ÎCCJ, decizie (scj.ro #84936)

Datorie vamală născută anterior aderării României la Uniunea Europeană. Recalcularea drepturilor vamale. Termen de prescripție. Regim juridic aplicabil. Legea nr. 157/2005 Regulamentul CEE nr. 2913/1992. Codul Vamal al României, art. 100 alin. (1) Cuprins pe materii: Drept vamal Indice alfabetic: Datorie vamală Control vamal ulterior. Termen de prescripție Drepturi vamale. Recalculare. Declarație vamală. Regim juridic național. Regim juridic comunitar Potrivit dispozițiilor pct. 19 din Anexa nr. V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană , ratificat prin Legea nr. 157/2005, procedurile care reglementează nașterea unei datorii vamale, înscrierea în evidența contabilă și recuperarea ulterioară stabilite în articolele 201-232 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 și articolele 859-876a din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se aplică noilor state membre după data aderării, când devine aplicabilă legislația comunitară.

Astfel, dacă datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează potrivit legislației în vigoare în statul respectiv înainte de aderare, de către acesta și în favoarea acestuia. Astfel fiind, datoria vamală născută înainte de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană , este supusă, în ceea ce privește recuperarea, termenului de prescripție de 5 ani reglementat de dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al Românie, iar nu celui de 3 ani reglementat de art. 221 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992. Regimul juridic național rămâne aplicabil chiar dacă ulterior datei aderării declarația vamală inițială a fost modificată, întrucât modificarea declarațiilor vamale și recalcularea drepturilor vamale nu este de natură să conducă la nașterea unor noi datorii vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă legislație, în speță legislația comunitară.

ICCJ, Secția Contencios administrativ și fiscal, decizia 4687 din 28 octombrie 2009 Prin sentința civilă nr.3239/2008 pronunțată la data de 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de S.C. „TMR „ SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus anularea deciziei pentru regularizarea situației nr.39 din 25 martie 2008 și a procesului - verbal de control ulterior nr.53/TA/U.P din 25 martie 2008, întocmite de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului, astfel că atât procesul - verbal cât și decizia prin care s-au stabilit aceste drepturi vamale sunt lovite de nulitate . Aceasta, pentru că potrivit art.249 din Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană , reglementarea comunitară este aplicabilă prioritar în raport cu cea internă, această reglementare prin art.221 alin.3 din Regulamentul C.E.E. nr.2913/1992, menționând că „comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală”.

Mai reține instanța de fond că textul art.61 din Legea nr.141/1997, preluat de art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006, care prevede că autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală, trebuie înlăturat deoarece intră în conflict cu prevederile Regulamentului nr.2913/1992, principiul aplicabil fiind cel al preeminenței dreptului comunitar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, susținând, în esență, faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în speță este aplicabilă legislația comunitară potrivit principiului preeminenței dreptului comunitar, deoarece este evident că datoria vamală s-a născut înainte de data aderării, declarațiile vamale de import fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003- 25 noiembrie 2004, iar în Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană se stabilește ca măsură tranzitorie faptul că pentru datoriile vamale ce s-au născut înainte de data aderării se aplică în continuare legea română (anexa 5 la Protocolul de aderare, parte a Tratatului, ratificat prin Legea nr.157/2006, alin.(19). Așadar, precizează recurenta-pârâtă, dreptul de control ulterior era și este în continuare reglementat de art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, text de lege neabrogat și care este încă în vigoare, (contrar celor reținute de prima instanță), necontravenind legislației comunitare, prevederea din articol referindu-se la faptul „Autoritatea vamală are dreptul, ca din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să modifice declarația vamală”.

În plus, susține recurenta-pârâtă, chiar fără a ține cont de situația tranzitorie în speță, art.221 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2913/1992 de instituire a Codului vamal comunitar nu se aplică pentru TVA și accize de import, cărora li se aplică legislația română, adică termenul de control ulterior și de modificare a declarațiilor vamale de 5 ani, prevăzut de art.100 alin.1 și alin.6 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, din acest punct de vedere fiind total nelegală soluția instanței de fond de anulare a actelor de control în ceea ce privește TVA calculat de autoritatea vamală. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, prima instanță soluționând litigiul fără a cerceta fondul cauzei.

Recursul este fondat. Acțiunea formulată de S.C. „TMR „ SRL la data de 25 iunie 2008, vizează de fapt anularea deciziei nr.161 din 26 mai 2008 pronunțată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care soluționându-se contestația formulată de societatea reclamantă, s-a menținut ca fiind datorată suma de 70.687 lei reprezentând 39.556 lei taxe vamale, 7.516 lei TVA , 13.486 lei accesorii aferente taxelor vamale și 10.129 lei accesorii aferente TVA, sumă stabilită prin decizia pentru regularizarea situației nr.39 din 25 martie 2008 emisă de Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale București – Autoritatea Națională a Vămilor în baza procesului-verbal de control ulterior nr.53/TA/UP din 25 martie 2008 (fiind admisă contestația numai pentru suma totală de 39.819 lei reprezentând accesorii aferente taxelor vamale).

Problema de drept, în speță, se referă la legislația aplicabilă (internă sau cea comunitară) în cazul exercitării dreptului de control ulterior al autorităților vamale, de modificare a declarațiilor vamale și de recuperare a datoriei vamalei pentru cazul în care datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării României la Uniunea Europeană.

Instanța de fond a reținut că aplicabil în speță este art.221 alin.3 din Regulamentul CEE nr.2913/1992, potrivit căruia comunicarea valorii drepturilor vamale către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală, termen în raport de care dreptul Autorității Naționale a Vămilor de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului – 25 martie 2008. Reținerea instanței de fond este eronată, deoarece, așa cum corect susține intimata-pârâtă, în anexa 5 la Protocolul de aderare, parte a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană , ratificat prin Legea nr.157/2005, alin.(19) care se referă și la procedurile de urmat pentru recuperarea datoriei vamale în cazul noilor state membre, se arată în mod expres că „dacă datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează în condițiile în vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare, de către acesta și în favoarea acestuia”.

Se instituie astfel o excepție de la regula conform căreia pentru noile state membre „recuperarea se efectuează în condițiile legislației comunitare”, măsura dispusă fiind una tranzitorie, aceea de aplicare în continuare a legii statului român. În speță este evident că datoria vamală s-a născut înainte de data aderării, declarațiile vamale de import impuse fiind depuse în perioada 4 aprilie 2003 – 25 noiembrie 2004, astfel că aplicabile sunt dispozițiile art.100 alin.1, din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, dispoziții în vigoare, neabrogate și potrivit cărora „Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală”.

Este adevărat că în speță este vorba despre încheierea procesului verbal de control și a deciziei de regularizarea situației, emise de Autoritatea Vamală la 25 martie 2008 prin care s-au stabilit anumite obligații în urma recalculării drepturilor vamale, dar acest drept de control ulterior este și el reglementat de dispozițiile art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006, privind Codul Vamal al României, ca și datoria vamală stabilită inițial la data depunerii declarațiilor de import, între cele două tipuri de datorii existând continuitate și o strânsă legătură, ceea ce impune și o continuitate a reglementării legale. Nu poate fi astfel primită ca fiind întemeiată susținerea intimatei-reclamante în sensul că modificarea declarațiilor vamale și recalcularea drepturilor vamale conduc la nașterea unor noi obligații vamale, supuse unui alt regim juridic și pentru care este aplicabilă o nouă legislație, în speță legislația comunitară.

Așadar, termenul de control ulterior este de 5 ani de la data declarației vamale, fiind prevăzut de o lege în vigoare (art.100 alin.1 din Legea nr.86/2006), astfel încât în mod greșit instanța a considerat că dreptul pârâtei de a recalcula drepturile vamale era prescris la data controlului. Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost admis, sentința casată, iar cauza trimisă spre rejudecare, aceasta urmând a fi analizată pe fondul ei.