ÎCCJ, decizie (scj.ro #83817)

Măsuri cu privire la starea de libertate. Menținerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanțe Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanță Indice alfabetic: Drept procesual penal - menținerea măsurii arestării preventive C. proc . pen ., art. 350 Spre deosebire de verificările periodice privind arestarea inculpatului pe care instanța este obligată să le facă în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 300 2 și art. 160 b C. proc . pen ., pronunțarea cu privire la menținerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanțe, în condițiile art. 350 C . proc . pen ., este un accesoriu al soluției pe care prima instanță o pronunță cu privire la fondul cauzei, depinde de această soluție și, prin urmare, nu reclamă o dezbatere separată asupra menținerii măsurii arestării preventive.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 178 din 20 ianuarie 2011 Prin încheierea de ședință din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, în baza art. 160 b raportat la art. 300 2 C . proc . pen ., s-a menținut starea de arest a inculpatului D.P. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 570 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a hotărât condamnarea inculpatului D. P. la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . Constatând, astfel, vinovăția inculpatului, instanța a constatat implicit că temeiurile arestării nu au dispărut, astfel că a apreciat că se impune necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, curtea de apel fiind, așadar, sesizată cu judecarea acestui apel. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b C. proc . pen ., cât și prevederile art. 5 paragraf 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, curtea de apel a menținut starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din Convenție (cauza Tomasi contra Franței).

Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraf 1 lit. a) din Convenție, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei. S-a solicitat de către apărătorul inculpatului constatarea de către instanță a încetării măsurii arestării preventive, cu motivarea că prima instanță nu a pus în discuția părților măsura arestării preventive și, cu toate acestea, a menținut măsura prin hotărârea de condamnare, iar aceasta i-a fost comunicată inculpatului în penitenciar la data de 14 decembrie 2010, deci după trecerea celor 60 de zile pentru care a fost menținută inițial măsura arestului preventiv, astfel că măsura a încetat de drept.

Analizând aspectele invocate, instanța a constatat că la termenul din 12 octombrie 2010 instanța de fond a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive. Cauza s-a amânat pe data de 9 noiembrie 2010, când s-a trecut la dezbaterea fondului cauzei și s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 noiembrie și apoi pe data de 23 noiembrie 2010, când s-a pronunțat hotărârea de condamnare și, totodată, s-a menținut măsura arestării preventive. Conform prevederilor art. 160 b C. proc . pen ., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, or instanța de fond a respectat acest termen, de la data de 12 octombrie și până la data de 23 noiembrie nedepășindu-se cele 60 de zile, astfel că cererea este neîntemeiată.

Împrejurarea că i-a fost comunicată inculpatului hotărârea prin care i s-a menținut starea de arest după epuizarea celor 60 de zile nu are ca efect încetarea măsurii preventive, hotărârea judecătorească producându-și efectele la data pronunțării ei, respectiv la data de 23 noiembrie 2010, ci doar stabilește momentul de la care inculpatul poate ataca respectiva hotărâre. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, invocând prin motivele scrise de recurs încetarea de drept a măsurii arestării preventive, iar oral revocarea măsurii arestării preventive, arătând că inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile avute inițial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă.

Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și port ilegal de armă, constând, în esență, în aceea că în perioada 2009 - 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice, a racolat și găzduit două persoane de sex feminin, ambele minore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Se mai reține că același inculpat, în cursul lunii aprilie 2010, a purtat asupra sa și în portbagajul autoturismului său o sabie, o rangă, două cuțite și un topor, în locuri și împrejurări în care s-ar fi putut primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori tulbura ordinea și liniștea publică.

Inculpatul a fost arestat preventiv la 1 mai 2010 și condamnat în primă instanță pentru faptele deduse judecății la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare ( sentința penală nr. 570 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj). În ce privește încetarea de drept a măsurii arestării prevetive , Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, inculpatul contestă faptul că nu a fost citat și nici nu a fost prezent în instanță la data de 23 noiembrie 2010, când instanța de fond s-a pronunțat asupra stării de arest.

Din actele dosarului rezultă că la data de 23 noiembrie 2010 instanța de fond s-a pronunțat, prin sentință, pe fondul cauzei, dar și asupra măsurii preventive, aceasta făcându-se însă în condițiile art. 350 C . proc . pen . Spre deosebire de verificările periodice pe care instanța este obligată să le facă pe parcursul soluționării cauzei în condițiile art. 300 2 și art. 160 b C. proc . pen . (cu citarea și în prezența inculpatului aflat în stare de arest), pronunțarea făcută în condițiile art. 350 C . proc . pen . este un accesoriu al soluției pe care instanța o pronunță pe fondul cauzei, depinde de această soluție și, prin urmare, nu reclamă o dezbatere separată pe acest aspect, așa cum se întâmplă pe parcursul judecății, care să necesite citarea și prezența inculpatului.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că starea de arest a inculpatului a fost verificată și analizată corespunzător de către instanța de fond, la datele de 12 octombrie 2010 și 23 noiembrie 2010, iar apoi și de către instanța de apel, prin încheierea recurată din 11 ianuarie 2011, adică în câte un interval succesiv mai mic decât cel maxim de 60 de zile prevăzut de lege, situație în care nu pot fi incidente dispozițiile legale privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive. În ce privește solicitarea de revocare a acestei măsuri, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Este astfel de observat că, prin pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, iar natura acestora, ca și împrejurările în care se reține că ar fi fost comise (exploatarea sexuală a unor victime minore) justifică aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, legal și temeinic instanța de apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160 b raportat la art. 300 2 C . proc . pen . menținerea stării de arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat și, în consecință, a fost respins, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen .