ÎCCJ, decizie (scj.ro #81853)

Cerere de încuviințare a executării silite a unei hotărâri pronunțate de o instanță străină. Întreruperea cursului prescripției dreptului de a cere executarea pe durata procedurii de exequatur. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Executare silită. Index alfabetic : exequatur - executare silită - prescripție Cod procedură civilă, art. 405 Potrivit dispozițiilor art. 405 C.proc.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului de a cere executarea. În situația în care titlul executoriu îl constituie o hotărâre pronunțată de o instanță străină, dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, această hotărâre nu poate fi pusă în executare pe teritoriul României în absența unei hotărâri de exequatur.

Cererea formulată pentru recunoașterea hotărârii pronunțată în alt stat constituie un act începător de executare, care are ca efect întreruperea cursului prescripției, respectiv ștergerea prescripției începute anterior, iar noul termen de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de exequatur. ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 6888 din 6 octombrie 2011 Prin sentința civilă nr. 1134/D/2010 Tribunalul Bacău – Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită, a admis cererea formulată de reclamanta M.B. AG Elveția în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL și a dispus încuviințarea executării silite a hotărârii pronunțate la 14.06.2006 de Tribunalul Olten Gosgen - Elveția, hotărâre recunoscută prin sentința civilă nr. 719 din 29.04.2009 a Tribunalului Bacău.

Instanța de fond a reținut că hotărârea Tribunalului Olten Gosgen a fost recunoscută de instanțele românești prin sentința civilă nr. 719 din 29.04.2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 128 din 16.11.2009 a Curții de Apel Bacău și că prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a operat, deoarece cursul prescripției a fost suspendat pe durata soluționării cererii de exequatur, mai puțin pe perioada suspendării judecății cererii. Din înscrisurile depuse a rezultat că hotărârea străină a rămas definitivă și irevocabilă la 29.11.2006, fiind executorie de la această dată. Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la această dată și s-ar fi împlinit la 29.11.2009, dacă nu ar fi fost suspendat cursul acesteia.

Tribunalul a reținut că pe durata soluționării cererii de exequatur reclamanta-creditoare a fost în imposibilitatea juridică de a solicita încuviințarea executării, în absența hotărârii de recunoaștere. Ca urmare, perioadele cuprinse între 17.10.2007 (data depunerii cererii de executare) și 5.03.2008 (data suspendării cererii de exequatur), precum și între 27.02.2009 (data repunerii pe rol) și 16.11.2009 (data pronunțării hotărârii definitive de recunoaștere) reprezintă perioade de suspendare a cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită. Ca atare, cererea de încuviințare a executării silite, depusă la 11.05.2010, se află înăuntrul termenului de trei ani prevăzut de art. 405 C.proc.civ.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta, care a fost respins prin decizia nr. 123/2010 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Curtea a reținut că judecarea cererii de recunoaștere a hotărârii străine nu a avut ca efect suspendarea cursului prescripției, ci de întrerupere în condițiile art. 405 2 alin. 1 C.proc.civ. cu referire la art. 16 din Decretul 167/1958, însă reținerea acestei critici nu este de natură a justifica reformarea soluției dispuse, din moment ce întreruperea a făcut să curgă un nou termen la 16.11.2009, iar cererea de încuviințare a executării a survenit la 11.05.2010. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În motivarea recursului a susținut că instanța de apel, substituind propria sa motivare aceleia a instanței de fond, nu a precizat care este cauza de întrerupere a cursului prescripției prin raportare la textele de lege invocate, pe care le-a indicat doar generic și că din analiza acestor texte se constată că procedura exequaturului nu poate fi asimilată niciuneia din situațiile de întrerupere sau de suspendare limitativ enumerate de legiuitor. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed: Problema de analizat este aceea a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 405 C.proc.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului de a cere executarea. Titlul executoriu îl constituie hotărârea pronunțată la 14.06.2006 de Tribunalul Olten Gosgen, Elveția, prin care pârâta SC P. SRL a fost obligată la plata sumei de 27.486,35 euro cu dobânzile aferente către reclamanta M.B. AG. Din verificarea acesteia rezultă că ea a devenit executorie la 29.11.2006, conform atestatului de intrare în vigoare. Cererea de recunoaștere a hotărârii străine a fost soluționată irevocabil la data de 16 noiembrie 2009, data la care sentința civilă nr. 719 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Bacău a rămas definitivă prin respingerea apelului pârâtei.

Reclamanta a solicitat încuviințarea executării silite la 11 mai 2010, prin cererea depusă la Tribunalul Bacău. Cererea urmează a fi privită ca fiind făcută înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 405 C.proc.civ., pentru următoarele considerente: Hotărârea pronunțată de instanța străină nu putea fi pusă în executare pe teritoriul României în absența unei hotărâri de exequatur. Așadar, cererea formulată de reclamantă pentru recunoașterea hotărârii Tribunalului Olten Gosdgen constituie un act începător de executare în condițiile art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958, care are ca efect întreruperea cursului prescripției, respectiv ștergerea prescripției începute anterior.

În aplicarea dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958, noul termen de prescripție a început să curgă de la 16 noiembrie 2009 – data rămânerii definitive a hotărârii de exequatur, dată față de care cererea de încuviințare a executării silite din 11 mai 2010 apare ca fiind formulată în termen. Pentru toate aceste argumente, în raport de dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de apel.