ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 770/2010

HOTĂRÂRE
29.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 770/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 354/P/2009 din 11 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de D.C. și G.F.

- prim procuror, respectiv procuror în Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj -

pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 264 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, în rezoluție s-a reținut că petentul

Ș.F. a formulat plângere penală împotriva magistraților intimați susținând că

au comis infracțiuni de abuz în serviciu și favorizarea infractorului,

tergiversând soluționarea unei cauze.

S-a motivat că din actele premergătoare nu a

rezultat existența infracțiunilor sesizate în plângere.

Procurorul D.C. l-a delegat pe procurorul criminalist G.F.

să efectueze urmărirea penală în cauza nr. 282/P/2009 având ca obiect decesul

numitului Ș.D.

Actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea

dispozițiilor și normelor legale.

Împotriva acestei rezoluții petentul Ș.F. a formulat

plângere la procurorul ierarhic superior, care în temeiul art. 278 C. proc.

pen. a respins ca neîntemeiată plângerea.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.

354/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art.

278

1

a formulat plângere persoana vătămată Ș.F.

În ședința publică din 29 octombrie 2009 petentul și-a

retras plângerea.

Curtea de Apel Craiova a luat act de declarația petentului

prin Sentința penală nr. 144 din 29 octombrie 2009.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul.

Recursul este inadmisibil.

Având în vedere că petentul și-a retras plângerea împotriva

rezoluției atacate în cursul derulării procedurii prevăzute de art. 278

1

hotărârea instanței care a luat act de declarația petentului a devenit

definitivă.

Hotărârile supuse recursului sunt prevăzute în art. 385

1

Cum, între cazurile prevăzute de lege referitoare la

calea extraordinară de atac nu este enumerată și situația hotărârilor

definitive, recursul este inadmisibil.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. Curtea va respinge ca inadmisibilă recursul petentului, pe care-l va

obliga la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul

Ș.F. împotriva Sentinței penale nr. 144 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1129/P/2009 din 1 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s
ÎCCJ 2009-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1975/2009
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de pet
ÎCCJ 2010-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală
izarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., împiedicarea participării în proces prev. de art. 261 1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. și complicitate l
ÎCCJ 2011-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față Î n baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin plângerea adresată acestei instanțe la data de 18 februarie 2010, petenta P.L. a înțeles să atace, în condițiile art. 278 C. proc. pen., rezoluția
ÎCCJ 2010-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Secție penală la Judecătoria Craiova, P.C., judecător la Judecătoria Craiova, ș.a., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., întrucât faptele sesizate nu există. P
Sursă