ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2622/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4401/110/2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat G.C.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

S-a constatat că în cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.

Privitor la existența în continuare a cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a constatat:

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto” pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Pct. 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența niciunuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că există dovezi privind existența cazului comiterii unei infracțiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.

Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp (cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu a putut fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei, trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere și date privitoare la faptă, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.

Infracțiunea de trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorului impresia că pot persista în sfidarea legii.

Pe de altă parte, aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului).

Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni foarte grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii temeinice.

Aplicând criterii impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, Curtea reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului impun privarea în continuare de libertate a acestuia.

Raportat la modalitatea de comitere a faptelor

:

amenințările și chiar coercițiunile fizice la care era supusă victima de către inculpat, în cazul în care se opunea exploatării sexuale, faptul că față de victima minoră acesta profita tocmai de imaturitatea sa, perioada îndelungată în care s-au comis faptele dovedesc o periculozitate sporită a inculpatului, Curtea apreciază ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea în stare de libertate.

Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea a considerat că arestarea preventivă inculpatului G.C. a fost pe deplin justificată din perspectiva exigențelor art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai reținut că deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și nu are antecedente penale, acest fapt nu a constituit o garanție în sine a lipsei de pericol social concret, dimpotrivă existența stării de pericol a fost demonstrată de condițiile concrete în care s-au comis aceasta, modul de operare și mijloacele folosite, natura și gravitatea infracțiunii, consecințele produse, precum și rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în conștiința cetățenilor, a rezultat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând.

Prin prisma acestor împrejurări, Curtea a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu a fost oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptelor neestompându-se și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.C.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Înalta Curte a reținut că prin sentința penală nr. 95/D din 03 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4401/110/2011, s-a dispus:

În baza art. 13 alin. (1), (2) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 13 și art. 75 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului G.C., aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (fapta din luna iunie 2009, victima minoră P.M.P.).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, de la data de 10 iunie 2011, la zi.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău nr. 219D/P din 01 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului major G.C., aflat în Penitenciarul Bacău, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., constând în aceea că în luna iunie 2009, prin promisiuni mincinoase de căsătorie și de obținere a unui loc de muncă în Italia ca menajeră sau bonă, a convins-o pe minora parte vătămată P.M.P. să părăsească țara împreună cu el, transportând-o în Italia și ulterior în Marea Britanie, unde i-a asigurat cazarea și a obligat-o prin constrângere fizică și psihică să practice prostituția în folosul său, până la sfârșitul lunii august 2009, când aceasta a reușit să fugă, sesizând autoritățile britanice. La exploatarea sexuală a victimei minore, inculpatul G.C. a fost ajutat de inculpata minoră B.I.S., care îi aducea clienții, o supraveghea în activitatea de practicare a prostituției, încasa banii, pe care îi dădea lui G.C.

Din întregul probator administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 03 august 2009, poliția engleză a fost chemată în centrul orașului Cannock, Staffordshire din Marea Britanie după ce a fost semnalată prezența unei femei de origine română, desculță, care nu vorbea limba engleză. Un echipaj al poliției din Staffordshire s-a deplasat la fața locului, constatând că tânăra româncă avea 16 ani, se numea P.M.P. Din declarația acesteia rezultă că a sosit în Marea Britanie cu 2 săptămâni în urmă, venind din România, prin Italia. A declarat că a fost obligată să lucreze ca prostituată în Italia și în Wolverhampton și că a fost bătută de bărbatul cu care călătorise, pe care-l știa sub numele de L. Acest bărbat îi lua banii pe care îi câștiga ca prostituată. A locuit cu L., cu o altă fată de 17 ani, pe care o știa ca fiind I., care era căsătorită cu L., și cu o femeie mai în vârstă, pe care o chema E.

Victima P.M.P. a fost examinată medical. Avea urme de arsuri de țigară pe piept, vânătăi pe corp, coaste rupte și o infecție severă cu transmitere sexuală. S-a constatat că sus-numita era însărcinată în 2 luni.

Autoritățile judiciare din Marea Britanie (Poliția din West Midlands – Echipa pentru Investigarea Cazurilor de Exploatare a Copiilor) a declanșat o anchetă.

Pe durata anchetei, victima a fost plasată în grija serviciilor sociale din Staffordshire. Cât timp s-a aflat acolo a întrerupt sarcina.

Poliția engleză a constatat că victima era extrem de vulnerabilă, existând amenințări atât la adresa ei, cât și a familiei sale. Polițiștii englezi au fost îngrijorați de siguranța victimei, astfel că au luat măsuri ca aceasta să se afle în siguranță și după ce se va întoarce în România.

A fost demarată procedura judiciară și pe teritoriul României, ulterior sesizării primite din partea autorităților judiciare din Marea Britanie.

Astfel, la data de 02 decembrie 2009, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către G.C. a infracțiunii de trafic de minori, fiind astfel înregistrat Dosarul nr. 219D/P/2009 la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.

La data de 08 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău a solicitat, prin comisie rogatorie internațională, comunicarea tuturor documentelor întocmite în cadrul anchetei desfășurate de poliția din West Midlands.

Dosarul întocmit de autoritățile engleze a fost transmis la D.I.I.C.O.T. Bacău, materialul probator fiind atât în limba engleză, cât și tradus în limba română. În dosar se află și fotografiile judiciare ale victimei.

Dosarul primit din Anglia a fost conexat la dosarul deschis de autoritățile judiciare române nr. 219D/P/2009, constatându-se că victima P.M.P., provine dintr-o familie modestă, destrămată, cu un nivel de pregătire redus, absolvind doar 3 clase, aspect confirmat și de adeverința eliberată de Școala cu clasele I-VIII Vultureni, județul Bacău. Întrucât a dorit să-și câștige singură existența, a fost interesată de găsirea unui loc de muncă. În luna iunie 2009, prin intermediul martorei D.D.M. l-a cunoscut pe inculpatul G.C., zis L., care i-a spus că ar putea să o ajute să se angajeze în Italia, ca bonă sau menajeră, oferindu-se chiar să o împrumute cu bani, până la primul salariu. Inculpatul i-a prezentat-o pe B.I.S., spunându-i că este verișoara lui, convenind să plece toți 3 în Italia.

Întrucât a fost minoră și nu a avut procură din partea reprezentanților legali pentru a putea trece frontiera de stat a României, inculpatul a mituit vameșii.

La ieșirea din țară, inculpatul i-a luat victimei telefonul mobil, punându-i la dispoziție un alt telefon în care au fost înregistrate doar numerele inculpaților.

În Italia, victima a fost cazată în localitatea Piacenza, unde inculpații aveau deja închiriată o locuință.

După câteva zile, inculpatul i-a spus victimei că nu a reușit să-și găsească o slujbă de menajeră sau de bonă, așa cum i-a promis și că va trebui să practice prostituția în folosul lui. Întrucât a refuzat, partea vătămată a fost bătută și amenințată de inculpat, fiind astfel constrânsă să practice prostituția.

Inculpata minoră B.I.S. a practicat prostituția de bună voie și a supravegheat-o pe partea vătămată, aducându-i clienți, negociind tarifele cu aceștia și încasând contravaloarea prestațiilor sexuale. La sfârșitul fiecărei zile, inculpata minoră B.I.S. îi preda inculpatului G.C. sumele de bani rezultați din practicarea prostituției de către partea vătămată, cât și o parte din încasările realizate de ea din activități de aceeași natură.

Partea vătămată P.M.P. a declarat că personal nu a primit niciun ban, fiindu-i asigurate de către inculpați hrana și celelalte bunuri de consum strict necesare.

După 2 luni, în care a fost constrânsă să practice prostituția în Italia, cei doi inculpați s-au hotărât să se deplaseze în Marea Britanie, în același scop, unde o cunoștea pe B.I.

Inculpații au exploatat-o sexual pe partea vătămată P.M.P. și în Anglia, timp în care inculpata B.I.S. a practicat prostituția de bună voie.

Parte vătămată P.M.P. a declarat în fața autorităților judiciare engleze că în perioada în care a stat în Marea Britanie a avut 30-40 de clienți și a fost plătită cu sume cuprinse între 20 și 30 de lire sterline de către aceștia. După câteva zile, victima a reușit să scape de sub supravegherea inculpaților, cerând ajutor primului polițist întâlnit pe stradă.

Victima a fost audiată de către autoritățile engleze în prezența unui interpret de limba română. Declarațiile părții vătămate față de cei doi medici - englezi (doctor G. și K.T.H.) - cu privire la loviturile care i s-au aplicat s-au coroborat cu leziunile constatate de către aceștia.

Partea vătămată nu a putut indica autorităților engleze, numele bărbatului care a exploatat-o, spunând că îl cunoaște doar după porecla de L.

Inculpata B.I.S. a refuzat să dea declarație în fața autorităților engleze și să indice numele inculpatului.

Inculpatul G.C. a fost identificat de autoritățile judiciare engleze cu ajutorul unor fotografii descărcate din telefonul mobil al inculpatei B.I.S., cât și în baza unor planșe foto întocmite după înregistrările efectuate de camere de supraveghere din aeroportul Birmigham, care au surprins intrarea în Marea Britanie prin acel punct de frontieră a celor trei: victima P.M.P., inculpatul G.C. și inculpata B.I.S.

Aceasta din urmă a fost arestată preventiv în Anglia în intervalul 10 august 2009-05 ianuarie 2010, pentru că a refuzat să dea declarații în cauză, fiind suspectată că va obstrucționa în făptuirea justiției.

La cerere, partea vătămată P.M.P. a fost repatriată în România, locuind la început într-un cămin de copii al Asociației G.T. din Timișoara, la cererea autorităților engleze pentru a o feri de răzbunarea inculpatului G.C., cunoscut fiind ca o persoană violentă.

Din acest cămin, partea vătămată a plecat, revenind în județul Bacău la mama sa, de unde a plecat la muncă în străinătate.

Pentru că nu i s-a putut afla adresa, nu a fost identificată pentru audieri.

S-a dovedit fără putință de tăgadă că în desfășurarea activităților de exploatare sexuală a victimei minore, inculpatul G.C. a fost ajutat de minora B.I.S., concubina sa, care practica și ea prostituția. Aceasta având cunoștință de intervenția concubinului său de a exploata victima a contribuit la crearea condițiilor necesare traficării părții vătămate, prin menținerea în eroare a acesteia, pe durata transportului cu privire la scopul deplasării în Italia. A facilitat activitatea de exploatare prin exercitarea controlului asupra părții vătămate, având un rol determinant în obținerea folosului ilicit de pe urma practicării prostituției de către aceasta.

Inculpata B.I.S. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G.C., în 2008, în comuna Secuieni, județul Bacău, devenind prieteni. În luna noiembrie 2008, inculpatul i-a propus să plece împreună în Italia și să lucreze ca îngrijitoare la o bătrână. A părăsit țara fără știrea părinților, inculpatul mituind vameșii pentru a o scoate din țară, în condiții în care era minoră și nu avea o procură specială din partea părinților. Începând din luna ianuarie 2009, la propunerea inculpatului, B.I.S. a început să practice prostituția pentru a procura mijloace materiale necesare construirii unui viitor comun. A încercat să renunțe, însă a continuat să se prostitueze la insistența inculpatului, care era agresiv. În luna iunie 2009, cei doi au revenit în România, inculpatul G.C. având interesul de a-și schimba actele de identitate. Cu acel prilej, inculpatul i-a spus că intenționează să mai găsească o fată, care să practice prostituția în Italia.

În acest scop a fost recrutată partea vătămată minora P.M.P., prin vicleșug, convingând-o să plece cu el în Italia, cu promisiuni de căsătorie și că îi va găsi un loc de muncă onorabil, ca menajeră ori bonă.

Inculpata B.I.S., deși avea cunoștință de intențiile reale ale inculpatului G.C., nu a avertizat-o pe partea vătămată, nici când s-au întâlnit pe raza județului Bacău și nici în timpul călătoriei până în Italia.

Inculpata B.I.S. a confirmat că toți 3 s-au instalat în localitatea Piacenza și că doar după câteva zile, inculpatul G.C. i-a pus în vedere victimei minore că trebuie să practice prostituția, constrângând-o în acest sens, prin violență fizică și psihică. Inculpata a declarat că a învățat-o pe minora parte vătămată P.M.P. cum să procedeze ca prostituată, la început fiind amândouă supravegheate de G.C.

B.I.S. negocia și cu clienții victimei minore, încasând și banii obținuți în urma serviciilor sexuale prestate de către aceasta din urmă.

S-au deplasat și în localitatea Rimini din Italia, însă neavând prea mulți clienți cei doi inculpați s-au hotărât să plece în Marea Britanie unde inculpatul o cunoștea pe B.I., care cunoștea limba engleză.

În Anglia, inculpata minoră și victima minoră s-au prostituat până în momentul când aceasta din urmă a reușit să scape, solicitând ajutorul unui polițist întâlnit pe stradă.

Fiind contactată telefonic de către minora parte vătămată, inculpata B.I.S. s-a prezentat la sediul unității de poliție, însoțită de către B.I. pe post de translator, în timp ce inculpatul G.C. a așteptat afară.

Comportarea inculpatei B.I.S. în fața autorităților engleze a atras arestarea sa preventivă.

Fiind transferată în România și audiată de către autoritățile românești, inculpata B.I.S. a susținut o altă ipoteză, neștiind că autoritățile engleze au predat dosarul la D.I.I.C.O.T. Bacău, din dorința de a-l scăpa de răspundere pe G.C.

Procedându-se la interceptarea autorizată a convorbirilor telefonice s-a constatat că inculpata a luat legătura cu inculpatul G.C., care era preocupat să o găsească pe victima P.M.P. în vederea realizării unei înțelegeri frauduloase cu aceasta.

Până la urmă a fost identificat inculpatul G.C. care a fost arestat preventiv.

Arestarea acestuia a fost apoi prelungită și menținută în condițiile legii.

S-a dovedit cu prisosință că inculpatul a încercat să racoleze și alte tinere.

Astfel, martora D.D.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G.C., pe care l-a recunoscut din planșa foto, precizând că P.M.P. l-a însoțit pe inculpat în străinătate, întrucât i-a promis că o va lua de soție.

Telefonic, inculpatul G.C. a încercat să o convingă pe A.A. căreia i-a promis un loc de muncă într-un restaurant din Irlanda. Inculpatul s-a oferit să o ajute cu 300-400 euro înainte de plecare pentru a-și putea lăsa copilul în grija cuiva, însă nu a fost crezut, sus-numita având bănuiala că inculpatul vrea să o ducă în străinătate pentru a practica prostituția.

A fost identificată și minora C.M.M., care provenea dintr-o familie care se confruntă cu dificultăți materiale, fiind dată în plasament. Din declarația acesteia rezultă că inculpatul i-a propus să plece cu el în Irlanda, spunându-i că o va ajuta să câștige bani acolo, însă martora nu a acceptat propunerea.

Martorele l-au recunoscut pe inculpat după planșele foto, recunoscându-l și în instanță, la proces.

S-a dovedit fără putință de tăgadă că inculpatul era preocupat să identifice și să racoleze femei foarte tinere, vulnerabile, aflate în dificultate economică și socială, pentru a le transporta în străinătate, unde ar fi urmat să le oblige să se prostitueze în folosul său.

La data de 24 martie 2010, inculpata B.I.S. a dat naștere unui copil, care în certificatul de naștere are tatăl natural.

În timpul procesului inculpatul G.C., divorțat, s-a căsătorit cu inculpata B.I.S.

Cât timp au stat în Anglia, G.C. a locuit în aceeași cameră cu inculpata B.I.S., concubina sa. Camera fusese subînchiriată de la B.I., dansatoare într-un club de noapte.

Victima minoră a locuit în aceeași cameră cu B.I. Aceasta din urmă și-a dat seama că fetele s-au prostituat și că G.C. a cules foloasele de pe urma lor, întrucât a găsit în casă un număr mare de prezervative. Inculpatul G.C. i-a cerut să nu se amestece în treburile sale. Martora B.I. a fost de față când inculpatul G.C. a agresat-o pe minora parte vătămată P.M.P.

Martora B.I. i-a așteptat pe cei trei la aeroport la rugămintea unui prieten.

Pentru că autoritățile engleze au avut o suspiciune în ceea ce o privește, au arestat-o odată cu inculpata B.I.S., fără a fi expulzată.

În cursul urmăririi penale, inculpatul G.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere, apoi s-a declarat nevinovat, având un comportament necorespunzător, oscilant, motiv pentru care a fost supus la detectorul de minciuni. Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările critice relevante ale cauzei au fost evidențiate modificări ale stresului emoțional, semnificativ indiciilor comportamentului simulat.

În instanță a cerut să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., însă comportamentul oscilant al ambilor inculpați, au obligat instanța să procedeze la judecata cauzei după procedura obișnuită.

În cursul judecății s-a întocmit referatul de evaluare psihosocială al inculpatei minore.

Aceasta deși a încercat să fugă din țară, instanța nu i-a înlocuit măsura restrictivă de libertate cu măsura arestării preventive, având în vedere că are un copil mic, care nu are tată care să poată avea grijă de el.

Situația de fapt descrisă mai sus a rezultat în primul rând din cuprinsul dosarului primit de la autoritățile engleze, care a cuprins printre altele raportul către Procurorul Coroanei, rezumatul cazului, informații referitoare la caz, declarațiile medicilor englezi, declarațiile polițiștilor, declarațiile părții vătămate, recunoașterea de pe planșa foto a inculpatului de către partea vătămată, probele administrate de către autoritățile românești, procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice legal interceptate, declarațiile martorilor și ale inculpaților.

În drept, inculpatul major G.C. a fost autor al infracțiunii de trafic de minori, iar inculpata minoră, complice la aceeași infracțiune.

Inculpatul G.C. a comis fapta împreună cu un inculpat minor, astfel că s-a reținut în sarcina sa circumstanțe agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.

Vinovăția celor doi inculpați a fost pe deplin dovedită.

Chiar dacă a fost târziu, instanța a apreciat totuși că până la urmă inculpatul G.C. a recunoscut comiterea faptei.

Inculpata minoră, care între timp a devenit majoră, a fost la început victimă, fiind aservită intereselor inculpatului major, căsătoria s-a realizat pentru a nu-i susține vinovăția.

În final, instanța a reținut circumstanțe atenuante în favoarea ambilor inculpați.

Vinovăția fiind dovedită s-a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea.

Chiar dacă inculpatul major nu a fost cunoscut cu antecedente penale, suspendarea executării nu a fost cu putință, lipsa antecedentelor penale fiind luată în considerare la reținerea circumstanței atenuante.

Este suficient doar atât, fără efecte în ceea ce privește modalitatea de executare.

Din pedepsele ce au fost aplicate au fost scăzute perioadele executate prin arest preventiv în Anglia, în cazul inculpatei și în țară, în cazul inculpatului major.

Acesta din urmă, urmând a executa pedeapsa în mod efectiv, s-a dispus menținerea prevenției.

Pe lângă pedepsele principale, inculpaților le-au fost aplicate pedepsele complementare și accesorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul și procurorul, fiind stabilit termen la data de 25 septembrie 2012.

În conformitate cu prevederile art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit acestor texte de lege instanțele, au obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaților și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestora.

Procedând la verificarea legalității măsurii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G.C. reținând, în esență, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prev. de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., se constată că la dosar există probe temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea penală, ce constituie obiect al cercetării.

Și condițiile cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sunt întrunite cumulativ în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a doua condiții se are în vedere, așa cum corect a reținut și prima instanță și reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori.

Infracțiunea de trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de lega penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate cu impact social deosebit, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii.

Raportat la modalitatea de comitere a faptelor: amenințările și coercițiunile fizice la care era supusă victima de către inculpat, în cazul în care se opunea exploatării sexuale, faptul că față de victima minoră acesta profita tocmai de imaturitatea sa, perioada îndelungată în care s-au comis faptele dovedesc o periculozitate sporită a inculpatului.

Existența stării de pericol rezultă din condițiile concrete în care fapta a fost comisă, modul de operare și mijloacele folosite, natura și gravitatea infracțiunii, consecințele produse, precum și rezonanța socială pe care o au astfel de fapte în conștiința cetățenilor.

Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, menținerea stării de arest fiind justificată prin prisma art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării preventive dispusă față de inculpat pronunțată de Curtea de Apel Bacău este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 23 august 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 4401/110/2011.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.