ÎCCJ, decizie (scj.ro #84936)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84936) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Datorie vamală născută anterior aderării României
la
Uniunea
Europeană.
Recalcularea drepturilor vamale. Termen de prescripție.
Regim juridic aplicabil.
Legea nr. 157/2005
Regulamentul CEE nr.
2913/1992.
Codul Vamal al României,
art. 100 alin. (1)
Cuprins pe materii: Drept vamal
Indice alfabetic: Datorie vamală
Control vamal ulterior. Termen de
prescripție
Drepturi vamale. Recalculare.
Declarație vamală.
Regim juridic național. Regim juridic
comunitar
Potrivit dispozițiilor
pct. 19 din Anexa nr. V
la Tratatul
de aderare a României
la Uniunea
Europeană
, ratificat prin Legea
nr. 157/2005, procedurile care reglementează nașterea unei
datorii vamale, înscrierea în evidența contabilă și recuperarea ulterioară
stabilite în articolele 201-232 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 și articolele
859-876a din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se aplică noilor state membre după
data aderării, când devine aplicabilă legislația comunitară. Astfel, dacă
datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării, recuperarea se
efectuează potrivit legislației în vigoare în statul respectiv înainte de
aderare, de către acesta și în favoarea acestuia.
Astfel fiind, datoria
vamală născută înainte de 1 ianuarie 2007, data aderării României
la Uniunea Europeană
, este supusă, în ceea
ce privește recuperarea, termenului de prescripție de 5 ani reglementat de
dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al
Românie, iar nu celui de 3 ani reglementat de art. 221 alin. (3) din
Regulamentul CEE nr. 2913/1992.
Regimul juridic național
rămâne aplicabil chiar dacă ulterior datei aderării declarația vamală inițială
a fost modificată, întrucât modificarea declarațiilor vamale și recalcularea
drepturilor vamale nu este de natură să conducă la nașterea unor noi datorii
vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă
legislație, în speță legislația comunitară.
ICCJ, Secția Contencios
administrativ și fiscal, decizia 4687 din 28 octombrie 2009
Prin sentința civilă
nr.3239/2008 pronunțată la data de 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel București
- Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea
formulată de S.C. „TMR „ SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională
a Vămilor și a dispus anularea deciziei pentru regularizarea situației nr.39
din 25 martie 2008 și a procesului - verbal de control ulterior nr.53/TA/U.P
din 25 martie 2008, întocmite de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință
prima instanță a reținut că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale
era prescris la data controlului, astfel că atât procesul - verbal cât și
decizia prin care s-au stabilit aceste drepturi vamale sunt lovite de nulitate
.
Aceasta, pentru că potrivit art.249
din Tratatul de Aderare al României
la Uniunea
Europeană
, reglementarea
comunitară este aplicabilă prioritar în raport cu cea internă, această
reglementare prin art.221 alin.3 din Regulamentul C.E.E. nr.2913/1992,
menționând că „comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu
poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a
luat naștere datoria vamală”.
Mai reține instanța de fond că
textul art.61 din Legea nr.141/1997, preluat de art.100 alin.1 din Legea
nr.86/2006, care prevede că autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau
la solicitarea declarantului într-o perioadă de 5 ani de la acordarea
liberului de vamă, să modifice declarația vamală, trebuie înlăturat deoarece
intră în conflict cu prevederile Regulamentului nr.2913/1992, principiul
aplicabil fiind cel al preeminenței dreptului comunitar.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, susținând, în esență, faptul că
instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în speță este aplicabilă
legislația comunitară potrivit principiului preeminenței dreptului comunitar,
deoarece este evident că datoria vamală s-a născut înainte de data aderării,
declarațiile vamale de import fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003- 25
noiembrie 2004, iar în Tratatul de aderare al României
la Uniunea
Europeană
se stabilește ca măsură
tranzitorie faptul că pentru datoriile vamale ce s-au născut înainte de data
aderării se aplică în continuare legea română (anexa 5
la Protocolul
de aderare, parte a
Tratatului, ratificat prin Legea nr.157/2006, alin.(19).
Așadar, precizează recurenta-pârâtă,
dreptul de control ulterior era și este în continuare reglementat de art.100
alin.1 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, text de lege
neabrogat și care este încă în vigoare, (contrar celor reținute de prima
instanță), necontravenind legislației comunitare, prevederea din articol
referindu-se la faptul „Autoritatea vamală are dreptul, ca din oficiu sau la solicitarea
declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să
modifice declarația vamală”.
În plus, susține recurenta-pârâtă,
chiar fără a ține cont de situația tranzitorie în speță, art.221 din
Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2913/1992 de instituire a Codului vamal
comunitar nu se aplică pentru TVA și accize de import, cărora li se aplică
legislația română, adică termenul de control ulterior și de modificare a
declarațiilor vamale de 5 ani, prevăzut de art.100 alin.1 și alin.6 din Legea
nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, din acest punct de vedere fiind
total nelegală soluția instanței de fond de anulare a actelor de control în
ceea ce privește TVA calculat de autoritatea vamală.
Se solicită admiterea recursului, casarea
sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, prima
instanță soluționând litigiul fără a cerceta fondul cauzei.
Recursul este fondat.
Acțiunea formulată de S.C. „TMR „ SRL
la data de 25 iunie 2008, vizează de fapt anularea deciziei nr.161 din 26 mai
2008 pronunțată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din
cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care soluționându-se
contestația formulată de societatea reclamantă, s-a menținut ca fiind datorată
suma de 70.687 lei reprezentând 39.556 lei taxe vamale, 7.516 lei TVA , 13.486
lei accesorii aferente taxelor vamale și 10.129 lei accesorii aferente TVA,
sumă stabilită prin decizia pentru regularizarea situației nr.39 din 25
martie 2008 emisă de Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale
București – Autoritatea Națională a Vămilor în baza procesului-verbal de
control ulterior nr.53/TA/UP din 25 martie 2008 (fiind admisă contestația
numai pentru suma totală de 39.819 lei reprezentând accesorii aferente taxelor
vamale).
Problema de drept, în speță, se
referă la legislația aplicabilă (internă sau cea comunitară) în cazul
exercitării dreptului de control ulterior al autorităților vamale, de
modificare a declarațiilor vamale și de recuperare a datoriei vamalei pentru
cazul în care datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării României
la Uniunea
Europeană.
Instanța de fond a reținut că
aplicabil în speță este art.221 alin.3 din Regulamentul CEE nr.2913/1992,
potrivit căruia comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu poate
fi făcută după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care a luat naștere
datoria vamală, termen în raport de care dreptul Autorității Naționale a
Vămilor de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului – 25
martie 2008.
Reținerea instanței de fond este
eronată, deoarece, așa cum corect susține intimata-pârâtă, în anexa 5
la Protocolul
de aderare, parte a
Tratatului de aderare a României
la Uniunea
Europeană
, ratificat prin Legea
nr.157/2005, alin.(19) care se referă și la procedurile de urmat pentru
recuperarea datoriei vamale în cazul noilor state membre, se arată în mod
expres că „dacă datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării,
recuperarea se efectuează în condițiile în vigoare în noul stat membru
interesat înainte de aderare, de către acesta și în favoarea acestuia”.
Se instituie astfel o excepție de la
regula conform căreia pentru noile state membre „recuperarea se efectuează în
condițiile legislației comunitare”, măsura dispusă fiind una tranzitorie,
aceea de aplicare în continuare a legii statului român.
În speță este evident că datoria
vamală s-a născut înainte de data aderării, declarațiile vamale de import
impuse fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003 – 25 noiembrie 2004, astfel că
aplicabile sunt dispozițiile art.100 alin.1, din Legea nr.86/2006 privind Codul
Vamal al României, dispoziții în vigoare, neabrogate și potrivit cărora
„Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea
declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să
modifice declarația vamală”.
Este adevărat că în speță este vorba
despre încheierea procesului verbal de control și a deciziei de regularizarea
situației, emise de Autoritatea Vamală la 25 martie 2008 prin care s-au
stabilit anumite obligații în urma recalculării drepturilor vamale, dar acest
drept de control ulterior este și el reglementat de dispozițiile art.100 alin.1
din Legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României, ca și datoria vamală
stabilită inițial la data depunerii declarațiilor de import, între cele două
tipuri de datorii existând continuitate și o strânsă legătură, ceea ce impune
și o continuitate a reglementării legale.
Nu poate fi astfel primită ca fiind întemeiată
susținerea intimatei-reclamante în sensul că modificarea declarațiilor vamale
și recalcularea drepturilor vamale conduc la nașterea unor noi obligații
vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă
legislație, în speță legislația comunitară.
Așadar, termenul de control ulterior
este de 5 ani de la data declarației vamale, fiind prevăzut de o lege în
vigoare (art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006), astfel încât în mod greșit
instanța a considerat că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale era
prescris la data controlului.
Pentru aceste considerente, în baza
art.312 Cod procedură civilă recursul a fost admis, sentința casată, iar cauza
trimisă spre rejudecare, aceasta urmând a fi analizată pe fondul ei.