ÎCCJ, decizie (scj.ro #83817)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83817) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Măsuri

cu privire la starea de libertate. Menținerea măsurii arestării

preventive prin hotărârea primei instanțe

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

- menținerea măsurii arestării

preventive

C.

proc

.

pen

.,

art. 350

Spre deosebire

de verificările periodice privind arestarea inculpatului pe care

instanța este obligată să le facă în cursul

judecății, în conformitate cu prevederile art. 300

2

și art. 160

b

C.

proc

.

pen

., pronunțarea cu privire la menținerea

măsurii arestării preventive prin hotărârea primei

instanțe, în condițiile art.

350 C

.

proc

.

pen

., este un accesoriu al soluției pe care prima

instanță o pronunță cu privire la fondul cauzei, depinde de

această soluție și, prin urmare, nu reclamă o dezbatere

separată asupra menținerii măsurii arestării preventive.

I.C.C.J., Secția

penală, decizia nr. 178 din 20 ianuarie 2011

Prin încheierea de ședință din 11

ianuarie

2011 a

Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori,

în baza art.

160

b

raportat la art.

300

2

C

.

proc

.

pen

., s-a menținut starea de arest a inculpatului

D.P.

S-a

reținut că, prin sentința penală nr. 570 din 23 noiembrie

2010 a

Tribunalului Cluj,

s-a hotărât condamnarea inculpatului D.

P.

la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, între altele,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori

prevăzută în art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.

Constatând, astfel, vinovăția inculpatului,

instanța a constatat

implicit că temeiurile arestării nu

au dispărut, astfel că a apreciat că se impune necesitatea

menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel inculpatul, curtea de apel fiind,

așadar, sesizată cu judecarea acestui apel.

Constatând

că sunt întrunite atât cerințele art. 300

2

și ale

art. 160

b

C.

proc

.

pen

.,

cât și prevederile art. 5 paragraf 1 lit. a) și c) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, curtea de apel a menținut starea de arest a inculpatului,

întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de

libertate în scopul

garantării

executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din

Convenție

(cauza Tomasi contra Franței).

Chiar

dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe

fond de Tribunalul Cluj nu are caracter

definitiv,

fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură

să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în

condițiile art.

5 paragraf 1 lit. a) din Convenție, astfel cum

a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza

Wemhoff

contra Germaniei.

S-a

solicitat de către apărătorul inculpatului constatarea de

către instanță a încetării măsurii arestării

preventive, cu motivarea că prima instanță nu a pus în

discuția părților măsura

arestării

preventive și, cu toate acestea, a menținut măsura

prin

hotărârea de condamnare, iar aceasta i-a fost comunicată inculpatului

în penitenciar la data de 14 decembrie 2010, deci după

trecerea celor 60 de zile pentru care a fost

menținută inițial măsura

arestului preventiv, astfel

că măsura a încetat de drept.

Analizând

aspectele invocate, instanța a constatat că la termenul din 12

octombrie 2010 instanța de fond a constatat temeinicia și legalitatea

măsurii arestării preventive. Cauza s-a

amânat pe data de 9 noiembrie 2010, când s-a trecut la dezbaterea

fondului

cauzei și s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 noiembrie și

apoi pe data de 23 noiembrie 2010, când s-a pronunțat hotărârea de

condamnare și, totodată, s-a menținut măsura arestării

preventive. Conform prevederilor art. 160

b

C.

proc

.

pen

., în cursul judecății, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, or instanța de fond a respectat

acest termen, de la data de 12 octombrie și până la data de 23

noiembrie nedepășindu-se cele 60 de zile, astfel că cererea este

neîntemeiată. Împrejurarea că i-a fost comunicată

inculpatului hotărârea prin care i s-a

menținut starea de arest după

epuizarea celor 60 de zile nu

are ca efect încetarea măsurii preventive, hotărârea

judecătorească producându-și efectele la data

pronunțării ei, respectiv la data de 23 noiembrie 2010, ci doar

stabilește momentul de la care inculpatul poate ataca respectiva

hotărâre.

Împotriva

acestei încheieri

a declarat recurs

inculpatul,

invocând prin motivele scrise de recurs

încetarea

de drept a măsurii arestării preventive, iar oral revocarea

măsurii

arestării preventive, arătând că inculpatul nu mai prezintă

pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile avute inițial în

vedere la luarea măsurii nu mai subzistă.

Recursul este

nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.P. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de minori și port ilegal de armă, constând, în

esență, în aceea că în perioada 2009 - 2010, în baza unei

rezoluții infracționale unice, a racolat și găzduit

două persoane de sex feminin, ambele minore, în scopul exploatării

prin obligarea la practicarea prostituției. Se mai reține că

același inculpat, în cursul

lunii

aprilie

2010, a

purtat asupra sa și în portbagajul autoturismului său o sabie, o

rangă, două cuțite și un topor, în locuri și împrejurări

în care s-ar fi putut primejdui viața sau integritatea

corporală a

persoanelor ori tulbura

ordinea și liniștea publică.

Inculpatul

a fost arestat preventiv la 1 mai 2010 și condamnat în primă

instanță pentru faptele deduse judecății la o pedeapsă

rezultantă de 6 ani și 6 luni

închisoare (

sentința penală nr. 570 din 23 noiembrie

2010 a

Tribunalului Cluj).

În ce privește încetarea de drept a măsurii

arestării

prevetive

, Înalta

Curte de

Casație și Justiție constată că, în realitate,

inculpatul contestă faptul că nu a fost citat și nici nu a fost

prezent în instanță la data de 23 noiembrie 2010, când instanța

de fond s-a pronunțat asupra stării de arest.

Din actele dosarului rezultă că la data de 23

noiembrie 2010

instanța de fond s-a pronunțat, prin

sentință, pe fondul cauzei, dar

și

asupra măsurii preventive, aceasta făcându-se însă în

condițiile

art.

350

C

.

proc

.

pen

.

Spre

deosebire de verificările periodice pe care instanța este

obligată să le facă pe parcursul soluționării cauzei

în condițiile art. 300

2

și art. 160

b

C.

proc

.

pen

. (cu citarea și în

prezența inculpatului aflat în stare de arest), pronunțarea

făcută în condițiile art.

350 C

.

proc

.

pen

. este un accesoriu al soluției pe care

instanța o pronunță pe fondul cauzei, depinde de această

soluție și, prin urmare, nu reclamă o dezbatere separată pe

acest aspect, așa cum se întâmplă pe parcursul judecății,

care să necesite citarea și prezența inculpatului.

În

aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că starea de arest a inculpatului a fost verificată

și analizată corespunzător de către instanța de fond,

la datele de 12 octombrie 2010 și 23 noiembrie 2010, iar apoi și de

către instanța de apel, prin încheierea

recurată

din 11 ianuarie 2011, adică în câte un interval succesiv

mai mic decât cel maxim de 60 de zile

prevăzut de lege, situație în

care nu pot fi incidente

dispozițiile legale privind încetarea de drept a măsurii

arestării preventive.

În

ce privește solicitarea de revocare a acestei măsuri, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că temeiurile care au

determinat arestarea

preventivă a

inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și

impun

în continuare privarea de libertate.

Este

astfel de observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în

primă instanță, chiar

nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o

presupunere

rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat,

iar natura acestora, ca și împrejurările în care se reține

că ar fi fost comise (exploatarea sexuală a unor victime minore) justifică

aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un

pericol pentru ordinea publică.

Prin urmare, legal și temeinic instanța de

apel, pe rolul căreia

cauza se află în prezent, a dispus în

baza art. 160

b

raportat la art.

300

2

C

.

proc

.

pen

. menținerea

stării de arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este

nefondat și, în consecință, a fost respins, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

.