ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3464/2011

Ședința publică din 4 noiembrie 2011 Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1874/2011/C din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială, în dosarul nr. 1857/85/2009, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O.T. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâta SC G.P.A. SA București și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 135.072 lei reprezentând despăgubiri și cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 5.639 lei, respingându-se petitul privind plata penalităților de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Sibiu a reținut următoarele: Reclamanta a încheiat o asigurare facultativă cu societatea pârâtă conform contractului de asigurare a bunurilor înregistrat sub nr. A247470/2007, pentru imobilul situat în localitate, la suma asigurată de 250.000 lei, cu o primă de asigurare anuală în valoare de 510 lei, pentru perioada 28 noiembrie 2007 - 27 noiembrie 2008. Prin contractul nr. A330893 din 27 noiembrie 2008, această asigurare a fost prelungită pentru perioada 28 noiembrie 2008-27 noiembrie 2009 însă, datorită faptului că reclamanta a efectuat lucrări de supraînălțare a unei părți din imobil pe o lungime de aproximativ 35 m, ceea ce a determinat creșterea valorii acestuia, au fost modificate și condițiile de asigurare în sensul creșterii sumei asigurate de la suma de 250.000 lei la suma de 500.000 lei, precum și a primei de asigurare anuale de la 510 lei la 960 lei.

De menționat este că ambele contracte au prevăzut ca felul asigurării să cuprindă varianta multirisc pentru tip I de clădire, și nu variata standard sau cea extinsă. Reprezentantul asigurătorului a efectuat inspecția de risc a imobilului cu ocazia reînnoirii asigurării, sens în care a întocmit raportul de inspecție de risc pentru asigurarea de bunuri. La data de 20 -21 februarie 2009, în urma depunerii unui strat de zăpadă de 25 cm pe acoperișul imobilului acesta s-a prăbușit, iar pârâta a refuzat să despăgubească societatea reclamantă invocând faptul că motivul deteriorării imobilului îl constituie erorile de proiectare și/sau greșelile de execuție, defectele materialelor, proasta întreținere, vechimea sau starea de degradare, fără legătură cu vreunul din riscurile asigurate, așa cum sunt ele prevăzute în disp.

art. 71 lit. d) din Condițiile generale de asigurare, care menționează în mod expres că în situația la care s-a făcut referire asigurătorul nu acordă despăgubiri. Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în speță, având ca obiectiv stabilirea cauzelor care au concurat la prăbușirea imobilului, expertul a concluzionat că motivele evenimentului de prăbușire sunt multiple, determinate de existența unei construcții cu durata de funcționare depășită, la care s-a executat o construcție mult mai înaltă care a constituit paravan, la baza căruia s-a acumulat zăpada viscolită, construcție pentru care nu a fost prezentată o autorizație de construire.

La data prelungirii contractului de asigurare pentru perioada 28 noiembrie 2008 - 27 noiembrie 2009, asigurătorul a luat act de supraînălțarea imobilului și respectiv de toate lucrările efectuate, dovadă în acest sens fiind raportul de inspecție de risc pentru asigurare de bunuri, care a determinat încheierea contractului de asigurare nr. A 330893/2008. Prin raportul de inspecție referitor la riscul pentru asigurarea de bunuri s-a constatat că imobilul se afla în stare bună, motiv pentru care, în urma creșterii valorii imobilului, a crescut și valoarea sumei asigurate de la suma de 250.000 lei la suma de 500.000 lei. În această situație, instanța nu a putut reține culpa reclamantei în producerea prejudiciului întrucât, conform probatoriului depus la dosar, a acceptat toate condițiile impuse de asigurător privind efectuarea inspecției de risc și a creșterii sumei asigurate, respectiv a primei de asigurare.

Rezultă așadar, că în situația în care asigurătorul a luat cunoștință, la momentul reînnoirii asigurării, de modificarea structurii imobilului asigurat avea posibilitatea de a nu reînnoi contractul de asigurare și nu de a crește valoarea sumei asigurate, respectiv a poliței de asigurare. Față de aceste considerente, instanța a constatat că în cauză operează dispozițiile art. 7.2 din polița de asigurare încheiată între părți, care prevăd că pagubele cauzate de greutatea stratului de zăpadă fac parte din categoria riscurilor cuprinse în asigurare, acesta fiind motivul determinant care a produs paguba, chiar dacă el se asociază și cu alți factori ce țin de natura imobilului. Instanța, în vederea stabilirii valorii despăgubirilor, a avut în vedere valoarea reținută prin suplimentul 2 din expertiza tehnică depusă la dosar, conform căreia valoarea prejudiciului se ridică la suma de 135.072 lei inclusiv TVA.

Cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere solicitate de reclamantă, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat deoarece părțile nu au stabilit în contract o clauză penală care să prevadă acest lucru. De altfel, nici reclamanta nu a motivat și nu a invocat temeiul legal în baza căruia a solicitat plata penalităților de întârziere. Referitor la petitul privind plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 276 C. proc. civ., situație față de care a dispus obligarea pârâtei la suma de 5.639 lei, calculată proporțional cu câtimea admisă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 39/2011 din 29 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G.P.A.

SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 1874/2011/C din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția comercială. Curtea de Apel Alba Iulia, a constatat că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează : Instanța a respins critica pârâtei privind interpretarea greșită a probelor de către instanța de fond, apreciind că asigurătorul a luat cunoștință de modificarea structurală a imobilului înainte de prelungirea contractului de asigurare. Asigurătorul și-a invocat propria culpă pentru neinspectarea imobilului la fața locului cu ocazia încheierii contractului de asigurare nr. A 330893 din 27 noiembrie 2008, arătând că scriptic a constatat existența supraconstrucției cu ocazia reînnoirii contractului, fapt ce a determinat majorarea sumei asigurate de la 250.000 lei, la 500.000 lei și nu s-a mai impus o constatare directă, la fața locului, a imobilului.

Prin majorarea sumei asigurate la 500.000 lei, față de creșterea valorii bunului asigurat prin supraedificarea imobilului, fapt ce a determinat și creșterea primei de asigurare care i-a fost plătită, asigurătorul în baza raportului inspecției de risc a propus acceptarea în asigurare, fără excluderea anumitor riscuri (pct. 12 din raportul de risc), astfel că a acceptat starea imobilului asigurat. S-a reținut că, dacă asigurătorul nu ar fi fost de acord cu modificarea structurii imobilului asigurat, acesta nu ar fi încheiat contractul de asigurare cu creșterea valorii sumei asigurate.

Neîntemeiată este și susținerea apelantei că, din culpa asiguratului la momentul încheierii contractului de asigurare, asigurătorul nu a avut informațiile necesare evaluării riscului de asigurare, întrucât asigurătorul, în virtutea atribuțiilor specifice pe care le implică activitatea de asigurare avea posibilitatea verificării pe teren prin inspectori a bunului asigurat sau să solicite întocmirea unui raport de evaluare a riscului.

Curtea de apel nu și-a însușit critica apelantei privind neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor de informare prevăzute de art. 38 lit. a) și h) coroborate cu art. 18 din condițiile de asigurare, întrucât asigurătorul a cunoscut la data încheierii contractului faptul supraedificării imobilului și implicit a riscurilor aferente și prin urmare instanța de fond a apreciat temeinic că nu se poate reține vreo culpă a reclamantei în neexecutarea obligațiilor, iar evenimentul produs se încadrează în categoria riscurilor acoperite de polița de asigurare. Împotriva deciziei comerciale nr. 39/2011 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC G.P.A.

SA BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamantei. În criticile formulate recurenta-pârâtă susține, în esență, următoarele: Că instanța de apel a interpretat în mod greșit probele deduse judecății de asigurător, nesocotind atât prevederile contractului de asigurare, condițiile generale de asigurare, cât și documentele în baza cărora s-a încheiat acesta. Se susține că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că asigurătorul, în speță SC G.P.A.

SA BUCUREȘTI a luat cunoștință de modificarea structurală a imobilului asigurat la momentul reînnoirii asigurării, în sensul creșterii sumei asigurate, fiind interpretate greșit condițiile generale de asigurare și anexele, fără să aibă în vedere faptul că suma asigurată a fost stabilită la solicitarea expresă a asiguratului și nu la propunerea SC G.P.A. SA. Conform normelor de subscriere, acceptarea în asigurare a unui obiectiv se face fie pe baza datelor din declarația de asigurare, completată de asigurat, caz în care acesta își asumă riscul pentru conformitatea datelor furnizate sau după efectuarea inspecției de risc, pe baza constatărilor directe, acolo unde se impune.

Recurenta-pârâtă arată că a constatat faptic existența unei alte construcții după producerea evenimentului asigurat, iar scriptic cu ocazia reînnoirii contractului, astfel că a fost în eroare asupra calității construcției noi, care a fost efectuată fără autorizațiile cerute de lege, că modificările structurale au favorizat prăbușirea imobilului datorită greutății stratului de zăpadă. Deși riscul privind distrugerea bunului este prevăzut expres la art. 7.2 din polița de asigurare, recurenta apreciază că instanța trebuia să analizeze acest aspect în raport și de celelalte cauze care au dus la producerea riscului, respectiv afectarea rezistenței construcției prin intervenția efectuată de asigurat, lipsa autorizației de construcție și a avizelor necesare în această situație, astfel că evenimentul se încadrează în categoria de risc neasigurat, asigurătorul fiind exonerat de la plata indemnizației de asigurare.

Față de aceste aspecte, recurenta precizează că evenimentul se încadrează în categoria risc neasigurat, aspect confirmat și de concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, expertize pe care instanțele nu le-au luat în considerare. Datorită culpei asiguratului, asigurătorul, la momentul încheierii contractului de asigurare, neavând informațiile necesare evaluării riscului de asigurare, a fost în imposibilitatea stabilirii gradului de expunere a bunului în condițiile producerii anumitor evenimente naturale. Se mai învederează faptul că asiguratul nu și-a respectat obligațiile asumate prin condițiile de asigurare, respectiv încălcând dispozițiile art. 38 lit. a) și h), coroborate cu dispozițiile art. 18, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 136/1995 și că, contractul de asigurare încheiat între societatea asigurătorului și reclamantă este un contract de asigurare facultativă, care are la bază prevederile art. 969 alin. (1) C. civ.

Întrucât prăbușirea imobilului, în circumstanțele date, nu constituie un eveniment asigurat, iar expertizele tehnice de specialitate efectuate în cauză fac dovada culpei asiguratului în producerea evenimentului, această situație duce la exonerarea sa de la plata indemnizației de asigurare potrivit dispozițiilor generale din materia asigurării. Înalta Curte, verificând, în cadrul controlului de legalitate, decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, în raport de actele și lucrărilor dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul declarat de pârâta SC G.P.A. SA BUCUREȘTI este nefondat pentru considerentele ce urmează: Analizând cererea de recurs a pârâtei, Înalta Curte, în temeiul art. 306 C. proc.

civ., apreciază că dezvoltarea motivelor astfel cum au fost formulate de recurentă face posibilă încadrarea lor în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel se constată că în mod corect instanța de apel a reținut situația de fapt în sensul că așa cum rezultă din Contractul de asigurare a bunurilor, înregistrat sub nr. A247470 din 27 noiembrie 2007, reclamanta a încheiat o asigurare facultativă cu societatea pârâtă pentru imobilul situat în localitatea Viile Sibiului nr. 1, la suma asigurată de 250.000 lei cu o primă de asigurare anuală în valoare de 510 lei, pentru perioada 28 noiembrie 2007-27 noiembrie 2008. Conform contractului nr. A330893 din 27 noiembrie 2008, această asigurare a fost prelungită pentru perioada 28 noiembrie 2008-27 noiembrie 2009, însă, datorită faptului că reclamanta a efectuat lucrări de supraînălțare a unei părți din imobil pe o lungime de aproximativ 35 m, ceea ce a determinat creșterea valorii acestuia, au fost modificate și condițiile de asigurare în sensul creșterii sumei asigurate de la suma de 250.000 lei la suma de 500.000 lei, precum și a primei de asigurare anuale de la suma de 510 lei la suma de 960 lei.

De menționat este că ambele contracte au prevăzut că felul asigurării cuprinde varianta mulți risc pentru tip I de clătire și nu variata standard sau cea extinsă. Criticile formulate de recurenta pârâtă ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a contractului de asigurare, ci la greșita interpretare și administrare a probelor, aspect ce nu constituie motiv de casare ori modificare a hotărârii.

Se poate observa că recurenta pârâtă critică situația de fapt stabilită și probatoriul administrat în cauză, interpretarea concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, calitatea necorespunzătoare a construcției noi, lipsa autorizației pentru supraetajarea imobilului, neanalizarea înscrisurilor în baza cărora s-a încheiat contractul de asigurare, interpretarea înscrisurilor care au format convingerea instanței, cauzele producerii accidentului, toate aceste chestiuni reprezentând motive de netemeinicie care, în actuala reglementare nu pot forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportată la probele administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea corectă a legii în raport de situația astfel stabilită. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ori din această perspectivă precum și din criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Susținerea recurentei în sensul că suma asigurată de 500.000 lei a fost stabilită la solicitarea expresă a asiguratului, care este răspunzător de datele furnizate, nu poate fi reținută, avându-se în vedere raportul inspecției de risc pentru asigurare de bunuri, aflat la filele 67-68 dosar fond.

Se constată că asigurătorul își invocă propria culpă pentru neinspectarea imobilului la fața locului cu ocazia încheierii contractului de asigurare nr. A 330893 din 27 noiembrie 2008, arătând că scriptic la această dată a constatat existența supraconstrucției, fapt ce a determinat și majorarea sumei asigurate de la 250.000 lei la 500.000 lei, fără o constatare directă la fața locului a situației imobilului. Creșterea valorii bunului asigurat prin supraedificarea imobilului, a determinat majorarea sumei asigurate la 500.000 lei și creșterea primei de asigurare care i-a fost plătită, iar asigurătorul în baza raportului inspecției de risc a acceptat încheierea contractului de asigurare fără a efectua diligențe în acest sens, acceptând pe deplin riscurile asigurate.

Neîntemeiată este și critica recurentei pârâte, prin care susține că din culpa asiguratului la momentul încheierii contractului de asigurare, asigurătorul nu a avut informațiile necesare evaluării riscului de asigurare, avându-se în vedere că acesta, în virtutea atribuțiilor pe care le implică activitatea de asigurare, avea posibilitatea să verifice pe teren starea bunului asigurat prin inspectorii săi sau să solicite întocmirea unui raport de evaluare a riscului. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica recurentei privind neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor prevăzute de art. 38 lit. a) și h), coroborate cu art. 18 din condițiile de asigurare, avându-se în vedere faptul că asigurătorul la data încheierii contractului de asigurare a cunoscut faptul supraedificării imobilului și implicit riscurile aferente.

Potrivit art. 32 lit. a) și h) asiguratul avea obligația să informeze asigurătorul despre modificările ce ar putea agrava riscul, dar numai pentru cele efectuate ulterior încheierii contractului de asigurare, or, în cauză modificările la construcție existau în momentul încheierii poliței de asigurare. Argumentele recurentei că regulile menționate au determinat creșterea riscului de prăbușire prin fapte culpabile ale asiguratului și că s-au încălcat dispozițiile art. 38 lit. a) și h) din condițiile generale de asigurare în sensul că intimata în calitate de asigurat nu a anunțat-o despre creșterea riscului asigurării, sunt simple apărări, care nu au temei legal, având în vedere că esența contractului de asigurare îl constituie riscul pe care părțile și-l asumă, acesta fiind un eveniment previzibil, dar incert în ceea ce privește producerea lui.

De menționat că la data încheierii poliței de asigurare nr. A 330893 din 27 noiembrie 2008, recurenta a cunoscut situația și starea bunului asigurat și nu rezultă că au apărut ulterior modificări privind creșterea riscului asigurării. Așa fiind, nu s-a dovedit nici aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 18 din condițiile de asigurare și art. 26 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, text de lege invocat în motivele de recurs. În atare situație instanța nu a putut reține culpa reclamantei în producerea prejudiciului întrucât a acceptat toate condițiile impuse de asigurător privind efectuarea inspecției de risc și a creșterii sumei asigurate, respectiv a primei de asigurare.

Rezultă așadar că, în situația în care asigurătorul a luat cunoștință, la momentul reînnoirii asigurării, de modificarea structurii imobilului asigurat, acesta avea posibilitatea de a nu reînnoi contractul de asigurare și nu de a crește valoarea sumei asigurate, respectiv a poliței de asigurare. În mod corect ambele instanțe, au constatat că în cauză operează prevederile art. 7.2 din polița de asigurare încheiată de părți, care prevăd că pagubele cauzate de greutatea stratului de zăpadă fac parte din categoria riscurilor cuprinse în asigurare, acesta fiind motivul determinant care a produs paguba, chiar dacă el se asociază și cu alți factori ce țin de natura imobilului. Față de această situație, în raport de dispozițiile art. 969 C. civ.

și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, intimata reclamantă are dreptul la despăgubiri în valoare de 135.072 lei inclusiv TVA, cum corect a reținut și instanța de apel. Pentru considerentele reținute, Înalta Curte, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.P.A. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 39/2011 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2011.