ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5230/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 21 octombrie 2010, recurentul-reclamant B.V.M. a invocat, în Dosarul nr. 5277/107/2008, aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
raportat la art. 16 alin. (1) din Constituția României, solicitând suspendarea judecării recursului și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții, având în vedere principiul neretroactivității legii civile și forma Legii nr. 47/1992, la data înregistrării excepției de neconstituționalitate în acest dosar, respectiv 8 septembrie 2010. Prin încheierea din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) din Constituția României și a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul B.V.M. Prin Încheierea din 15 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul disp. art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În ședința publică din 12 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, și are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală, pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată. În raport de aceste considerații, și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii - 15 iunie 2011, timp în care părțile nu au efectuat niciun act de procedură, nesolicitând repunerea pe rol a recursului, și, în această perioadă, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 252 C. proc.
civ., va constata, din oficiu, perimat recursul declarat de reclamantul B.V.M., împotriva Încheierii de ședință din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.V.M. împotriva Încheierii de ședință din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2012. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.