ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele:

În baza art. 244 alin. (1), (2) Noul C. pen. a condamnat pe inculpatul P.L.M., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) Noul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Noul C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Noul C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) Noul C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) Noul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Noul C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Noul C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) Noul C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final inculpatul să execute 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Noul C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Noul C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) Noul C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) Noul C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) Noul C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei, se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 Noul C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) Noul C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC S.L.I.I.E. SRL și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 lei actualizată cu rata inflației de la data de 27 noiembrie 2008 și până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P a Mun. București ca neîntemeiată.

A menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 11 aprilie 2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din conturile deschise la R.B. SA și B.C.C. pe numele inculpatului precum și măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. 45, situat în București, str. V.A. nr. 18, bl. M28, sc. A, sector 6 dispusă prin ordonanța din data de 04 octombrie 2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a desființat parțial înscrisul intitulat contract de asistență juridică nr. 164.357 din data de 12 octombrie 2007, respectiv a anulat mențiunea dar nu mai puțin de 400.000 euro (patru sute mii) la cursul BNR efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare aflată la art. 2 din contract.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2800 lei, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 12 octombrie 2007 între inculpatul P.L.M. și SC S.L.I.I.E. SRL, prin reprezentant Z.S., s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. 164.357. Conform clauzelor acestui contract, obiectul îl reprezenta prezentarea și negocierea în numele și pe seama clientului pentru imobilul din șos. D. nr. 87-91-113, părțile precizând expres și faptul că în situația în care vânzarea nu se va putea încheia prin intermediul Cabinetului de avocat P.L.M., SC S.L.I.I.E. SRL este exonerată de orice obligație rezultată din prezentul contract de asistență juridică, prezentul contract fiind rămas fără obiect. Conform înțelegerii dintre părți inculpatul urma să efectueze demersurile necesare în vedere încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele teren și construcții de la adresa menționată mai sus. Cele două părți au stabilit ca termen pentru acest contract două săptămâni începând cu data de 15 octombrie 2007, contractul urmând deci să-și producă efectele până la data de 30 octombrie 2007.

În acest interval de timp inculpatul a depus diligente în vederea identificării de potențiali cumpărători pentru teren, înștiințând reprezentanții persoanei vătămate cu privire la un potențial cumpărător, societatea SC P. SRL. În cadrul unei întâlniri cu Z.S. și C.T. inculpatul a prezentat răspunsul primit de la SC P. și s-a convenit ca inculpatul să continue negocierea cu acest posibil client. Părțile au precizat expres, în cuprinsul unui înscris, mențiunea privind condiția ca actul de vânzare-cumpărare să se încheie cel mult până la 30 noiembrie 2007.

Până la termenul indicat mai sus discuțiile purtate nu s-au concretizat iar ulterior lunii noiembrie 2007 inculpatul nu a mai contactat persoana vătămată astfel că reprezentanții acesteia au continuat să efectueze demersuri pentru vânzarea imobilelor fără implicarea inculpatului.

Astfel, la data de 20 decembrie 2007, între SC M.M. SRL și persoana vătămată s-a încheiat contractul de prestări servicii (contract de comision) având ca obiect intermedierea vânzării-cumpărării terenului situat în șos. D. nr. 95-101, 107-111, 111A, în sarcina prestatorului fiind menționată și obligația de a acționa ca intermediar între beneficiar și cumpărătorul terenului - SC T.M. SRL pentru a se finaliza contractul de vânzare-cumpărare.

Ulterior, la data de 04 martie 2008, fără vreo contribuție de orice tip a inculpatului, s-a încheiat între persoana vătămată și SC T.M.I. SRL promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată la Biroul Notarilor Publici Asociați "L.D." de notarul public L.M. având ca obiect mai multe imobile în suprafață totală de 56.784,28 mp, prețul fiind stabilit pentru suma de 25.098.652 euro.

Inculpatul a aflat de existența acestei înțelegeri și, în împrejurări neelucidate, a procurat un exemplar al promisiunii de vânzare-cumpărare amintite. De asemenea, la o dată care nu a fost stabilită, probabil anterior lunii martie 2008, inculpatul a modificat contractul de asistență juridică încheiat cu persoana vătămată, adăugând, la art. 2 vizând onorariul, mențiunea că suma nu va putea fi mai mică de 400.000 euro la curs BNR, efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, după data de 04 martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obținerii onorariului menționat în contractul de asistență juridică. În acest scop, la data de 18 martie 2008 inculpatul s-a deplasat la biroul SCA V.T. și a solicitat asistență juridică avocatului T.V., acesta sfătuindu-l să emită o notificare către client în scopul rezolvării pe cale amiabilă a litigiului. Pe cale de consecință, în aceeași zi, cei doi au întocmit un înscris prin care reprezentanții persoanei vătămate erau invitați pentru discuții în data de 24 martie 2008 la sediul cabinetului de avocat. Notificarea a fost înregistrată la BEJ "D.G." la data de 19 martie 2008 și a fost comunicată persoanei vătămate, fără ca la termenul fixat - 24 martie 2008, să se prezinte vreo persoană la convocarea emisă.

La data de 01 aprilie 2008 persoana vătămată a încheiat un nou contract de comision cu SC N.I. SA având ca obiect identificarea și selecționarea potențialilor cumpărători pentru terenul din șos. D., nr. 95-101.

La data de 09 aprilie 2008 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1610 din 09 aprilie 2008 de notarul public L.M. prin care persoana vătămată a vândut către SC T.M.I. SRL terenurile menționate în promisiunea de vânzare-cumpărare menționată mai sus, la prețul de 24.500.000 euro.

Inculpatul a continuat demersurile în vedere obținerii sumei de bani menționată ca onorariu în contractul de asistență juridică, solicitând Judecătoriei sector 5 București, la data de 19 mai 2008, învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică, depunând în acest sens exemplarul aflat în posesia sa, cuprinzând și mențiunea suplimentară privind limita minimă de 400.000 euro. Urmare a admiterii cererii inculpatul s-a adresat biroului executorului judecătoresc P.F., la data de 19 iunie 2008 formulând cerere de executare silită împotriva persoanei vătămate. în cuprinsul cererii inculpatul a arătat în mod nereal că a asistat la negocierile purtate de către SC M.I. SRL, invocând în susținerea acestei afirmații antecontractul de vânzare-cumpărare cât și contractul din data de 09 aprilie 2008. Inculpatul a solicitat executarea silită prin raportare la procentul de 2% din valoarea vânzării, fără a se folosi de mențiunea adăugată ulterior dar nu mai puțin de 400.000 euro la cursul BNR în condițiile în care clauza inițiala îi era mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro.

Primind ca atare situația de fapt invocată de inculpat în cuprinsul cererii ce i-a fost adresată, respectiv faptul că acesta și-a îndeplinit obligația contractuală privind intermedierea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, operând o prorogare a contractului de asistență juridică încheiat între părți, martorul P.F. a efectuat demersurile prevăzute de lege în cazul executării silite. În acest sens s-a emis adresă pentru înființarea popririi contului debitoarei deschis la C.E.B., fiind indisponibilizată suma de 2.186.569,10 lei, echivalentul în lei a sumei în euro. Persoana vătămată a încercat să împiedice executarea silită, fiind formulate mai multe acțiuni civile precum și plângeri penale însă prin decizia din data de 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării silite.

Urmare a acestei decizii, la data de 18 noiembrie 2008 inculpatul s-a adresat executorului judecătoresc solicitând continuarea executării silite și eliberarea sumelor de bani, la aceeași dată acesta din urmă emițând adresă către unitatea bancară pentru virarea sumei poprite.

Astfel, la data de 27 noiembrie 2008 C.E.B. a virat suma de 2.159.854,75 lei în contul Cabinetului de avocat P.L.M. deschis la B.T. În aceeași zi întreaga sumă de bani a fost transferată din contul cabinetului de avocat în contul personal al inculpatului deschis la aceeași unitate bancară. Ulterior, inculpatul a dispus la data de 02 decembrie 2008 transferul sumei de 568.536 euro în contul beneficiarului P.I. La aceeași dată, numita P.E.G., soția inculpatului, în calitate de împuternicit pe contul numitului P.I., a ridicat în numerar întreaga sumă de bani.

Inculpatul nu a consemnat în actele contabile dobândirea acestei sume de bani, nu a declarat-o autorităților competente (termenul pentru a face acest lucru fiind data de 15 mai 2009) și, pe cale de consecință nu a achitat impozitul datorat de 16% din venitul realizat, creând astfel un prejudiciu de 345.576 lei bugetului general consolidat.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală și în faza de judecată, coroborate cu declarațiile persoanelor audiate în cauză.

În raport de această situație de fapt instanța a considerat că în drept, fapta inculpatului care, la data de 19 iunie 2008, cu ocazia formulării cererii de executare silită împotriva persoanei vătămate SC S.L.I.I.E. SRL, a indus în eroare martorul P.F., susținând în mod nereal că și-a îndeplinit obligația prevăzută în contractul de asistență juridică din data de 12 octombrie 2007, contract care ar fi fost prelungit tacit după termenul de 30 octombrie 2007 menționat în cuprinsul său, fiind implicat în încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre persoana vătămată și SC T.M. și, prin urmare, având dreptul la onorariul stabilit în contract, în susținerea afirmațiilor sale folosind fără drept contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cele două părți, obținând în această modalitate executarea silită a persoanei vătămate și transferul sumei de 2.159.854,75 lei din contul acesteia în cel al cabinetului de avocat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen., în prezent infracțiune prev. de art. 244 Noul C. pen.

În opinia instanței de fond, raportat la dispozițiile C. pen. din 1969, fapta a fost săvârșită în condițiile alin. (2), respectiv prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpatul folosindu-se de contractul de asistență juridică deși avea cunoștință că acesta își încetase efectele dar și de contractul de vânzare-cumpărare dintre persoana vătămată și T.M., contract pe care l-a obținut și folosit fără a avea acest drept, nefiind reprezentant al vreunei părți din această tranzacție. De asemenea, sunt incidente și dispozițiile alin. (3), înșelăciunea fiind realizată cu prilejul încheierii și executării convenției privind executarea silită a persoanei vătămate, precum și alin. (5), prejudiciul fiind mai mare de 200.000 lei, fiind vorba deci de consecințe deosebit de grave.

Din punct de vedere al Noului C. pen., fapta se încadrează în dispozițiile alin. (2) ale art. 244, fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase.

De asemenea, în drept, fapta inculpatului care, după ce la data de 27 noiembrie 2008 a.încasat suma de 2.159.854,75 lei în urma finalizării executării silite a debitoarei SC S.L.I.I.E. SRL, nu a evidențiat în actele contabile dobândirea acestei sume și nu a declarat venitul încasat organelor fiscale, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale, respectiv impozitul pe venit, prin aceasta creând un prejudiciu în cuantum de 345.576 lei bugetului general consolidat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, instanța arată că, atât din perspectiva art. 290 C. pen. din 1969 cât și conform art. 322 Noul C. pen., aceasta presupune falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice modalitate, urmată de folosirea înscrisului obținut, în vederea producerii de consecințe juridice.

În speță, există o acțiune de falsificare a înscrisului sub semnătură privată (contractul de asistență juridică) prin alterarea lui, respectiv prin adăugarea pe înscrisul inițial a unei mențiuni privind un cuantum minim al onorariului care va fi primit. De asemenea, inculpatul a folosit înscrisul în discuție, în mod repetat (prin depunerea la Judecătoria sectorului 5, la executorul judecătoresc, la Judecătoria sectorului 6 - în 2 dosare civile, la Tribunalul București - în două dosare civile), în cadrul procedurii de executare silită.

Pe de altă parte însă instanța reține că legea impune condiția folosirii în vederea producerii de consecințe juridice, consecințe care ar trebui să derive din acțiunea inițială de falsificare. Or, în speță, se constată că folosirea înscrisului nu a vizat producerea de consecințe juridice în legătură cu mențiunea inserată de inculpat în cuprinsul acestuia vizând limita minimă de 400.000 euro în condițiile în care suma rezultând din convenția reală a părților, respectiv 2% din prețul vânzării, era de peste 500.000 euro. Întreaga procedură de executare silită a vizat această ultimă sumă menționată, prin urmare prin acțiunea de folosire a înscrisului nu s-a urmărit producerea de consecințe juridice rezultând în falsificarea actului.

Față de toate acestea, instanța a considerat că fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, nefiind realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de fals sub semnătură privată sub aspectul laturii obiective ținând cont că prin folosirea înscrisului nu s-a urmărit producerea de consecințe juridice rezultând din falsificarea actului, astfel că, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile s-a apreciat că noul C. pen. este legea mai favorabilă inculpatului, limitele de pedeapsă fiind mai mici pentru infracțiunea de înșelăciune.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța a considerat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 C. pen. pentru suspendarea sub supraveghere.

Pe latură civilă, instanța constată că în cauză au formulat pretenții civile SC S.L.I.I.E. SRL cu suma de 2.186.569,1 lei plus rata inflației de la data transferului sumei de bani până la achitarea debitului, precum și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGFP a Mun. București cu suma de 418.000 lei la care se adaugă obligații fiscale accesorii (precizare acțiune civilă în faza de judecată).

S-a invocat faptul că partea civilă se află în posesia unei hotărâri pronunțate de instanța civilă prin care are posibilitatea recuperării sumei de bani amintite, respectiv Sentința civilă nr. 68 din 02 februarie 2012 a Jud. sector 6, prin care s-a dispus întoarcerea executării silite. Instanța a avut în vedere, pe de o parte, că această sentință nu a fost executată și, prin urmare, prejudiciul nu este nici în acesta moment recuperat. Pe de altă parte, hotărârea civilă a fost pronunțată în contradictoriu cu Cabinetul de avocat P. și nu cu inculpatul din prezenta cauză astfel că partea civilă nu ar putea să o pună în executarea împotriva inculpatului. în aceste condiții se constată că partea civilă nu deține un titlu împotriva inculpatului cu privire la suma solicitată cu titlu de daune materiale în prezenta cauză și, de asemenea, prejudiciul nu a fost reparat încă, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii civile.

Pe cale de consecință, în baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC S.L.I.I.E. SRL și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 lei actualizată cu rata inflației de la data de 27 noiembrie 2008 și până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce privește prejudiciul invocat de Statul Român instanța a constatat că, astfel cum a reținut în cuprinsul prezentei, inculpatul a obținut la data de 27 noiembrie 2008 un venit în cuantum de 2.186.569,1 lei pentru care nu a achitat impozitul de venit, creând astfel cu prejudiciu bugetului de stat.

Pe de altă parte însă instanța a decis prin prezenta hotărâre că acest venit nu îi revenea inculpatului și a dispus restituirea sumei de bani încasate către partea civilă. Pe cale de consecință, neexistând venitul care atrăgea obligația plății sumelor de bani către bugetul de stat nu mai poate subzista această obligație de plată. În măsura în care s-ar dispune de instanță plata sumei solicitate de Statul Român inculpatul ar putea ulterior să ceară restituirea impozitului care ar fi calculat pentru o sumă în privința căreia s-a stabilit prin prezenta că nu constituie venit al acestuia.

Față de acestea, constatând că în prezent nu mai este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu în dauna bugetului statului instanța, a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul P.L.M., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege și majorarea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București a criticat greșita soluționare a laturii civile a cauzei în ceea ce o privește, solicitând obligarea inculpatului la repararea prejudiciului față de bugetul general consolidat, în sumă de 418.000 lei, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente acestuia.

Inculpatul P.L.M. a depus la dosar un prim set de motive de apel, structurat în opt capitole, dezvoltate pe 50 de pagini. Deși acest set cuprinde un capitol (A7) intitulat "motive de apel", critici ale hotărârii se regăsesc și în celelalte capitole.

Ulterior, inculpatul a depus la dosar un set intitulat "Precizare. Concluzii scrise", prin care a ordonat criticile aduse sentinței primei instanțe, formulând, în același timp, și apărări referitoare la apelurile declarate de parchet și partea civilă.

Din coroborarea tuturor acestor critici formulate în scris cu apărările susținute oral de apărătorii inculpatului, dar și de inculpat personal (avocat de profesie) Înalta Curte reține următoarele solicitări invocate:

- rejudecarea cauzei de către instanța de fond, apreciindu-se că sentința este nulă absolut întrucât au fost încălcate dispozițiile imperative privind compunerea completului de judecată, principiul nemijlocirii și al continuității;

- achitarea, în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu o critică subsidiară referitor la această infracțiune, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât lipsește mijlocul fraudulos;

- achitarea, în baza art. 16 lit. b) teza 1 C. proc. pen. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că această infracțiune nu poate coexista în concurs cu infracțiunea de înșelăciune;

- trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece pedepsele aplicate inculpatului prin dispozitivul hotărârii nu sunt motivate și argumentate în considerente;

- greșita soluționare a laturii civile a cauzei prin obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către partea civilă, prin reținerea greșită a angajării răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin prisma criticilor formulate de apelanți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen. apreciază ca fiind întemeiat în parte apelul declarat de inculpat și ca neîntemeiate apelurile declarate de parchet și partea civilă, pentru următoarele considerente:

I. Apelul inculpatului P.L.M.

1) Într-o primă critică se invocă nulitatea absolută a sentinței primei instanțe deoarece au fost încălcate dispozițiile imperative privind compunerea completului de judecată, principiul nemijlocirii și al continuității.

Critica privește, în esență, două componente, respectiv faptul că nu există nici o dovadă a alegerii aleatorii a judecătorului care a pronunțat hotărârea și, în același timp, probele esențiale pe care judecătorul și-a întemeiat soluția de condamnare nu au fost administrate nemijlocit de acesta.

a) În legătură cu modul în care judecătorul care a pronunțat hotărârea a fost desemnat să soluționeze cauza, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Potrivit dispozițiilor art. 52 din aceeași lege, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Același art. 52 din Legea nr. 304/2004 prevede că repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, cauzele repartizate unui complet de judecată neputând fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.

În art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii sunt stabilite atribuțiile Colegiului de conducere al instanțelor, printre care:

- stabilirea compunerii completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității acestora [lit. c)];

- aprobarea, în mod excepțional, a schimbării membrilor completelor de judecată în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta [lit. d)].

Față de aspectele expuse mai sus și, în raport de solicitarea inculpatului formulată în apel, Înalta Curte a încuviințat emiterea unei adrese către Curtea de Apel București pentru a se comunica modalitatea în care cauza a fost repartizată spre soluționare doamnei judecător M.C.M.

Din adresa de răspuns a Curții de Apel București rezultă că Dosarul nr. 4917/2/2013 a fost înregistrat și repartizat Secției I penală a Curții de Apel București la data de 12 iulie 2013.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului nr. C15F prezidat de doamna judecător B.L.

Prin Hotărârea C.S.M. nr. 12 din 16 ianuarie 2014 a fost aprobată cererea de pensionare a doamnei judecător B.L., iar prin Decretul nr. 25 din 28 ianuarie 2014, publicat în M. Of. nr. 74 din 30 ianuarie 2014 a fost eliberată din funcție, începând cu data de 01 februarie 2014.

La termenul din data de 21 februarie 2014, completul a fost prezidat de d-na judecător R.A.A., conform procesului-verbal nr. 9 din 19 februarie 2014, iar la termenul din data de 28 martie 2014 completul a fost prezidat de doamna judecător C.C.C., conform procesului-verbal nr. 19 din 25 martie 2014.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 84 din 27 martie 2014, completul nr. C15F a fost atribuit d-nei judecător G.M.E.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 221 din 20 august 2014 a fost aprobată cererea doamnei judecător G.M.E. de transfer la altă secție.

La termenul din data de 17 septembrie 2014 completul a fost prezidat de doamna judecător C.M., conform procesului-verbal nr. 57 din 12 septembrie 2014, iar la termenul din data de 17 octombrie 2014 la ședință a participat domnul judecător R.A.B., conform planificării ședințelor de judecată, aprobată prin HCC nr. 254 din 25 septembrie 2014.

Prin HCC nr. 261 din 09 octombrie 2014, completul nr. C15F a fost atribuit doamnei judecător M.C.M..

La solicitarea Înaltei Curți s-a înaintat la dosar copia HCC nr. 261 din 09 octombrie 2014.

Înalta Curte constată că este de necontestat schimbarea compunerii completelor de judecată în soluționarea acestui dosar.

Regula continuității completului nu poate fi absolută, ținând cont că procedura a fost complexă, au avut loc mai multe ședințe publice și, în acest interval de timp, judecătorii care au examinat cauza fie au părăsit magistratura prin pensionare, fie au fost integrați în altă secție a instanței.

Modalitatea, însă, în care s-a produs modificarea compunerii completului de judecată C15F din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, nu îi pune însă, sub nicio formă, la îndoială imparțialitatea, întrucât s-a făcut în mod legal și transparent, cu respectarea normelor evocate mai sus, Colegiul de conducere procedând conform art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care îi permit să schimbe membrii completelor de judecată în situația unor motive obiective, cum este și cazul în speță.

Principiul continuității dezbaterilor implică, în prezent, o singură condiție a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii, respectiv aceea ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au participat la dezbateri.

Art. 354 C. proc. pen., invocat, de altfel, de inculpat, prevede în alin. (2): "Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor".

Conform alin. (3) al art. 354: "după începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor."

Nerespectarea acestei exigențe constituie motiv de nelegalitate și atrage, după sine, desființarea hotărârii atacate, conform art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. prin raportare la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar această situație nu se regăsește în speță, astfel că solicitarea inculpatului de constatare a nulității absolute a sentinței primei instanțe nu este fondată.

b) În ceea ce privește încălcarea principiului nemijlocirii cu consecințe asupra caracterului echitabil al procesului, critică raportată la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Înalta Curte constată că, într-adevăr, judecătorul de fond a emis soluția și pe baza depozițiilor unor martori pe care nu i-a audiat nemijlocit și nici nu l-a audiat nemijlocit pe inculpat, solicitările inculpatului în acest sens fiind respinse în ședința de judecată din data de 12 decembrie 2014.

Conform art. 351 alin. (1) C. proc. pen. "judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu".

Încălcarea, însă, a acestor prevederi, nu atrage nulitatea absolută a sentinței, așa cum solicită inculpatul, ci este vorba de o nulitate relativă întrucât, așa cum s-a arătat, doar normele privind compunerea instanței sunt sancționate în condițiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 282 alin. (2) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când, prin nerespectarea cerinței legale, s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

În speță, Înalta Curte constată că încălcarea principiului nemijlocirii invocată de inculpat a putut fi remediată în apel, fără să fie necesară desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea spre rejudecare, o atare soluție nefiind nici posibilă, în acord cu prevederile art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. decât în cazul nulităților absolute.

Nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de inculpat nu conduce la altă concluzie.

Astfel, Înalta Curte evidențiază chiar cauza Beraru contra României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată explicit că: "există posibilitatea ca o instanță superioară să remedieze, în anumite circumstanțe, deficiențele procedurii în primă instanță".

Atât în cauza Beraru contra României, cât și în cauza Cutean contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a sancționat atât încălcarea principiului nemijlocirii de prima instanță cât faptul că în calea de atac nu au fost remediate deficiențele constatate.

În cauza Cutean contra României (publicată în M. Of. nr. 261 din 20 aprilie 2015) se arată că "schimbarea completului de judecată la instanța de fond și faptul că instanțele de apel și recurs nu i-au ascultat pe reclamant și pe martori echivalează cu privarea reclamantului de dreptul la un proces echitabil, constituind o încălcare a art. 6 din Convenție"'.

În aceste condiții, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului în apel, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

De asemenea, a acordat posibilitatea inculpatului să solicite audierea/reaudierea martorilor considerați importanți în apărarea sa.

Prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2015 Înalta Curte a încuviințat în parte cererea inculpatului privind administrarea probei testimoniale, ulterior procedând la reaudierea în apel a martorilor C.T. și G.A.A.

Cererea inculpatului a fost admisă în parte întrucât pentru unii dintre martori s-a constatat că principiul nemijlocirii nu a fost încălcat, fiind audiați de judecătorul care a pronunțat hotărârea, pentru un alt martor s-a constatat imposibilitatea audierii întrucât a fost expulzat din țară, iar pentru ceilalți martori, la care nu s-au făcut trimiteri relevante în hotărâre, s-a apreciat că pot fi avute în vedere dispozițiile acestora aflate la dosar.

În consecință, nici această solicitare a inculpatului, de trimitere a cauzei spre rejudecare pe motivul încălcării principiului nemijlocirii, nu poate fi primită, prin refacerea probatoriului în apel asigurându-i-se inculpatului dreptul la un proces echitabil.

2) Cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat se referă la netemeinicia soluției de condamnare a sa pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pentru care solicită achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Apărările inculpatului pentru această infracțiune sunt destul de contradictorii în raport de motivul pentru care se solicită achitarea, cu atât mai mult cu cât în motivarea scrisă a apelului este invocat art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., iar în susținerile orale ale apărătorului se indică art. 16 lit. a), b) sau c) C. proc. pen.

În esență, se susține că obiectul contractului de asistență juridică nu este cel reținut de instanță, că ar fi vorba de o obligație de diligență și nu de rezultat, că a acționat pentru persoana vătămată în baza unui mandat prelungit în mod tacit, că a înmânat acesteia draftul unui antecontract de vânzare-cumpărare, iar executorul judecătoresc a declarat explicit că nu s-a simțit înșelat.

Toate aceste apărări sunt contrazise de probele administrate în cauză în apel, probe ce se coroborează cu probele administrate la instanța de fond și în cursul urmăririi penale.

Martora C.T., audiată și în apel a precizat că, în calitate de director economic la partea civilă SC S.L., a participat împreună cu administratorul societății la întâlnirea inițială cu avocatul P.L.M., în data de 12 octombrie 2007, prilej cu care s-a încheiat un contract de asistență juridică, stabilindu-se ca onorariul avocatului să fie de 2% din prețul vânzării a 7 terenuri pentru care avocatul s-a obligat să găsească cumpărător. În același context s-a stabilit că înțelegerea să fie valabilă două săptămâni.

Aceeași martoră a arătat că avocatul P.L.M. a solicitat prelungirea termenului până la sfârșitul lunii noiembrie, iar martora, după ce a discutat cu administratorul societății, a menționat pe un document (aflat la dosar) că înțelegerea se prelungește până la data de 30 noiembrie 2007.

Martora explică că: "pe documentul prezentat de inculpat era menționat inițial ca până la data de 30 noiembrie 2007 să se realizeze antecontractul de vânzare-cumpărare a terenurilor, dar eu am tăiat cuvântul antecontract și am menționat până la realizarea contractului de vânzare-cumpărare. Nu s-a realizat nicio vânzare-cumpărare până la data de 30 noiembrie 2007 și de atunci dl. avocat nici nu a mai venit la sediul societății și nici nu m-a contactat telefonic."

Aceste depoziții se coroborează cu declarațiile date în faza de urmărire penală de reprezentantul legal al persoanei vătămate, numitul Z.S., care a afirmat că părțile au convenit găsirea de către inculpat a unui cumpărător pentru terenuri.

În cuprinsul contractului de asistență juridică, se arată că obiectul convenției constă în "prezentarea și negocierea în numele clientului pentru imobilul din Șoseaua D. nr. 87-91-113".

În acest context, afirmația inculpatului că era o obligație de diligentă și nu de rezultat nu poate fi primită și nici nu este logică în raport de chiar onorariul convenit, respectiv 2% din prețul vânzării terenurilor.

Este limpede că în situația în care vânzarea nu se încheia prin intermediul cabinetului de avocat al inculpatului, contractul ar fi rămas fără obiect.

Sesizând, probabil, această infirmitate a apărării, inculpatul a încercat, pe parcursul declarațiilor sale, să acrediteze ideea că mandatul s-a prelungit tacit și chiar și l-a îndeplinit prin redactarea unui draft de antecontract pe care i l-ar fi predat personal administratorului societății.

Și această apărare e contrazisă de probele administrate.

Așa cum s-a evocat mai sus, martora C.T. a precizat data limită până la care a fost prelungit contractul, respectiv 30 noiembrie 2007.

Aceeași martoră a arătat că vânzarea terenurilor s-a realizat mult mai târziu, în aprilie 2008, fără nicio contribuție din partea domnului avocat în intermedierea acestei vânzări.

Inculpatul, înțelegând să profite de împrejurarea că martorul Z.S. nu a mai putut fi reaudiat întrucât a fost expulzat din motive de securitate națională, a afirmat că a avut o înțelegere cu acesta de prelungire a mandatului.

Martora C.T. a arătat însă, în declarația dată în apel, că "este exclus că inculpatul să fi avut o altă înțelegere cu dl. Z.S. și despre care eu să nu am cunoștință".

Înalta Curte constată că, admițând că susținerea inculpatului ar fi reală (dată fiind imposibilitatea reaudierii martorului) în ceea ce privește prelungirea tacită a mandatului, probele dosarului demonstrează fără echivoc că inculpatul nu și-a îndeplinit acest mandat, fie el și prelungit tacit, întrucât acesta nu a participat în nici un mod la intermedierea vânzării din aprilie 2008.

Relevante sub acest aspect sunt dispozițiile martorei G.A., reaudiată în apel, care a confirmat că, în calitate de angajată a cabinetului de avocatură G.G., a fost desemnată să se ocupe de încheierea contractului dintre persoana vătămată și SC T.M. SRL, ea fiind persoana care a redactat draftul contractului, fiind chiar surprinsă că vânzătorul nu și-a angajat avocat.

Declarațiile martorei se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, inclusiv cu ale martorei C.T., reaudiată în apel.

În sentința primei instanțe se prezintă, detaliat, și respingerea apărării inculpatului în ceea ce privește expedierea unui plic către cabinetul avocatului G.G., care, de altfel, poartă o dată ulterioară încheierii promisiunii de vânzare.

În acest context, în mod corect s-a constatat că fapta inculpatului care, în data de 19 iunie 2008, cu ocazia formulării cererii de executare silită împotriva persoanei vătămate, l-a indus în eroare pe executorul judecătoresc P.F., susținând în mod nereal că și-a îndeplinit obligația prevăzută în contractul de asistență juridică care ar fi fost prelungit tacit după data de 30 octombrie 2007, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Nici ultimul argument invocat de inculpat sub acest aspect, în sensul că nu poate fi reținută infracțiunea de înșelăciune câtă vreme martorul P.F. (executorul judecătoresc) a declarat că "nu s-a simțit înșelat" nu poate fi primit.

Este de esența infracțiunii de înșelăciune ca cealaltă parte, victima manoperelor dolosive, să rămână de bună credință, ea găsindu-se într-o stare de eroare, încât dacă ar fi cunoscut realitatea nu ar fi efectuat executarea.

În același timp, prima instanță a apreciat corect reținerea infracțiunii de înșelăciune în forma atipică, în care inducerea în eroare se realizează în raport cu o anumită persoană (în speță executorul judecătoresc), iar prejudiciul se produce în dauna altuia (partea civilă SC S.L.).

Pentru întregirea elementului material al infracțiunii este necesar ca subiectul activ al faptei să determine o persoană să creadă un neadevăr, să o inducă, deci, în eroare, pentru ca aceasta să săvârșească un act de pe urma căruia se produce o pagubă fie patrimoniului ei, fie patrimoniului altei persoane, cum este cazul în speță.

Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că aprecierea primei instanțe este corectă în sensul că noua lege penală este mai favorabilă inculpatului, în raport de limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune, semnificativ reduse în noul C. pen., ce incriminează înșelăciunea în prevederile art. 244, față de C. pen. anterior (art. 215 C. pen.).

Înalta Curte apreciază, însă, întemeiată critica subsidiară invocată de inculpat cu referire la infracțiunea de înșelăciune, în mod greșit fiind reținută săvârșirea acesteia în condițiile alin. (2) ale art. 244, respectiv prin folosirea de mijloace frauduloase.

Prin actul de sesizare a instanței, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase, reținându-se că acesta: "cu intenție directă", la data de 19 iunie 2008, cu prilejul încheierii convenției de prestări servicii cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați P.S. și P.F. (concretizată în formularea cererii de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. 164359 din 12 octombrie 2007 încheiat cu persoana vătămată SC S.L.I. SRL) a indus în eroare pe executorul judecătoresc P.F., exercitând față de acesta manopere dolosive și folosind mijlocul fraudulos reprezentat de contractul sus-menționat alterat la rubrica "onorariu", în scopul obținerii pentru sine, în mod nedatorat a comisionului, astfel producând un prejudiciu de 2159854,75 lei RON (echivalentul a 583.100 euro).

În același timp, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în falsificarea contractului de asistență juridică prin alterare, în sensul adăugării ulterior încheierii, la rubrica "onorariu" a clauzei a mențiunii "nu mai puțin de 400.000 euro".

Prin urmare, mijlocul fraudulos reținut în sarcina inculpatului a avut în vedere alterarea contractului de asistență la rubrica onorariu, mijloc fraudulos ce a constituit, prin el însuși, și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, drept pentru care s-a reținut săvârșirea acestei infracțiuni în concurs cu infracțiunea de înșelăciune prin mijloace frauduloase.

Prin sentința primei instanțe, însă, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținându-se că folosirea înscrisului nu a vizat producerea de consecințe juridice în legătură cu mențiunea înserată de inculpat în cuprinsul acestuia vizând limita minimă de 400.000 euro, în condițiile în care suma rezultând din convenția reală a părților, respectiv 2% din prețul vânzării, era de peste 500.000 euro.

Soluția de achitare pentru această infracțiune nu a fost atacată cu apel de parchet, ea rămânând definitivă, în condițiile în care și Înalta Curte o apreciază ca legală și temeinică.

În aceste condiții, câtă vreme pentru mijlocul fraudulos reținut în sarcina inculpatului s-a pronunțat o soluție de achitare, în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului forma agravată a infracțiunii de înșelăciune, respectiv alin. (2) al art. 244 C. pen.

Aprecierea primei instanțe, în sensul că se poate reține alin. (2) al art. 244 pentru că inculpatul s-a folosit, totuși, de alte mijloace frauduloase, respectiv contractul de asistență juridică deși avea cunoștință că acesta își încetase efectele, dar și de contractul de vânzare-cumpărare la care nu a participat, este greșită.

Înalta Curte reține, în primul rând, că instanța de fond a schimbat, practic, cadrul procesual, câtă vreme în sarcina inculpatului nu aceste mijloace frauduloase i-au fost reținute prin actul de inculpare, nu pentru aceste mijloace frauduloase s-a desfășurat urmărirea penală și nu în raport de aceste acuzații inculpatul și-a făcut apărarea.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în modalitatea tip, simplă, în condițiile art. 244 alin. (1) C. pen., inducând în eroare o persoană (pe executorul judecătoresc) prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase.

Varianta agravată a faptei de înșelăciune se deosebește de varianta tip numai prin mijloacele folosite de făptuitor, care trebuie să fie frauduloase.

Inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase, ci s-a folosit de un contract de asistență juridică real încheiat, nu numai care avea doar aparența realității.

Inducerea în eroare s-a realizat prin simpla minciună.

Fapta mincinoasă este aceea care nu corespunde adevărului, realității, iar în speță a constat în înșelarea executorului judecătoresc prin afirmațiile că inculpatul și-ar fi îndeplinit mandatul de avocat, a intermediar vânzarea, iar clientul său nu i-a achitat onorariul datorat.

Inculpatul nu s-a folosit în comiterea faptei de nume sau calități mincinoase, ci de calitatea sa reală de avocat, nu s-a folosit de înscrisuri false, ci de înscrisuri reale, respectiv contractul de asistență juridică în partea ce consemna convenția reală a părților și contractul de vânzare-cumpărare, real de asemenea, modalitatea de săvârșire a faptei constând în inducerea în eroare a executorului judecătoresc prin afirmații mincinoase, reclamând un onorariu de avocat ce nu i se cuvenea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite solicitarea subsidiară a apelantului și va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

Conform art. 9 din Legea nr. 241/2005

"(1) Constituție infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor efectuate sau a veniturilor realizate".

Din analiza acestui text rezultă că elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenția, în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

În speță este vorba de omisiunea evidențierii veniturilor realizate și nu de operațiuni comerciale.

Venitul realizat înseamnă venitul obținut de contribuabil în urma activității desfășurate și care trebuie evidențiat în documentele legale deoarece este supus impozitării.

În cazul în care, cum este și cel în speță, veniturile realizate au un caracter ilicit, neevidențierea acestora în documentele legale nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din lege.

Onorariul încasat de inculpat nu a avut un caracter licit câtă vreme s-a reținut că nu era datorat de persoana vătămată și a fost obținut prin înșelăciune.

Mai mult, s-a constatat corect că inculpatul, săvârșind infracțiunea de înșelăciune, a produs o pagubă persoanei vătămate, fiind obligat la repararea acesteia, pagubă egală cu onorariul încasat în mod necuvenit.

Instanța de apel a sesizat această incompatibilitate dintre cele două infracțiuni, de înșelăciune și evaziune fiscală, observând că acțiunea civilă formulată de ANAF este neîntemeiată.

Instanța reține că venitul nu îi revenea inculpatului, respectiv că onorariul nu i se cuvenea, astfel că a decis restituirea sumei de bani încasați către partea civilă SC S.L.

Pe cale de consecință, neexistând venitul care atrăgea plata impozitelor către bugetul de stat, nu mai poate subzista această obligație de plată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată contradicția din hotărârea apelată, pe de o parte, pentru că se apreciază că există infracțiunea de evaziune fiindcă inculpatul nu a declarat venitul încasat, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale și, prin aceasta, producând un prejudiciu în cuantum de 345.576 lei bugetului general consolidat și, pe de altă parte, pentru că se constată că nu există un venit care să fie declarat și, deci, nici nu există obligația de plată a obligațiilor fiscale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că lipsește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, neexistând un venit licit realizat de inculpat, astfel că se va dispune achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen. (teza I).