ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3464/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3464/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică din 4 noiembrie 2011
Asupra recursului,
din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială
nr. 1874/2011/C din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția
comercială, în dosarul nr. 1857/85/2009, a fost admisă, în parte, cererea de
chemare în judecată formulată de reclamanta SC O.T. SRL Sibiu în contradictoriu
cu pârâta SC G.P.A. SA București și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către
reclamantă a sumei de 135.072 lei reprezentând despăgubiri și cheltuieli
parțiale de judecată în cuantum de 5.639 lei, respingându-se petitul privind
plata penalităților de întârziere.
Pentru a pronunța
această sentință Tribunalul Sibiu a reținut următoarele:
Reclamanta a încheiat
o asigurare facultativă cu societatea pârâtă conform contractului de asigurare
a bunurilor înregistrat sub nr. A247470/2007, pentru imobilul situat în
localitate, la suma asigurată de 250.000 lei, cu o primă de asigurare anuală în
valoare de 510 lei, pentru perioada 28 noiembrie 2007 - 27 noiembrie 2008.
Prin contractul nr. A330893
din 27 noiembrie 2008, această asigurare a fost prelungită pentru perioada 28
noiembrie 2008-27 noiembrie 2009 însă, datorită faptului că reclamanta a
efectuat lucrări de supraînălțare a unei părți din imobil pe o lungime de
aproximativ 35 m, ceea ce a determinat creșterea valorii acestuia, au fost
modificate și condițiile de asigurare în sensul creșterii sumei asigurate de la
suma de 250.000 lei la suma de 500.000 lei, precum și a primei de asigurare
anuale de la 510 lei la 960 lei.
De menționat este că
ambele contracte au prevăzut ca felul asigurării să cuprindă varianta multirisc
pentru tip I de clădire, și nu variata standard sau cea extinsă.
Reprezentantul
asigurătorului a efectuat inspecția de risc a imobilului cu ocazia reînnoirii
asigurării, sens în care a întocmit raportul de inspecție de risc pentru
asigurarea de bunuri.
La data de 20 -21
februarie 2009, în urma depunerii unui strat de zăpadă de 25 cm pe acoperișul
imobilului acesta s-a prăbușit, iar pârâta a refuzat să despăgubească
societatea reclamantă invocând faptul că motivul deteriorării imobilului îl
constituie erorile de proiectare și/sau greșelile de execuție, defectele
materialelor, proasta întreținere, vechimea sau starea de degradare, fără
legătură cu vreunul din riscurile asigurate, așa cum sunt ele prevăzute în
disp. art. 71 lit. d) din Condițiile generale de asigurare, care menționează în
mod expres că în situația la care s-a făcut referire asigurătorul nu acordă
despăgubiri.
Prin raportul de
expertiză tehnică efectuat în speță, având ca obiectiv stabilirea cauzelor care
au concurat la prăbușirea imobilului, expertul a concluzionat că motivele
evenimentului de prăbușire sunt multiple, determinate de existența unei
construcții cu durata de funcționare depășită, la care s-a executat o
construcție mult mai înaltă care a constituit paravan, la baza căruia s-a
acumulat zăpada viscolită, construcție pentru care nu a fost prezentată o
autorizație de construire.
La data prelungirii
contractului de asigurare pentru perioada 28 noiembrie 2008 - 27 noiembrie 2009,
asigurătorul a luat act de supraînălțarea imobilului și respectiv de toate
lucrările efectuate, dovadă în acest sens fiind raportul de inspecție de risc
pentru asigurare de bunuri, care a determinat încheierea contractului de
asigurare nr. A 330893/2008.
Prin raportul de
inspecție referitor la riscul pentru asigurarea de bunuri s-a constatat că
imobilul se afla în stare bună, motiv pentru care, în urma creșterii valorii
imobilului, a crescut și valoarea sumei asigurate de la suma de 250.000 lei la suma
de 500.000 lei.
În această situație,
instanța nu a putut reține culpa reclamantei în producerea prejudiciului
întrucât, conform probatoriului depus la dosar, a acceptat toate condițiile
impuse de asigurător privind efectuarea inspecției de risc și a creșterii sumei
asigurate, respectiv a primei de asigurare.
Rezultă așadar, că în
situația în care asigurătorul a luat cunoștință, la momentul reînnoirii
asigurării, de modificarea structurii imobilului asigurat avea posibilitatea de
a nu reînnoi contractul de asigurare și nu de a crește valoarea sumei
asigurate, respectiv a poliței de asigurare.
Față de aceste
considerente, instanța a constatat că în cauză operează dispozițiile art. 7.2
din polița de asigurare încheiată între părți, care prevăd că pagubele cauzate
de greutatea stratului de zăpadă fac parte din categoria riscurilor cuprinse în
asigurare, acesta fiind motivul determinant care a produs paguba, chiar dacă el
se asociază și cu alți factori ce țin de natura imobilului.
Instanța, în vederea
stabilirii valorii despăgubirilor, a avut în vedere valoarea reținută prin
suplimentul 2 din expertiza tehnică depusă la dosar, conform căreia valoarea
prejudiciului se ridică la suma de 135.072 lei inclusiv TVA.
Cu privire la capătul
de cerere privind plata penalităților de întârziere solicitate de reclamantă,
instanța a constatat că acesta este neîntemeiat deoarece părțile nu au stabilit
în contract o clauză penală care să prevadă acest lucru. De altfel, nici
reclamanta nu a motivat și nu a invocat temeiul legal în baza căruia a
solicitat plata penalităților de întârziere.
Referitor la petitul
privind plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că în cauză sunt
incidente dispozițiile art. 276 C. proc. civ., situație față de care a dispus
obligarea pârâtei la suma de 5.639 lei, calculată proporțional cu câtimea
admisă.
Curtea de Apel Alba
Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 39/2011 din 29 aprilie
2011, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC G.P.A. SA BUCUREȘTI
împotriva sentinței comerciale nr. 1874/2011/C din 20 decembrie 2010 a
Tribunalului Sibiu, secția comercială.
Curtea de Apel Alba
Iulia, a constatat că apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează :
Instanța a respins
critica pârâtei privind interpretarea greșită a probelor de către instanța de
fond, apreciind că asigurătorul a luat cunoștință de modificarea structurală a
imobilului înainte de prelungirea contractului de asigurare.
Asigurătorul și-a
invocat propria culpă pentru neinspectarea imobilului la fața locului cu ocazia
încheierii contractului de asigurare nr. A 330893 din 27 noiembrie 2008,
arătând că scriptic a constatat existența supraconstrucției cu ocazia
reînnoirii contractului, fapt ce a determinat majorarea sumei asigurate de la
250.000 lei, la 500.000 lei și nu s-a mai impus o constatare directă, la fața
locului, a imobilului.
Prin majorarea sumei
asigurate la 500.000 lei, față de creșterea valorii bunului asigurat prin supraedificarea
imobilului, fapt ce a determinat și creșterea primei de asigurare care i-a fost
plătită, asigurătorul în baza raportului inspecției de risc a propus acceptarea
în asigurare, fără excluderea anumitor riscuri (pct. 12 din raportul de risc),
astfel că a acceptat starea imobilului asigurat.
S-a reținut că, dacă
asigurătorul nu ar fi fost de acord cu modificarea structurii imobilului
asigurat, acesta nu ar fi încheiat contractul de asigurare cu creșterea valorii
sumei asigurate.
Neîntemeiată este și
susținerea apelantei că, din culpa asiguratului la momentul încheierii
contractului de asigurare, asigurătorul nu a avut informațiile necesare evaluării
riscului de asigurare, întrucât asigurătorul, în virtutea atribuțiilor
specifice pe care le implică activitatea de asigurare avea posibilitatea
verificării pe teren prin inspectori a bunului asigurat sau să solicite
întocmirea unui raport de evaluare a riscului.
Curtea de apel nu
și-a însușit critica apelantei privind neîndeplinirea de către reclamantă a
obligațiilor de informare prevăzute de art. 38 lit. a) și h) coroborate cu art.
18 din condițiile de asigurare, întrucât asigurătorul a cunoscut la data
încheierii contractului faptul supraedificării imobilului și implicit a
riscurilor aferente și prin urmare instanța de fond a apreciat temeinic că nu
se poate reține vreo culpă a reclamantei în neexecutarea obligațiilor, iar
evenimentul produs se încadrează în categoria riscurilor acoperite de polița de
asigurare.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 39/2011 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială,
a declarat recurs pârâta SC G.P.A. SA BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art.
299 și următoarele C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând,
în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii
apelului și respingerii acțiunii reclamantei.
În criticile
formulate recurenta-pârâtă susține, în esență, următoarele:
Că instanța de apel a
interpretat în mod greșit probele deduse judecății de asigurător, nesocotind
atât prevederile contractului de asigurare, condițiile generale de asigurare,
cât și documentele în baza cărora s-a încheiat acesta.
Se susține că
instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că asigurătorul, în speță SC G.P.A.
SA BUCUREȘTI a luat cunoștință de modificarea structurală a imobilului asigurat
la momentul reînnoirii asigurării, în sensul creșterii sumei asigurate, fiind
interpretate greșit condițiile generale de asigurare și anexele, fără să aibă
în vedere faptul că suma asigurată a fost stabilită la solicitarea expresă a
asiguratului și nu la propunerea SC G.P.A. SA.
Conform normelor de
subscriere, acceptarea în asigurare a unui obiectiv se face fie pe baza datelor
din declarația de asigurare, completată de asigurat, caz în care acesta își
asumă riscul pentru conformitatea datelor furnizate sau după efectuarea inspecției
de risc, pe baza constatărilor directe, acolo unde se impune.
Recurenta-pârâtă
arată că a constatat faptic existența unei alte construcții după producerea
evenimentului asigurat, iar scriptic cu ocazia reînnoirii contractului, astfel
că a fost în eroare asupra calității construcției noi, care a fost efectuată
fără autorizațiile cerute de lege, că modificările structurale au favorizat
prăbușirea imobilului datorită greutății stratului de zăpadă.
Deși riscul privind
distrugerea bunului este prevăzut expres la art. 7.2 din polița de asigurare,
recurenta apreciază că instanța trebuia să analizeze acest aspect în raport și
de celelalte cauze care au dus la producerea riscului, respectiv afectarea
rezistenței construcției prin intervenția efectuată de asigurat, lipsa
autorizației de construcție și a avizelor necesare în această situație, astfel
că evenimentul se încadrează în categoria de risc neasigurat, asigurătorul
fiind exonerat de la plata indemnizației de asigurare.
Față de aceste
aspecte, recurenta precizează că evenimentul se încadrează în categoria risc
neasigurat, aspect confirmat și de concluziile celor două rapoarte de expertiză
efectuate în cauză, expertize pe care instanțele nu le-au luat în considerare.
Datorită culpei
asiguratului, asigurătorul, la momentul încheierii contractului de asigurare,
neavând informațiile necesare evaluării riscului de asigurare, a fost în
imposibilitatea stabilirii gradului de expunere a bunului în condițiile
producerii anumitor evenimente naturale.
Se mai învederează faptul că
asiguratul nu și-a respectat obligațiile asumate prin condițiile de asigurare,
respectiv încălcând dispozițiile art. 38 lit. a) și h), coroborate cu
dispozițiile art. 18, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 136/1995 și
că, contractul de asigurare încheiat între societatea asigurătorului și
reclamantă este un contract de asigurare facultativă, care are la bază prevederile
art. 969 alin. (1) C. civ.
Întrucât prăbușirea
imobilului, în circumstanțele date, nu constituie un eveniment asigurat, iar
expertizele tehnice de specialitate efectuate în cauză fac dovada culpei
asiguratului în producerea evenimentului, această situație duce la exonerarea
sa de la plata indemnizației de asigurare potrivit dispozițiilor generale din
materia asigurării.
Înalta Curte,
verificând, în cadrul controlului de legalitate, decizia recurată prin prisma motivelor
de recurs, în raport de actele și lucrărilor dosarului și de dispozițiile
legale incidente în cauză, constată că recursul declarat de pârâta SC G.P.A. SA
BUCUREȘTI este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând cererea de
recurs a pârâtei, Înalta Curte, în temeiul art. 306 C. proc. civ., apreciază că
dezvoltarea motivelor astfel cum au fost formulate de recurentă face posibilă
încadrarea lor în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea
poate fi modificată când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a
schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și art.
304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel se constată că
în mod corect instanța de apel a reținut situația de fapt în sensul că așa cum
rezultă din Contractul de asigurare a bunurilor, înregistrat sub nr. A247470
din 27 noiembrie 2007, reclamanta a încheiat o asigurare facultativă cu
societatea pârâtă pentru imobilul situat în localitatea Viile Sibiului
nr. 1,
la suma asigurată de 250.000 lei cu o
primă de asigurare anuală în valoare de 510 lei, pentru perioada 28 noiembrie 2007-27
noiembrie 2008.
Conform contractului
nr. A330893 din 27 noiembrie 2008, această asigurare a fost prelungită pentru
perioada 28 noiembrie 2008-27 noiembrie 2009, însă, datorită faptului că
reclamanta a efectuat lucrări de supraînălțare a unei părți din imobil pe o
lungime de aproximativ 35 m, ceea ce a determinat creșterea valorii acestuia,
au fost modificate și condițiile de asigurare în sensul creșterii sumei
asigurate de la suma de 250.000 lei la suma de 500.000 lei, precum și a primei
de asigurare anuale de la suma de 510 lei la suma de 960 lei.
De menționat este că
ambele contracte au prevăzut că felul asigurării cuprinde varianta mulți risc
pentru tip
I
de
clătire și nu variata standard sau cea extinsă.
Criticile formulate
de recurenta pârâtă ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304
pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute, deoarece nu se referă la
interpretarea greșită a contractului de asigurare, ci la greșita interpretare
și administrare a probelor, aspect ce nu constituie motiv de casare ori
modificare a hotărârii.
Se poate observa că
recurenta pârâtă critică situația de fapt stabilită și probatoriul administrat
în cauză, interpretarea concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică efectuate
în cauză, calitatea necorespunzătoare a construcției noi, lipsa autorizației
pentru supraetajarea imobilului, neanalizarea înscrisurilor în baza cărora s-a
încheiat contractul de asigurare, interpretarea înscrisurilor care au format
convingerea instanței, cauzele producerii accidentului, toate aceste chestiuni
reprezentând motive de netemeinicie care, în actuala reglementare nu pot forma
obiect de analiză în această cale extraordinară de atac, odată cu abrogarea
pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte
apreciază că instanța de apel, în baza rolului devolutiv al apelului este
suverană în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, raportată la probele
administrate în cauză, instanța de recurs, având obligația de a verifica aplicarea
corectă a legii în raport de situația astfel stabilită.
Potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este
lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii, ori din această perspectivă precum și din criticile formulate în recurs,
Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu a fost pronunțată cu
încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Susținerea recurentei
în sensul că suma asigurată de 500.000 lei a fost stabilită la solicitarea expresă
a asiguratului, care este răspunzător de datele furnizate, nu poate fi
reținută, avându-se în vedere raportul inspecției de risc pentru asigurare de
bunuri, aflat la filele 67-68 dosar fond.
Se constată că
asigurătorul își invocă propria culpă pentru neinspectarea imobilului la fața
locului cu ocazia încheierii contractului de asigurare nr. A 330893 din 27
noiembrie 2008, arătând că scriptic la această dată a constatat existența
supraconstrucției, fapt ce a determinat și majorarea sumei asigurate de la
250.000 lei la 500.000 lei, fără o constatare directă la fața locului a
situației imobilului.
Creșterea valorii
bunului asigurat prin supraedificarea imobilului, a determinat majorarea sumei
asigurate la 500.000 lei și creșterea primei de asigurare care i-a fost
plătită, iar asigurătorul în baza raportului inspecției de risc a acceptat
încheierea contractului de asigurare fără a efectua diligențe în acest sens, acceptând
pe deplin riscurile asigurate.
Neîntemeiată este și
critica recurentei pârâte, prin care susține că din culpa asiguratului la
momentul încheierii contractului de asigurare, asigurătorul nu a avut informațiile
necesare evaluării riscului de asigurare, avându-se în vedere că acesta, în virtutea
atribuțiilor pe care le implică activitatea de asigurare, avea posibilitatea să
verifice pe teren starea bunului asigurat prin inspectorii săi sau să solicite
întocmirea unui raport de evaluare a riscului.
De asemenea, nu poate
fi reținută nici critica recurentei privind neîndeplinirea de către reclamantă
a obligațiilor prevăzute de art. 38 lit. a) și h), coroborate cu art. 18 din
condițiile de asigurare, avându-se în vedere faptul că asigurătorul la data
încheierii contractului de asigurare a cunoscut faptul supraedificării
imobilului și implicit riscurile aferente.
Potrivit art. 32 lit.
a) și h) asiguratul avea obligația să informeze asigurătorul despre
modificările ce ar putea agrava riscul, dar numai pentru cele efectuate ulterior
încheierii contractului de asigurare, or, în cauză modificările la construcție existau
în momentul încheierii poliței de asigurare.
Argumentele
recurentei că regulile menționate au determinat creșterea riscului de prăbușire
prin fapte culpabile ale asiguratului și că s-au încălcat dispozițiile art. 38 lit.
a) și h) din condițiile generale de asigurare în sensul că intimata în calitate
de asigurat nu a anunțat-o despre creșterea riscului asigurării, sunt simple
apărări, care nu au temei legal, având în vedere că esența contractului de
asigurare îl constituie riscul pe care părțile și-l asumă, acesta fiind un
eveniment previzibil, dar incert în ceea ce privește producerea lui.
De menționat că la
data încheierii poliței de asigurare nr. A 330893 din 27 noiembrie 2008,
recurenta a cunoscut situația și starea bunului asigurat și nu rezultă că au
apărut ulterior modificări privind creșterea riscului asigurării.
Așa fiind, nu s-a
dovedit nici aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 18 din
condițiile de asigurare și art. 26 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările
în România, text de lege invocat în motivele de recurs.
În atare situație
instanța nu a putut reține culpa reclamantei în producerea prejudiciului
întrucât a acceptat toate condițiile impuse de asigurător privind efectuarea
inspecției de risc și a creșterii sumei asigurate, respectiv a primei de
asigurare.
Rezultă așadar că, în
situația în care asigurătorul a luat cunoștință, la momentul reînnoirii
asigurării, de modificarea structurii imobilului asigurat, acesta avea
posibilitatea de a nu reînnoi contractul de asigurare și nu de a crește
valoarea sumei asigurate, respectiv a poliței de asigurare.
În mod corect ambele
instanțe, au constatat că în cauză operează prevederile art. 7.2 din polița de
asigurare încheiată de părți, care prevăd că pagubele cauzate de greutatea
stratului de zăpadă fac parte din categoria riscurilor cuprinse în asigurare,
acesta fiind motivul determinant care a produs paguba, chiar dacă el se
asociază și cu alți factori ce țin de natura imobilului.
Față de această
situație, în raport de dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 27 alin. (2) din
Legea nr. 136/1995, intimata reclamantă are dreptul la despăgubiri în valoare
de 135.072 lei inclusiv TVA, cum corect a reținut și instanța de apel.
Pentru considerentele
reținute, Înalta Curte, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să
respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC G.P.A. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 39/2011 din 29 aprilie
2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie
2011.