ÎCCJ, decizie (scj.ro #81886)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81886) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Nepunerea în

executarea a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului. Prejudiciul

material cauzat proprietarului. Calitatea procesuală a Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor.

Cuprins pe materii

. Drept procesual

civil.  Nepunerea în executarea a unei hotărâri a Curții Europene a

Drepturilor Omului. Prejudiciul material cauzat proprietarului. Calitatea

procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Index alfabetic

. Drept procesual

civil

-

nepunerea

în executare a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor

OmuluiȘ

-

calitate

procesuală.

Nu se pot primi criticile

recurenților Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit cărora nu se poate

angaja răspunderea civilă delictuală a acestora, potrivit

art

.

998 – 999 Cod civil, pentru neplata chiriei pe perioada august 2007 – ianuarie

2008, întrucât fapta cauzatoare de prejudiciu a acestora constă în

neexecutarea

hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către

reclamant, iar pentru această perioadă reclamantul a suferit un prejudiciu

material, întrucât a fost privat de bunul său și de orice posibilitate de a-l

folosi și de a obține un profit, din moment ce statul a continuat să încaseze

chiria plătită.

Critica formulată de Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit căreia nu are calitate

procesuală pasivă, având în vedere că nu este deținătorul în fapt al bunului și

nici beneficiarul chiriilor încasate, nu este întemeiată, deoarece, în raportul

juridic dedus judecății, acesta este titularul obligației de a preda

reclamantului în natură imobilul în litigiu, corelativă dreptului reclamantului

de a primi în natură imobilul, iar

neîndeplinirea

acestei obligații, după pronunțarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului, a dat naștere dreptului reclamantului de a cere plata fructelor civile

( a chiriei încasate pentru imobilul în litigiu ), până la data predării

efective a imobilului.

Î.C.C.J, Secția civilă

și de proprietate intelectuală, decizia

nr

.  631

din 4 februarie 2010.

Prin cererea din 15

august 2002, reclamantul H.C. a chemat în judecată Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru ca instanța  să dispună

obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de 1093

m.p

. teren și 2 corpuri de clădire

în suprafață totală de 380

m.p

., imobil situat în

București, sector 3; obligarea aceleiași pârâte să-i restituie fructele civile

pe care le-a încasat, în numele reclamantului, începând cu data introducerii

acțiunii; evacuarea pârâtei din imobil; anularea contractului de închiriere

dintre fosta R.A.

Locato

, comasată prin absorbție cu

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în baza O.G.

nr

. 32/2002, și Organizația

Corps

Of

Peace

, ca fiind încheiat cu un

neproprietar

,

obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat în sumă de 100.000.000 lei,

precum și a cheltuielilor de transport și cazare ocazionate de deplasarea

reclamantului în România la termenele de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin sentința civilă

nr

.

6675 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Sector 3 București, s-a constatat că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu, de la autorii săi, iar Primăria

municipiului București a fost obligată să i-l predea în deplină proprietate și

posesie.

Cu ocazia punerii în

posesie, executorul judecătoresc a constatat că imobilul este ocupat abuziv de

către R.A.

Locato

, care l-a închiriat Organizației

Corps

Of

Peace

.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe prevederile

art

. 480,

art

. 483 Cod civil și

art

. 6 și

art

. 11 din Legea

nr

. 213/1998.

La data de 15

noiembrie 2002, pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului,

sens în care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, cu mențiunea că proprietarul imobilului este

acesta din urmă, iar ea nu este decât titulara dreptului de administrare.

Totodată, pârâta Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata

contravalorii lucrărilor de investiții și îmbunătățiri aduse imobilului de

către fosta R.A.

Locato

în limita sumei de

1.559.648.922 lei.

Instanța a admis cererea

de arătare a titularului dreptului și a introdus în proces Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul

București,  Secția a V-a civilă, prin sentința civilă

nr

.

547 din 18 martie 2008, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a respins, ca

rămase fără obiect, capetele de cerere privind revendicarea și evacuarea și, ca

neîntemeiate, capetele de cerere privind restituirea fructelor civile și

anularea contractului de închiriere, cât și cererea reconvențională.

Pârâții Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român au fost

obligați la plata sumelor de câte 3.392,6 lei cheltuieli de judecată către

reclamant, proporțional cu culpa procesuală corespunzătoare capetelor de cerere

principale rămase fără obiect.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin hotărârea din 26 iulie 2007, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a obligat Statul Român să restituie

reclamantului imobilul ce face obiectul prezentului litigiu și să-i plătească

suma de 200.000

euro

reprezentând prejudiciu material

și 10.000

euro

reprezentând prejudiciu moral.

Statul Român a

mandatat Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat să

pună în executare hotărârea, astfel că au rămas fără obiect capetele de cerere

în revendicare și evacuare.

Cum la stabilirea

despăgubirilor pentru prejudiciul material s-au avut în vedere inclusiv

fructele civile care fac obiectul unuia din capetele de cerere ale acțiunii,

acesta din urmă a fost apreciat ca neîntemeiat, ca și capătul de cerere privind

anularea contractului de închiriere pe considerentul că reclamantul nu a

invocat nici un motiv de nulitate al acestuia, iar, prin

art

.

13-16 din Legea

nr

. 10/2001, contractelor de

locațiune încheiate cu privire la imobilele preluate abuziv de stat și

restituite foștilor proprietari, li s-au recunoscut efecte juridice.

Referitor la cererea

reconvențională, prima instanță a reținut că, de vreme ce s-a stabilit

anterior, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul a fost preluat de stat

fără titlu valabil, restituirea de către stat a acestuia nu este

condiționată

de plata de către proprietar a investițiilor făcute de stat în perioada cât a

fost deținut abuziv imobilul.

Cheltuielile de

judecată au fost stabilite, conform

art

. 274 Cod

procedură civilă, proporțional cu culpa procesuală a pârâților, determinată de

capetele de cerere respinse ca rămase fără obiect.

Prin decizia

nr

. 123 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București,

Secția a IV-a civilă a respins, ca

nefondate

,

apelurile declarate de apelanții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat; a admis apelul declarat de

apelantul-reclamant; a schimbat parțial sentința apelată în sensul că a admis

în parte capătul de cerere pentru lipsa de folosință a imobilului; a obligat

pârâții să plătească reclamantului suma de 34.344 USD, pentru perioada august

2007- ianuarie 2008, și a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, față de hotărârea din 26 iulie 2006 a

Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza H.C. împotriva

României, că pentru perioada dintre data introducerii acțiunii și data

pronunțării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 iulie 2007,

pretenția reclamantului de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a

imobilului este soluționată definitiv prin această hotărâre, rămasă definitivă

la 26 octombrie 2007, prin care statul a fost obligat să plătească

reclamantului suma de 200.000

euro

pentru prejudiciul

material, așa încât această cerere nu mai poate face obiectul altei judecăți,

și că pretenția reclamantului este, însă, justificată pentru perioada dintre

data pronunțării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, 26 iulie 2007,

și data predării imobilului, 30 ianuarie 2008, perioadă în care statul a

continuat să încaseze chiria.

Conform raportului de

expertiză și a completărilor acestuia, întocmite de expertul I.G., chiria

stabilită de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat,

în baza actelor adiționale

nr

. 1 și

nr

. 2 la contractul de închiriere

nr

.

1970 A.2005, pentru perioada 1 aprilie 2006 – 31 decembrie 2007, a fost de

5.724 USD pe lună, iar prejudiciul material pe perioada de 6 luni, reprezentând

lipsa de folosință a imobilului, este de 34.344 USD.

În ceea ce privește

obligarea pârâților la cheltuieli de judecată către reclamant, s-a reținut că,

deși izvorul obligării la plata cheltuielilor de judecată are la bază culpa

procesuală a părților, potrivit dispozițiilor

art

.

274 Cod procedură civilă,

art

. 275 Cod procedură

civilă,

circumstanțiază

acordarea lor de momentul în

care partea în culpă a recunoscut pretențiile reclamantului.

Or, în speță, pârâții

nu au recunoscut în

niciun

moment pretențiile

reclamantului, și chiar dacă prin sentința atacată capetele de cerere privind

revendicarea și evacuarea au rămas fără obiect, aceștia au căzut în pretenții.

Mai mult, prin hotărârea din 26 iulie 2007, în cauza H.C., pronunțată de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul nu a beneficiat de cheltuielile de

judecată, și chiar a fost îndemnat de Curte să-și valorifice aceste pretenții

în fața instanțelor interne.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul și pârâții Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, criticând-o pentru

nelegalitate

, pentru

următoarele motive :

Prin recursul său,

H.C. critică decizia civilă

recurată

pentru

nelegalitate

, potrivit

art

. 304

pct

. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele

considerente:

Prin hotărârea dată,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere, pentru determinarea

daunelor materiale, exclusiv contractul de închiriere din anul 1999, în vreme

ce expertiza întocmită de expertul I.G., care a stabilit că suma încasată cu

titlul de chirie la data de 24 ianuarie 2008 este de 373.629,36 USD (

echivalentul a 256.244,11

Euro

), s-a raportat la

toate contractele de închiriere încheiate de pârâți pentru perioada avută în

vedere de expert ( respectiv și alte contracte decât acelea din anul 1999 ).

Instanța europeană nu

a putut avea în vedere și celelalte contracte de închiriere, întrucât a fost în

imposibilitatea să le depună.

Reclamantul a arătat,

că are dreptul la acoperirea prejudiciului suferit, în integralitatea sa,

astfel cum a fost stabilit prin expertiza instanței de fond, numai după ce

pârâții au fost obligați să depună la dosarul cauzei toate contractele de

închiriere.

În aceste condiții,

s-a arătat că este eronată motivarea instanței de apel potrivit căreia Curtea

Europeană a Drepturilor Omului s-ar fi pronunțat și asupra aspectelor ce fac

obiectul prezentei cereri.

A concluzionat, că se

impune să primească despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință, pentru

perioada dintre data introducerii acțiunii și data pronunțării hotărârii Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pârâta Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin recursul său, arată că,

nelegal, potrivit dispozițiilor

art

. 304

pct

. 9 Cod procedură civilă, instanța de apel a reținut în

considerentele deciziei atacate faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu

material pe perioada celor 6 luni, de 34.344 USD, pentru lipsa de folosință a

imobilului aflat în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat, proprietar fiind, însă, Statul Român.

Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat are obligația să apere

integritatea bunurilor care i-au fost date în administrare, ceea ce nu se poate

considera ca fiind o faptă cauzatoare de prejudicii.

Pentru angajarea

răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții,

printre care și existența unei fapte ilicite.

Or, în speță,

neexistând

fapta ilicită nu poate fi declanșată răspunderea

civilă delictuală, prevăzută de

art

. 998 Cod civil, a

pârâților.

S-a mai arătat, că

până la data de 30 ianuarie 2008, data punerii în posesie, pârâta Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost prezumată de

lege ca folosind cu titlu imobilul, iar dreptul de folosință al reclamantului

nu era născut anterior intervalului august 2007 – ianuarie 2008, pentru care

s-a solicitat restituirea fructelor civile și că dreptul de folosință a fost

prorogat legal în favoarea recurentei până la punerea efectivă în posesie și

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

S-a concluzionat, că,

nefiind

îndeplinită condiția premisă și anume aceea a

existenței dreptului de folosință a bunului în patrimoniul reclamantului,

cererea acestuia, cercetată din perspectiva dispozițiilor

art

.

998 – 999 Cod civil, apare ca neîntemeiată, astfel că, legal și temeinic, prima

instanță a reținut faptul că prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului i-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul suferit,

iar în stabilirea cuantumului acestui prejudiciu au fost luate în calcul

inclusiv fructele civile care fac obiectul prezentei cauze.

Prin recursul său,

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, critică decizia civilă

recurată

pentru

nelegalitate

,

potrivit

art

. 304

pct

. 9

Cod procedură civilă, în sensul că atât pentru perioada august 2007 – ianuarie

2008, cât și anterior, chiria a fost stabilită și încasată de către Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, iar prin obligarea

în solidar la plata acestei sume și a Ministerului Finanțelor Publice, se

creează un prejudiciu acestei instituții și o îmbogățire fără justă cauză în

patrimoniul mandatarului, care a beneficiat de chiriile încasate.

Față de cele arătate,

se solicită admiterea excepției calității procesuale pasive a statului, prin

Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că acesta nu este deținătorul în

fapt al lucrului,

nefiind

nici beneficiarul chiriilor

încasate de către mandatar.

S-a mai arătat, că

hotărârea este criticabilă și în ceea ce privește admiterea cererii de

despăgubiri, având în vedere faptul că intimatului-reclamant, așa cum a reținut

prima instanță, i-au fost acordate despăgubiri prin hotărârea Curții Europene a

Drepturilor Omului, prin care au fost luate în calcul inclusiv fructele civile

din acțiune, și că în mod greșit s-a reținut că, în conformitate cu prevederile

art

. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, este

întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului-recurent la plata

cheltuielilor de judecată, deoarece Statul Român a mandatat Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în vederea punerii în

executare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că acesta nu

a dat dovada de rea-credință, neglijență și nu se face vinovat de declanșarea

litigiului, și nici nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate ce permit încadrarea în

art

.

304

pct

. 9 Cod procedură civilă, instanța a constatat

recursurile

nefondate

, pentru următoarele

considerente:

Prin hotărârea din 26

iulie 2007, rămasă definitivă la data de 26 octombrie 2007, pronunțată în cauza

H.C. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat

încălcarea dispozițiilor

art

. 6 (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale în privința

neexecutării

sentinței

nr

. 6675

din 24 iunie 1999, prin care judecătoria a stabilit că statul a pus stăpânire

pe imobilul în litigiu în lipsa unui titlu valabil și a ordonat Primăriei

municipiului București și

Intreprinderii

de Stat

Titan să restituie imobilul către reclamant.

S-a reținut, că prin

aceeași inacțiune, de punere în executare a sentinței

nr

.

6675 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă, a

fost încălcat și

art

. 1 din Protocolul

nr

. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

În consecință, Statul

Român a fost obligat să restituie reclamantului imobilul în termen de 3 luni de

la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în caz de

nerestituire

să-i plătească suma de 1.900.000

euro

.

De asemenea, statul a

fost obligat să plătească reclamantului 10.000

euro

pentru prejudiciu moral și 200.000

euro

prejudiciu material,

având în vedere pretenția reclamantului de a i se plăti chiriile încasate din

noiembrie 2000.

În această situație,

nu se pot primi criticile recurenților Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, potrivit cărora nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală

acestora, potrivit

art

. 998 – 999 Cod civil, pentru

neplata chiriei pe perioada august 2007 – ianuarie 2008, întrucât nu ar exista

fapta lor ilicită. Aceste critici sunt

nefondate

,

întrucât fapta cauzatoare de prejudiciu a acestora constă în

neexecutarea

hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către

reclamant, iar pentru această perioadă reclamantul a suferit un prejudiciu

material, întrucât a fost privat de bunul său și de orice posibilitate de a-l

folosi și de a obține un profit, din moment ce statul a continuat să încaseze

chiria plătită de Organizația U.S. –

Corps

of

Peace

.

Critica formulată de

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit căreia nu are

calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu este deținătorul în fapt al

bunului și nici beneficiarul chiriilor încasate, nu este întemeiată, deoarece,

în raportul juridic dedus judecății, recurentul-pârât este titularul obligației

de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, corelativă dreptului

reclamantului de a primi în natură imobilul, iar

neîndeplinirea

acestei obligații, după pronunțarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului, a dat naștere dreptului reclamantului de a cere plata fructelor civile

( a chiriei încasate pentru imobilul în litigiu ), până la data predării

efective a imobilului, care s-a realizat la 31 ianuarie 2008.

De asemenea, și

critica potrivit căreia Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a

mandatat Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în

vederea punerii în executare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului,

și, prin urmare, nu a dat dovadă de rea-credință, neglijență și nu se face

vinovat de declanșarea litigiului, astfel că nu poate fi sancționat procedural,

prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, este

nefondată

,

deoarece Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost

mandatată să pună în executare hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

pronunțată în cauza H.C. împotriva României, prin H.G.

nr

.

66/2008, deși hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului fusese pronunțată

la 26 iulie 2007, astfel că pentru perioada august 2007 - ianuarie 2008,

recurentul-pârât a încasat chiria pentru imobilul în litigiu fără temei legal.

Prin urmare, culpa

procesuală a pârâților, corect a fost

circumstanțiată

dispozițiilor

art

. 275 Cod procedură civilă, de către

prima instanță, având în vedere că aceștia nu au recunoscut pretențiile

reclamantului nici după pronunțarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Celelalte critici

formulate de recurenții-pârâți și recurentul-reclamant, potrivit cărora pârâții

nu pot fi obligați la plata chiriei, pe perioada august 2007 – ianuarie 2008,

către reclamant, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că reclamantul este

îndreptățit să primească despăgubirile, reprezentând lipsa de folosință a

imobilului, pentru perioada dintre data introducerii acțiunii și data

pronunțării Curții Europene a Drepturilor Omului, li se va răspunde prin

următoarele considerente comune.

Prin Hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului din 26 iulie 2007, reclamantului i s-au acordat

despăgubiri materiale în sumă de 200.000

Euro

, având

în vedere pretenția reclamantului de a i se plăti chiriile încasate din

noiembrie 2000 până la data pronunțării acestei hotărâri.

Prin urmare, suma de

200.000

Euro

acordată reclamantului cu titlu de

prejudiciu material reprezintă chiriile încasate de Statul Român, prin Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru imobilul în

litigiu, pe perioada noiembrie 2000 - iulie 2007.

Cum predarea

imobilului către reclamant s-a realizat la 31 ianuarie 2008, în mod corect

instanța de apel, urmare a admiterii apelului reclamantului, a dispus obligarea

pârâților la plata către reclamant a sumei de 34.344 U.S.D. pentru lipsa de

folosință a imobilului pe perioada august 2007– ianuarie 2008.

Pentru aceleași

considerente și critica formulată de reclamant, în sensul că este îndreptățit

la acordarea fructelor civile începând cu data introducerii acțiunii și până la

data pronunțării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului este

nefondată

, întrucât, așa cum corect au reținut instanțele

de fond și apel, pentru această perioadă Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a acordat reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 200.000

euro

, având în vedere pretenția reclamantului de a i se

plăti chiriile încasate de stat începând cu luna noiembrie 2000.

Celelalte critici

formulate de recurentul-reclamant, privind greșita stabilire a cuantumului

chiriei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, pentru

că nu se pot formula critici cu privire la o hotărâre pronunțată într-un alt

dosar, decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege pentru acea hotărâre și

nu într-un alt proces, ceea ce este inadmisibil.

Criticile formulate de

recurentul-reclamant, privind greșita stabilire a cuantumului lunar al chiriei,

prin nesocotirea concluziilor raportului de expertiză întocmit în primă

instanță, privesc greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză și nu

se pot încadra în vreunul din motivele de recurs prevăzute de

art

. 304

pct

. 1-9 Cod procedură

civilă, din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a

neanalizării

lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza

art

. 312 alin. (1) Cod

procedură civilă, a respins recursurile declarate de recurentul-reclamant și

recurenții-pârâți.