ÎCCJ, decizie (scj.ro #85511)

Proprietate publică a statului dată în administrarea unei autorități locale a administrației publice. Apărarea dreptului de administrare Autoritatea locală a administrației publice, titulară a dreptului de administrare a unui teren, proprietate publică a statului, are acțiune, conform art.1 din Legea nr.29/1990, pentru anularea certificatului de atestare a proprietății, emis în beneficiul unei regii autonome în baza Hotărârii Guvernului nr.834/1991.

Secția de contencios administrativ – decizia nr.3165 din 24 octombrie 2002 Orașul Ocnele Mari, reprezentat prin primar, a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor și Societatea Națională a Sării – Sucursala E.M.Râmnicu Vâlcea, pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr.4404 din 14 octombrie 1998, recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 35.190 mp situat în intravilanul orașului și obligarea pârâților la repararea pagubei cauzată prin nefolosirea terenului respectiv. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că actul administrativ contestat este nelegal deoarece vizează un teren al său, proprietate privată, cu privire la care Ministerul Industriei și Resurselor nu putea să decidă, iar discuțiile de principiu avute cu Societatea Națională a Sării – Sucursala E.M.

Râmnicu Vâlcea, privitoare la o eventuală concesionare, nu justifică acordarea certificatului de atestare conform H.G. nr.834/1991. Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.188 din 5 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea în sensul că a anulat actul administrativ atacat numai pentru suprafața de 28.390 mp, reținând că acesta s-a aflat din anul 1963 în administrarea reclamantului care, ulterior, „în temeiul art.4 din H.G. nr.834/1991, republicată, (. . . ) a trecut în proprietatea privată a acestuia”. Sucursala E.M.Râmnicu Vâlcea a declarat recurs susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât instanța care a pronunțat-o a reținut, nejustificat, existența dreptului vătămat în favoarea reclamantului.

Acesta, în opinia recurentei, nu a dobândit proprietatea asupra terenului în discuție prin simpla păstrare; dimpotrivă, în anul 1991 când a acceptat efectuarea de investiții, reclamantul a pierdut și posesia terenului, care a trecut asupra investitorului. Recursul este nefondat. Prin Ordinul nr.870 din 31 octombrie 1963 emis de ministrul Transporturilor și Telecomunicațiilor, în baza Decretului nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, s-a transmis în administrarea fostului Sfat popular Ocnele Mari suprafața de 113.700 mp teren cu construcțiile aferente. Din acest teren, expertul tehnic a constatat că o suprafață de 28.390 mp, identificată în schița anexă la raportul de expertiză, se regăsește în suprafața celor 35.190 mp ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea Societății Naționale a Sării SA – E.M.

Râmnicu Vâlcea. Pe această suprafață, care nu s-a aflat în administrarea recurentei pârâte la data transformării sale în regie autonomă, regia a construit salina – sediul administrativ – în baza acordului de principiu pentru concesionarea terenului pentru 100 de ani. Cu alte cuvinte, din terenul încredințat, potrivit legii, autorității locale, o parte a fost afectată cu acordul respectivei autorități de investiția unei persoane de drept privat și, apoi, trecută în proprietatea acesteia. Dreptul de administrare este un drept prevăzut de lege, în primul rând, de Constituție (art.135 alin.5); el este un drept real, este opozabil erga omnes, în raporturile de drept civil. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de a acesta, în condițiile în care i-a fost dat în administrare, așa încât trebuie să aibe la dispoziție și mijloacele legale necesare pentru apărarea acestui drept.

Între mijloacele de apărare sunt acțiunile posesorii și acțiunea în revendicare; atunci când dreptul de administrare este vătămat printr.un act administrativ, titularul are acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ. În cauză, dreptul de administrare al reclamantului asupra terenului în litigiu, chiar dacă nu s-a convertit în drept de proprietate, cum evocă recurenta, legitimează acțiunea în contencios administrativ a reclamantului, întrucât acesta s-a considerat vătămat, prin actul administrativ atacat, în dreptul său de administrare, recunoscut de lege. Pe de altă parte, în mod corect prima instanță a constatat că pârâta-recurentă, la data transformării sale în regie autonomă, nu avea în administrare suprafața de 28.390 mp și, prin urmare, condițiile cerute de art.1 din H.G.

nr.834/1991 pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu sunt îndeplinite. Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.