urmare, orice alegație a recurentei referitoare la
cota de participare la capitalul social, deținută la un moment dat,
dar anterior introducerii acțiunii care face obiectul prezentei cauze, nu
poate fi reținută drept motiv de recurs. Pentru toate considerentele
reținute, conform art. 312 C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul
declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr.
262/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, Secția a II-a civilă.