ÎCCJ, decizie (scj.ro #234618)

Acțiune în răspunderea administratorului. Interpretarea și aplicarea art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind exercitarea dreptului la acțiune de către consiliul de administrație. Dovada mandatului acordat directorului general

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni/Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: Acțiune în răspunderea administratorului societății

Excepția lipsei calității procesuale active

Capacitate procesuală de exercițiu

Hotărâre AGA

Casare cu trimitere spre rejudecare

Legea nr. 31/1990, art. 155 alin. (1)-(2), alin. (5), art. 155 ind. 1 alin. 1

C. proc. civ., art. 32 alin. (1) lit. b), art. 57, art. 82

C. civ., art. 209

Directorul general, mandatar al consiliului de administrație însărcinat de adunarea generală să exercite acțiunea în răspundere, dispune de prerogativa reprezentării societății inclusiv în raporturile juridice de reprezentare procesuală, nefiind necesară o dovadă suplimentară a mandatului pentru semnarea cererii de chemare în judecată, atâta timp cât voința socială de a promova acțiunea a fost valabil exprimată de organul statutar prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar cererea de chemare în judecată a fost susținută fără echivoc de societatea reclamantă, parte în proces, în vederea admiterii de către instanța sesizată.

Prin urmare, respingerea acțiunii pe motivul lipsei unui mandat expres acordat directorului general de a acționa în numele consiliului de administrație echivalează cu nesocotirea mecanismului legal al reprezentării societare.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1602 din 11 noiembrie 2025

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350 C. civ., Legea nr. 31/1990, O.U.G. nr. 109/2011.

Prin sentința civilă 2391 din 13 octombrie 2023, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Societatea A. S.A. - filială a C.N.T.E.E. B. S.A., invocată din oficiu, și a respins acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

După expunerea pe scurt a istoricului litigiului, recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât motivarea se bazează pe simple presupuneri, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b), în dezvoltarea criticilor formulate, respectiv pe ceea ce ar conține un act pretins necunoscut, în speță Decizia nr. 20/21.09.2023.

Autoarea căii de atac a arătat că, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 5/31.08.2023, Consiliul de Administrație al societății a fost împuternicit să analizeze situația și să inițieze demersurile judiciare necesare pentru atragerea răspunderii persoanelor considerate responsabile de prejudiciile generate de concedierea domnului D. În executarea acestui mandat, prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 20/21.09.2023 s-a hotărât împuternicirea directorului general E. pentru demararea procedurii privind atragerea răspunderii domnului C.

Recurenta-reclamantă a subliniat că, la data sesizării instanței, a avut în vedere prevederile Actului constitutiv al societății, care nu impuneau în mod expres obținerea autorizării AGA pentru introducerea unei astfel de acțiuni. De asemenea, în calitate de director general, cu contract de mandat încheiat cu societatea, acesta avea obligații de diligență și prudență în administrarea societății, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, inclusiv responsabilitatea recuperării oricărui prejudiciu suferit de societate.

Prin memoriul de recurs s-a susținut, totodată, că instanțele de fond au respins acțiunea reținând pretinsa lipsă a calității procesuale active a societății, pe motivul inexistenței unui mandat expres prealabil emis de Adunarea Generală a Acționarilor, considerând că demersul judiciar nu putea fi ratificat ulterior, deși au fost respectate cerințele art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta a mai precizat că instanța de apel nu a examinat actele din dosar, respectiv Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 5/31.08.2023, prin care Consiliul de Administrație a fost delegat să analizeze și să decidă asupra inițierii acțiunii în justiție împotriva domnului C. În executarea acestui mandat, Consiliul a emis Decizia nr. 20/21.09.2023, prin care l-a autorizat pe directorul general, E., să introducă acțiunea. Potrivit recurentei, exista, așadar, un mandat valabil pentru chemarea în judecată a pârâtului, fiind acoperită calitatea de reprezentant legal al societății în promovarea acțiunii.

În ceea ce privește petitul 2 al cererii de chemare în judecată recurenta a expus pe larg situația de fapt, prezentând argumentele în susținerea temeiniciei acțiunii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la 8 mai 2025.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din 1 iulie 2025 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 11 noiembrie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Preliminar, cu privire la susținerile formulate în ședință publică de reprezentantul convențional al intimatului, referitoare la schimbarea denumirii și a formei juridice a societății recurente ca urmare a fuziunii prin absorbție de către F. S.A., Înalta Curte constată că nu s-au depus și dovezi care să ateste înregistrarea la registrul comerțului a procesului de reorganizare a persoanei juridice, în vederea reconfigurării cadrului procesual actual.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. și arată că instanța de apel a interpretat eronat regimul juridic al voinței societare în legătură cu desemnarea persoanei însărcinate cu introducerea acțiunii în răspunderea administratorului și regularitatea acesteia din urmă prin prisma reprezentării procesuale, aspectele semnalate privind nereguli de ordin procedural și aplicarea greșită a unor norme de drept material, confirmând incidența motivelor de casare menționate anterior.

Privind cadrul judecății în recurs, se reține că, prin cererea de chemare în judecată, societatea reclamantă A. S.A., reprezentată de directorul general în funcție, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a fostului director general, pentru prejudiciul cauzat societății.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de directorul general al societății reclamante, persoană fără calitate procesuală activă, în raport cu art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 155 alin. (1) și (2) din Legea societăților nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, întrucât adunarea generală a acționarilor a votat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului abia după promovarea acțiunii.

Prin cererea de apel, societatea reclamantă a susținut că exista mandatul pentru chemarea în judecată a pârâtului, iar calitatea de reprezentant legal a directorului general care a semnat cererea de chemare în judecată era acoperită.

În raport cu motivele căii de atac, instanța de apel era obligată să procedeze la delimitarea clară a excepției lipsei calității procesuale active pe care și-a întemeiat prima instanță soluția de respingere a acțiunii fără a mai intra în fond, de aspectele în litigiu din apel care configurau conținutul altor excepții legate de capacitatea de exercițiu și de reprezentarea procesuală, având un regim juridic distinct.

Limitele judecății în apel sunt determinate de ceea ce s-a supus judecății, la prima instanță, potrivit art. 478 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța de apel este obligată să procedeze la rejudecarea cauzei, potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., atunci când se tinde la anularea hotărârii atacate.

Prima instanță de control judiciar, în raport de criticile formulate, analizând cauza potrivit art. 476 alin. (3) C. proc. civ., a verificat aplicarea normelor legale de către prima instanță de fond, în raport de care, deși a menținut soluția de respingere a acțiunii, a procedat la schimbarea considerentelor pe care se sprijină aceasta.

Instanța de apel avea de verificat legalitatea sentinței în legătură cu îndeplinirea condiției prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind identitatea dintre titularul acțiunii și subiectul raportului juridic litigios, concluziile sale infirmând că partea care figurează în proces ar fi fost reprezentantul în nume propriu și nu cel reprezentat, în dispută fiind dovada mandatului.

Contrar primei instanțe, instanța de apel reține, prin considerentele deciziei recurate, că obținerea hotărârii adunării generale a acționarilor ulterior sesizării primei instanțe nu a afectat valabilitatea actului de procedură, acesta putând fi ratificat.

Astfel, instanța de apel se referă, în virtutea art. 57 C. proc. civ., la posibilitatea obținerii confirmării, în vederea acoperirii nulității actului de procedură determinată de lipsa capacității de exercițiu.

Acțiunea fiind introdusă prin directorul general al societății reclamante, instanța de apel apreciază că nu este dovedită calitatea de reprezentant al titularului din raportul juridic material.

Astfel, instanța de apel reține că prin hotărârea adunării generale a fost desemnat consiliul de administrație pentru a promova acțiunea în justiție în numele societății reclamante. Cererea de chemare în judecată fiind făcută prin directorul general, acesta nu și-ar fi dovedit calitatea de mandatar, fie în forma unei împuterniciri din partea consiliului de administrație, fie din partea adunării generale, pentru a acționa în numele consiliului de administrație.

Cu alte cuvinte, instanța constată în temeiul altei dispoziții, și anume a art. 82 C. proc. civ., absența unei dovezi a calității de reprezentant în forma unui mandat

ad

litem

, care să îndreptățească exercitarea drepturilor și obligațiilor procesuale ale societății reclamante și care să aibă ca obiect deschiderea procesului în numele societății - parte în proces.

Constatând că sunt întemeiate criticile societății reclamante, Înalta Curte poate aprecia cu privire la semnificația juridică a chestiunilor de fapt deja stabilite de instanțele de fond.

Înalta Curte reține că persoana juridică dobândește capacitatea de exercițiu, potrivit art. 209 C. civ., de la data constituirii legale a organelor de administrare, iar drepturile se exercită și obligațiile se îndeplinesc prin organele de administrare ale persoanei juridice desemnate prin actele constitutive și lege, apte să reprezinte persoana juridică în raporturile cu terții.

Or, societatea este reprezentată de administratorii care nu au fost acționați în răspundere.

Având ca premisă aceste considerații de natură teoretică, dar și de reglementare, Înalta Curte constată că directorul general al societății, potrivit actelor constitutive, face parte din consiliul de administrație, cel care a fost însărcinat de adunarea generală să exercite acțiunea în justiție în răspundere, conform art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și exercită atributele de reprezentare ale acestuia în relațiile cu terții.

Prin urmare, directorul general este mandatarul convențional și legal al consiliului de administrație, iar acțiunea introductivă se încadrează în limitele mandatului organului de administrare din care acesta face parte.

Directorul general dispune de prerogativa reprezentării societății inclusiv în raporturile juridice de reprezentare procesuală, nefiind necesară o dovadă suplimentară a mandatului pentru semnarea cererii de chemare în judecată, atâta timp cât instanța de apel constată că voința socială de a promova acțiunea a fost valabil exprimată de organul statutar prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din lege, iar cererea de chemare în judecată a fost susținută fără echivoc de societatea reclamantă, parte în proces, în vederea admiterii de către instanța sesizată, inclusiv prin promovarea recursului.

Finalitatea art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 este protejarea patrimoniului societății prin exercitarea efectivă a acțiunii în răspundere împotriva administratorului care a produs prejudicii, și nu blocarea unor astfel de demersuri printr-un formalism excesiv.

Prin urmare, respingerea acțiunii pe motivul lipsei unui mandat expres acordat directorului general de a acționa în numele consiliului de administrație echivalează cu nesocotirea mecanismului legal al reprezentării societare și finalitatea normei speciale, deturnând procedura de la scopul ei esențial.

Pentru rațiunile înfățișate, reținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în legătură cu reprezentarea procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, nemaifiind cazul unei analize și a motivelor ce privesc fondul cauzei.

Această soluție procedurală se impune, întrucât se constată că, deși în apel reclamanta a solicitat trimiterea cauzei primei instanțe, în virtutea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în calea de atac a recursului a renunțat la acest drept, solicitând în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și nu primei instanțe.

În rejudecare, vor fi avute în vedere prevederile art. 501 C. proc. civ., cu luarea în considerare a dezlegărilor obligatorii din prezenta decizie, ocazie cu care instanța va aprecia și asupra cererilor accesorii privind cheltuielile de judecată, care nu pot fi acordate în această etapă procesuală, dată fiind soluția de casare cu trimitere pronunțată.